Încheierea civilă nr. 168/2013. Anulare act
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
ÎNCHEIEREA CIVILA NR. 168/CC/A/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Judecător C. -V. B. Grefier A. P.
S-a luat in examinare cererea de abtinere formulata de domnul judecator T. D. I. .
Judecarea cauzei s-a facut in camera de consiliu, fara citarea partilor. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care, instanta retine cauza in pronuntare pe baza inscrisurilor aflate la dosar.
INSTANȚA
Prin cererea de abținere formulată la data de_ în prezentul dosar dl. judecător T. D. I., membră a completului 6A a arătat că înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul T. ului
C. în apel și repartizat aleatoriu completului 6A, întrucât asupra unor aspecte invocate în prezenta cauză ( în ce privește cotele trecute în certificatul de moștenitor nr.59/2005) s-a pronunțat prin Decizia civilă nr.87/A/2007 dată în dosarul nr._ .
În drept, au fost invocate prevederile art. 25, 27 pct. 7 C.pr.civ. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Abținerea, reglementată de C.pr.civ ca un incident procedural, este posibilitatea recunoscută de lege judecătorului de a solicita îndepărtarea în cazul în care se află în una dintre situațiile strict prevăzute de art. 27 C.pr.civ.
Temeiul de abținere invocat de către este cel prevăzut de art. 27 pct. 7 C.pr.civ.- judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă.
Față de aceste împrejurări, instanța apreciază că motivul de abținere invocat este incident în cauză, cererea urmând a fi admisă în baza art. 27 punctul 7 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de domnul judecător D. T., referitoare la participarea sa la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, acesta urmând a fi repartizat spre soluționare, conform planificării de permanență, completului format din președinte O. -
S. M., judecător C. V. B. .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
M. O. -S.
Judecător,
-V. B.
Grefier,
P.
A.P. 21 Noiembrie 2013 Red./Dact.M.O:S:/A.P:-_
← Decizia civilă nr. 812/2013. Anulare act | Decizia civilă nr. 371/2013. Anulare act → |
---|