Decizia civilă nr. 4134/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4134/R/2013
Ședința publică din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de reclamantul V. O. M., precum și recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. C.
, împotriva deciziei civile nr. 285 din data de_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Tribunalului C., având ca obiect pretenții.
La data de 18 octombrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului recurent S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, întâmpinare.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 17 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 octombrie 2013.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul V. O. M. a chemat în judecată S. R. solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1 milion lei reprezentând prejudiciu moral și material suferit prin privarea de libertate cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive 22 luni, precum și prin restrângerea libertății de mișcare prin dispunerea măsurii obligării de nu părăsi țara timp de 7 ani, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a formulat o precizare de acțiune ( f.26
), prin care arată că solicită suma de 25.000 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute de el și familia sa în perioada cât a stat în detenție până la finalizarea procesului precum și câștigurile salariale nerealizate în acea perioadă, precum și suma de 1.000.000 lei prejudiciu moral.
Prin sentința civilă nr. 285 din 07 iunie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis in parte acțiunea civila formulata de reclamantul
V. O. M. in contradictoriu cu S. R. PRIN M. DE F. P. și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 15.091 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 90.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, respingând alte pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală 45/_, pronunțată în dos._, de Curtea de apel Iași reclamantul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.pen, combinat cu art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 C.pen.
S-a reținut că reclamantul a fost arestat preventiv de la data de_ până la data de_ . După data de_ s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, dispoziție care a fost menținută prin această sentință.
Prin Decizia penală 3700/2012, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale 45/2010 a Curții de Apel Iași.
Din cuprinsul hotărârilor judecătorești sus amintite rezultă fără echivoc că reclamantul a fost arestat preventiv, dispunându-se interdicția de a părăsi țara. Analiza încheierilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în faza de recurs confirmă că măsura interzicerii de a părăsi țara a fost menținută, cu singura precizare că în perioada soluționării recursului, reclamantul a fost arestat într-o altă cauză, perioadă în care, evident, interzicerea de a părăsi țara este fără obiect.
Art. 504 C.pr.pen. are în vedere repararea prejudiciului cauzat prin nelegala privare sau restrângere de libertate în cursul procesului penal, finalizat printr-o soluție de achitare.
În ceea ce privește daunele materiale, din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost deținut în mai multe penitenciare în executarea măsurii arestării preventive.
Din adresa comunicată de Penitenciarul Jilava ( f. 72) rezultă că în contul acestuia au intrat diverse sume care au totalizat 934 lei. Din actele comunicate de același penitenciar, rezultă că reclamantul a mai primit vizite din partea familiei, cât și pachete. În perioada arestului în Penitenciarul Jilava, reclamantul a fost vizitat de 16 ori de fosta soție.
În perioada arestului în penitenciarul Iași ( f.83) reclamantul a deținut în conturi suma de 400 lei.
Din declarația martorului Cantor M. Ioachim ( f. 88) rezultă că reclamantul a fost vizitat de soție, martorul fiind cel care a sprijinit familia cu diverse sume de bani. Acesta a mai declarat că sumele necesare unei vizite al unui membru al familiei la acea perioadă se cifrau la nivelul sumei de 2-300 euro, sume care includeau transportul, cazarea și pachetele. Același martor a declarat că, urmare a măsurii preventive luate față de reclamant, relațiile acestuia cu familia s-au deteriorat, intervenind chiar divorțul, iar relațiile de afaceri ale acestuia au fost afectate.
Având în vedere nivelul de 200 euro necesar pentru realizarea unei vizite, nivel care apare rezonabil în raport cu costurile de transport, cazare, dar și de realizarea unor pachete, menționate în evidența organelor de urmărire penală, paritatea leu/euro de 4,45 lei, la cursul pronunțării hotărârii, precum și sumele de bani efective care au fost înaintate reclamantului, s-a putut trage concluzia că suma de 15.091 lei a fost cheltuită în perioada detenției.
În ceea ce privește daunele morale, trebuie reținut că acestea constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, referitoare la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.
Din această perspectivă, privarea de libertate în mod nelegal, aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar suferințele psihice provocate de o atare măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri. Însă la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial există o doză de aproximare, instanța trebuind să aibă în vedere consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, măsura în
care ele au fost vătămătoare și intensitatea acestora, modul în care a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Declarația testimonială sus amintită justifică faptul că reclamantul a suferit urmare a măsurilor preventive luate față de el, inclusiv prin desfacerea căsătoriei și alterarea relațiilor de afaceri. Pe de altă parte, durata mare a privării de libertate, de aproximativ 22 luni, este în măsură să ducă la concluzia unor vătămări consistente.
În soluționarea acestei cereri este important de reținut că atunci când circumstanțele justifică acordarea unei reparații aceasta să nu fie teoretică și iluzorie, căci astfel s-ar goli de conținut dreptul garantat de art. 505 alin.1 C.pr.civ., precum și protecția oferită de art. 5 paragraf 5 din CEDO.
Raportat la apărarea pârâtei prin care se afirmă nedovedirea unui prejudiciu, instanța a reținut că despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind prin însăși destinația ei aceea de a ușura situația persoanei lezate de a-i acorda o satisfacție, nu poate fi refuzată datorită imposibilității firești de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Această despăgubire nu poate fi negată pe considerentul că dacă ar fi apreciată prea mare să constituie o sursă de îmbogățire fără temei legitim.
Rolul daunelor morale este și trebuie înțeles într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci având scopul raportat la particularitățile fiecărui caz în parte, de oferire a unei satisfacții pentru suferințele îndurate.
Aprecierea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor și cel bănesc, patrimonial al despăgubirilor.
Cu reținerea unei anumite doze de relativitate, ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care să compenseze prejudiciul și nu prejudiciul ca atare. Această evaluare înseamnă practic o apreciere multilaterală, globală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și ale implicațiilor acestora pe toate planurile.
Raportat la natura învinuirii, circumstanțele arestării, fiind vorba de un dosar cu o relevanță crescută inclusiv în canalele de informare media, ale soluționării procesului care a durat o perioadă relativ mare până la soluția definitivă de achitare, aproximativ 9 ani, vârsta și statutul socio-profesional al reclamantului, precum și deteriorarea situației personale și familiale a acestuia prin desfacerea căsătoriei prin divorț, instanța a apreciat că suma de 90.000 lei este suficientă și răspunde cerințelor de mai sus în determinarea cuantumului daunelor morale.
Instanța a avut în vedere și jurisprudența decurgând din cauzele Pantea contra R. iei și Bursuc contra R. iei, statuând în echitate această sumă pe care a apreciat-o că nu este de natură să justifice o îmbogățire fără just titlu a reclamantului.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 504 C.pr.civ., a admis in parte acțiunea civila formulata de reclamantul V. O. M. in contradictoriu cu S. R. PRIN M. DE F. P. și în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 15.091 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 90.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, respingând alte pretenții.
Cu ocazia dezbaterilor, reclamantul a învederat că nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul V. O. M. și pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Prin recursul declarat de reclamantul V. O. M. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de 659.736 lei.
În motivare s-a arătat că din probele administrate în cauză s-a dovedit fără putință de tăgadă suferințele provocate reclamantului prin arestarea sa pe o durată de 22 de luni și restrângerea libertății de mișcare pe o durată de 7 ani, cu toate acestea reținând și apreciind cuantumul daunelor morale cu o anumită doză de relativitate și fără să facă vreo trimitere la practica judecătorească în materie.
Criteriile după care se cuantifică prejudiciul moral este apanajul exclusiv al judecătorului prin apreciere în funcție de consecințele negative produse asupra celui în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, efectul produs asupra situației sociale, familiale și profesionale, toate aceste criterii trebuind subordonate unei aprecieri rezonabile corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Au fost invocate cu titlu de practică judiciară decizia nr. 182/2008 a Tribunalului Maramureș, decizia Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de C. și Justiție, alte decizii, fără a le fi
indicat numărul, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În baza acestora s-a reținut că media aritmetică a sumelor acordate pe zi de detenție este de 830 lei, raportat la această sumă apreciindu-se că se impune a fi acordată suma de 659.736 lei cu titlu de daune morale.
În drept au fost invocate prevederile art. 3041raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.
Pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant până la finalizarea dezbaterilor în cauză.
Prin recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
În motivare s-a arătat că pârâtului nu i s-a comunicat răspunsul reclamantului în ceea ce privește excepțiile invocate, încălcându-se astfel dreptul la apărare și principiul contradictorialității, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.
Soluția instanței de fond este rezultatul interpretării greșite a prevederilor art. 504 C.pr.pen.
Instanța de fond a respins excepția tardivității invocată de către pârât fără a motiva soluția, în soluționarea excepției tardivității și a inadmisibilității
ignorând prevederile art. 506 alin. 2 și art. 504 alin. 3 C.pr.pen.
În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii formulate s-a arătat că reclamantul nu se află în situația prevăzută de art. 504 alin. 1 C.pr.pen., nefiind condamnat definitiv în cadrul procesului penal.
În ceea ce privește art. 504 alin. 2 C.pr.pen. s-a arătat că trebuie analizată îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de acest text de lege: actul procesual prin care s-a stabilit nelegalitatea măsurii privative sau restrictive de libertate și apoi verificarea respectării termenului de 18 luni în care poate fi introdusă acțiunea, termen care curge de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanței de judecată sau ordonanțelor procurorului prevăzute de art. 504.
În cauza dedusă judecății instanța a ignorat prevederile menționate și a admis acțiunea fără a analiza îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art.
504 alin. 3 și art. 506 alin. 2 C.pr.pen., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Răspunderea statului se angajează în cazul în care se face dovada că reclamantul a fost victima unei erori judiciare ceea ce în speță ar fi însemnat dovedirea faptului că măsura privativă de libertate dispusă în temeiul mandatului de arestare a fost nelegală iar apoi dovedirea faptului că măsura interdicției de a părăsi țara a fost nelegală. Nelegalitatea acestor măsuri trebuia dovedită printr-unul din actele prevăzute la art. 504 alin. 3 C.pr.pen. și nu prezumată.
S-a mai arătat că prin sentința penală nr. 45/2010 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă, nu s-a făcut nicio mențiune despre caracterul ilegal al măsurilor privative sau restrictive de libertate.
În ceea ce privește cererea de despăgubiri pentru măsura privativă de libertate a arestării pentru perioada_ -_ s-a arătat că în mod greșit a respins instanța de fond excepția tardivității, cu ignorarea prevederilor art. 504 alin. 3 C.pr.pen.
Instanța de fond nu a observat că măsura arestării în mod nelegal a fost stabilită prin încheierea de ședință din data de_ prin care s-a revocat arestarea preventivă, fiind înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Termenul de 18 luni curge de la data când privarea de libertate a fost stabilită ca nelegală, respectiv încheierea din_ (_ ) a Tribunalului Iași.
Pentru ca termenul de 18 luni să curgă de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 45/2010 a Curții de Apel Iași trebuia ca în cuprinsul acesteia să se fi stabilit nelegalitatea măsurilor, respectiv să se fi revocat măsurile privative sau restrictive de libertate.
Referitor la cererea de despăgubiri pentru măsura restrictivă de libertate, interdicția de a părăsi țara pe o perioadă de 7 ani, instanța de fond a ignorat prevederile art. 504 alin. 3 C.pr.pen., neanalizându-se prin ce act a fost stabilită nelegalitatea acesteia. S-a mai precizat că prin hotărârea de achitare s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara.
Atâta timp cât măsura restrictivă de libertate nu a fost stabilită ca nelegală, cererea în despăgubiri trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Pe fond s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 504-507 C.pr.pen. acordarea unei reparații morale se impune numai în situația în care este necesară și nu se constituie într-o obligație împovărătoare pentru S. R., în cauză nefiind administrate suficiente probe din care să rezulte că pretențiile acordate de instanță sunt justificate.
Reclamantul a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârât solicitând respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. S-a solicitat de asemenea respingerea excepției tardivității ca nefondată.
În motivare s-a arătat că acțiunea a fost formulată în termenul de prescripție de 18 luni care a început să curgă la data de_, data pronunțării hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Analizând recursul declarat de reclamantul V. O. M. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 285 din 7 iunie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._, Curtea reține următoarele:
Raportat la cele două cereri de recurs formulate împotriva sentinței pronunțate de tribunal în primă instanță, se impune a se analiza mai întâi criticile formulate prin recursul declarat de pârât, reclamantul înțelegând să conteste numai cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale, solicitând majorarea acestora.
Recursul declarat de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice este nefondat
În primul rând se invocă încălcarea dreptului la apărare al pârâtului de către instanța de fond și a principiului contradictorialității, prin aceea că nu s-a comunicat răspunsul reclamantului la excepțiile invocate de către pârât, apreciindu-se a fi incident art.304 pct.5 C.pr.civ.
Pârâtul nu invocă în susținerea acestei critici care este textul de lege din codul de procedură civilă care impunea instanței de judecată comunicarea acestui înscris intitulat "răspuns la întâmpinare";, aceasta deoarece nu există un asemenea text, reclamantul putând să răspundă acestor excepții și numai oral, în fața instanței, nefiind necesară întocmirea unui înscris în acest sens. Din punct de vedere procedural, Codul de procedură civilă aplicabil în cauză nu reglementează cadrul juridic al "răspunsului la întâmpinare";, nepunându-se deci problema amânării cauzei doar în vederea comunicării unui astfel de înscris întocmit de către una dintre părți.
Nu se pune nici problema vreunei vătămări a pârâtului prin necomunicarea scriptului depus de reclamant la dosar cu titlu de " răspuns la întâmpinare";, pârâtul fiind cel care a invocat excepțiile în cauză prin întâmpinare, reclamantul formulându-și la termenul de judecată din_ numai apărările referitor la acestea, atât oral cât și în scris, ceea ce nu putea lua prin surprindere pârâtul.
În ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor tardivității și inadmisibilității acțiunii, se constată că acestea au fost soluționate în sensul respingerii la termenul de judecată din data de_ .
Excepția tardivității a fost apreciată a fi neîntemeiată, reținându-se că termenul de 18 luni începe să curgă de la data pronunțării deciziei nr.3700/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceeași fiind soluția și în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, reținându-se că nu există vreun impediment de natură legală în promovarea acțiunii.
Într-adevăr nici în cuprinsul încheierii de ședință întocmite pentru termenul de judecată din_, când au fost soluționate excepțiile, și nici în cuprinsul sentinței civile nr.285/2013 a Tribunalului C., nu a fost indicat care dintre cazurile prevăzute la art.504 C.pr.pen este incident în cauză, reținându-se generic art.504 C.pr.pen., fiind pertinente susținerile pârâtului din recurs în sensul că este vorba de art.504 alin.2 și 3 C.pr.pen.
Nu sunt însă pertinente susținerile din recurs referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de 18 luni prevăzut de art.506 alin.2 C.pr.pen în ceea ce privește acțiunea în repararea pagubei cauzate ca urmare a privării sau restrângerii de libertate în mod nelegal și nici cele referitoare la inadmisibilitatea acțiunii.
Într-adevăr la alin.3 al art.504 C.pr.pen. se prevede că: "Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j).";
Nelegalitatea măsurii privative sau restrictive de libertate dispuse împotriva reclamantului în dosarul penal nu a fost constatată în mod expres de către nici una dintre instanțele penale investite cu soluționarea cauzei, asfel cum în mod corect a susținut pârâtul.
În aceste condiții se pune însă problema dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art.504 alin.2 și 3 C.pr.pen pentru admisibilitatea acțiunii
în despăgubiri și totodată a momentului de la care începe să curgă termenul de 18 luni prevăzut de art.506 alin.2 C.pr.pen, conform acestuia din urmă termenul de 18 luni începând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului prevăzute de art.504 C.pr.pen.
La art.504 alin.3 C.pr.pen., printre actele prin care se poate constata privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal este menționată și hotărârea definitivă de achitare.
Astfel cum a arătat și instanța de fond, reclamantul a fost achitat prin sentința penală nr.45/2010 a Curții de Apel Iași, soluție menținută prin respingerea recursului prin decizia penală nr.3700/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție. Prin sentința penală nr.45/2010 a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură cu care a fost înlocuită începând cu data de_ măsura arestării preventive dispuse la data de_ .
Nici în cuprinsul sentinței penale prin care s-a dspus achitarea reclamantului și nici a deciziei penale prin care a fost menținută soluția de achitare nu s-a analizat în mod expres legalitatea măsurii privative de libertate sau a celei restrictive de libertate, ambele dispuse împotriva reclamantului în cursul procesului penal. Având însă în vedere soluția pronunțată, de achitare, prin hotărâre definitivă, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile art.504 alin.3 C.pr.pen., aspect care rezultă implicit din soluția pronunțată, nefiind necesară constatarea în mod expres a nelegalității măsurilor restrictive sau privative de liberatate prin hotărârea definitivă de achitare.
În același sens este și jurisprudența în materie. Astfel, prin decizia civilă nr.143/2009 a Curții de Apel București s-a stabilit că în materia reglementată de art.504-507 C.pr.pen., caracterul nelegal al privării de libertate nu se raportează numai la dispozițiile art.143, art.148 C.pr.pen., când are loc revocarea măsurii preventive conform art.139 alin.2 teza I C.pr.pen, ci și la terminarea procesului penal prin una din soluțiile enumerate la art.504 alin.3 C.pr.pen., inclusiv achitarea. Ceea ce a urmărit legiuitorul a fost acordarea de despăgubiri persoanelor a căror nevinovăție a fost stabilită la finalizarea procesului penal, după ce au suportat privări sau restrângeri de libertate, chiar dacă respectivele măsuri apăreau ca fiind justificate în lumina cercetărilor penale efectuate până la data adoptării lor.
Aceeași idee este reluată și în considerentele deciziei civile nr.301/2007 a Curții de Apel Craiova, ca răspuns la aspecte similare cu cele din prezenta cauză, invocate de către S. R. prin recursul formulat împotrva hotărârii de fond, în decizia civilă nr. 269/2002 a Curții de Apel București, menținută prin decizia civilă nr.5292/2004 a Înaltei Curți de C. și Justiție și în decizia civilă nr.40/2010 a Curți de Apel Brașov, menținută prin decizia civilă nr.1179/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție. În această din urmă decizie s-a subliniat că nelegalitatea măsurii reținerii și arestării preventive rezultă din achitarea prin hotărâre judecătorească definitivă, cererea reclamantului în repararea pagubei fiind admisibilă în temeiul art.504 alin.2 și 3 C.pr.pen. Simpla existență a hotărârii de achitare, indiferent în ce temei, așa cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr.45/1998, conduce la concluzia că lipsirea de libertate a
fost ilegală, făcând admisibilă acțiunea în despăgubiri.
Din ansamblul considerentelor de mai sus rezultă că acțiunea formulată de reclamant este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile art.504 alin.2 și 3 C.pr.pen pentru exercitarea acesteia, soluția fiind aceeași atât în ceea ce privește măsura privativă de libertate cât și în ceea ce privește măsura restrictivă de libertate.
Implicit este rezolvată și problema momentului de la care începe să curgă termenul de 18 luni pentru exercitarea acțiunii, acesta neputând fi altul decât
momentul pronunțării hotărârii definitive de achitare, numai prin pronunțarea acesteia măsurile restrictive sau privative de libertate dispuse în cursul procesului penal căpătând caracter nelegal.
De altfel în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea acțiunii în despăgubiri pârâtul se contrazice, susținând că acesta ar începe să curgă de la data la care s-a revocat arestarea preventivă,_ (sau_ ), reclamantul fiind pus în libertate. Aceasta după ce anterior, în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii, același pârât a arătat că nu a fost constatat prin nici un act, în mod expres, caracterul ilegal al măsurilor dispuse împotriva reclamantului în cursul procesului penal. Oricum, din actele dosarului rezultă că nu a fost vorba despre o revocare a măsurii arestării preventive în anul 2005, dispunându-se numai înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în același sens fiind și susținerile pârâtului din recurs(raportat la aceasta nefiind relevantă decizia anexată cererii de recurs cu titlu de practică judiciară).
Critica formulată în ceea ce privește fondul cauzei este de asemenea nîntemeiată, susținându-se în mod greșit, prin adăugarea la textele de lege incidente în cauză, că dispozițiile art.504-507 C.pr.pen nu au urmărit să ofere o despăgubire materială, ci o reparație morală, prin recunoașterea publică a faptului săvârșirii unei erori judiciare, despăgubirea morală acordându-se numai unde este necesară și nu se constituie într-o obligație împovărătoare pentru stat.
Invocarea neîndeplinirii condițiilor art.505 alin.1 C.pr.civ. este de asemenea nejustificată, motivându-se această critică numai generic, prin aceea că nu s-ar fi administrat suficiente probe care să justifice sumele acordate.
Recursul declarat de către reclamant este nefondat
Ceea ce se critică prin recursul declarat de reclamant este numai suma acordată de către instanța de fond cu titlu de daune morale, apreciindu-se că aceasta nu este rezonabilă raportat la consecințele negative produse reclamantului pe toate planurile.
În vederea calculării sumei apreciate ca fiind una rezonabilă, reclamantul a invocat mai multe hotărâri judecătorești(fără a le depune la dosar și a le individualiza corespunzător), apreciind că suma reprezentând media aritmetică a celor acordate prin hotărârile judecătorești invocate este suma care trebuie acordată reclamantului cu titlu de daune morale pentru fiecare zi de detenție, rezultând suma de 830 lei/zi de detenție, adică un total de 659.736 lei.
În ceea ce privește principiile invocate în stabilirea despăgubirii acordate cu titlu de prejudiciu moral nu s-au invocat critici, Curtea apreciind că instanța de fond a făcut o justă analiză, din punct de vedere teoretic, a criterilor în funcție se stabilesc despăgubiri cu titlu de daune morale raportat la prevederile art.505 alin.1 C.pr.pen.
Relevantă în acest sens este decizia civilă nr.1534/2011 a Înaltei Curți de
C. și Justițe prin care s-a statuat că din perspectiva art.505 alin.1 C.pr.pen, criteriile în funcție de care de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit și consecințele produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate se analizează în circumstanțele particulare ale fiecărei cauze. Din perspectivă jurisprudențială, s-a reținut că instanțele naționale și Curtea Europeană a Drepturilor Omului se raportează nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională ci au în vedere și o judecată în echitate- aprecierea circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, în esență prin raportare la privarea de libertate și consecințele pe care le-a avut cu privire la viața particulară, socială, astfel cum acestea au fost relevate de materialul probator administrat.
Se sesizează de asemenea că în jurisprudență există diferențe mari în ceea ce privește sumele stabilite cu acest titlu, și faptul că jurisprudența mai recentă în materie este în sensul reducerii sumelor acordate cu titlu de daune morale. Astfel, prin decizia civilă pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Craiova s-a stabilit cu tilu de despăgubire sums de 250 lei /zi de detenție, apreciindu-se că este o sumă rezonabilă, de natură să compenseze suferințele fizice și psihice din timpul privării de libertate; prin decizia civilă nr.40/2010 a Curții de Apel Brașov s-a stabilit o sumă de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru o perioadă de privare de libertate nelegală de 6 luni și 8 zile, având în vedere circumstanțele cauzei și principiul echității și al echilibrului social; prin decizia civilă nr.50/2011 a Curții de Apel București s-a stabilit suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale pentru arestarea preventivă nelegală pe o durată de 4 luni și 11 zile și îcarcerarea nelegală pe o durată de 10 luni și 8 zile.
În ceea ce privește susținerile reclamantului din recurs, în sensul că instanța de fond nu a ținut cont de jurisprudența națională în materie, relevante sunt considerentele deciziei civile nr.457/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, prin care se precizează că în materia daunelor morale atât jurisprudența națonală, cât și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri, și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Reclamantul nu a prezentat deci nici un argument pertinent, prin raportare la circumstanțele personale ale cauzei, astfel cum acestea se desprind din probele administrate, care să justifice mărirea cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond cu titlu de daune morale pentru privarea și restrângerea în mod nelegal a libertății acestuia.
Prin urmare, având în vedere ansamblul celor reținute mai sus referitor la cele două recursuri declarate în cauză, Curtea, în temeiul art.3041, art.312 alin.1 C.pr.civ. le va respinge ca nefondate, menținând ca temeinică și legală soluția pronunțată de tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V. O. M. și cel declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 285 din 7 iunie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
A. A. C. | ANA I. | A. | C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: D. T.
| ← Decizia civilă nr. 504/2013. Reparare prejudiciu eroare judiciară | Sentința civilă nr. 2762/2013. Reparare prejudiciu eroare... → |
|---|
