Decizia civilă nr. 389/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ 389/R/2013
Ședința publică din 11 Septembrie 2013 Instanței alcătuită din:
PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta apelantă V. I.
V. împotriva Sentinței civile nr. 3813/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimații F. D., F. M. V.
, F. V. H., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 04 septembrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL
Asupra cauzei de față,constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3813/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de către reclamanta V. I. V. în contradictoriu cu pârâții F. D., F.
M. -V. și F. V. -H., și în consecință: s-a dispus grănițuirea imobilului proprietatea reclamantei, înscris în CF nr. 1018 Poiana, A+1, top. nr. 170 si 171, față de imobilul proprietatea pârâților, înscris în CF nr. 1258 Poiana, A+3. top. nr. 172/1/1, 173/1/1, în varianta 2 a raportului de expertiză tehnică efectuat de expert Mădăraș M. Traian.
S-a respins acțiunea formulată și precizată pentru rest. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1100 lei ce reprezintă ½ din onorariul expertului, cu titlu de cheltuieli de judecată și de asemenea, a fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 1071 lei reprezentând onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta V. I. V. este proprietara imobilului înscris în CF 1018 Poiana (fila 5 dos.), sub A1, nr. top 170 și 171, cu destinația de casă familială, curte și grădină, în suprafață de 907 mp, imobilul fiind dobândit cu titlu de cumpărare și partaj în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr.730/1996 de BNP Ștefania Feurdean (fila 7 dos.), precum și a partajului care a operat între reclamantă și fostul său soț. Adresa administrativă a imobilului este mun. T., str. C., nr.106. Pârâții
F. D., F. M. V. și F. V. sunt proprietarii imobilului învecinat, înscris în CF 1258 Poiana, sub A3, nr. top.172/1/1 și 173/1/1,
cu destinația casă și grădină, în suprafaață de 1267 mp. Adresa administrativă a imobilului este mun. T., str. C., nr.108.
Problema grănițuirii s-a pus în prezenta cauză raportat la limita comună a proprietăților mai sus individualizate, și tot raportat la această limită comună au fost formulate pretențiile reclamantei de revendicare, respectiv de desființare a gardului.
Cu privire la starea de fapt dedusă judecății, s-a reținut că deținerea faptic a unei suprafațe mai mică decât cea scriptică nu presupune necesarmente faptul că gardul dintre proprietățile învecinate a fost mutat sau că trebuie mutat.
O dovadă clară în acest sens în prezentul dosar rezultă din analiza comparativă a două planuri de situație la aceeași scară (1:5000): primul plan datează din anul 1980, se regăsește la fila 30 dos. și a stat la baza Autorizației de construire nr.58/_ (fila 27 dos.). Practic, diferența dintre planuri este consecința unei modificări a drumului public, pe care părțile o recunosc și care a adus o modificare de suprafață prin diminuare la imobilul reclamantei (la acea vreme aflat în proprietatea vânzătorilor Arba). Despre această modificare la drumul public care a afectat proprietatea de la nr.106 vorbește și martora Zsigmond V. (fila 146 verso dos.), cu precizarea că din această proprietate s-a luat din teren spre cealaltă limită laterală a lui, nu spre limita cu imobilul pârâților.
Într-adevăr, și concluziile expertului sunt în sensul că, așa cum sunt folosite și delimitate actualmente imobilele în cauză, cel al reclamantei are o suprafață de teren mai mică cu 122 mp față de suprafața scriptică de 907 mp, iar cel al pârâților are o suprafață mai mare cu 106 mp față de suprafața scriptică de 1267 mp. Rămâne de stabilit astfel dacă minusul de 122 mp se datorează mutării gardului dintre proprietățile în litigiu și dacă această diferență se regăsește la pârâți, fiind explicația pentru care aceștia ar folosi teren în plus față de datele de CF.
Cu privire la poziționarea gardului dintre proprietăți, singura persoană care a participat efectiv la stabilirea amplasamentului vechiului gard este martora Zsigmond V. (fila 146 verso dos.) care se învecinează neîntrerupt încă de la vârsta de 5 ani cu imobilele în litigiu în partea din spate și care a fost chemată de vechii proprietari - familiile Moga (nr.108) și Arba (nr.106) - la tragerea unei sârme în linie dreaptă pentru stabilirea liniei de hotar. Sub acest aspect, declarația martorei se coroborează cu declarația martorului Arba I. (filele 150-151 dos.) care și el arată că din auzite de la tatăl său știe că astfel s-a procedat - prin tragerea unei sârme (fila 150 verso, alin.1). Întrebată despre amplasarea vechiului gard, la care a participat personal, martora Zsigmond V. arată că gardul vechi a fost făcut pe bucăți, întrucât oamenii pe atunci nu aveau resurse financiare, dar recunoaște ca făcând parte dintr-o bucată a gradului vechi un stâlp de lemn vechi, care mai există și în prezent (fila 146, alin.2). Acest stâlp de lemn vechi este reținut și de expert în raportul de expertiză, expertul precizând totodată că stâlpul de lemn este spre proprietatea reclamantei, în timp ce gardul actual, nou, edificat de pârâți este în spatele stâlpului de lemn, spre proprietatea pârâților (fila 106 dos.). Rezultă astfel, din coroborarea aspectelor relatate de martora Zsigmond V. cu aspectele reținute sub aspect tehnic de expert, că noul gard a fost edificat pe proprietatea pârâților sau, altfel spus, în
interiorul proprietății pârâților față de vechiul gard.
Mai arată martora Zsigmond V. că un stâlp de lemn, care nu mai există în prezent, era amplasat chiar în gardul de la stradă, undeva între actualul stâlp de beton din colțul spre nr.108 al gardului reclamantei și actualul stâlp de fier din colțul spre nr.106 al gardului pârâților. Or, și față de această precizare, gardul nou edificat de pârâți rezultă a fi amplasat pe
proprietatea pârâților sau, altfel spus, în interiorul proprietății pârâților față de vechiul gard. Declarația martorei Zsigmond V. se impune coroborată din perspectiva celor arătate la alineatul precedent cu declarația martorului Arba I. care precizează că stâlpul de beton din colțul spre nr.108 al gardului reclamantei este pe locația și are cam aceleași dimensiuni cu stâlpul pe care tatăl său l-a amplasat la poartă.
Mai arată însă martorul Arba un aspect, care contrazice declarația martorei Zsigmond V.: de la stâlpul care este în prezent înlocuit (îmbrăcat) de stâlpul de beton, mai exista un gărduleț cu o lățime de aproximativ de 35 cm care aparținea de proprietatea de la nr.106 și care ar conduce la concluzia că stâlpul de fier de la colțul proprietății și gardului pârâților este intrat cu aproximativ 25 cm în proprietatea reclamantei.
În aprecierea instanței însă, fotografia de la fila 162 dos. - care reprezintă gardul la stradă a celor două proprietăți în litigiu, văzut din interiorul imobilului cu nr.106 pe vremea când martorul era copil - infirmă declarația martorului Arba și confirmă declarația martorei Zsigmond - astfel, se poate observa că între stâlpul de beton și stâlpul de fier există o foarte mică distanță, însă nicidecum 35 cm sau vreun gărduleț de fier. Se ajunge și pe această cale la concluzia că actualul gard al pârâților este amplasat pe proprietatea pârâților sau, altfel spus, în interiorul proprietății pârâților față de vechiul gard.
Referirile martorilor la poziționarea pomilor fructiferi nu fac decât să confirme faptul că noul gard al pârâților nu se abate de la linia vechiului gard în detrimentul reclamantei.
În privința reperului natural de care reclamanta se prevalează, un mălin, acesta nu mai există faptic, astfel încât nu se poate face raportare la el. În privința viței de vie ca reper natural, instanța a dat eficiență declarației martorei Zsigmond V. care a arătat că aceasta a fost plantată de familia Moga (nr.108) pe proprietatea lor, dar că întrucât a crescut spre familia Arba (nr.106), familia Moga a lăsat familia Arba să o culeagă. Planșa foto de la fila 145 surprinde această vie, cu direcție clară de creștere dinspre imobilul cu nr.108 spre cel cu nr.106, și în aceeași planșă sunt surprinse și sfoara și șanțul care au stat la baza edificării noului gard de către pârâți. Se poate observa și raportat la acestea că noul gard a fost edificat în interiorul proprietății de la nr.108.
Pentru precizie, trebuie arătat că martorul Arba I. susține că familia sa a plantat via și mai arată că a fost plantată "chiar lângă gard"; (fila 150 verso, alin.2). Este mai puțin important cine a plantat via, însă este importantă precizarea martorului Arba că via s-a plantat "chiar lângă gard";, deoarece, prin raportare la planșa foto de la fila 145 care surprinde această vie și raportat la amplasarea noului gard al pârâților (sfoară și șanț în planșa foto de la fila 145), vița de vie este și în grănițuirea actuală lângă gard, în proprietatea reclamantei. Poziționarea viței de vie a fost verificată și cu ocazia cercetării la fața locului (fila 140 verso, alin.4) și se constată că este în proprietatea afaltă în folosința actuală a reclamantei.
Este de asemenea de remarcat că martora Zsigmond V. nu face referire la nicio neînțelegere între familiile Moga și Arba cu privire la amplasarea gardului și nici nu arată, contrar celor susținute de reclamantă, că la amplasarea gardului s-ar fi ținut cont de picătura streșinii. La fel ca și martora Zsigmond V. (fila 146, alin ultim), și martora Uram Ana (fila 147, alin1 și 2) și martorul Arba (fila 151 alin.1) arată că nu a auzit de vreo nemulțumire a familiei Arba despre modul de amplasare a vechiului gard. Singura care relatează despre incidente legate de amplasarea gardului este
martora Nealcoș F., însă aceasta admite în finalul declarației că în prezent nu se salută cu familia pârâților deoarece între ei au existat diferende tot cu privire la amplasarea unui gard. Din aceste motive, instanța nu a avut în vedere la soluționare prezentei cauze declarația martorei Nealcoș, deoarece se dovedește că pe fondul disensiunilor dintre ea și pârâți a făcut o serie de afirmații pro causa.
În privința susținerii martorului Arba I. în sensul că un colț din spate al casei pârâților era pe linia despărțitoare dintre imobile, instanța nu o va avea în vedere în cauză deoarece martorul cunoaște acest aspect "din auzite"; de la tatăl său, dintr-o discuție de pe când era copil, iar această declarație nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, îndeosebi nu se coroborează cu planșele tehnice care ilustrează casa de la nr.108, unele cu o vechime considerabilă. Astfel fiind, instanța a apreciat că ansamblul probatoriului administrat în cauză conduce la concluzia că noul gard al pârâților este edificat în interiorul proprietății pârâților față de vechiul gard. Apoi, trebuie reținut că noul gard edificat de pârâți a fost ridicat în baza unei autorizații de construire cu nr.136/_, deci emisă la un moment la care reclamanta era deja proprietara imobilului de la nr.106. În măsura în care reclamanta a apreciat că este vătămată prin emiterea acestei autorizații, care era însoțită inclusiv de un plan de amplasare a gardului, reclamanta putea și trebuia să desființeze respectiva autorizație (act administrativ) în condițiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ (art. 1, alin.2 din Legea nr.554/2004). Or, nu rezultă ca reclamanta să fi făcut un astfel de demers, astfel încât autorizația nr.136/_ a rămas până în prezent un act
juridic producător de efecte juridice, care se bucură de prezumția de valabilitate.
Din toate motivele mai sus expuse, instanța a dispus grănițuirea proprietăților în litigiu în varianta 2 din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Mădăraș M. Traian (fila 105 dos.) ceea ce implică respectarea folosinței actuale a imobilelor în litigiu cu concluzia că reclamanta și pârâții nu își ocupă unii altora vreo suprafață de teren. Conform variantei 2 (fila 123 dos.) se urmărește linia gardului actual, care este în interiorul proprietății pârâților față de vechiul gard (linia punctată de la fila 123 dos.), corectivul adus fiind acela că gardul este o linie dreaptă, nu frântă cum ar rezulta dacă s-ar urmări vechiul stâlp de lemn existent și astăzi. Corectivul însă nu este în detrimentul reclamantei, ci în detrimentul pârâților, față de cele figurate pe planșa de la fila 123 dos.
Văzând varianta de grănițuire căreia îi acordă eficiență instanța, a respins petitele 2, 3 și 4 din precizarea de acțiune (fila 130 dos.), deoarece admiterea acestora ar fi presupus adoptarea variantei 1 din raportul de expertiză, ceea ce însă nu s-a întâmplat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel reclamanta solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și în subsidiar casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Argumentele invocate au fost grupate în 6 puncte:
din măsurători rezultă că trenul apelantei are o suprafață mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară în timp ce intimații folosesc o suprafață mai mare;
din interogatoriul pârâtului F. D. a rezultat că acesta a fost de acord ca gardul despărțitor să fie amplasat pe mejdia picăturii streșinii casei sale;
declarația martorului Arba nu a fost valorificată întrucât acesta a relatat aspecte "din auzite";, însă familia martorului a fost proprietara anterioară a imobilului;
în mod greșit a fost înlăturată declarația lui Nealcoș F. pe considerentul subiectivității întrucât dacă aceasta ar fi făcut declarații în defavoarea pârâților în mod sigur nu ar fi recunoscut tensiunea existentă;
în mod greșit a fost interpretată fotografia care prezintă gardul de la stradă;
din planurile fotografice se poate observa că toate casele de pe strada C. exceptând a pârâților beneficiază de o poziționare paralelă cu liniile de hotar. Un neajuns al raportului de expertiză care justifică efectuarea unei noi expertize este lipsa din planurile cu situația propusă a stâlpului de lemn din interiorul curții apelantei.
Intimații au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, arătând că instanța de fond în mod corect a analizat probațiunea administrată în cauză, stabilind că linia de graniță să fie pe amplasamentul actual al gardului.
Se arată că limita de graniță a cărei stabilire se solicită pe cale judiciară nu este determinată de asigurarea în totul a suprafețelor de teren înscrise. Soluția subsidiară nu are niciun temei.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a acelor de ordine publică a probațiunii administrate în apel, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 584 C. civil Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Cheltuielile grănițuirii se vor
face pe jumătate.
În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine menite să apere dreptul de proprietate și se dispune atât în cazul unei inexistențe de delimitări între proprietăți cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.
Prin soluționarea cererii, trebuie reconstituit vechiul hotar între proprietățile învecinate, la origine nelitigios și în acest sens trebuie administrate toate probele necesare pentru stabilirea acestui vechi hotar.
Prealabil trebuie reținut că în cauză, în ambele cicluri procesuale, au fost administrate probe în susținerea pretențiilor părților. Urmărind a se reconstitui vechiul hotar, este necesar ca prin probe testimoniale să se determine vechiul traseu al mejdiei iar pentru punerea în executare a hotărârii, un specialist în materia topografie să realizeze lucrarea specifică. Cu alte cuvinte fiind evident că în unele situații, vechea mejdie a fost stabilită cu mult timp înainte și la fața locului să nu existe semne exterioare evidente, opinia expertului trebuie coroborată cu probele testimoniale și din coroborarea tuturor probelor trasă concluzia.
Așa cum a reținut și instanța de fond, susținerile legate de suprafața de teren, în cazul reclamantei apelante, mai mică decât cea înscrisă în cartea funciară, nu pot constitui temei în stabilirea graniței potrivit pretențiilor acesteia întrucât cartea funciară nu garantează întinderea dreptului înscris în cartea funciară ci doar existența dreptului.
În speța de față cu privire la acest aspect trebuie reținut un lucru recunoscut la interogatoriu și din probațiunea testimonială, respectiv că vechea stradă a suferit modificări, ceea ce implicit poate avea consecințe și asupra suprafeței fondurilor.
În același interogator reclamanta a recunoscut, la întrebările 3 și 4, că gardul nou construit nu a fost mutat și vechiul gard există și în prezent. Poziția exprimată în interogatoriul luat lui F. D. la întrebarea 2 nu are valența unei recunoașteri a traseului liniei despărțitoare ci doar a unei poziții exprimate în legătură cu o eventuală nouă convenție dar a cărei valorificare nu a fost solicitată.
Probațiunea testimonială administrată atât în fața instanței de fond dar și în apel confirmă că gardul existent în prezent este edificat pe linia despărțitoare existentă anterior, realizată printr-un gard de lemn și care a constituit vechiul hotar.
Instanța de fond în mod corect a analizat declarațiile administrate în fața sa, dând eficiență declarației dată de Zsigmond V. . Această declarație se coroborează și cu declarația lui R. I. administrată în fața instanței de apel (f. 25) care confirmă că actualul gard începe din același loc, iar distanța dintre gardul vechi și casa fam. F. nu era aceeași de-a lungul întregii case, practic linia gardului și linia casei nefiind paralele.
Martora R. declară că gardul începea de la stradă și continua într-o linie dreaptă până la colțul casei fam. F., declarație care este în concordanță cu declarația martorului Arba (f. 150-151 dosar fond), care a declarat că antecesorii săi au încuviințat ca fam. F. să își amplaseze casa respectiv un colț al acesteia în mejdie.
Declarația martorei Făgădar S. administrată în fața instanței de apel nu poate fi reținută decât parțial, cu privire la afirmația că gardul vechi de lemn începea de la stradă și continua în linie dreaptă până la colțul proprietății fam. F. . Și această declarație este în măsură să dovedească că vechiul gard nu era paralel cu casa fam. F. .
Declarația acestei martore cu privire la mutarea punctului de mejdie de la stradă înspre interiorul terenului fam. V. nu poate fi reținut chiar dacă în parte este susținută și de poziția martorei Feier M. (f. 38), întrucât ambele martore recunosc existența viței de vie de-a lungul gardului vechi traseu pe care este amplasat actualul gard. Pe de altă parte declarația martorei Feier nu poate fi reținută ca obiectivă în condițiile în care deși afirmă faptul locuirii în zonă de foarte mulți ani, declarațiile sale sunt doar în sensul unor aproximări.
Instanța de fond în mod corect a reținut și analizat declarația martorei Nealcoș în condițiile în care între părți au existat litigii iar declarația sa nu se coroborează cu alte probe administrate în dosar. Din planurile anexă depuse de către părți în fața instanței de fond (f. 8, respectiv 30) este evident că în dreptul imobilelor din litigiu str. C. face o curbă, astfel încât amplasarea casei fam, F. fiind în curbă nu putea să fie paralelă cu restul laturilor.
Nici criticile referitoare la raportul de expertiză nu sunt întemeiate în condițiile în care expertul a indicat în cuprinsul raportului de expertiză toate constatările făcute cu privire la stâlpii de lemn, respectiv stâlpi de beton.
Planșele fotografice anexate au fost în mod corect interpretate de către instanță, acestea fiind în măsură să probeze (fila 141) existența vechiului gard de plasă și a viei precum și traseul, distanța inegală între casa fam. F. și vechiul gard (f. 142-143), respectiv traseul actualului gard pe vechiul gard (f. 145). De altfel, și la interogator apelanta a recunoscut edificarea actualului gard pe vechiul gard.
Chiar dacă instanța nu a reținut în integralitate declarația martorului Arba este evident că planurile anexate la raportul de expertiză sunt în
măsură să dovedească amplasarea unui colț al casei fam. F. în apropierea mejdiei.
Declarațiile martorelor Feier și Făgădar cu privire la mutarea gardului înspre fam. V., privitor punctul de început al mejdiei, de la stradă, nu pot fi primite întrucât din analiza planurilor anexă la autorizația de construire (f.
30) act emis în 1980, rezultă că frontul la stradă al imobilului situat la nr. 106, aparținând în prezent reclamantei, era de 12,5 m, aceeași distanță fiind identificată și în raportul de expertiză ca fiind frontul la stradă dacă se are în vedere stabilirea mejdiei pe linia A-B, varianta 2. În situația solicitată de reclamantă, varianta 1, deplasarea gardului se realizează pe o lungime de 2,51 m modificare care nu a fost susținută de niciuna din probele administrate.
Pentru aceste considerente, va respinge ca nefondat apelul declarat de
V. I. V. împotriva Sentinței civile nr. 3813/2012, dosar nr._ al Judecătoriei T., care va fi păstrată în întregime.
Intimații au făcut cheltuieli de judecată prin angajarea unui avocat (f. 37). Fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii apelului, în temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga apelanta să plătească intimaților F. D., F.
M. V. și F. V. H. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de V. I. V. împotriva Sentinței civile nr. 3813/2012, dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o păstrează în întregime.
Obligă apelanta să plătească initmaților F. D., F. M. V. și
F. V. H. suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.
Președinte,
D. T.
Judecător, Ana-SS
Grefier,
G. -C. Ț.
Red.dact.D.T./C.Ț.
6 ex/_
Jud.fond C. M. Macarie
| ← Decizia civilă nr. 1276/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 4601/2013. Grănițuire → |
|---|
