Decizia civilă nr. 4024/2013. Contestaţie la executare
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4024/R/2013
Ședința publică din 17 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER:: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul D. G. împotriva deciziei civile nr. 53 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe intimații B. K. L. F., P. V., B. L. ,
R. V., S. V., S. V. și pe intimatul terț poprit C. J. DE P. S.
, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul D.
G., personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 octombrie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea contestatorului D. G. un script la care a anexat o copie de pe o declarație și o adeverință școlară, privind nepoții contestatorului.
Contestatorul arată că nu a formulat și nici va formula o cerere de reexaminare împotriva încheierii din data de 19 septembrie 2013, prin care i s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în recursului.
Contestatorul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, arătând că dorește să nu i se mai poprească pensia.
C U R T E A
Prin cererea sa contestatorul D. G. in contradictoriu cu intimații P. V. ,
B. L., R. V., S. V., S. V. și B. E. J. K. L. F. și terțul poprit C. J. de P. S. a solicitat instantei anularea actelor de executare silita si repunerea in situatia anterioara.
Prin sentința civilă nr. 1013 din_, pronunțată de Judecătoria Jibou s-a respins contestația la executare formulată de către contestatorul D. G. în contradictoriu cu intimații P. V., B. L., R. V., S. V., S. V. și B.
E. J. K. L. F. și terțul poprit C. J. de P. S. cu sediul în
Z., bdl. M. V., nr. 85, jud. S. privind anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 196/2012 al B. ui E. J. K. L. F. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In temeiul titlurilor executorii: sentinta civila nr. 129/2011 a Judecatoriei J., decizia civila nr. 584/2011 a T. ui S., decizia civila nr. 1545/R/2012 a Curtii de Apel Cluj si procesul verbal de constatare emis de BEJ
K. L., debitorul D. G. a fost obligat sa plateasca creditorilor pop V. ,
B. L., R. V., S. V. si S. V. suma de 4.929,95 lei, reprezentand cheltuieli de judecata (onorar avocatial) si cheltuieli de executare .
Deoarece debitorul nu a achitat de buna voie suma de 4.929,95 lei, s-a declanșat procedura de executare silita fata de acesta, fiind somat în data de_ să achite creditorilor respectiva suma de bani, in caz contrar se va proceda la urmarirea bunurilor mobile si imobile, poprirea conturilor bancare .
In data de_ executorul judecătoresc a înființat poprirea la Casa de pensii S. asupra pensiei lunare pe care debitorul o incasa de la aceasta unitate pana la incasarea sumei de 4929,95 lei .
Au fost reținute ca incidente dispozițiile art. 452 (1) si art. 453 (1) C.proc.civ. potrivit cărora sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
P. rirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
Conform art. 454 (1) C.proc.civ. poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
Pe baza considerentelor susmentionate, avand in vedere ca infiintarea popririi se face fara notificarea prealabila a debitorului s-a apreciat ca fiind legala si temeinica procedura de executare silita a debitorului, sens in care s-a respins contestatia la executare.
Prin decizia civilă nr. 53 din 30 mai 2013 a T. ui S. pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul D. G. împotriva sentinței civile 1013/_ a Judecătoriei J. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei J. sub nr. de mai sus
D. G. in contradictoriu cu intimații P. V., B. L., R. V., S. V.
, S. V. și B. E. J. K. L. F. și terțul poprit C. J. de P. S. a solicitat instantei anularea actelor de executare silita si repunerea în situația anterioara.
In motivarea contestatiei contestatorul a arătat ca reținerea din pensie s-a făcut nelegal fără a fi notificat .
În mod judicios instanța de fond reținând incidența prevederilor art. 454 alin 1 a respins ca nefondată contestația formulată.
În apel se invocă dispozițiile art. 452 alin.2 din codul de procedură civilă- vizând anumite sume care nu sunt supuse executării silite prin poprire dar veniturile din pensia de a asigurări sociale a contestatorului ,asupra cărora s-a dispus poprirea nu se circumscriu categoriilor exceptate ,de textul legal invocat .
Totodată instanța a reținut că au fost respectate și dispozițiile art. 409 alin 2 c.p.civ. privind procentul în care se pot urmări veniturile contestatorului,suma reținută de 250 lei încadrându-se în cota de 1/3 prevăzută de aceste dispoziții legale,nefiind incidente în cauză dispozițiile alin. 3 ale aceluiași text în condițiile în care veniturile contestatorului sunt în cuantum superior salariului minim net pe economie .
Constatând ca sentința civila apelata este legala și temeinică în temeiul prevederilor art.296 C.pr.civ apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul D. G. solicitând casarea deciziei civile nr. 53/2013 a T. ui S. .
În motivare s-a arătat că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, din 2 judecători, din completul de judecată făcând parte și judecătorul C.
C. care a fost consultat de președintele completului, fiind încălcate prevederile art. 482 alin. 1 pct. 1 din NCPC.
De asemenea, judecătorul stabilit în mod aleatoriu a fost schimbat, respectiv doamna judecător P. Rada M. lena, fiind încălcate prevederile art. 482 alin. 1 pct. 2 NCPC.
Prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind încălcat dreptul la apărare deoarece mandatarului nu i s-a dat posibilitatea să participe la toate fazele de desfășurare a procesului, să propună probe, să facă apărări și să prezinte susținerile în cauză cu toate că la dosar erau două procuri judiciare în acest sens.
Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, recurentul neavând un cont de economii sau un cont bancar la C. J. de P. . C. J. de P.
S. nu poate dispune de prestațiile sociale primite sub formă de pensie, neavând drept de dispoziție asupra cuantumului pensiei din care a reținut fără ca recurentul să aibă posibilitatea să se apere.
Recurentul a mai arătat că el împreună cu alte două persoane trebuie să se întrețină din pensia primită.
Totodată, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în cauză fiind vorba despre un raport juridic de autoritate publică.
Instanța nu a ținut cont de răspunsurile la întâmpinare, probele anexate și opisate la dosar care dovedesc fără echivoc situația de fapt și de drept.
În drept au fost invocate prevederile art. 482 alin. 1 pct. 1, 2, 5, 6, 8 din NCPC, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 554/2004.
Intimații R. V., S. V., S. V. și-au exprimat poziția procesuală față de recursul declarat prin scriptul depus la dosar la data de_ .
S-a formulat întâmpinare și de către intimata C. J. DE P. S. prin care s-a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții în calitate de terț poprit deoarece adresa de înființare a popririi a fost pusă în executare începând cu luna octombrie 2012, cu respectarea prevederilor art. 409 C.pr.civ., fără să depășească jumătate din pensia reclamantului.
Analizând recursul declarat de contestatorul D. G. împotriva deciziei civile nr. 53 din 30 mai 2013 a T. ui S. pronunțată în dosar nr._, Curtea reține următoarele:
În primul rând se constată că deși recursul a fost întemeiat pe prevederile NCPC, acestea nu sunt incidente în cauză raportat la data înregistrării contestației la executare,_ .
Criticile formulate vor fi analizate din perspectiva încadrării acestora în prevederile art. 304 din V. ul Cod de procedură civilă.
Prima dintre acestea privește alcătuirea completului de judecată în faza apelului, invocându-se că acesta nu a fost compus din 2 judecători ci din 3, critică care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1 C.pr.civ.
Din dosarul de apel rezultă că apelul a fost soluționat de un complet de judecată din care au făcut parte 2 judecători, iar nu 3 cum susține recurentul, în această compunere fiind pronunțată și decizia atacată.
Cea de-a doua critică privește faptul că judecătorul stabilit în mod aleatoriu pentru judecarea apelului a fost schimbat, respectiv doamna judecător
P. Rada M. lena. Nici în ceea ce privește această critică din dosar nu rezultă vreo încălcare a normelor privind repartizarea aleatorie a cauzelor, recurentul neînțelegând să facă precizări în ceea ce privește această critică formulată.
În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare invocată de către recurent și care se încadrează din punct de vedere procedural la pct. 5 al art. 304 C.pr.civ., nici această critică nu este detaliată, arătându-se doar generic că nu i s-a permis mandatarului să participe la toate fazele procesului, să propună probe și să facă apărări. Din dosarul instanței de apel nu rezultă că s-ar fi încălcat în vreun fel dreptul la apărare al contestatorului în faza de judecată a apelului, toate măsurile dispuse de către instanță având în vedere dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv ale art.68 din acesta.
Invocarea unor motive străine de natura pricinii în cuprinsul hotărârii atacate, critică care s-ar încadra la pct. 7 al art. 304 C.pr.civ. are în vedere în realitate critici care nu se încadrează în acest text de lege, invocându-se de fapt analizarea limitelor în care C. J. de P. S. poate dispune de pensia contestatorului.
Ultima critică formulată privește încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, invocându-se de fapt o necompetență a instanței raportat la prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nici aceasta nefiind fondată.
În primul rând, problema competenței instanței nu se mai poate pune, decât dacă ar fi fost invocată în condițiile legii în fazele procesuale anterioare(art.1591C.pr.civ.), ceea ce nu s-a făcut, oricum litigiul de față având ca obiect contestație la executare fiind în mod cert unul civil, iar nu unul întemeiat pe prevederile Legii nr. 554/2004.
În ceea ce privește legalitatea înființării popririi, astfel cum a arătat și instanța de apel, poprirea înființată în baza unor titluri executorii a respectat dispozițiile art. 454 C.pr.civ., fiind respectate și prevederile art. 452, art. 409 C.pr.civ. în ceea ce privește admisibilitatea reținerilor din sumele obținute de către debitor cu titlu de pensie și limitele în care se pot face rețineri.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul D. G. împotriva deciziei civile nr. 53 din 30 mai 2013 a T. ui S. pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de contestatorul D. G. împotriva deciziei civile nr. 53 din 30 mai 2013 a T. ui S. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
A. | A. C. | ANA I. | A. C. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel - I. D. D., Lazoc M. T. Jud. fond - A. F.
← Decizia civilă nr. 1093/2013. Contestaţie la executare | Încheierea civilă nr. 114/2013. Contestaţie la executare → |
---|