Decizia civilă nr. 379/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 379/2013
Ședința publică din 09 Aprilie 2013 Completul compus din:
Președinte: I. D., judecător
Judecător: K. M., președinte Tribunal Judecător: L. M., judecător
Grefier: C. P. E.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea privind contestația în anulare formulată de recurenta pârâtă S.C. B. C. R. S., cu sediul în B., B-dul R. E.
, nr. 5, sector 3 și cu sediul procesual ales la SCA Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen în B., Șos. B. -Ploiești, nr.1A, intrarea A, et.4, sector 1, Complexul Bucharest Business Park, împotriva deciziei civile nr. 979 din 13 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților, procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 02 aprilie 2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin contestația înregistrată la data de 11 februarie 2013, B. C. R. a formulat prezenta contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 979/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ solicitând suspendarea executării deciziei civile nr. 979/2012 până la soluționarea prezentei contestații, admiterea contestației în anulare și retractarea în parte a deciziei civile susmenționate în sensul respingerii recursului formulat de intervenienții M. R.
C. și M. M. G. și admiterea recursului Băncii Comerciale Române în sensul respingerii cererii intervenienților, în ce privește modificarea pct. 5 din Contractul de credit nr. 806/_, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației în anulare se arată că între BCR SA și intimații M. s-a încheiat contractul de credit nr. 806/2007 care prevedea o dobândă fixă în primul an de 5,8% pe an și variabilă ulterior, compusă din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă o marjă fixă de 1,20 pp, iar dobânda se menține constată pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, după această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă la care se adaugă 1,20 pp.
Prin sentința civilă nr. 664/_, Judecătoria Zalău a admis în parte sesizarea CJPC S. și cererea de intervenție în interes propriu a împrumutanților
M., a constatat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 5 din Contractul de credit nr. 806/2007 din Condițiile generale de acreditare și a dispus modificarea pct. 5 din contract, în sensul stabilirii dobânzii aplicabile contractului conform formulei Euribor la 6 luni, la care se adaugă marja fixă care reprezintă diferența dintre dobânda de referință BCR de la data pronunțării și indicele Euribor la 6 luni aplicabil la aceeași dată. De asemenea a admis cererea de obligare a contestatoarei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să fir conform cu modificarea dispusă de art. 5 din Condițiile speciale ale contractului.
Tribunalul Sălaj prin decizia nr. 979/2012 a respins ca nefondat recursul promovat de BCR și a admis în parte recursul formulat de intervenienții M. împotriva aceleași sentințe, pe care a modificat-o cu privire la cuantumul dobânzii modificate la pct. 5, din contractul de credit bancar nr. . 806/2007 și cu privire la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă și a dobânzii legale aferente acestora.
Instanța a omis să cerceteze apărările recurentei formulate în recurs privitoarea la imposibilitatea de a interveni asupra prețului contractului și de a stabili de o dobândă la credit inferioare dobânzii la depozit și inferioare dobânzii la care însăși banca se împrumută. Întreaga motivare a instanței este bazată pe prevederile OUG 50/2010 fără a se face nicio referire în cuprinsul deciziei la motivele de recurs ale subscrisei privitoare la modul de stabilire a dobânzii prin prisma Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 319¹ Cod procedură civilă, conferă judecătorului dreptul de a dispune suspendarea judecătorească a executării hotărârii a cărei anulare se cere, până la soluționarea contestației în anulare.
Măsura suspendării executării hotărârii atacate este justificată de situația de fapt de prevenirea unui prejudiciu patrimonial important pentru B. și care nu ar putea fi reparat integral de către aceasta.
Suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea prezentei contestații în anulare este necesară și prin raportare la indiciile substanțiale de nelegalitate ce planează asupra hotărârii instanței de recurs ce sunt prezentate în cadrul secțiunii III din prezenta contestație.
Este esențial că executarea hotărârii instanței de recurs creează Băncii Comerciale Române un prejudiciu imposibil de recuperat deoarece depozitele unei bănci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o bancă fiind nevoită să se împrumute de al alte bănci, cu costuri suplimentare inclusiv profitul acesteia mult peste rata medie desemnată de indicatorii de referință. Se mai arată că o reducere de dobândă, în ipoteza în care s-ar aplica formula Euribor, plus marja de 1,5 pp prevăzută pentru dobânda de referință a BCR nu se poate stabili de către instanță, câtă vreme reclamanta care avea la momentul contractării creditului posibilitatea alegerii între mai multe produse a optat pentru acestea, iar instanța să aibă în vedere faptul să suspendarea executării hotărârii nu ar produce nici un prejudiciu reclamantei.
Se consideră că decizia civilă pronunțată de Tribunalul Sălaj este nelegală fiind îndeplinite condițiile art. 318 Cod procedură civilă în sensul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli procedurale materiale, care sunt greșeli procedurale evidente și involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. Greșeala materială comisă de
instanța de recurs constă în faptul că a omis a observa că la dosarul cauzei au fost depuse toate documentele din care rezultă îndeplinirea obligației băncii de încheiere a actului adițional la contractul de credit al recurenților M., în vederea alinierii la prevederile OUG nr. 50/2010 și a omis să cerceteze motivele de recurs și apărările băncii și a indicat în mod greșit formula decalcul a dobânzii în contractul de credit analizat ca fiind Euribor 6 luni plus marja fixă de 1,5 pp. faptul că banca și-a îndeplinit obligația de a încheia acte adiționale la contractul de credit nr. 806/2007 pentru alinierea la prevederile OUG 50/2010 rezultă din adresa BCR nr. 786/_ către M. R. C. de înaintare a actului adițional la contractul de credit, actul adițional la contractul de credit nr. 806/2007 propus spre semnare intervenienților M., notificarea lui M. R. C. înaintată la BCR sub nr. 9963/_ prin care refuză să semneze actul adițional și răspunsurile BCR nr. 11348/_ și 1240/_ la notificarea menționată mai sus. Se mai reține greșit de instanța de recurs că BCR nu a procedat în intervalul de 90 de zile la încheierea actelor adiționale la contractele de credit ale intervenienților M. în sensul art. 37, lit. a motiv pentru care a apreciat că cererea recurenților M. este întemeiată sub acest aspect deși la dosarul cauzei se afla actul adițional propus spre semnare, OUG nr. 50/2010 nu a prevăzut nici măcar în forma inițială obligația în sarcina băncilor de a încheia acte adiționale ci doar obligația de a depune toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.
Greșeala materială ce constă în omisiunea de a cerceta apărările de fond ale contestatoarei privind modul de calcul al dobânzii variabile și imposibilitatea de a stabili o rată a dobânzii la credite mai mică decât raza dobânzii la depozite și decât rata dobânzii legale. Dobânda reprezintă acea parte a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului și deoarece depozitele unei bănci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite o bancă este nevoită să se împrumute la rândul ei de la alte bănci, iar aceste împrumuturi generează costuri suplimentare astfel că o bancă românească ce e împrumutată de pe piața interbancare va trebui să plătească un cost cel puțin egal cu dobânda aferentă impozitelor celorlalte bănci.
Prin condițiile speciale ale fiecărei Convenții, părțile stabilesc un anumit tip de rată a dobânzii curente care poate fi fixă, variabilă sau mixtă, în funcție de anumiți indici și cert este că modul de formare a tipului de dobândă, valabil la data contractării creditului de către reclamant, era diferit în funcție de dobânda aleasă de către împrumutant toate distincțiile expuse mai sus fiindu-i comunicate. Dobânda de referință variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare a băncii. La rândul lui, costul resurselor de creditare are la bază elemente cum sunt: indicele de referință Euribor/Libor, costul cu rezerva minimă obligatorie și costurile de lichidare. Deci este esențial că întotdeauna dobânda de referință a băncii este mai mare decât indicele de referință Euribor.
O reducere de dobândă în ipoteza în care s-ar aplica formula Euribor plus marja de 1,5 pp prevăzută pentru dobânda de referință a BCR nu se poate stabili de către instanță câtă vreme reclamantul, care avea la momentul contractării creditului posibilitatea alegerii între mai multe produse, a optat pentru aceasta.
Riscul de țară reprezintă probabilitatea pierderilor din activități internaționale ca urmare a unor evenimente economice sociale și politice specifice fiecărei țări în parte, iar pierderile se pot concretiza sub mai mulate forme: pierderi
de oportunități ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale costuri suplimentare implicate de demersurile necesare pentru determinarea datornicilor să-și respecte obligațiile asumate și pierderi reale concretizate în sumele care nu mai pot fi recuperate. Pentru a-și acoperi cheltuielile curente, Statul Român se împrumută de pe piața bancară internațională la o dobândă variabilă compusă din Euribor plus riscul de țară, iar o instituție bancară nu se poate împrumuta la o rată a dobânzii mai mică decât cea la care se împrumută Statul Român și deci instanța de recurs a făcut o eroare materială prin faptul că nu compară ratele dobânzii de pe piața interbancară cu rata dobânzii solicitate de reclamantă prin cererea introductivă de instanță punând contestatoarea în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispozitivului deciziei atacate.
Se mai arată că este de notorietate faptul că o bancă își trage profitul din diferența între dobânda mai mare pe care o încasează din creditele acordate și dobânda mai mică pe care o plătește deponenților săi, iar instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante obligă banca la modificarea contractului de credit în sensul acordării unei dobânzi inferioare nu doar celei mai scăzute dobânzi la credite pe piața internațională ,,ci chiar a unei dobânzi mai mici decât cea acordată deponenților";.
Apoi instanța de recurs printr-o greșeală materială, a stabilit o rată a dobânzii net inferioară dobânzii legale iar comparând dobânda stabilită de instanța de recurs cu dobânda legală rezultă că dobânda stabilită prin greșeala materială de instanța de recurs este disproporționat de mică, chiar a unei dobânzi mai mici decât cea acordată deponenților, ceea ce constituie un precedent judiciar periculos de natură a destabiliza sistemul măcar mai ales că instanța nu poate dispune modificarea ratei dobânzii după formula indicată de intervenienții M. - Euribor plus 1,5% modificat de faptul că dobânda rezultantă este inferioară ratei dobânzii la depozite dar și dobânzii la care însăși banca se împrumută.
Contestația în anulare formulată de B. C. R. SA B. împotriva deciziei civile nr. 979/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj nu este întemeiată.
Potrivit art. 137, alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Intervenienții prin întâmpinarea depusă solicită respingerea contestației în anulare ca fiind tardivă întrucât decizia civilă a fost deja pusă în executare, banca a modificat contractul de credit și a restituit sumele datorate cu titlu de diferență dobândă, prin urmare decizia civilă fiind pusă în executare, contestația în anulare este tardivă iar cererea de suspendare a executării deciziei civile a rămas fără obiect.
Nu este întemeiat excepția tardivității contestației în anulare invocată de către intervenienți întrucât contestația a fost promovată în termenul prevăzut de art. 319 al. 2 teza I, Codul procedură civilă, respectiv înainte de începutul executării silite.
Singura modalitate în care hotărârea instanței de recurs privitoare la modificare a pct. 5 din contractul de credit bancar nr. 806/_ al intimaților referitoare la dobânda variabilă poate fi pusă în executare este aceea de încheiere a unui act adițional la contractul de credit în sensul celor dispuse de Tribunalul Sălaj.
Or, un astfel de act adițional nu s-a încheiat până în prezent.
Hotărârea instanței de recurs nu ține loc de act adițional, astfel că pentru punerea ei în executare banca este obligată să încheie cu intimații un act adițional de modificare a dobânzii variabile conform dispozitivului deciziei civile nr. 979/2012. atâta vreme cât actul adițional nu s-a încheiat nu se poate considera că hotărârea a fost pusă în executare.
Contestația în anulare specială este o cale de atac extraordinară, de retractare ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă.
Contestația în anulare specială este o cale de atac extraordinară, de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.
Greșelile materiale trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei, la data pronunțării hotărârii, deoarece numai în acest mod se poate hotărî dacă dezlegarea dată recursului este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Dispozițiile legale ale art. 318 Cod procedură civilă are un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs.
Contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată.
În primul rând contestatoarea recurentă solicită suspendarea executării deciziei civile nr. 979/2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ până la soluționarea contestației în anulare.
Cu privire la cererea de suspendare a prezentei cauze formulate de recurentă se rețin următoarele.
Prin Hotărârea dată în cauza C - 484/08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid/Asociacion de Usuarios de Servicios B. rios (Ausbanc), C.J.U.E. a statuat că Directiva 93/13 nu se opune unei reglementări naționale care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Într-o altă cauză având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărârii preliminare cu privire la interpretarea Directivei 93/13, Curtea a statuat că revine instanței naționale, cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor legate de încheierea contractului, obligația de a stabili dacă o clauză dintr-un contract de credit, inclusiv clauza care prevede obligarea la penalități într-un cuantum disproporționat de mare, trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 și 4 din Directiva 93/13 (Ordonanța din 16 noiembrie 2010 dată în cauza C - 76/10 în cadrul procedurii inițiate de Povotovost c Iveta Korckovskar).
Rezultă prin urmare că există deja puncte de vedere exprimate de C.J.U.E., conform cărora instanțele naționale au abilitarea legală de a se investi cu verificarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de credit, cu privire la costul acestor contracte.
Din această perspectivă, instanța investită cu soluționarea recursului de față nu găsește dificultăți sau neclarități cu interpretarea prevederilor Directivei, în condițiile în care prin hotărâre recentă Curtea s-a pronunțat asupra admisibilității
verificării de către instanțele naționale a caracterului abuziv cu privire la elementele ce formează contraprestația la care o instituție bancară este îndrituită conform unui contract de credit, în aplicarea Directivei 93/13, suspendarea cauzei fiind lăsată la aprecierea instanței.
Prin urmare nefiind întemeiată contestația în anulare nu se impune suspendarea executării deciziei civile nr979/2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ .
Greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că, în lipsa ei, soluția ar fi fost alta.
În privința actului adițional propus de către bancă spre semnare în baza OUG 50/2010 la care se face referire în contestația în anulare este de reținut că deși intervenienții au notificat expres băncii că refuză semnarea actului adițional propus deoarece se stabilea o dobândă formată din Euribor plus marja fixă de 9,26 pp, ajungându-se la dobânda de 10,4 %, așa cum rezultă din graficul de rambursare emis de bancă la data de_ .
De altfel intervenienții au notificat banca și în temeiul Legii nr. 288/2010 asupra refuzului de a semna actul adițional propus de bancă, dobânda aplicată creditului era de 10,64 % conform graficului de rambursare emis de bancă.
În art. 95, alin. 5 din OUG 50/2010 se prevede că nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită. Dar această prevedere operează doar în privința consumatorilor care nu au răspuns sub nicio formă solicitării băncii de semnare a actului adițional iar un refuz expres cum a fost cel al intervenineților nu poate fi considerat acceptare tacită cum l-a considerat banca.
De fapt intervenienții au notificat banca în termenul legal atât în baza prevederilor OUG 50/2010 cât și a Legii nr. 288/2010, iar referirile făcute de instanța de recurs la prevederile OUG nr. 50/2010 vizau tocmai abuzul băncii cu privire la OUG nr. 50/2010.
Este evident că trimiterea făcută de instanța de recurs la OUG nr. 50/2010 nu este de natură să schimbe cadrul procesual sau hotărârea dată din moment ce
cererea de intervenție în interes propriu nu se întemeiază pe prevederile OUG nr. 50/2010 ci pe cele ale art. 4 și 14 din Legea nr. 193/2000 și art. 78 din Legea nr. 296/2004.
Dreptul instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit și de a se dispune modificarea acestora este stabilit prin Legii nr.193/2000 care a fost invocată de către reclamant cât și de intervenienți.
Apoi instanța de judecată nu este obligată să motiveze în considerentele hotărârii poziția sa cu privire la fiecare probă depusă la dosar sau cu privire la fiecare motiv de recurs.
În acest sens pretinsa omisiune a instanței de recurs de a verifica apărările de fond ale băncii cu privire la modul de calcul al dobânzii variabile și imposibilitatea de a stabili o rată a dobânzii la credite mai mică decât rata dobânzii la depozite nu poate fi reținută ca o greșeală materială. Singurul fapt că instanța de recurs nu a considerat pertinente susținerile băncii și înscrisurile depuse în probațiune, nu dă dreptul acesteia să ceară rejudecarea recursului.
Este de reținut că între intervenienți și contestatoare s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 806/_, cu o dobândă curentă de 5,8
% pe an, fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri după această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,20 puncte procentuale.
Nu se face nicio referire în cuprinsul contractului la dobânda de referință variabilă a băncii, iar clauza aceasta este cuprinsă într-un contract preformal fără a fi negociat cu intervenienții.
În contractul de credit pe care banca l-a pus la dispoziția consumatorilor nu este definit termenul de dobândă de referință, astfel încât consumatorii să poată previziona o eventuală modificarea dobânzii aplicate raportat la o evoluție clară a unor indicii cunoscute și care să fie ușor de identificat.
B. afirmă de asemenea că a făcut mai multe oferte de credite și consumatorii au preferat-o pe aceasta, afirmație care nu este confirmată de către consumatori și nici intimata nu a făcut dovada afirmațiilor sale, iar conform art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 obligația de a face dovada negocierii contractelor cade în sarcina comerciantului și nu în cea a consumatorului.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 296/2004, republicată, în vigoare la momentul încheierii contractului de credit încheiat între părți, se prevede că,, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului,,.
Se interzice comercianților stipularea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii(art. 78 din același act normativ), iar conform art. 79 ,,o cauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contra cerințelor băncii credite cu dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru a fi considerată abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească două cerințe: să nu fi fost negociată cu consumatorul și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contra bunei credințe.
B. nu a reușit să dovedească că a negociat cu intervenienții clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumbă acesteia conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.
Clauzele cuprinse în art. 2.10.a și art. 5 teza finală din contratul de credit bancar, cuprind elemente abuzive în sensul că lasă la manifestarea de voință a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, fără a fi rezultatul voinței comune a împrumutatului și împrumutatorului.
În privința noțiunii de dezechilibru semnificativ care se cere pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă este de reținut că o diferență de câteva sute de euro în cuantumul ratei poate fi calificată ca un dezechilibru semnificativ pentru consumatori.
Obligația de transparență în redactarea clauzelor contractuale a fost încălcată de BCR în contractul de credit încheiat cu intervenineții, întrucât nu a fost făcută informarea cu privire la definiția concretă a dobânzii de referință variabilă și componentele dobânzii de referință variabile avute în vedere de BCR la perceperea dobânzii variabile din al doilea an de contract.
Așadar revine instanței sarcina de a stabili dacă clauzele supuse controlului judiciar sunt abuzive în sensul Legii nr. 193/2000 și a Directivei 93/13/CEE transpusă în legislația internă ținându-se seama de circumstanțele încheierii convențiilor de credit și a stabili toate consecințele ce decurg potrivit dreptului intern.
Prin urmare o instanță națională este competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze în sensul art. 3 din Directiva 93/13/CEE.
În întâmpinarea depusă în recurs, banca susține că dobânda variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare care să cuprindă și indicele de referință Euribor. Evident că din moment ce banca nu este constantă în justificarea pe care ar trebui să le acopere dobânda pe care o percepe, se impune intervenția instanței de judecată, astfel încât modul de calcul al dobânzii să devină transparent.
Există la dosar depuse planuri de rambursare din care rezultă că dobânda practicată de bancă în 2011 inclusiv după ce au denunțat actul adițional, se compune din marja propusă în septembrie 2010 plus indicele Euribor calculat la 6 luni. Deci chiar dacă intervenienții au refuzat semnarea actului adițional, banca totuși l-a pus în aplicare, calculând dobânda conform prevederilor acestuia și calculează în continuare dobânda ca fiind formulată din marja propusă în septembrie 2010 plus Euribor.
De altfel banca nu a depus nici un înscris prin care să justifice costurile pe care pretinde că ar trebui să le acopere dobânda mare pe care o percepe. Mai mult costul cu rezerva minimă obligatorie a fost eliminat de către BNR în anul 2009 pentru contractele garantate cu ipotecă, iar prin eliminarea acestui cost, banca ar fi trebuit să procedeze la scăderea dobânzii.
În acest sens întervenineții au garantat creditul prin constituirea unor ipoteci asupra construcțiilor și terenurilor aflate în proprietatea acestora însă dobânda aplicată creditelor acestora a crescut constant.
În privința costurilor de lichiditate acest element nu este indicat în cuprinsul contractului de credit, nu este definit și nu s-au adus probe care să demonstreze că pretinsele costuri de lichiditate s-au majorat în timp ce indicele Euribor a început să scadă.
Prin urmare între intervenineți și bancă sunt obligatorii numai convențiile încheiate între părți, iar nu celelalte convenții încheiate de bancă cu alți parteneri comerciali sau cu instituțiile de supraveghere, astfel că riscurilew pe care banca și le-a asumat nu pot fi transferate asupra intervenienților fără a afecta principiul relativității efectelor.
Este deci evident că în cazul în care nu se stabilea dobânda ca fiind compusă din marja de 1,5 pp la care să se adauge indicele Euribor calculat la 6 luni, banca continuă să abuzeze de poziția sa în respectivele contracte.
Tocmai de aceea este recunoscut dreptul instanțelor de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale pentru a asigura o protecție efectivă a consumatorului, având în vedere riscul ca acesta să nu își cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăți în exercitarea acestora.
În consecință nefiind îndeplinite cerințele art. 318 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de BCR.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I,
D E C I D E :
Respinge excepția tardivității contestației.
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea
S.C. B. C. R. S. B., privind anularea deciziei civile nr. 979/_ a Tribunalului S. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
I. D. | K. | M. L. | M. | C. P. | E. |
Red. LM/_ /dact. ECP/_ /2 ex.
| ← Sentința civilă nr. 50/2013. Actiune in constatare | Încheierea civilă nr. 342/2013. Actiune in constatare → |
|---|
