Decizia civilă nr. 3452/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3452/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de A. C.
Judecători: A. C.
A. -T. N. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C. împotriva sentinței civile nr. 685/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, precum și recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva încheierii civile nr. 192/_
, pronunțată de Tribunalul Cluj în același dosar, având ca obiect Despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror Slabu Aurelia și reprezentanta reclamantei recurente, doamna avocat Jurj L. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta intimată.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentata reclamantei recurente solicită, în probațiune, a se pune în vedere instanței de fond de a depune la dosar transcrierea înregistrărilor ședinței de judecată din data de_ .
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea acestei cereri.
Reprezentanta reclamantei recurente precizează că a solicitat înregistrarea ședinței de judecată însă nu s-a răspuns acestei solicitări iar înainte de dezbaterea fondului a mărit câtimea pretențiilor cu valoarea menționată în expertiză.
Instanța, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de reprezentanta reclamantei recurente observând faptul că ședința de judecată a avut loc în data de 4 octombrie 2013, ori la acel moment înregistrările ședințelor de judecată în materie civilă s-au prorogat.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursurile formulate.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului propriu în temeiul prev. art. 312 alin.1 C.pr.civ, modificarea în tot a încheierii atacate și rejudecând admiterea cererii reclamantei.
Cu privire la recursul pârâtului recurent solicită respingerea acestuia ca fiind nefondat, întrucât s-a făcut dovada confiscării bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea daunelor materiale.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului formulat de reclamanta recurentă împotriva încheierii 192/_, pronunțată de Tribunalul Cluj apreciind că raportat la înscrisurile din dosar nu a existat o cerere subsidiară cu privire la despăgubiri.
Recursul declarat de pârâtul S. R. îl apreciază ca fiind fondat, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 685/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ , s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S. M., împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 104.984 lei despăgubiri și 6700 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței în data de_, reclamanta
M. a solicitat în obligarea pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 136.454 lei reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate antecesorului acesteia, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care se va opune admiterii acțiunii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este fiica lui Boboia I. in prezent decedat. Tatăl său a fost condamnat prin Sentința penala nr. 561/_ a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare C. pronunțata in dosarul nr. 53/1958.
Pe lângă pedeapsa privativa de libertate, prin sentința de condamnare, s-a dispus și confiscarea averii . Aceasta era compusa din: o casa de locuit noua in suprafața de 32 mp in valoare de 53.0731ei; grajd si sura in suprafața de 30 mp
in valoare de 9981 lei; coteț de porci de 4 mp in valoare de 1500 lei
-7,71 ha teren agricol in valoare de 38.550 lei; 1 cal in valoare de 7000 lei; o vaca in valoare de 2000 lei; o pereche de boi in valoare de 10.000 lei; un porc in valoare de 1500 lei; 6 oi in valoare de 1200 lei ( 200 lei/oaie); 20.000 kg fan in valoare de 8000 lei (0,4 lei/kg); 2000 kg grâu in valoare de 1400 lei (0,7 lei /kg); 1500 kg cartofi in valoare de 2250 lei ( 1,5 lei /Kg)
Bunurile arătate mai sus au fost preluate efectiv când tatăl său a fost închis iar restul familiei a fost deportată in Bărăgan.
Este îndreptățită la acordarea sumei solicitate având in vedere dispozițiile art 5 al 1 lit b din Legea nr 221/2009. Dintre bunurile sus arătate niciunul nu i-a fost restituit.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii de chemare în judecată., arătând că reclamanta nu a făcut dovada confiscării efective a bunurilor (adeverințele nr.284/1991 si nr.727/2001 fiind contradictorii) sau a faptului că acestea nu au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/sau ale Legii nr. 247/2005, iar in ceea ce privește bunurile mobile solicitările reclamantei sunt neîntemeiate, in speța, fiind vorba si de bunuri mobile, care nu pot face obiectul Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr.247/2005, deci nici a prevederilor art.5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009.
In ceea ce privește valorile solicitate prin cerea de chemare in judecata, consideră ca acestea sunt exagerate, iar reclamanta nu aduce niciun argument in stabilirea acestor valori.
Analizând probatoriul administrat in cauza, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 561/1958 pronunțată la data de 30 aprilie 1958 de Tribunalul Militar al Regiunii C. in dosar nr. 53/1958, Boboia I., născut la data de 10 oct. 1910 in comuna Poșaga de sus, raion Turda, fiul lui N. și I.
, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani temniță grea pentru săvârșirea infracțiunii de 4 prevăzută de Decretul 199/1950 și confiscarea averii
Boboia I. a decedat la data de 3 iulie 2001, după cum rezulta din certificatul de deces aflat la fila 9 dosar.
Reclamanta S. M. este fiica lui Boboia I., după cum rezultă din certificatul de naștere și cel de căsătoriei depuse la filele 13 și 14 dosar.
In speță, probatoriul administrat in cauză, respectiv evidențele din registrul agricol din perioada 1956 (f. 8) și declarațiile martorilor Pitea V. (f. 31) Pârțilă
V. F. 32), au dovedit că la momentul condamnării lui Boboia I., acesta avea următoarele bunuri: o casă de locuit nouă in suprafață de 32 m.p., construită din lemn, cu două camere iar la subsol pivniță din piatră in care erau amenajate două camere, o șură cu două poieți, cotețe de porci, circa 7 ha teren agricol,, 1 cal. O vacă, o pereche de boi, 1 porc, 6 oi 20000 kfg fân, 2000 kg grâu, 1500 kg cartofi, un plug din fier, o grapă din fier, un car mare, cu care cărau lemne, mobilă din lemn de nuc și de brad alcătuită din 2 paturi, masă, un dulap de bucătărie.
Martorii au mai declarat că familia Boboia tocmai terminase casa in momentul in care a intervenit condamnarea lui Boboia I. . Mobila din casa era de asemenea nouă.
Toate aceste bunuri au fost confiscate de la familia Boboia. Casa a fost demontată iar materialul lemnos rezultat a fost dus in Turda unde a fost utilizat la renovarea unei școli, iar calul a fost utilizat la poștă mulți ani.
Câtă vreme s-a dovedit că bunurile enumerate constituiau averea lui Boboia I. la data pronunțării sentinței de condamnare in care s-a dispus confiscarea averii, apreciem dovedită întinderea măsurii confiscării.
Dintre bunurile confiscate, reclamanta a recunoscut restituirea terenului. La fila 40 dosar s-a depus Ordinul nr. 4503/1993 emis de Prefectul Județului Alba prin care s-a dispus către Boboia I. a suprafeței de 7,70 ha teren.
În privința celorlalte bunuri, nu s-a probat restituirea. Prin adresa 1278 din 29 mai 2012 Primăria comunei Poșaga a comunicat instanței că nu s-a formulat cerere de restituirea construcțiilor. Bunurile mobile sau contravaloarea acestora nu aveau cum să fie restituite lui Boboia I. sau reclamantei, căci nu au existat acte normative e mise anterior care să prevadă acordarea măsurilor reparatorii pentru aceste bunuri.
În speță, condamnarea suferită de Boboia I. constituie de drept infracțiune cu caracter politic. Acesta fiind decedat in prezent, fiica acestuia, reclamanta S. M. este îndreptățită să fie despăgubită cu suma reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate și nerestituite, respectiv: casa de locuit, grajd cu șură, 1 cal, o vacă, o pereche de boi, un porc, 6 oi, 20000 kg fân, 2000 kg grâu, 1500 kg cartofi, un plug de fier, o grapă, un car, mobilă, 600 kg porumb.
Contrar susținerilor pârâtului, bunurile mobile fac și acestea obiectul măsurii restituirii prin echivalent, câtă vreme legiuitorul nu le-a exclus expres. Referirea in art. 5 lit. b) la Legile 10/2001 și Legea 247/2005 nu are semnificația că textul legal se referă strict la bunurile mobile, ci eventuala restituire a bunurilor imobile se raportează la aceste legi. Despre bunurile mobile nu se putea face nicio referire la vreun text legal, căci nu au existat acte normative se restituire a unor astfel de bunuri, in afara utilajelor la care se referă Legea 10/2001.
Valoarea bunurilor a fost dovedită prin expertiza de evaluare a construcțiilor iar a bunurilor mobile prin declarațiile martorilor, persoane care se
ocupă cu agricultura, frecventează târgurile, au înstrăinat de curând animale și prin urmare declarațiile acestora sunt concludente.
Astfel, prin expertiza întocmită de evaluator Șomlea M. R., casa și grajdul cu șură au fost evaluate la suma de 80.675.
Pentru animale și produsele agricole, martorii au indicat următoarele valori: un cal 6000 lei, o vacă între 3000-3500 lei, un porc de 100 kg între porc 900-1000 lei, o pereche de boi 15.000 lei, o oaie 200-300 lei, o clăditură de fân care are 2000 kg. 1500 lei, grâul 1,60 lei/kg, un plug de fie cu schimbător - 1000 lei, o grapă 1000 lei, un car 300 lei, cartofii 1 leu/kg, porumbul -0,80 bani.
Martorii nu s-au referit la valoarea mobilei, insă au arătat componența acesteia: masă, două paturi, două dulapuri de haine, o piesă denumită podișor, care este un fel de bufet care are in partea de sus rafturi pentru vase iar in partea de jos un dulap pentru alimente.
Raportat la numărul pieselor, culegând informații de pe site-urile societăților comerciale specializate in vânzarea de mobilă, s-a apreciat că valoarea mobilei nu ar putea depăși suma de 4000 lei.
Declarațiile martorilor au indicat in general prețuri chiar mai mari decât cele pretinse de reclamantă, insă in virtutea principiului disponibilității,in aceste cazuri vom acorda despăgubirile in limita sumelor solicitate de reclamantă.
Alte valori nu s-au confirmat, martorii indicând sume mai mici decât cele pretinse de reclamantă Astfel, pentru un cal reclamanta a solicitat suma de 7000 lei, martorii au indicat suma de 6000 lei, pentru porc reclamanta a solicitat 1500 lei, martorii au indicat 900 lei, pentru plug reclamanta a solicitat 1200 lei, martorii au indicat 1000 lei. Pentru aceste bunuri, vom avea in vedere valorile ce rezultă din probe, respectiv cele indicate de martori.
In concluzie, raportat la starea de fapt expusă mai sus, susținută de probatoriul administrat in cauză, și la prevederile art. 5 alin 1 lit. b) coroborat cu art. 1 alin 2 lit j) din Legea 221/2009, tribunalul a admis in parte acțiunea reclamantei S. M., și in consecință a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 104.984 lei despăgubiri.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr.civ, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 6700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial dovedit prin chitanța de la fila 65 dosar și onorariul expertului.
Prin încheierea civilă nr. 192/CC/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._ , s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlăturare a omisiunii vădite formulată de reclamanta S. M. .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la dosar la data de_, reclamanta S. M. a solicitat instanței ca in temeiul dispozițiilor art. 281 Cod pr.civ., să pronunțe o încheiere de înlăturare a omisiunii vădite strecurată in încheierea civilă pronunțată in dosar la data de_, cu privire la câtimea obiectului acțiunii, in sensul de a se insera in încheiere că la acel termen de judecată și-a majorat câtimea obiectului cererii la valoarea de 80.675 lei indicată in expertiza de evaluare a bunurilor imobile. Acest aspect nu a fost consemnat in încheiere.
Că este vorba de o omisiune rezultă și din soluția instanței, care i-a acordat despăgubirile la valoarea stabilită de expert. Soluția a avut in vedere convingerea judecătorului formată cu ocazia dezbaterilor cauzei ( a se vedea și pag. 4 din considerente, dacă pentru bunurile mobile se reține că nu a făcut precizarea privința mărirea valorii lor, pentru imobile instanța nu a făcut o astfel de specificație, prin urmare a avut convingerea că a mărit valoarea lor).
Față de împrejurarea că în prezent dosarul se află pe rolul Curții de A. cu termen de judecată la data de_, iar sentința sus menționată este criticată și in baza art. 306 pct. 6, respectiv instanța de fond a acordat mai mult decât s-a
cerut, se impune admiterea cererii sale și in consecință, înlăturarea omisiunii vădite din încheiere in sensul solicitat.
Analizând cererea, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia., având in vedere următoarele considerente:
Verificând notele de ședință întocmite de grefier in dosar la termenul din_, depuse in copie la filele 76, 77 dosar, tribunalul a constatat că nu este consemnată vreo susținere a reprezentantei reclamantei in sensul majorării despăgubirilor pentru bunurile imobile la valoarea din expertiză.
Astfel, in încheierea din 3 octombrie 2012 nu s-a strecurat nicio omisiune care ar putea fi înlăturată.
Contrar susținerilor reclamantei, instanța nu a acordat despăgubirile pentru bunurile imobile la valoarea din raportul de expertiză, ci la valoarea pretinsă prin acțiune, reținând că prin raportul de expertiză reclamanta și-a dovedit pretențiile, firesc, dacă pretinde 53.073 lei pentru casă, 9981 lei pentru grajd iar expertiza a relevat valori mai mari decât cele indicate de reclamantă.
Dacă instanța ar fi reținut întinderea despăgubirilor pentru bunurile imobile la valoarea din expertiză, totalul despăgubirilor ar fi fost de 128.611 lei, nu de 104.984 lei, cât a acordat prin hotărâre ( 53.073 lei valoarea casei, 9981 lei grajdul și șura, 1500 lei cotețele, 6000 lei valoarea calului, 2000 lei valoarea vacii, 10.000 lei valoarea perechii de boi, 900 lei valoarea porcului, 1200 lei valoarea a 6 oi, 8000 lei valoarea a 20.000 lei kg fân, 1400 lei valoarea grâului, 2250 lei valoarea cartofilor, 1000 lei valoarea plugului, 1200 lei valoarea grapei, 2000 lei valoarea carului, 4000 lei valoarea mobilei, 486 lei valoarea a 600 kg porumb).
Pentru considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 281 Cod pr.civ, tribunalul a respins cererea reclamantei potrivit dispozitivului prezentei încheieri. Împotriva sentinței civile nr. 685/_ a Tribunalului C. a declarat recurs pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând in temeiul art. 304 pct. 6, 7 si 9 si art. 3041C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii
instanței de fond, cu consecința respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că, în esența, sentința recurată este netemeinica si nelegala.
Astfel, in primul rând, in cauza nu s-a făcut dovada confiscării efective a bunurilor pentru care s-a solicitat acordarea daunelor materiale ca efect a condamnării defunctului Boboia I. prin Sentința civila nr.561/_, pronunțata de către Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare C. in Dosar nr.53/1958, iar aceasta proba revine reclamantei si, contrar celor cuprinse in motivarea sentinței recurate, martorii audiați in cauza nu au declarat ca bunurile au fost confiscate in urma condamnării defunctului Boboia I. .
Mai mult, din declarațiile martorilor audiați in cauza rezulta ca bunurile familiei Boboia au fost confiscate la deportarea in Bărăgan, deci in urma luării unei masuri administrative.
În primul rând, pentru admisibilitatea unei acțiuni întemeiata pe art.5 din Legea nr.221/2009, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri in temeiul acestei legi, trebuie sa se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Cum in cauza nu s-a constatat caracterul politic a măsurii administrative a deportării nu este admisibila cererea reclamantei pentru acordarea daunelor materiale, iar instanța de fond trebuia sa respingă cererea reclamantei.
De asemenea, in cauza au fost încălcate prevederile art.5 lit. b din Legea nr.221/2009. Se susține ca bunurile mobile nu pot face obiectul Legii nr.221/2009, ci doar bunurile imobile.
Cele susținute anterior rezulta si din expunerea de motive privind proiectul de lege privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora pronunțate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, unde se arata ca prin aceasta lege se urmărește, prin derogare de la prevederile Legii nr.10/2001, acordarea direct de către instanța de judecata a unor despăgubiri bănești care sa acopere valoarea bunurilor confiscate, având in vedere dificultățile legate de procesul de punere in aplicare a Legii nr.10/2001.
In opinia recurentului, este imposibil de stabilit, in acest moment, aducerea efectiva la îndeplinire a confiscării unor bunuri mobile si valoarea unor bunuri mobile pentru care eventual s-a dispus confiscarea in anul 1959.
In acest sens este practica constanta a înaltei Curți de C. si Justiție si facem trimitere la Deciziile nr. 4409/_, nr.5070/_, pronunțate in Dosarele nr._ si nr._ .
Prin Decizia nr.4409/_, se retine ca in baza art.5 alin.1 lit. b din Legea nr.221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunuri
imobile care se subsumează sferei de aplicare a legii nr.10/2001, respectiv terenuri si construcții (imobile prin natura) si utilaje si instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
În mod nelegal a fost stabilita valoarea bunurilor mobile pentru care au fost acordate despăgubirile materiale potrivit declarațiilor martorilor si apreciate de către instanța de judecata, așa încât acestea nu au fost nici dovedite.
Referitor la imobilele pentru care au fost acordate despăgubiri materiale, respectiv o casa de locuit si grajd si sura, valoarea acestora stabilita prin raportul de expertiza efectuat in cauza este exagerată si nu a fost corect stabilita.
Un prim aspect învederat instanței de recurs este acela ca din probele existente la dosarul cauzei nu rezulta cu certitudine locația exacta a imobilului. Prin raportul de expertiza se arata ca imobilul a fost situat in localitatea Plesesti, comuna Posaga, jud. Alba, in timp ce martorul Partila V. arata ca familia Boboia avea o casa situata in localitatea Segacea.
Așa cum s-a arătat si in obiecțiunile formulate in cauza, la raportul de expertiza tehnica, valoarea stabilita de către expertul evaluator este exagerata, iar informațiile in baza cărora a fost efectuata lucrarea nu sunt complete, lucrarea conținând doar niște date generale si teoretice.
Astfel, datele in baza cărora a fost efectuata lucrarea constituie adresa nr.284/_ (in care nu se precizează localitatea unde era situat imobilul) si datele furnizate de către reclamanta, fara nicio alta verificare din partea expertului. In adresa nr.284/_, se arata doar ca numitul Boboia I. figurează in registrul agricol al comunei Posaga cu o casa de locuit in suprafața de 32 mp, 1 grajd in suprafața de 30 mp, un coteț de porci in suprafața de 4 mp.
De asemenea, valoarea stabilita de către expertul evaluator nu este corecta in lipsa abordării comparației directe.
Sentința recurată a fost data cu încălcarea prevederilor art.304 pct.6 C.pr.civ., respectiv instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, deși reclamanta a precizat valoarea fiecărui bun pentru care au fost solicitate despăgubiri, fără ca în urma probelor administrate să fie precizată valoarea acestora, instanța de fond încălcând prevederile art. 304 pct. 6 C.pr.civ.
Având in vedere cele de mai sus, sentința recurata a fost data cu încălcarea prevederilor art.304 pct. 6, 7 și 9 C.pr.civ.
In acest context este nelegala si obligarea paratului S. roman prin Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 6.700 lei, sens in care se solicita exonerarea de la plata acestora, iar in subsidiar reducerea onorariul avocațial, acesta fiind exagerat raportat la munca prestata de către avocat in cauza si la obiectul cauzei.
Împotriva încheierii civile 192/CC/_ a Tribunalului C. a declarat recurs reclamanta S. M. , solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cereri reclamantei.
Recurenta apreciază că încheierea instanței de fond este nelegala si netemeinica.
In baza art. 13 al 3 din Legea nr. 304/2004, solicită depunerea la dosarul cauzei a transcrierii înregistrărilor ședinței din data de_ .Daca instanța ar fi dat ascultare înregistrărilor ședinței ar fi ajuns la concluzia ca cererea reclamantei ar fi întemeiata.
Intimata S. M. a răspuns motivelor de recurs prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de_ , solicitând respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată, în esență, că măsura confiscării averii este ca efect al condamnării cu caracter politic, că probele câștigate cauzei fac dovada confiscări efective a bunurilor, iar Legea nr. 221/2009 nu distinge între bunurile mobile și imobile atunci când conferă dreptul la despăgubiri. Mai mult decât atât, instanța s-a pronunțat în limitele învestirii sale întrucât mărirea sau micșorarea obiectului cereri nu reprezintă o modificare a acestei cereri. Cererea recurentului referitoare la reducerea onorariului avocațial este inadmisibilă, fiind formulată pentru prima dată în recurs.
Prin notele scrise depuse la dosar, recurentul pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a învederat că prin Decizia nr. 6 pronunțata de către Î. Curte de C. si Justiție in Dosarul nr. 3/2013 a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in sensul ca:
"In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație. Obligatorie".
In sensul celor dispuse de către Î. Curte de C. si Justiție prin Decizia nr. 6/2013 sunt si susținerile din recursul formulat in cauza.
Verificând cele două hotărâri atacate, respectiv sentința civilă nr. 685/_ și încheierea civilă nr. 192/_, ambele pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul cu același număr, C. apreciază că este nefondat recursul reclamantei și este în parte fondat recursul pârâtului, în considerarea celor ce succed.
Cu referire la recursul reclamantei S. M. , acesta vizează exclusiv încheierea civilă nr. 192/CC/_ a Tribunalului C., prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlăturare a omisiunii vădite strecurată în încheierea ședinței publice din data de_, cu privire la câtimea obiectului acțiunii, reclamanta susținând că la acel termen de judecată și-a majorat câtimea obiectului cererii la valoare de 80.675 lei, indicată în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară.
Conform prevederilor art. 291 C.pr.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Reclamanta susține existența unei omisiuni vădite în încheierea ședinței publice din data de_ însă nu face dovada acesteia. Notele de ședință întocmite de grefier la termenul de judecată din_ nu relevă formularea unei cereri de majorare a despăgubirilor pentru bunurile imobile, la valoarea din expertiză. Încheierea de ședință este conformă notelor grefierului și face dovada
deplină cu privire la cele reținute, având, sub aspect probator, valoarea înscrisului autentic.
Față de cele ce preced, în absența unor motive de nelegalitate, recursul reclamantei se va respinge ca nefondat, potrivit art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
Cu referire la recursul pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice,
C. constată că măsura confiscării averii defunctului Boboia I., părintele reclamantei S. M., este consecința condamnării sale la 4 ani de temniță grea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Decretul nr. 199/1950, conform sentinței nr. 561/1958 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii C. în dosar nr. 53/1958 (pag. 4 dosar Tribunal).
Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 lit. i din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pentru faptele prevăzute în Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea statului și propășirea economiei naționale .
Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamanta în calitate de descendent al unei persoane care a suferit o condamnare cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri și repunerea în drepturi, în condițiile prescrise la lit. b) și c) din textul normativ evocat.
Cu referire la despăgubirile reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare, C. reține că prin Decizia nr. 6 din_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, publicată în Monitorul Of. nr. 249 din_, consecutiv admiterii unui recurs în interesul legii, s-a statuat în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Este limitată așadar posibilitatea acordării unor despăgubiri materiale pentru bunurile mobile, atâta timp cât această categorie de bunuri nu face obiectul reglementării prin cele două acte normative menționate.
Potrivit dispozițiilor art. 3307C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecată printr-o decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și se aplică proceselor în curs de soluționare.
Așa fiind, în interpretarea pe care Instanța supremă a dat-o legii substanțiale incidente, reclamanta nu mai are dreptul la despăgubiri materiale pentru bunurile mobile confiscate din patrimoniul părintelui decedat.
În privința imobilelor, valoarea acestora a fost dovedită prin proba cu expertiza tehnică judiciară și, contrar celor susținute, prima instanță nu a acordat despăgubirile pentru bunurile imobile la valoarea din raportul de expertiză, ci s-a limitat la pretențiile formulate de reclamantă, care prin cererea de chemare în judecată a indicat o valoare de 53.073 lei pentru casa de locuit și 9.981 lei pentru grajd și șură. Or, prin raportul de expertiză a fost stabilită o valoare de 55.207 lei pentru casa de locuit și 25.468 lei pentru grajd și șură (pag. 55 dosar tribunal).
Pârâtul a avut posibiltiatea legală de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, ele au fost, de altfel, formulate și în mod temeinic ele au fost respinse de prima instanță.
Nu se verifică, așadar, motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C.pr.civ.
În privința onorariului avocațial, prima instanță a apreciat în mod corect asupra temeiniciei acestuia, în raport cu dispozițiile art.274 C.proc.civ. urmărind atât valoarea pricinii cât și munca prestată de avoca., și a obligat pârâtul, parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată conform dovezilor administrate.
Pentru cele ce preced, în baza art.312 alin.1 și alin.3 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ., C. va admite în parte recursul pârâtului și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 63.054 lei, despăgubiri materiale pentru bunurile imobile confiscate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva încheierii civile nr. 192/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. .
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 685 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică parțial în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 63.054 lei cu titlu de despăgubiri.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
D. | -L. B. | A. | C. | A. | -T. | N. |
GREFIER
S. - D. G.
Red.DB/dact.MS 3 ex./16 oct..2013 Jud.fond: C.V.B.
| ← Sentința civilă nr. 497/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 4003/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
