Decizia civilă nr. 3809/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3809/R/2013
Ședința publică din data de 1 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte : | V. | M. | -președintele Curții de A. C. |
Judecători : | D. | -L. | B. - vicepreședinte al Curții de A. |
C. | -M. | CONȚ | |
Grefier : | S. | - D. | G. |
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D. C.
precum și recursul declarat de reclamanta DAN M. și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC PRIN P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva
sentinței civile nr. 857/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare - art. 504 Cod.pr.pen.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2013, respectiv 1 octombrie 2013, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 857 din 28 noiembrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._
, s-a admis acțiunea civilă înaintată de reclamanta Dan M. împotriva S. ui Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului la a-i plăti reclamantei: suma de 400.000 lei, cu titlul de despăgubiri pentru privarea de libertate a reclamantei și pentru durata lungă a procedurilor judiciare; suma de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Instanța de fond a reținut că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 504 alin l si 2 - art. 506 C.pr.pen., precum si încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care statuează asupra dreptului persoanei la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale.
Sub aspectul stării de fapt, instanța a reținut că reclamanta a fost trimisa in judecata prin Rechizitoriul nr. 9/PMF/1994 din_ al P. ui de pe lângă
C. de A. Constanța - Secția Maritima si Fluviala, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută si pedepsita de art. 248 alin. 2 Cod penal, de fals
intelectual, fapta prevăzută si pedepsita de art. 289 alin. l Cod penal și de uz de fals, fapta prevăzută si pedepsită de art.291 Cod penal.
Reclamanta a făcut parte dintr-un lot de inculpați, in așa numitul dosar « Flota », in care s-a regăsit întreaga echipa manageriala a Companiei de Navigație Maritima ( CNM) Petromin SA, faptele reținute in sarcina acelor inculpați fiind de abuz in serviciu, fals, uz de fals, contrabanda cu nave, operațiuni interzise de export si folosire fara drept a creditului societății.
Prin Sentința penala nr. 5 MF din_ pronunțată in dosarul nr. 27/MF/1994 al Tribunalului Constanta, Secția Maritima si Fluviala s-a dispus achitarea reclamantei.
Prin Decizia penala nr. 2/MF din_, pronunțată in dosarul nr. 561/MF/1997 al Curții de A. Constanta, Secția Maritima si Fluviala a fost respins apelul declarat de P. de pe lângă C. De A. Constanta.
Prin Decizia penală nr. 1604/_ pronunțată in dosarul nr. 2202/1997 al Curții Supreme de Justiție, fără a se administra alte probe decât cele avute in vedere de C. de A. Constanta, a fost admis recursul P. ui de pe lângă C. de A. Constanta, au fost casate hotărârile pronunțate in fond și s-a dispus condamnarea tuturor inculpaților in cauza, inclusiv a reclamantei, la pedepse cuprinse intre 2 ani si 12 ani închisoare.
Reclamanta a fost condamnata la pedeapsa închisorii de 7 ani si interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b si c C.pen. și a fost obligată, in solidar cu ceilalți inculpați din cauză, la plata sumei de 100.540.659 USD către partea civila CNM PETROMIN SA iar in conformitate cu dispozițiile art. 385 indice 15 pct.2 lit. c C.pr.pen. cauza a fost trimisa la Tribunalul Galați - Secția Maritima si Fluviala, in vederea judecării laturii civile sub aspectul stabilirii beneficiului nerealizat.
Împotriva Deciziei penale nr. 1604/_ pronunțată de C. Suprema de Justiție, condamnații, printre care și reclamanta, au formulat cerere de revizuire in temeiul dispozițiilor art. 394 alin. l lit. a C.pr.pen, cerere care a făcut obiectul dosarului nr. 34/MF/1998 al Tribunalului Constanta.
In acest dosar s-a dispus in data de_ admiterea in principiu a cererii de revizuire cu consecința rejudecării cauzei și a suspendării in întregime a hotărârii supuse revizuirii.
Prin Sentința nr. 8/MF/_, Tribunalul Constanta a respins, pentru prima dată, cerere de revizuire ca nefondata.
Prin Decizia penala nr. 3/PMF din_, pronunțata in dosarul nr.4180/MF/2000 al Curții de A. Constanta, s-a dispus admiterea apelului, desființarea in totalitate a Sentinței nr. 8/MF din_ pronunțată de Tribunalul Constanta și trimiterea cauzei, in vederea rejudecării, la instanța inițială.
In rejudecare, prin Sentința penala nr. 1/MF din_, pronunțată in dosarul nr. R.6/MF/2001 al Tribunalului Constanta, s-a dispus, din nou, respingerea cererii de revizuire ca nefondata.
In cursul judecării apelului în procedura de revizuire, urmare Încheierii nr. 2857 din_, pronunțată de C. Suprema de Justiție, s-a dispus strămutarea cauzei la C. de A. Galați, astfel încât s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Curții de A. Constanța și s-a trimis cauza la C. de A. Galați.
Urmare unei sesizării a P. ui de pe lângă C. de A. Constanta (nr. 1256/111/11/_, formulata urmare a unui Ordin - nr. 160/02/_ al Prim adjunctului Procurorului general al P. ui de pe lângă C. Suprema de Justiție, la data de_ s-au pronunțat 6 încheieri de rectificare a mandatelor de executare, după care organele de poliție au primit dispoziții in vederea încarcerării condamnaților revizuienți.
Conform mandatului de executare, reclamanta a fost încarcerată la data de 1_ .
Au fost formulate contestații la executare respinse însă prin Sentința penala nr. 5/MF/1_, pronunțata in dosarul nr. 7/MF/2002 al Tribunalului Constanta (fond), menținuta prin Decizia penala nr. 2/PMF/_, pronunțata in dosarul nr. 609/PMF/2002 al Curții de A. Constanta (apel) și menținute prin Decizia nr. 5639/_, pronunțata in dosarul nr. 3431/2002 al Curții Supreme de Justiție (recurs).
Prin Decizia penala nr. 2/A/MF din_, pronunțata in dosarul nr. 1/MF/2002 al Curții de A. Galați, a fost respins apelul în procedura revizuirii, ca nefondat.
Prin Decizia penala nr. 656 din_, pronunțata in dosarul nr. 630/2003 al instanței supreme, devenită între timp Î. Curte de C. si Justiție, s-a dispus admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate in fond si in apel si trimiterea cauzei, in vederea rejudecării, la instanța de fond - Tribunalul Galați, precum si punerea reclamantei in libertate.
Urmare a acestei decizii, reclamanta a fost pusă în libertate, la data de _
.
A continuat însă judecarea revizuirii, în rejudecare, prin Sentința penala
nr. 3/MF din_, pronunțata in dosarul nr. 5/MF/2004 al Tribunalului Galați, s-a dispus, din nou, pentru a treia dată, respingerea cererii de revizuire.
Prin Decizia penala nr. 3/MFA din_, pronunțata in dosarul nr. 2574/2005 al Curții de A. Galați, s-a dispus admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și, din nou, s-a dispus trimiterea cauzei, in vederea rejudecării fondului revizuirii, la instanța de fond - Tribunalul Galați.
In a patra rejudecare a fondului revizuirii, prin Sentința penala nr. 2 MF din_, pronunțata in dosarul nr._ (nr. 2/MF/2006 in format vechi) al Tribunalului Galați, s-a dispus admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei penale nr. 1604 din_, pronunțată de C. Suprema de Justiție și, in temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., achitarea in legătură cu toate infracțiunile puse în sarcina sa precum și respingerea acțiunii civile ca nefondata.
Prin Decizia penala nr. 2/A/MF din_, pronunțata in dosarul nr._ al Curții de A. Galați, s-a dispus respingerea apelului declarat de Ministerul Public si de către partea civilă.
Prin Decizia penala nr. 1820 din_ . pronunțată in dosarul nr._ al Înaltei Curți de C. si Justiție, s-a dispus respingerea recursului declarat, de asemenea, de către Ministerul Public si de către partea civila.
Astfel, procedura finalizata cu achitarea reclamantei s-a încheiat, prin urmare, la data de_ .
Ca urmare a celor expuse, instanța a reținut ca starea de detenție a reclamantei a durat de la data de 1_ până la data de 0_, așadar 1 an 7 luni si 22 de zile, iar de la data începerii urmăririi penale si până la data soluționării definitive a cauzei au trecut 17 ani.
Raportat la aspectele menționate, instanța a apreciat că executarea unei pedepse privative de libertate în urma unei condamnări definitive, in condițiile in care reclamanta a obținut în revizuire, până la urmă, o soluție de achitare in privința faptelor reținute in sarcina sa, face posibilă aplicarea in cauza a dispozițiilor art. 504 C.pr.pen și urm. C.pr.pen., fiind întrunite condițiile de răspundere a statului, reclamanta fiind îndreptățită la despăgubiri, cu condiția dovedirii acestora.
De asemenea, instanța a reținut ca împotriva reclamantei a fost începută urmărirea penala in anul 1993, fiind trimisă în judecată în anul 1994, iar
procedura penala desfășurată împotriva sa a durat 17 ani, fiind finalizata in anul 2010, cu achitarea reclamantei. Având in vedere vârsta actuala a reclamantei, rezulta că, aproximativ o treime din viata sa, reclamanta s-a luptat cu autoritățile judiciare pentru dovedirea nevinovăției sale.
In sensul art. 6 din CEDO, orice persoana are dreptul la judecarea intr-un termen rezonabil a cauzei sale.
Cerința Convenției ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretențiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităților competente și al părților, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanței și exercitarea căilor de atac.
Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părțile prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate și prin reinstaurarea legalității, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept, ceea ce constituie o garanție a unui proces echitabil.
Luând în considerare aceste aspecte, instanța a apreciat că, în cauza, nu a fost respectat termenul rezonabil pretins de art. 6 din CEDO, desfășurarea procedurii penale pe parcursul a 17 ani, chiar având in vedere complexitatea cauzei, fiind nerezonabila.
Astfel, acțiunea reclamantei este întemeiata sub aspectul solicitării de despăgubiri atât pentru privarea sa de libertate cât și pentru durata lungă a procedurii penale.
Instanța a reținut că prin privarea de libertate, reclamantei i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unei daune morale se include o doză de aproximare, iar instanțele au, de regulă, în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost receptate consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Dovedirea acestor aspecte, s-a făcut în cauză prin audierea a trei martori, depunerea unor înscrisuri din care rezultă condițiile de detenție din închisorile românești, corespondența reclamantei din perioada lipsirii de libertate și extrase din presa vremii.
Din probele care au fost administrate in prezenta cauza, a reieșit faptul ca privarea de libertate a reclamantei și condamnarea acesteia au avut consecințe negative asupra existenței sale.
Reclamanta a lucrat in calitate de economist între anii 1980-1990 la NAVROM, iar ulterior reclamanta a deținut funcția de director comercial al SC PETROMIN SA.
După ce reclamanta a părăsit această funcție, a deschis la Constanta o librărie, numita "Sophia";.
Așa cum au relatat si martorele audiate in cauza, reclamanta a avut preocupări culturale, reușind sa confere librăriei un loc de referință in viata culturala a orașului. In aceasta librărie, cu un profil unic la acel moment, erau îndrumați studenții facultăților de litere filosofie si istorie din oraș.
În anul 2009 reclamanta a părăsit Constanța, mutându-se in T. .
Reclamanta a trecut prin procedura incomodă a anchetelor, a interogatoriilor, a confruntărilor și a perchezițiilor domiciliare si a parcurs cele trei stadii procedurale in fata instanței de judecata, la finalul cărora a fost
încarcerata și toate acestea, în mod gratuit, până la urmă, în revizuire dovedindu-se nevinovăția sa.
Începând cu momentul încarcerării, reclamanta a luat contact cu sistemul penitenciar roman care potrivit rapoartelor întocmite in acea perioada de APADOR - CH se confrunta in mod dramatic cu problema suprapopulării, precaritatea asistentei medicale si a condițiilor de igienă, reflectate in incidenta mare a bolilor de piele ale deținuților, cu frigul si umezeala din celule, precaritatea hranei. Mai ales în închisorile de tranzit suprapopularea era o mare problema, fiind necesar ca un pat să fie folosit în mod simultan de mai multe persoane.
Așa cum reiese din scrisorile scrise de reclamantă în acea perioadă, dar și din relatările martorilor audiați in cauză, reclamanta a fost afectată de aceste realități ale închisorilor românești. Frigul, umezeala, suprapopularea și precaritatea condițiilor de igienă, lipsa tratamentelor medicale, violenta verbala si agresivitatea fizica a deținutelor alături de care reclamanta era nevoita sa coabiteze au marcat în mod profund reclamanta sub aspectul stării sale de sănătate fizice și psihice.
În afara detenției efective, o mare parte din atingerile aduse drepturilor nepatrimoniale s-au produs si în perioada in care procesul se afla in derulare. Urmărirea penala declanșata împotriva reclamantei, urmata de condamnare si încarcerare au stigmatizat reclamanta din punct de vedere social.
Reclamanta a fost nevoită să suporte disprețul public si excluderea socială datorate atât existentei procedurii judiciare în sine dar și mediatizării excesive a procesului.
În comunitatea locală, cercetarea și condamnarea reclamatei au avut ecouri profunde, iar presa a relatat și a comentat în cea mai mare parte, in mod defavorabil faptele anchetate. Din extrasele depuse la dosar, din presa vremii, reiese că procesul a fost speculat politic, oamenii politici ai vremii, la fel ca și presa s-au raportat la acest proces în lupta politica, astfel încât expunerea publică a celor cercetați și condamnați a fost maxima.
Consecința acestei mediatizări excesive a fost faptul că și ulterior achitării, reclamanta a continuat sa fie privită cu suspiciune și să fie considerată vinovata de către opinia publică pentru săvârșirea faptelor care au constituit temeiul acuzării.
Efectele mediatizării si ecourile pe care le-a avut condamnarea au determinat reclamanta ca, în anul 2009, să părăsească orașul Constanta si să se stabilească la T., unde era o persoana mai puțin cunoscuta iar șansele de a duce o existenta normala erau mai mari.
In ceea ce privește modul de stabilire a despăgubirilor pentru atingerile aduse valorilor nepatrimoniale care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional, instanța s-a raportat la practica judiciară care a consacrat principiul că repararea prejudiciilor morale nu trebuie să ocazioneze o îmbogățire fără just temei a persoanelor prejudiciate, fiind necesară aprecierea unei anumite proporționalități între cuantumul despăgubirilor și valorile lezate.
Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că acordarea unor despăgubiri morale în valoare de 370000 RON reclamantei sunt în măsură să acopere prejudiciile morale suferite, suma acordată fiind proporțională valorilor afectate.
În ceea ce privește stabilirea despăgubirilor față de încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO referitoare la depășirea unei durate rezonabile a procesului, instanța s-a raportat la cauzele pronunțate de către C. Europeană a Drepturilor Omului în cauzele contra României, (Cauza Balint împotriva
României din 26 ianuarie 2010, Cauza Crăciun împotriva României din 30 septembrie 2008), apreciind că o sumă de 30000 RON este corespunzătoare încălcării dreptului protejat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta
, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii în totul a acțiunii și obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1.000.000 Euro (echivalentul în lei la data plății) cu titlu de despăgubiri, precum și a unor cheltuieli de judecată care să cuprindă și costul transportului la instanță (50 lei pentru fiecare termen de judecată), deoarece:
Suma de 619 lei/zi de detenție acordată de prima instanță este prea mică în raport cu natura și gravitatea prejudiciului produs reclamantei prin condamnarea suferită. Era prin urmare just a se acorda o sumă de 2.000 lei / zi de detenție, starea de fapt existentă în cauză fiind, de altfel, bine reținută de instanță.
Starea de detenție a reclamantei a durat de la data de 1_ până la data de 0_, deci 1 an, 7 luni și 22 de zile, iar de la data începerii urmăririi penale și până la data soluționării definitive a cauzei au trecut 17 ani.
Trebuie prin urmare reținută și durata excesivă a procedurii judiciare, din motive neimputabile reclamantei.
Probele administrate în cauză atestă că încarcerarea și condamnarea reclamantei au avut efecte devastatoare asupra întregii existențe a reclamantei. Aceasta a cunoscut teama și tensiunea provocate de anchete și interogatorii, de confruntările și perchezițiile domiciliare efectuate.
Penitenciarul în care a fost încarcerat era suprapopulat, insalubru, friguros, reclamanta fiind marcată și de violența verbală și agresivitatea fizică a celorlalte deținute. Tot în închisoare s-au declanșat ori au apărut germenii unor afecțiuni care au necesitat o ulterioară intervenție chirurgicală.
Urmărirea penală declanșată, urmată condamnarea și încarcerarea reclamantei, au stigmatizat-o din punct de vedere social, ecourile acestei mediatizări persistând și în prezent. Efectele mediatizării și ecourile pe care le-a avut condamnarea reclamantei au determinat-o în anul 2009 să părăsească municipiul Constanța și să se stabilească în T., în acest oraș reclamanta fiind mai puțin cunoscută.
Achitarea tardivă (survenită în anul 2010) nu a mai produs efecte pozitive semnificative în ce privește felul în care a fost percepută de cei din jur, în condițiile în care procesul penal a fost inclusiv speculat politic, ceea ce a intensificat expunerea publică a celor învinuiți sau inculpați.
Atât Tribunalul Cluj, cât și Tribunalul Maramureș au formulat hotărâri judecătorești prin care, în alte procese, au stabilit daune morale/zi de detenție mai mari decât cele acordate de către prima instanță în prezentul proces. Tot astfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție a stablit,prin decizii de speță, un nivel al despăgubirilor mai ridicat decât acela acordat în prezentul proces de Tribunalul Cluj.
Daunele morale acordate trebuie să acopere și despăgubirea cuvenită pentru durata excesivă a procesului penal.
Expunerea pe larg a motivelor de recurs se regăsește la dosarul instanței de apel, f. 4-10.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice
, solicitând schimbarea ei în principal în sensul respingerii acțiuni reclamantei, iar în subsidiar, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate, deoarece:
Dispozițiile art. 504 C.pr.pen. nu sunt incidente în cauză câtă vreme achitarea reclamantei a fost dispusă în contextul admiterii unei cereri de
revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a C.pr.pen. Așa fiind, nu se poate considera că hotărârea de condamnarea (decizia penală nr. 1604/_ ) a fost nelegală, din moment ce probele care au determinat achitarea tuturor inculpaților au fost depuse la dosarul cauzei de către Petromin abia cu ocazia rejudecării în fond a cererii de revizuire. Nu există, deci, o culpă a statului în condamnarea reclamantei.
În subsidiar, se impune reducerea cuantumului daunelor morale întrucît achitarea reclamantei s-a datorat apariției unor probe noi, deci fără a exista o culpă a instanțelor de judecată.
Prima instanță nu a prezentat nici modul de cuantificare a despăgubirilor acordate, acestea apărând ca prea mari în aport cu practica C.E.D.O. și a Înaltei Curți de C. și Justiție.
Reducerea cuantumului despăgubirilor se impune și pentru că prelungirea duratei procesului s-a datorat apariției unor probe noi, deci fără a exista o culpă a instanțelor de judecată.
Prima instanță nu a prezentat nici modul de cuantificare a despăgubirilor și criteriile care au condus la stabilirea sumei de 400.000 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs și P. de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru Ministerul Public, solicitând casarea în totul a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, fiind incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C.pr.civ., totodată cu incidența prevederilor art. 3041 C.pr.civ., întrucât:
Deși motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată a cuprins referiri la nemulțumirile reclamantei față de durata excesivă a procesului penal, reclamanta nu a procedat totuși la modificarea sau precizarea acțiunii inițiale prin introducerea unui nou și separat petit de acordare de despăgubiri pentru acest motiv, astfel că unicul temi de drept al cererii a rămas cel reprezentat de dispozițiile art. 504 alin. 1 și 2 C.pr.pen. Cu toate acestea, prima instanță a reținut, în considerentele sentinței și incidența în cauză a dispozițiilor art. 998- 999 C.civ. raportat la art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., acordând inclusiv despăgubiri în sumă de 30.000 lei pentru durata prea lungă a procedurilor judiciare.
Se impune, așadar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind suficient ca reclamanta a indicat abia prin concluziile sale scrise, depuse după închiderea dezbaterilor și prevederile art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Este de remarcat, sub același aspect, și că reținerea incidenței art. 998-999 C.civ. pentru acordarea de despăgubiri ar fi impus în primul rând stabilirea instanței competente material (judecătorie sau tribunal) în funcție de suma solicitată, precum și verificarea altor aspecte de natură juridică.
Cuantumul daunelor morale acordate reclamantei este excesiv față de perioada totală de detenție a reclamantei. Această concluzie rezultă inclusiv din examinarea jurisprudenței C.E.D.O. în materie, fiind de avut în vedere inclusiv că acordarea unor sume foarte mai de bani, nejustificate față de întinderea prejudiciului real suferit, nu este legală deoarece instituția răspunderii delictuale nu poate reprezenta pentru nimeni un izvor de îmbogățire fără just temei.
V. Reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de S. Român și Ministerul Public (f. 17-20).
V. Cu privire la recursurile declarate, C. are în vedere următoarele:
Contrar celor afirmate de recurentul Ministerul Public prin P. de pe lângă Tribunalul Cluj, referirea pe care reclamanta a făcut-o, în cuprinsul cererii de chemare în judecată la durata excesivă a procesului penal ca temei al acordării de daune morale era suficientă cunoașterii exacte, sub aspect juridic, a faptului că reclamanta a înțeles să solicite dezdăunarea sa nu doar ca o consecință a faptului că, urmare condamnării și încarcerării sale, a fost ulterior
achitată prin hotărâre definitivă, ci distinct, și pentru că procesul penal a avut o durată mult prea mare.
Neindicarea în cuprinsul cererii de chemare în judecată ori printr-o cerere adițională ulterioară a dispozițiilor legale în raport de care puteau fi solicitate despăgubiri aferente duratei excesive a judecății nu reprezintă, în concret, un viciu formal care să aibă vocația de a cauza, în sensul prevederilor art. 105 alin. 2 C.pr.civ., o vătămare, fiind de principiu ca într-o cerere de chemare în judecată esențială este adecvata menționare a motivelor de fapt, motivele de drept fiind o consecință necesară și univocă a celor dintîi.
Sunt nejustificate și susținerile M. ui P. cu privire la posibilele consecințe asupra determinării instanței competente material în funcție de întinderea daunelor atrase de durata excesivă a procesului pena, în condițiile în care și o asemenea pretenție intră tot sub incidența prevederilor art. 2 pct. 1 lit. h din codul de procedură civilă din 1865, fiind asimilabilă unei erori judiciare săvârșite într-un proces penal.
În ce privește îndreptățirea reclamantei la a primi despăgubiri pentru daunele morale ce i-au fost cauzate prin arestarea sa pe timp de 1 an, 7 luni și 22 de zile, C. observă, contrar celor afirmare de recurentul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că procesul penal - ca și cel civil, de altfel - trebuie privit ca întreg, căile extraordinare de atac făcând (sau, după caz, putând face) parte integrantă din el. Prin urmare, împrejurarea că reclamanta a fost achitată în procesul penal numai ca urmare a admiterii unei cereri de revizuire, efect al descoperirii unor fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanța sau instanțele care inițial pronunțaseră condamnarea penală a reclamantei, nu este de natură a trimite la concluzia că nu s-ar găsi întrunite condițiile prevăzute de art. 504 alin. 1 și 2 C.pr.pen.
Ceea ce prezintă cu adevărat relevanță, în sensul acestor prevederi legale, este faptul privării de libertate urmat, mai apoi, de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de achitare a celui ce fusese privat de libertate, ceea ce face ca privarea de libertate să dobândească un caracter nelegal și să justifice, în consecință, acordarea de despăgubiri.
În prezenta cauză prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și întreaga evoluție a procesului penal în care, finalmente, s-a pronunțat achitarea reclamantei, niciunul dintre recurenți neînțelegând să conteste aceste chestiuni de fapt.
Sunt pe deplin juste și statuările primei instanțe cu privire la suferințele și stigmatizarea socială pe care privarea de libertate i le-au provocat reclamantei. Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că luarea împotriva unei persoane a unei măsuri procedurale ce conduce la lipsirea sa de libertate ori încarcerarea în vederea executării unei pedepse cu închisoarea sunt de natură a-i provoca celui vizat o suferință psihică puternică și poate avea inclusiv consecințe de natură pur fizică asupra acestuia. Drept urmare, dezdăunarea ce i se cuvine în temeiul art. 504 C.pr.pen. trebuie astfel stabilită încât să asigure un echilibru cât mai corect între suferință și, în genere, neajunsurile și disconfortul provocate și suma acordată cu titlu de compensație financiară.
În cazul reclamantei se poate considera că suferința psihică ce i-a fost provocată de plasarea sa în detenție, precum și, ulterior eliberării sale, de reacția dezaprobatoare sau chiar de respingere socială pe care a trebuit să o suporte, a fost încă mai intensă decât în cazul altor persoane ce au suferit condamnări penale nelegale, întrucât anterior poziția sa socială era una onorabilă, recunoscută social și prețuită, reclamanta fiind director comercial al S.C. Petromin S.A.
Sunt, de asemenea, corecte și constatările primei instanțe referitoare la insuficiențele sistemului penitenciar din România în perioada detenției reclamantei, la suprapopularea existentă și la precaritatea condițiilor de detenție, precum și la particularitățile relațiilor interumane stabilite în interiorul penitenciarului, caracterizate uneori prin violență verbală și chiar agresivitate fizică între deținuți.
Mediatizarea excesivă a procesului penal a constituit, în sine, un factor cauzator de tensiune și suferință pentru reclamantă, accentuând stigmatizarea publică la care a fost supusă și provocându-i, în acest fel, o certă suferință psihică.
Pe de altă parte însă, C. nu poate ignora că, în acord și cu cele ce se degajă și din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, stabilirea cât mai exactă a suferințelor provocate de privarea nelegală de libertate trebuie să fie în egală măsură acompaniată de preocuparea de a determina cât mai exact întinderea compensației financiare cuvenite victimei. Cum oportun s-a precizat, compensația financiară acordată trebuie să fie adecvată, deci rezonabilă, astfel încât să aibă calitatea de a reprezenta o despăgubire suficientă pentru victimă, dar, în același timp, să nu se dovedească nici excesivă, adică disproporționat de mare și, din acest motiv, convertită într-o sursă injustă de îmbogățire.
Plecând de la aceste principii generale și corelându-le cu situația particulară a reclamantei, C. are a observa că prima instanță a acordat o sumă totală de 400.000 lei, din care suma de 30.000 lei corespunde duratei nejustificat de mari a procedurilor judiciare penale finalizate cu achitarea reclamantei.
În ce privește această sumă de 30.000 lei (aproximativ 6.600 Euro), prezenta instanță o apreciază ca fiind corect stabilită, fiind evident că importanța pentru reclamantă a procesului penal - acesta punându-i în discuție onorabilitatea socială și calitatea de cetățean onest, dar, în același timp, inducându-i și temerea că își poate pierde libertatea - impunea o concentrare a procedurilor judiciare, astfel ca durata fiecărei etape sau faze procedurale să fie cât mai scurtă. Deși nu se poate nega complexitatea ridicată a procesului penal, examinarea în ansamblu a tuturor factorilor și circumstanțelor specifice trimite
la concluzia că durata generală a fost prea mare.
Prezenta Curte nu este însă de acord cu prima instanță în ce privește întinderea daunelor morale acordate aferent privării de libertate a reclamantei, Tribunalul stabilind o sumă de 370.000 lei (aproximativ 83.000 Euro).
În împrejurările concrete ale cauzei de față, ținându-se seama de durata privării de libertate (1 an, 7 luni și 22 luni), precum și de suferința și consecințele cauzate de aceasta, astfel cum au fost ele relevate de către prima instanță, precum și în sensul celor arătate mai sus, prezenta Curte apreciază că stabilirea unei sume de cca. 53.400 euro cu titlu de daune morale aferente privării de libertate reprezintă o compensație pecuniară suficientă.
La aceasta se mai adaugă echivalentul în Euro al sumei de 30.000 lei acordate reclamantei pentru durata excesivă a procedurilor judiciare penale, astfel că suma totală cuvenită este de 60.000 Euro (sau echivalentul în lei al acesteia la data efectuării plății de către S. Român).
În ce privește criteriile S. ui Român privitoare la neindicatoare de către prima instanță a criteriilor în raport de care a stabilit întinderea despăgubirilor acordate, C. le consideră nefondate, tribunalul motivând într-o măsură suficientă soluția la care s-a oprit.
Sunt neîntemeiate și criticile formulate de reclamanta recurentă cu privire la neacordarea de către prima instanță a cheltuielilor de judecată reprezentate de
costul transportului la sediul Tribunalului C., nefiind făcută de către reclamantă dovada efectivă, pentru fiecare deplasare în parte, a acestor cheltuieli.
În raport cu cele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul reclamantei și se va admite în parte recursul S. ui Român, precum și recursul declarat de Ministerul Public, urmând a se dispune, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., modificarea sentinței în sensul stabilirii unei sume totale de 60.000 Euro (sau echivalentul în lei la data efectuării plății) cu titlu de daune morale cuvenite reclamantei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de pârâtul S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A F. P.
C. și de MINISTERUL PUBLIC, prin P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 857 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, în sensul stabilirii sumei de 60.000 EURO (sau echivalentul în lei al acestei sume la data plății, la cursul B.N.R.), cu acest titlu, în loc de suma de 400.000 lei.
Menține restul dispozițiilor din sentința recurată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta DAN M. E., în contra aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
V. M. D. | -L. | B. | C. | -M. CONȚ |
GREFIER
S. -D. G.
Red.VM/dact.MS 3 ex/_ Jud.fond: M.Trofin
| ← Încheierea civilă nr. 21/2013. Reparare prejudiciu eroare... | Decizia civilă nr. 4284/2013. Reparare prejudiciu eroare... → |
|---|
