Decizia civilă nr. 504/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 504/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M., împotriva deciziei civile nr. 1602 din 3 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, în dosar nr._, privind și pe pârâtul S.
R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. B. -NĂSĂUD, având ca obiect reparare prejudicii erori materiale.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 4 februarie 2013, reclamantul-recurent P. M. a depus la dosar prin registratura instanței, un înscris prin care arată că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză.
C., din oficiu, în temeiul prevederilor art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, invocă nulitatea recursului având în vedere că acesta nu a fost motivat, și pune în discuția reprezentantei P. ui de pe lângă C. de
A. C. această excepție.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. pune concluzii în sensul anulării recursului având în vedere că nu este motivat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1602/F/_ pronunțată de Tribunalul B.
-Năsăud a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul P. M., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița împotriva pârâtului S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe prevederile art. 506 C.pr.pen., apreciind că s-a aflat în situația unei dețineri nelegale, fără a exista un mandat de executare a pedepsei.
Conform art. 506 alin. 2 C.pr.pen. acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.
Sentința de condamnare a reclamantului a rămas definitivă la data de 17 ianuarie 2011 ca urmare a respingerii recursului declarat în cauză, astfel că termenul pentru exercitarea acțiunii în despăgubiri pentru perioada deținerii sale în lipsa unui mandat de executare curge din acest moment.
Raportat la data introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului C., 16 februarie 2012, tribunalul a constatat că aceasta este introdusă în termenul legal de 18 luni.
Pe fondul pretențiilor, tribunalul a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv la data de 3 iunie 2010, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 66/3 iunie 2010.
Recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii de arestare preventivă a fost respins de Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr. 69/R/9 iunie 2010. Măsura arestării preventive a reclamantului a fost menținută prin încheierea din 30 iunie 2010, definitivă prin respingerea recursului declarat.
Prin sentința civilă nr. 676/15 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 20._ reclamantul a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare, fiind menținută starea sa de arest.
La data de 4 august 2010 s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 942/2010.
Mandatul de executare emis a fost anulat prin decizia nr. 443/A/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 7 decembrie 2010, prin care s-a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului dacă nu este arestat în altă cauză.
Anularea a fost determinată de faptul că instanța de fond a emis mandatul de executare deși hotărârea pronunțată în primă instanță nu a fost definitivă, întrucât reclamantul a declarat apel, apelul fiind suspensiv de executare.
În baza acestei decizii penale, reclamantul a fost pus în libertate la data de 7 decembrie 2010, conform adresei unității de penitenciar nr. D/15736/PBMMM/_ .
Ulterior, reclamantul a fost din nou arestat la data de 28 ianuarie 2011 în baza mandatului de executare nr. 942/_ emis de Judecătoria Cluj-Napoca ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamant împotriva sentinței de condamnare la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Cu privire la durata arestului preventiv instanța a constatat că reclamantul a fost reținut la data de 2 iunie 2010 și arestat la data de 3 iunie 2010 pe 29 de zile, durata arestului expirând la 1 iulie 2010. La data de 30 iunie 2010 s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv constatându-se că este legală și dispunându-se menținerea stării de arest, cu obligația verificării stării de atest până cel târziu la data de 28 august 2010.
Ulterior, prin sentința penală de condamnare s-a dispus menținerea stării de arest a reclamantului.
Dosarul instanței de fond a fost înaintat în apel la data de 29 octombrie 2010, primind termen de judecată la data de 6 decembrie 2010 și fiind soluționat la data de 7 decembrie 2010, dată la care se dispune punerea în libertate.
Potrivit art. 140 lit. a C.pr.pen., măsura arestării preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160balin. 1 (de 60 de zile), dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen.
Chiar dacă din actele dosarului penal rezultă că mandatul inițial de executare a pedepsei emis la data de 4 august 2010 a fost anulat, neexistând alt mandat de executare până la cel emis la data de 17 ianuarie 2011, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului întemeiată pe prevederile art. 506 C.pr.cpen. nu este întemeiată, întrucât situația reclamantului nu poate fi calificată ca o deținere nelegală, ca o restrângere de libertate în mod nelegal.
Potrivit art. 504 C.pr.pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Așa cum rezultă din actele dosarului penal, reclamantul nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de art. 504 C.pr.pen.
În acest sens tribunalul a reținut faptul că instanța de fond l-a condamnat pe reclamant la pedeapsa finală de 4 ani închisoare, hotărârea de condamnare rămânând definitivă prin respingerea recursului declarat, fără ca să existe vreo altă hotărâre definitivă de achitare a reclamantului.
Fiecare instanță (de fond și de control judiciar) a dedus din pedeapsa totală aplicată durata executată, începând cu data reținerii,_ și până la data punerii sale în libertate -_ .
Deținerea reclamantului până la data de 7 decembrie 2010 nu poate fi considerată privare sau restrângere nelegală de libertate, atât timp cât în final acesta a fost definitiv condamnat pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar în final din totalul de executat i s-a dedus perioada executată de la reținere și până la punerea în libertate, adică perioada _
-_ .
Caracterul nelegal al privării de libertate sau a restrângerii libertății se apreciază în raport cu hotărârea judecătorească pronunțată în privința reclamantului și nu cu mandatul de executare emis, care constituie doar modalitatea practică (mijlocul) de punere în executare a pedepsei închisorii aplicată prin hotărâre judecătorească.
Prin urmare, chiar dacă urmare a anulării mandatului inițial emis la 4 august 2010 rezultă că până la emiterea noului mandat din 17 ianuarie 2011, nu a mai existat vreun mandat de executare a pedepsei, tribunalul nu a putut reține că perioada cuprinsă între data de 13 octombrie 2010 (data împlinirii celor 60 de zile pentru verificarea legalității măsurii arestului, calculată de la data pronunțării hotărârii instanței de fond,_ ) și data
17 ianuarie 2011 (când s-a emis noul mandat de executare a pedepsei) constituie o perioadă în care reclamantul a fost privat nelegal de libertate sau în care i s-a restrâns nelegal libertatea, atât timp cât acesta a executat pedeapsa de care în final, prin hotărâre definitivă, a fost găsit vinovat și cât timp această durată i s-a scăzut din pedeapsa rămasă de executat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, arătând că sentința pronunțată este una lipsită de înțeles și că instanța de fond nu i-a tras la răspundere pe cei care au comis acea eroare judiciară.
La data de_ recurentul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că dorește a se lua act de "retragerea prezentei cereri";.
Conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care face de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
În baza acestor dispoziții instanța va analiza cu precădere excepția nemotivării recursului, excepție în legătură cu care reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod proc.civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin 2";, iar conform alin. 2 din același text, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
A motiva recursul, înseamnă a arăta motivele pentru care recurentul este nemulțumit de hotărârea pronunțată, arătarea motivelor de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prev. de art. 304 Cod proc.civ., dar și dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.
Chiar în cazul indicării greșite a motivelor de recurs, instanța este obligată la o încadrare a acestora în condițiile art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., obligație care nu există însă în situația în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prev. de art. 304 Cod proc.civ.
În cauză recurentul nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021și art. 304 Cod proc.civ., întrucât în declarația de recurs nu a indicat vreun motiv din cele prev. de art. 304 Cod proc.civ., iar criticile formulate, nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Singura precizare pe care o face recurentul în declarația de recurs este aceea că, "sentința civilă în prezentul dosar este lipsită de înțeles, iar tribunalul nu a cerut tragerea la răsputere a celor care au comis acea eroare
judiciară";, nu constituie un motiv de recurs în raport de faptul că acțiunea lui a fost respinsă, motivat pe faptul că, chiar dacă urmare anulării mandatului inițial emis la_ 0, nu a mai existat vreun mandat de executare a pedepsei, tribunalul nu poate reține că perioada cuprinsă între data de_ și data de_, când s-a emis noul mandat de executare a pedepsei, constituie o perioadă în care reclamantul a fost privat nelegal de libertate sau in care i s-a restrâns nelegal libertatea, atâta timp cât acesta a executat pedeapsa de care în final, prin hotărârea definitivă a fost găsit vinovat și atâta timp cât această durată i s-a scăzut din pedeapsa rămasă de executat.
În consecință, având în vedere că dispozițiile imperative ale legii mai sus reținute nu au fost îndeplinite, că în cauză nu sunt motive de ordine publică susceptibile de a fi puse în discuția părților din oficiu, în baza art. 306 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul P. M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul P. M., împotriva sentinței civile nr. 1602/F din_ a Tribunalului B. Năsăud pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A.
-T. N. M.
C. V.
ANA I.
M. L.T.
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: G.C.F.
| ← Decizia civilă nr. 4284/2013. Reparare prejudiciu eroare... | Decizia civilă nr. 4134/2013. Reparare prejudiciu eroare... → |
|---|
