Decizia civilă nr. 3054/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3054/R/2013

Ședința publică din 13 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.

GREFIER: C. B.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii S. O.

, S. M. T., M. R. C., R. A., V. P. împotriva încheierii civile din 30 aprilie 2013, al Curții de Apel C. în dosarul nr._, privind și pe pârâții

intimații D. C., G. T., L. G., Z. R., C. LOCAL AL

MUNICIPIUUI C. -N. -C. DE L. A CAP S., B. C., D. A. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatorii S. M. T., R.

A., V. P., asistați de avocat George Rus, care depune împuternicire avocațială la dosar, intimații D. C. și G. T., personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul contestatorilor depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar, contestația în anulare fiind astfel legal timbrată.

La data de 6 iunie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimaților D. C., G. T., B. C. și D. A., întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare ca fiind neîntemeiată și nelegală.

La întrebarea instanței, reprezentantul contestatorilor arată că domiciliul contestatorilor S. O. jr., S. M. T. și M. R. C. este în C. -N., str.

H. nr. 121, unde au si fost citați pentru acest termen, însă din eroare în contestația în anulare a menționat nr. 12.

Reprezentantul contestatorilor arată că a luat la cunoștință despre conținutul întâmpinării depuse la dosar și nu solicită comunicarea acesteia.

La întrebarea instanței, reprezentantul contestatorilor arată că are interes în formularea contestației în anulare întrucât din compunerea completului de judecată investit cu soluționarea contestației în anulare care a făcut obiectul dosarului nr._ făcea parte și doamna judecător Camen-M. Conț.

Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.

Apreciază că completul de judecată 5R nu era competent să soluționeze cererea de recuzare formulată în cauză, chiar dacă în locul judecătorului recuzat a intrat un alt magistrat.

Soluționarea cererii de recuzare s-a făcut cu încălcarea normelor imperative de competentă funcțională, care au caracter de norme de ordine publică și constituie temei pentru atacarea încheierii prin care s-a soluționat cererea de recuzare, cu contestație în anulare.

În opinia sa, care se bazează pe principiul statornicit prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este susceptibilă de a fi atacată pe căi extraordinare precum contestația în anulare și revizuirea.

Intimatul G. T. solicită respingerea contestației în anulare.

Intimatul D. C. solicit respingerea contestației în anulare pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

C U R T E A

Prin contestația în anulare formulată de către contestatorii S. O. jr., S. M.

T., M. R. C., R. A. și V. P. s-a solicitat anularea soluției pronunțate prin încheierea din_ în dosarul nr._ al Curții de Apel C. și în consecință rejudecarea cererii de recuzare de către completul competent.

În motivare s-a arătat că completul care a soluționat cererea de recuzare formulată la termenul de judecată din_ împotriva doamnei judecător C. M. Conț nu era competent să o soluționeze, chiar dacă în locul judecătorului recuzat a fost cooptat un alt magistrat. S-a precizat că această concluzie se întemeiază pe prevederile art. 30 alin. 1 și 4 C.pr.civ., sintagma "instanța respectivă"; utilizată în textul alin. 1 având sensul de instituție judiciară, iar nu de complet de judecată. Situația din alin. 1 este în antiteză cu situația expusă în alin. 2 când competența revine instanței ierarhic superioare.

A da o altă interpretare textului alin. 1 al art. 30 C.pr.civ. înseamnă a nesocoti dezideratul înscris în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și noua reglementare a instituției recuzării cuprinsă în art. 50 din Codul civil intrat în vigoare la_ .

Spre aceeași interpretare conduc și formulările și măsurile cuprinse în Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor.

Rezultă deci că judecarea cererii de recuzare s-a făcut cu încălcarea normelor imperative de competență funcțională care au caracter de norme de ordine publică și constituie temei pentru atacarea încheierii prin care s-a soluționat cererea de recuzare cu contestație în anulare.

Cât privește problema admisibilității unei asemenea căi extraordinare de atac s-a arătat că în temeiul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este susceptibilă de a fi atacată pe căi extraordinare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

La primul termen de judecată stabilit în cauză instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția lipsei de interes în promovarea contestației în anulare, rămânând în pronunțare în principal asupra acesteia.

Analizând contestația în anulare formulată de contestatorii S. O. jr., S. M.

T., M. R. C., R. A. și V. P. prin prisma excepției invocate din oficiu,Curtea reține următoarele:

Înainte de a se analiza problema admisibilității contestației în anulare sau a temeiniciei acesteia se impune a se stabili dacă contestatorii justifică vreun interes legitim în formularea acestei căi extraordinare de atac.

Ceea ce se atacă este încheierea ședinței camerei de consiliu din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C., încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C. -M. Conț.

Ca urmare a acestei soluții pronunțate în ceea ce privește cererea de recuzare, la termenul de judecată din_ dosarul nr._ având ca obiect contestație în anulare,cererea a fost soluționată de către completul de judecată căruia i-a fost repartizată spre soluționare cauza, complet din compunerea căruia nu a făcut parte judecătorul recuzat, respectiv doamna judecător C. -M. Conț. Aceasta deoarece la termenul anterior de judecată, termen la care s-a formulat cererea de recuzare, componența completului de judecată a fost stabilită prin introducerea în componența acestuia a unui judecător care figura pe lista de permanență, ca urmare a absenței unuia dintre judecătorii titulari ai completului de judecată căruia i-a fost repartizată spre judecare cauza, astfel cum rezultă din procesul-verbal anexat la fila 26 din dosar.

În aceste condiții este evident că nu poate fi justificat un interes în formularea prezentei contestații în anulare, judecătorul recuzat de către părți în dosarul nr._ nefăcând parte din completul de judecată care a soluționat contestația în anulare formulată în acel dosar.

Prin urmare, nu se mai impune a se analiza dacă această contestație este admisibilă și întemeiată, aceste aspecte devenind relevante numai dacă contestatorii ar fi putut justifica un interes în promovarea contestației în anulare.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 317 și urm. C.pr.civ., Curtea va respinge ca lipsită de interes contestația în anulare formulată de contestatorii S.

O. jr., S. M. T., M. R. C., R. A. și V. P. împotriva încheierii civile din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsită de interes contestația în anulare formulată de contestatorii S.

O. jr., S. M. T., M. R. C., R. A. și V. P. împotriva încheierii civile din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

A.

C. A.

A. C.

ANA I.

GREFIER,

C. B.

Red.A.C./dact.L.C.C.

2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3054/2013. Revendicare imobiliară