Decizia civilă nr. 3387/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 3387/R/2013
Ședința publică din 5 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. ANA împotriva deciziei civile nr. 210 din 23 aprilie 2013 a T. ului C., pronunțată în dosarul nr._ *, privind și pe intimații P. G. C. A. și E. R. NA U. CU R. G. C. DE C. -G., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente R. Ana, avocat H. M. L., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și comunicat în termenul legal.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 3 septembrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și 0,15 lei timbru judiciar, recursul fiind astfel legal timbrat.
Reprezentantul reclamantei recurente depune în probațiune 2 fotografii ale locului de veci.
Curtea, din oficiu, pune în discuția reprezentantului reclamantei recurente să precizeze dacă motivele invocate în memoriul de recurs au fost invocate și prin cererea de apelsau acestea au fost invocate omisso medio.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că motivele de recurs invocate sunt motive de ordine publică,fiind vorba despre prevederile art.969 C.civ. Apreciază că în recurs au fost dezvoltate motivele invocate în cererea de chemare în judecată și în apel, nefiind vorba de motive noi.
Arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință să se dispună casarea deciziei civile nr. 210/_ a T. ului C. și a sentinței civile nr. 15891/_ a Judecătoriei C. -N., iar pe fond, modificarea în integralitate a deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Arată că reclamanta recurentă nu a solicitat construirea unui nou mormânt, ci doar continuarea concesiunii privitoare la locul de veci.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul T. ului C. - Secția Litigii de munca, Asigurări Sociale și contencios Administrativ, reclamanta R. ANA a chemat în
judecată pe pârâtele P. G. C. A. ȘI E. R. U. CU R. G. C. DE C. G., solicitând instanței anularea parțială a Hotărârii Consiliului P. l al pârâtei de rd. 1 din data de_ în ceea ce privește hotărârea de sistare completa a construcției de noi morminte și acceptare a înhumării în mormintele deja existente a soțului sau soției supraviețuitoare și obligarea pârâtei de rd. 2, în calitate de for ierarhic superior să nu se opună la înhumarea acesteia în mormântul părinților săi, situat în curtea bisericii pârâtei de rd. 1.
Prin Sentința civilă nr.15.891/18 Octombrie 2011, pronunțată în dosarul civil nr.36._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă în integralitate cererea reclamantei R. Ana, împotriva pârâtelor P. G. C. A. și E. R. U. cu R. G. C. de C. -G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin hotărârea Consiliului P. l al Parohiei G. Catolice A. din data de_, s-a hotărât sistarea completă a construcției de noi morminte și acceptarea ca numai soții supraviețuitori să fie înmormântați în mormintele deja existente, contra sumei de 1200 de euro.
Conform adresei nr.1/_, emisă de P. G. Catolice A. către E.
R. U. cu R., G. -C. de C. -G. hotărârea a fost luată în vederea stopării construcției de noi morminte în curtea bisericii cu consecința ocupării întregii suprafețe din curtea bisericii și în acest fel împiedicarea Parohiei la desfășurarea activităților specifice.
Potrivit dispozițiilor art.27 alin.(1) din Legea nr.489/2006 cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
De asemenea, potrivit art. 28 alin 1din Legea nr. 489/2006 unitățile locale ale cultelor pot avea și întreține, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioșii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deținător.
În speță, este de necontestat de către părți că terenul pe care se află amenajat cimitirul în discuție este proprietate privată a Parohiei G. Catolice A.
, hotărârea Consiliului P. l al pârâtei fiind emisă atât în considerarea acestui criteriu subiectiv, cât și din considerente obiective, care vizează buna organizare și desfășurarea a activității parohiei în spațiul aferent bisericii organizate pe acest teren.
Instanța a apreciat că, solicitarea reclamantei de anulare parțială a hotărârii Consiliului P. l este întemeiată strict pe considerente de ordin personal, în vederea creării exclusiv în favoarea acesteia a unei situații privilegiate față de toți ceilalți membri ai comunității și, din punctul de vedere al pârâtei, constituie o restrângere a atributelor dreptului său de proprietate conferit de art.480 Cod civil.
Este adevărat că se invocă încălcarea unui drept al reclamantei - apreciat de acesta ca fundamental - însă, pe de o parte, dreptul său la acordarea unui loc de veci se raportează doar la autoritățile locale obligate a organiza la nivelul fiecărei comunități cimitire, nu și la unitățile de cult, care pot, nu sunt și obligate, să își organizează cimitire confesionale potrivit propriilor regulamente. De asemenea, acest drept se opune în condițiile impuse de regulile proprii fiecărei organizări și nu conform propriilor dorințe ale solicitantului.
În acest context, instanța a apreciat că nu se poate înlătura, nici parțial, nici în integralitate, hotărârea Consiliului parohial cu privire la bunurile de care aceasta poate dispune în mod legal și obligată într-un sens contrar voinței sale, motiv pentru care instanța a respins în totalitate cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiata.
Prin decizia civilă nr. 210/A din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, ca urmare a casării prin decizia civilă nr.1725/2012 a Curții de Apel C. a deciziei civile nr.50/2012 a T. ului C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R. Ana, împotriva Sentinței civile nr.15.891/18 Octombrie 2011 pronunțată în dosarul civil nr.36._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul, fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Așa cum în mod pertinent a reținut prima instanță prin Hotărârea Consiliului P. l al Parohiei G. Catolice A. din data de_, s-a hotărât sistarea completă a construcției de noi morminte și acceptarea ca numai soții supraviețuitori să fie înmormântați în mormintele deja existente, contra sumei de 1200 de euro(fila 74 din dosarul de apel)
De asemenea în mod pertinent s-a reținut că potrivit adresei nr.1/_, emisă de P. G. Catolice A. către E. R. U. cu R., G. -C. de C.
-G. hotărârea atacată în prezentul litigiu a fost luată în vederea stopării construcției de noi morminte în curtea bisericii cu consecința ocupării întregii suprafețe din curtea bisericii și în acest fel împiedicarea Parohiei la desfășurarea activităților specifice(filele 13, 14 din dosarul nr._ al T. ului C. ).
Terenul pe care se află amenajat cimitirul în discuție este proprietate privată a Parohiei G. Catolice A., aspect de a necontestat de părțile litigante și confirmat de înscrisurile existente la filele 12-14 și 21 din dosarul de apel.
Prin răspunsul la adresa întocmită de către instanța de apel intimata P.
G. C. A. a relevat că din motive umanitare și morale prin Hotărârea Consiliului P. l din data de_ s-a stabilit că pentru acele situații în care există soți supraviețuitori, să se permită înhumarea acestora, și numai a acestora, la momentul decesului lor(fila 16 din dosarul de apel).
Prin răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriul administrat în fața instanței de apel apelanta R. Ana a relevat că nu a încheiat un contract de concesiune cu P. G. C. A. pentru loc de veci pe terenul proprietatea parohiei, situat în A., str. Decebal, nr.7, jud.C. (fila 29 din dosarul de apel).
Prin răspunsul la întrebarea nr.5 din același interogatoriu apelanta a precizat că nu a încheiat nici un contract de concesiune cu intimata P. Ortodoxă A. însă a înțeles că a achitat o taxă pentru a folosi acel teren pentru a înmormânta părinții.
La întrebarea nr.11 din același interogatoriu apelanta a arătat că în anul 2010 că în cursul anului 2010 a concesionat un loc de veci în cimitirul localității
A., situat pe deal efectuând lucrări pentru amenajarea mormântului.
Prin răspunsul la adresa instanței, înregistrat sub nr.7433/_ Direcția de Sănătate P. ă a Județului C. a precizat că până în prezent nu a fost înregistrată la DSP C. nici o solicitare din partea Parohiei G. Catolice A. pentru autorizarea sanitară a unui cimitir conform ordinului MS nr.1030/2009(fila 41 din dosarul de apel).
Reprezentantul Parohiei Ortodoxe A. a precizat că deciziile luate de Biserica G. C. după data predării cimitirului prin actul de donație nu le pot contesta și nici confirma, neavând nici un drept asupra noului proprietar, precizând de asemenea că înhumarea în acest spațiu este reglementată exclusiv de Biserica G. C. (fila 53 din dosarul de apel).
În virtutea caracterului devolutiv în integralitate în fața instanței de apel s-a administrat și probațiunea testimonială, fiind audiat martorul Jucan Constantin, care prin depoziția sa a relevat următoarele aspecte esențiale în soluționarea pricinii:
Martorul a precizat că de la data când cimitirul a fost preluat de către P.
G. C. nu s-au mai realizat înhumări ale altor persoane, precizând că nu s-a mai dat voie să se creeze morminte noi, întrucât nu mai este loc, fiind un teren îngust.
În continuarea depoziție martorul a precizat că după preluarea cimitirului de către P. G. C. s-au mai efectuat înmormântări în mormintele existente, condiția fiind ca în mormintele vechi să existe două gropi, însă au existat situații în care au fost înmormântate unul peste celălalt și persoane care nu aveau calitatea soț.
În privința acestei ultime ipoteze martorul a invocat situația domnului Bojan înhumat în mormântul socrului său, însă același martor a precizat că această înmormântarea s-a realizat înainte ca P. G. C. să ia decizia de a nu se mai face înhumări nici în mormintele vechi.
De asemenea martorul a mai arătat că mormântul doamnei R. Ana are o singură groapă în care sunt înmormântați ambii săi părinți în opinia sa cele două sicrie ale părinților doamnei R. au fost așezate în mormânt unul peste celălalt.
În finalul depoziției sale martorul a precizat că o persoană care a avut mormânt în curtea bisericii și unde au fost îngropați părinții săi cu 2 gropi a fost cântărețul Beschi L. care a fost înmormântat în altă parte și nu în mormântul în care au fost înhumați părinții acestuia(fila 55 din dosar).
În aceste condiții, tribunalul, în deplină concordanță cu judecătorul fondului a conchis că solicitarea apelantei de anulare parțială a hotărârii Consiliului P. l este întemeiată strict pe considerente de ordin personal, în vederea creării exclusiv în favoarea acesteia a unei situații privilegiate față de toți ceilalți membri ai comunității.
Nu a putut fi reținută ca fiind pertinentă critica apelantei potrivit căreia hotărârea Consiliului P. l al Parohiei G. Catolice A. este discriminatorie întrucât aceasta privește comunitatea locală în integralitatea sa și nu doar o anumită o categorie de persoane, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acestei hotărâri nu se aduce în discuție condiția ca cel care urmează a fi înhumat să aparțină ritului greco-catolic.
De asemenea în mod judicios prima instanță a statuat că dreptul reclamantei la acordarea unui loc de veci se raportează doar la autoritățile locale obligate a organiza la nivelul fiecărei comunități cimitire, nu și la unitățile de cult, care pot, nu sunt și obligate, să își organizează cimitire confesionale potrivit propriilor regulamente.
Astfel, în conformitate cu art.27 alin 1 din Legea nr. 489/2006 cultele recunoscute și unitățile lor de cult pot avea și dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii iar în conformitate acu art.28 alin 1 din același act normative unitățile locale ale cultelor pot avea și întreține, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru credincioșii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deținător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, tribunalul a statuat că hotărârea Consiliului P. l al intimatei P. G. C. A. a fost edictată atât în virtutea calității de proprietar asupra cimitirului cât și din rațiuni de ordin obiectiv, care vizează buna organizare și desfășurarea a activității parohiei în spațiul aferent bisericii organizate pe acest teren.
Tot prin raportare la dispozițiile legale anterior evocate, tribunalul a conchis că nu este întemeiată critica apelantei în sensul că nu se pot limita, prin
regulamente interne ale unui cult persoanele care urmează a fi înhumate în mormintele deja edificate.
De asemenea nu a putut fi primită ca fiind fondată nici observația apelantei potrivit căreia în speță nu este vorba despre un mormânt nou, ci despre înhumarea într-un mormânt deja edificat, în condițiile în care Hotărârea Consiliului P. l al Parohiei G. Catolice A. din data de_, hotărâre care face obiectul prezentului litigiu, vizează atât sistarea completă a construcției de noi morminte cât și acceptarea ca numai soții supraviețuitori să fie înmormântați în mormintele deja existente.
Raportat la toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R. Ana, împotriva Sentinței civile nr.15.891/18 Octombrie 2011 pronunțată în dosarul civil nr.36._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta R. ANA solicitând casarea deciziei civile nr. 210/2013 a T. ului C. și a sentinței civile nr. 15891/2011 a Judecătoriei C. -N., modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că decizia și sentința atacate sunt nelegale și netemeinice din mai multe considerente. În primul rând instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, fiind incident art. 304 pct. 6 C.pr.civ. Reclamanta a urmărit prin acțiunea formulată anularea parțială a hotărârii atacate, respectiv a deciziei potrivit căreia se acceptă înhumarea în mormintele deja existente numai a soțului supraviețuitor. Nu s-a solicitat nici un moment construcția unui nou mormânt, reclamanta urmărind doar să mențină concesiunea asupra locului de veci în care au fost înmormântați defuncții săi părinți.
Al doilea motiv de recurs incident în cauză este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. care devine incident când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Decizia recurată se întemeiază pe motive străine de natura pricinii, instanța motivând în principal respingerea acțiunii raportat la faptul că solicitarea apelantei de anulare parțială a hotărârii este întemeiată strict pe considerente de ordin personal, ori reclamanta încheiase o concesiune, astfel cum reiese din probele administrate, existând dovezi clare în acest sens, în consecință nefiind vorba despre o solicitare întemeiată strict pe considerente de ordin personal. În acest sens s-a arătat că solicitarea reclamantei are la bază neîndeplinirea unei obligații și încălcarea unui drept rezultat dintr-un acord de voințe privind concesionarea locului de veci. Acest aspect rezultă din adeverința nr. 71/2012 emisă de Arhiepiscopia C. ului P. A. și din inscripția de pe piatra funerară a mormântului pe care figurează și numele reclamantei. Concesiunea nu are stipulat un termen, fiind vorba despre un loc de veci, prezumându-se că este vorba despre o concesiune pe termen nelimitat.
Invocându-se prevederile art. 27 alin. 1 și art. 28 alin. 1 din Legea nr. 489/2006, respectiv Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române s-a arătat că și în situația în care reclamanta nu ar fi fost titulara de la bun început a dreptului de concesiune, aceasta l-ar fi dobândit prin moștenire legală. S-a mai precizat că în virtutea aceluiași regulament invocat anterior tăblița de la mormânt trebuie să conțină numele și prenumele concesionarului și numărul actului de concesiune, figura și numărul locului, precum și dimensiunile acestuia, numele reclamantei fiind inscripționat pe piatra funerară alături de numele părinților.
S-a invocat și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ., instanța omițând să aibă în vedere lipsa de pregătire juridică a reclamantei în momentul
în care a avut în vedere răspunsul acesteia la interogatoriu referitor la contractul de concesiune. Din probele administrate a rezultat că reclamanta a încheiat cu P. Ortodoxă un astfel de contract, achitând prețul concesiunii și primind chitanță, numele acesteia fiind inscripționat pe tăblița funerară.
Prin hotărârea Parohiei G. -Catolice reclamantei i se încalcă dreptul dobândit ca urmare a convenției privind concesiunea locului de veci în care au fost înmormântați părinții săi, recunoașterea acestui drept neîmpiedicând sau afectând în vreun mod activitatea parohiei.
S-a apreciat de asemenea că decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nefiind avute în vedere prevederile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 489/2006.
Reclamanta nu a solicitat construirea unui nou mormânt ci doar continuarea concesiunii privitoare la locul de veci în care au fost înmormântați defuncții săi părinți, acest lucru nefiind în măsură să afecteze în mod concret activitatea parohială, mai ales în condițiile în care concesiunile sunt valabile în ce-i privește pe soții supraviețuitori.
În probațiune s-au depus la dosar două fotografii (filele 13-14 dosar).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 27 alin. 1 și art. 28 alin. 1 din Legea nr. 489/2006, Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, art. 969 Cod civil.
Deși legal citate intimatele P. G. -C. A. și E. R. U. cu R.
-C. de C. -G. nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat de către reclamanta R. ANA împotriva deciziei civile nr. 210/A din 23 aprilie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosar nr. _
*, Curtea reține următoarele:
În primul rând, raportat la conținutul cererii de recurs și la motivele de recurs formulate de către reclamantă, se impun câteva precizări.
Astfel, în primul rând se constată că motivele de recurs sunt amplu dezvoltate și cuprind aspecte care nu au fost invocate de către reclamantă nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nici în cererea de apel. Faptul că reclamanta nu a beneficiat de asistență juridică calificată în fața primei instanțe și în apel nu este un aspect care să poată justifica invocarea unor motive noi în recurs, reclamanta având posibilitatea să își asigure asistență juridică calificată încă de la demararea procesului, iar nu numai în faza recursului. În consecință instanța va analiza motivele din cererea de recurs în limitele în care acestea se regăsesc și cererea de apel declarată împotriva sentinței pronunțate de judecătorie în primă instanță.
În ceea ce privește susținerea reprezentantului reclamantei în sensul că invocarea art.969 C.civ., respectiv a principiului forței obligatorii a contractelor care decurge din acest text de lege, este admisibilă pentru prima dată în recurs deoarece este vorba despre o chestiune de ordine publică, aceasta nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată. Într-adevăr conform art.306 alin. 2 C.pr.civ., motivele de ordine publică pot fi invocate în fața instanței de recurs, chiar și din oficiu de către instanță, însă aspectele invocate de către reclamantă în recurs nu se pot circumscrie unor motive de ordine publică, în sensul avut în vedere de art.306 alin.2 C.pr.civ.
Din analiza cererii de recurs cu soluționarea căreia a fost investită instanța rezultă că au fost invocate mai multe motive de recurs, motive care vor fi analizate distinct, cu luarea în considerare a mențiunilor făcute anterior. Importantă este sublinierea făcută de către recurentă anterior enunțării motivelor de recurs, în sensul că prin hotărârea atacată Consiliul P. l tinde la neexecutarea obligației rezultate din contractul de concesiune al locului de veci
unde au fost înmormântați părinții reclamantei, toate motivele de recurs dezvoltate ulterior bazându-se practic pe aceasta.
Prin primul motiv de recurs, încadrat în drept în prevederile art.304 pct.6 C.pr.civ., se invocă faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Atâta timp cât cererea formulată de către reclamantă având ca obiect anularea parțială a Hotărârii Consiliului P. l din_ a fost respinsă ca neîntemeiată, soluția fiind menținută în apel, nu se pune problema incidenței acestui motiv de recurs raportat la unele mențiuni din considerentele hotărârilor, instanța de fond și apoi cea de apel, pronunțându-se în limitele în care au fost investite.
Al doilea motiv de recurs este grefat pe prevederile art.304 pct.7 C.pr.civ., susținându-se că decizia recurată se întemeiază pe motive străine de natura pricinii. În acest sens s-a arătat că deși din probele administrate rezultă în mod clar că reclamanta încheiase o concesiune, instanța a motivat soluția pronunțată în principal prin reținerea că solicitarea apelantei este întemeiată pe considerente de ordin personal.
În ceea ce privește această critică, un aspect important este acela că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă a fost soluționată de către judecătorie doar prin raportare la dispozițiile legale invocate în aceasta, respectiv prevederile Legii nr.489/2006, instanța de fond nefăcând referire și neanalizând contractul de concesiune de care se prevalează acum reclamanta.
Cu toate acestea în cererea de apel reclamanta nu s-a prevalat de contractul de concesiune, menționat într-adevăr în cererea de chemare în judecată ca justificare a acesteia(fără a fi invocate însă dispozițiile art.969 C.civ. și principiul forței obligatorii a contractelor care decurge din acesta), dar neavut în vedere de judecătorie la pronunțarea soluției, invocând doar faptul că hotărârea atacată este discriminatorie în condițiile în care se permite înmormântarea în cimitirul aparținând Parohiei G. Catoloce A. doar a soțului sau soției celui deja înmormântat în acest cimitir. Rezultă deci că raportat la prevederile art.294 alin.1 și art.316 C.pr.civ., nu pot fi analizate criticile din cererea de recurs formulate omisso medio și care sunt întemeiate pe contractul de concesiune și forța obligatorie a acestuia între părți.
În căile de atac instanța trebuie să se limiteze la părțile, obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea au fost stabilite în fața instanței de fond. Astfel cum s-a precizat mai sus, în apel reclamanta nu a înțeles să conteste modul în care instanța de fond a stabilit obiectul și cauza cererii de chemare în judecată soluționate prin sentința pronunțată, criticile din apel axându-se pe alte considerente. Reclamanta nu se poate deci prevala în recurs de existența contractului de concesiune pentru a justifica cererea de anulare a hotărârii Consiliului parohial.
Cu privire la această critică, astfel cum s-a menționat mai sus, se impune a se face și precizarea că instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză, mai precis pe baza răspunsurilor la interogatoriul luat reclamantei, a reținut în considerentele deciziei atacate că nu s-a făcut dovada încheierii unui contract de concesiune a locului de veci între reclamantă și P. Ortodoxă A. sau P.
G. C. A. . Acest aspect a fost însă reținut doar tangențial, din considerentele deciziei atacate rezultând că nu a prezentat relevanță la pronunțarea soluției, instanța de apel pronunțându-se în limitele investirii sale prin cererea de apel.
3.A treia critică formulată de către reclamantă prin cererea de recurs este întemeiată în drept pe prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., invocându-se încălcarea și aplicarea greșită a legii prin decizia atacată. Se invocă faptul că instanța de fond și cea de apel nu a luat în calcul prevederile art.5 alin.5 din Legea
nr.489/2006 la pronunțarea soluției, administrarea cimitirelor confesionale neputându-se face cu încălcarea principiilor generale de drept, invocându-se în acest sens contractul de concesiune încheiat între reclamantă și P. Ortodoxă și prevederile art.969 alin.1 C.civ.
Rezultă deci că deși se invocă încălcarea legii, reclamanta se prevalează de fapt în susținerile sale tot de existența contractului de concesiune încheiat și de prevederile art.969 alin.1 C. civ., aspecte asupra cărora curtea s-a pronunțat anterior.
Referitor la rațiunile avute în vedere de către P. G. -C. A. în momentul emiterii hotărârii atacate de către reclamantă, atâta timp cât aceasta a fost adoptată cu respectarea legislației incidente, acestea nu pot fi cenzurate de către instanță.
Se reține și faptul că în recurs se reiterează teza că hotărârea atacată ar fi discriminatorie, discriminarea fiind invocată însă tot raportat la existența contractului de concesiune și a prevederilor art.969 alin.1 C.civ., respectiv art.5 alin.5 din Legea nr.489/2006, nefiind criticată din altă perspectivă reținerea instanței de apel în sensul că nu există discriminare, întreaga comunitate locală aflându-se în aceeași situație.
Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. ANA împotriva deciziei civile nr. 210 din 23 aprilie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R. ANA împotriva deciziei civile nr. 210 din 23 aprilie 2013 a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 septembrie 2013.
Președinte, A. C. | Judecător, A. A. C. | Judecător, Ana I. |
Grefier, C. B. |
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: Alin-Florin Doica, O. -C. Tatu Jud.fond: A. Grigorie Ioniță
| ← Decizia civilă nr. 1240/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 681/2013. Anulare act → |
|---|
