Decizia civilă nr. 83/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 83/R/2013

Ședința publică din 11 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. -D. C. JUDECĂTORI: A. -A. P.

C. -M. CONȚ

G.: A. -A. M.

P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, reprezentat prin procuror: A. S. S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. ANA-M.

(născ. M. ), împotriva sentinței civile nr. 1598 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._, privind și pe pârâtul intimat S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT PRIN D.G.F.P. A JUD. M.

, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S.

A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat de reclamanta F. Ana-M. (născ. M. ), a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.

S-a făcut referatul cauzei după care C. lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reclamantei recurente și reprezentantului pârâtului intimat posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., doamna procuror S.

A., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat.

C. constată că prin memoriul de recurs reclamanta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa ei de la dezbateri, potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, constată că la data de_, a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost formulată și expediată prin poștă de către pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a jud. M., prin care solicită respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, ca fiind vădit temeinică și esențial legală.

Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, C. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei P. ui de pe lângă

  1. de A. C. asupra recursului declarat de reclamantă.

    Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii pronunțată de către Tribunalul Maramureș, având în vedere că, pe de o parte, prin acțiunea promovată de reclamantă, aceasta a invocat că părinții săi M. Francisc și M. Ana au fost deportați în U.R.S.S. în perioada ianuarie - octombrie 1945, practic înainte de instaurarea regimului comunist, iar pe de altă parte, a invocat motive care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009.

    C. reține cauza în pronunțare.

    C U R T E A

    Prin sentința civilă nr. 1598/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ , s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta F. Ana M., împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

    Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:

    "Legea nr. 221/2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1949, în art. 3, arată ce înțelege această lege prin măsură administrativă cu caracter politic. Astfel, art. 3 stipulează: "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative:

    1. Decretul nr. 6/_, Decretul nr. 60/_, Decretul nr. 257/_, Decretul nr. 258/_, Decretul nr. 77/_ și Decretul nr. 89/17 februarie 1958;

    2. Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, nr. 1.154/_, nr. 344/_, nr. 326/1951, nr. 1554/_, nr. 337/_, nr. 237/_

      , nr. 282/_, nr. 1.108/_ ;

    3. Ordinul nr. 100/Cabinet din_ al Direcțiunii Generale a Securității P. orului;

    4. Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952, Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;

e) Deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale M. ui Afacerilor Interne;

f) Ordinul nr. 838/_ al M. ui Securității S. ui.

Art. 4 din Legea nr. 221/2009 la alineatul al doilea arată că: "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora";.

Din interpretarea acestor norme juridice, rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă sau stabilirii de loc

de muncă obligatoriu în baza actelor normative enumerate în articolul 3, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, respectiv: " exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnarea prin forță a regimului comunist, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Prin urmare, și în cazul prevăzut de art. 3 și în cel prevăzut de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a avut în vedere posibilitatea constatării caracterului politic al unor măsuri administrative, numai dacă persoana a săvârșit fapte îndreptate împotriva regimului totalitar, de natura celor prezentate în actele normative enumerate în art. 3 sau în art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.

Pentru identitate de rațiune, în ceea ce privește definirea măsurilor administrative cu caracter politic, legiuitorul a procedat în mod similar cu definirea condamnărilor cu caracter politic, în sensul că, pe de-o parte s-a raportat la acte normative expres menționate, precizând că sunt măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în art. 3, evidențiate mai sus, iar pe de altă parte s-a raportat la scopul urmărit de cel supus măsurilor cu caracter administrativ, astfel cum acesta a fost definit pentru infracțiunile cu caracter politic.

În speță, din motivarea în fapt a acțiunii, din precizările făcute de reclamant, precum și din probele administrate rezultă că tatăl reclamantei, M. Francisc, a fost deportat, trimis la muncă forțată în URSS în perioada ianuarie 1945-_, iar mama reclamantei, M. Ana fostă Steib, a participat la munca de reconstrucție în URSS, în perioada_ -_ - filele 10,11.

Condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, prevăzute de Legea nr. 221/2009 ce constituie temeiul acordării de despăgubiri, trebuie să fie ale S. ui R. .

Or, deportarea anumitor categorii de persoane de exemplu a etnicilor germani în URSS la muncă de reconstrucție este o măsură impusă de S. Sovietic, ca stat de ocupație la acea vreme.

Forțele sovietice de ocupație și nu S. R. au procedat la acele deportări.

Deportări în masă, după cel de-al doilea război mondial s-au efectuat din toate țările foste aliate cu Germania, care, în urma Tratatului de la Ialta au ajuns sun influența sovietică, sub pretextul că pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, se impuneau și despăgubiri de război, prin prestații.

După Convenția de Armistițiu semnată la Moscova de reprezentanții URSS, SUA, M. a Britanie, la data de 12 septembrie 1944, în ultimele luni ale anului 1944, reprezentanții sovieticilor din Comisia Aliată de Control, care era structura abilitată să supravegheze îndeplinirea de către R. ia a prevederilor Convenției de Armistițiu, au impus Guvernului R. să întocmească liste cu cetățenii de etnie

germană care urmau a fi deportați în URSS, pentru a ajuta la efortul de reconstrucție a URSS.

R. ia, trecută rapid sub controlul deplin al trupelor sovietice de ocupație și lipsită de orice independență reală în regimul sufocant fixat de Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 nu mai putea avea nici un cuvânt de spus, chiar în chestiunile sale interne.

După semnarea armistițiului, Comisia Aliată (Sovietică) de Control a apreciat ca nesatisfăcătoare măsurile autorităților române și în temeiul privilegiilor conferite prin art. 8 și 18 din Convenția de Armistițiu, organele sovietice au ordonat deportări: Ordinul 031/_ al Comisiei Aliate (Sovietice) privind mobilizarea etnicilor germani pentru lucru; Ordinul A/192/_ dat de generalul Vinogradov, locțiitorul președintelui Comisiei Aliate (Sovietice) de Control din R. ia.

Deși Convenția de Armistițiu din septembrie 1944 nu prevedea deportări ale populației civile, conferințele de la Postdam, Yalta și Paris au confirmat sub forma prestațiilor în muncă, deportarea etnicilor germani la munca de reconstrucție în URSS.

În 3 ianuarie 1945, în numele guvernului român, ministrul de externe, Constantin Vișoianu, a protestat împotriva acestor măsuri abuzive, care depășesc clauzele armistițiului.

Generalul Rădescu a protestat, de asemenea la_ împotriva acestor deportări, reușind să salveze de la deportare 11924 persoane.

La data de_, Regele M. a trimis un amplu memoriu președintelui SUA, în care descria sumbra situație a R. iei sub ocupația sovietică.

Deportările în URSS în urma Convenției de Armistițiu din 1944, ca despăgubiri de război, nu se încadrează între situațiile prevăzute în art. 3, respectiv în art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.

În speță, deportarea nu a fost dispusă de S. R., ci de forțele sovietice de ocupație și nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist instaurat la 6 martie 1945, ci s-a înscris în deportările - despăgubiri de război pretinse de sovietici după Convenția de Armistițiu din 1944.

Prin urmare, în speță nu s-a dovedit existenta unei masuri administrative cu caracter politic in sensul Legii nr. 221/2009.

Se impune a se reține și următoarele aspecte în ceea ce privește măsurile administrative la care se referă Legea nr. 221/2009: În formularea sa inițială, textul în discuție are următorul conținut:

"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

  1. acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernuluinr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare;

  2. acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;

  3. repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Astfel, după cum se observă, în ipoteza de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin.

1 sunt enumerate 3 categorii de beneficiari, și anume: orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; soțul sau descendenții până la gradul al II-lea al persoanei care a suferit o condamnare politică sau a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, după decesul acesteia. Ulterior, sunt enumerate la lit. a), b) și

c) 3 categorii de drepturi de care pot beneficia persoanele respective. În mod logic, după cum este redactată formal norma juridică, ar trebui ca fiecare dintre cele 3 categorii de beneficiari indicați să beneficieze de oricare dintre drepturile prevăzute la lit. a), b) și c). Însă, cercetând conținutul drepturilor enumerate la lit. a), b) și c) se constată că interpretarea pe baza logicii formale este exclusă, din cauza condițiilor și conținutului celor 3 drepturi. Astfel, se observă că la lit. a) legiuitorul a înțeles să limiteze cazurile în care se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral doar la acele situații în care acest prejudiciu a fost suferit "prin condamnare";.

În tot cuprinsul legii, legiuitorul a făcut o demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost victimele unor măsuri administrative cu caracter politic, iar termenii folosiți au un înțeles bine stabilit.

Demarcația este făcută chiar și în cadrul alin. 1) al art. 5. Astfel, dacă la lit.

  1. legiuitorul vorbește despre despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit "prin condamnare";, la lit. b) vorbește despre despăgubiri "reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al mãsurii administrative";.

    Practic, partea introductivă a art. 5 are un caracter general, iar prin modul de formulare a celor 3 categorii de drepturi la lit. a), b) și c) se circumstanțiaza si restrânge sau, mai bine zis, se individualizează categoria de persoane care pot beneficia de fiecare dintre drepturi.

    În acest sens: de dreptul prevăzut la lit. a) poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic; de dreptul prevăzut la lit. b) poate beneficia atât cel care a suferit o condamnare cu caracter politic, cât și cel care a fost victima unei măsuri administrative cu caracter politic; iar de dreptul prevăzut la lit. c) în mod cu totul evident poate beneficia doar cel care a suferit o condamnare cu caracter politic.

    Prin urmare, în condițiile în care acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare presupune, în mod logic, existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, este exclusă acordarea de despăgubiri, în baza art. 5 din Legea nr. 221/2009, persoanelor care nu au suferit prejudiciul moral în baza unei astfel de hotărâri de condamnare.

    În actuala sa formă, art. 5 dispune ca ";Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

    sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

    1. acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare in cuantum de până la:

  1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

  2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;

  3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.";.

Se observă că inserarea la pct. 1 al art. 5 a sintagmei ";sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic"; vine aparent în contradicție cu conținutul dispoziției de la lit. a), deși atât pct. 1, cât și celelalte două puncte, ar trebui să se circumscrie limitelor de la lit. a) pe care le detaliază în concret.

Textul de lege menționat autorizează doar interpretarea potrivit căreia persoanele prevăzute la pct. 2 si 3 au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul lor, exclusiv prin condamnare si nu la prejudiciul moral suferit de autorul lor prin masuri administrative cu caracter politic. Legiuitorul dă dreptul la obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic doar persoanei care a fost victima acestora. Altfel spus, daca reclamantul nu este persoana care a făcut obiectul măsurii administrative (ci este soțul/soția, descendentul de gradul I ori descendentul de gradul al II-lea) și prin ipoteză nu se pune problema condamnării, instanțele nu pot să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Pseudo interpretările de genul ";legiuitorul ar fi trebuit să recunoască dreptul rudelor apropiate la … "; sau de genul ";din eroare legiuitorul a prevăzut expres, doar la punctul 1, posibilitatea acordării de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri administrative cu caracter politic"; nu pot fi acceptate deoarece au ca rezultat substituirea voinței legiuitorului cu voința

judecătorului. Practicianul dreptului trebuie să respecte limitele interpretării logico-juridice deoarece aplică, iar nu creează legea. Nu se poate interpreta un text de lege în sensul în care acesta nu produce nici un efect și nici în sensul în care ar produce efecte contrare înțelesului clar și lămurit al acestuia.

Corecta interpretare a textului art. 5 iese în evidentă dacă se realizează o lectură independentă a textului de la lit. a) pct. 1, a textului de la lit. a) pct. 2 și a textului de la lit. a) pct. 3. Acest procedeu permite o corectă înțelegere a voinței legiuitorului, deoarece evită capcana subordonării logice a conținutului punctelor 2 si 3, conținutului punctului 1. Atât pct. 2 cât și pct. 3 trebuie înțelese prin raportare la teza din litera a pe care o detaliază în cazuri particulare. În această grilă de lectura lit. a) pct. 2 din art. 5 are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 5.000 de euro, pentru soțul/soția și descendenții de gradul I";. La fel lit.

a) pct. 3 din același articol are următorul conținut: ";acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la 2.500 de euro, pentru descendenții de gradul al II-lea";.

În Monitorul Oficial al R. iei, partea I, nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010 au fost publicate Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Obiectul celor doua excepții de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

  1. a apreciat că textul legal care trebuie supus examinării este art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, având următorul cuprins:

    ";(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

    a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]";.

    În motivarea acestei aprecieri, Curtea Constituțională a observat că autorul excepției de neconstituționalitate - S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice -

  2. G. a F. P. Constanța - a criticat doar soluția acordării de despăgubiri, neavând relevanță împrejurarea că ulterior sesizării Curții textul legal menționat mai sus a fost modificat, în sensul plafonării despăgubirilor. De altfel, C. a subliniat și că cea de-a doua soluție legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat și completat, referitoare la plafonarea cuantumului despăgubirilor, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr._ .

C. a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În esență C. a reținut că dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.

Astfel, observând paralelismul de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, C. conchide că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Tot astfel, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echitații și dreptății.

  1. a constatat și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia ";În R. ia, respectarea [...] legilor este obligatorie";, având în vedere că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată. Astfel, în primul rând, violarea acestei legi s-a produs prin paralelismul de reglementare privind daunele morale realizat prin Decretul-lege nr. 118/1990, și OUG nr. 214/1999, pe de o parte, și prin Legea nr. 221/2009, pe de altă parte. În al doilea rând, încălcarea Legii nr. 24/2000 s-a produs prin faptul că reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată, astfel cum pretind expres dispozițiile acestui act normativ. În al treilea rând, textul de lege

    criticat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice.

    În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

    Potrivit art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, dispozițiile din legea sau ordonanța în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicare. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea doar de despăgubiri morale. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.

    Prin Decizia nr. 12 pronunțată la data de_ în dosarul nr. 14/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al P. ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. București și Colegiul de conducere al Curții de A. Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Decizia este obligatorie, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

    Așa fiind, tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă";.

    Împotriva aceste i se n tințe a decl ar at rec urs, în ter men leg al, recl aman ta F.Ana M. , solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost ea formulată.

    În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit decizia instanței s-a bazat pe faptul ca părinții reclamantei, M. Ana si M. Francisc, au fost deportați in URSS de către S. Sovietic, ca o măsura impusa de acesta fata de anumite categorii de persoane, printre care si etnici germani, în condițiile în care toata motivarea instanței de fond s-a bazat pe rezonanta germana a numelui părinților recurentei; ori acest fapt nu înseamnă automat ca aceștia au făcut parte din acele categorii de persoane care au fost deportate la ordinul statului sovietic.

    In virtutea rolului activ al instanței de judecată, trebuiau solicitate de la autoritățile competente si alte probe care sa lămurească situația exactă.

    In spete similare, față de reclamanți care își aveau domiciliul în satul părinților reclamantei si care au fost deportați in aceeași perioada cu aceștia, instanțele de judecata au admis cererile si au a acordat despăgubirile solicitate.

    Recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

    Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. , a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că deportarea părinților reclamantei în U.R.S.S., la muncă de reconstrucție, în perioada ianuarie 1945 - octombrie 1949, nu se încadrează în textul Legii nr. 221/2009.

    Recursul este nefondat.

    Legea nr. 221/2009, așa cum o spune chiar titulatura sa, are ca obiect condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de referință reglementată de lege, respectiv, 6 martie 1945

    - 22 decembrie 1989.

    Pentru ca o condamnare sau o măsură administrativă să facă obiect al Legii nr. 221/2009 este necesar să întrunească o dublă cerință, pe de o parte, să aibă caracter politic - să fie vorba despre o manifestare ca formă de opoziție față de sistemul totalitar comunist -, în înțelesul pe care Legea nr. 221/2009 îl dă acestei noțiuni, iar pe de altă parte, respectiva condamnare sau măsură administrativă să fi fost dispusă înăuntrul perioadei de referință a legii, în termenul cuprins între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

    În speță, se constată că, față de antecesorii reclamantei, s-a luat măsura deportării în U.R.S.S, la muncă de reconstrucție, cu privire la mama reclamantei, Steib Ana, căsătorită M., în perioada_ -_ (adeverință nr. 47001/1969/_, emisă de M. Muncii - f. 10 dosar fond), iar față de tatăl reclamantei, M. Francisc, în perioada ianuarie 1945 -_ (copie carnet de muncă seria M.n. nr. 2. - f. 7 dosar fond).

    Prin urmare, deportarea antecesorilor reclamantei, în timpul celui de-al doilea război mondial, la muncă de reconstrucție în U.R.S.S., începând cu luna ianuarie 1945, deci anterior perioadei de referință supusă reglementării Legii nr. 221/2009, adică anterior datei de 6 martie 1945, pe de o parte, nu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, luată față de aceștia ca o consecință a faptelor săvârșite de părinții reclamantei, ca formă de manifestare a opoziției lor față de regimul totalitar comunist instaurat în R. ia după anul 1945, iar pe de altă parte, nu a fost luată în perioada de referință a Legii nr. 221/2009, respectiv, în termenul 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

    Statutul de deportat în U.R.S.S., la muncă de reconstrucție, cel mai probabil ca urmare a consecințelor celui de-al doilea război mondial, nu se circumscrie noțiunii de măsură administrativă cu caracter politic, luată față de respectivii deportați ca efect al faptelor săvârșite de aceștia ca o formă de manifestare a opoziției lor față de regimul totalitar comunist instaurat în R. ia postbelică.

    Așa fiind, C. constată că situația particulară a antecesorilor reclamantei nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 221/2009 și, în consecință, nu face obiectul acestei legi.

    Pe cale de consecință, C. constată că în mod corect prima instanță a respins în întregime acțiunea reclamantei.

    Drept urmare, în temeiul considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041și art. 312 alin. 1 C.proc.civ., C. urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E

    Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. ANA-M. împotriva sentinței civile nr. 1598 din_ a T. ui M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

    Decizia este irevocabilă.

    Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTORI

    I.

    -D. C.

    A.

    -A.

    P.

    C.

    -M.

    CONȚ

    G.

    1. -A. M.

Red.CMC/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: D.Țiplea

← Sentința civilă nr. 2933/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009  Decizia civilă nr. 4042/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 83/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009