Decizia civilă nr. 3242/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3242/R/2013
Ședința publică din data de 26 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
JUDECĂTORI:
M. -C. V.
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele P. D. și
P. I. -I., împotriva sentinței civile nr. 403/F din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosar nr._, privind și pe pârâții O. SÂNGEOZ-B. și P. O. S. -B., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantelor-recurente P. D. și P. I. -I., avocat Gherman D.
, lipsă fiind reprezentanții pârâților-intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării
judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantelor-recurente susține recursul așa cum a
fost formulat în scris, în principal modificarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii introductive de instanță așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de
judecată. Apreciază că prima instanță nu a analizat fondul cauzei.
Reclamantele-recurente au formulat cerere de restituire în natură a
imobilului încă din anul 1991, exprimându-și, astfel, intenția de revendicare a imobilului, însă Primăria Sângiorz-B. nu a răspuns nici până în prezent la aceasta. Având în vedere că organele administrative au stat în pasivitate, nu au soluționat cererea reclamantelor și nici nu au acordat despăgubiri, cererea adresată instanței este fondată și admisibilă.
A pretinde formularea unei noi notificări, care să aibă aceeași finalitate ca și prima, respectiv redobândirea bunului naționalizat, apare ca un
formalism excesiv. Abuzul prelungit al autorităților administrației de stat competente să restituie imobilele preluate nelegal de către stat, respectiv să-i despăgubească pe proprietari ori pe moștenitorii acestora, a fost sancționat de CEDO în cauza Păduraru contra României.
Pentru aceste motive apreciază că recursul este fondat și se impune admiterea lui pentru motivele arătate în scris.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 403/F din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantele P. D. și P. Irina I. împotriva pârâților O. S. -B. și P. orașului S. -B. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Demersul judiciar inițiat de reclamante în calitate de succesoare în drepturi a defunctului P. A. senior a vizat acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Sîngeorz B.
, teren, casă, curți și construcții, înscris inițial în CF nr. 2748 Sîngeorz B., nr. top 725, 756, 757, 757/1, în prezent înscris în cf nr. 26699, 25538, 26697, 26698, asupra căruia antecesorul lor a fost coindivizar, în cotă de 1/3 parte.
Imobilul menționat a fost naționalizat de Statul Român, iar situația lui de fapt actuală este reliefată de adresa nr. 11.447 din_ emisă de Primăria O. Sîngeorz-B., în sensul că imobilul casă de pe terenul cu nr. top 725 a fost demolat înainte de anul 1989, și respectiv imobilul casă edificată pe terenul cu nr. top 757/1 în suprafață de 150 mp, există și se află în patrimoniul SC Hebe SA, imobil pentru care au fost plătite despăgubiri numitelor P. Persida, P. D. și P. C. conform Hotărârii nr. 202/1998 a Comisiei județene de aplicare a Legii 112/1995.
Totodată primăria a învederat instanței faptul că reclamantele nu au depus cerere în temeiul Legii 10/2001. De altfel, reclamantele nici nu au susținut că ar fi depus o notificare în temeiul acestei legi, demersurile lor sau a antecesorului în vederea recuperării imobilului în litigiu fiind anterioare apariției legii, și finalizate prin Hotărârea nr. 199/1998 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Verificând dispozițiile legii speciale amintite tribunalul a constatat că acordarea măsurilor reparatorii este condiționată de notificarea, cererea persoanelor îndreptățite, depusă în termenul instituit de art. 22 și prelungit ulterior, nu și din oficiu.
Prin urmare, în lipsa notificării depuse în termenul legal, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, după caz, nu pot solicita măsuri reparatorii în virtutea reglementării speciale arătate. Cererea nr. 400/_ nu poate fi calificată ca fiind o notificare pentru acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii 10/2001, fiind formulată cu 10 ani înainte de apariția acesteia și făcând trimitere expresă la aplicarea legii funciare.
Cum reclamantele nu au înțeles să uzeze de procedura prevăzută de Legea 10/2001, ele nu pot obține măsurile reparatorii cuprinse în această lege, prin introducerea unei acțiuni în justiție, cu mult după expirarea termenului de depunere a notificărilor evocate.
În speță nu pot fi aplicate dispozițiile Deciziei în interesul Legii nr.XX/2007, întrucât și acestea au în vedere situațiile în care persoanele îndreptățite au formulat notificări în termenul și în condițiile prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speță.
Reclamantele au invocat și prevederile art. 1 din Protocolul 1 la CEDO, însă aceste reglementări pot sta eventual la baza cererii de revendicare de drept comun și nu în procedura specială de față.
Tribunalul a subliniat că instituirea unei proceduri speciale de reparație, inclusiv prevederea unor termene de decădere, a fost apreciată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind conformă convenției. În acest sens, în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României CEDO a statuat că "art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate.";
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii cu consecința admiterii acțiunii în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9, art. 3041Cod proc.civ., iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 5 teza I Cod proc.civ., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantele au arătat că legalitatea hotărârii primei instanțe este criticabilă din următoarele considerente:
Reclamantele au avut o atitudine diligentă, procedând la notificarea unității deținătoare și exprimându-și intenția de recuperare a bunului naționalizat, în timp ce Statul Român, prin organele sale administrative, a stat într-o pasivitate nejustificată și nepermisă.
Primăria S. B. nu a răspuns notificării nr. 400/_, nici până în prezent, astfel încât reclamantele au considerat necesară intervenția instanței pentru a pune capăt abuzului pârâtei.
Reclamantelor li se reproșează lipsa de diligență în notificarea intenției de redobândire a bunului, fără să se observe faptul că pasivitatea este a organelor administrative ale statului.
Notificarea introdusă prin Legea nr. 10/2001 are drept scop redobândirea proprietăților naționalizate, în condițiile respectivei legi, la cerere și nu din oficiu.
Nu se pune problema restituirii din oficiu a proprietății reclamantelor, câtă vreme ele și-au exprimat intenția de redobândire și au făcut demersuri concrete în acest sens prin notificarea nr. 400/_ .
Ar fi un formalism excesiv în a pretinde o nouă notificare care să aibă aceeași finalitate ca și prima - redobândirea bunului naționalizat.
Abuzul prelungit al autorităților administrației de stat competente să restituie imobilele preluate nelegal de către stat, respectiv să-i despăgubească pe proprietari sau pe moștenitori, a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păduraru c.a. României.
În acest sens, recurentele au invocat practica C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Reclamantele au un drept de proprietate asupra unui bun, care trebuie protejat, deoarece statul și-a însușit imobilele fără un titlu valabil, reclamantele păstrându-și calitatea de proprietari. Nu este vorba de un nou drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept, care se impune a fi protejat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite că privarea de proprietate se poate face doar pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile
generale ale dreptului internațional, ori toate aceste dispoziții au fost vădit încălcate.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea de repunere în termen formulată de reclamante în cadrul acțiunii introductive.
Reclamantele au invocat faptul că la data decesului titularului dreptului - P. A. jr. - decedat la_, P. I. I. era minoră, având 15 ani, iar P. D. s-a îmbolnăvit grav, necesitând operații succesive.
Toate aceste împrejurări au fost invocate drept argumente pentru repunerea în termen, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică vizând atitudinea diligentă a reclamantelor și pasivitatea Statului Român, curtea reține următoarele:
La data de_ reclamantele au investit instanța cu o acțiune având mai multe capete de cerere, între care și constatarea nevalabilității titlului Statului Român asupra imobilului teren, casă, curți și construcții înscris în CF S. B. nr. 26699, nr. top 726, teren în suprafață de 1166 mp înscris în CF S. B. nr. 25538 nr. top 757/1, casă înscrisă în CF S.
B. nr. 26697, nr. cad. 128, teren arabil în suprafață de 180 mp înscris în CF S. B. nr. 26698 nr. top 725, curți și construcții cu suprafața de 273 mp și obligarea pârâților O. S. B. și P. orașului S. B. la restituirea în natură a acestor imobile, sau, dacă aceasta nu este posibilă, la acordarea de alte bunuri echivalente în compensare, respectiv dacă nici această măsură nu este posibilă, la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Aceste capete de cerere au fost disjunse din dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, formându-se, la data de_ prezentul dosar.
Verificând acele ce au stat la baza acestor pretenții, curtea constată că pentru imobilele ce fac obiectul litigiului s-au formulat următoarele cereri de restituire:
Cererea înregistrată sub nr. 400/_ la Primăria orașului S.
B., prin care petenții Coldea A. și P. A. au solicitat restituirea terenului intravilan evidențiat sub nr. top 725, 726, în baza legii funciare (f. 15 dosar fond).
La data de_, aceiași petenți au solicitat restituirea în temeiul Legii fondului funciar a terenului înscris în CF nr. 2748 S. B., nr. top 725, 726 și 757.
De menționat e faptul că această cerere nu este înregistrată.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1969/_, emis de notariatul de Stat al județului C., după defunctul P. A., decedat la_, au calitatea de moștenitoare reclamantele din prezentul dosar (f. 20 dosar fond).
Prin Hotărârea nr. 199/1998 reclamantelor li s-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995, de restituire în natură, respectiv de acordare de despăgubiri pentru imobilele înscrise în CF S. B. nr.
2748, nr. top 725, 757, motivul fiind acela că, cererea de restituire a fost depusă după expirarea termenului legal ( la data de_, termenul de depunere a cererilor fiind până la 29 iulie 1996).
Reiese deci că singurul demers întreprins în vederea retrocedării unor imobile preluate de către stat a fost cel făcut la_, de către antecesorul reclamantelor pentru imobilul înscris în CF 2748 S. B., nr. top 725, 726 și 757.
Împrejurarea că această cerere nu a fost soluționată, conferă petiționarilor sau moștenitorilor acestora să recurgă la mijloacele legale de obligare a autorităților cărora le revine în competență soluționarea (în speță, Comisia locală de fond funciar S. B. și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița Năsăud), să procedeze la analizarea și emiterea unui răspuns la această cerere.
Demersul întreprins de reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995, vizând același imobil, a fost respins, reținându-se, printre altele, că cererea de restituire a fost formulată după expirarea termenului legal.
La data de_ a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, care, la rândul său, ca act normativ care reglementa măsuri reparatorii pentru imobilele care intrau sub incidența sa, a stabilit în art. 21 un termen de 6 luni, înăuntrul căruia persoanele îndreptățite puteau formula notificări, termen care a fost prelungit succesiv, prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001, până la data de_ .
Reclamantele nu au făcut dovada că au întreprins demersuri, în sensul formulării unei notificări, în termen legal, prin care să solicite măsuri reparatorii.
Prin prezenta acțiune reclamantele tind să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, fără însă a fi urmat procedura prealabilă specială și obligatorie instituită de acest act normativ.
Un atare demers însă nu este admisibil, în condițiile în care actul normativ reparator, special, a prevăzut o procedură specială, supusă unui anumit termen pentru a fi parcursă, pe care reclamantele nu l-au respectat. În aceste condiții, în lipsa unei notificări formulate în baza Legii nr.10/2001, în termen legal, reclamantele nu pot solicita, după expirarea termenului de depunere a notificărilor, măsuri reparatorii pe calea unei
acțiuni promovate direct în instanță.
Așadar, în mod corect prima instanță a reținut că cererea nr. 400/_ nu poate fi calificată ca fiind o notificare formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
Critica referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, nu este întemeiată, aspectele reținute cu ocazia analizării criticii anterioare păstrându-și valabilitatea.
În condițiile în care statul a adoptat un act normativ cu caracter reparator, care impunea respectarea unei anumite proceduri, încălcarea dreptului de proprietate putea fi invocată cu succes dacă era respectată cerința urmării acelei proceduri de către persoana îndreptățită, iar statul prin organele sale abilitate, în mod nelegal, soluționa solicitarea în sensul respingerii.
În speță, însă, unitatea deținătoare a imobilelor ce fac obiectul litigiului nu a fost legal investită cu o notificare, a cărei legalitate și temeinicie să o analizeze și, prin urmare, nu s-a emis nicio decizie /
dispoziție prin care o eventuală pretenție întemeiată să fie respinsă, astfel încât reclamantele să poată invoca încălcarea dreptului lor de proprietate prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Referirile la cauza Păduraru și la Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție sunt străine de obiectul cauzei, întrucât:
Starea de fapt din această cauză soluționată de către instanța europeană este cu totul diferită de cea a prezentei spețe, în sensul că, reclamantele P. I. I. și P. D. nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 în termen legal, fiind decăzute din acest drept, iar în cauza Păduraru, bunul imobil a fost revendicat în temeiul Legii nr. 112/1995, în termenul prevăzut de acest act normativ, iar după depunerea cererii și anterior soluționării ei, statul a înstrăinat imobilul revendicat, Curtea reținând încălcarea art. 1 din protocolul nr. 1 al Convenției.
În considerentele cauzei Păduraru contra României, făcând referire la aspectele vizând existența bunului, instanța europeană a statuat în paragraful 64 că un reclamant nu poate invoca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție decât în măsura în care hotărârile pe care le contestă se raportează la "bunurile"; sale în sensul prezentei dispoziții. Noțiunea "bunuri"; poate acoperi atât "bunurile actuale";, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă"; de a beneficia efectiv de un drept de proprietate. Dimpotrivă, speranța de a i se recunoaște un drept de proprietate ce nu poate fi exercitat efectiv nu poate fi considerat ca un "bun";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.(vezi Prințul HansAdam II de Liechtenstein împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, §§ 82 și 83, CEDO 2001-VIII).
Or, în speță, reclamantele sunt decăzute din dreptul de a formula notificare după expirarea termenului legal, iar potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 ( în redactarea inițială), nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent. Prin urmare, reclamantele nu dețin un " bun"; în sensul de a se putea prevala de protecția conferită de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
În fine, critica vizând omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de repunere în termen nu este fondată și nici susceptibilă de a atrage casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art.
312 alin. 5 Cod proc. civ., niciuna din situațiile prevăzute de această dispoziție nefiind incidente.
Este adevărat că în conținutul acțiunii reclamantele au solicitat repunerea în termen, reclamanta P. I. I. pe motiv că era minoră la data de_, iar reclamanta P. D., pe motiv de boală.
Reclamantele nu au precizat însă ce anume vizează solicitarea de repunere în termen, astfel încât să se poată verifica temeinicia acestei cereri și împrejurarea dacă, la rândul său, este formulată în termen, raportat la prev. art. 103 alin. 2 Cod proc. civ., având în vedere și împrejurarea că minoritatea reclamantei P. I. I. a încetat la data de_ (f. 21), adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu există temeiuri care să conducă la modificarea sau casarea hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele P. D. și
P. I. -I., împotriva sentinței civile nr. 403/F/ din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
T. D. M.
C.V.
A.
-T. N.
M.
L.T.
Red. M.V. dact. GC 2 ex/_
Jud. fond:I. S.
| ← Încheierea civilă nr. 367/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 3267/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
