Decizia civilă nr. 400/2013. Prestație tabulară
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 400/A/2013
Ședința publică de la 11 Septembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător O. R. G. Grefier L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra apelului promovat de către reclamanta B. L. EVA în contra Sentinței civile nr. 7000 din 3 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimații
V. M. și V. J. L., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că, la data de_, intimații au depus la dosar concluzii scrise, iar la data de_ apelanta a depus, de asemenea, la dosar concluzii scrise.
Se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând, a constatat că prin Sentința civilă nr. 7000/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. , s-a admis acțiunea civilă exercitată de reclamanții - pârâți reconvenționali Varga M. și Varga J. L.
, în contradictoriu cu pârâta - reclamantă reconvențională B. L. Eva.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională B. L. Eva.
A fost obligată pârâta B. L. Eva să încheie cu reclamanții Varga M. și Varga J. L. contract de vânzare cumpărare în formă autentică privind apartamentul nr. 6 din C. -N., str. Gh. Doja nr.19, înscris în CF nr. 1. C. -N.
, cu părțile indivize comune și cotă parte din teren atribuit în proprietate, în caz contrar prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului menționat în alineatul precedent, bun comun, cu titlu de cumpărare și succesiune.
A fost obligată pârâta B. L. Eva la plata către reclamanta: a sumei de 5431,11 RON din care suma de 4236 RON reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 1190 RON reprezintă onorariul avocațial, iar suma de 5,11 RON reprezintă contravaloarea timbrului judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, încheiat între reclamanții - pârâți reconvenționali și Ramontean Erzsebet, decedată în data de _
, s-a stipulat că Ramontean Erzsebet, în calitate de vânzătore, "vinde pe veci și irevocabil" reclamantei Varga M. și soțului Varga E. apartamentul nr. 6 din
C. -N., str. Gh. Doja nr. 19, înscris în CF nr. 1. C. -N., pe care 1-a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 34035/_ încheiat cu SC Constructardealul SA.
Având în vedere că apartamentul nu putea fi înstrăinat timp de 10 ani de la data cumpărării, potrivit art. 9 alin.8 din Legea nr. 112/1995, contractul menționat este nul absolut ca act de vânzare cumpărare, dar, în temeiul principiului conversiunii actului juridic nul absolut, întrucât îndeplinește condițiile generale de validitate ale unei convenții, prevăzute de art. 948 Cod civil, este valabil ca antecontract, respectiv ca act prin care promitenta vânzătoare se obligă să transfere în viitor, când va exista posibilitatea, dreptul de proprietate. Principiul conversiunii actului juridic nul absolut se întemeiază, printre altele, pe principiul conform căruia consimțământul părților care își asumă drepturi și obligații trebuie să își producă efecte.
Totodată, s-a reținut că prin convenția părților s-a constituit un drept de abitație, viager, al promitentei vânzătoare asupra apartamentului, astfel că la data încheierii convenției nu se punea problema predării posesiei către promitenții cumpărători.
Prin urmare, sunt neîntemeiate susținerile pârâtei-reclamantă reconvențională conform cărora înscrisul este nul absolut ca promisiune sinalagmatică de vânzare la cumpărare deoarece părțile sunt trecute cu titulatura de cumpărător și vânzător, contractul este numit vânzare cumpărare, nu există prevederea că transferul dreptului de proprietate se va face în viitor, convenția a fost încheiată cu intenția de a-și produce efectele la semnarea sa.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei-reclamantă reconvențională, conform căreia potrivit art. 22 din Legea nr.7/1996, instanța nu poate suplini acordul de voință al părții la încheierea contractului în formă autentică, ci doar cu privire la formalitățile de înscriere în cf. Potrivit art. 1073 Cod civil, "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare" iar potrivit art. 1077 cod civil "nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului". Prin urmare, obligația de a face a defunctei Ramontan Erzsebet, născută în temeiul contractului încheiat cu reclamanta Varga Magdalena și în prezent defunctul Varga E., aceea de a încheia în viitor un act apt de a transfera de dreptul de proprietate, poate fi adusă la îndeplinire prin forța de constrângere a statului, și anume prin pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act prin care dreptul se transferă și poate fi întabulat în cartea funciară.
Neîntemeiată este și susținerea conform căreia începerea executării exclude calificarea ca promisiune sinalagmatică de a încheia în viitor un contract în formă autentică. Dimpotrivă, începerea executării are valoarea unei recunoașteri a convenției și o reafirmare a intenției de respecta clauzele convenției, inclusiv sub aspectul transferului dreptului de proprietate, obligații care se mențin datorită principiului conversiunii actului juridic, așa cum s-a arătat mai sus.
Totodată, este neîntemeiat argumentul conform căruia contractul este nul deoarece în sistemul nostru de drept nu este reglementată promisiunea de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, fiind de principiu că orice convenție care îndeplinește condițiile, generale de valabilitate prevăzute de art. 948 și urm. din Codul civil este obligatorie pentru părți, fiind "legea părților", contractele nenumite fiind pe deplin valabile, în. condițiile legii.
Instanța reține că numita Ramontean Erzsebet a dorit să înstrăineze apartamentul prevăzut în contract, iar acest consimțământ trebuie să își producă efectele, în baza art. 969 Cod civil.
Așa cum reiese din contractul de vânzare cumpărare încheiat de Ramontan Erzsebet cu SC Constructardealul SA, prețul stipulat în antecontract respectiv 13.000.000 lei vechi este aproape egal cu cel achitat de către Ramontean Erzsebet către SC Constructardealul SA, respectiv 12.099.743 lei vechi, motiv pentru care instanța a reținut că prețul stipulat în antecontract nu este derizoriu, cum a susținut pârâta-reclamantă reconvențională, astfel că nu este incident motivul de nulitate absolută al convenției prevăzut de art. 1303 Cod civil. Prețul este derizoriu numai în cazul în care este atât de nesemnificativ în raport cu valoarea bunului încât nu poate constitui o cauză a contraprestației vânzătorului, respectiv a promitentului vânzător, fiind de principiu că la analiza caracterului
derizoriu al prețului se are în vedere întotdeauna relația dintre părți, existența unor sentimente de afecțiune, prietenie etc, aspecte care, de regulă determină o scădere a prețului față de valoarea bunului, fără însă a permite calificarea prețului ca derizoriu, deoarece în speță cuantumul prețului nu lipsește de cauză juridică obligația corelativă. Prețul nu are caracter derizoriu deoarece este foste apropriat de cel pentru care a cumpărat bunul Ramontan Erzsebet. În plus, pe lângă preț, s-a stabilit în sarcina promitenților cumpărători și o obligație de achita contravaloarea întreținerii apartamentului.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor convenției de la fila 9, prețul de
13.000.000 lei a fost integral achitat. Faptul că s-a prevăzut că plata prețului se realizează prin reținerea si nerestituirea de către Ramontan Erzsebet a unei sume pe care o primise deja, cu titlu de împrumut, nu afectează în nici un fel caracterul de preț pe care îl are suma menționată în convenție. Faptul că s-a prevăzut că acea sumă cu titlu de împrumut fusese primită de Ramontan Erzsebet în data de_ ceea ce determină imposibilitatea ca din acei bani să fi achitat Ramontan Erzsebet în data de_ (deci anterior) prețul către SC Constructardealul SA, nu are relevanță în speță sub aspectul reținerii de către instanță a faptului că prețul s-a plătit, deci reclamanții sunt îndreptățiți la a obține executarea în natură a obligației, conform art. 1077 și art. 1077 Cod civil.
Instanța a reținut că este inadmisibil, potrivit art. 1191 al. 2 C.pr.civ. a se dovedi cu martori peste sau contra cuprinsului înscrisului, respectiv a convenției de la fila 9, plata prețului sau neplata prețului, atâta timp cât în contract s-a prevăzut foarte clar că obligația de plată a prețului a fost executată tocmai prin reținerea si nerestituirea de către Ramontan Erzsebet a unei sume pe care o primise deja, cu titlu de împrumut de la reclamantă și actualmente defunctul său soț. Plata este un act juridic, astfel că prevederile art. 1191 Cod civil sunt pe deplin aplicabile iar actul juridic al plății este dovedit prin înscrisul sub semnătură privată semnat de numita Ramontan Erzsebet și de către reclamantă și soțul său.
Faptul că s-a acordat, cu titlu de împrumut, numitei Ramontan Erzsebet de către reclamantă și de către soțul ei o sumă puțin mai mare decât prețul pe care trebuia defuncta să îl achite către SC Constructardealul, poate da naștere și unei prezumții judiciare că prețul s-a achitat astfel, acceptându-se teza că data împrumutului este trecută greșit dintr-o eroare materială, însă în opinia instanței această prezumție nu mai este necesară sub aspect probatoriu, deoarece, așa cum s-a reținut deja, actul juridic al plății este dovedit pe deplin prin înscrisul de la fila 9.
Pentru aceste considerente, sunt nerelevante susținerile pârâtei - reclamantă reconvențională în sensul că suma nu constituie un împrumut dat de către reclamanți deoarece defuncta a achitat prețul apartamentului către SC Constructardealul din bani proprii, prețul fiind achitat conform mențiunii din contractul de vânzare cumpărare, așa cum s-a arătat, plata prețului fiind dovedită prin înscrisul de la fila 9.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei - reclamante reconvenționale potrivit căreia contractul cuprinde o clauză de dezicere în sensul că dacă numita Ramontan Erszebet nu își va îndeplini obligația, va putea fi obligată exclusiv la restituirea sumei plătite de reclamanți, nu și la executarea în natură a obligației. Instanța a apreciat că nu există nicio clauză de dezicere, iar executarea în natură a obligațiilor contractuale este un principiu stabilit expres de art. 1073, 1077 Cod civil.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei-reclamantă reconventională conform careia contractul este nul absolut pentru că nu se poate proba contraprestația reclamanților -pârâți reconvenționali de plată a prețului și de prestare a întreținerii. Plata prețului și prestarea întreținerii constituie acte de executare a contractului, neavând relevanță pentru stabilirea caracterului valabil sau nul al contractului, motivele de nulitate a contractului, expres prevăzute de lege, sunt cauze anterioare sau concomitente încheierii contractului, nicidecum ulterioare acestui moment.
Nerelevante pentru stabilirea valabilității contractului sunt și susținerile pârâtei - reclamante reconvenționale conform cărora cu circa un an înainte de încheierea contractului, defuncta a încheiat un testament în formă autentică în
favoarea reclamanților - pârâți reconvenționali care au fost instituiți legatari universali, prin urmare contractul a avut scopul de a o determina pe defunctă să nu își revoce testamentul, primind astfel asigurarea că va fi îngrijită în viitor, că reclamanții - pârâți reconvenționali nu au notat înscrisul în CF decât după moartea defunctei, în data de_ când pârâții au aflat de existența testamentului făcut de defunctă în favoarea pârâtei, aspecte care conduc la concluzia că scopul contractului a fost ca în caz de revocare a testamentului făcut în favoarea lor, aceștia să fie siguri că vor dobândi apartamentul, că s-a respins acțiunea reclamanților - pârâți reconvenționali privind anularea certificatului de legatar al pârâtei - reclamantă reconventională și s-a stabilit că defuncta a avut discernământ atunci când a instituit-o legatară universală pe pârâtă.
Prin urmare, instanța a reținut că potrivit certificatului de legatar nr. 160/2004 eliberat de BNP L. Moigrădean (f.ll), pârâta are calitatea de legatar cu titlu universal al defunctei Ramontan Erzsebet, astfel că obligația defunctei de a transfera dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6 din C. -N., str. Gh. Doja nr.19, înscris în CF nr. 1. C. -N., cu părțile indivize comune și cotă parte din teren atribuit în proprietate, s-a transmis către pârâtă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 969 Cod civil, art. 1073, 1077 Cod civil, art. 948 și urm. Cod civil, instanța a admis acțiunea civilă exercitată de reclamanții-pârâți reconvenționali Varga M. și Varga J. L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconventională B. L. Eva, a respins ca neîntemeiată cererea reconventională formulată de pârâta-reclamantă reconventională B. L. Eva, a obligat pârâta B. L. Eva să încheie cu reclamanții Varga M. și Varga J. L. contract de vânzare cumpărare în formă autentică privind apartamentul nr. 6 din C. -N., str. Gh. Doja nr.19, înscris în CF nr.1. C. -N.
, cu părțile indivize comune și cotă parte din teren atribuit în proprietate, în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar în temeiul art. 22 din Legea nr. 7/1996, va dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului menționat în alineatul precedent, bun comun, cu titlu de cumpărare și succesiune.
În baza art. 274 al. 1 C.pr.civ., pârâta, reclamantă reconventională fiind în culpă procesuală, instanța a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 5431,11 RON din care suma de 4236 RON reprezintă taxa judiciară de timbru, suma de 1190 RON reprezintă onorariul avocațial, iar suma de 5,11 RON reprezintă contravaloarea timbrului judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, a promovat recurs pârâta B. L. Eva,
solicitând în baza art. 312 alin. 1,2,3 din C.pr.civ. admiterea recursului și în principal modificarea integrală a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii principale și admiterii ca întemeiată a cererii reconvenționale și în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul a fost recalificat în apel, la termenul de judecată din data de_, raportat la valoarea imobilului ce face obiectul acțiunii și la disp. art. 282 ind. 1 C.pr.civ.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că instanța a calificat în mod corect actul juridic în litigiu ca fiind un contract de vânzare-cumpărare constatând totodată că este nul absolut, însă a apreciat în mod eronat că, în temeiul conversiunii actului juridic nul absolut, întrucât sunt îndeplinite condițiile generale de validitate ale unei convenții prevăzute de art. 948 C.civ., acest act ar fi valabil ca antecontract, respectiv ca promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare.
Instanța nu a avut în vedere faptul că, pentru a opera conversiunea sunt necesare printre altele și următoarele condiții esențial a fi întrunite: să existe un element de diferență între actul nul și actul valabil, unul dintre acte să fie anulat efectiv și total și actul considerat valabil să întrunească toate condițiile de valabilitate, iar aceste condiții să se găsească chiar în cuprinsul actului anulat.
Or, este evident că dacă elementul de diferență între actul nul și cel valabil este acela că transferul de proprietate se va produce în viitor, manifestarea voinței
de a vinde, respectiv cumpăra la data semnării actului, așa cum părțile au stabilit și instanța a constatat, nu mai poate fi păstrată.
Mai mult, condiția esențială pentru valabilitatea noii convenții așa cum este stipulată la art. 948 pct. 2 C.civ. este aceea că partea care se obligă trebuie să-și manifeste consimțământul valabil de a transfera dreptul de proprietate în viitor, condiție care trebuie să se regăsească în chiar cuprinsul actului. Prin urmare, manifestarea de voință nu poate fi deopotrivă valabilă atât pentru transferul proprietății la data semnării contractului, cum părțile au convenit, cât și pentru transferul ulterior al acesteia, mai cu seamă că motivul de nulitate al contractului de vânzare cumpărare a fost acela că nu avea o cauză licită, deci nu era atrasă de nevalabilitatea consimțământului.
Din acest motiv, cum în cazul conversiunii manifestarea de voință din cadrul actului nul trebuie să fie păstrată, este evident că aceasta nu mai poate constitui o condiție valabilă a noii convenții sub aspectul consimțământului de a încheia actul în viitor. Mai mult, instanța nu poate să convertească un act nul datorită cauzei ilicite provocată de încălcarea legii într-un act valabil, decât dacă încalcă flagrant dispozițiile legale.
Altfel spus, toate vânzările-cumpărările interzise de art. 9 din Legea 112/1995 ar putea fi astfel convertite în acte valabile, eludându-se astfel rațiunea pentru care legiuitorul a emis această dispoziție prohibitivă.
Mai mult, în urma acestei operațiuni, însăși cauza noului act considerat valabil devine la rândul său ilicită, nefiind nici din acest motiv întrunite condițiile prev. de art. 948 C.civ. La aceste considerente se adaugă evident faptul că actul inițial nu a fost niciodată anulat efectiv, el bucurându-se de o prezumție de valabilitate.
Lipsită de temei și contradictorie în motivare este concluzia instanței că începerea executării contractului nu ar constitui o dovadă certă a faptului că acesta își produce efectele depline odată cu semnarea sa, câtă vreme chiar aceasta consideră că "începerea executării are valoarea unei recunoașteri a convenției" și implicit a efectelor sale imediate sub aspectul drepturilor și obligațiilor pe care părțile și le-au asumat la semnarea ei și că "numita Ramontean Erzsebet a dorit să înstrăineze apartamentul ".
Din acest motiv aprecierea instanței că acest consimțământ la vânzare al defunctei trebuie să își producă efectele, în baza art. 969 C.civ. este eronată, câtă vreme dispozițiile articolului invocat se referă la convențiile legal făcute, ceea ce în speță nu se verifică instanța însăși constatând nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare încheiat de părți.
Privitor la prețul vânzării, acesta trebuia raportat atât la valoarea imobilului pe piața imobiliară liberă a momentului, cât și raportat la obligația de întreținere pe care părțile au stipulat-o în contract.
Astfel, instanța trebuia să califice care este obligația principală, aceea în bani sau cea de întreținere, știut fiind că întreaga doctrină și practică judecătorească au stabilit unanim că, având în vedere că de regulă proporția între prețul în bani și cel în natură nu poate fi calculată - valoarea întreținerii fiind aleatorie - urmează ca prestația în bani să fie raportată la valoarea bunului, astfel că, dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, contractul va fi de întreținere.
Cum prețul contractual este de 20 de ori mai mic decât valoarea imobilului pe piața imobiliară, rezultă că așa zisa vânzare prefigurată de părți trebuia a fi calificată drept întreținere. Prin urmare, instanța nu a raportat valoarea prețului vânzării la valoarea reală de piață a bunului imobil în discuție motiv pentru care a calificat greșit contractul.
Privitor la prețul menționat în convenția în litigiu, precizează că părțile au stipulat o sumă anterior afirmativ plătită cu titlu de împrumut.
Relevant nu este aspectul avut în vedere de instanță referitor la presupusa reținere și nerestituire a sumei împrumutate, care ar echivala cu o plată efectivă, ci următoarele aspecte, pe care instanța nu le-a analizat: convenția în litigiu stabilește formal un preț și nu dovedește sub nicio formă achitarea acestuia; chiar dacă, de
principiu, o sumă acordată cu titlu de împrumut ar putea fi convertită în preț al unei vânzări-cumpărări ulterioare, în speță, din probele certe ale cauzei rezultă că această sumă nu a fost plătită deloc, nici cu titlu de împrumut și nici cu cel de preț al vânzării.
Astfel intimații au susținut într-o primă fază că au plătit în mâna vânzătoarei prețul la data semnării convenției în 2 iunie 1998, inserarea în contract că banii respectivi au fost împrumutați anterior defunctei vânzătoare fiind un artificiu necesar, raportat la interdicția de înstrăinare incidență la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, pe care părțile, de comun acord l-au stabilit.
Ulterior, au revenit asupra acestei afirmații și au arătat că acest preț reprezintă de fapt convertirea acelui împrumut, acordat cu mai bine de un an înainte, respectiv 9 aprilie 1997, în preț al vânzării, metamorfozând astfel brusc artificiul inițial avut în vedere într-o convenție afirmativ valabilă.
Intimații au mai precizat că împrumutul a fost acordat în vederea cumpărării de către defunctă a apartamentului, care s-a dovedit a fi cumpărat și achitat de defunctă înainte de această dată. Prin urmare, evidentele contradicții dintre susținerile succesive ale intimaților reclamanți ar fi trebuit să inducă instanței un minim dubiu cu privire la realitatea plății acestei sume indiferent de titlul sau momentul în care s-ar fi făcut.
Consideră inadmisibil ca în situația în care înșiși intimații reclamanți precizează expres în acțiunea introductivă că "mențiunea privind caracterul de împrumut al plății trebuie raportată la interdicția de înstrăinare", nefiind astfel niciodată vorba despre o sumă împrumutată defunctei, instanța totuși să aprecieze, peste susținerea acestora că "obligația de plată a prețului a fost executată tocmai prin reținerea și nerestituirea de către Ramontean Erzsebet a unei sume pe care o primise deja, cu titlu de împrumut de la reclamantă și actualmente defunctul ei soț". Prin urmare, superficiala analiză a instanței nu are în vedere poziția procesuală a intimaților reclamanți, care ar fi putut să conducă în baza unei prezumții judiciare simple și clare la concluzia că această sumă în fapt, nu a fost niciodată plătită.
Din acest motiv clauza privitoare la preț inserată în contract, ca fiind un împrumut anterior dat defunctei, față de susținerea explicită din motivarea acțiunii intimaților, debitori ai obligației de plată, că nu a fost vorba nicio clipă în mod real de un împrumut ci de o mențiune impusă de interdicția de înstrăinare a imobilului, nu poate proba în niciun fel executarea acestei obligații.
Mai mult, chiar susținerea ulterioara, evident pro cauza a intimaților că suma în discuție a fost un împrumut dat defunctei pentru ca aceasta să-și achite apartamentul achiziționat în baza Legii 112/1995, nu probează nicidecum existența acestei convenții care ar fi fost evident lipsită de cauză, deci nulă absolut, deoarece defuncta, anterior datei împrumutului, plătise deja din bani proprii, contravaloarea apartamentului său.
Prin urmare, existând dubii certe cu privire la plata prețului stabilit în convenția de la fila 9, induse chiar de către intimații semnatari ai convenției, instanța nu putea să constate sub nicio formă că actul juridic al plății este pe deplin dovedit, putând doar eventual să aprecieze că înscrisul în cauză constituie un început de dovadă scrisă cu privire la acest aspect și, coroborându-1 cu restul probelor existente la dosarul cauzei, să stabilească faptul că nu există nicio dovadă a executării plății respective.
Astfel, concluzia instanței că "prețul a fost achitat conform mențiunii din contractul de vânzare-cumpărare", respectiv ca un împrumut acordat defunctei în data de 9 aprilie 1997 în scopul cumpărării de către aceasta a apartamentului în litigiu, este nefondată și în evidentă contradicție cu probele certe ale cauzei, respectiv succesivele susțineri ale intimaților și realitatea achitării prețului apartamentului de către defunctă personal, prin efort financiar propriu.
Absolut nefondată și nelegală este aprecierea instanței cu privire la inexistența clauzei de dezicere pe care părțile au inserat-o în contractul de vânzare- cumpărare.
Deși în considerentele hotărârii instanța de fond se referă în repetate rânduri la "legea părților" care face ca orice convenție care îndeplinește condițiile generale de valabilitate să fie obligatorie între semnatari, cu privire la clauza de dezicere nu mai adoptă aceeași consecvență. Astfel, fără nicio motivare și cu eludarea totală a înțelegerii exprese a părților privitoare la conduita lor în cazul neexecutării contractului de către defunctă, instanța de fond apreciază că nu există nici o clauză de dezicere.
Chiar dacă prevederile art. 1073 și art. 1077 C.civ. stabilesc de principiu executarea în natură a obligațiilor contractuale, acest lucru nu împiedică părțile, în virtutea libertății lor de voință să stabilească, de comun acord, maniera în care vor răspunde în caz de neexecutare. Astfel intimații și defuncta vânzătoare puteau stabili, conform art. 1073 C.civ., ca în cazul în care obligațiile acesteia nu sunt executate, fie să poată fi obligată cu concursul instanței la executarea în natură, fie să-i dezdăuneze pe intimați.
Faptul că părțile au ales această din urmă modalitate nu înfrânge cu nimic prevederile articolelor mai sus menționate, care prevăd expres obligația de dezdăunare a creditorului, aceasta fiind de altfel și modalitatea în care părțile
au înțeles să-și reglementeze raporturile dintre ele în caz de neexecutare. Mai mult, executarea în natură, ar fi posibilă, dacă părțile nu se înțeleg altfel, doar în situația în care bunul se mai află în patrimoniul celui ce se obligă.
Cum acest bun a fost transmis prin efectul succesiunii, nu mai poate fi vorba de același patrimoniu și în niciun caz obligațiile recurentei ca succesoare în drepturi nu pot fi mai mari decât cele ale defunctei însăși. Astfel, câtă vreme aceasta putea fi obligată, în caz de neexecutare, doar la dezdăunări, aspect clar și precis convenit cu intimații semnatari ai convenției și acesta doar în situația în care obligația intimaților ar fi fost dovedită ca fiind executată, a aprecia pur și simplu că această înțelegere nu există, denotă cel puțin o gravă și nescuzabilă eroare a instanței.
În legătură cu evidenta lipsă a contraprestației intimaților, chiar dacă aceasta a fost precizată pur formal în convenția în litigiu, lipsește contractul de cauză ori, lipsa cauzei este un motiv de nulitate absolută concomitent încheierii actului, nu ulterior. Prin urmare, dacă instanța ar fi avut în vedere și ar fi considerat relevante toate susținerile recurentei referitoare la circumstanțele încheierii acestui contract, în legătură cu un bun imobil pe care defuncta îl testase cu puțin timp înainte în favoarea intimaților, ar fi putut ușor constata atât evidenta rea-credință a acestora cât și imoralitatea cauzei acestui act.
Astfel, valabilitatea contractului putea fi apreciată inclusiv în baza unor prezumții judiciare ușor de stabilit care erau absolut relevante cu privire la scopul pentru care intimații au încheiat acest contract. Faptul că în mod netemeinic instanța nu a cercetat aceste împrejurări și mai mult, nu a considerat relevante nici evidentele susțineri contradictorii ale intimaților din cursul procesului, care au venit să contrazică însăși contractul de care s-au prevalat, face ca hotărârea pronunțată să fie fundamental eronată.
Consideră inadmisibil, ca fără o minimă probă a executării contractului în ceea ce-i privește pe intimați, apelanta să fie obligată la executarea în natură a contractului, adică la mai mult decât autoarea sa în drepturi teoretic, dacă contraprestația intimaților era dovedită, putea fi obligată.
Relevantă pentru nelegalitatea și netemeinicia soluției instanței de fond este și împrejurarea că nu s-au administrat niciuna dintre probele solicitate prin întâmpinare și cerere reconvențională, convingerea instanței bazându-se exclusiv pe maniera proprie de interpretare a înscrisului dedus judecății și a textelor legale apreciate a fi incidente.
Prin urmare, este evident că dreptul la apărare a fost lipsit de conținut, situație care face în mod suplimentar hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și impune ca variantă subsidiară casarea cu trimitere spre rejudecare și administrare a probelor de către instanța de fond.
În drept, s-au invocat art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 304 ind. 1, art. 312 C.pr. civ.
Prin întâmpinarea formulată de intimații reclamanți V. M. și V. J.
L. s-a solicitat respingerea recursului în totalitate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că în doctrină și în jurisprudență se arată că manifestarea de voință care este nulă ca vânzare-cumpărare, valorează antecontract de vânzare-cumpărare.
Manifestarea de voință a părților exprimată în contractul de vânzare- cumpărare nul a fost făcută tocmai în sensul de a transfera dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător cu privire la bunul, obiect al contractului este comună și antecontractului de vânzare-cumpărare. Cauza nulității contractului de vânzare- cumpărare convenit de antecesoarea recurentei cu intimații a constat tocmai în faptul că s-a stipulat transferul dreptului de proprietate de la vânzătoare la cumpărători asupra imobilului în litigiu, în perioada interdicției legale de înstrăinare a imobilului, respectiv care a fost dobândit de către vânzătoare în condițiile Legii nr. 112/1995.
În opinia intimaților, suntem în ipoteza unei clasice în care poate opera conversiunea actului juridic nul. Pe calea conversiunii se asanează cauza de nulitate deplasându-se în timp momentul translației proprietății astfel încât acesta să se plaseze după momentul încetării interdicției de înstrăinare.
Un act juridic trebuie interpretat în sensul în care el poare produce efecte juridice, iar nu în sensul în care el nu poate produce asemenea efecte, după cum este consacrat în art. 978 C.civ.
Nici al doilea motiv de recurs nu este fondat, deoarece în virtutea principiului libertății convențiilor, părțile pot proceda atunci când doresc la executarea chiar a unui contract de vânzare lovit de nulitatea absolută. Astfel, într-o vânzare nulă cumpărătorul poate achita prețul, iar vânzătorul poate preda în posesia și folosința acestuia imobilul obiect al vânzării.
Nici criticile formulate de recurentă referitoare la prețul contractual nu sunt fondate și solicită respingerea lor ca atare. Deoarece prețul nu este unul derizoriu, în speță nu este incident motivul de nulitate absolută al convenției, prevăzut de art. 1303 Cod civil.
Cât privește clauza de dezicere, motivarea din memoriul de recurs este prolipsă și speculativă. Est de principiu că acela dintre contractanți care și-a executa prestația sau este gata să și-o execute are libertatea unei opțiuni între a cere obligarea la executarea prestației sau desființarea contractului pe calea rezoluțiunii.
Nu este fondat nici motivul de recurs prin care recurenta contestă existența cauzei a contractului intervenit între părți. Câtă vreme contractul a fost recalificat de judecătorul fondului în antecontract, prin aplicarea corectă a principiului conversiunii actelor juridice lovite de nulitate, existența cauzei trebuie apreciată raportat la calificarea de antecontract, iar nu la aceea de contract, întrucât contractul din start a fost declarat nul de către judecătorul fondului. Ca antecontract, convenția părților este fondată pe o cauză licită și morală, întrucât promisiunea de vânzare a imobilului în litigiu nu este nici ilicită nici imorală.
Prin decizia civilă nr. 155/A/_, Tribunalul Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă B. L. Eva
împotriva Sentinței civile nr. 7000 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -
N., pe care o menține în totul. A obligat apelanta să plătească intimatei V.
M. suma de 1428 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În esență, acțiunea reconvențională a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, iar în privința excepției de neexecutare a antecontractului din partea promitenților cumpărători s-a apreciat că atâta timp cât acțiunea în rezoluțiune este prescrisă nu se poate invoca nici pe cale de excepție neîndeplinirea obligațiilor asumate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta
, recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 3668/R/_, pronunțată de Curtea de Apel C.
, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Din motivarea acestei decizii, T. ul reține îndrumarul de casare, respectiv necesitatea ca T. ul să verifice pe fond susținerile pârâtei privitoare la neîndeplinirea de către reclamanți a obligațiilor ce le reveneau față de defuncta Ramontean Erzsebet, în limitele stabilite prin contractul încheiat cu aceasta la data de_, rămânând irevocabile însă statuările T. ului în ceea ce privește nulitatea actului juridic și celelalte deficiențe ale actului de care s-a prevalat pârâta.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Cluj sub nr._ * în_ .
Analizând apelul în rejudecare, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul îl va admite în parte pentru următoarele considerente:
Ținând cont de îndrumările instanței de recurs, T. ul în baza art. 315 alin.1 C.pr.civ., a administrat probe, interogatoriu, înscrisuri, probe testimoniale pentru a se stabili susținerile apelantei în ceea ce privește neîndeplinirea de către promitenții cumpărători a obligațiilor contractuale ce le incumbă.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreține încheiat în_, cumpărătorii s-au obligat să plătească 30.000 lei lunar pentru întreținerea curățeniei în locuință, sumă care a fost achitată lunar, cu începere din_, să asigure o bună funcționalitate a locuinței, asumându-și toate obligațiile ce le revin în calitate de proprietari, fără să pretindă promitentei vânzătoare, defuncta Ramontean Erzsebet, chirie sau alte bunuri materiale pentru utilizarea locuinței, iar în cazul stării maladive a vânzătoarei să asigure o îngrijire adecvată la domiciliu, cheltuieli de îngrijire care depășesc venitul lunar ( pensie plus dobânzile bancare) ale promitentei vânzătoare, fiind suportate de cumpărători.
Din interogatoriul luat promitentei cumpărătoare ( f.70-75) la domiciliul acesteia rezultă că aceasta și-a îndeplinit obligația de a achita suma de 30.000 lei lunar până la momentul decesului pentru întreținerea curățeniei în locuință.
De asemenea, a plătit impozitele aferente locuinței, a suportat înlocuirea, întreținerea, repararea instalațiilor de utilități, punerea apometrelor, termostat pentru sobă și a suportat cheltuielile de judecată aferente unui proces intentat de către o succesoare a fostului proprietar al imobilului în care se afla locuința, precizând că actele doveditoare au fost predate avocatului său pentru a fi depuse la dosar.
În ceea ce privește îngrijirea defunctei, intimata a precizat că a apelat la ajutorul unui medic generalist și a unui medic anestezist, care veneau ori de câte ori era nevoie, la 2-3 luni, săptămânal sau chiar zilnic și a acordat sume de bani defunctei ori de câte ori îi cerea, veniturile sale fiind mari, neputând preciza veniturile pe care le avea pentru că defuncta își gestiona singură banii.
A mai arătat că soțul său a ținut o evidență a sumelor de bani date.
Totodată, a precizat că și-a îndeplinit obligațiile asumate, până la decesul defunctei, exceptând o perioadă când intimata a avut mâna fracturată, vreo 3 luni, însă a menținut legătura telefonic.
A recunoscut că defuncta a fost o femeie bolnavă, dar în ciuda acestei stări se descurca singură, organizând chiar petreceri, de abia din_ nu s-a mai putut descurca singură.
În ultima perioadă a vieții, intimata a precizat că defuncta avea menajeră, menționând numele a trei persoane care s-au perindat pe rând la domiciliul său, iar apoi a fost ajutată de Asociația Diaconia, încheind un contract, sumele fiind suportate de intimată, asigurându-i chiar gimnastică terapeutică prin intermediul unei persoane pe care tot ea o plătea.
Din înscrisurile depuse în probațiune de către intimată rezultă faptul că aceasta a suportat cheltuielile de înmormântare, impozitul aferent clădirii, mai puțin în ultima perioadă a vieții defunctei, o situație a unor plăți aferente anului 2002- 2003 (f.87-108 dos.apel).
Unicul martor propus de către intimată (în condițiile în care conform precizărilor sale ceilalți potențiali martori au decedat), numitul L. M. ( f.85) a arătat că a efectuat o serie de reparații la imobilul defunctei la solicitarea familiei
V., care l-a și plătit, în 1998, în 1999, în 2001 și în 2003, când a făcut diverse reparații, a montat un dispozitiv de siguranță pentru arderea gazelor, un contor pentru apă la baie și bucătărie și a remediat o conductă de apă spartă. Cu prilejul
acestor reparații a constatat că locuința defunctei era curată și îngrijită, defuncta stând în pat și discutând cu câte o cunoștință.
În contraprobă, apelanta a propus doi martori, P. M. Rosvita și M. Aurel ( f.83-84), care însă au declarat că anterior decesului defunctei, acesta avea nevoie de îngrijire, nefiindu-i asigurată de intimată.
Astfel, prima persoană a arătat că mama, împreună cu sora sa, i-au asigurat curățenia în apartament, cu aproximativ 4 ani înainte de deces, iar înainte cu 2 ani de deces chiar a fost rugată de către defunctă să o îngrijească la domiciliul lor comun, însă nu au putut să o ajute pentru că era necesar să urce niște scări până a ajunge la apartamentul la care locuiau deoarece umbla cu un cadru.
Cu 1 an înainte, rudele din S. au invita-o la ele, dar le-a refuzat pentru că nu vroia să se mute de la propria casă, situație în care i-au angajat o femeie care să o îngrijească și au pus o persoană de încredere, pe nume I., care să o supravegheze.
A mai detaliat că persoana angajată nu își făcea treaba, îi dădea medicamentele și trebuia să facă curat, dar nu făcea, așa că defuncta a trăit în mizerie, alte persoane nefiind găsite.
Al doilea martor, administrator al clădirii în care a locuit defuncta, mergea lunar la aceasta ca să încaseze cheltuielile de apă și salubritate. A constatat că zilnic o prietenă a acesteia pe nume M. venea în vizită, făcându-i cumpărături și pregătindu-i mâncare, însă a murit cu 1 an înainte de decesul defunctei care a survenit în_ . Din cele relatate de defunctă, a înțeles că a apelat la rudele din
S., care i-au propus să meargă acolo, dar a refuzat, pentru că vroia să rămână acasă și mai avea o rudă în G. ni, pe a cărei fiică martorul a identificat-o în sală ca fiind cealaltă martoră, care îi aducea de mâncare și, de asemenea, i-a propus să se mute în casa sa, dar din cauza unor scări care trebuiau urcate a refuzat.
A mai arătat că rudele din S. au angajat o femeie care să o îngrijească, dar nu era atât de curat ca și atunci când era ajutată de prietena sa, M. .
Martorul a mai relatat o discuție pe care a avut-o cu intimata, în legătură cu o sumă de bani care i-a fost remisă de către intimată, respectiv 60 milioane, pe care dorea să-i investească în montarea unei centrale termice, care însă nu a mai fost instalată.
Din probele administrate în cauză, tribunalul concluzionează că intimata și-a îndeplinit alături de soțul său doar parțial obligațiile asumate, mai puțin în ultima perioadă a vieții defunctei când a avut nevoie de o îngrijire adecvată la domiciliu datorită stării maladive grave, îngrijire care însă i-a fost acordată de terțe persoane și apoi de către rude.
Susținerile sale privind îndeplinirea acestor sarcini nu sunt confirmate în întregime potrivit art.129 alin.1 C.pr.civ., din probele administrate în cauză reieșind doar achitarea impozitelor aferente locuinței, efectuarea reparațiilor necesare, suportarea cheltuielilor de înmormântare și alocarea unor sume de bani în perioada 2002-2003, conform răboajelor depuse.
Într-o asemenea situație, chiar a unei neexecutări pațiale, T. ul apreciază, în virtutea art. 1020 C.civ., că apelanta este îndreptățită a invoca excepția neexecutării obligațiilor contractuale pentru a paraliza cererea de validare a antecontractului, fiind de esența contractului de întreținere acordarea îngrijirii persoanei întreținute, cu atât mai mult cu cât starea maladivă a acesteia s-a acutizat în ultimii 2 ani de viață.
Drept urmare, T. ul va respinge cererea principală.
În baza art. 276 C.pr.civ., T. ul, reținând culpa procesuală a reclamanților, îi va obliga să achite pârâtei 4242 lei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru aferentă apelului și recursului (2118 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar pentru apelul împotriva acțiunii principale și 2118 lei taxe aferente recursului), compensând onorariile avocațiale.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul declarat de pârâta B. L. EVA împotriva Sentinței civile nr. 7000 din 3 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în parte în sensul respingerii cererii principale formulate de reclamanții V. Magdalena și V. J. L. împotriva pârâtei B. L. Eva.
Obligă pe reclamanți să achite pârâtei 4242 lei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru aferentă apelului și recursului, compensând onorariile avocațiale.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
L. M.
L.M. 12 Septembrie 2013 Red./Dact. OT/LM
6ex./ _
Judecător fond: I. P.
| ← Decizia civilă nr. 301/2013. Prestație tabulară | Încheierea civilă nr. 10/2013. Pretenții → |
|---|
