Decizia civilă nr. 3400/2013. Anulare act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 3400/R/2013
Ședința publică din 06 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. POP
C. -M. CONȚ GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul COMPOSESO- RATUL H., împotriva deciziei civile nr. 231 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâta intimată S. R. C. S., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent C. H., domnul avocat Sima Ionuț, care depune la dosar împuternicire avocațială pentru asistare și pentru reprezentare în fața Curții de Apel C., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul C. H. se află la primul termen de judecată, a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost timbrat la data înregistrării sale.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul de recurs (f. 2 din dosar), reclamantul recurent a solicitat judecarea cererii de recurs și în lipsa reprezentantului său de la dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar chitanța care atestă achitarea taxei judiciare de timbru pentru recurs, în cuantum de 3453,09 lei și timbre judiciare, în valoare de 5 lei.
Curtea constată că recursul declarat de reclamantul C. H. este legal timbrat.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului recurent în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea cererii de recurs și, pe cale de consecință, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului formulat de reclamantul C. H. și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii formulate de reclamant în dosarul nr._, consta-tarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 5/_ și repune-rea părților în situația anterioară încheierii contractului, cu cheltuieli de jude-cată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține verbal.
Pe scurt, reprezentantul reclamantului recurent arată că prin hotărârea dată de către instanța de apel au fost încălcate prevederile art. 948 pct. 2 din
vechiul Cod Civil, întrucât consideră că nu a fost exprimat consimțământul, în acest sens, fiind necesară o adunare generală a membrilor C. ui H. .
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 131/07 Februarie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Huedin, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. H., în contradictoriu cu pârâta S. R.
C. S., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 5/_ și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 231 din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul C.
H. în contra Sentinței civile nr. 131 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, pe care a păstrat-o în întregime.
Pentru a hotărî astfel, T. ul a reținut că starea de fapt existență în speță a fost reținută în mod corect de către prima instanță în sensul că la data de_ între Consiliul de Administrație al C. H., jud. C., reprezentat prin președinte Lung Ștefan și pârâtul SC R. C. SRL s-a încheiat, pe o perioadă de 49 ani, un contract denumit de către părți contract de concesiune.
De asemenea potrivit clauzelor contractuale, obiectul contractului îl constituie "preluarea în concesiune"; a unui teren în suprafață de 0,25 hectare, din totalul de 56 de hectare aflat în posesia membrilor C. ui în vederea exploatării de piatră și a desfășurării altor activități necesare acestui scop, în schimbul plății unui preț de 30.300 Euro/an, contractul fiind semnat de către președintele consiliului de administrație, Lung Ștefan din partea C. ui H.
, în calitate de concedent și de către dl. Bendorfean T. din partea SC R. C. S.
În mod evident, prin ipoteza de față suntem în prezența valorificării productelor care în esență, așa cum s-a statuat în doctrină, sunt bunuri care rezultă dintr-un alt bun.
Spre deosebire de fructe, productele se caracterizează prin aceea că, pentru a fi obținute, trebuie consumată, treptat sau dintr-o dată substanța bunului din care rezultă, însemnând că obținerea productelor implică exercițiul atributului de dispoziție materială asupra acestui bun.
În pofida acestor statuări, tribunalul a conchis că elementul esențial în dezlegarea prezentei pricini îl reprezintă dispozițiile inserate în cuprinsul Statutului C. ui H. .
Astfel, la art. 14.1 lit. f sunt enumerate în mod neechivoc și limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generală a C. ui, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate.
Raportat la aceste dispoziții statutare, tribunalul a constatat că încheierea contactelor de concesiune nu se regăsește printre actele juridice care conduc la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului și a căror perfectare este atributul exclusiv al Adunării Generale a C. ui.
De altfel, în mod judicios prima instanță a reținut că, în speță, competența Consiliului de Administrație de a încheia acest contract de concesiune prin reprezentarea Președintelui, a rezultat și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 14.1 din Statut, care reglementează atribuțiile exclusive ale adunării generale.
De asemenea, în mod corect s-a statuat de către judecătorul fondului faptul că potrivit dispozițiilor art. 24 lit. a din Statut, Consiliul de Administrație are nu numai atribuția, ci și obligația de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului iar potrivit dispozițiilor art. 27.1 lit. a din Statut, președintele composesoratului reprezintă composesoratul în relațiile cu terții.
Împotriva acestei hotărâri a declrat recurs reclamantul C. H. solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului formulat și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate în dosar nr._, constatării nulității absolute a contractului de concesiune nr. 5/_ și repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 131/2012, pronunțată în ședința publică din data de_, instanța de judecată a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de recurent în prezentul dosar și având, ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de concesiune nr. 5/_ .
Analizând apelul formulat, instanța de apel s-a pronunțat în sensul respingerii acestuia, dat fiind faptul că, cu toate că valorificarea productelor constituie un act de dispoziție, prin statutul C. ui H., art. 14 lit. f, sunt enumerate în mod limitativ actele, prin care se tinde la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, și care sunt acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generala, astfel încât actul de concesiune, încheiat în speța nu ar conduce la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului. De asemenea, instanța de apel reține faptul că potrivit art. 24 lit. a din Statut, Consiliul de Administrație are nu doar atribuția, ci și obligația de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului, iar potrivit art. 27.1. lit. a din Statut, președintele composesoratului reprezintă composesoratul în relațiile cu terții.
Sentința pronunțată în apel este în realitate nelegală și netemeinica, atât din perspectiva art. 304 pct. 8 cât și din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod de Procedură Civilă, având în vedere următoarele:
Recurentul a solicitat constatarea nulității contractului de concesiune având în vedere faptul că consimțământul la încheierea contractului nu a fost valabil exprimat, fiind astfel încălcate prevederile art. 948 punctul 2 din vechiul cod civil în cuprinsul acțiunii formulate a arătat că contractul pentru care solicită constatarea nulității absolute este un act de dispoziție, având în vedere că contractul de concesiune, încheiat pe o durata de 49 de ani și având ca obiect exploatarea de piatră, care presupune astfel în mod indubitabil consumarea substanței bunului, depășește în mod vădit sfera actelor de administrare a patrimoniului. în aceste condiții, consimțământul la încheierea contactului nu a fost exprimat valabil, dat fiind faptul că acesta nu a aparținut Adunării generale a recurentului, așa cum impun în mod expres prevederile art. 14.1 din statutul composesoratului raportat la actele juridice care determină micșorarea patrimoniul composesoratului.
De asemenea, a făcut referire în motivarea acțiunii la prevederile art. 24 din OG 26/2000, act normativ aplicabil recurentului în calitate de asociație fără scop patrimonial, conform căruia Consiliul Director (în cazul composesoratului H. acest organ purtând denumirea de Consiliu de Administrație) asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale. Astfel, contractul de concesiune semnat prin președintele Consiliului de Administrație al recurentului, în calitate de reprezentant, putea fi valabil încheiat doar dacă în prealabil ar fi fost adoptată de către Adunarea Generală a composesoratului o hotărâre prin care să fie aprobată încheierea acestui act juridic, ce implică exercitarea dreptului de
dispoziție cu privire la terenul "preluat în concesiune" de către pârâtă în vederea exploatării de piatră și a desfășurării activităților necesare acestui scop.
Cu titlu preliminar, solicită să se observe faptul că instanța de apel nu a analizat, în cadrul hotărârii recurate, caracterul de act de dispoziție al contractului a cărui anulare o solicită, decât raportat la faptul că se urmărește valorificarea productelor, și nu și cu referire la durata pentru care a fost încheiat acest contract (49 de ani) și cu referire la celelalte temeiuri legale invocate de pe calea apelului.
Astfel, arătă faptul ca așa cum în mod corect susține instanța de apel, în speță prin contractul încheiat s-a urmărit valorificarea de producte, acestea urmând să consume pe cale de consecință substanța bunului "închiriat". Prin urmare, după cum a stabilit și instanța de apel, prin semnarea contractului de concesiune părțile au convenit indubitabil asupra unui act de dispoziție.
Având în vedere că contractul de închiriere presupune doar asigurarea folosinței imobilului închiriat, este considerat de regulă un act de administrare. Cu toate acestea, în măsura în care contractul de locațiune este încheiat pe o durată mai mare de timp, apreciază că acesta este un act de dispoziție, întrucât actele de dispoziție nu pot fi limitate la situația în care se înstrăinează un bun sau acesta se grevează cu sarcini reale (de altfel, înstrăinarea unor bunuri perisabile a fost considerată întotdeauna un act de administrare).
Precizează recurentul că aceasta este poziția și în doctrină și jurisprudență, care a fost confirmată prin prevederile art. 1784 din Noul Cod civil, în conformitate cu care "Dacă legea nu dispune altfel, locațiunile încheiate cu persoanele care, potrivit legii, nu pot face decât acte de administrare nu vor depăși 5 ani." Așadar, legiuitorul a confirmat susținerile din doctrină potrivit cărora contractele de locațiune încheiate pe o perioadă mai mare de 5 ani reprezintă acte de dispoziție, fiind necesar ca locatorul să aibă capacitatea de a încheia astfel de acte. Cu privire la acest aspect, învederează că termenul de 5 ani nu a fost stabilit în mod arbitrar de către doctrină.
Având în vedere toate aceste aspecte, cu atât mai mult în speță contractul de locațiune, care a fost încheiat pentru o perioadă de 49 ani, nu poate fi considerat decât un act de dispoziție.
Instanța de apel a ignora însă prevederile legale incidente în materie, interpretând în mod eronat statutul composesoratului, respectiv neobservând faptul că acest statut nu trebuie și nu poate să contravină normelor legale incidente în materie.
Astfel, potrivit art. 28 din Legea 1/2000:_ (3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea, un statut în forma, autentica sau certificata de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condițiile legii, drepturile și obligațiile membrilor, răspunderi, sancțiuni, modul de dizolvare, precum și alte prevederi specifice. _"
Din formularea acestui text legal, se deduce cu titlu preliminar faptul că statutul composesoratului, așa cum a fost el adoptat în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2000, nu poate avea dispoziții contrare legii. Or, actele care pot fi încheiate exclusiv de către Adunarea Generala nu pot fi privite în mod limitativ, pentru că în acest caz s-ar exclude o serie de către de dispoziție (cum este și cel de față) de la exigenta exprimării unui consimțământ de către Adunarea generala a C. ui.
În aceste condiții, consimțământul composesoratului în calitate de concesionar la încheierea contractului de concesiune nu a fost valabil exprimat, întrucât pentru realizarea unui act juridic de dispoziție este necesară exprimarea voinței Adunării generale a composesoratului, formată din toți membri
composesori. Astfel, potrivit prevederilor art. 14.1 din statut, printre atribuțiile adunării generale se numără și mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, Consiliul de Administrație având doar atribuția de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului. în plus, potrivit prevederilor art. 24 din OG 26/2000, act normativ aplicabil și recurentului în calitate de asociație fără scop patrimonial, consiliul director (în speță, Consiliul de Administrație) asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale, având rol de organ executiv, care trebuie să asigure punerea în aplicare a deciziilor adunării generale, aceasta din urmă fiind organul suprem de conducere și astfel singurul care poate dispune asupra esenței drepturilor deținute de composesorat.
Așadar, pentru exprimarea unui consimțământ valabil la încheierea contractului de concesiune nr. 5/_, trebuia să preexiste o hotărâre a Adunării generale a composesoratului prin care să fie aprobată încheierea acestui contract. Doar în temeiul unei astfel de hotărâri, Consiliului de administrație reprezentat prin președintele său, putea să semneze contractului în mod valabil, în reprezentarea recurentului, pentru punerea în executarea a hotărârii Adunării generale a composesoratului.
De altfel, faptul că dispozițiile statutului care au fost reținute de către instanța au fost privite în mod izolat, fără a se avea în vedere coroborarea lor cu celelalte dispoziții ale statutului, din care rezultă clar împărțirea atribuțiilor între Adunarea Generala și Consiliul de Administrație al composesoratului. Solicită să se rețină, în același context, faptul că raționamentul instanței de apel nu poate fi reținut și din perspectiva ca un act prin care se consuma substanța bunului nu poate fi considerat decât un act care tinde la micșorarea patrimoniului.
În concluzie, în lipsa unei astfel de hotărâri lipsește consimțământul concesionarului la încheierea contractului de concesiune, lipsind astfel una din condițiile esențiale ale unui act juridic civil și fiind încălcate dispozițiile art. 948 punctul 2 din vechiul Cod Civil. Lipsa consimțământului în convenții atrage nulitatea absolută a contractului astfel încheiat, deoarece actul juridic civil, în lipsa unui consimțământ valabil exprimat, poate avea o aparență materială, însă această aparență nu poate fi transpusă într-o aparență juridică.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
În motivarea recursului se arată că instanța de apel s-a pronunțat în sensul respingerii apelului, dat fiind faptul că, cu toate că valorificarea productelor constituie un act de dispoziție, prin statutul C. ui H., art. 14 lit. f, sunt enumerate în mod limitativ actele, prin care se tinde la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, și care sunt acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generala, astfel încât actul de concesiune, încheiat în speță nu ar conduce la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului. De asemenea, instanța de apel reține faptul că potrivit art. 24 lit. a din Statut, Consiliul de Administrație are nu doar atribuția, ci și obligația de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului, iar potrivit art.
27.1. lit. a din Statut, președintele composesoratului reprezintă composesoratul în relațiile cu terții.
Curtea reține că acest motiv de recurs este nefondat pentru că principalul argument reținut de instanța de apel nu poate fi înlăturat. T. ul a reținut corect că la art. 14.1 lit. f din Statutul C. ui H. sunt enumerate în mod neechivoc și limitativ actele prin care se tinde la mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, acte care pot fi realizate în mod exclusiv de către Adunarea Generală a C. ui, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de
donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate.
Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că textul art. 14.1 lit. f din Statutul C. ui H. prevede două condiții imperative cumulative pentru
ipoteza în care doar Adunarea generală poate exprima acordul, prima ca actul să privească mărirea sau micșorarea patrimoniului composesoratului, iar a doua este aceea ca această mărire sau micșorare să se facă prin unul dintre actele enumerate tot acolo, anume acte de vânzare-cumpărare, de donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate.
Cum contractul denumit "contractul de concesiune nr. 5/_ " nu se încadrează printre actele enumerate expres și limitativ mai sus nu mai are relevanță discuția dacă acel act este un act de dispoziție sau nu relativ la conținut sau durată, pentru că actul trebuie să întrunească cumulativ ambele condiții, anume să fie un act prin are să se mărească sau să se micșoreze patrimoniul și să fie un act de vânzare-cumpărare, de donație sau de asociere cu proprietari de teren persoane fizice sau juridice sau cu alte composesorate, ori actul în discuție este un contract nenumit, intitulat de părți "contract de concesiune".
Mai trebuie arătat că de principiu este destul de dificilă o enumerare a tuturor actelor care pot fi încheiate de o persoană fizică sau juridică iar acesta este motivul pentru care se recurge la această tehnică a redactării unui statut, cum este și cel în discuție, în sensul că se menționează expres și limitativ anumite acte mai importante cu privire la care se dorește să se atragă atenția prin prisma consecințelor pe care le pot avea și care sunt în sarcina unui organ al persoanei juridice dar, pe de altă parte, pentru a da libertate persoanei juridice să încheie orice act juridic, se prevede pentru alt organ că acesta va putea încheia orice alte acte.
Este și situația de față când la art. 24 lit. a din Statut, se prevede că Consiliul de Administrație are nu numai atribuția, ci și obligația de a administra în mod corespunzător patrimoniul composesoratului iar potrivit dispozițiilor art.
lit. a din Statut, președintele composesoratului reprezintă composesoratul în relațiile cu terții. De asemenea, la art. 27.1 lit. k din Statut, se prevede că președintele composesoratului semnează contractele de exploatat balast și altele asemenea. Prin această formulare "altele asemenea" se admite că președintele composesoratului poate semna și alte contracte care nu sunt expres enumerate, dar care sunt de aceași natură cu cele indicate.
Prin urmare raportat la cele expuse anterior consimțământul la încheierea contractului a fost valabil exprimat, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 948 punctul 2 din vechiul Cod Civil.
Față de această interpretare nu pot fi primite nici susținerile privind incidența art. 24 din OG 26/2000, deoarece acest dispoziții sunt incidente ca norme generale în lipsa unor dispoziții statutare. Or, în cauză, statutul recurentei are dispoziții exprese pentru speța dedusă judecății, așa cum am arătat mai sus.
Față de tehnică redactării statutelor arătată mai sus nu se poate reține nici incidența art. 28 din Legea 1/2000 pentru că și dacă pentru un organ se prevăd atribuții limitate există dispoziții care permit pentru un alt organ preluarea tuturor celorlalte atribuții, mai ales că nu există nici o dispoziție legală care să impună o altă modalitate de redactare sau de împărțire a atribuțiilor.
Consimțământul composesoratului în calitate de așa-zis concesionar la încheierea contractului nenumit de "concesiune" a fost prin urmare valabil exprimat, întrucât pentru realizarea unui act juridic de dispoziție nenumit nu este necesară exprimarea voinței Adunării generale a composesoratului.
Pentru exprimarea unui consimțământ valabil la încheierea contractului de concesiune nr. 5/_, nu trebuia să preexiste o hotărâre a Adunării generale a composesoratului prin care să fie aprobată încheierea acestui contract iar Consiliului de administrație reprezentat prin președintele său, putea să semneze contractul în mod valabil, deoarece pentru un astfel de contract nu era necesară o hotărâre a Adunării generale, cât timp nu era unul dintre actele limitativ enumerate în Statut la art. 14.
Nu se poate reține că dispozițiile statutului care au fost reținute de către instanța de apel au fost privite în mod izolat, pentru că a procedat la coroborarea lor cu celelalte dispoziții ale statutului, din care rezultă clar împărțirea atribuțiilor între Adunarea Generală, pe de o parte, și Consiliul de Administrație și Președintele composesoratului, pe de altă parte, așa cum reiese din analiza și indicarea art. 14, 24 și 27 din Statut.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul COMPOSESO- RATUL H. împotriva deciziei civile nr. 231 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI
I. -D. C.
A. -A.
POP
C.
-M. CONȚ
GREFIER,
A. M.
Red. I.D.C./Dact. R.V.
2 ex./_
Judecător fond: L. -E. M. - Judecătoria Huedin
Judecător apel: O. -C. T. /Alin-Florin Doica - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 617/2013. Anulare act | Sentința civilă nr. 2909/2013. Anulare act → |
|---|
