Decizia civilă nr. 41/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.41/A/2013
Ședința publică din data de 18 iunie 2013 Instanța constituită din :
Președinte: V. M. - președintele Curții de Apel C.
Judecător: D. -L. B. - vicepreședintele Curții de Apel C.
Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamantul N. R. -V. precum și apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. C. împotriva sentinței civile nr. 188/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta B.
M. PRIN E. U. C., având ca obiect Plângere în baza Legii nr.10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 11 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 188 din 29 martie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamantul N. R. -V. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății comunicat de BNR al sumei de 1030,67 Euro reprezentând prețul de vânzare actualizat al apartamentului 9, situat în C. -N., B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 7.
A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a M. ui F. P. la restituirea prețului de piață a apartamentului descris mai sus.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul N. R. -V. în contradictoriu cu B. U. M. prin E. U. C. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33233/1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, N. F. antecesoarea reclamantului a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului 9 din imobilul situat în C. -N., str. B- dul 21 Decembrie 1989 nr. 7.
Prin Decizia civilă nr. 320/A/2010, pronunțată de Curtea de Apel C. -N. în dosar_, a fost admis apelul declarat de B. U. M. împotriva
Sentinței civile nr. 219/2010 a Tribunalului C., constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. S-a dispus rectificarea cărții funciare 1. C., nr. top 125/1/IX prin radierea dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantului.
Cu privire la contract instanța a reținut că imobilul în litigiu nu făcea obiectul Legii 112/1995, însă în pofida acestei situații apartamentul a fost vândut. Legea 112/1995 nu putea servi ca temei legal al încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru simplul motiv că apartamentul nu făcea obiectul legii. Situația juridică a acestor apartamente este reglementată în conformitate cu art. 25 din Legea 112/1995 printr-o lege specială și anume OUG 94/2000 aprobată prin Legea 501/2002.
Prin Decizia civilă 2708/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de prezentul reclamant împotriva Deciziei civile 210/A/2010.
În baza autorizației de construire 1110/2003 emisă de Primăria C., antecesoarea reclamantului a executat lucrări de construire cu privire la acest imobil pentru amenajare spațiu comercial.
Lucrările au fost finalizate în anul 2005 după cum rezultă din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat de Primăria Cluj-Napoca.
Din analiza hotărârilor sus menționate este fără dubiu că actul de vânzare- cumpărare a fost încheiat fără respectarea Legii 112/1995, astfel încât nu se impune decât restituirea prețului actualizat plătit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Nu sunt întrunite nici cerințele legale pentru obligarea pârâtului la plata sporului de valoare în sumă de 77.000 Euro, adus imobilului de către reclamant, prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001 având în vedere, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință, iar nu și altor categorii de imobile, precum este cazul celui din prezentul proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul N. R. -V., solicitând în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Cluj-Napoca, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totul a acțiunii reclamantului, conform precizărilor făcute oral la termenul de judecată din data de_ .
În motivarea apelului s-au arătat, în principal, următoarele:
Față de împrejurarea că pretențiile deduse judecății se situau sub valoarea de 500.000 lei, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță aparținea Judecătoriei C. -N., iar nu Tribunalului C. . Or, aceasta din urmă nu a înțeles să își decline competența, pronunțând o hotărâre nelegală.
Cu privire la fondul cauzei, este de avut în vedere că prin decizia civilă nr. 320/A/2010 a Curții de Apel C., s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, dar cu titlu. De asemenea, trebuia să se țină seama de faptul că imobilul a fost cumpărat cu bună-credință în baza Legii nr. 112/1995, fiind justificată cererea reclamantului de a i se plăti valoarea de piață a imobilului.
În ce privește solicitarea subsidiară privitoare la restituirea prețului actualizat și plata sporului de valoare, era necesar a se ține seama de concluziile expertizei efectuate în cauză. Este fără relevanță faptul că în imobil se desfășoară activități comerciale, fiind însă important a se reține că lucrările de îmbunătățire efectuate cu caracter necesar și util, ele fiind efectuate într-un moment în care imobilul avea destinația de locuință.
Împotriva sentinței a decalrat apel și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,
solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul
apelant în principal pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, ca nefondat.
S-a mai arătat în cererea de apel și că deși Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare, înaintea primei instanțe, excepția necompetenței materiale a acesteia, excepția a rămas nesoluționată.
Pârâta B. U. M. a formulat întâmpinare (f. 24), solicitând respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant.
Cu privire la apelurile declarate, Curtea are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 alin. b C.pr.civ., în conținutul lor în vigoare la data pornirii prezentului proces, tribunalele judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste
500.000 lei, excepție făcând acele categorii de procese și cereri care, indiferent de valoare, sunt date în competența judecătoriilor.
Coroborând aceste prevederi legale cu cele ale art. 1 pct. 1 C.pr.civ., potrivit cărora judecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, este de conchis că, în mod obișnuit, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de până la 500.000 lei inclusiv se judecă în primă instanță de judecătorie.
Aceste dispoziții legale erau incidente și în prezentul proces, obiectul lui fiind unul care atrăgea acțiunea lor.
În cauza de față reclamantul nu a indicat prin cererea de chemare în judecată întinderea sumei (sumelor) pretinse, ceea ce a împiedicat instanța să își verifice pe deplin competența de soluționare, justificarea acestei situații fiind, potrivit reclamantului, aceea că numai după efectuarea unei expertize tehnice judiciare, dispusă de instanța de judecată, se va putea cunoaște întinderea valorii de piață actuale a imobilului în litigiu, precum și a sporului de valoare atras prin efectuarea de către reclamant a unor lucrări.
Înaintea primului termen de judecată la prima instanță Ministerul Finanțelor Publice a învederat necesitatea indicării de către reclamantă a cuantumului pretențiilor sale, în vederea verificării competenței materiale a Tribunalului C. (f. 26).
La termenul de judecată în primă instanță din data de 15 martie 2013 reclamantul a solicitat, prin reprezentantul său (f. 207), să se aibă în vedere obligarea pârâtului de rândul 1 la plata sumei de 100.000 Euro corespunzătoare valorii de piață a imobilului, rămânând ca numai în subsidiar să se acorde prețul de vânzare actualizat (23.000 Euro) și despăgubiri în sumă de 77.000 Euro corespunzătoare sporului de valoare, în același sens fiind și precizarea de acțiune depusă la 21 martie 2013 (f. 211).
Față de aceste cuantumuri ale pretențiilor deduse judecății, în aceeași ședință de judecată,instanța a dispus respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului, apreciind că sunt incidente prevederile art. 181C.pr.civ.
Față de toate aceste elemente ale cauzei, Curtea înțelege a observa că fiecare dintre capetele de cerere deduse judecății de către reclamantă, socotite individual, are un obiect cu o valoare situată sub pragul valoric de 500.000 lei instituit prin prevederile art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ., sus-evocate.
Așa fiind, Tribunalul era dator să observe că, urmare și a faptului că încă înaintea primului termen de judecată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitase a se proceda la verificarea competenței materiale, pretențiile deduse judecății atrăgeau competența de primă instanță a Judecătoriei C. -N. .
Contrar celor afirmate de Tribunal, dispozițiile art. 181C.pr.civ. nu își găseau aplicare în procesul de față, câtă vreme întâia indicare a cuantumului concret al sumei (sumelor) pretinse de reclamant s-a realizat abia la termenul de judecată din 15 martie 2013, urmare a concluziilor expertizei efectuate în cauză.
În raport cu cele ce preced, este de considerat că, în aplicarea prevederilor legale privitoare la competența judecătoriilor și a tribunalelor, precum și a acelora ale art. 105 alin. 1 C.pr.civ., se impune, conform art. 297 alin. 2 C.pr.civ., admiterea apelurilor, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de reclamantul N. R. -V., precum și apelul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 188 din 29 martie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. _
, pe care o anulează, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă instanță la Judecătoria Cluj-Napoca.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
V. M. D. | -L. | B. S. -D. | G. | |
Aflat în c.o, semnează | Aflat în c.o., semnează | |||
Președintele instanței | Prim-grefier | |||
V. M. | M. LENA T. |
Red.VM/dact.MS 7 ex./_ Jud.fond: D.T.
| ← Sentința civilă nr. 35/2013. Legea 10/2001 | Încheierea civilă nr. 10/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
