Decizia civilă nr. 4284/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 4284/R/2013

Ședința publică din 01 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. -M. CONȚ JUDECĂTORI: I. -D. C.

1. -A. P. GREFIER: A. -A. M.

P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: Aurelia Slabu

S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâtul S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat prin

D.G.F.P. C., de reclamantul M. M. S. și de MINISTERUL PUBLIC, prin

1. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, împotriva sentinței civile nr. 334 din 27 iunie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.

   Se constată că la data de_, reclamantul recurent, prin intermediul domnului avocat C. - I. Urcan, a formulat și a înregistrat la dosar "Concluzii scrise";, prin care solicită următoarele:

   • admiterea recursului reclamantului M. M. S. ;

   • modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii reclamantului, așa cum a fost formulată și precizată în fața instanței de fond;

   • respingerea recursului pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiat;

   • respingerea recursului P. ui de pe lângă Tribunalul Cluj, ca neîntemeiat. Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților și ale reprezentantei

P. ui de pe lângă C. de A. C., au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din hotărâre.

C U R T E A

Pr in sen tinț a c iv il ă n r. 334/_, pronunț ată de T ribun alul Clu j în dos ar nr._

, s-a admis în parte acțiunea extinsă și precizată formulată de

reclamantul M. M. S. împotriva pârâtului S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice și in consecință:

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 160.000 lei despăgubiri (una sută șaizeci mii lei), din care 33.840 lei pentru daunele materiale, iar diferența până la 160.000 lei pentru daune morale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele acesteia, următoarele

:

"Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, extinsă și precizată la data de_, reclamantul M. M. S. chemat în judecată S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1 milion lei reprezentând prejudiciu moral și material suferit prin privarea de libertate cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive 22 luni, precum și prin

restrângerea libertății de mișcare prin dispunea măsurii obligării de nu părăsi țara timp de 7 ani, 25.000 euro reprezentând prejudiciul material constând din cheltuielile pe care a trebuit să le facă el și familia sa in perioada in care a fost în detenție și până la finalizarea procesului, constând din pachete cu alimente, banii cheltuiți in perioada in care a fost încarcerat, drumurile făcute de aparținători la locurile de detenție, respectiv Gherla, Iași, Galați, Jilava, precum și cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că la data de_, în jurul orelor 9,30 o persoană mascată a aruncat în interiorul localului "Pizza Pharaon"; din municipiul T., un dispozitiv exploziv, rănind una din persoanele aflate în bar, și anume partea vătămată L. Laurean Stelian.

La data de_, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, faptă prev. și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la 174, 175 lit. e) și i) Cod penal.

În data de_ P. de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus reținerea sa pe o perioadă de 24 de ore, in calitate de învinuit, dispunându-se în acest sens începerea urmăririi penale in personam împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor și la aceeași dată s-a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 10

zile iar ulterior s-a dispus arestarea sa in calitate de inculpat. La_ s-a dispus prelungirea măsurii arestării pe 30 zile, măsură care a fost dispusă în continuare până la data de_, iar apoi până la data de_ . .

În perioada desfășurării urmăririi penale nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar la data de_ s-a dispus trimiterea sa în judecată în stare de arest preventiv.

Ca urmare a admiterii cererii sale de strămutare, cererea a fost înregistrată la Tribunalul Iași, care în data de_ a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Urmare a declinării competenței în favoarea Curții de A. Iași, cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_, menținându-se măsura arestului.

Prin sentința penală 45/2010, C. de A. a dispus achitarea sa, menținând măsura de a nu părăsi țara stabilită la_ . Recursul declarat de P. de pe lângă C. de A. Iași a fost respins.

Învederează că arestarea și inculparea sa pe nedrept i-au cauzat suferințe pe plan moral, social și familial, prejudiciul localizându-se la nivelul personalității umane.

Raportat la probele administrate, învederează că organele de urmărire penală nu au acționat cu bună credință în instrumentarea cauzei și așa cum rezultă din lucrările dosarului acestea l-au privat de libertate în mod intenționat.

Întrucât speța nu a fost una deosebit de complexă și jurisprudența CEDO consideră că s-a adus atingere caracterului rezonabil al termenului în care trebuia să se desfășoare procesul penal.

În drept au fost invocate prevederile art. 504, 506 C. pr. pen., art. 48 alin.3 Constituție.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și a inadmisibilității, iar pe fond ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru plata despăgubirilor materiale și morale solicitate.

In motivarea excepției tardivității, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantului a fost înaintată după trecerea termenul de 18 luni prev. de art.

504 alin. 1 Cod pr. penală, termen care se calculează de la data pronunțării hotărârii prin care a fost revocată măsura privativă de libertate.

Cu privire la excepția inadmisibilității, pârâtul a arătat că cererea in despăgubiri pentru nelegalitatea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este inadmisibilă, fiind aplicabile dispozițiile art.503 alin 3 Cod pr. pen., câtă vreme nu a fost pronunțată o hotărâre prin care să se constate nelegalitatea acestei măsuri. Este de observat că in sentința prin care s-a dispus achitarea inculpatului, interdicția de a nu părăsi localitatea a fost menținută.

Pe fondul cauzei pârâtul susține netemeinicia acțiunii, câtă vreme reclamantul nu a justificat nici măcar prejudiciul, respectiv dimensiunea suferințelor sale.

Excepția tardivității a fost respinsă prin încheierea interlocutorie din 12 iunie 2013.

În ceea ce privește inadmisibilitatea, instanța apreciază că aspectele invocate de pârât cu titlu de excepție sunt in realitate apărări de fond, care vor fi analizate ca atare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală 45/_, pronunțată în dos._, de C. de apel Iași reclamantul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen, combinat cu art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 C.pen., cu aplicarea disp. art. 32 pct. 1 lit. a și pct. 2 din Legea 535/2004 și infracțiunile prev. de art. 279 alin 3 lit. a Cod penal și art. 280 alin 1 Cod penal lit. b cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

S-a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv de la data de_ până la data de_ . După data de_ s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziție care a fost menținută prin această sentință.

Prin Decizia penală 3700/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția Penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă C. de A. Iași împotriva sentinței penale 45/2010 a Curții de A. Iași (f. 38-51).

Din cuprinsul hotărârilor judecătorești sus amintite rezultă fără echivoc că reclamantul a fost arestat preventiv, dispunându-se interdicția de a părăsi țara. Analiza încheierilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în faza de recurs confirmă că măsura interzicerii de a părăsi țara a fost menținută, cu singura precizare că în perioada soluționării recursului, reclamantul a fost arestat într-o altă cauză, după cum rezultă și din adresa emisă de Penitenciarul Iași, aflată la fila 62 dosar, perioadă în care, măsura interzicerii de nu părăsi localitatea a rămas fără obiect.

Art. 504 C.pr.pen. are în vedere repararea prejudiciului cauzat prin nelegala privare sau restrângere de libertate în cursul procesului penal, finalizat printr-o soluție de achitare.

Astfel fiind, este lipsită de relevanță împrejurarea invocată de pârât, in sensul că nu a fost pronunțată o hotărâre prin care să se constate nelegalitatea

măsurilor de arestare preventivă sau de obligare de a nu părăsi localitatea. Măsurile restrictive de libertate devin nedrepte prin prisma soluției de achitare.

În ceea ce privește daunele materiale, din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost deținut în mai multe penitenciare în executarea măsurii arestării preventive.

Din adresa comunicată de Penitenciarul Gherla, rezultă că în perioada ianuarie 2004-aprilie 2005 reclamantul a primit un număr de 35 de vizite, a primit 25 de pachete totalizând 117 kg alimente, fructe și legume, nu a primit bani de la rude in perioada menționată ( f. 133).Dintre aceste vizite, 11 au fost in Arestul preventiv din C. iar 25 in Penitenciarul Gherla.

Din adresele comunicate de Penitenciarul Iași și Penitenciarul Jilava, rezultă că in perioada deținerii reclamantului in aceste penitenciare, reclamantul a fost vizitat de membrii familiei de 43 de ori in anul 2005 și 31 de ori in anul 2004, de asemenea a primit pachete cu alimente, legume, fructe și țigări.

Din evidența comunicată de Penitenciarul Iași (f. 139 dosar), rezultă că reclamantul a deținut în conturi suma de 700 lei.

Din declarația martorului Jurcă C. an a rezultat că în perioada in care reclamantul a fost închis, a însoțit-o pe mama acestuia in vizită la acesta, in trei rânduri, de două ori la Gherla și o dată la Iași, insă nu i-a luat acesteia bani pentru transport. Cu ocazia acestor vizite, mama i-a adus reclamantului pachete de alimente, in jur de 20-30 kg. Martorul a arătat că nu au avut cheltuieli de cazare, căci s-au întors in aceeași zi.

Martorul a arătat că potrivit aprecierii sale, o vizită la reclamant la Iași costa familia in jur de 10.000 lei.

Martorul a relatat de asemenea că arestul a dus la deteriorarea relațiilor sociale și personale ale reclamantului, pe care prietenii l-au părăsit treptat iar soția s-a înstrăinat in timp de acesta, astfel încât prin anul 2006 cei doi soți au și divorțat.

Martorul Raita D. G. a arătat in declarația sa că l-a vizitat pe reclamant o dată la Penitenciarul Iași și de două ori la Penitenciarul Gherla.

In vizita la Iași nu a fost însoțit de vreunul din membrii familiei, a dus un pachet de alimente reclamantului cu acea ocazie, iar costul total al vizitei s-a ridicat la 1500 lei. Vizita la Gherla l-a costat 3200 euro. In ambele sume la care s-a referit a inclus valoarea pachetului și a benzinei consumată.

Referitor la relațiile personale și sociale ale reclamantului, a relatat împrejurări similare cu martorul Jurcă. A mai arătat că reclamantul era o persoană care obișnuia să circule mult înainte de arestare mergea in concediu in străinătate de circa 2 ori pe an.

Dintre despăgubirile materiale pretinse, instanța apreciază întemeiate pretențiile reclamantului la contravaloarea cheltuielilor de transport ale soției și mamei sale cu ocazia vizitelor făcute la penitenciar.

Aceste vizite au fost in număr de 11 la Arestul din C., vizite ale soției, 25 vizite ale soției la Penitenciarul din Gherla și 74 de vizite ale soției la Iași și Jilava.

Vizitele mamei la arestul din C. nu pot fi luate in calcul, deoarece din evidențele comunicate la dosar de către instituțiile de detenție rezultă că aceasta domiciliază in C. și astfel nu a avut cheltuieli cu transportul.

De asemenea, nu vor fi avute în vedere vizitele mamei reclamantului la Iași sau Gherla, deoarece au fost numai două, de fiecare dată mama reclamantului fiind însoțită de prieteni ai reclamantului, martorii audiați in cauză, care nu i-au luat acesteia bani pentru transport.

Costul vizitelor prietenilor reclamantului nu poate fi avut in vedere, căci pierderea financiară nu se regăsește in patrimoniul reclamantului sau a familiei sale.

Având in vedere numărul de drumuri, distanța între localități, de 480 km intre T. și Iași, 422 km. Intre T. și Jilava, 70 km intre T. și C. și 30 km. între T. și C., consumul mediu de 7,5 l/100 km costul mediu al benzinei de 6 lei/l, instanța constată că aceste cheltuieli de transport sunt in sumă de 33.840 lei.

Reclamantul este îndreptățit la recuperarea acestei sume cu titlu de daune materiale, in privința acestor sume fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, căci in lipsa arestării sale, aceste cheltuieli d e transport nu ar fi fost făcute.

In ceea ce privește pachetele cu alimente, țigări sau banii primiți de reclamant de la familie in perioada detenției, apreciem că acestea nu se află în raport de cauzalitate cu măsura arestării, căci nu s-a dovedit că alimentele aduse sunt peste ceea ce consuma in mod obișnuit reclamantul, or și in stare de libertate reclamantul ar fi consumat alimente sau țigări. Din acest considerent, apreciem că pentru despăgubirile pretinse cu titlu de contravaloarea a pachetelor și banii primiți de la soție, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește daunele morale, trebuie reținut că acestea constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, referitoare la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această perspectivă, privarea de libertate în mod nelegal, aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar suferințele psihice provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri. Însă la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial există o doză de aproximare, instanța trebuind să aibă în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, măsura în care ele au fost vătămătoare și intensitatea acestora, modul în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Declarația testimonială sus amintită justifică faptul că reclamantul a suferit urmare a măsurilor preventive luate față de el, inclusiv prin desfacerea căsătoriei și alterarea relațiilor sociale. Pe de altă parte, durata mare a privării de libertate, de aproximativ 22 luni, este în măsură să ducă la concluzia unor vătămări consistente.

In ceea ce privește restrângerea libertății reclamantului adusă prin măsura obligării sale de a nu părăsi țara, reținem că o parte din perioada in care s-a aplicat această măsură, reclamantul a fost arestat preventiv iar apoi condamnat pentru o altă faptă, astfel încât posibilitatea sa de a fi circulat era exclusă din alte motive decât menținerea obligației de a nu păsări țara.

Apoi, nu s-a dovedit fără echivoc împrejurarea că reclamantul obișnuia să cricule frecvent in străinătate, și astfel, măsura preventivă impusă i-a refuzat posibilitatea acestor călătorii de recreere in străinătate.

Unul din martori a arătat că reclamantul obișnuia să călătorească in străinătate de două ori pe an, in timp ce celălalt martor a arătat că reclamantul nu obișnuia să călătorească in afara țării. Date fiind declarațiile contradictorii, proba certă a împrejurării pretinsă putea fi făcută de reclamant cu copia pașaportului din acea perioadă sau adeverință emisă de instituțiile de frontieră, probă care nu a fost depusă însă.

In concluzie, apreciem că reclamantul nu a probat că a suferit un prejudiciu cert din măsura obligației de a nu părăsi țara.

In schimb, măsura lipsirii de libertate l-a prejudiciat in mod cert și impune despăgubirea reclamantului.

În soluționarea acestei cereri este important de reținut că atunci când circumstanțele justifică acordarea unei reparații acesta să nu fie teoretică și

iluzorie, căci astfel s-ar goli de conținut dreptul garantat de art. 505 alin.1 C.pr.civ., precum și protecția oferită de art. 5 paragraf 5 din CEDO.

Raportat la apărarea pârâtei prin care se afirmă nedovedirea unui prejudiciu, instanța reține că despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind prin însăși destinația ei aceea de a ușura situația persoanei lezate de a-i acorda o satisfacție, nu poate fi refuzată datorită imposibilității firești de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Această despăgubire nu poate fi negată pe considerentul că dacă ar fi apreciată prea mare să constituie o sursă de îmbogățire fără temei legitim.

Rolul daunelor morale este și trebuie înțeles într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci având scopul raportat la particularitățile fiecărui caz în parte, de oferire a unei satisfacții pentru suferințele îndurate.

Aprecierea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor și cel bănesc, patrimonial al despăgubirilor.

Cu reținerea unei anumite doze de relativitate, ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare. Această evaluare înseamnă practic o apreciere multilaterală, globală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și ale implicațiilor acestora pe toate planurile.

Raportat la natura învinuirii, circumstanțele arestării, fiind vorba de un dosar cu o relevanță crescută inclusiv în canalele de informare media, ale soluționării procesului care a durat o perioadă relativ mare până la soluția definitivă de achitare, aproximativ 9 ani, vârsta și statutul socio-profesional al reclamantului, precum și deteriorarea situației personale și familiale a acestuia prin desfacerea căsătoriei prin divorț, instanța apreciază că suma de 126.160 lei este suficientă și răspunde cerințelor de mai sus în determinarea cuantumului daunelor morale.

Instanța a avut în vedere și jurisprudența decurgând din cauzele Pantea contra R. iei și Bursuc contra R. iei, statuând în echitate această sumă pe care a apreciat-o că nu este de natură să justifice o îmbogățire fără just titlu a reclamantului.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 504 C.pr.civ., va admite in parte acțiunea civila formulata de reclamantul M. M. S. in contradictoriu cu S. R. PRIN M. DE F. P. și în consecință va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 160.000 lei cu titlu de despăgubiri, din care 33.840 lei pentru daunele materiale și diferența până la concurența sumei de 160.000 lei pentru daunele morale, respingând alte pretenții.

Cu ocazia dezbaterilor, reclamantul a învederat că nu solicită cheltuieli de judecată";.

Împ o tr iv a aces te i se n tințe au decl ar at re curs, în ter men leg al, recl aman tul M.

M. S. (f. 12-19), pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. C. (f. 2-4) și Ministerul Public prin P. de pe

l âng ă T ribun alul Clu j (f .10 -11).

Prin propriul recurs, reclamantul

a solicitat admiterea recursului reclamantului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii in

totalitate a acțiunii reclamantului așa cum a fost formulata si precizata in fata instanței de fond; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

In drept, reclamantul recurent a invocat dispozițiile art. 506 C.pr.pen., art.

304 pct. 9, art. 312 alin. 3 C.pr.civ.

În motivarea recursului reclamantul a reprodus petitul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, precum și starea de fapt a cauzei, după cum urmează:

In seara zilei de 28 decembrie 2003, în jurul orelor 9:30 o persoană mascată a aruncat în interiorul localului "Pizza Pharaon" din municipiul T., Jud. C., un dispozitiv exploziv rănind una din persoanele aflate în bar, și anume partea-vătămată L. Laurean Stelian.

In data de_, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus începerea urmăririi penale "in rem", sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "tentativă la omor calificat", faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 C.pen. raportat la art. 174,175, lit. e) și i) C.pen.

La data de 6 ianuarie 2004, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a reclamantului în calitate de învinuit, dispunându-se în acest sens începerea urmăririi penale "in personam" pentru săvârșirea infracțiunilor de "nerespectarea regimului armelor și munițiilor" (art. 279 alin. 1 C.pen.), "nerespectarea regimului materiilor explozive" (art. 280 alin. 1 C.pen.) și "complicitate la infracțiunea de tentativă la omor calificat", faptă prevăzută și pedepsită de disp. art. 26 C.pen. combinat cu disp. art. 20 C.pen raportat la art. 174,175, lit. e) și i) C.pen.

La aceiași dată, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a reclamantului pe o durată de 10 zile, iar ulterior, s-a dispus arestarea reclamantului în calitate de inculpat.

La propunerea P. ui de pe lângă Tribunalul Cluj, în data de_ Tribunalul Cluj a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

La data de_, Tribunalul Cluj a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de_ .

Prin încheierea penală nr. 234/2004 a Tribunalului Clu] a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de 20.04.204.

Prin ordonanța P. ui de pe lângă Tribunalul Cluj din data de_ s-a dispus, în temeiul disp. art. 238 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice față de reclamant după cum urmează: " tentativă la omor calificat", faptă prevăzută și pedepsită de disp. art. 20 C.pen. raportat la art. 174, 175, lit. a), e) și i) C.pen. cu aplic. art. 1 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din O.U.G. 141/2001; "nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prev. de disp. art. 279 alin. 3 lit. a) C.pen. cu aplic. art. 1 pct. 1 lit. d) teza I și pct. 2 din Legea 141/2001; "nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prevăzută de disp. art. 280 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 1 pct. 1 lit. d) teza III și pct. 2 din Legea 141/2001, cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen.

În vederea întocmirii rechizitoriului și a certificării înregistrărilor convorbirilor telefonice, P. de pe lângă Tribunalul Cluj a solicitat instanței competente prelungirea măsurii arestării preventive, sens în care Tribunalul Cluj a dispus prelungirea măsurii până la data de_ .

La data de_, aflându-se în stare de arest preventiv, reclamantului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Pe întreaga perioadă în care s-a desfășurat urmărirea penală reclamantul nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale si punerea în mișcare a acțiunii penale și și-a susținut nevinovăția.

Prin Rechizitoriul P. ui de pe lângă Tribunalul Cluj din data de _

, emis în Dosarul nr. 1196/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantului în stare de arest preventiv alături de inculpații Vancea O. Manuel, Zagrean V. și Sasz Francisc.

Prin încheierea nr. 2662 din data de_ pronunța în dosarul nr. 1461/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea coinculpatului M.

M. S. pentru strămutarea judecății cauzei, dispunând strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Iași și menținerea actelor îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului lași sub nr. 4268/2005.

Prin încheierea de ședință din data de_ /Tribunalul Iași a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Prin Sentința penală nr. 427 din data de_, Tribunalul Iași a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actul de sesizare și în baza disp. art. 39 C.pr.pen. coroborat cu disp. art. 42 C.pen. cu referire la disp. art. 40 din Legea 535/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. lași, menținând măsura preventivă impusă.

În urma declinării de competență materială în favoarea Curții de A. Iași cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Prin sentința penală nr. 45 din data de_, C. de A. Iași a dispus, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la dispozițiile art. 10 lit. c.) C.pr.pen., achitarea inculpatului M. M. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de disp. art. 20 C.pen. raportat la art. 174,175, lit. a), e) și i) C.pen. cu aplic, art.32 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din Legea 535/2004; "nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prev. de disp. art. 279 alin. 3 lit. a) C.pen. cu aplicarea disp. art.32 pct. 1 lit. d) și pct. 2 din Legea 535/2004; "nerespectarea regimului materiilor explozive", faptă prevăzută de disp. art. 280 alin. 1 C.pen. cu aplicarea disp. art.32 pct. 1 lit. d) și pct. 2 din Legea 535/2004;

In baza disp. art. 350 C.pr.pen. a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara, impusă inculpatului prin încheierea de ședință din data de_ a Tribunalului Iași.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la data de_, până la data de_ .

Raportat la dispozitivul sentinței penale nr. 45 din data de_ pronunțată de C. de A. Iași, în termen legal, a formulat recurs P. de pe

lângă C. de A. Iași, criticând soluția de achitare dispusă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de C. și Justiție cu nr._ .

Prin Decizia penală din data de_ s-a dispus respingerea ca nefundat a recursului declarat de P. de pe lângă C. de A. Iași, împotriva sentinței penale nr. 45 din data de 22 aprilie 2010 a Curții de A. Iași - Secția Penala si pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpații Zagrean V., Vancea O. Emanuel, M. M. S. si Szasz Pruncise. S-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Raportat la toata aceasta stare de fapt, care a determinat solicitările reclamantului, de daune materiale si morale, recurentul reclamant a considerat că sentința instanței de fond este netemeinica si nelegala prin prisma cuantumului despăgubirilor morale si materiale acordate.

Astfel, in ceea ce privește despăgubirile materiale, reclamantul a solicitat sa-i fie acordate despăgubiri reprezentând contravaloarea pachetelor cu alimente pe care le-a primit de la familie in perioada detenției, banii cheltuiți pe perioada

cât a fost încarcerat si care au fost evidențiați in fisele penitenciarelor, precum si drumurile făcute de aparținători la locurile de deținere.

În mod netemeinic și nelegal instanța de fond a considerat că reclamantul ar fi îndreptățit doar la plata drumurilor făcute de către soția si mama acestuia la Penitenciarele Gherla, Iași si Jilava.

Așa cum reiese din probațiunea existenta la dosar și la care face referire și

instanța de fond, în perioada în care reclamantul a fost deținut în penitenciarele din Iași și Jilava a fost vizitat de către membrii familiei de 31 de ori în anul 2004 și de 43 ori în anul 2005, cu aceste ocazii, primind pachete cu alimente, legume, fructe, țigări.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă clar că de fiecare data când reclamantul era vizitat, familia sa îi aducea diverse alimente si bunuri, valoarea unui pachet, cu ocazia unei vizite, ridicându-se la aproximativ 1.000 lei, fara a mai avea in calcul si drumul.

Din adresele emise de către Penitenciarul Iași rezultă că reclamantul avea in contul de la acest penitenciar suma de 700 lei.

Reclamantul nu considera normal ca instanța sa nu acorde si contravaloarea acestor cheltuieli, deoarece sunt in strânsa legătura cu starea de arest a sa de la acel moment.

Reclamantului nu i se pare normala nici motivarea instanței, când face afirmația ca aceste cheltuieli nu s-ar justifica sa fie acordate, deoarece si in stare de liberate ar fi cheltuit acești bani.

Ceea ce omite insa instanța de fond si de ce nu tine cont este faptul ca reclamantul in acea perioada nu obținea niciun venit, iar familia sa a fost nevoita sa facă aceste eforturi financiare si chiar sa se împrumute cu bani pentru a putea veni sa îl viziteze Ia penitenciarele in care a fost încarcerat si sa-i procure bunurile si alimentele de care reclamantul avea nevoie.

De asemenea suma de bani la care se face referire in adresa de la Penitenciarul Iași, reclamantul o avea la dispoziție pentru a putea lua legătura telefonic cu familia, fapt care demonstrează ca aceasta suma era in strânsa legătura cu starea sa de detenție.

Din actele existente la dosar reiese clar ca in perioada cat a fost încarcerat in Penitenciarul Gherla reclamantul a primit un număr de 25 pachete, iar în Penitenciarele Iași și Jilava reclamantul a primit un număr de 74 vizite și pachete.

Dacă se are în vedere valoarea unui pachet, de aproximativ 1000 lei, se poate spune că valoarea totală a acestor pachete, adică 99, s-ar ridica la suma de

99.000 lei, suma pe care instanța de fond nu a acordat-o în mod netemeinic și nelegal, cu toate că aceste cheltuieli au fost făcute de familia reclamantului în strânsă legătură cu starea acestuia de detenție.

In ceea ce privește daunele morale, suma de 126.160 lei acordată, de natură să aducă o reparație cât de mică, raportat la prejudiciul moral pricinuit de starea de arest și, ulterior, de măsura preventiva a obligării de a nu părăsi țara, reclamantul consideră că trebuie avut in vedere durata de timp cat a fost arestat (22 luni) si durata măsurii obligării de a nu părăsi tara care s-a întins pe perioada anilor 2005 - 2012 și, nu in ultimul rând, durata întregului proces penal in care a fost implicat, de aproape 9 ani.

In aceste condiții reclamantul considera ca suma acordata cu titlu de daune morale nu vine sa acopere nici pe departe trauma psihica care a suferit-o reclamantul in aceasta perioada.

Este de remarcat in primul rând ca in aceasta perioadă, din cauza situației create de starea sa de arest și de persoană cercetată penal, reclamantul și-a pierdut familia, soția sa hotărându-se sa divorțeze.

In acea perioada toate cunoștințele reclamantului si unii prieteni s-au îndepărtat de acesta, unii dintre ei crezând ca acuzațiile care i se aduc sunt reale, ceea ce i-a făcut sa îl excludă din sfera relațiilor lor sociale.

In toata perioada in care reclamantul a fost arestat a avut un regim de detenție deosebit, fiind considerat o persoana periculoasă, care necesita o paza deosebită, din acest regim de deținere decurgând și o serie de restrângeri ale drepturilor sale din penitenciar, de care in mod normal beneficiază un deținut aflat intr-un regim de detenție normal.

Faptele pentru care a fost cercetat au avut un puternic impact social, dosarul fiind intens mediatizat, astfel ca asupra reclamantului au fost ațintiți ochii întregii opinii publice pentru o lunga perioada de timp, aceste repercusiuni regăsindu-se si acum, după aproape 10 ani de la începerea acelui dosar.

Reclamantul consideră că în mod nelegal instanța de fond nu a avut in vedere, la stabilirea cuantumului daunelor morale, și aspectul relatat de către martori, care au arătat că în perioada dinaintea arestării, reclamantul era o persoana care circula destul de des in străinătate, iar starea de arest si ulterior măsura obligării de a nu parași tara, i-au restrâns total aceasta liberate de mișcare.

De asemenea, nu se are in vedere faptul ca reclamantul și-a pierdut familia si după ieșirea din penitenciar, practic trebuind să reia toata viata de la capăt, tot ce a reușit sa clădească pana atunci, năruindu-se.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitate umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Circumstanțiat, la speța de față, arestarea și inculparea pe nedrept a reclamantului i-au produs suferințe pe plan moral, social și familial, prejudiciul localizându-se la nivelul valorilor personalității umane și, în ansamblu, și al suferințelor arătate.

Desigur că la stabilirea cuantumului acestui prejudiciu nu se folosesc criterii exacte, științifice si exista o anumita doza de relativitate in aprecierea acestuia, insa reclamantul consideră că la stabilirea acestei reparații trebuie avut in vedere ansamblul consecințelor negative si implicațiile pe care le-au avut acestea in viata reclamantului.

De aceste aspecte instanța de fond nu a ținut cont sau unele dintre acestea nu au fost apreciate in mod corect, fiind mult subapreciate in ceea ce îl privește pe reclamant, acesta fiind si motivul pentru care considera ca suma acordata cu titlu de daune morale este mult prea redusa raportat la circumstanțele concrete ale situației in care s-a aflat o perioada de aproape 9 ani.

Pe de alta parte, instanța de fond face referire la anumite situații de

jurisprudența in care s-au acordat despăgubiri aproximativ in același cuantum cu cele din prezenta cauza. Este de remarcat ca in aceste cauze, persoanele care au fost arestate, au fost arestate o perioada mult mai scurta de timp decât reclamantul si nu au avut parte de un proces penal care sa se întindă pe o perioada de 9 ani ci pe o perioada mult mai scurta.

De asemenea nu au fost luate fata de aceștia masuri preventive pe întreaga perioada a procesului penal, astfel că, raportat la aceasta motivare a instanței de fond, reclamantul apreciază că nu se poate face analogie cu situația reclamantului, pentru a cuantifica daunele morale.

Raportat la toate aceste motive, reclamantul solicita admiterea propriului recurs în sensul celor arătate.

Pr in propr iul recurs, p âr âtul S. R., pr in M in is terul F in anțel or Publ ice, pr in

D irecț ia Gener al ă a F. P. C.,

a solicitat admiterea recursului, modificarea

sentinței si respingerea acțiunii reclamantului, în temeiul art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9, art. 304¹și art. 312 C.pr.civ., coroborat cu art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.

În motivarea recursului s-a arătat că prin sentința civila nr.334/_ Tribunalul Cluj a admis in parte acțiunea civila formulata de reclamantul M.

1. S. in contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice si, in consecință, a obligat paratul sa plătească reclamantului suma totala de 160.000 lei, din care suma de 33.840 lei cu titlu de despăgubiri materiale iar diferența pana la 160.000 lei pentru daune morale.

   Prin aceeași sentința Tribunalul Cluj a reținut ca excepția tardivității a fost respinsa prin Încheierea din_ .

   Atât sentința civilă nr. 334/_, cât și Încheierea de ședință din_ că sunt, în opinia pârâtului recurent, netemeinice și nelegale.

   In ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța, prin hotărârea atacată, nu s-a pronunțat asupra acesteia. Totodată, a respins excepția tardivității si prescripției, invocată de pârâtă, fără să motivele respingerea excepțiilor.

   Instanța de fond a încălcat prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 si prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., întrucât încheierea si hotărârea pronunțata nu cuprind motivele care au format convingerea instanței si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

   Hotărârea instanței este actul final al judecații, actul de dispoziție al instanței cu privire la litigiul dintre părți. Motivarea este de esența hotărârilor, constituie o garanție pentru părți că cererea a fost analizata in mod real și, de asemenea, oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar, motivarea urmând a fi în deplină concordanta cu soluția pronunțata.

   In lipsa motivării nu se poate exercita controlul judiciar de către instanța investita cu soluționarea caii de atac.

   Alături de argumentele decurgând din art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod de proc. civila, trebuie avuta in vedere si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, in sensul ca potrivit art.6 din Convenție, procesul echitabil înseamnă si explicarea motivelor care au condus la adoptarea deciziei jurisdicționale.

   Nemotivarea soluției, raportat la susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

   In condițiile in care, in speța, instanța de fond nici măcar nu a analizat susținerile pârâtului si nici măcar nu a motivat de ce apreciază ca termenul de 18 luni curge de la data rămânerii definitive hotărârii de achitare, și nu curge de la data rămânerii definitive a încheierii din data de_ a Tribunalului Iași.

   Pârâtul apreciază ca soluțiile instanței de fond sunt in primul rând rezultatul interpretării greșite a prevederilor art. 504 din Codul de procedură penală, raportat la situația de fapt si de drept din prezenta cauza (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art.304 pct.9).

   Instanța de fond, în soluționarea excepțiilor tardivității și inadmisibilității, a ignorat dispozițiile art. 506 alin. 2 si art. 504 alin. 3 C.pr.pen.

   De asemenea, în mod temeinic a reținut instanța de fond (la paragraful 3 pag. 3 din sentința atacata) că "art. 504 Cod proc. penala are in vedere repararea prejudiciului cauzat prin nelegala privare sau restrângere de libertate in cursul procesului penal finalizat printr-o soluție de achitare".

   Prevederile art. 504 din Codul de procedură penală fac referire la mai multe situații in care se pot acorda despăgubiri si condițiile in care se pot acorda despăgubirile si nu doar la situațiile finalizate cu o soluție de achitare, cum greșit a reținut instanța de fond.

   Instanța de fond nu a indicat exact temeiul de drept aplicabil la situația de fapt in cauză, pentru care a admis in parte acțiunea reclamantului, ci s-a limitat la a indica doar cu titlu general art. 504 din Cod procedura penala.

   Art. 504 alin. 1 Cod proc. penala prevede "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare";.

   In ceea ce privește prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, este de observat ca reclamantul nu se afla in situația prevăzuta de acest aliniat, întrucât acesta nu a fost condamnat definitiv în cadrul procesului penal.

   De altfel, reclamantul nu a fost condamnat nici măcar la fond in cadrul procesului penal.

   Potrivit art. 504 alin. 2 C.pr.pen., are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s- a restrâns libertatea în mod nelegal.

   În ceea ce privește situațiile prevăzute la art. 504 alin. 2 Cod proc. penală (privare sau restrângerea de libertate in mod nelegal) pentru a putea fi admisă acțiunea in repararea pagubei, legiuitorul a prevăzut îndeplinirea a doua condiții cumulative: privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal sa fie stabilita printr-unul din actele procesuale penale prevăzute la alin. 3 al art. 504 Cod procedura penala; acțiunea să fie introdusa in termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecata sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 (art.506 Cod procedura penala).

   Rezulta că, pentru a se admite o astfel de acțiune, instanța trebuie sa verifice îndeplinirea cumulativa a celor 2 condiții, astfel: întâi sa analizeze si constate prin ce act procesual s-a stabilit nelegalitatea măsurii privative sau restrictive de libertate (de aici rezulta si momentul in care s-a constatat nelegala privare sau restrângere de libertate), urmând ca ulterior sa verifice daca acțiunea este introdusa in termenul de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 (actele prin care s-a stabilit nelegalitatea masurilor privative sau restrictive de libertate).

   În cauza dedusă judecății instanța de judecată a ignorat prevederile de mai sus si a admis acțiunea reclamantului, fără să analizeze îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 504 alin. 3 și art. 506 alin. 2 C.pr.pen.

   În mod netemeinic a reținut instanța că este lipsită de relevanță împrejurarea invocata de pârât, că nu a fost pronunțată o hotărâre prin care sa se constate nelegalitatea masurilor de arestare preventiva sau de obligare de a nu părăsi localitatea și că măsurile restrictive devin nedrepte prin prisma soluției de achitare.

   Legiuitorul a prevăzut expres la art. 504 alin. 3 faptul că ca "privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită după caz, prin ….";.

   Din cuprinsul considerentelor sentinței atacate rezultă că instanța de fond nici măcar nu s-a preocupat sa identifice actul procesual penal prin care s-a stabilit nelegalitatea măsurii privative sau restrictive de libertate, respectiv prin care s-au revocat masurile privative sau restrictive de libertate).

   Instanța s-a limitat doar a indica hotărârea de achitare a reclamantului, fără să analizeze dacă prin acesta s-a stabilit nelegalitatea măsurilor, pentru a putea fi considerat actul procesual penal așa cum prevede art. 504 alin. 3 C.pr.pen. și fără să analizeze Încheierea_, pronunțata de Tribunalul Iași prin care s-a revocat măsura privativă de libertate a arestări preventive și a fost pus în libertate reclamantul.

   In speța, este de observat că în cauză reclamantul a solicitat despăgubiri pentru nelegalitatea următoarelor măsuri restrictive sau privative de libertate:

   1. măsura privativa de libertate a arestării preventive, dispusă în data de_ până în dată_, aproximativ 22 luni;

   2. măsura restrictivă de libertate a interdicției de a părăsi localitatea, dispusă în data de_, pe o perioada de 7 ani, și menținută si prin sentința penala nr. 45/_, pronunțata de C. de A. Iași, în dosar nr._, rămasă definitivă la data de_ .

Răspunderea S. ui se angajează in mod direct in cazul in care se face dovada ca reclamantul a fost victima unei erori judiciare, ceea ce in speța ar fi însemnat dovedirea faptului ca măsura privativa de libertate, dispusă in temeiul mandatului de arestare din data de_, a fost nelegală, iar apoi dovedirea faptului ca măsura interdicției de a părăsi țara, dispusă prin încheierea din data de_ a Tribunalului Iași, a fost nelegală.

Nelegalitatea acestor masuri trebuia dovedita (respectiv stabilita) printr- unul din actele prevăzute la art. 504 alin. 3 C.pr.pen. și nu prezumată, dovada care nu s-a făcut in cauza (motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ).

Prin sentința penala nr. 45/_, hotărârea de achitare, pronunțată de C. de A. Iași, care a rămas definitivă, nu s-a făcut nici o mențiune despre caracterul nelegal al măsurilor privative sau restrictive de libertate.

Reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru masurile privative si restrictive de libertate la care a fost supus, și nu pentru că ar fi fost condamnat, nefiind aplicabila in speța prevederile art.504 alin.1 C.pr.pen.

Prin prevederile art. 504 alin. 2 C.pr.pen. legiuitorul a instituit dreptul la despăgubiri al persoanelor îndreptățite pentru nelegalitatea masurilor privative si restrictive de libertate dispuse (nelegalitate care poate fi constata prin oricare din actele procesuale penale prevăzute de art.504 alin.3 C.pr.pen.), astfel că, apreciază recurentul, instanța de fond trebuia sa identifice in concret actul prin care s-a stabilit caracterul nelegal al măsurilor dispuse, întrucât hotărârea de achitare nu face nicio referire la nelegalitatea măsurilor privative sau restrictive de libertate, așa cum prevede art. 504 alin. 3 C.pr.civ.

Referitor la cererea de despăgubiri pentru măsura privativa de libertate a arestării preventive, dispusă în data de_ și pana in data de_, este de subliniat faptul că, pe calea întâmpinării pârâtul recurent a susținut că, raportat la data formulării acțiunii reclamantului, cererea este tardivă și prescrisă, fiind introdusa cu depășirea termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penala.

Potrivit art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, în caz de eroare judiciară, acțiunea în despăgubire pentru nelegalitatea masurilor privative de libertate "poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului,

prevăzute în art. 504", respectiv in termen de 18 luni de când s-a stabilit nelegalitatea masurilor privative de libertate (printr-unul din actele procesual penale prevăzute la art.504 alin.3 Cod proc. pen.)

In mod greșit a respins instanța de fond excepția tardivității, raportat la măsura arestării preventive. Instanța de fond a ignorat prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.

Atâta timp cat legiuitorul folosește expresia "după caz"; este evident ca prin prevederile art. 504 alin. 3 Cod proc. pen. se enumera actele prin care pot fi revocate masurile privative sau restrictive de libertate, respectiv actele prin care poate fi constatata nelegalitatea acestora.

Rezulta ca caracterul ilegal al masurilor dispuse trebuie constatat expres printr-unul din actele indicate.

Din sentința penală nr. 45/_ pronunțata de C. de A. Iași in dosarul nr._ reiese că Vancea O. Manuel a fost arestat preventiv de la data de_ pana la data de_ . In aceasta situație termenul "de 18 luni prevăzut pentru exercițiul acestei acțiuni a început să curgă de la data de_, data la care s-a revocat/încetat măsura arestării preventive.

Astfel, fara temei legal, instanța de fond a respins excepția tardivității si prescripției, întrucât nu a observat ca măsura arestării in mod nelegal a fost stabilita prin Încheierea de ședința din data de_, pronunțată de Tribunalul Iași, prin care s-a revocat măsura preventivă si s-a dispus punerea in libertate a reclamantului.

Astfel, privarea de libertate in mod nelegal a reclamantului a fost stabilită, in mod definitiv, prin încheierea de ședința din data de_ pronunțata de Tribunalul Iași.

Rezulta, deci, ca termenul de 18 luni curge de la data când privarea de libertate a fost stabilita ca nelegala (prin revocarea sau "încetarea măsurii privative de libertate si punerea in libertate a reclamantului), respectiv, de la data încheierii din_ a Tribunalului lași sau de la data rămânerii definitive a încheierii din data de_ .

Aceasta întrucât prin hotărârea de achitare din speța - sentința penala nr. 45/_ a Curții de A. Iași (rămasa definitivă prin decizia nr. 3700/_ a I.

) - instanța de judecata nu s-a pronunțat cu privire, la nelegalitatea unei masuri privative sau restrictive de libertate, respectiv cu privire la revocarea vreunei masuri privative ori restrictive de libertate.

Pentru ca termenul de 18 luni sa curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.45/_ a Curții de A. lași (hotărârea de achitare), trebuia ca, cu aceasta ocazie, instanța sa fi stabilit nelegalitatea acestor masuri, respectiv sa fi revocat masurile privative sau restrictive de libertate.

Din cuprinsul sentinței penale nr. 45/_ a Curții de A. lași (rămasa definitiva prin decizia nr. 3700/_ a I. ) nu rezulta ca instanța s-ar fi pronunțat cu privire la caracterul ilegal al masurilor privative de libertate.

De fapt, nici C. de A. lași si nici I. nu aveau de ce să se pronunțe cu privire la nelegalitatea măsurii arestării, atâta timp cât aceasta a fost înlocuită prin încheierea din data de_ sau_ a Tribunalului Iași.

În plus, prin sentința penala nr. 45/_, pronunțata de C. de A. Iași (care a rămas definitiva) in baza prevederilor art. 350 din Codul de procedura penala, instanța de judecata a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara, impusa prin încheierea de ședința din_ a Tribunalului Iași.

Deci, prin hotărârea de achitare a reclamantului - sentința penala nr.45/_ (rămasa definitiva) - nici nu s-a revocat măsura arestării preventive si nici nu s-a stabilit faptul ca măsura arestării preventive ar fi nelegală, așa cum prevede art. 504 alin. 3 Cod procedură penală.

Nelegalitatea măsurii privative de libertate a arestării preventive s-a stabilit la data când a fost pus în libertate reclamantul, respectiv prin încheierea din_ a Tribunalului Iași, cu aceeași dată dispunându-se și interdicția de a nu părăsi țara.

În altă ordine de idei, raportat la data revocării/încetării si/sau înlocuirii măsurii privative de libertate a arestării preventive (încheierea din data de_ a Tribunalului Iași) prezenta acțiunea trebuia respinsa ca prescrisă si tardivă, fiind formulată cu depășirea termenului de 18 luni de la data când a fost stabilita ca nelegala măsura privativa de libertate a arestării, adică cu depășirea termenului de 18 luni de la data rămânerii irevocabile a înlocuirii măsurii arestării preventive.

Referitor la cererea de despăgubiri pentru măsura restrictiva de libertate - interdicția de a parași tara pe o perioada de 7 ani.

Instanța de fond a ignorat prevederile art. 504 alin. 3 C.pr.pen, întrucât, nici referitor la aceasta măsură instanța de fond nu a analizat si nu a constatat prin ce act a fost stabilită nelegalitatea acesteia.

Mai mult, prin sentința penala nr. 45/_ (hotărârea de achitare) pronunțata de C. de A. Iași, în baza prevederilor art. 350 C.pr.pen. instanța de judecată a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara impusă prin încheierea din_ a Tribunalului Iași.

Deci prin hotărârea de achitare a reclamantului nici nu s-a revocat măsura obligării reclamantului de a nu părăsi țara și nici nu s-a stabilit faptul că măsura obligări reclamantului ar fi nelegală așa cum prevede art. 504 alin. 3 C.pr.pen.

Rezultă că, atâta vreme cat măsura restrictiva de libertate (interdicția de a parași tara) nu a fost stabilită ca nelegală, nu a fost revocată prin vreunul din actele procesual penale prevăzute la art. 504 alin. 3 C.pr.pen., cererea in despăgubiri pentru nelegalitatea măsurii restrictive de libertate trebuia respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite prevederile art. 504 alin. 3 C.pr.pen.

In ceea ce privește susținerea instanței de la pag. 3, in sensul ca "in perioada soluționării recursului reclamantul a fost arestat intr-o alta cauza, perioada in care, evident, interzicerea de a părăsi țara este fără obiect";, aceasta nu este justificată. Faptul ca reclamantul, in timpul recursului, a fost arestat intr-o alta cauză, nu înseamnă ca măsura restrictiva de libertate (interdicția de a parași tara) a fost revocata (sau ca a fost stabilita nelegalitatea acesteia), ci aceasta se poate răsfrânge oarecum asupra efectelor măsurii interdicției, in sensul ca pentru perioada in care a fost arestat pentru o alta fapta in alta cauza (ce nu are legătura cu speța dedusa judecații) reclamantul nu poate invoca ca a fost prejudiciat prin interdicția de a nu părăsi țara, pentru că, oricum, acesta era arestat intr-o alta cauza.

In esența, pentru măsura restrictiva de libertate (interdicția de a parași tara) nu exista vreun act procesual penal prevăzut de art. 504 alin. 3 Cod proc. pen., prin care sa se fi stabilit nelegalitatea acestei masuri.

Pe fond, pârâtul recurent a arătat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 504 -

507 din Codul de procedură penală, nu a urmărit să ofere o despăgubire materială, ci o reparație morală, prin recunoașterea publică a faptului săvârșirii unei erori judiciare, și că acordarea unei reparații morale se impune numai în situația în care aceasta este necesară și nu se constituie într-o obligație împovărătoare pentru S. R. .

In opinia pârâtului recurent nu s-au administrat suficiente probe din care sa rezulte ca pretențiile acordate de instanța de fond sunt justificate.

Sub acest aspect, pârâtul recurent consideră ca nu sunt îndeplinite nici prevederile art. 505 alin. 1 Cod procedură penală.

Instanța de fond nu i-a comunicat recurentului încheierea de ședința din data de_ a Tribunalului Iași, deși pârâtul a solicitat acest lucru, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de_, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității si nu a acordat pârâtului posibilitatea de a se apară, încălcându-se si dreptul la apărare (motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.).

Prin recursul formulat, Ministerul Public prin P. de pe lângă Tribunalul C. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304¹C.pr.civ., admiterea propriului recurs, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și adoptarea unei noi hotărârii judecătorești temeinice și

legale, de admitere în parte a acțiunii civile promovate de către reclamant.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată este nelegală si netemeinică, din următoarele motive:

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate prin sentința de fond, raportat la probele administrate, se impunea respingerea acestui petit ca nedovedit.

Astfel, instanța de fond, în mod corect a stabilit faptul că în privința pachetelor cu alimente, țigări sau banii primiți de reclamant de la familie în perioada detenției, nu există un raport de cauzalitate cu măsura arestării, nedovedindu-se că alimentele primite erau peste ceea ce consuma în mod obișnuit reclamantul, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale; de asemenea, în mod corect nu s-au luat în calcul nici costul vizitelor prietenilor reclamantului, întrucât pierderea financiară nu se regăsește în patrimoniul reclamantului sau a familiei sale, și nici costul vizitelor mamei reclamantului, aceasta fiind însoțită de prieteni ai reclamantului care nu i-au luat bani pentru transport.

În schimb, instanța a apreciat ca întemeiate pretențiile reclamantului cu privire la contravaloarea cheltuieli de transport ale soției cu ocazia vizitelor făcute la penitenciare, calculând și stabilind drept despăgubiri materiale costul combustibilului consumat, în sumă de 33.840 de lei ( având în vedere distanțele dintre localități, consumul mediu și costul mediu al benzinei).

Raportat la materialul probator, aceste pretenții trebuiau respinse ca nedovedite, întrucât la dosarul cauzei nu există nicio dovadă prin care să se dovedească modalitatea în care soția reclamantului s-a deplasat din localitatea de domiciliu la localitatea în care se află penitenciarele, aceasta putându-se deplasa și cu un alt mijloc de transport (în comun) decât autoturismul (proprietate personală sau nu, însoțită sau nu de prieteni care i-au solicitat sau nu cheltuieli de transport.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanță, recurentul consideră că acesta este prea mare față de perioada totală de detenție (reținere și arest) a reclamantului de 22 de luni.

Astfel, în legătură cu stabilirea întinderii daunelor, prezintă importanță în cauză în primul rând jurisprudența CEDO adoptată în dosare similare, în speță - Pantea contra R. iei, 3 iunie 2004), F. contra R. iei (hotărârea din 14 decembrie 2006) și Calmanovici contra R. iei (hotărârea din 1 iulie 2008), ce ar trebui să constituie un punct de referință pentru instanțele naționale, în domeniul calculării despăgubirilor datorate persoanelor care au fost private de

libertate în mod nelegal, condamnate pe nedrept sau cărora li s-au încălcat alte drepturi fundamentale.

Examinarea acestor cauze pune în evidență, pe de o parte deciziile CEDO de a sancționa cu fermitate orice abuzuri ale statului, comise prin instituțiile sale, și orice încălcări ale drepturilor omului, dar, în același timp, și orientarea/grija acestei instanțe de a stabili în mod corect și echilibrat, cu mare atenție și precauție, daunele morale ce se cuvin păgubiților, pentru ca acestea să nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză.

Astfel, atât în jurisprudența CEDO, cât și în practica instanțelor naționale, s-a statuat în mod constant că acordarea unor sume foarte mari de bani, nejustificate față de întinderea prejudiciului real suferit, nu este legală, întrucât instituția răspunderii delictuale nu poate reprezenta pentru nimeni un izvor de îmbogățire fără just temei. Exemplificativ, în cauza Pantea contra R. iei, C. Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale reclamantului, inclusiv privarea sa de libertate în mod nelegal pe o perioadă îndelungată de timp, a obligat S. R. la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale. In cauza F. contra R. iei, statul a fost

obligat la plata sumei de 8.000 euro, iar în cauza Calmanovici contră R. iei, la 12.000 euro (deși s-a stabilit că au fost încălcate mai multe drepturi fundamentale ale omului, pe o perioadă semnificativă).

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reclamantul M. M. S.

a solicitat respingerea recursului promovat de către parata S. R. prin M. de F., ca neîntemeiat, cu motivarea că, criticile aduse sentinței atacate sunt neîntemeiate, întrucât, termenul de 18 luni pentru introducerea acțiunii pentru repararea pagubei poate fi introdusa in termen de 18 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii instanței de judecata, iar în speță, hotărârea definitiva prin care reclamantul a fost achitat de către înalta Curte de C. si Justiție a rămas definitiva la data de_, aceasta fiind data de la care începe sa curgă termenul de 18 luni pentru introducerea acțiunii in despăgubiri.

De asemenea, având in vedere ca inculpatul a fost achitat, hotărârea de achitare pronunțata raportat la faptele pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, nu face altceva decât sa demonstreze si caracterul nelegal al tuturor masurilor preventive luate e parcursul procesului penal. Pe de alta parte instanța de fond analizează acest aspect si arata foarte clar in cuprinsul hotărârii ca implicit prin soluția de achitare masurile preventive luate in cursul procesului penal devin nedrepte.

Pe de alta parte afirmațiile paratei sunt infirmate de chiar prevederile art. 504, alin 3 Cod pr. penala in care se arata clar ca privarea sau restrângerea de libera ta te in mod nelegal se apreciază si prin prisma hotărârii definitive de achitare.

Astfel nu se poate pune problema nici a tardivității, deoarece termenul de 18 luni, in aceasta situație curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv_, acțiunea fiind introdusa in termen si nici a inadmisibilității deoarece reclamantul este îndreptățit la repararea pagubei având in vedere ca pe parcursul procesului penal împotriva lui au fost luate masuri preventive in mod nelegal, încadrându-se astfel in prevederile art. 504, alin. 2 Cod pr. penala.

Referitor la celelalte critici aduse sentinței instanței de fond de către recurenta S. R. prin M. de F., reclamantul arată că si acestea sunt neîntemeiate, deoarece instanța de fond a motivat si a analizat toate probele de la dosar, aceasta sentința fiind din punctul de vedere al reclamantului motivata.

Este adevărat ca si reclamantul are critici in privința acestei sentințe dar in ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate de către instanța, dar nu se poate spune ca din punct de vedere legal aceasta sentința nu este motivata, deoarece instanța arata foarte clar care sunt probele si argumentele pentru care a luat o astfel de decizie.

De asemenea este clar ca instanța s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate, excepția tardivității fiind respinsa prin încheierea interlocutorie din _

, iar excepția inadmisibilității a fost apreciata de către instanța o apărare de fond si a fost analizata in momentul pronunțării sentințe. Astfel reiese foarte clar ca susținerile recurentei sunt neîntemeiate si in aceasta situație.

Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a F. P. C. -N., a depus întâmpinare

, solicitând respingerea recursului reclamantului, admiterea propriului recurs, motivat pe faptul că, criticile reclamantului cu privire la despăgubirile morale solicitate este nefondată, întrucât prevederile art. 505 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilesc criterii in funcție de care se determina acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit, dar nu stabilesc și criterii de cuantificare a acestuia.

Acest lucru este pe deplin justificat de faptul ca prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.

Totodată persoana ce a fost supusa unui prejudiciu moral nu poate determina doar ea însăși întinderea acestuia întrucât, daca ar fi așa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat la aprecierea subiectiva a persoanei interesate.

De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventualele oportunități de a desfășura activități sau de a continua activități care erau in curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici C. Europeana, atunci când acorda despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

In alta ordine de idei, trebuie avute in vedere jurisprudența CEDO si practica instanțelor naționale, in care s-a statuat in mod constant ca acordarea unor sume foarte mari de bani, nejustificate fata de întinderea prejudiciului real suferit, nu este legală, întrucât instituția răspunderii delictuale nu poate reprezenta pentru nimeni un izvor de drept.

Pe de alta parte, in opinia pârâtului recurent, nu s-au administrat suficiente probe din care sa rezulte ca pretențiile solicitate de reclamant sunt justificate.

Recursurile sunt fondate în parte.

Cu pr iv ire l a excepț ia tard iv ităț ii ș i presc r ipț ie i, invoc ată de p âr âtul recuren t

S. R. pr in M in is terul F in anțelor Publ ic e

.

Pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin recursul promovat împotriva încheieri de ședință din_ - C. constată că, în realitate este vorba despre încheierea de ședință din_ (f. 168 dosar fond), întrucât prin această încheiere a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, în timp ce la termenul de judecată din_ (f. 153 dosar fond), doar s- a invocat această excepție -, a susținut că acțiunea reclamantului este tardiv formulată și prescrisă, întrucât nu a fost introdusă în termenul de 18 luni de la data rămânerii definitive a actului prin care s-a stabilit nelegalitatea măsurilor privative sau restrictive de libertate.

Potrivit art. 506 alin. 1 C.pr.pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504 C.pr.pen., iar după moartea acestuia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.

Art. 506 alin. 2 C.pr.pen. prevede că acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanțelor de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 C.pr.pen.

Art. 504 C.pr.pen. prevede următoarele:

"Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.

Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.

Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevăzuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta in art. 10 alin. 1 lit. j).

Are drept la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei";. Din prevederile art. 504 alin. 3 C.pr.pen. se desprinde concluzia conform căreia privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie să fie stabilită, după caz, fie prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, fie prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta in art. 10 alin. 1 lit. j), fie prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, fie prin hotărâre definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza

prevăzuta in art. 10 alin. 1 lit. j).

În speță, prin Încheierea Tribunalului Iași din_, pronunțată în dosar nr. 4268/2005, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului M. M. S. la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză; s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M.

M. S., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara (f. 155-167 dosar fond).

Însă, prin această încheiere a Tribunalului Iași nu s-a stabilit nelegalitatea măsurii privative de libertate constând în arestarea preventivă a reclamantului de azi, astfel încât, orice apreciere asupra legalității ori nelegalității măsurii preventive putea fi făcută doar prin hotărârea definitivă și irevocabilă de achitare.

Reclamantul a fost achitat prin sentința penală nr. 45/_, pronunțată de C. de A. Iași în dosar nr._ (f. 11-16 dosar fond), hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 3700/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în dosar nr._ (f. 38-51 dosar fond).

Prin urmare, hotărârea definitivă și irevocabilă de achitare a reclamantului a intervenit la data de_, astfel încât, în mod cert, doar la momentul rămânerii irevocabile a hotărâri judecătorești de achitare se poate vorbi despre nelegalitatea măsurii arestării preventive a reclamantului.

Pe cale de consecință, C. constată că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 C.pr.pen., coroborat cu art. 504 alin. 3 C.pr.pen., începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de achitare, adică de la data de _

.

Or, cererea introductivă de instanță a fost promovată la data de_, adică, înăuntrul termenului de 18 luni mai sus menționat.

Așa fiind, C. constată că excepția prescripției/tardivității acțiunii reclamantului, invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. C., este vădit nefondată, impunându-se a fi respinsă ca atare.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., C. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. C., în contra încheierii civile din

_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr._ .

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a F. P. C.

.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F.

P. C., pe motiv că, pe de o parte, reclamantul nu ar fi fost condamnat definitiv, și apoi achitat, așa cum pretinde art. 504 alin. 1 C.pr.pen., iar pe de altă parte, că privarea sau restrângerea de libertate a reclamantului nu a fost constatată ca fiind nelegală printr-unul din actele procesuale penale prevăzute de art. 504 alin. 3 C.pr.pen., C. constată că aceasta este nefondată, motivat pe următoarele considerente:

Pârâtul recurent este în eroare atunci când susține că instanța de fond nu a identificat în concret actul prin care s-a stabilit caracterul nelegal al măsurilor privative ori restrictive de libertate dispuse împotriva reclamantului, în condițiile în care, așa cum s-a arătat și anterior, prin simplul fapt al achitării reclamantului și al rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de achitare, se prezumă implicit și tacit că și măsura arestării sale preventive a fost nelegală, caracterul nelegal al acestei măsuri subzistând doar de la momentul rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de achitare, respectiv, din data de_ .

Nefondat apreciază recurentul că acțiunea reclamantului ar fi inadmisibilă, întrucât, reclamantul, nefiind condamnat definitiv anterior achitării sale, nu se încadrează în situația prevăzută de art. 504 alin. 1 C.pr.pen., conform căruia, poate pretinde despăgubiri doar persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, având în vedere că situația particulară a reclamantului se circumscrie dispozițiilor art. 504 alin. 2 C.pr.pen., text legal care prevede că "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal";.

Pe cale de consecință, C. constată că excepția inadmisibilității este nefondată.

Cu privire la criticile din toate recursurile, referitoare la cuantumul daunelor

mo r ale ș i mater iale.

Reclamantul recurent, prin cererea introductivă de instanță, a solicitat obligarea S. ui R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

1. P. C., la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit prin privarea sa de libertate, pentru dispunerea în privința sa a măsurii arestării preventive pe timp de 22 de luni, precum și prin restrângerea libertății sale de mișcare, prin dispunerea măsurii obligării de a nu părăsi țara timp de 7 ani (84 luni) (f. 2 dosar fond).

   Ulterior, la data de_ reclamantul și-a precizat acțiunea (f. 22-23 dosar fond), solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 Euro daune materiale - constând în cheltuielile pe care el și familia sa au fost nevoiți să le facă în perioada cât reclamantul a fost în detenție și până la finalizarea procesului, cheltuieli constând în pachete cu alimente; banii cheltuiți pe perioada cât a fost încarcerat și care au fost evidențiați în fișele penitenciarelor; drumurile făcute de către aparținători până la locurile de detenție, reclamantul fiind deținut în Penitenciarele Gherla, Iași, Galați și Jilava -, și 1 milion de lei reprezentând prejudiciul moral.

   Se constată, așadar, de către Curte că reclamantul a investit în mod legal instanța de fond cu o cerere în despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat doar prin măsura arestării preventive și prin măsura obligării de a nu părăsi țara.

   Nicăieri în fața primei instanțe reclamantul nu a învestit în mod procedural instanța cu o cerere prin care să solicite despăgubiri pentru durata procesului penal, o astfel de cerere fiind formulată pentru prima dată abia prin memoriul de recurs (pag. 18 verso alin. 2 teza finală din memoriul de recurs), astfel încât această cerere intră sub incidența prevederilor art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.

   1. constată, așadar, că solicitarea reclamantului, de a-i fi acordate despăgubiri morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat "de durata întregului proces penal, de aproape 9 ani, în care a fost implicat";, este inadmisibilă, reprezentând o cerere nouă în recurs, cerere prohibită de art. 316 C.pr.civ., rap. la art. 294 alin. 1 C.pr.civ.

      În ceea ce privește solicitarea reclamantului, de a-i fi acordate despăgubiri materiale constând în contravaloarea pachetelor pe care le-a primit de la familia

      sa cât timp s-a aflat în penitenciar, 25 de pachete în timpul detenției în Penitenciarul Gherla, 74 de pachete în timpul detenției în Penitenciarele Iași și Jilava, fiecare pachet în valoare de aproximativ 1.000 lei, conform aprecierii reclamantului, C. constată că în fața primei instanțe reclamantul nu a depus dovezi pertinente care să ateste costul efectiv al fiecărui pachet și numărul efectiv de pachete primite în fiecare penitenciar.

      Art. 505 C.pr.pen. prevede criteriile care vor fi avute în vedere la întinderea reparației cuvenită persoanei care se încadrează în dispozițiile art. 504 C.pr.pen., după cum urmează:

      "La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa.

      Reparatia consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de conditiile celui indreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea unei rente viagere ori in obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta sociala si medicala.

      Persoanelor indreptatite la repararea pagubei, care inainte de privarea de libertate erau incadrate in munca, li se calculeaza, la vechimea in munca stabilita potrivit legii, si timpul cat au fost private de libertate.

      Reparația este, in toate cazurile, suportata de stat, prin Ministerul Finanțelor Publice";.

      Însă în aprecierea concretă a îndeplinirii acestor criterii, instanța trebuie să își fundamenteze considerentele pe probe concrete, pe dovezi pertinente, care să probeze pe deplin natura și cuantumul daunelor materiale solicitate de persoana îndreptățită.

      În speță, din înscrisurile aflate la filele 78, 87, 88, 91, 95, 96 verso, 99,

      103, 104, 105 verso, 107, 110, 112, 118, 119 dosar fond rezultă că reclamantul ar fi primit în total 15 pachete, din declarațiile celor care l-au vizitat, respectiv, soția reclamantului, rezultând din ce erau compuse aceste pachete.

      În fața instanței de fond au fost audiați martorii Jurcă C. an (f. 65), Raita

2. D. (f. 66), și cu care s-a dorit a se dovedi contravaloarea unui pachet și a unei vizite, martorii arătând faptul că nu pot să precizeze exact valoarea acestor pachete, respectiv că nu știu cât au cheltuit rudele reclamantului cu aceste vizite, dar, în opinia martorului Jurcă C. an, fiecare pachet avea o cantitate de 20-30 kg alimente, apă și suc și că o vizită a familiei reclamantului la Penitenciarul Iași costa în jur de 10.000 lei, în timp ce, martorul Raita G. D. a arătat că l-a vizitat o dată pe reclamant în perioada în care acesta se găsea la Penitenciarul Gherla, și vizita l-a constat 200 Euro, în acest cuantum intrând atât valoarea conținutului pachetului, cât și benzina pe care a consumat-o, iar o vizită la Penitenciarul Iași l-a costat pe martor 15.000 lei.

   Însă, la dosarul cauzei nu au fost depuse bonuri fiscale, ori facturi și chitanțe care să ateste că bunurile conținute în aceste pachete au fost efectiv achiziționate de către soția ori mama reclamantului, și nici care a fost prețul de achiziție a acestor bunuri.

   Pe de altă parte, se impune a se analiza în concret care a fost nivelul de trai decent obișnuit zilnic al reclamantului în perioada anterioară arestării sale preventive și dacă pachetele pe care le-a primit în Penitenciar respectau acest nivel de trai obișnuit sau, dimpotrivă erau mai substanțiale și depășeau nivelul de trai cu care reclamantul a fost obișnuit înainte de a fi arestat preventiv.

   Cu alte cuvinte, se impune a se stabili cât din conținutul acestor pachete avea un caracter voluptoriu și cât anume era de natură să asigure nivelul de trai

   obișnuit zilnic al reclamantului, astfel cum acesta fusese obișnuit anterior arestării sale preventive.

   Pe de altă parte, din înscrisurile aflate la filele 148-152, respectiv 143-144 dosar fond, rezultă că în perioada în care a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava reclamantul a fost vizitat de 52 ori de către soție, de 3 ori de către mamă, de 2 ori de alte persoane - probabil prieteni, în timp ce în perioada în care se găsea în Penitenciarele Gherla și Iași a fost vizitat de 29 ori de către soție, de două ori de către mamă și o dată de către alte persoane.

   Nu există însă depuse la dosarul cauzei bonuri fiscale care să ateste contravaloarea transportului pentru fiecare din dățile menționate ca fiind zile în care reclamantul a fost vizitat în penitenciar, astfel încât, nu se poate verifica de către instanța de recurs care sunt criteriile reale după care instanța de fond a calculat aceste cheltuieli de transport.

   Aprecierile pur speculative făcute de instanța de fond, referitoare la distanța între localitatea de domiciliu a familiei reclamantului și localitatea în care se găsea penitenciarul unde reclamantul se afla în arest preventiv, respectiv consumul mediu de carburant la suta de km., și prețul unui litru de benzină/motorină, nu pot constitui criterii ferme, certe și reale la stabilirea acestor prejudicii materiale, știut fiind că consumul efectiv de carburant diferă de la o mașină la alta, diferă în funcție de maniera proprie de șofat a fiecărui șofer, iar costul mediu al unui litru de benzină diferă în funcție de tipul de benzină cu care s-a făcut alimentarea, respectiv, de stația de la care s-a făcut această alimentare.

   Pe de altă parte, la stabilirea despăgubirilor materiale constând în contravaloarea transportului din localitatea de domiciliu a familiei reclamantului și până la localitatea în care se găseau penitenciarele unde acesta a fost deținut, instanța trebuie să se raporteze la prețul real al unui litru de benzină/motorină la data când au fost făcute respectivele vizite, iar nu la prețul pe care azi îl înregistrează un litru de carburant.

   Apoi, nu s-a stabilit în mod cert de către prima instanță în ce condiții au fost realizate aceste transporturi, respectiv, cu mijloace de transport în comun, sau cu mijloace de transport individuale.

   Or, pentru a face dovada certă a despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea transportului, reclamantul ar fi trebuit să dovedească în concret care este autoturismul cu care s-au deplasat cei care l-au vizitat în penitenciar, din T. înspre localitățile unde sunt situate penitenciarele, ce consum estimat mediu are acest autoturism, de la ce stație a fost alimentat cu carburant acest autoturism, și care era prețul mediu pe litru de carburant la stația respectivă la data alimentării efective, dovezi care se puteau face doar prin depunerea bonurilor fiscale care să ateste contravaloarea reală a acestor transporturi.

   Pe de altă parte, nu s-au verificat de către instanța de fond susținerile reclamantului, conform cărora, în perioada în care s-a găsit în arest preventiv, familia sa a fost lipsită de sprijinul și suportul financiar ce fusese asigurat de reclamant până la momentul arestării sale, respectiv, nu s-au administrat nici un fel de dovezi care să probeze care au fost veniturile realizate de reclamant anterior arestării sale, dacă aceste venituri au fost sau nu singurele care au asigurat întreținerea familiei reclamantului și dacă, după arestarea reclamantului, familia acestuia a fost sau nu nevoită să se împrumute cu diverse sume de bani, pentru a-i putea asigura reclamantului pachetele în penitenciar și pentru a-l putea

   vizita, în caz afirmativ, ce sume au fost împrumutate și de la cine anume, astfel încât, acestea să poată fi avute în vedere ca și criteriu la stabilirea daunelor morale.

   Apoi, din adresa nr. H- 1262/PBJB/_, emisă de Penitenciarul București - Jilava, rezultă faptul că la data de_ reclamantul avea în cont suma de 7.657,44 lei, sumă care a fost transferată către penitenciarul Gherla la data de_ (f. 136 dosar fond).

   Însă, instanța de fond nu a cercetat care au fost, în mod normal și obișnuit, anterior arestării reclamantului, sumele de bani de care acesta putea dispune efectiv pentru propria cheltuială, și care nu erau alocate pentru întreținerea familiei sale, limitându-se doar la a aminti că "din evidența comunicată de Penitenciarul Iași, rezultă că reclamantul a deținut în conturi suma de 700 lei";.

   Din adresa nr. u/107085/PGCJ/_, emisă de Penitenciarul Gherla, rezultă că în perioada ianuarie 2004 - aprilie 2005 reclamantul a primit un număr de 25 vizite; în aceeași perioadă a primit, prin intermediul sectorului vizită, un număr de 25 de pachete, totalizând 117 kg. Alimente, 70 kg. fructe și legume; în aceeași perioadă nu a primit bani de la rudele sale (f. 133 dosar fond).

   1. constată, însă, că această adresă reprezintă un început de dovadă, impunându-se suplimentarea probațiunii în acest sens, pentru a se dovedi în concret când anume a primit aceste vizite și pachete, în ce date, în ce constau aceste pachete și cine anume a achiziționat alimentele, fructele și legumele conținute în respectivele pachete.

În absența administrării unor probe în acest sens, și a detalierii în concret a criteriilor efective care au fost avute în vedere de către instanța de fond la stabilirea acestor despăgubiri materiale, C. constată că se găsește în imposibilitatea de a cenzura hotărârea primei instanțe în aceste limite, putându- se reține că, sub acest aspect, hotărârea primei instanțe nu a cercetat fondul cauzei.

Este, așadar, reală susținerea pârâtului recurent, în sensul că în privința modalității de acordare a despăgubirilor materiale, soluția primei instanțe intră sub incidența art. 304 pct. 7 C.pr.civ., coroborată cu art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., împrejurare în raport de care, în aceste limite, în privința soluției Tribunalului C. devin aplicabile dispozițiile art. 312 alin. 3 teza III, art. 312 alin. 5 teza I C.pr.civ.

Pe de al tă p ar te, în c ee a ce pr iveș te d aun ele mor ale ,

pentru măsura arestării preventive și pentru obligarea de a nu părăsi țara, sunt de remarcat următoarele aspecte:

Strict legat la durata măsurii arestării preventive, instanța trebuie să aibă în vedere faptul că reclamantul a fost arestat preventiv o perioadă de 22 luni, începând cu data de_, prin mandatul de arestare preventivă nr. 9/_ (f.

79 dosar fond), însă, a fost reținut, începând cu data de_ și încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv de la Reședința I.P.J. C., unde a rămas până la data de_, când a fost transferat la Penitenciarul Gherla (f. 77 dosar

fond), mai apoi, transferat la Penitenciarul Iași (f. 143 dosar fond).

Astfel, din mandatul de arestare preventivă nr. 9/_ emis în dosar penal nr. 776/2004 al Tribunalului C., rezultă că reclamantul a fost arestat preventiv începând cu data de_, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 26 rap. la art. 20 C.pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. e și i C.pen., nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzute de art. 279 alin. 1 C.pen., nerespectarea regimului materialelor explozive, prevăzute de art. 280 alin. 1 C.pen., cu art. 33 lit. a C.pen., și cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. (f. 79 dosar fond), măsura arestării preventive durând până la data pronunțării încheierii din_ a Tribunalului Iași, pronunțată în dosar nr. 4268/2005, încheiere prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,

dispunându-se, totodată, punerea în libertate a reclamantului, dacă nu este arestat în altă cauză (f. 155-167 dosar fond).

Din adresa nr. X62058/PIIS/_ a Penitenciarului Iași (f. 62 dosar fond) rezultă faptul că reclamantul a executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare în regim semideschis pentru trafic de droguri, executarea pedepsei începând la data de_ și urmând să expire la data de_, reclamantul fiind pus în libertate condiționat la data de_, conform sentinței penale nr. 3329/_ a Judecătoriei Iași (f. 75 dosar fond).

Din adresa nr. U/24324/PGCJ/_ emisă de Penitenciarul Gherla, rezultă faptul că reclamantul a fost depus la Penitenciarul Gherla ca și arestat preventiv în data de_, fiind clasificat în categoria persoanelor private de libertate cu risc pentru siguranța locului de deținere, apoi a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu la_, în vederea prezentării acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Iași la data de_, din executarea unei pedepse de 4 ani la care a fost condamnat definitiv pentru încălcarea Legii nr. 143/2000 (f. 75 dosar fond).

Măsura arestării preventive dispuse în privința reclamantului pentru săvârșirea faptei pentru care ulterior a fost achitat prin sentința penală nr. 45/_, pronunțată de C. de A. Iași în dosar nr._ (f. 11 dosar fond), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3700/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție (f. 10, 38-51 dosar fond), a încetat la data de_, când, prin încheierea ședinței publice din_ a Tribunalului Iași, pronunțată în dosar nr. 4268/2005 (f. 155-166 dosar fond), s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Însă, la data de_ reclamantul a fost depus la Penitenciarul Gherla ca și arestat preventiv de către I.P.J. C., pentru săvârșirea unei fapte ce viza încălcarea Legii nr. 143/2000, fiind clasificat în categoria persoanelor private de libertate cu risc pentru siguranța locului de deținere, având în vedere modul de săvârșire a faptei, iar mai apoi la_ a fost transferat la Penitenciarul Giurgiu în vederea prezentării acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție (f. 64 dosar fond).

Din adresa nr. X62058/PIIS/_, emisă de Penitenciarul Iași (f. 62 dosar fond), rezultă că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare în regim semideschis, pentru trafic de droguri (Legea nr. 143/2000), prin sentința penală nr. 18/2009 a Tribunalului C., dosar nr._, executarea efectivă a pedepsei începând la data de_ și urmând să expire la data de_ .

Reclamantul a fost pus în libertate condiționat la data de_, conform sentinței penale nr. 3329/_ a Judecătoriei Iași, rămânându-i de executat un număr de 586 zile de pedeapsă. La data de_ a fost introdus în categoria persoanelor private de libertate cu grad sporit de risc (traficant de droguri), iar la data de_ a fost declasificat din această categorie (f. 62 dosar fond).

Prin urmare, pentru perioada cuprinsă între_ și_ - perioadă în care reclamantul s-a găsit în executarea pedepsei privative de libertate de 4 ani închisoare pentru trafic de droguri -, solicitarea reclamantului, de a-i fi acordate despăgubiri morale pentru prejudiciul moral ce i-a fost cauzat prin măsura obligării de a nu părăsi țara, este lipsită de obiect, întrucât interdicția ce îl viza pe reclamant, de a nu părăsi țara, s-a datorat în primul rând faptului că se găsea în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare pentru trafic de droguri, iar nu faptului că prin încheierea Tribunalului Iași din_, pronunțată în dosar nr. 4268/2005, s-ar fi luat față de reclamant măsura preventivă de a nu părăsi țara.

Este adevărat că măsura arestării preventive, ori a obligării de a nu părăsi țara, trebuie analizate în concret, pentru fiecare situație în parte, dar nu este mai puțin adevărat că toate aceste măsuri contribuie la conturarea profilului moral al reclamantului, profil care, neîndoielnic, trebuie avut în vedere la stabilirea daunelor morale în favoarea reclamantului.

Pe de altă parte, nu s-a stabilit de către instanța de fond dacă, după punerea în libertate condiționată a reclamantului la data de_, nu s-au mai stabilit în sarcina acestuia alte interdicții, complementare, și care să se fi suprapus cu măsura preventivă de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea Tribunalului Iași din_, măsură care a încetat la data rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare, respectiv, la_ .

Nefiind lămurite aceste împrejurări de fapt de către prima instanță, C. constată că și sub acest aspect, soluția primei instanțe a fost pronunțată cu necercetarea completă a fondului cauzei.

În condițiile în care prima instanță nu a făcut o reală cercetare a fondului cauzei, instanța de recurs se găsește în imposibilitatea de a exercita efectiv controlul judiciar cu privire la hotărârea recurată, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 3 teza III, art. 312 alin. 5 teza I C.pr.civ., C. constată că se impune admiterea în parte a tuturor recursurilor, casarea în parte a sentinței recurate, cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale solicitate de reclamant și, în aceste limite, trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., se va menține sentința recurată în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii extinse și precizate; respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere toate considerentele expuse în prezenta decizie, atât cele privitoare la necesitatea lămuririi pe deplin a stării de fapt a cauzei, cât și cele referitoare la necesitatea administrării tuturor probelor concludente și utile, pentru dovedirea și justificarea daunelor materiale și morale pretinse de reclamant.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursurile declarate de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a F. P. C., de reclamantul M.

1. S. și de Ministerul Public prin P. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 334 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte, cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale și, în aceste limite, trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

   Menține sentința recurată în ceea ce privește: admiterea în parte a acțiunii extinse și precizate; respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

   Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a F. P. C., în contra Încheierii civile din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr._ .

   Decizia este irevocabilă.

   Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

   	PREȘEDINTE				JUDECĂTORI
   C.	-M. CONȚ	I.	-D.	C.	A. -A. P.

   GREFIER

   1. A. M.

Red.CMC/dact.MS 3 ex./_

Jud.fond: C.V.B.

← Decizia civilă nr. 3809/2013. Reparare prejudiciu eroare...		Decizia civilă nr. 504/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Încheierea civilă nr. 16/2013. Reexaminare taxă de timbru Încheierea civilă nr. 30/2013. Reexaminare taxă de timbru Încheierea civilă nr. 21/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară Decizia civilă nr. 3809/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară Decizia civilă nr. 504/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară Decizia civilă nr. 4134/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară Sentința civilă nr. 2762/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară Decizia civilă nr. 4603/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară