Decizia civilă nr. 4186/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
` R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4186 /R/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. -K. G.
-M., precum și recursul declarat de pârâții G. S. -M., G. M. -M.
, F. A. -I. și F. F. -D., împotriva deciziei civile nr. 147/A din 20 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul M. C. -N. PRIN P., având ca obiect grănițuire.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de
16 octombrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, și când, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23 octombrie 2013, iar apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 28 octombrie 2013, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.18952/2011 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. , a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. -K. G. -M. în contradictoriu cu pârâții
G. S. M., G. M. M., F. A. I. și F. F. D., ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul M. -K. G. -M. în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N., prin P., ca neîntemeiată și a fost obligat reclamantul să plătească pârâților G. S. M., G. M. M., F. A.
I. și F. F. D. suma de 3.570 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că,
astfel cum rezultă raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Verezeșan și a anexelor acestuia, anterior exproprierilor din anul 1966, terenul aferent atunci numărului topo 10238, cu ieșire la strada Rakoczi de atunci, era dezmembrat în două suprafețe de teren, una aferentă numărului topo 10238/1, și una aferentă numărului topo 10238/2, în suprafață de 4083 mp, la acea vreme proprietatea antecesoarei reclamantului, M. E.
.
Prin decretul nr. 385/_, Statul Român a expropriat o suprafață totală de 2.705 mp, de la antecesoarea reclamantului expropriind suprafața de 2020 mp, înscrisă în cartea funciară nr. 18968 și aferentă numerelor topografice, ca urmare a dezmembrărilor efectuate în acest sens, 10238/1/1 și 10238/2/1. Terenul aferent numerelor topo 10238/2/2 și 10238/1/2 a rămas la acea vreme în proprietatea antecesoarei reclamantului M. .
La data de_, între antecesorii pârâtului G. și Statul Român prin Grupul Întreprinderilor de Gospodărie Comunală și Locativă s-a încheiat un proces verbal prin care cei dintâi primesc în schimbul terenului acestora în suprafață de 1500 mp din str. Donath, un alt teren în suprafață de 1500 mp situat pe strada Rakoczi nr. 126-128, înscris în CF nr. 25071 și 25072 C., aferent numerelor topografice 10239/2/1 în suprafață de 1100 mp și 10238/2/1/2 în suprafață de 400 mp. Prin urmare, terenul aferent numerelor topo 10238/2/1, trecut în proprietatea Statului Român ca urmare a exproprierii din anul 1966 se dezmembrează în două parcele, 10238/2/1/1, ce a rămas în proprietatea Statului Român, și 10238/2/1/2, în suprafață de 400 mp, ce a fost atribuit la schimb antecesorilor pârâtului
G. .
Prin Ordinul Prefectului Județului C. nr. 435 din data de_, ca urmare a cererii depuse de pârâtul G. în anul 1998 în baza Legii nr. 169/1997 cu referire la cei 1500 mp ai antecesorilor săi, în favoarea acestuia a fost restituită suprafața de teren de 1375 mp situată în municipiul C. -N.
, str. Rarău, nr. 17, înscris în CF nr. 22542, cu număr topo 10238/2/1/2 și 10239/2/1.
Prin sentința civilă nr. 10550/2002, respectiv încheierea de carte funciară ce a urmat acesteia, nr. 324/_, terenurile aferente numerelor topo 10238/2/1/2 și 10239/2/1/2, în suprafață de 1375 mp, au fost transcrise în CF nr. 1. C. .
Prin dispoziția de restituire nr. 2645, emisă de P. ul municipiului C.
-N. la data de_, reclamantului M. K. G. M. i-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 750 mp din parcelele cu număr topo 10238/1/1 și 10238/2/1 înscrise în CF nr. 25071, situate pe strada Rarău FN & str. G-ral Eremia Grigorescu, nr. 126.
La data de_, reclamantul M. K. G. M. a solicitat în instanță anularea Dispoziției de restituire nr. 2645/2004 și a Ordinului Prefectului nr. 435/_ și, pe cale de consecință, rectificarea cărții funciare astfel încât suprafața de 400 mp cu număr topo 10238/2/1/2 să se reînscrie în CF nr. 22542 C. în favoarea Statului Român și obligarea Comisie pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 la eliberarea unei dispoziții de restituire a întregii suprafețe de teren rămase libere de construcții din topograficele 10238/_ 8/2/_ 8/2/1/2 și 10238/2/1/3. După respingerea ca tardivă a plângerii reclamantului împotriva primarului municipiului C. -N., cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei C. -
N., care, prin sentința civilă nr. 2247/_, rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului la data de_, a respins acțiunea reclamantului privind anularea acestor acte. Din motivarea acestei hotărâri, instanța reține ca relevant pentru prezenta cauză considerentele în care s-a reținut că suprafața de teren restituită pârâților G., în calitate de succesori ai numiților Vedean, se identifică cu terenul înscris în cartea
funciară nr. 22542, număr topo 10238/2/1/2 și 10239/2/1, această situație propusă de către expert fiind consacrată prin sentința civilă nr. 10550/_, în urma căreia pârâtul G. și-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 1. C. . Instanța de recurs a reținut de asemenea că nu se poate imputa pârâtului G. faptul că Statul Român i-a atribuit acestuia, în schimbul terenului pe care antecesorii săi l-au deținut, un teren care anterior a fost expropriat de la antecesoarea reclamantului M. .
Prin dispoziția P. ului municipiului C. -N. nr. 41273/_ a fost modificată dispoziția nr. 2645/_, mai sus arătată, în sensul că reclamantului i s-a restituit în natură terenul în suprafață de 640 mp din parcelele cu număr topo 10238/1/1 și 10238/2/1/1, înscrise în CF nr. 25071 C. -N., pentru restul terenului în suprafață de 1380 mp propunându-se acordarea de despăgubiri. Prin această dispoziție s-a menținut prevederea potrivit căreia punerea în posesie a solicitantului urma să se facă după prezentarea de către solicitant a unei sentințe judecătorești privind acceptarea expertizei judiciare de ieșire din indiviziune cu Statul Român și parcelare.
Prin sentința civilă nr. 5742/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin neapelare, instanța a admis acțiunea reclamantului M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C. -N., și, în consecință, a constatat dreptul acestuia de proprietate asupra suprafeței de 640 mp teren situat în municipiul C. -N., str. Rarău, FN și str. Eremia Grigorescu, nr. 126, jud. C., teren ce face parte din parcelele cu număr top. 10238/1/1 și 10238/2/1/1 înscrise în CF nr. 25071 C., s-a dispus dezmembrarea parcelelor cu număr top 10238/1/1 și 10238/2/1/1 înscrise în CF 25071 potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Erculescu D., în sensul că parcelele cu număr top 10238/1/1/1 în suprafață de 40 mp și 10238/2/1/1/1 în suprafață de 860 mp se reînscriu în CF nr. 25071 C. în favoarea vechiului proprietar tabular, iar parcelele cu număr top 10238/1/1/2 în suprafață de 250 mp și 10238/2/1/1/2 în suprafață de 390 mp se înscriu într-o carte funciară nouă, în favoarea reclamantului M.
K. G. M., cu titlu de lege, bun propriu. Totodată, s-a dispus comasarea parcelelor cu număr top 10238/1/1/2 în suprafață de 250 mp și 10238/2/1/1/2 în suprafață de 390 mp într-o parcelă cu număr top 10238/1/_ 8/2/1/1/2 în suprafață de 640 mp și înscrierea în CF a dreptului de proprietate a reclamantului asupra acestei parcele.
La data de_, cererea reclamantului pentru recepția documentației cadastrale a imobilului situat pe str. Rarău FN a fost respinsă cu motivarea că imobilul ce a făcut obiectul documentației cadastrale se suprapune cu numărul cadastral 2549.
Ca urmare a acestei constatări, reclamantul i-a notificat pe pârâții G. pentru stabilirea limitelor celor două proprietăți, iar la data de_ reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Printr-o nouă cerere de chemare în judecată, în data de_, reclamantul M. a solicitat din nou anularea Ordinului Prefectului nr. 435/_, cerere care, prin sentința civilă nr. 16014/_ pronunțată în dosarul nr._, menținută prin decizia civilă nr. 461/R/_ a T.
ului C., a fost în mod irevocabil respinsă ca având autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 2247/_, mai sus arătată.
Potrivit art. 584 Cod Civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Noul Cod Civil, în lumina art. 5 alin. 2 din Legea nr.71/2009, preia în esență prevederile art. 584 din vechiul Cod Civil, stabilind prin art. 560 NCC că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Acțiunea în grănițuire nu este expres prevăzută de lege, ea fiind definită în literatura juridică și practica judiciară ca fiind acțiunea proprietarului unui teren care, în contradictoriu cu proprietarul unui teren învecinat, solicită instanței să determine prin semne exterioare întinderea celor două fonduri vecine, linia despărțitoare dintre acestea. Ea este o acțiune reală și petitorie, privită din punct de vedere al celui care o solicită aceasta apărând ca un veritabil atribut al dreptului de proprietate.
Prin urmare, acțiunea în grănițuire se bazează pe dreptul de proprietate al părților, iar de vreme ce este solicitată de reclamant, ea se bazează, și trebuie să se bazeze, pe dreptul de proprietate al acestuia.
Petitele acțiunii sunt clar formulate, reclamantul a solicitat stabilirea limitei de hotar dintre proprietățile reclamantului și a pârâților, imobile teren amplasate administrativ la adresa C. -N., str. Rarău 17-19, imobilul reclamantului în suprafață totală de 640 mp fiind învecinat cu imobilul pârâților în suprafață de 1375 mp, despre care, din formularea capetelor de cerere, rezultă că o suprafață de 337 mp i-ar fi încălcat de către pârâți.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2247/_ a Judecătoriei C. -N. s- a respins acțiunea având ca obiect anularea Ordinului Prefectului C. nr. 435/_, reținându-se că acesta a fost în mod legal emis, terenul fiind preluat de stat de la antecesorii pârâților G., ca urmare a unui schimb survenit ulterior exproprierii de la antecesoarea reclamantului. În considerentele sentinței s-a reținut că expertiza topografică efectuată în cadrul dosarului nr. 8512/2002 al Judecătoriei C. -N. a identificat terenul ce a făcut obiectul Ordinului Prefectului atacat ca fiind cel aferent numărului topografic 10238/2/1/2 și 10239/2/1, concluziile expertizei fiind consacrate prin sentința civilă 10550/_, pârâtul G. intabulându-și dreptul de proprietate astfel recunoscut. Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 973/R/2006, T. ul reținând, că Ordinul Prefectului a fost în mod legal emis, pârâților G. neputându-li-se imputa că antecesorii săi au primit în schimbul terenului deținut în proprietate o suprafață care a fost expropriată anterior de la antecesoarea reclamantului.
În dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., reclamantul M. a solicitat din nou anularea aceluiași ordin al prefectului, nr. 435/_, acțiunea sa fiind respinsă ca având autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 2247/_, prin această ultimă sentință reținându-se că deja se stabilise cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul nu este persoana îndreptățită a solicita terenul în discuție, pe acel amplasament, teren care a fost solicitat și i s-a atribuit pârâtului G. .Sentința pronunțată în dosarul nr._ a fost menținută de către Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 461/R/2011.
În ceea ce privește prezenta cauză, instanța de fond a reținut că referitor la raportul de expertiză topografică întocmit de către expert Erculescu D. în cadrul dosarului în care dreptul de proprietate al reclamantului M. a fost recunoscut ca făcând parte din parcelele cu număr top. 10238/1/1 și 10238/2/1/1 înscrise în CF nr. 25071 C., concluziile celor două expertize efectuate în prezenta cauză au conchis în sensul că expertiza nu a remarcat faptul că suprafața de 640 mp atribuită reclamantului M. se suprapune parțial peste terenul pârâților, intabulat încă din anul 2003. În raportul de expertiză refăcut de expertul Chiriac, acesta reafirmă faptul că expertiza ce a stat la baza sentinței civile nr. 5742/_ identifică terenul reclamantului parțial în numerele topografice 10238/1/1 și 10238/2/1/1, înscrise în CF nr. 25071 C., însă, în fapt, acest teren al reclamantului se identifică integral cu terenul aferent numărului topo 10238/1/1 și parțial cu terenul aferent numărului topo 10238/2/1/2, care aparține pârâților, și nu cu cel aferent nr. 10238/2/1/1. Expert Verezeșan a reținut la rândul său că prin expertiza ce a stat la baza sentinței civile nr. 5742/_ reclamantului i s-a atribuit suprafața de 400 mp din terenul aferent numărului topo 10238/2/1/2 și nu din cel aferent numărului topo 10238/2/1/1, cum s-a dispus prin dispoziția de modificare a dispoziției de restituire nr. 2645. S-a arătat că această expertiză nu a cuprins un plan de parcelare din care să rezulte amplasamentul celor două topografice nou formate și care să fie corelate cu alte coli funciare din zonă. Modalitatea în care experții au ajuns la aceste constatări este pe larg și cu acuratețe descrisă în conținutul rapoartelor de expertiză, instanța reținând că nu se mai impune reluarea acestora.
Prin urmare, concluzia care se desprinde din cele două expertize este că, în fapt, o aceeași porțiune de teren a fost restituită atât pârâților, mai întâi acestora, prin Ordinul Prefectului, cât și reclamantului, ulterior acestuia, prin dispoziția primarului, modificată, completată practic prin sentința prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune. În contextul celor de mai sus, instanța a revenit la definiția grănițuirii, mai sus redată și a constatat că prezenta cauză nu are ca premisă două terenuri învecinate, cum de altfel se arată și în petitele acțiunii, ci două titluri de proprietate asupra aceluiași teren. Acest "inconvenient"; nu poate fi tranșat însă pe calea unei acțiuni în grănițuire, chiar și secondată de o acțiune în revendicare. Acest cumul de acțiuni presupune ca după stabilirea întinderii faptice a unui drept de proprietate, pe calea acțiunii în revendicare s-a dispus practic retragerea liniei de hotar și eliberarea suprafeței ocupate doar aparent în baza unui alt titlu de proprietate, dacă o asemenea încălcare a limitei de proprietate se constată. Într-o astfel de acțiune nu intră în discuție însuși dreptul de proprietate al părților litigante, aceasta fiind diferența dintre acțiunea în revendicare și cea în grănițuire. Or în prezenta cauză, în egală măsură, ambele părți dețin un titlu de proprietate asupra suprafeței disputate, dintre care unul recunoscut deja printr-o hotărâre cu putere de lucru judecat, cel al pârâților, în acțiunile declanșate de către reclamant, iar cel al pârâtului necontestat încă sub aspectul legalității, nici în prezenta cauză. Acest fapt, printre altele, justifică și calitatea procesuală activă a reclamantului. Dată fiind existența celor două titluri de proprietate, o acțiune în revendicare se impunea a preceda, de această dată, acțiunea în
grănițuire, această acțiune în revendicare vizând dreptul de proprietate al pârâților și, ulterior, stabilirea limitelor de hotar. Această solicitare nu a fost practic formulată, iar aceasta nici după efectuarea celor două rapoarte de expertiză (reclamantul plecând de la premisa recunoașterii dreptului de proprietate al pârâților, însă pe alt amplasament), și nici nu putea fi admisă de vreme ce titlul de proprietate al pârâților, așa cum s-a arătat mai sus, a fost analizat deja de către instanțele judecătorești.
În altă ordine de idei, și consecvent celor mai sus reținute, instanța a constatat că reclamantul chiar a afirmat că nu a contestat dreptul de proprietate al reclamanților, ci doar amplasamentul acestuia. Găsind adecvată această solicitare în cadrul unei acțiuni în grănițuire (și care echivalează practic cu o acțiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unui amplasament), și analizând cererea reclamantului sub acest aspect, instanța a constatat că această rezolvare a acestei probleme se impune a pleca, în definitiv, tot de la verificarea celor două expertize, cea care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâților și cea efectuată în cadrul dosarului nr._, pe care reclamantul își sprijină pretențiile. Ori în acest sens experții chemați să efectueze expertizele în cadrul prezentului dosar au conchis deja că cea din urmă expertiză este cea eronată, concluziile neputând fi decât cele mai sus expuse, stabilind așadar că în realitate titlurile de proprietate ale părților au fost date acestora, în parte, pentru aceeași suprafață de teren.
Așadar, în contextul celor de mai sus, de vreme ce reclamantul, în definitiv, nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra suprafeței de teren cu privire la care a solicitat stabilirea limitelor de hotar, prin raportare la terenul pârâților, ceea ce se impune ca soluție este respingerea acțiunii în grănuițuire astfel formulate. Instanța nu poate proceda la grănițuirea proprietății reclamantului, sub forma ce poate fi reținută ca urmare a expertizelor efectuate în cauză, aceasta echivalând practic cu recunoașterea dreptului de proprietate al pârâților asupra suprafeței de teren disputate, în chiar acțiunea reclamantului, aceasta constituind totodată, față de petitele foarte clare din acțiune (imobilul reclamantului în suprafață totală de 640 mp fiind învecinat cu imobilul pârâților în suprafață de 1375 mp și obligarea pârâților să îi respecte întreg dreptul de proprietate asupra parcelei de teren în suprafață de 337 mp), cu o soluție extra petita.
Dată fiind soluția ce a fost pronunțată în acțiunea principală, precum și probele administrate în cauză, instanța a constatat că și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul - intervenient M. C. -N., prin P., potrivit art. 57 Cod de procedură civilă, se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă, și, față de cererea pârâților, a obligat reclamantul să plătească pârâților G. S. M., G. M. M. ,
F. A. I. și F. F. D. suma de 3750 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
Prin decizia civilă nr. 147/A/_ a T. ului C., s-au respins ca nefondate ambele apeluri, hotărârea primei instanțe fiind menținută.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Prealabil, instanța a reținut că nu se poate reține în dosarul de față o modificare a cadrului procesual prin transmiterea calității procesuale de la reclamantul M. K. G. M. la Ștefan Gadola, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru realizarea acestui fapt.
Codul de procedură civilă recunoaște posibilitatea transmiterii calității procesuale pe cale convențională, însă actul juridic prin care se transmite dreptul cu privire la care poartă litigiul trebuie să îndeplinească toate condițiile atât cele de formă, cât și cele de fond prevăzute de lege.
Cererea de chemare în judecată având ca obiect grănițuirea a două fonduri poate fi introdusă doar de către proprietarul unuia dintre fonduri, ceea ce presupune că pentru a se realiza o transmitere a calității procesuale să se încheie un act valabil, translativ de proprietate între cel care a formulat cererea de chemare în judecată și cel căruia i s-a transmis această calitate.
Întrucât actul încheiat de reclamant (contract de cesiune a uni drept litigios, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de_ nefiind încheiat în formă autentică, acesta având doar încheiere de dată certă, dată de un notar) nu îndeplinește condițiile de fond și de formă sus amintite, în cauză nu s-a realizat o transmiterea a acestei calități.
Referitor la cererea reclamantului de intervenție în interes propriu a Mun. C. -N., instanța a reținut că această cerere a fost declarată admisibilă prin încheierea civilă din 18 februarie 2009. Faptul că ulterior a fost citat ca și pârât și nu intervenient potrivit art. 58 C.pr.civ. nu este de natură să atragă nulitatea hotărârii. De altfel instanța de fond s-a pronunțat și asupra acestei cereri. În legătura cu acest aspect eventuala nelegalitate a procedurii de citare a acestui intervenient în vederea efectuării expertizei nu poate fi invocată decât de partea lezată apelantul M. nejustificând niciun interes.
Pârâții au recunoscută calitatea procesuală activă în declararea apelului, precum și interes, chiar dacă acțiunea formulată împotriva lor a fost respinsă, raportat la dubla calitate a părților într-un astfel de litigiu (această calitate decurge din interpretarea dispozițiilor potrivit cărora părțile sunt ținute să suporte împreună cheltuielile grănițuirii).
În analiza motivelor de apel formulate împotriva hotărârii de fond, părțile au, în parte, critici comune, respectiv afirmarea că terenurile aparținând părților sunt diferite, neexistând o suprapunere.
Față de considerentele instanței de fond cu privire la dispozițiile care reglementează acțiunea în revendicare, instanța a reținut că, în principiu ( acestea își au izvorul în doctrină), sunt întemeiate.
Față de numeroasele referințe doctrinare, instanța de apel a reținut că grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, menite să apere dreptul de proprietate și se dispune atât în cazul unei inexistențe de delimitări între proprietăți cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți.
În general, prin soluționarea unei cereri de grănițuire, trebuie reconstituit vechiul hotar între proprietățile învecinate, la origine nelitigios și în acest sens trebuie administrate toate probele necesare pentru stabilirea acestui vechi hotar.
În speța de față este fără dubiu că terenurile pe care cele două părți afirmă existența unui drept de proprietate au suferit numeroase modificări din punct de vedere al evidenței topografice, precum și a titularului dreptului de proprietate.
În perioada regimului comunist, aceste terenuri au ieșit din patrimoniul antecesorului părților și ulterior anului 1989, părțile au încercat pe calea pusă la dispoziția lor de legile de restituire a dreptului de proprietate reintroducerea în patrimoniul lor a acestor bunuri.
Pe cale de consecință, este evident că într-o astfel de acțiune amplasarea în fapt a imobilului are o relevanță deosebită, întrucât doar prin raportare la fostele elemente care au stabilit vechiul hotar se poate pronunța o hotărâre având ca obiect grănițuirea a două fonduri. Tot în această idee, întinderea dreptului de proprietate, prin aceasta înțelegându-se unitatea de măsură, nu are relevanță, plecând și de la faptul că înscrierile de CF garantează doar existența dreptului de proprietate, nu și întinderea.
Plecând de la aceste considerente se poate răspunde și criticilor cuprinse în motivele de apel, care afirmă că este vorba de imobile diferite.
Această critică este până la un punct corectă, însă doar în ceea ce privește identificarea din punct topografic a terenurilor, nu și a amplasării faptice a acestora.
Părților cu interese contrare li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor imobile evident identificate și din punct de vedere al întinderii suprafeței, nu doar topografic, în baza unor temeiuri legale diferite, hotărâri care în urma cercetării judecătorești au fost stabilite ca fiind corecte, din perspectiva recunoașterii dreptului de proprietate.
De altfel, prin motivele de apel, niciuna din părți nu au contestat, în fapt, legalitatea titlului celuilalt. Legalitatea titlurilor în cauza de față are relevanță doar prin prisma aspectelor de fapt, decurgând din punerile în posesie rezultate din aplicarea legilor de restituire.
În acest context trebuie analizate titlurile de proprietate ale părților și rapoartele de expertiză întocmite în cauză.
Fără a relua toți pașii avuți în vedere de experți, mai ales de către expertul Vereșezan, este evident că imobilele înscrise în CF originale au suferit dezmembrări, unele care s-au realizat în baza unor planuri de situație și care au fost operate în registrele special ținute, unele nu, dar care denotă că identificarea faptică cuprinsă în sentința civilă 5742/2007, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ și care justifică titlul recurenților este greșită, suprafața de teren suprapunându-se ca și amplasare faptică, chiar dacă identificarea cu numere topo este diferită. Analiza raportului de expertiză întocmit de expertul Erculescu și mai ales planul de situație în care este descrisă parcela de 640 mp. care a stat la baza restituirii terenului prin Dispoziția 41273/ 2006 confirmă prin compararea acesteia cu planurile cuprinse în raporturile efectuate suprapunerea faptică a acestor terenuri.
Concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul Chiriac, completat, confirmă suprapunerea dintre cele două imobile, expertul stabilind că practic terenul reclamanților se suprapune peste cel al pârâților.
În acest sens, concluziile instanței de fond sunt corecte, iar criticile cuprinse în ambele apeluri dezvoltate foarte amplu privitoare la raportul de expertiză sunt neîntemeiate.
Apelul pârâților, în cadrul procesual creat, nu a putut fi admis pentru aceleași considerente în condițiile în care titlul de proprietate al reclamanților nu a fost contestat instanța având în vedere acest titlu de proprietate prin prisma îndreptățirii și a procedurii speciale de restituire.
S-a mai reținut, raportat la aceste considerente, în cadrul procesual existent, grefat pe starea de fapt constatată, că nu se poate stabili granița doar plecând de la existența dreptului de proprietate al părților înscris în cartea funciară.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri atât reclamantul, cât și pârâții.
Recursul reclamantului.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului. Cu consecința modificării în parte a Deciziei civile nr. 147/A/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în sensul admiterii apelului și modificării în totalitate a sentinței civile nr. 18675/2011 pronunțată la data de 30 noiembrie 2011 de către Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a respins cererea reclamantului ca fiind netemeinică și nelegală.
Reclamantul a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii precizate, și obligarea pârâților să îi respecte întreg dreptul de proprietate asupra suprafeței de 337 mp de teren care face parte din parcela în suprafață totală de 640 mp (nr. topo 10238/1/1/2 = 250 mp și nr. topo 10238/2/1/1/2 = 390 mp) așa cum este identificată potrivit Raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic ing. Erculescu D. care face parte din Sentința Civilă nr. 5742/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de_ în Dosar nr._ ; stabilirea limitei de hotar dintre proprietățile reclamantului și a pârâților G. S. M. și soția G. M.
M. . F. A. I. și F. F. D. și a intervenientului în interes propriu
M. C. -N. . imobile - teren amplasat administrativ la adresa C. -N.
, str. Rarău 17-19 (imobilul reclamantului în suprafață totală de 640 mp fiind învecinat cu imobilul pârâților în suprafață de 1375 mp precum și cu imobilul domeniu public - strada Rarău aparținând Mun. C. -N. ), potrivit variantei propuse prin Anexa H la Completarea la expertiza tehnică judiciară din dosar, efectuată de Expertul tehnic asistent Ing. B. A., varianta a II-a la Expertiza Tehnică Judiciară depusă de expertul tehnic judiciar Vereșezan Valeriu.
S-a solicitat totodată admiterea cererii reclamantului de intervenție în interes propriu a M. ui Clui-N. precum și modificarea în totalitate a încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr._ cu privire la respingerea cererii reclamantului și a lui Ștefan Gadola privind introducerea în cauză a acestuia din urmă în calitate de reclamant, ca fiind netemeinică și nelegală și în consecință:
Admiterea cererii reclamantului și a lui Ștefan Gadola privind introducerea în prezenta cauză, în calitate de reclamant, a numitului GADOLA ȘTEFAN față de subrogarea sa în toate drepturile reclamantului M.
- K. G. -M. ; scoaterea din prezenta cauză a reclamantului M. - K.
G. -M., față de subrogarea în toate drepturile sale a numitului numitului Gadola Ștefan; să constate ca prin subrogarea intervenită, noul reclamant Ștefan GADOLA a dobândit, în egală măsura drepturile, obligațiile, cât și efectele hotărârilor de natură legală și administrativă luate față de reclamantul M. -K. G. -M., pe durata când era proprietarul terenului ce face obiectul prezentului litigiu; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, urmând a preciza pe cale separată cuantumul acestor cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a invocat următoarele:
Obiectul prezentei cauze, pe fondul pricinii potrivit principalelor două petite formulate de reclamant, este referitor la o revendicare imobiliară [Obligarea pârâților să îi respecte întreg dreptul de proprietate asupra suprafeței de 337 mp de teren care face parte din parcela în suprafață totală de 640 mp) și la grănițuire [Stabilirea limitei de hotar dintre proprietățile reclamantului, a pârâților G. S. M. și soția G. M. M., F. A.
I. și F. F. D. și a intervenientului în interes propriu M. C. -N., imobile - teren amplasate administrativ la adresa C. -N., str. Rarâu 17- 19).
Soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de Art. 304 pct 7-9 Cod Procedură Civilă.
În cazul celor două parcele care fac obiectul litigiului în realitate terenurile există ca și suprafață (terenurile în total au o suprafață de 2107,15 mp) și sunt distincte. Diferendul a apărut în momentul în care s-a constatat că în sistem cadastral terenul reclamantului s-ar suprapune cu terenul pârâților.
Atunci când se face referire la terenul pârâților G. și F. se invocă sentința civilă nr. 10550/_ a Judecătoriei C. -N. și expertiza topografica efectuată în acea cauză a identificat terenul ce a făcut obiectul ordinului prefectului prin care s-a acordat terenul în cauză pârâților G., fiind intabulat dreptul de proprietate astfel recunoscut.
Pe tot parcursul procesului și în tot volumul mare de acte administrate în probațiune nu au fost administrate ca probe acea sentința civilă nr. 10550/_ a Judecătoriei C. -N. si expertiza topografica efectuată în acea cauză.
Instanța de fond a reținut ca important argument faptul că doar titlul de proprietate al pârâților a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat, spre deosebire de titlul reclamantului (reieșind concluzia că titlul său nu ar fi fost recunoscut printr-o astfel de hotărâre judecătorească).
Instanța de apel s-a rezumat a constata doar că "Identificarea faptica cuprinsa in sentința civila 5742/2007, pronunțata de Judecătoria Cluj- Napoca in dosar_ si care justifica titlul recurenților este greșita, suprafața de teren suprapunându-se ca si amplasare faptica, chiar daca identificarea cu numere topo este diferita".
Instanța de apel nu a reținut și nu a luat în considerare criticile reclamantului referitoare la faptul că instanța de fond în mod nelegal a refuzat recunoașterea dreptului de proprietate al subsemnatului.
Ori, cu privire la terenul reclamantului, acesta a depus în probațiune acte care dovedesc că dreptul de proprietate al său asupra terenului de 640
mp a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat - sentința civilă nr. 5742/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca la data de_ în dosar nr._ .
Un alt aspect al netemeiniciei și nelegalității sentinței atacate este referitor la faptul că instanța de fond s-a rezumat la aprecierea doar a expertizei tehnice judiciare întocmite de expertul Vereșezan Valeriu (cu variante întocmite doar privitor la susținerile pârâților) și a argumentelor prezentate și invocate de pârâții G. și F., fără ca cel puțin să amintească despre argumentele pe care reclamantul le-a invocat pe tot parcursul litigiului pe fondul cauzei.
Dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului de 640 mp a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească cu putere de lucru judecat (Sentința Civilă nr. 5742/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ .
Instanța de fond a reținut în mod corect că "in prezenta cauza, in egala măsura, ambele parti dețin un titlu de proprietate asupra suprafeței disputate," dar a făcut o gravă diferență de apreciere între titlul/dreptul de proprietate al reclamantului și cel al pârâților G. și F. atunci când susține că "dintre care unul recunoscut deja printr-o hotărâre cu putere de lucru judecat, cel al paraților".
Instanța de fond a reținut ca argument faptul că doar titlul de proprietate al pârâților a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, spre deosebire de titlul reclamantului (reieșind concluzia că titlul meu nu ar fi fost recunoscut printr-o astfel de hotărâre judecătorească).
Mai mult decât atât, instanța de fond a reținut un alt argument neverosimil a respingerii cererii reclamantului: "in contextul celor de mai sus, de vreme ce reclamantul, in definitiv, nu a făcut dovada dreptului sau de proprietate asupra suprafeței de teren cu privire la care a solicitat stabilirea limitelor de hotar, prin raportare Ia terenul paraților, ceea ce se impune ca soluție este respingerea acțiunii in grănițuire astfel formulate" Ori, aceasta se contrazice cu însăși susținerile instanței de fond, care anterior, tot în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate a reținut faptul că
"Prin sentința civila nr. 5742/_ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._, rămasa irevocabila prin neapelare, instanța ... a constatat dreptul acestuia de proprietate asupra suprafeței de 640 mp teren. Cu privire la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5742/2007 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca este de reținut în primul rând faptul că statuările cuprinse in această hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă se impun instanței investite să judece actualul litigiu cu putere de lucru judecat și trebuie respectate, neputând fi contrazise printr-o statuare
diferită.
Ca atare, de la această stare de fapt și de drept era obligată să pornească instanța de fond. Este evident ca nu se mai poate pune în discuție dacă există sau nu dreptul de proprietate al subsemnatului asupra terenului în suprafață de 640 mp, întrucât hotărârea instanței din 2007 se opune cu putere de lucru judecat.
Intimații-pârâți au susținut și cu ocazia cuvântului pe fondul apelului că sentința civila nr. 5742/2007 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ nu are autoritate de lucru judecat in fata instanței care
judecă prezenta acțiune, nefiind identitate de părți, or, reclamantul a invocat puterea de lucru judecat, între cele două noțiuni existând diferențe:
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri împiedică contradicțiile dintre două hotărâri, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu mai poată fi contrazise printr-o hotărâre posterioară.
Ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamental social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Prin urmare, nu autoritatea de lucru judecat trebuie să fie reținută, ci puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 5742/2007 pronunțată anterior de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ .
Prin Raportul de expertiză judiciară întocmit în acea cauză de expertul tehnic Erculescu D., raport de expertiză care face parte din Sentința Civilă nr. 5742/_ pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr. _
, se menționează în mod expres că "terenul în cauză în suprafață de 640 ... topo 10238/1/1 și 10238/2/1/1 din CF nr. 25071 C. -N. are poziția, forma și dimensiunile detaliate în planul de situație din Planșa 1". Această Planșa 1 - Plan de situație este anexă la raportul de expertiză.
Instanța de apel a luat în considerare doar o parte din argumentele și probele din dosar și a reținut că "Identificarea faptica cuprinsa in sentința civila 5742/2007, pronunțata de judecătoria C. -N. in dosar nr._ si care justifica titlul recurenților este greșita, suprafața de teren suprapunându-se ca si amplasare faptica, chiar daca identificarea cu numere topo este diferita".
Ceea ce trebuie reținut aici este efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, în sensul ca dezlegarea dată de instanța anterioara referitoare la aceeași chestiune de drept (dreptul de proprietate al reclamantului M. asupra terenului de 640 mp, amplasamentul și forma stabilite potrivit raportului de expertiză parte integrantă din sentința din 2007) nu va putea fi contrazisă de instanța de față, astfel că ea se impune ca o chestiune prejudicial dezlegată și în cadrul acestui dosar
In condițiile in care puterea de lucru judecat a unei hotărâri împiedică contradicțiile dintre două hotărâri, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu mai poată fi contrazise printr-o hotărâre posterioară, se impune ca în judecarea prezentului litigiu să se pornească de la constatările deja existente.
Orice apreciere contrară ar încalcă caracterul incontestabil de care se bucură orice hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Reclamantul a invocat în sensul obligativității instanțelor să țină cont de constatările din procedurile judiciare anterioare, jurisprudența C.E.D.O.
- cauza Beian împotriva României.
Reclamantul arată că în realitate terenurile proprietatea sa și a pârâților există ca și suprafață și sunt distincte.
Atunci când se face referire la terenul pârâților G. și F. se invocă sentința civilă nr. 10550/_ a Judecătoriei C. -N. și expertiza topografica efectuată în acea cauza a identificat terenul ce a făcut obiectul
ordinului prefectului prin care s-a acordat terenul în cauză pârâților G., fiind intabulat dreptul de proprietate astfel recunoscut, însă nici sentința și nici expertiza nu au fost depuse la dosar.
Reclamantul a invocat încălcarea principiului egalității de tratament - ca și componentă a dreptului fundamental la un proces echitabil - impune garantarea pentru fiecare parte din proces la a avea posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta argumentele și susținerile procesuale astfel încât să nu fie pusă într-o situație dezavantajoasă față de cealaltă parte din proces. Această cerință a fost consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Reclamantul a formulat ambele cereri (atât revendicare cât și grănițuire). Instanța putea și trebuia să se pronunțe cu privire la ambele cereri ale reclamantului, atât revendicarea cât și granițuirea.
Nu numai că nu ar fi fost situația unei soluții extrapetita (așa cum susține instanța de fond), dar prin această soluție pronunțată, bazată pe considerente mai sus criticate, instanța ajunge practic să nu se pronunța cu privire la toate cererile reclamantului, ceea ce echivalează în fond cu o soluție minuspetita.
Din acest punct de vedere, soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceste aspecte fiind criticate de reclamant, fără însă ca instanța de apel să le ia în considerare.
Ori, acest aspect este un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile Art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă.
Un alt aspect criticabil al hotărârii atacate este referitor la contrarietatea argumentelor reținute de instanța de fond atunci când a subliniat motivele pentru care acțiunea reclamantului trebuie respinsă. Fără a ține cont de criticile formulate de reclamant, instanța de apel a considerat că "concluziile instanței de fond sunt corecte", deși a reținut totuși în considerentele Deciziei atacate că "Pârtilor cu interese contrare li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor imobile evident identificate si din punct de vedere al întinderii suprafeței, nu doar topografic, in baza unor temeiuri legale diferite, hotărâri care in urma cercetării judecătorești au fost stabilite ca fiind corecte, din perspectiva recunoașterii dreptului de proprietate".
Se referă la faptul că instanța de fond concluzionează în considerentele sentinței atacate că "în contextul celor de mai sus, de vreme ce reclamantul, în definitiv, nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra suprafeței de teren cu privire Ia care a solicitat stabilirea limitelor de hotar, prin raportare la terenul pârâților, ceea ce se impune ca soluție este respingerea acțiunii în grănițuire astfel formulate", aceasta deși în aceleași considerente (anterior acestei concluzii) aceeași instanță reținea și sublinia faptul ca "în prezenta cauză, în egală măsură, ambele părți dețin un titlu de proprietate asupra suprafeței disputate".
Este criticabilă nu doar simpla contrarietate dintre considerente, ci mai cu seamă faptul că unul din considerente este invocat pentru a concluziona cu privire la motivul respingerii acțiunii reclamantului.
Evident, este nelegal dispozitivul unei hotărâri atunci când în mod evident se întemeiază pe un considerent care este contrazis de un alt considerent reținut de instanța de fond cu câteva paragrafe mai sus.
în plus, acesta este unul din motivele de recurs, întemeiat pe dispozițiile Art. 304 pct.7 Cod Procedură Civilă.
Recursul pârâților.
Pârâții au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință schimbării sentinței civile nr. 18952/2011 pronunțată de Judecătoria Clui-N. în sensul înlăturării din cuprinsul considerentelor hotărârii a concluziilor primei instanțe prin care aceasta constată că prezenta cauză nu are ca premisă două terenuri învecinate, ci două titluri de proprietate asupra aceluiași teren și admiterii petitului de stabilire a limitei de hotar dintre cele două proprietăți în litigiu, conform limitei stabilite în raportul de expertiză completat și precizat, întocmit în cauză de exp. Vereșezan Valeriu, reprezentată în planul de situație cu amplasamentul parcelelor pârâților cu nr. top. 10238/2/1/2 și 10239/2/1/2 și a reclamantului cu nr. top. 10238/1/1 și 10238/2/1/1; să se mențină hotărârea instanței de apel în ceea ce privește soluția de respingere a apelului formulat de reclamantul M. K. G. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâții au adus următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe art. 304 pct. 9 Cod Proc Civ. și art. 304 pct. 8 Cod Proc Civ.
Pârâții au criticat două dintre afirmațiile instanței de apel, afirmații din care, pe de o parte rezultă că aceasta nu a înțeles pe deplin și în mod corect problema dedusă judecății, iar pe de altă parte că a săvârșit o gravă eroare judiciară.
Instanța de apel a arătat că se impune a fi respins apelul pârâților având în vedere că nu au contestat titlul reclamantului.
Această susținere este greșită.
Pârâții nu au și nici nu aveau nici un motiv pentru a ataca titlul de proprietate al reclamantului.
Titlul reclamantului este reprezentat de Dispoziția de restituire 41273/2006 emisă de P. ul Mun. C. N. pentru un teren în suprafață de 640 mp, identificat din punct de vedere topografic în parcela cu nr. top. 10238/1/1 și în parcela cu nr. top. 10238/2/1/1.
Această dispoziție este corectă și nu au nici un motiv să o conteste.
Ceea ce este greșit (iar tribunalul a reținut acest lucru, dar nu i-a dat deloc eficiență) este hotărârea de intabulare pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în favoarea reclamantului (sentința nr. 5742/2007), hotărâre din care parte integrantă raportul de expertiză întocmit de expertul Erculescu și care plasează o parte din terenul reclamantului peste terenul pârâților.
Această hotărâre nu le este însă opozabilă și de altfel nici nu a fost însă pusă în executare nefiind înscrisă în cartea funciară, ca atare nici în privința acesteia pârâții nu au motive să o conteste. Dacă această hotărâre ar fi fost intabulată, desigur că pârâții aveau interes și calitate pentru a formula o acțiune în rectificarea amplasamentului terenului reclamantului, însă în prezent un astfel de demers este inutil și prematur.
Impedimentul pentru intabularea sentinței nr. 5742/2007 a fost tocmai existența suprapunerii terenului reclamantului peste terenul pârâților, astfel că procesul de grănițuire a devenit absolut necesar pentru a
stabili care este limita dintre terenurile pârâților și a se putea vedea care dintre amplasamente este greșit.
Afirmația instanței de apel este greșită și privită dintr-o altă optică. Acceptând ideea unei comparații a titlurilor de proprietate, având în vedere că reclamantul a contestat titlul pârâților de proprietate (procesul de anulare a Ordinului Prefectului), iar acțiunea sa a fost respinsă, este evident că titlul pârâților este cel corect și legal, iar cel al reclamantului este greșit, ca atare nu s-ar mai impune o contestare a acestuia într-un alt cadru, instanța având garanția legalității și corectitudinii titlului pârâților (intrată în putere de lucru judecat).
Cea de-a doua afirmație pe care o critică pârâții este aceea prin care tribunalul a considerat că în cadrul procesual existent, grefat pe starea de fapt constatată, nu se poate stabili granița doar plecând de la dreptul părților înscris în cartea funciară.
Consideră pârâții că această afirmație a instanței de apel este o veritabilă denegare de dreptate circumscrisă prevederilor art. 3 din Vechiul Cod Civil.
În speță, este vorba de o acțiune în grănituire al cărei scop este de stabilire prin semne exterioare a liniei de hotar dintre două proprietăți, operațiune în care instanța trebuie să reconstituie vechiul hotarul dintre terenuri sau să traseze unul nou în situația în care reconstituirea vechiului hotar este imposibilă.
Ca atare pârâții arată că nu văd impedimentul pe care instanța de apel 1-a avut pentru a soluționa cererea de grănituire a celor două terenuri, considerând această atitudine drept o denegare de dreptate.
In al doilea rând, consideră că motivele pentru care Tribunalul Cluj a respins cererea pârâților de înlăturare din cuprinsul considerentelor hotărârii primei instanțe a acelor concluzii prin care se constată că prezenta cauză nu are ca premisă două terenuri învecinate, ci două titluri de proprietate asupra aceluiași teren, sunt motive contradictorii.
Hotărârea este evident greșită.
Din punct de vedere al admisibilității cererii pârâților de modificare a considerentelor, consideră că nu există nici un impediment în acest sens, întrucât deși partea din hotărâre care intră în putere de lucru judecat este dispozitivul, se admite faptul că și considerentele pot intra în putere de lucru judecat, atunci când prin acestea se dezleagă anumite probleme de drept care privesc fondul relațiilor dintre părți.
S-a reținut în literatura de specialitate concluzia că într-o astfel de situație, ceea ce este socotit un considerent apare a fi de fapt o soluție dată unei probleme de fapt sau de drept. Cu alte cuvinte, nu interesează așezarea topografică a "considerentului" ce se atacă, ci natura juridică potrivit cu conținutul său.
Constatând faptul că atât reclamantul cât și pârâții au în fapt 2 titluri de proprietate asupra aceluiași teren, prima instanță dă o "dezlegare de drept" problemelor ce privesc fondul relațiilor dintre părți, situație care deschide posibilitatea formulării unei căi de atac împotriva acestor considerente, astfel cum au arătat mai sus.
Soluția la care ajunge prima instanță (că atât reclamantul, cât și pârâții au titluri de proprietate asupra aceluiași teren) nu este doar
fundamental greșită, ci și extrem de lezionară pentru pârâți, întrucât deschide reclamantului calea unor noi acțiuni (deși până în prezent a formulat alte 2 acțiuni în care a contestat dreptul lor de proprietate) și perpetuarea unei situații de incertitudine și nesiguranță pentru circuitul civil, cu toate că în prezenta cauză, prin probațiunea administrată, a fost lămurită pe deplin situația terenurilor în litigiu, a întinderii dreptului de proprietate a fiecărei părți, precum și a amplasamentului acestora.
Aceasta a fost rațiunea pentru care au solicitat înlăturarea acestor considerente din cuprinsul hotărârii atacate, pe această cale urmărind a evita intrarea lor în putere de lucru judecat.
Dacă motivul pentru care prima instanță a ajuns să rețină că în prezenta cauză nu este vorba despre două terenuri învecinate, ci despre 2 titluri de proprietate asupra aceluiași teren, își are izvorul în interpretarea eronată a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză și a titlurilor de proprietate deținute de pârâți și de reclamant asupra terenurilor în litigiu, în ceea ce privește hotărârea instanței de apel motivele sunt contradictorii.
Cu toate că instanța de apel a reținut că părțile din proces au titluri de proprietate distincte asupra terenurilor deținute, că terenurile sunt distincte din punct de vedere topografic, existând suprapunere doar în ceea ce privește amplasamentul, și că identificarea faptică a terenului reclamantului este cea greșită, aceasta a respins totuși apelul pârâților.
Evident titlurile de proprietate în cauză privesc parcele total distincte, si anume:
titlul pârâților de proprietate - Ordinul Prefectului nr. 435/_ - privește parcele cu nr. top. 10239/2/1/2 în suprafață de 950 mp și nr. top. 10238/2/1/2 în suprafață de 400 mp, în total 1.350 mp
titlul reclamantului, respectiv Dispoziția de restituire nr. 41273/_
, privește parcelele cu nr. top. 10238/1/1 în suprafață 240 mp și nr. top. 10238/2/1/1 în suprafață de 400 mp.
Aceste parcele au fost identificate de experți, a fost stabilit amplasamentul acestora, care este distinct, fără a exista suprapuneri, astfel că nu se poate retine existenta a două titluri de proprietate asupra aceluiași teren - ipoteza fiind cu desăvârșire exclusă.
În realitate, pârâții arată că este vorba de o eroare de amplasare a terenului reclamantului, comisă în cadrul expertizei realizată de expertul Erculescu în dosarul nr._ .
În cadrul acestei expertize, dl expert Erculescu a poziționat parcela reclamantului de 400 mp aferentă nr. top. 10238/2/1/1/ peste terenul cu nr. top. 10238/2/1/2 al pârâților în suprafață tot de 400 mp. Este vorba despre o eroare topografică comisă de dl expert Erculescu și care a fost explicată pe larg în expertizele efecuate în prezenta cauză.
De la această eroare de poziționare a numerelor topografice realizată de expertul Erculescu, reclamantul a susținut faptul că pârâții i-au ocupat o parte din terenul proprietatea sa - fapt nereal însă, astfel cum s-a dovedit prin expertizele efectuate în cauză.
Însă această eroare de amplasare nu echivalează cu un drept sau titlu de proprietate în favoarea reclamantului asupra terenului pârâților, ci ar fi
trebuit să se reglementeze în acest cadru procesual, prin poziționarea corectă a parcelei reclamantului.
Pe cale de consecință, în aprecierea pârâților, este evident că nu este vorba de prezența a două titluri de proprietate asupra aceluiași teren, sens în care se impune înlăturarea acestor considerentele din cuprinsul hotărârii primei instanțe.
Cu privire Ia solicitarea pârâților de admitere a petitului de stabilire a limitei de hotar conform expertizei realizate de dl expert V. ezan, aceștia consideră că instanța de apel era datoare să stabilească granița dintre cele două proprietăți tocmai acesta fiind specificul acțiunilor în grănituire mai cu seamă că la dosarul cauzei existau toate datele și probele necesare pentru ca instanță să stabilească limita de hotar.
Specificul acțiunilor în grănituire este că ambele părți litigante au o situație egală, fiecare fiind in același timp si reclamant si pârât, grănițuirea fiind, în cele din urmă o operațiune în care se delimitează prin semne exterioare granița dintre două proprietăți învecinate.
Pornind de la acest specific instanțele nu pot respinge o astfel de solicitare, întrucât nu este obligatoriu să se dispună grănițuirea conform variantei solicitate de reclamant, ci stabilirea liniei de hotar trebuie să respecte granița reală dintre cele două proprietăți.
Limita reală de hotar a fost în mod concret stabilită în expertiza întocmită de expert V. ezan Valeriu, astfel că nu există nici un impediment de ordin probatoriu sau legal pentru a se pronunța o hotărâre prin care aceasta să fie în mod judiciar stabilită.
Atât reclamantul, cât și pârâții au depus note scrise la recursurile declarate de partea adversă, solicitând respingerea căii de atac promovate de adversari (f. 35-42 pârâții și f. 55-61 reclamanții).
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că întrucât aspectul de fond referitor la greșita respingere a acțiunii în grănițuire, constituie motiv comun al ambelor recursuri, va fi analizat o singură dată, în cadrul recursului reclamantului, urmând ca la analizarea recursului pârâților să se facă trimitere la cele statuate, fără a mai fi reluate.
l. Recursul reclamantului.
Solicitarea vizând admiterea cererii de introducere în cauză a numitului Gadola Ștefan în locul reclamantului și de scoatere din cauză a reclamantului, a fost inserată în cadrul recursului doar ca petit, fără a se arăta motivele pentru care reclamantul consideră că hotărârea instanței de apel în sensul respingerii cererii de introducere în cauză a numitului Ștefan Gadola în locul reclamantului este nelegală.
Verificând sub acest aspect legalitatea hotărârii pronunțate în apel, curtea constată că în mod corect instanța de apel a statuat că în cauză nu s-a realizat o transmitere a calității procesuale active, întrucât contractul de cesiune a dreptului litigios nu a fost încheiat în formă autentică.
Prin urmare, în prezentul litigiu numitul Stefan Gadola nu se poate substitui în locul reclamantului.
Criticile reclamantului vizând nedepunerea sentinței civile nr. 10550/2002 a Judecătoriei C. -N. și a expertizei ce a stat la baza pronunțării ei, nu are nicio relevanță, întrucât nu afectează legalitatea deciziei pronunțate în apel.
Pârâții sunt intabulați în cartea funciară, iar expertizele efectuate în prezenta cauză au făcut referire, în cadrul unei analize comparative, la expertizele ce au stat la baza pronunțării sentințelor civile nr. 10550/2002 a Judecătoriei C. -N. (având ca părți pârâții) și nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N. (avându-l ca parte pe reclamant), statuând în final că cea dintâi este corectă, aspect la care se vor face referiri cu ocazia analizării fondurilor recursurilor.
Prin urmare, lipsa de la dosar a sentinței civile nr. 10550/2002 a Judecătoriei C. -N. și a expertizei ce a stat la baza pronunțării ei, în baza căreia pârâții și-au și intabulat dreptul de proprietate, nu afectează legalitatea hotărârii.
În ce privește motivul de recurs vizând încălcarea de către instanțele de fond a puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N., nu este fondat.
Cele statuate prin sentința civilă nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -
nu au fost înlăturate sau ignorate de instanțele de fond cu ocazia soluționării prezentului litigiu, întrucât nicăieri nu s-a contestat că reclamantul este proprietarul suprafeței de 640 mp teren, ci s-a constatat în baza probațiunii administrate - expertize topografice - că terenul reclamantului se suprapune peste terenul proprietatea pârâților, cu o suprafață de 400 mp.
Totodată, s-a statuat că identificarea terenului în suprafață de 640 mp, prin expertiza ce a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N., ca fiind pe nr. top 10238/1/1 și 10238/2/1/1, este greșită. În realitate, terenul proprietatea reclamantului în suprafață de 640 mp se identifică pe trenul cu nr. top 10238/1/1 în totalitate și pe nr. top 10238/2/1/2, parțial.
Prin hotărârile instanțelor de fond nu se contestă așadar dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeței de 640 mp, ci se arată că în mod obiectiv acest teren se suprapune cu o suprafață de 400 mp pe terenul pârâților, respectiv pe nr. top 10238/2/1/2, pe care pârâții au intabulat dreptul de proprietate.
Critica vizând încălcarea egalității de tratament invocată de reclamant din perspectiva art. 6 paragraf 1 C.E.D.O., este neîntemeiată, întrucât, așa cum rezultă din probațiunea administrată în fața primei instanțe, care în apel a fost completată, în cauză s-au administrat mai multe expertize topografice (f.87 și urm. dosar fond, f. 124 și urm. dosar fond, f. 168 și urm. dosar fond, f. 219 și urm. dosar fond, f. 35 și urm. dosar apel), au fost luate declarații experților topografi (f. 214-242 dosar fond), iar în cadrul expertizelor efectuate în prezentul dosar, au fost analizate comparativ expertizele care au stat la baza pronunțării hotărârilor judecătorești prin care s-a stabilit dreptul de proprietate atât al reclamantului - sentința civilă nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N., cât și al pârâților - sentința civilă nr. 10550/2002 a Judecătoriei C. -N. . Așadar, instanțele de fond au administrat probațiunea pertinentă în cauză, iar experții desemnați au
depus o muncă susținută, clarificând în cele din urmă situația terenurilor proprietatea părților, astfel încât reclamantul nu poate invoca inegalitatea tratamentului. Titlul său de proprietate, din punctul de vedere al identificării topografice, a fost în aceeași măsură analizat ca și cel al pârâților.
Pe fondul cauzei, referitor la modul de soluționare al acțiunii în revendicare și grănițuire, curtea reține următoarele:
În ce privește acțiunea în revendicare, aceasta a fost corect respinsă, întrucât așa cum a rezultat din expertizele efectuate și depozițiile experților, atât reclamantul, cât și pârâții dețin titluri de proprietate valabile:
Reclamantul, dispoziția P. ului mun. C. -N. nr. 41273/_, care nu a fost contestată sub aspectul legalității, iar pârâții, Ordinul Prefectului jud. C. nr. 435/_, a cărui legalitate a fost statuată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 2247/_ a Judecătoriei C. -N., irevocabilă.
Pârâții și-au intabulat deja titlul, iar reclamantul nu a reușit în acest demers, întrucât recepția lucrării cadastrale a fost respinsă, iar expertizele efectuate în prezentul dosar au relevat că o suprafață de 400 mp, evidențiată pe nr. top 10238/2/1/2, pe care pârâții sunt intabulați, se regăsește și în titlul reclamantului - dispoziția P. ului mun. C. -N. nr. 41273/_ .
Ambele părți litigante deținând așadar titluri valabile, cel al pârâților fiind confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă și intabulat, în mod corect acțiunea reclamantului în revendicare a fost respinsă.
În ce privește respingerea cererii de grănițuire dispusă de instanțele de fond și contestată în cadrul prezentelor recursuri atât de către reclamant, cât și de către pârâți, curtea constată că aceasta este legală, considerentele ce urmează păstrându-și valabilitatea în ambele recursuri.
Prin acțiunea promovată de reclamant, acesta solicită grănițuirea în raport de suprafața de 640 mp, în condițiile în care așa cum s-a mai arătat, expertiza întocmită de ing. Vereșezan Valeriu a statuat că din suprafața de 640 mp cu privire la care reclamantului i s-a emis dispoziția nr. 41273/2006 a P. ului mun. C. -N., iar apoi prin sentința civilă nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N., i s-a constatat dreptul de proprietate, i se poate restitui efectiv, pe acel amplasament, numai suprafața de 240 mp, întrucât diferența de 400 mp se regăsește pe terenul proprietatea pârâților, care sunt corect poziționați și intabulați și au început edificarea unei construcții.
În principiu, acțiunea în grănițuire este admisibilă, cu condiția să nu existe suprapuneri de terenuri în titlurile de proprietate ale părților.
În cauza de față, din expertizele efectuate a rezultat cu certitudine că o suprafață de teren de 400 mp din dispoziția nr. 41273/2006 a P. ului mun. C. -N. (titlul reclamantului), se regăsește în Ordinul Prefectului nr. 435/2002 (titlul de proprietate al pârâților), intabulat în CF.
În aceste condiții, în care reclamantul solicită stabilirea liniei de hotar dintre terenul proprietatea sa în suprafață de 640 mp, iar pârâții solicită delimitarea terenului proprietatea lor, în suprafață de 1375 mp, de terenul reclamantului, fără a indica suprafața proprietatea reclamantului, curtea constată că linia de graniță nu poate fi stabilită. Aceasta, întrucât, reclamantul pe de o parte, solicită stabilirea mejdiei în raport de suprafața
de 640 mp, care faptic, obiectiv, nu există în totalitate pe nr. top 10238/2/1/2, (fiind greșit identificat ca regăsindu-se pe acest nr. top. în expertiza topografică ce a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N. ) iar, pe de altă parte, o astfel de grănițuire ar avea ca și consecință înrăutățirea situației reclamantului în propria cale de atac, întrucât, în mod obiectiv, având în vedere suprapunerea celor 400 mp, actuala graniță ar fi între terenul pârâților în suprafață de 1375 mp și diferența rămasă în proprietatea reclamantului, adică 240 mp.
Realitatea care a reieșit în cadrul soluționării acestui litigiu este în sensul că suprafața de 1375 mp proprietatea pârâților se regăsește pe parcelele cu nr. top 10238/2/1/2 și 10239/2/1/2, iar suprafața de 640 mp proprietatea reclamantului se regăsește în totalitate pe parcela cu nr. top 10238/1/1 în suprafață de 240 mp și parțial pe parcela cu nr. top 10238/2/1/2 în suprafață de 400 mp, însă această din urmă parcelă se află în proprietatea pârâților, fiind inclusă în suprafața acestora de 1375 mp.
În concluzie, stabilirea graniței dintre terenul proprietatea reclamantului în suprafață de 640 mp și terenul proprietatea pârâților în suprafață de 1375 mp, nu este în mod obiectiv posibilă, respingerea acestei cereri nu constituie nicidecum o denegare de dreptate, cum afirmă pârâții, întrucât pe cele trei nr. top 10238/2/_ 9/2/1/2 și 10238/1/1 nu există o suprafață totală de 2015 mp, ( 1375 a pârâților și 640 a reclamantului) care să poată fi grănițuită, ci doar o suprafață de 1615 mp ( 1375 a pârâților și 240 a reclamantului). Cum reclamantul a solicitat grănițuirea terenurilor învecinate numai în raport de 640 mp, acest demers nu este posibil.
Prin urmare, în mod corect instanțele de fond au respins și acțiunea în grănițuire.
2. Recursul pârâților.
În cadrul acestei căi de atac rămâne să fie analizată solicitarea acestora de înlăturare din considerentele hotărârii a concluziilor primei instanțe, prin care aceasta constată că prezenta cauză nu are ca premisă două terenuri învecinate, ci două titluri de proprietate asupra aceluiași teren.
Această solicitare este nefondată, întrucât această concluzie este corectă.
Cu ocazia analizării motivului comun de recurs referitor la greșita respingere a cererii de grănițuire și statuării asupra acestuia în sensul că este nefondat, curtea a reținut că titlurile de proprietate deținute de părți se suprapun pe suprafața de 400 mp.
Aceasta este o realitate, care rezultă din expertizele efectuate în cauză, terenul în suprafață de 640 mp proprietatea reclamantului în baza dispoziției nr. 41273/2006 a P. ului mun. C. -N. și a sentinței civile nr. 5742/2007 a Judecătoriei C. -N., se suprapune parțial pe terenul în suprafață de 1375 mp, proprietatea pârâților în baza Ordinului Prefectului nr. 435/2002 și a sentinței civile nr. 10550/2002 a Judecătoriei C. -N., în ceea ce privește suprafața de 400 mp regăsită pe nr. top 10238/2/1/2.
Această concluzie fiind așadar corectă și conformă probelor administrate în cauză (expertizele topografice), solicitarea pârâților de înlăturare din considerentele hotărârii primei instanțe a acesteia, este nefondată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamant și pârâți.
Raportat la această soluție, părțile fiind căzute în pretenții unele în raport de celelalte, cheltuieli de judecată în recurs nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
G.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M.
-M., și pârâții G. S. -M., G. M. -M., F. A. -I.
-K.
și F.
F.
C.
-D., împotriva deciziei civile nr. 147/A din 20 martie 2013 a T. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
ului
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-T. N. M. C. V. ANA I.
GREFIER
M. L. -T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: D. Tatu, A. S. Seleșiu
| ← Decizia civilă nr. 227/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 491/2013. Grănițuire → |
|---|
