Decizia civilă nr. 3826/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3826/R/2013

Ședința publică din data de 2 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

A. -T. N.

M. -C. V.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de petiționarul D. G., împotriva încheierii civile nr. 90/CC/A din 14 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâții M. C. -N. PRIN P., S. ROMÂN PRIN CINSILIUL LOCAL C. -N., K. A., C. I., C.

M., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001 - recurs împotriva încheierii de restituire taxă judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta petentului- recurent D. G., avocat Tomoaia L. -D., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 septembrie 2013, pârâții-intimați M. C. -N. prin P. și S. Român prin

C. Local al M. ui C. -N. prin primar au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei petentului-recurent.

Reprezentanta petentului-recurent depune la dosar copia facturii nr. 1019 din 1 iulie 2013 și copia chitanței nr. 861 din 1 iulie 2013 prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 920 lei, pentru justificarea cheltuielilor de judecată, delegația de reprezentare și arată că a luat la cunoștință conținutul întâmpinării, accesând-o de pe site.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta petentului-recurent susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, modificare încheierii atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, respectiv restituirea taxelor judiciare de timbru achitate în apel, în dosarul nr._, în cuantum de 6844,5 lei, astfel: 4563 lei taxă judiciară de timbru pentru fondul cauzei și 2281,5 lei taxă judiciară de timbru pentru apel, întrucât aceste taxe nu sunt datorate conform prevederilor art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997. Raportat la natura cauzei, care este în principal de comparare a titlului cu acordarea preferinței unui titlu și la părțile față de care a fost îndreptată acțiunea, respectiv foști proprietari care au cumpărat de la S. Român și a actualilor proprietari, instanța a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 și ale art. 24 lit. r din Normele Metodologice de Aplicare ale Legii nr.

146/1997 conform cărora se prevede în mod expres faptul că cererile introduse

de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente, cum sunt orice fel de acțiuni în restituirea imobilelor preluate de stat, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru în fond, apel și recurs. Scutirea a fost în mod vădit concepută ca o modalitate de a facilita accesul la justiție al unor persoane care se plâng

împotriva abuzurilor autorităților statale săvârșite în perioada menționată.

Raportat la acele arătate verbal și în scris, apreciază că se impune admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 920 lei, conform dovezilor depuse la dosar.

C U R T E A

Prin încheierea civilă nr. 90/CC/A din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă cererea de restituire a taxelor de timbru achitate de către petentul D. G. în faza procesuală a apelului, în dosarul nr.16._ al Tribunalului C. .

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că D. G. a formulat o acțiune în revendicare împotriva unor terțe persoane, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr.146/1997.

În aceste condiții, nefiind întrunite dispozițiile art.23 din Legea nr.146/1997 a respins cererea de restituire a taxelor de timbru achitate de către petentul D. G. în faza procesuală a apelului, în dosarul nr.16._ al Tribunalului C. .

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiționarul D. G., solicitând instanței modificarea încheierii, cu consecința admiterii cererii așa cum a fost formulată și restituirea taxelor de timbru achitate în apel în dosar nr. _

, ca fiind nedatorate.

În motivarea recursului, petiționarul a arătat că acțiunea acestuia are natura unei acțiuni în revendicare, prin care se tinde la compararea titlului actualului proprietar, de la care a fost preluat imobilul și titlul foștilor proprietari care au cumpărat imobilul de la S. Român.

După cum rezultă din dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 și ale art. 24 lit. r din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997, sunt scutite de taxele judiciare de timbru acțiunile formulate de proprietari sau succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat, precum și cererile accesorii și incidente.

Aceste dispoziții legale nu fac nicio distincție și nici nu au fost modificate ulterior apariției Legii nr.10/2001, fiind concepute ca o modalitate de a facilita accesul la justiție, pentru persoanele care se plâng împotriva abuzurilor autorităților statale din perioada anterioară anului 1989.

În speță, prima instanță Judecătoria Cluj-Napoca, a constatat că reclamantul nu datorează taxă judiciară de timbru însă tribunalul l-a obligat pe reclaamnt să achite taxă judiciară de timbru atât pentru apel, cât și pentru prima instanță (f. 4-46), iar la Curtea de Apel C. deși reclamantul a achitat taxă judiciară de timbru conform citației primite, în urma cererii de restituire a taxei judiciare de timbru prin încheierea civilă din_ s-a dispus restituirea taxei judiciare de timbru nedatorate în recurs.

Încheierea pronunțată de Tribunalul Cluj a fost considerată nelegală, întrucât acțiunea în revendicare promovată de recurent nu ar fi atras obligativitatea taxării, întrucât orice acțiune în restituirea imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974 sau a altor legi similare, este scutită de taxă de timbru.

Prin întâmpinare M. C. prin P. și S. Român prin C. Local al municipiului C. -N. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimații au arătat că acțiunea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, pentru că în speță este vorba de o acțiune în revendicare pe dreptul comun, fiind îndreptate împotriva unor terțe persoane, dispozițiile deciziei nr. 309/_ ale Curții Constituționale confirmând obligația reclamantului la plata taxei judiciare de timbru.

În opinia intimaților, doar litigiile reglementate de Legea nr.10/2001 sunt scutite de taxă judiciară de timbru.

Analizând încheierea pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 15 lit. r3din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxă judiciară de timbru acțiunile și cererile inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada_ -_, precum și cererile accesorii și incidente.

Într-adevăr, acțiunea promovată de reclamantul D. G. este o acțiune în revendicare, pe dreptul comun, prin compararea titurilor deținute de către reclamant și pârâții K. Ana, C. I. și C. M. și obligați pârâții să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 19 situat în imobilul înscris în CF 40918 C. .

Dispoziția legală mai sus invocată referitoare la cererile introduse de proprietari pentru restituirea imobilelor preluate nu face distincție între acțiunile promovate de aceștia în baza legilor speciale de reparație sau acțiunile formulate pe dreptul comun.

Mai mult, teza finală a art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, prevede că sunt scutite de taxă judiciară de timbru și cererile accesorii sau incidente, demersurilor făcute de foștii proprietari pentru a-și putea recupera imobilele preluate nelegal de S. Român.

Așadar și o acțiune în revendicare promovată de fostul proprietar împotriva unor terțe persoane care dețin imobilul revendicat este asimilată cererilor menționate la art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.

De altfel, practica judiciară a fost constantă în aceea că aceste litigii nu au fost supuse timbrajului.

Instanța de apel distinge între acțiuni formulate de foștii proprietari în baza legii speciale și acțiuni în revendicare pe dreptul comun, considerând că ultimele nu sunt scutite de taxă judiciară de timbru deși legiuitorul nu prevede, ori unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Un argument în plus în susținerea tezei potrivit căreia sunt scutite de taxă judiciară de timbru atât acțiunile promovate de fostul proprietar în temeiul Legii nr.10/2001 și acțiunile promovate pe dreptul comun, este acela că în Legea nr. 10/2001,art. 50 al. 1 se prevede expres că cererile și acțiunile în justiție ce fac obiectul acestei legi sunt scutite de taxă judiciară de timbru. Ori, dacă intenția legiuitorului ar fi fost să scutească de taxă judiciară de timbru numai demersul judiciar întemeiat pe dispozițiile Legii nr.10/2001, nu ar mai fi adoptat dispoziția prevăzută de ar. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.

Așadar, curtea constată că recursul reclamantului este fondat, dispoziția prevăzută legală mai sus invocată a fost greșit interpretată de instanța de apel, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 Cod proc.civ., va admite recursul reclamantului potrivit dispozitivului.

În temeiul art. 23 lit. a din Legea nr. 146/1997, instanța va dispune restituirea către petiționar a taxelor judiciare de timbru achitate în apel, în dosar

nr._ al Tribunalului C. astfel: taxă judiciară de timbru aferentă soluționării fondului, în cuantum de 4563 lei și taxă judiciară de timbru aferentă soluționării apelului, în cuantum de 2281,5 lei ca nefiind datorate.

Întrucât intimații M. C. -N. și S. Român prin C. Local al municipiului C. -N. s-au opus recursului declarat de către reclamant, în temeiul art. 274 Cod proc.civ., intimații M. C. -N. și S. Român prin C. Local al municipiului C. -N. vor fi obligați să-i plătească recurentului suma de 930 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f. 21).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de petiționarul D. G. împotriva încheierii civile nr. 90/CC/A din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. _

, pe care o modifică în sensul că admite cererea petiționarului D. G. având ca obiect restituirea taxelor judiciare de timbru achitate de către petiționar în faza procesuală a apelului, în dosar nr._ al Tribunalului C. și în consecință:

Dispune restituirea către petiționar a taxelor judiciare de timbru achitate în apel, în dosar nr._ al Tribunalului C. astfel: taxă judiciară de timbru aferentă soluționării fondului, în cuantum de 4563 lei și taxă judiciară de timbru aferentă soluționării apelului, în cuantum de 2281,5 lei ca nefiind datorate.

Obligă pe intimații M. C. -N. și S. Român prin C. Local al municipiului C. -N. să plătească recurentului suma de 930 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

T. D.

A.

-T.

N.

M.

C.

V.

GREFIER

M. L. -T.

Red. A.T.N. dact. GC 3 ex/_

Jud. apel: A.F.Doica, O.C.Tatu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3826/2013. Legea 10/2001