Decizia civilă nr. 1274/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 1274/R/2013
Ședința publică din 22 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C. GREFIER: A. -A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții DS D. și D.
M. I., împotriva sentinței civile nr. 860 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat P. M. C. -N.
, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, domnul avocat R. C. S., cu împuternicire avocațială pentru redactarea și susținerea recursului, care se află la f. 9 din dosar, lipsă fiind reclamanții recurenți personal și repre-zentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamanții DS D. și D. M. I. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 50 din Legea nr. 10/2001.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de_, pârâtul intimat a înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărâ-rii recurate ca temeinică și legală, din care un exemplar se comunică reprezen- tantului reclamanților recurenți.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că a lecturat întâmpinarea de la dosar și nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare. Totodată, depune la dosar Adeverința nr. 264/_ eliberată de B.N.P. Asociați M. F., Buz-dugan M. și Fornade T. M., atât în original, cât și în xerocopie, prin care se adeverește faptul că succesiunea privind pe defuncta Băbălău-D. Sofia, decedată la data de_, ce a avut ultimul domiciliu în mun. C. -N., str. A. nr. 42, jud. C. și CNP 2. este înregistrată pe rolul B.N.P. Fornade T. M. sub nr. 17/_, iar primul termen pentru dezbaterea succesiunii după defuncta Băbălău-D. Sofia este stabilit pentru data de_ .
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantului reclamanților recurenți în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului și ca urmare modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum a fost ea formulată și drept urmare: să se
dispună anularea dispoziției de revocare cu nr. 2042/_, prin care se revocă dispoziția nr. 3565/_ emisă de P. M. C. -N. și se respinge notificarea formulată de reclamanți cu nr. 1319/_, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată doar pentru faza de fond, conform actelor depuse la dosarul cauzei, deoarece în recurs nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților recurenți arată că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, astfel încât, sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., art. 3041C.pr.civ. și art. 312 C.pr.civ. Totodată, arată că doar restituirea în natură este un act administrativ de putere, având în vedere că potrivit jurisprudenței actuale, restituirea sub forma despăgubirilor este un act civil, iar un act civil de dispoziție nu poate fi revocat spre deosebire de actul administrativ, care poate fi revocat până la anumite momente.
De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți arată că însuși faptul că acea dispoziție a fost comunicată clientului său, a fost atacată și a fost trimisă Prefectului, apoi a fost sesizată Comisia de fond funciar, este o dovadă că aceasta a produs efecte și față de un terț, a luat un rol acolo și s-a stabilit un număr de dosar. Totodată, arată că acea dispoziție, ca orice act civil, nu poate fi revocată, ci poate fi atacată în fața instanței de judecată. Mai arată că potrivit principiului securității, raportat juridic, nu se poate reveni asupra unui raport juridic defini- tivat.
De asemenea, reprezentantul reclamanților recurenți arată că a doua pro- blemă din prezenta cauză este calitatea de moștenitor după defunctul bunic, respectiv mandatul clienților săi, care aveau mandat tacit în cauza civilă și mandat în baza Legii nr. 10/2001. Cu privire la această a doua problemă arată că a invocat dispozițiile art. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin H.G. nr. 250/2007, care sunt aproximativ ca și cele la nivelul legii fondului funciar, conform cărora accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificat de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar. Totodată, arată că legea stabilește că instituția care va emite sau nu dispoziția respectivă, poate să clarifice calitatea de moștenitori, care poate fi dovedită și cu acte de stare civilă.
În concluzie, reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 860 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. , a fost respinsă plângerea formulată de petiționarii DS D. ,
D. M. I., împotriva Dispoziției nr. 2042/_ emisă de intimatul P. MUNICIPIULUI C. -N. .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 3565/28.05.208 emisă de intimatul P. municipiului C. -N., s-a propus acordare despăgubirilor în condițiile legii speciale privind stabilirea și lata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul în suprafață de 430 m. p. înscris în Cf 14006 C. nr. top. 4166/2 situat în municipiul C. -N., str. A. nr. 42, în favoarea petiționarilor D. D. D. și
D. M. I. .
Prin Dispoziția nr. 2042/_ emisă de intimatul P. municipiului C.
-N., s-a revocat dispoziția mai sus menționată și s-a dispus respingerea
notificării nr. 1319 din_ formulată de către petiționarii DS D. și D.
I. pentru terenul în suprafață de 430 m.p. situat în C. -N. str. A. nr. 42, pentru considerentul că imobilul a fost preluat de la Băbălău D. Sofia și Băbălău D. N., persoane în viață la momentul formulării notificării, iar notificatorii nu au dovedit că au fost împuterniciți de persoanele îndreptățite la restituire să formuleze notificare pe seama lor.
Această din urmă notificare a format obiectul controlului judiciar în prezenta procedură.
Petiționarii pretind că dispoziția atacată este nelegală, în primul rând pentru că a fost încălcat principiul irevocabilității actului juridic civil.
Susținerea nu poate fi primită, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 25.6. și 7 din Normele metodologice de aplicare a
Legii 10/2001, aprobate prin HG 250/2007, Dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil).
25.7. După efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o.
Din cuprinsul dispozițiilor legale citate mai sus, a rezultat că, până la intrarea dispoziției de restituire în circuitul civil prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, aceasta are natura juridică a unui act administrativ de putere, care poate fi revocat.
Același caracter juridic de act administrativ de putere îl are și dispoziția care propune acordarea despăgubirilor, și poate fi revocată până la data intrării sale în circuit civil, moment pe care îl apreciază ca fiind acela al emiterii titlului de despăgubire de către Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor.
În speță dispoziția revocată nu a intrat în circuitul civil, astfel încât, fiind un act administrative de putere, acesta putea fi revocat de către emitentul său.
Petiționarii au mai susținut că legalitatea actului revocat a fost verificată pe cale judiciară, instanțele pronunțând hotărâri irevocabile cu privire la acestea.
Verificând cuprinsul sentinței civile nr. 409/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, instanța a constatat că aceasta a avut ca obiect pretenția petiționarilor D. a se dispune obligarea P. ui municipiului C. -N. la completarea Dispoziției nr. 3565/_ cu o ofertă de preț concretă și cu mențiunea transmiterii acesteia în termen de 30 de zile către instituția abilitată cu acordarea despăgubirilor. În acest litigiu instanța nu a verificat legalitate dispoziției din perspectiva îndreptățirii petiționarilor la despăgubiri, ci s-a limitat strict la obiectul cauzei.
Astfel, fiind, nu se poate pretinde existența unor hotărâri irevocabile cu privire la legalitatea dispoziției de acordare a despăgubirilor.
Pe fond, soluția adoptată a fost temeinică și legală, căci petiționarii nu și-au dovedit îndreptățirea de persoane îndreptățite la restituire.
Astfel cum au recunoscut înșiși reclamanții, terenul în suprafață de 430 m.p, a fost preluat de la antecesorii lor Băbălău D. Sofia și Băbălău D. Augustin.
Aceștia au arătat că notificarea a fost formulată în numele și pe seama antecesorilor lor, în baza unui mandat dat de aceștia.
Spre dovadă, la fila 128 dosar au depus la dosar o împuternicire olografă, în cuprinsul căreia antecesorii lor i-au împuternicit să formuleze notificarea pentru imobilul din C. -N., str. A. nr. 42. Actul a fost datat noiembrie 2001.
Înscrisul nu a primit dată certă.
Pentru verificarea înscrisului, la solicitarea instanței, petiționarii au depus spre comparație contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub. Nr. 699/1997 de B.N.P. Fuchs Roza Margit.
Comparând semnătura mandanților Băbălău D. Sofia și Bălăbău D. Nicoale inserată în cuprinsul împuternicirii olografe cu aceea aplicată pe contractul autentic, instanța a constatat că acestea sunt în mod evident diferite, iar concluzia neechivocă care se poate trage este aceea că împuternicirea nu a fost semnată de mandanți.
Astfel, contrar susținerilor petiționarilor, mandatul nu a fost dovedit.
Este adevărat că potrivit disp. art. 1533 Cod civil, mandatul este consensual și poate fi probat prin executarea acestuia, insă în cazul în care notificarea ar fi fost formulată în baza mandatului primit, în numele și pe seama antecesorilor lor, și nu în nume propiu, petiționarii ar fi trebuit să menționeze că
formulează notificarea în numele și pe seama persoanelor îndreptățite la restituire, or nu au făcut o astfel de precizare.
Reclamanții au mai pretins că la momentul emiterii dispoziției atacate, ei erau persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii în calitate de moștenitori ai antecesorilor lor, decedați în 2003, respectiv 2006.
In lipsa depunerii unui certificate de moștenitor după Băbălău D. Sofia și Bălăbău D. Nicoalae, susținerea acestora nu poate fi primită.
Prin prisma argumentelor expuse mai sus a apreciat temeinică și nelegală dispoziția atacată, considerent pentru care plângerea dedusă judecății a fost respinsă ca nefondată
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanții DS D. și D. M.
I., solicitând admiterea recursului și ca urmare modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță așa cum a fost ea formulată și drept urmare să se dispună anularea dispoziției de revocare cu nr. 2042/_, prin care se revocă dispoziția nr. 3565/_ emisă de P. Municipiului C. -N. și respingerea notificări formulate de recurenți cu nr. 1319/_, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a dispoziției nr. 3565/2008 prin care au fost acordate despăgubiri pentru imobilul identificat mai sus, cu cheltuieli de judecată doar pentru faza de fond conform actelor depuse la dosarul cauzei.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că sentința atacată este nelegală, instanța de fond pronunțând-o cu încălcarea flagrantă a normelor legale, hotărârea fiind dată și cu aplicarea greșită a legii, instanța interpretând greșit actele deduse judecății.
Prin acțiune a introductivă recurenții au solicitat anularea dispoziției de revocare cu nr. 2042/_, prin care se revocă dispoziția nr. 3565/_ emisă de P. Municipiului C. -N. și se respinge notificarea formulată de recurenți cu nr. 1319/_, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a dispoziției nr. 3565/2008 prin care au fost acordate despăgubiri pentru imobilul identificat mai sus, cu cheltuieli de judecată, invocând câteva aspecte referitoare la principiul irevocabilității, la calitatea recurenților de persoane îndreptățite la a beneficia de astfel de reparații legale.
Față de cererea introductivă P. Municipiului C. -N. a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată având în vedere faptul că la dosarul întocmit în baza notificării nu există un certificat de moștenitor care să ateste calitatea recurenților de persoană îndreptățită în lumina dispozițiile Legii nr. 10/2001.
După administrarea probațiunii necesare, instanța de fond făcând o aplicare greșită a normelor legale în vigoare respectiv încălcând în mod flagrant cerințele normelor în discuție, a respins acțiunea, precizând în esență că
principiul irevocabilității nu a fost încălcat, adică actul revocat nu a intrat în circuitul civil prin urmare putea fi revocat de către instituția ce l-a emis, iar pe de altă parte, în opinia instanței de judecată ce a soluționat fondul nu au făcut dovada calității de moștenitor.
Pentru a ajunge la această concluzie, în mod nelegal si totalmente partizan, instanța de fond nu a avut în vedere decât susținerile și actele prezentate de către intimată, iar dispozițiile legale invocate nu au fost interpretate astfel cum legiuitorul le-a avut în vedere la data adoptării.
Prin sentința civilă nr. 860/2012, instanța de fond a respins în totalitate acțiunea de fond.
În continuare expune pe larg motivele pentru care consideră că sentința atacată nu este legală și temeinică.
În baza Decretului de expropriere nr. 183/1979 imobilul situat în loc. C. -
str. A. nr. 42, jud. C., astfel cum a fost identificat prin cartea funciară nr. 14006 C. nr. top 4166, a fost dezmembrat în două noi numere topo: 4166/1 ce a rămas în favoarea vechilor proprietari: Băbălău D. Augustin și soția Sofia (născută Plăcintar), și 4166/2, parte ce a fost expropriată și trecută în cartea funciară nr. 48146 C. în favoarea Statului Roman.
În anul 1997, în urma decesului numitului Băbălău D. Augustin (bunicul recurenților) se emite certificatul de moștenitor cu nr. 130 prin care sunt menționați moștenitorii acestuia: Băbălău D. Sofia (soție supraviețuitoare - bunica recurenților), Băbălău D. N. (în calitate de fiu - tatăl recurenților) și
D. I. (în calitate de fiu - unchiul recurenților).
Tot în anul 1997 imobilul înscris în cartea funciară nr. 14006 C. cu nr. top 4166/1 a fost achiziționat de către recurenți în părți egale.
În anul 2001 au formulat notificare în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru imobilul identificat cu nr. top 4., în numele antecesorilor lor, care i-au împuternicit să facă aceste demersuri având în vedere starea precară de sănătate a acestora. Această notificare a fost soluționată prin emiterea Dispoziției nr. 3565/2008 prin care au fost propuse despăgubiri pentru imobilul identificat mai sus. Recurenții, prin reprezentant legal, în anul 2008 au formulat o acțiune în justiție prin care au solicitat completarea Dispoziției nr. 3565/_, acțiune ce a format dosarul civil nr. 25801117/2008 și care a fost soluționată prin respingerea cererii introductive prin sentința civilă nr. 409/2008. La mai bine de doi ani de zile le-a fost comunicată o nouă Dispoziție cu nr. 2042/_ prin care prima Dispoziție a fost revocată cu consecința respingerii notificării nr.
1319/2001, pentru lipsa dovezii de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
De amintit este și faptul că recurenții, în intervalul celor 7 ani care s-au scurs de la data înregistrării notificării, în calitate de persoane îndreptățite și pană la data emiterii primei Dispoziții, au formulat cererii și au depus toate actele necesare justei soluționări a dosarului astfel întocmit.
Pe fondul cauzei, așa cum au arătat și în cererea de chemare în judecată, în analizarea Dispoziției de revocare nr. 2042/2012 trebuie avute în vedere câteva aspecte, aspecte ce au fost analizate de către instanța de fond în mod total greșit.
Primul este legat de încălcarea sau nu a principiului irevocabilității actului civil de dispoziție cu privire la bunuri din patrimoniul entității emitente, iar cel de al doilea este legat de calitatea de persoană îndreptățită care a dus la emiterea celor două Dispoziții.
Față de încălcarea principiului irevocabilității, pentru care au susținut că Dispoziția de revocare este nelegală, instanța de fond a apreciat faptul că dispoziția de revocare este un act administrativ de putere și că acesta atât timp cât nu a intrat în circuitul civil poate fi revocat. În opinia recurenților aceste
argumente nu se pliază pe speța de față, iar actul dedus judecății a fost interpretat greșit precum și textele de lege, în speță art. 25.6 și 7 din HG 250/2007.
În opinia recurenților Dispoziția nr. 2042/2012 emisă de P. Municipiului C. -N. este un act nelegal.
Așa cum a arătat și în cadrul plângerii inițiale, precum este statuat atât de legislație cat și de doctrină, Decizia/dispoziția emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 are caracterul unui act civil de dispoziție cu privire la bunuri din patrimoniul entității emitente. Prin urmare, P. acționează în calitate de reprezentant al persoanei juridice emitente și nu în calitate de autoritate administrativă, iar singura cale de cercetare a valabilității dispoziției inițiale era acțiunea în justiție, astfel cum dispune Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția de revocare acesta și-a depășite atribuțiile și normele referitoare la cercetarea condițiilor impuse de lege pentru emitere prevăzute de Legea nr. 10/2001, lege specială, încălcându-se și principiul irevocabilității actului juridic civil, care este o consecință și totodată o garanție a principiului forței obligatorii a actului juridic civil.
Această poziție este susținută și de către practica judiciară și aici ne raportăm la multiplele decizii emise de către I., în acest sens depunând la dosarul cauzei decizia civilă nr. 1797/_ .
Prin Dispoziția nr. 3565/_ s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile legii specia1e privind regimul de stabilire și plată a despăgubiri lor eferente imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel că regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv s-a reglementat prin Titlu VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, care nu au fost soluționate în sensul arătării cuantumului despăgubiri lor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau în termen de 10 zile de la data adoptării dispoziției, pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare împreună cu actele necesare.
Din coroborarea dispozițiilor amintite rezultă că intimata nu avea posibilitatea legală de a reveni asupra dispoziției inițiale și de a stabili o altă situație având în vedere faptul că prin prima Dispoziție recurenții au dobândit un bun în sensul dispozițiilor art.1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO. Prin urmare și jurisprudența CEDO si-a lărgit accepțiunea noțiunii de bun și s-a stabilit că aceasta cuprinde nu numai drepturile de proprietate și alte drepturi reale, ci și drepturile de creanță, chiar interesele economice și speranțele legitime cu anumite limitări.
Prin urmare unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului, conform jurisprudenței CEDO, este principiul securității raporturilor juridice, iar, prin revocarea actului juridic civil prin care intimata a stabilit dreptul subsemnaților la a beneficia de despăgubiri pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior care desființează drepturile recunoscute inițial, înseamnă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.
Instanța de fond a făcut referire la dispozițiile art. 25.6 și 25.7 din HG nr.
250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001:
Art. 25.6 "dispoziția de aprobare a restituirii în natură este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietății și care, odată îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate supus regulilor prevăzute de dreptul comun (devine act de proprietate în sensul prevederilor Codului civil).
Art. 25.7 "după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o. "
Dar din lecturarea acestor dispoziții rezultă în mod clar că legiuitorul a avut în vedere situația expresă a restituirii în natură a bunurilor imobile prin emiterea dispoziției, act ce este asimilat înscrisului sub formă autentică conform art. 25 punct 4 din Legea nr. 10/200 1, și în baza căruia se efectuează formalități le de publicitate imobiliară. Având în vedere această reglementare imperativă și strictă a legiuitorului, o revocare a dispoziției emise anterior de către autoritatea publică nu se mai poate realiza pe cale administrativă - ci doar pe cale judecătorească.
Prin urmare, în prezenta speță nu este vorba despre irevocabilitatea actului administrativ de putere, ci a actului juridic civil - dispoziția emisă de P. Municipiului C. -N. în soluționarea notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001. Acest tip de litigii au caracter civil indiferent de calitatea unității deținătoare ori entității investită cu soluționarea notificărilor, autoritate publică ori societate comercială. În cadrul acestor proceduri, autoritățile publice au calitatea de unități deținătoare a bunului și nu acționează în regim de putere publică potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, raporturile juridice cu persoana îndreptățita având caracter civil. Astfel că nu poate fi reținută ca legală soluția instanței de fond care interpretează același act ca fiind unul administrativ pană la intrarea în circuitul civil, iar după acest moment același act devine unui civil.
În ceea ce privește momentul intrării în circuitul civil al dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, consideră că instanța de judecată a interpretat în mod greșit dispozițiile legale invocate, prin analogie considerând că momentul la care o dispoziției care propune acordarea de despăgubiri intră în circuitul civil este momentul la care este emis titlul de despăgubire de către Comisia Centrală. Din contră, în continuare consideră că momentul la care o astfel de dispoziție intră în circuitul civil coincide cu rămânerea definitivă a dispoziției după comunicarea acesteia către beneficiari si mai mult prin înaintarea si înregistrarea la Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor, În baza Legii nr. 247/2005. Așadar, și din această perspectivă dispoziția atacată prin care a fost revocată dispoziția inițială este nelegală.
Mai mult nu trebuie uitat faptul că Dispoziția nr. 3565/2008 emisă de P. Municipiul C. -N. a fost supusă controlului instanței de judecată în cadrul dosarului nr._ ce a fost soluționat de către Tribunalul Cluj, sens în care instanța a menținut ca legală și temeinică Dispoziția nr. 3565/2008, dispoziție atacată, astfel că obligația intimatei a fost de a comunica dosarul întocmit, în termenul legal prevăzut de lege Secretariatului Comisiei Centrale în vederea parcurgerii procedurii de stabilire și acordare a despăgubiri lor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Chiar și dacă am accepta poziția instanței de fond, trebuie reținut faptul că, potrivit art. 1 alineatul 6 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege rezultă că autoritatea publică își poate revoca actul administrativ emis nelegal doar dacă acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, ceea ce nu este cazul în speță. Astfel, odată cu comunicarea dispoziției inițiale către contestator și înaintarea ei către Prefectură, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum era în vigoare la acea dată instituție ce și-a dat avizul de legalitate nr. 1834/IV/2011, iar acest dosar a fost înaintat și înregistrat de Comisia Centrală pentru Acordarea
Despăgubirilor, nu există nici un dubiu că acesta a intrat în circuitul civil astfel încât anularea ei nu se mai poate realiza decât pe cale judiciară.
Un alt aspect ce a fost avut în vedere la momentul formulării plângerii și la momentul soluționării cauzei în fond s-a raportat la existența sau inexistența calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii ce se acordă în baza Legii nr. 10/2001. Și din acest punct de vedere consideră că motivarea instanței de fond nu a avut în vedere actele depuse la dosarul cauzei precum și dispozițiile legale în materie.
În mod greșit și nelegal a fost revocată prima Dispoziție. Așa cum rezultă din actele de la dosarul întocmit în baza notificării formulate rezultă în mod clar și de necontestat faptul că sunt persoane îndreptățite la a primi despăgubirile prevăzute de legea specială.
Astfel, așa cum rezultă din conținutul cărții funciare nr. 14006 C. și din procesul verbal de punere în aplicare a Decretului nr. 183/1979 privitor la exproprierea anumitor suprafețe de teren, proprietari la acea dată erau bunicii recurenților BĂBĂLĂU D. AUGUSTIN și soția SOFIA, născută Plăcintă.
În anul 1997 bunicul Băbălău D. Augustin a decedat, an în care a și fost dezbătută succesiunea ce a fost finalizată prin emiterea Certificatului de Moștenitor nr. 130/1997. Tot în anul 1997 recurenții au achiziționat de la moștenitori imobilul ce a făcut obiectul succesiunii cu menținerea unui drept de uzufruct viager pentru doi dintre moștenitori, sens în care având în vedere vârsta înaintată a acestora și multiplele afecțiuni medicale și faptul că locuiau efectiv în același imobil au hotărât împreună la prestarea întreținerii către aceștia până la decesul lor.
La data apariției legii speciale de reparație, datorită stării șubrede de sănătate și a vârstei înaintate, la rugămințile acestora, au formulat în numele lor notificarea nr. 1319/2001. În acest sens antecesorii lor le-au eliberat o împuternicire, într-adevăr fără dată certă, dar în coroborare cu celelalte înscrisuri depuse și în coroborare cu susținerile recurenților duc la o singură concluzie - aceea a existenței mandatului din partea acestora, iar ulterior a calității recurenților de moștenitori. Față de constatările făcute de către instanța de fond cu privire la lipsa identității dintre semnăturile existente pe împuternicire și pe cel de comparație, consideră că acestea au fost făcute fără a avea la baza o eventuală constatare științifică, în opinia recurenților semnăturile sunt asemănătoare.
O altă chestiune se raportează la mandatul tacit dat de către cei trei moștenitori astfel cum au fost menționați în certificatul de moștenitor nr. 130/1997, mandat care rezultă chiar și din notificarea întocmită în baza Legii nr. 10/2001, în care au precizat, chiar dacă în mod defectuos: " ... în calitate de moștenitori și proprietari ... ".
Potrivit dispozițiilor Codului civil român mandatul este un contract consensual, care ia naștere prin simplul acord de voință între părți, fără a fi supus vreunei forme speciale.
Conform art. 1533 Cod Civil, mandatul poate fi atât în formă scrisă sau chiar verbală ori în mod tacit. Mandatul tacit rezultă din acele împrejurări de fapt care fac neîndoielnic intenția părților. Această împrejurare rezultă neîndoielnic din piesele dosarului întocmit în baza legii speciale: notificare, carte funciară, actele de stare civilă, certificat de moștenitor, certificate de deces.
În concluzie, mandatul poate fi tacit, primirea mandatului se dovedește prin executarea lui. Prin urmare, solicită instanța învestită să se aplece asupra actelor ce formează dosarul nr. 3458 la legea 10. În acest sens faptul că acest dosar are în conținutul său certificatul de moștenitor nr. 130/1997, certificatele de deces, actele de stare civilă rezultă fără putință de tăgadă faptul că recurenții
au acționat în calitate de mandatari ai antecesorilor lor. Mai mult chiar și în conținutul notificării au specificat persoanele de la care s-a efectuat exproprierea imobilului notificat. Nu trebuie uitate dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 care impune persoanei îndreptățite obligația formulării notificării, fără a face nicio precizare în privința modalității de formulare a acesteia, prin urmare unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face. În concluzie, din perspectiva acestui text de lege nu există niciun impediment la formularea notificării și prin mandatar, nu numai personal.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001: "de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite: "
Iar conform dispozițiilor art. 4.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 adoptate prin HG nr. 250/2007 "La art. 4 alin 2 din lege norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă. certificate de moștenitor, dacă acesta există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar. "
Având în vedere textul de lege citat mai sus rezultă în mod clar faptul că legiuitorul nu a impus în această procedură specială existența obligatorie a certificatului de moștenitor prin care să fie făcută dovada calității de moștenitor. Ci această dovadă va putea fi făcută și prin alte acte de stare civilă, așa cum arată la punctul 4.2 din Norme, acte care vor fi studiate de către juriștii din cadrul unităților deținătoare.
Din actele depuse la dosarul cauzei în timpul soluționării notificării pe cale administrativă antecesorii au decedat, dovadă stand certificatele de deces, în opinia recurenților în calitate de moștenitori aveau, la data emiterii Dispoziției nr. 2042/2008 ce a fost revocată, calitate de persoane îndreptățite la a beneficia de despăgubirile ce pot fi acordate în baza legii speciale.
Astfel că inexistența certificatului de moștenitor nu este de natură a respinge o notificare întocmită în baza Legii nr. 10/2001 ci instanța de judecată are obligația legală de a analiza toate actele de la dosarul cauzei, acte de stare civilă care duc la dovedirea calității noastre de moștenitori și implicit de persoane îndreptățite la a obține despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv.
În drept: Legea nr. 10/2001, HG nr. 250/2007.
Pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Curtea constată că dispoziția ulterioară nr. 2042/_ este nelegală și nu produce efecte, deoarece pârâtul nu mai putea emite încă o dispoziție în soluționarea aceleași notificări atâta timp cât prima dispoziție încă își produce efectele, dat fiind că aceste efecte se produc până la anularea acestei dispoziții de către instanță în procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevede că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului …".
O dispoziție mai poate înceta să producă efectele în cazul prevăzut de art.
25 alin. 6 din Legea nr. 10/2001, anume când în cazul restituirii în natură persoana îndreptățită nu a pus în executare decizia de restituire în natură în termen de 3 ani de la data primirii ei, dar această ipoteză nu este incidentă în cauză.
Ori, cât timp prin dispoziția nr. 3565/_ a fost soluționată notificarea părților, este evident că este incidentă doar procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece chiar dacă acest act este un act administrativ, nu este un act pur administrativ, întrucât, pe de o parte, nu întotdeauna este emis de o autoritate publică, caz în care nici nu se pune problema caracterului administrativ, iar pe de altă parte, chiar dacă este emis de o autoritate publică, pentru cenzurarea legalității acestuia se prevede o procedură specială prin care actul poate fi atacat, anume cea menționată mai sus, prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare deciziei sau dispoziției emise în condițiile Legii nr. 10/2001 nu îi sunt aplicabile regulile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nefiind posibilă revocarea sa în nici o situație.
Apoi, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic. În consecință, o anulare (revocare), ulterioară emiterii dispoziției de restituire în natură, nu se mai poate realiza pe cale administrativă.
Prin urmare, o dispoziție de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură sau o dispoziție de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, nu poate fi revocată dat fiind că s-ar putea naște nenumărate situații nelegale în cazul în care se emite o dispoziție de restituire apoi aceasta este revocată ori se emite o dispoziție de respingere apoi una de admitere a cererii sau se emit simultan mai multe dispoziții/decizii în favoarea unor persoane diferite, toată stabilitatea raporturilor civile fiind bulversată. În concluzie, pentru soluționarea unei notificări se poate emite doar o singură decizie/dispoziție, oricare ar fi soluția, de admitere sau respingere.
Acolo unde legiuitorul a dorit a prevăzut în mod expres posibilitatea revocării actului emis în procedura de retrocedare, cum este cazul prevăzut de art. 27 alin. 22din Legea nr. 18/1991, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 247/2005.
De menționat că o astfel de dispoziție există, dar nu în Legea nr. 10/2001 ci în Normele de aplicare a acesteia, anume la pct. 20.4. din H.G. nr. 498/2003, care dispun că "Decizia/dispoziția motivată dispusă de un organ de conducere ierarhic inferior unui alt organ de conducere din cadrul unității deținătoare poate fi revocată de acesta din urma în virtutea plenitudinii de competenta specific situației juridice a unității deținătoare … ", nefiind oricum întrunită în cauză această ipoteză.
Trebuie sesizat că această dispoziție din Normele de aplicare adaugă la lege, ceea ce nu poate fi admis, normele de aplicare fiind aprobate printr-o hotărâre de guvern care are o putere normativă inferioară legii. O dispoziție nu mai poate fi revocată în nici o ipoteză odată ce a fost emisă, comunicată părții și
intrată în circuitul juridic, singurul mod de cenzură fiind cel dedus instanței de judecată, procedura fiind exclusivă.
Trebuie remarcat că această procedură exclusivă, prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a și fost utilizată, iar prin sentința civile nr. 409/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, instanța a constatat că aceasta a avut ca obiect pretenția petiționarilor D. a se dispune obligarea P. ui municipiului C. -N. la completarea Dispoziției nr. 3565/_ cu o ofertă de preț concretă și cu mențiunea transmiterii acesteia în termen de 30 de zile către instituția abilitată cu acordarea despăgubirilor.
Pe lângă dispozițiile legale amintite, emiterea unei noi dispoziții în contra hotărârii judecătorești lasă fără efect această hotărâre, pe lângă că i se impune pârâtului cu putere de lucru judecat.
Acest argument este unul suplimentar, pentru că atacarea sau neatacarea dispoziției emise are aceleași efecte, în cazul în care de exemplu plângerea este respinsă, nu se mai poate emite o nouă dispoziție, pentru că prin păstrarea dispoziției de către instanță aceasta o confirmă și intră în puterea lucrului judecat în acest fel, indirect.
Cu atât mai mult în cauză când s-a dispus obligarea P. ui municipiului
-N. la completarea Dispoziției nr. 3565/_ cu o ofertă de preț concretă și cu mențiunea transmiterii acesteia în termen de 30 de zile către instituția abilitată cu acordarea despăgubirilor, și era obligat să respecte această hotărâre judecătorească.
Neatacarea unei dispoziții nu schimbă lucrurile, pentru că doar instanța poate schimba dispoziția, dacă se atacă, iar dacă nu se atacă nu înseamnă că și altcineva poate schimba dispoziția, în speță primarul, pentru că am stabilit că doar instanța o poate schimba.
Susținerea instanței de fond că în acest litigiu instanța nu a verificat legalitate dispoziției din perspectiva îndreptățirii petiționarilor la despăgubiri, ci s-a limitat strict la obiectul cauzei, nu are efect asupra statuărilor de mai sus.
Faptul că anumite critici de nelegalitate au fost sau nu formulate, nu înseamnă că acestea mai pot fi valorificate în alt fel sau în altă procedură decât cea prevăzută expres de lege.
Prin urmare există o hotărâre irevocabilă și cu privire la legalitatea dispoziției de acordare a despăgubirilor, pentru că această legalitate putea fi analizată doar în procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu este prevăzută o altă procedură în care să se poată face această analiză.
Dacă nu există o altă procedură atunci aceasta nu poate fi utilizată sau inventată.
Atacarea actelor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 se face după o procedură specială.
Ca și principiu, specialul prevalează în fața generalului, nu doar prin faptul că procedura generală nu mai poate fi utilizată, ci și prin faptul că procedura specială este obligatorie, și doar aceasta, fiind vorba de exclusivitatea procedurii speciale.
O altă ipoteză este prevăzută de pct. 23.8. din Normele de aplicare anume
"După efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natura nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o.". Și în acest caz s-ar înțelege că înainte de efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar dispoziția de restituire în natură ar putea fi revocată, dar față de cele expuse anterior această posibilitate este exclusă.
Dispoziția neatacată, sau atacată dar respinsă, își produce efectele de la expirarea termenului de atacare sau de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de respingere a contestației.
În cazul dispoziției atacate principiul revocabilității nu poate fi aplicabil decât până în momentul atacării la instanță a dispoziției sau până la momentul neatacării - al expirării termenului de atac, care echivalează cu intrarea în circuitul civil al dispoziției, și în consecință revenirea la cele dispuse prin dispoziție, sub aspectul în discuție, încalcă principiul irevocabilității actelor intrate în circuitul civil.
Caracterul definitiv al dispoziției arătate prin care s-a dispus măsura reparatorie prin acordarea de titluri de valoare rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. 3-8 din Titlul VII al Legii 247/2005, întrucât aceste dispoziții prevăd fie competența pentru Secretariatul Comisiei Centrale de a verifica legalitatea
restituirii în natură fie, pe baza raportului de evaluare de specialitate, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie retrimiterea dosarului spre reevaluare, însă nu prevede posibilitatea restituirii documentației înaintate pentru completarea ei la entitățile investite cu soluționarea notificărilor.
Caracterul definitiv al dispoziției, sub aspectul în discuție, ridică și aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 Adițional la C.E.D.O., întrucât recunoașterea drepturilor la măsuri reparatorii sub aspectul întinderii lor a constituit o speranță legitimă pentru contestatori în obținerea măsurilor, întrucât pentru aceștia a existat un interes patrimonial substanțial suficient de important și concret care se baza pe dispoziția definitivă și din hotărârea judecătorească prin care s-a atacat, în sensul discutat, convingerea caracterului definitiv venind tocmai din limitele de competență ce revin Comisiei Centrale pentru acordarea titlurilor de despăgubire.
Față de cele constate mai sus, motivele de recurs ce privesc calitatea de persoane îndreptățite și mandatul tacit nu mai pot fi analizate.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanții DS D. și
M. I. împotriva sentinței civile nr. 860 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va modifica în tot.
Va admite plângerea formulată de reclamanții DS D. și D. M. I. în contradictoriu cu pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N. și, în consecință va anula Dispoziția nr. 2042/_, emisă de P. MUNICIPIULUI C. -N. (prin care a fost revocată Dispoziția nr. 3565/_, emisă de P. MUNICIPIULUI C.
-N. ).
Va menține Dispoziția nr. 3565/_, emisă de P. MUNICIPIULUI C.
-N., ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N., aflat în culpă procesuală față de admiterea recursului, să plătească reclamanților DS D. și D. M. I., suma de 3.348 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, onorariu de avocat potrivit chitanței de la fila 136 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții DS D. și D. M. I. împotriva sentinței civile nr. 860 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în tot, după cum urmează:
Admite plângerea formulată de reclamanții DS D. și D. M. I. în contradictoriu cu pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N. și, în consecință:
Anulează Dispoziția nr. 2042/_, emisă de P. MUNICIPIULUI C. -
N. (prin care a fost revocată Dispoziția nr. 3565/_, emisă de P. MUNICIPIULUI C. -N. ).
Menține Dispoziția nr. 3565/_, emisă de P. MUNICIPIULUI C. -N.
, ca fiind legală și temeinică.
Obligă pârâtul P. MUNICIPIULUI C. -N. să plătească reclamanților
S. D. și D. M. I., suma de 3.348 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 martie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
A. -A. P.
C.
-M.
CONȚ
I. -D.
C.
GREFIER,
A. M.
Red. I.D.C./Dact. R.V.
2 ex./_
Jud.fond: C. -V. B. - Tribunalul Cluj
| ← Decizia civilă nr. 10/2001. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 3681/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
