Sentința civilă nr. 458/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.458/F/2013
Ședința publică din data de 4 februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N. GREFIER: V. V.
Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud reprezentant de SÎNGEORZAN ANGELA - procuror.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanții F. C. R. și M. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din data de 28 ianuarie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru data de azi 4 februarie 2013, la cererea reprezentantului reclamanților pentru a avea posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr.de mai sus, reclamanții F. C. R. si M. I., in calitate de fii ai defunctului M. V., prin mandatarul lor ales, au chemat în judecată pe pârâtul S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței sa constate caracterul politic al condamnării la pedeapsa închisorii pe timp de 6 ani a tatălui M. V., decedat la data de_, pronunțată de Tribunalul Militar C., prin Sentința nr. 1583/1949 pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale și obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale pentru suferința defunctului și a familiei sale, starea de inconfort social, rezultată din condamnare pentru următoarele motive.
Prin sentința penala nr. 1583/1949 pronunțata de Tribunalul Militar C. antecesorul M. i
V. a fost condamnat la 6 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale. Conform Biletului de Liberare nr.6021/_ eliberat de Penitenciarul Lugoj, se dovedește ca defunctul a executat 6 ani in regim de detenție.
În speța infracțiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantei se regăsește printre cele enumerate în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009. Caracterul de condamnare politică a tatălui său rezultă din textul Legii nr. 221/2009, care în art. 1 alin. 2 lit. f, prevede că Decretul nr. 183/1949 a fost emis pentru sancționarea infracțiunilor economice.
După eliberare, poziția tatălui său a fost calificată ca fiind deținut politic, aducându-i o marginalizare socială puternică. Ostracizarea tatălui său, decedat la data de_, s-a răsfrânt și asupra familiei sale.Este de netăgăduit că orice arestare și condamnare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social, profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea, libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, perspectivă în raport cu care prejudiciul moral justifică acordarea unei compensații materiale. Prin condamnarea suferită s-a cauzat tatălui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale
-onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane -relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă. Lipsirea de libertate a produs consecințe și în planul vieții private și profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989 viața familială, imaginea și chiar sursele de venit.
Cu toate ca dispozițiile art.5 alin.l lit.a din Legea nr.221/2009, invocate ca temei juridic de către reclamantă, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a
Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, consideră ca cererea este admisibila, cel puțin in ceea ce privește primul petit.
În drept,invocă dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. f, art. 1 alin. (4), art. 4, art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generala a F. P.
B. Nasaud, a formulat întâmpinare (f.15-18), solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar, modificarea cuantumului solicitat in sensul diminuării acestuia pentru motivele ce urmează. In fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamantul, a înțeles ca în temeiul L.221/2009 să cheme în judecată S. R. în speță, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în sensul constatării caracterului politic al condamnării dispuse prin Sentința Penală nr. 1583/1949 precum și a acordării unor despăgubiri morale prevăzute de art. 5 alin.1 din L.221/2009 pentru prejudiciul suferit. Raportat la caracterul politic al măsurii așa cum reiese aceasta din susținerile reclamantei si din Sentința Nr.1583/1949,arată că prin disp. art.1 alin. 2 lit a) și urm. s-a statuat faptul că, reprezintă de drept condamnări politice, condamnările dispuse in temeiul dispozițiilor de lege in mod exhaustiv și limitativ enumerate la acest articol de lege, precum și de asemenea in conformitate cu alin. 3) din același articol, orice altă condamnare sau măsură administrativă, care nu a fost pronunțată in aplicarea acestor dispoziții normative, in măsura in care se face dovada că scopul activității infracționale a fost unul dintre cele prevăzute in art. 2 din O.U.G 214/2009. Raportat la aceste dispoziții, solicită să se constate că din modul in care a fost formulată acțiunea, rezultă că impotriva autorului reclamantei s-ar fi dispus o condamnare, care are ca temei legale unul dintre actele normative enumerate de legiuitor, la art. 1 din L.221/2009. Față de această situație, apreciază că in speță o analiză a unui eventual caracter politic nu mai poate fi pusă in discuție fiind tranșată de legiutor " ope legis". In concluzie, apreciază că in respectarea principiului separației puterilor in stat, precum și a rolului fundamental al instanțelor de judecată, respectiv de a interpreta și aplica dispozițiile legale, instanța nu poate să lămurească o chestiune deja tranșată prin insăși actul normativ ce constitue temeiul drept al reclamanților.
Față de acordarea de daune morale: De asemenea, in vederea adoptării soluției de respingere a cererii, arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.1) teza întâi din L.221/2009, a fost admisă excepția ridicată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, și pe cale de ^ consecință au fost declarate neconstituționale aceste prevederi, decizia a fost publicată"in M.O 761/_ . Având in vedere această situație nou creată precum și a faptului că prin disp. mai sus-menționate, era statuat că ," Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al ll -lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4 ), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:", coroborate cu dispozițiile constituționale ale art.147 alin.1) teza finală din Constituție, apreciază că instanța de fond sesizată cu o cerere întemeiată pe aceste dispoziții, urmează să i-a act de neconstituționalitatea dispozițiilor legale ce constituie temeiul de drept al reclamantului și pe cale de consecință să dispună respingerea acțiunii . De asemenea in același M.O., a fost publicată și decizia C.C.R, nr.1354//2010, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. I pct. I și art II din O.U.G nr.62/2010, act normative prin care a fost completată și modificată L.221/2009. In respectarea aceleiași dispoziții constituționale mai sus-menționate, apreciază că instanța de fond, investită cu soluționarea unui litigiu ce se fundamentează și pe prevederile legale declarate neconstituționale, urmează să i-a act de abrogarea acestor dispoziții, urmând să soluționeze litigiul in funcție de faza procesuală la care acesta se află și de normele legale incidente in cauză. De altfel prin considerentele Deciziei 1358/2010 CCR, s-a pronunțat in mod clar că nu poate exista decât o obligație morală de despăgubiri a S. ui, or despăgubirile prevăzute de L.221/2009, nu pot fi apreciate ca drepte, echitabile și rezonabile, cu atât mai mult cât ele se pot acorda și moștenitorilor ceea ce a determinat ca actul normativ ca manifestare de voință a legiutorului să se indepărteze de la principiile ce guvernează aceste drepturi. De asemenea, având in vedere practica neunitară in materie, precum și in vederea respectării celerității de care trebuie să se bucure actul de justiție, apreciază că in cauză se impune a fi
analizată și existența sau inexistența "speranței legitime" in sarcina petiționarilor, raportat la modificarea actului normativ ce constitue temeiul de drept al reclamanților. Astfel, față de acest aspect solicită să se constate că in sarcina reclamanților nu poate fi reținută existența unei " speranțe legitime" , in fapt, dreptul reclamanților la despăgubiri nu decurge direct din lege, el fiind condiționat de formularea unei cereri in fața instanței competente și respectiv, in mod evident, de admiterea definitivă și irevocabilă a acțiunii, de unde rezultă că reclamanții nu se puteau aștepta să-și vadă materializat dreptul la despăgubiri înainte de finalizarea procesului . In acest sens învederează instanței de judecată, motivarea hotărârii CEDO in cauza Slavov și alții impotriva Bulgarei, cererea nr. 42563/02, decizie asupra admisibilității din 2 decembrie 2008) așa cum a fost aceasta reiterată prin punctul de vedere exprimat de Agentul Guvernamental din cadrul M. ui Afacerilor Externe, anexat prezentei in copie. Prin hotărârea amintită se statuează de către Curte, cu referire la situația concretă, ivită in legislația bulgară ,unde după ce a fost sesizată de către un număr de 52 de membrii ai Parlamentului, cu o excepție de nelegalitate, Curte Constituțională din statul membru, a admis excepția, și prin urmare a concluzionat că modificarea normativă prin care au fost acordat dreptul la despăgubiri prin echivalent pentru bunurile confiscate in baza "Actului de confiscare al prorpietăților obținute din speculă și mijloace nelegale de 1946", este neconstituțională
, că această situație nu este de natură a da naștere unei speranțe legitime, atâta timp cât reclamanții au fost conștienți de existența unei proceduri in fața Curții Constituționale, și care limita așteptările lor. Având in vedere aceste argumente precum și altele de aceeași natură, Curtea, a considerat că reclamanții nu aveau o "speranță legitimă "să obțină despăgubiri, cererea lor fiind incompatibilă rationae materia cu disp. art1 din Protocolul 1 . Apreciază că, cererea introductivă ce formează obiectul prezentului dosar, este cu atât mai lipsită de temei legal cu cât, in fapt a fost formulată și depusă la instanță mult după ce temeiul de drept invocat a fost abrogat implicit, astfel că reclamanții cunoșteau că o acțiune in despăgubiri morale intemeiate pe dispozițiile L.221/2009, nu mai poate prezenta temei legal .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține netemeinicia acțiunii promovate.
Reclamanții F. C. R. și M. I. sunt, potrivit actelor de stare civilă atașate la dosar f. 5-9, succesori ai defunctului M. i V., decedat la data de_ . În timpul vieții acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru comiterea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale , în baza art. 209 comb cu art. 157 Cod penal și D 212/1948 și la pedeapsa de 3 sai închisoare corecțională și 5000 lei amendă corecțională pentr deținere ilegală de armă, în baza art 33,35 din Legea nr. 190/1947 comb. cu art. 157 Cod penal, fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat în sumă de
5.000 lei, prin sentința penală nr. 1583/1949 dată de Tribunalul Militar C. în dosar nr. 1142/1949 (f.21).În perioada_ -_ condamnatul a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Lugoj (f.7).
Măsura privării de libertate este caracterizată de caracter politic în sensul legii nr. 221/2009, fiind calificată ca atare expres în enumerarea pe care o face textul art.1 din lege: :"Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225,
227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29,
268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare; b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele S. ui, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941; c) Legea nr.190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947; d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii P. ulare R. e, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948; e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949; f) art. 2lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea
infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949; g) Legea nr.16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S. ui și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949; h) Decretul nr.163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950; i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea S. ui și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950; j) art.166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968";.
În cauza pendinte subzistă așadar ipoteza unei condamnări penale din perioada de referință a legii nr. 221/2009, ex lege recunoscută a avea caracter politic, astfel încât pretenția de constatare a caracterului politic nu poate primi rezolvarea solicitată, dată fiind calificarea expresă în același sens déjà instituită de legiuitor; analiza caracterului politic nu mai poate fi pusă in discuție fiind tranșată de legiutor " ope legis".
Pretenția reclamanților de indemnizare cu suma de 10.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit, prin luarea măsurilor represive de regimul comunist nu poate fi satisfăcută. Art. 5 al Legii nr. 221/2009, text legal pe care se fundamentează în drept acțiunea introductivă, și care legifera posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, a fost declarat neconstituțional anterior promovării litigiului pendinte, prin Deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, ceea ce semnifică lipsirea actului normativ de temeiul de drept menționat, pe care se fundamentează și demersul juridic inițial al reclamantului ,cu consecința respingerii acestei pretenții. Potrivit art.147 alin.1 din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituționala își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, care pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. Cum suspendarea are drept consecință inexistenta normei juridice, în intervalul de timp imediat ulterior pronunțării deciziei și până la expirarea termenului menționat, de la care dispozițiile legale își încetează efectele, prevederile art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009 nu mai pot fi aplicate, indiferent dacă declararea neconstituționalității a intervenit în fața instanței de fond, sau chiar și în calea de atac. Acțiunea prezentă a fost însă formulată mult după declararea neconstituționalității. Mai mult decât atât, prin Decizia în interesul legii nr. 12/_ s-a statuat că urmare a celor două decizii ale Curții Constituționale dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de contencios constituțional.
Nu se poate susține cu succes nici discriminarea față de persoanele care au acționat și au obținut hotărâri definitive în baza legii nr. 221/2009 anterior deciziilor de neconstituționalitate, derivată din inconsecvența legiuitorului și lipsa de intervenție corectivă în termen (răspunderea statului pentru acțiunea organelor sale - intervenția Curții Constituționale- și inacțiunea sa - lipsa de intervenție corectivă în intervalul de 45 zile de al declararea neconstituționalității). Pe de o parte împrejurarea adoptării Legii nr. 221/2009 de către Parlament nu justifică doar prin simpla ei existență acordarea ope legis a despăgubirii cerute, cât timp legiuitorul a instituit condiții stricte de acordare a indemnizării, a căror îndeplinire este supusă verificării riguroase a instanțelor de judecată și, în ipoteza îndeplinirii lor concomitente, în funcție de interpretarea probelor produse în justificarea tipului de prejudiciu și a întinderii lui,era permisă acordarea de despăgubiri. Cu atât mai mult se poate vorbi de netemeinicia cererii, cu cât încă anterior momentului intentării acțiunii temeiul legal al pretenției referitoare la daunele morale nu mai exista, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale, înainte evocată. Nu se poate afirma nici vreo ipotetică discriminare a reclamanților față de alți destinatari ai legii întrucât efectele neconstituționalității textului legal pe care se întemeiază cererile de reparație a prejudiciului moral suferit a pus în situații similare pe toți promotorii de asemenea acțiuni, indiferent de momentul adresării lor, nefiind dovedit că vreo persoană ar fi primit despăgubiri de felul celor analizate. Pe de altă parte, verificând dacă ingerința statului, ce a constat tocmai în declararea ca neconstituțională a dispozițiilor legale ce reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, a fost una legitimă, necesară și proporțională, dacă a avut sau nu o justificare rezonabilă și obiectivă, dacă persoanele care nu mai pot acționa în baza Legii nr. 221/2009 ulterior pronunțării deciziilor de neconstituționalitate se pot prevala de existența unei speranțe legitime, dacă procedura de constatare a neconstituționalității a fost sau nu
predictibilă, necesară într-o societate democratică, cerințe necesar a fi întrunite concomitent pentru ca această solicitare a reclamantului să fie admisă,instanța constată neîndeplinirea lor.Prin deciziile sale înainte enumerate Curtea Constituțională a stabilit că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Ca atare interesul juridic de felul celui în discuție în prezenta cauză, deși ar părea a aparține categoriei juridice "creanță";nu poate fi considerat ca valoare patrimonială și implicit ca speranță legitimă decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern (spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale, în care sens sunt concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Pressos Compania Naviera SA și alții împotriva Belgiei. Or reclamantul nu a obținut o speranță legitimă în obținerea daunelor morale de felul celor solicitate prin acțiunea introductivă întrucât dispoziția legală(art. 5 al legii nr. 221/2009) a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia. În acest sens sunt și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, în cuprinsul căreia se statuează că eventualele efecte negative pentru vreuna dintre părți sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în consecință nici a art. 14 din Convenție, simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului. În privința dreptului la despăgubiri, Curtea europeană a mai reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă în cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor și că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari sau a acorda compensații financiare persoanelor persecutate politic întrucât statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (cauza Jantner contra Slovaciei, cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). Întrucât prin Decretul-lege nr. 118/1990 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 s-a reglementat anterior indemnizarea financiară a persoanelor oprimate politic de regimul comunist, se poate conchide că destinatarii noului act normativ în aceeași materie, Legea nr. 221/2009 reformată urmare a controlului de constituționalitate, nu pot reclama discriminarea, caracterul ingerinței statului fiind previzibil, necesar și proporțional. În ceea ce privește caracterul obiectiv și rezonabil al acțiunii/inacțiunii statului, respectiv al ingerinței, din perspectiva art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o distincție este discriminatorie dacă "nu are o justificare obiectivă și rezonabilă", adică dacă nu urmărește un "scop legitim" sau nu există un "raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat", lista care cuprinde articolul 14 având un caracter indicativ și nu unul restrictiv, iar marja de apreciere lăsată la dispoziția statelor variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție, în care sens s-a pronunțat și instanța europeană în cauzele Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit și Rasmussen împotriva Danemarcei . Principiul egalității și interzicerii discriminării instituit și de Protocolul nr. 12 la Convenție stabilește cazurile în care o persoană este discriminată: în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislației naționale; în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră, în acest sens este și cauza Thorne împotriva Marii Britanii.
Pe cale de consecință nu poate fi invocată cu succes de reclamanți nici discriminarea, urmare a adoptării deciziilor din anul 2010 ale Curții Constituționale înainte evocate, câtă vreme dispoziția referitoare la obținerea de despăgubiri morale nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc, ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, în esență fiind vorba despre o intervenție ulterioară a statului, justificată pe considerente de politică bugetară, menite să evite imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, apreciată ca obiectivă și rezonabilă, proporțională cu situația care a determinat-o, necesară într-o societate democratică, mai ales în condițiile în care, anterior, statul a recunoscut drepturi în favoarea persoanelor condamnate pe motive politice, în temeiul obligației sale morale de a repara nedreptatea.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții F. C. R. și M. I. , ambii domiciliați în mun.B., B-dul I., nr.62, sc.F, ap.66, județul B. -Năsăud împotriva pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a F. P.
-Năsăud, cu sediul în mun.B., str.1 Decembrie, nr.6-8, județul B. -Năsăud. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
N. V. V.
Red.dact. NC. _
| ← Decizia civilă nr. 1232/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Încheierea civilă nr. 87/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
