Încheierea civilă nr. 566/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.566
Ședința publică din 10 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. W.
G. ier:M. H.
Pe rol fiind soluționarea comisiei rogatorii având ca obiect efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, privind pe reclamantul R. C. , domiciliat în B. M., str. G., bl. 3, ap. 22, județul M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B.
, str. Av. A. Ș., nr. 50, sector 1, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul R.
C., lipsă fiind pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură la data de_, de către d-nul. expert Ș. Ovidiu decontul privind justificarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea expertizei în cuantum total de 1650 și raport de expertiză tehnică judiciară.
Reclamantul R. C. depune la dosar în copie schița imobilului cuprins în CF nr. 3058, având nr. topografic 443 și 444 din comuna Călinești și arată că această schița întocmită la data de_ este eronată și solicită o analiză suplimentară întrucât aceasta nu se poate corecta din oficiu.
Instanța învederează reclamantului că această solicitare trebuie formulată în dosarul mamă, respectiv dosarul nr._ întrucât modificarea schiței respectiv rectificarea de CF constituie o precizarea de acțiune, în sensul adăugării unui petit suplimentar.
Reclamantul R. C. arată că dosarul nr._ este suspendat până la soluționarea prezentului dosar.
Instanța ia act de poziția reclamantului cu privire la concluziile raportului de expertiză cu precizarea că schița întocmită în data de_ cu privire la imobilul din CF 3058 este eronată, nu corespunde planului topografic al zonei aspect sesizat de domnul expert, urmând ca reclamantul să formuleze o precizare de acțiune introductivă de instanță în sensul rectificării înscrierilor sesizate în baza schiței eronate.
T.
Constatând că s-a efectuat comisia rogatorie, va dispune conform art.
169 Cod procedură civilă,
DISPUNE:
În temeiul art.169 Cod procedură civilă, constată efectuată comisia rogatorie solicitată prin Încheierea din data de_, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosar_ .
Dispune scoaterea de pe rol a prezentului dosar și trimiterea lui la Tribunalul București Secția a III-a civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, _ | . | |
PREȘEDINTE W. D. | H. | M. |
GREFIER
Red. W.D./_
Tred.H.M./_ -4ex.
Com. 2ex.-_
← Decizia civilă nr. 2977/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 367/2013. Legea 10/2001 → |
---|