Decizia civilă nr. 4042/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Cod operator 8428
DECIZIA CIVILĂ NR. 4042/R/2013
Ședința publică din 18 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -A. P. JUDECĂTORI: C. -M. CONȚ
I. -D. C.
G.: A. -A. M.
P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: AURELIA SLABU
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. F. S., împotriva sentinței civile nr. 538 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, REPRE-ZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. M., având ca
obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror Slabu Aurelia, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantul T. F. S., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantului recurent și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror Slabu Aurelia, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat.
C. constată că prin memoriul de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsa lui de la dezbateri, conform prevederilor art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, C. constată că la data de_ pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. a jud. M., a
înregistrat la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, prin care invocă excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului și solicită admiterea acestei excepții și, pe cale de consecință, respingerea recursului declarat de reclamantul
T. F. S. ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 538 din_ a T. ui M. ca fiind legală și întemeiată.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă C. de A. C. asupra recursului care formează obiectul prezentului dosar.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că părinților reclamantului recurent le-a fost desfăcut contractul de muncă pentru că erau funcționari și le-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în altă localitate, apoi au urmat alte măsuri administrative împotriva lor, însă aceste măsuri nu au avut caracter politic, așa cum prevede Legea nr. 221/2009. Solicită respingerea recursului declarat de reclamant.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 538/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ , s-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. F. S.
, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, înregistrată în dosar nr._, având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva mamei reclamantului, defuncta T.
S. ; obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciile cauzate mamei reclamantului pentru abuzurile cu substrat politic comise de regimul comunist.
S-a respins acțiunea civilă conexată, înregistrată în dosar nr._, formulată de reclamantul T. F. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D. G. a F. P. M., având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor administrative și de privare de libertate luate împotriva defunctului T. F. ; acordarea de despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul cauzat acestuia pentru abuzurile cu substrat politic comise de statul comunist, respectiv, pentru bunurile confiscate, în conformitate cu Dispozițiile_, emise de Primarul comunei Remetea Chioarului, în baza Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței sale, următoarele:
"Referitor la caracterul măsurilor administrative luate față de părinții reclamantului.
Conform art.1 alin.3 și alin.4 din Legea nr.221/2009 "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor
împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în R. ia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4.";
Conform art.2 alin.1 din OUG 214/1999 constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
În privința părinților reclamantului:T. F. (decedat la_ ) și T. S. (decedată la_ ) instanța reține că, contractele de muncă ale acestora au fost desfăcute de autoritățile comuniste, la_ (T. S. ) și_ (T. F. ), așa cum rezultă din adeverințele nr.9708/1948(fila 3 dosar_ ) și nr.368/1958(fila 8 dosar_ ).
Motivele pentru care autoritățile comunei au luat măsura concedierii celor doi defuncți rezultă din documentele depuse. Astfel, în ceea ce o privește pe T.
justificarea concedierii este " mai buna folosire a cadrelor, conform HCM";(fila 8) și în cazul defunctului T. F. încetarea calității de funcționar public s-a dispus în temeiul Deciziei MAI nr.33030A/1948.
Din nici un înscris aflat la dosar nu rezultă că măsura concedierii părinților reclamantului s-ar fi dispus pentru vreo faptă dintre cele prevăzute de art.2 alin.1 din OUG 214/1999(care sunt asimilate caracterului politic).
În ceea ce privește măsura mutării defuncților din locuința din Șomcuta M. tribunalul reține că motivul acestei mutări l-a constituit necesitatea restructurării spațiului în condițiile în care comuna a devenit sediu de raion(fila 5 dosar).
Părinților reclamantului nu li s-a impus o altă locuință forțat, locuința pe care au fost obligați să o predea în 1952 nu era proprietatea lor, li s-a promis relocarea într-o altă locație, după preferință.
Împrejurarea mutării din Șomcuta M. a fost adusă de defuncta T. S. și în atenția Comisiei de aplicare a D.Lg.118/1990. Din Hot.nr. 3/_ (fila 7) a Comisiei, rezultă că solicitanta T. S., domiciliată în Remetea Chioarului nr.125, județul M., sub nr.22971 și 22286 din_ și_ a formulat contestație împotriva Deciziei nr.3365 și 2926 din_ emise de DGMSS M.
, respectiv de Comisia pentru aplicarea prevederilor D.L.nr.118/1990, cu modificările și completările ulterioare.
S. a susținut că în urma desfacerii contractului de muncă atât a soțului T. F., fost funcționar public la Șomcuta M., și a ei personal din
funcția de învățătoare, din aceeași localitate, au fost obligați să predea locuința și să se mute în altă localitate, după preferință.
Din actele depuse la dosar rezultă împrejurările menționate anterior, precum și faptul că din Șomcuta M. s-au stabilit în Remetea Chioarului.
Deci, după încetarea motivelor de strămutare, familia nu a revenit în Șomcuta M. .
Astfel, Comisia a considerat că sunt dovedite împrejurările unei mutări forțate într-o altă localitate, dar nu se poate stabili durata acestei situații.
În consecință, Comisia a considerat că după mutare era necesară o perioadă de acomodare la noua locuință și formarea unui nou mod de viață.Durata acesteia, poate fi stabilită numai prin apreciere, la maxim 3 ani.
În consecință, pentru perioada de acomodare într-o altă locație, defunctei i s-au acordat despăgubiri în baza Decr.-Lege nr.118/1990.
În consecință, nici cu privire la măsura obligării defuncților de a preda locuința din Șomcuta M. (în 1952), la 4 ani după pierderea calității de funcționar public a defunctului T. S. nu se poate reține caracterul politic, nedovedindu- se că măsura s-a dispus pentru vreo faptă prevăzută de art.2 alin.1 din OUG 214/1999.
În privința daunelor morale solicitate de reclamant, dincolo de împrejurarea că, lipsind caracterul politic al măsurii administrative invocate lipsește și vocația efectivă la astfel de despăgubiri, tribunalul reține că prin Decizia 1358/2010 și Decizia 1360/2010 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.211/2009(temei al acțiunii) sunt neconstituționale.
De asemenea, prin Decizia 12/_, în recursul în interesul legii ÎCCJ a stabilit că, urmare a celor două Decizii ale CC sus menționate dispozițiile art.5 alin.1 lit.";a"; teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic al acțiunilor nesoluționate definitiv la data pronunțării celor două decizii ale instanței constituționale.
Decizia ÎCCJ este obligatorie potrivit art.330 ind.7 alin.4 C.pr.civilă.
Așadar, pentru considerentele de mai sus, cererea reclamantului privind daunele morale va fi respinsă conform dispozitivului.
Referitor la despăgubirile materiale solicitate de reclamant pentru contravaloarea celor 55.000 buc. de cărămidă arsă confiscată părinților săi, tribunalul reține următoarele:
Împrejurarea confiscării este reală, constituind temeiul de fapt al cererii pe care T. S. și T. F. S. (reclamantul) au formulat-o la Legea 10/2001 în temeiul art.24 al.7.
T. S. și reclamantul(soția supraviețuitoare și fiu al defunctului), prin notificare înaintată prin executorul judecătoresc au solicitat restituirea prin echivalent a sumei reprezentând contravaloarea a 50.000 buc.cărămidă încorporate în diferite construcții de interes public de pe raza comunei Remetea Chioarului.
Prin Dispoziția nr.44/27 sept.2001, primarul comunei Remetea Chioarului admite cererea petenților și propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sau sub formă de despăgubiri bănești pentru cantitatea de 50.000 buc. cărămidă petenților, făcând trimitere la dispozițiile art.6 alin.1 și art.36 din Legea 10/2001, precum și art.71 din Legea 215/2001.
Dispoziția de mai sus a fost dată publicității fiind comunicată Prefecturii Județului M. - Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 și petenților.
Ulterior, la 15 februarie 2002, prin Dispoziția nr.19 emisă de către același primar, se revocă art.1 din Dispoziția nr.44/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru cantitatea de
50.000 buc. cărămizi cu motivația că s-au interpretat eronat prevederile art.6 din
Legea 10/2001, art.5 din H.G. 614/2001.Temeiul de drept la care se face trimitere de această dată îl constituie art.71 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală. Însă potrivit acestui text de lege, dispozițiile emise de primar devin executorii după ce au fost comunicate persoanelor interesate. În speța de față, primarul nu avea nici un temei legal pentru a reveni la o dispoziție care, după aducerea la cunoștință publică, a devenit executorie.
Cei doi petenți s-au adresat instanței de judecată și prin Sentința civilă nr.13/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr.7365/2002 a fost irevocabil anulată Dispoziția nr.19/2002, fiind menținută Dispoziția nr.44/_ emisă de Primarul comunei Remetea Chioarului. Dispoziția nr.44/2001(fila 9 din dosar_ ) este deci menținută de instanța de judecată.
Așa cum rezultă din adresa nr.12934/_ (fila 53 din dosar), dosarul întocmit în temeiul Legii nr.10/2001, cuprinzând dispoziția primarului comunei
Remetea Chioarului nr.44/2001 precum și actele aferente care au stat la baza emiterii acesteia, a fost depus de către Instituția Prefectului M. în data de 12 octombrie 2005 la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariat Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile titlului VII- Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - din Legea 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Procesul-verbal de predare-primire este înregistrat la această instituție sub nr.0. iar dosarul în cauză se află la poziția nr.217 din Procesul Verbal de predare-primire.
În consecință, se reține că în privința celor 50.000 buc. cărămidă arsă confiscată părinților săi, reclamantul a obținut despăgubiri în baza Legii 10/2001.
Potrivit art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-_, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, cu privire la bunurile pentru care s-a urmat calea prevăzută de Legea 10/2001 cu modificările ulterioare nu pot fi acordate despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
Raportat la considerentele de mai sus, acțiunea reclamantului în dosarele conexe_ și_ va fi respinsă conform dispozitivului";.
Împotr iv a aces te i se n tințe a decl ar at rec urs, în ter men leg al, recl aman tul T .F. S. , solicitând, în temeiul art. 3, art. 4 alin. 1, art. 4 alin. 2, art. 5 alin. 4, art. 2 alin. 1 lit. a, art. 2 alin. 1 lit. d, a O.U.G. nr. 214/1999, art. 5 alin. 1 lit. b și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art.. 5, art. 7 și art. 8 din Convenția apărării drepturilor omului și a libertăților fundamentale de la Roma din 1950, admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii formulate, în sensul constatării caracterului politic al măsurilor administrative abuzive, a acordării despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate (200.000 Ron) în conformitate cu ofertele si evaluarea existente la dosar.
În motivarea recursului s-a arătat că măsurile administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotriva părinților recurentului, T. F. și T. S., au fost concedierea; strămutarea forțată; declararea drept chiaburi, cu toate consecințele; confiscarea abuzivă de bunuri; încarcerarea la "Canal"; condamnarea pentru sabotaj.
Toate aceste măsuri administrative abuzive rezultă din "Precizarea de acțiune" urmare a conexării dosarelor nr._ și nr._, precizare depusă la dosar la data de_ .
Față de cele prezentate, instanța de fond a avut în vedere O.U.G. nr. 214/1999, art.2 alin.(l) aprobată cu Legea 588/2001, cu modificările și completările ulterioare, în încadrarea măsurilor administrative cu caracter politic,
fără o interpretare și extensie a interpretării lor în spiritul Legii nr. 221/2009 (Art.3; Art.4(l); Art.4(2); Art.5 (4)).
Chiar în această situație se apreciază că sunt măsuri administrative abuzive cu caracter politic în spiritul Art.2 (1) (a), Art.2 (1) (d), din motivarea sentinței.
Dispozițiile de concediere a părinților recurentului nu prevăd ca motive, situații asimilate celor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, în situațiile în cauză din motive lesne de înțeles, evitându-se invocarea unor astfel de motive. În realitate, funcția de "primpretor", fiind asimilata funcțiilor politice.
Acesta a fost motivul real al epurării tatălui recurentului și, implicit, al mamei recurentului, ca soție a primpretorului, încălcându-li-se dreptul la muncă conform pregătirii, drept fundamental al omului (Art.2 (1) (d) al O.U.G. nr.214/1999), din motivarea sentinței, justificat de piesele de la dosar (cereri repetate de reîncadrare în muncă, respinse). Rolul constatării celor de mai sus se apreciază că revine instanței de recurs.
Mutarea forțată (strămutarea) dispusă din locuința proprietate familială (nu de serviciu cum ar da de înțeles instanța de fond în motivarea sentinței), s-a făcut abuziv, cu încălcarea drepturilor omului art. 2 (l) (d) O.U.G. nr. 214/1999, fiind puși in strada in 24 ore, părinții recurentului, recurentul in vârsta de 4 ani si bunica din partea mamei, fara a deține alt spațiu locativ in proprietate, spațiul eliberat fiind ocupat de oameni ai regimului.
Strămutarea forțată a fost de altfel recunoscuta conform Decretului-lege nr. 118/90 mamei recurentului si, cu siguranța, ar fi fost recunoscuta si tatălui său, daca ar fi fost in viata.
Încarcerarea tatălui recurentului fara condamnare la canal (conform biletului de liberare 39304/52) pentru sabotaj (forma de răzvrătire împotriva noii ordini art. 2 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 214/1999 din motivarea sentinței), este de înțeles o măsura administrativa abuziva cu caracter politic.
În ceea ce privește confiscarea de bunuri, conform petitului din "Precizarea de acțiune", recurentul arată că toate aceste masuri administrative cu caracter politic luate abuziv, au determinat imposibilitatea părinților săi de a profesa ulterior conform pregătirii lor, tatăl său mai având 23 de ani până la pensie, iar mama sa, încă 11 ani până la pensionare, fiind încălcate astfel prevederile art. 2 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 219/1999., precum și art. 5, 7, 8 C.E.D.O.
Familia recurentului a fost forțată să își părăsească locuința, proprietate de familie, fara posibilitatea acordata de lege de a contesta măsura, a fost lipsită de libertate, fara condamnare, a fost supusă la tot felul de șicane politice si economice, i-au fost confiscate abuziv bunuri.
In ce privește despăgubirile solicitate pentru cele 50.000 bucăți cărămizi (28*14*7 cm) confiscate, echivalentul a 79.000 bucăți cărămizi (24*11,5*6,3 cm) conform STAS 457/86, cu toate ca Dispoziția 44/01 propune acordarea de despăgubiri bănești in echivalent in baza Legii nr. 10/2001, nu le cuantifică si nu sunt cuantificate pana in prezent la niciun nivel, recurentul neprimind aceste despăgubiri (Primărie, Prefectura, ANRP).
Precizarea Instanței de fond, ca s-au primit despăgubiri, este nereala, dosarul nefiind pana in prezent aprobat de A.N.R.P. cu stabilire de despăgubiri, dosarul aflându-se in faza incipienta, motiv pentru care recurentul a solicitat in baza Legii nr. 221/2009, art. 5 alin. 1 lit. b, despăgubiri bănești in cuantum de
200.000 Ron, având la baza ofertele prezentate, materializate in evaluarea din
"Brevierul de calcul" depus la dosar.
Acordarea despăgubirilor solicitate in baza Legii nr. 221/2009 conduce, conform art. 5 alin. 5 din Lege, la încetarea de drept a procedurilor de soluționare in baza Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - D. G. Regionala a F. P. C. -N. Administrația Județeană a F. P. M. , a apreciat recursul formulat ca fiind neîntemeiat si inadmisibil pentru următoarele considerente:
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a înțeles sa invoce excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului:
Reclamantul, prin precizarea de acțiune, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.998 - 999 Cod civil,
Daca reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile dreptului comun, răspunderea civila delictuala, solicitând in acest sens despăgubiri, considera ca dreptul la acțiune, întrucât are un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție potrivit art.1 alin.1 coroborat cu art.3 din Decretul nr.167/1958, republicat, privind prescripția extinctiva, daca nu a fost exercitat înăuntrul termenului de 3 ani.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris cu mult înainte de data înregistrării cererii de chemare in judecata, chiar si in situația in care acesta ar fi fost împiedicat de un caz de forța majora sa facă acte de întrerupere, si, astfel, in perioada 1950-1989 cursul prescripției sa se fi suspendat conform art.13 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
C. Constituționala a stabilit ca reclamanții nu pot susține ca au o "speranța legitima", ca cererile lor sa fie soluționate in temeiul unei legi, după invalidarea acesteia. De asemenea, reclamanții nu pot spera ca soluționarea cererii lor de compensații sa se facă in temeiul unei legi in forma de la data introducerii cererii, iar nu in forma de ia data soluționării.
De asemenea, reținând ca autoritățile sunt obligate sa acționeze intr-o maniera adecvata si coerenta in ceea ce privește chestiunile de interes general, C. a subliniat insa ca acorda o importanta deosebita faptului ca dispozițiile legale nu au fost anulate printr-un mecanism extraordinar, ad-hoc, ci ca urmare a unei operațiuni normale, a exercitării controlului de constituționalitate. S-a accentuat si faptul ca schimbările au avut loc in contextul unei dificile tranziții la economia de piața, iar in aceste condiții statul are o larga marja de apreciere in ceea ce privește adoptarea legilor prin care se urmărește îndreptarea erorilor comise in timpul regimului anterior.
Având in vedere toate aceste argumente, C. a considerat ca, reclamanții nu aveau o "speranța legitima" sa obțină despăgubiri, cererea lor fiind incompatibila rationae materiae cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
In ceea ce privește dreptul de acces la un tribunal si respectarea principiului securității raporturilor juridice, analizate in lumina dispozițiilor art. 6 din Convenție, C. a afirmat in mod constant in jurisprudența sa ca, in principiu puterea legislativa nu este împiedicata sa reglementeze in materie civila introducând noi dispoziții normative cu efect retroactiv.
Din considerentele menționate, solicită admiterea excepției invocate, iar pe cale de consecința solicită respingerea recursului promovata de reclamanta T.
F. S. fata de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind neîntemeiata, cu consecința menținerii sentinței civile nr.538/_ ca fiind legala si întemeiata.
Recursul este nefondat.
L imitele înves tir ii ins tanțe i.
Prin cererea introductivă de instanță înregistrată sub nr._ pe rolul T. ui M., reclamantul T. F. S., în contradictoriu cu pârâtul
S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să constate, în baza art. 1 alin. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva defunctei T. S., fostă funcționar public; să dispună, în baza art. 1 alin. 3, art. 5 alin. 1 lit. a și art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri daune morale în cuantum de
5.000 Euro pentru abuzurile cu substrat politic comise de regimul comunist.
În motivarea acestei cereri reclamantul a arătat că defuncta sa mamă, T.
S., a fost funcționar public, învățătoare gradul I, cu ultimul loc de muncă titular la Șomcuta M., de unde a fost concediată în anul 1952 și strămutată forțat împreună cu familia la un domiciliu forțat neprecizat, iar apoi declarată, împreună cu tatăl reclamantului, drept chiaburi, în baza moștenirii de familie a cca. 7 ha teren, statut menținut până în anul 1957.
Prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul T. ui M. sub nr._, conexată la dosar nr._, reclamantul T. F. S., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței să constate, în baza art. 1 alin. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic ce a stat la baza măsurilor administrative și cele de privare de libertate luate împotriva defunctului T. F. ; să dispună, în baza art. 3, art. 4 alin. 2, art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral, în cuantum de 5000 Euro, pentru abuzurile cu substrat politic comise; acordarea, conform art. 5 alin. 1 lit. b, de despăgubiri bănești în cuantum de 110.000 Ron (25.000 Euro), pentru bunurile confiscate, în conformitate cu Dispoziția nr._, emisă de Primarul comunei Remetea Chioarului, privind Legea nr. 10/2001, dispoziție menținută prin sentința civilă nr. 13/2003 a T. ui M., învestită cu formulă executorie prin încheierea nr._, definitivă și irevocabilă.
În motivarea acestei cereri reclamantul a arătat că tatăl său, defunctul T.
, a fost înalt funcționar public, având cronologic funcțiile de notar, pretor, primpretor, cu ultimul loc de muncă Plasa Șomcuta M., județul Satu M., în calitate de primpretor.
Prin Decizia nr. 33030/A/_ a fost concediat începând cu 0_ și strămutat forțat într-o altă localitate, încarcerat fără condamnare, având drept pretext sabotajul, la Canal, deposedat abuziv prin confiscare de 50.000 bucăți cărămidă arsă, de dimensiunile 28x14x7; a fost declarat chiabur în baza moștenirii de familie a cca. 7 hectare teren, statut menținut până în anul 1957.
Cele două dosare au fost conexate prin încheierea civilă nr. 1910/_, pronunțată în dosar nr._ (f. 45), respectiv, prin încheierea ședinței publice din_, din dosar nr._ (f. 45-46).
În dosarul nr._ reclamantul a depus o precizare de acțiune, la data de_ (f. 32 dosar fond), solicitând instanței să constate, în baza art. 1 alin. 3, art. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva defunctei T. S., fostă funcționar public; să dispună, în baza art. 1 alin. 3, art. 3, art. 5 alin. 1 lit. a și art. 5 alin. 4 din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri daune morale în cuantum de 50.000 Euro pentru măsurile administrative și abuzurile cu substrat politic comise de regimul comunist, arătând în motivarea cererii aceleași considerente de fapt care au fost invocate și în cuprinsul cererii introductive de instanță.
Reclamantul și-a precizat acțiunea la data de_ (f. 27 dosar fond), solicitând, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri bănești în echivalent propusă prin Dispoziția nr._ a Primarului
comunei Remetea Chioarului, în baza Legii nr. 10/2001, reprezentând contravaloarea cărămizilor confiscate în anul 1952.
Printr-o nouă precizare de acțiune, înregistrată la data de_ (f. 33 dosar fond), reclamantul a solicitat instanței să dispună obligarea S. ui R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 115.0000 Ron (25.000 Euro), reprezentând despăgubiri bănești în echivalent, în conformitate cu art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pentru cele 50.000 bucăți de cărămidă plină de dimensiuni 28x14x7 cm., echivalent a 79.000 bucăți cărămidă plină de dimensiuni 24x 11,5 x 6,3 cm., confiscate de la părinții reclamantului în anul 1952, despăgubiri propuse, dar necuantificate prin Dispoziția nr._, emisă de Primarul comunei Remetea Chioarului, privind Legea nr. 10/2001, dispoziție menținută prin sentința civilă nr. 13/2003 a T. ui M., învestită cu
formulă executorie prin încheierea nr._, definitivă și irevocabilă.
La termenul de judecată din data de_, prezent personal în instanță, reclamantul a învederat instanței că solicită despăgubiri bănești pentru cărămizi în ambele dosare (f. 45 dosar fond).
Printr-o nouă precizare de acțiune, înregistrată la dosar la data de_, reclamantul și-a precizat din nou petitul de despăgubiri morale, solicitând instanței să constate, în baza art. 1 alin. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic ce a stat la baza măsurilor administrative abuzive, constând în concediere, strămutare, privare de libertate și confiscare de bunuri, luate împotriva părinților săi, T. F. și T. S. ; să dispună, în baza art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 2 și art. 5 alin. 1 lit. a și alin. 4 din Legea nr. 221/2009, acordarea de despăgubiri daune morale în cuantum de 200.000 Euro cumulat (150.000 Euro + 50.000 Euro) pentru măsurile administrative abuzive cu caracter politic comise de regimul comunist (f. 49 dosar fond).
Din motivarea în fapt a acestor cereri formulate de reclamant se desprinde faptul că, în opinia reclamantului, măsurile administrative cu caracter politic ar consta în concedierea părinților săi din funcțiile deținute, respectiv învățătoare gradul I la Școala din Șomcuta M. - mama reclamantului - și primpretor în Șomcuta M. - tatăl reclamantului -; strămutarea forțată a acestora, împreună cu familia în anul 1952, din localitatea Șomcuta M. la un domiciliu neprecizat, dar forțat; declararea ca și chiaburi a părinților reclamantului pe motiv că au moștenit cca. 7 hectare teren.
Cu privire la motivul de recurs referitor la constatarea caracterului politic al
măs ur ilor ad min is tr ative af ir mativ d ispus e an tecesor ilor recur en tulu i .
Legea nr. 221/2009, în redactarea sa inițială, așa cum o spune chiar titulatura sa, a fost edictată în scopul de a se asigura despăgubirea celor care au suferit prejudicii morale și/sau materiale în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, din cauza unor condamnări cu caracter politic sau a unor măsuri administrative asimilate acestora.
Prin prisma Legii nr. 221/2009 pot fi solicitate despăg ubiri de către
persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic ori care au fost
supuse, evident împotriva voinței lor, unor măsuri administrative cucaracter politic, pentru prejudiciile materiale ce le-au fost cauzate înperioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Însă, prealabil stabilirii eventualelor despăgubiri cuvenite în temeiul acestei legi, este necesar să se stabilească caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Legea nr. 221/2009 definește ce anume se înțelege prin măsură administrativă cu caracter politic, precizând în art. 3:
"Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de
domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.
344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității P. orului;
Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al M. ui Securității S. ui";.
Însă, ca și în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, și în situația cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative, instanța de judecată este abilitată, prin chiar dispozițiile Legii nr. 221/2009, să se pronunțe doar cu privire la alte măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, întrucât, măsurile menționate în textul art. 3 sunt prezumate ca având caracter politic chiar de către legiuitor, nemaifiind necesară o a doua constatare în acest sens din partea instanței de judecată.
Astfel, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 prevede că: "persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător";.
Prin prisma art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, instanța de judecată este îndrituită să constate caracterul politic și al altor măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, în aprecierea caracterului politic al acestor măsuri administrative instanța de judecată putându-se raporta și la ceea ce art.1 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 221/2009 prevedea că, constituie o condamnare cu caracter politic.
În raport de dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a - f și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, s-ar fi putut discuta despre existența unei măsuri administrative cu caracter politic, aplicate părinților reclamantului și familiei acestuia, dacă această măsură ar fi constat în dislocarea, stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, cu condiția ca aceste măsuri să fi fost luate de organele fostei miliții sau securități, și să fi fost întemeiate pe unul sau mai multe din actele normative menționate în art. 3 din lege, ori pe alte acte normative, nemenționate expres în acest text legal, dar în privința cărora instanța de judecată, în temeiul art. 4 alin. 2 din aceeași lege, era îndreptățită să constate caracterul politic al respectivelor măsuri.
Din adeverința nr. 6895/_, eliberată de Sfatul P. ular Raional Șomcuta M., Secția de Învățământ, rezultă că începând cu data de 1 august
1952 numita T. S. a fost concediată din învățământ, cu drept de preaviz de 14 zile (f. 4 dosar fond), iar lui T. F. i-a încetat calitatea de funcționar public în data de 0_, aspect confirmat de adresa nr. 9708/2_
, emisă de Prefectura județului Satu M. - Serviciul Administrativ (f. 3 dosar conexat).
Prin adresa din_, emisă de Sfatul P. ular al comunei Șomcuta M., Raionul B. M., numitul T. F. a fost încunoștințat că în conformitate cu Hotărârea C.C. al P.M.R. și a Consiliului de Miniștri cu privire la noua împărțire administrativă a R.P.R., comuna Șomcuta M. a devenit sediul Raionului Șomcuta M., motiv pentru care spațiul locativ trebuia restructurat, respectiv, în termen de 24 de ore T. F. trebuia să evacueze locuința din Șomcuta M., mutându-se de preferință în orice alt sat, în această adresă nefiind menționată localitatea în care antecesorul reclamantului ar fi trebuit în mod obligatoriu să își stabilească noua locuință și noul domiciliu.
Se constată astfel că cei doi antecesori ai reclamantului au fost concediați nu datorită unor măsuri administrative cu caracter politic, dintre cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009, ci datorită reorganizării administrative a țării, respectiv, noii împărțiri administrative a R.P.R.
Împrejurarea că acestora li s-a pus în vedere să elibereze locuința pe care o ocupau în localitatea Șomcuta M. a fost consecința acestei reorganizări administrative a țării, iar nicidecum consecința unei măsuri administrative cu caracter politic dispuse față de cei doi antecesori ai reclamantului.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului recurent, în sensul că au fost strămutați forțat și că li s-a stabilit un domiciliu forțat, câtă vreme, din adresa aflată la fila 5 dosar fond rezultă faptul că acestora nu li s-a impus în mod expres o anumită localitate în care să se mute, precizându-se că aceștia pot să își stabilească locuința unde doresc și câtă vreme, reclamantul nu a administrat alte dovezi care să probeze în mod incontestabil faptul că antecesorii săi au avut domiciliul obligatoriu forțat într-o anumită localitate, domiciliu stabilit în condițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Nici măsura concedierii părinților recurentului, pentru același motiv al reorganizări administrative a teritoriului țării, nu poate fi considerată o măsură administrativă cu caracter politic, întrucât nu a fost dispusă în condițiile prescrise de art. 3 din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește faptul că familia reclamantului a fost catalogată ca fiind
"chiaburi"; - fiind șterși de pe lista de chiaburi la data de_, aspect confirmat de adeverința nr. 869/1957 a Sfatului P. ular al comunei Remetea Chioar, aflată la fila 6 dosar fond -, nici această catalogare nu se încadrează în noțiunea de măsuri administrative cu caracter politic dispuse de organele fostei miliții sau securități, în accepțiunea pe care art. 3 din Legea nr. 221/2009 o dă acesteia.
Nu s-a făcut dovada de către reclamant a unei privări de libertate a antecesorilor săi, și oricum privarea de libertate reprezintă o măsură procesuală luată în cadrul unui proces penal, proces penal a cărui existență nu a fost dovedită în cauză.
Biletul de liberare nr. 39304/_ și care cuprinde mențiuni în sensul că
T. F. a fost arestat pentru sabotaj putea fi valorificat de către reclamant ca mijloc de probă pentru dovedirea petitului întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. 2 sau art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, petit care însă, în speță, nu a fost formulat (f. 5 dosar conexat).
În ceea ce privește măsura confiscării de bunuri, aceasta în niciun caz nu se circumscrie dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Drept urmare, C. constată că nu se poate reține, în privința antecesorilor reclamantului, incidența dispozițiilor art. 3 coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea
nr. 221/2009, neexistând la dosar niciun fel de dovezi care să ateste faptul că măsura concedierii părinților reclamantului, respectiv, obligarea acestora la a evacua locuința de serviciu, s-ar fi dispus ca urmare a săvârșirii de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute de art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, aprobată prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la motivul de recurs referitor la daunele morale.
În ceea ce privește temeiul de drept inițial invocat de reclamant în susținerea acestui petit, respectiv, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, C. constată că acest temei de drept și-a încetat efectele juridice, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 1358/_ a Curții Constituționale a R. iei, astfel încât, întemeiat pe acest text legal, reclamantul nu mai este îndreptățit la a pretinde obligarea pârâtului la despăgubiri morale.
Drept urmare, în prezent nu există un temei juridic în legea specială, nr. 221/2009, care să fundamenteze admisibilitatea cererilor de chemare în judecată promovate în baza Legii nr. 221/2009, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale.
De altfel, în această materie a fost pronunțată și o decizie în interesul legii, nr. 12/_, de către Î.C.C.J., în dosar nr. 14/2011, prin care s-a stabilit că
"urmare a deciziilor C.C.R. nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial";.
Cu privire la motivul de recurs referitor la acordarea daunelor materiale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada_ -_, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane soțul sau descendenții acesteia până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii obligarea statului la "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Prin Decizia în interesul legii nr. 6/_, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv, Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/20005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație";.
Prin urmare, decizia în interesul legii stabilește în mod expres că pot fi solicitate și acordate despăgubiri materiale doar pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca partea interesată să nu fi obținut deja o reparație în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005.
În speță, recurentul a solicitat despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea a 50.000 bucăți cărămizi confiscate, precizând totodată că pentru aceste cărămizi s-a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția nr. 44/_, emisă de Primarul comunei Remetea Chioarului (f. 7 dosar conexat).
Prin această dispoziție s-a propus, în favoarea notificatorilor T. F. și
S., ca moștenitori legali ai defunctului T. F., acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sau sub formă de despăgubiri bănești pentru cantitatea de 50.000 bucăți cărămidă, dispoziție care, împreună cu actele aferente ce au stat la baza emiterii acesteia, au fost depuse de către Instituția Prefectului M.
, în data de_, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Secretariat Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procesului-verbal de predare primire înregistrat sub nr. 0., unde, la poziția 217 este menționat dosarul reclamantului (f. 53-55 dosar fond, f. 56-57 dosar fond).
Împrejurarea că despăgubirile propuse prin Dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu au fost efectiv cuantificate și că reclamantul nu a încasat niciun fel de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, în niciun caz nu îl îndreptățește pe reclamant să mai obțină încă o dată despăgubiri, pentru aceeași cantitate de cărămizi confiscate, în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pentru că într-o atare situație s-ar ajunge la o dublă reparație a recurentului.
Pe de altă parte, eventualele despăgubiri cuvenite reclamantului în temeiul Dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, urmează să fie valorificate în condițiile Legii nr. 165/2013.
Pe cale de consecință, C. constată că în mod legal Tribunalul Maramureș a respins cererea reclamantului, de acordarea a daunelor materiale.
În ceea ce privește temeiurile de drept nou invocate prin memoriul de recurs, respectiv, dispozițiile art. 5, art. 7 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale O.U.G. nr. 214/1999, C. constată că acestea intră sub incidența prevederilor art. 316 C.pr.civ., coroborat cu art. 294 alin. 1 C.pr.civ.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. F. S., împotriva sentinței civile nr. 538 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
A.
-A. P.
C.
-M.
CONȚ
I.
-D. C.
G.
A. M.
Red.CMC/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: D.W.
| ← Decizia civilă nr. 83/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Decizia civilă nr. 3454/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
