Decizia civilă nr. 42/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR.42/A/2013
Ședința publică din data de 19 iunie 2013 Instanța constituită din :
Președinte: V. M. - președintele Curții de Apel C.
Judecător: A. A. C.
G.: S. - D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, în rejudecare după casare, prin decizia civilă nr.6221 din 15 octombrie 2012 apelul declarat de pârâtul apelant P. O. B. precum și de intervenienta SC. V. SA împotriva sentinței civile nr. 1153/12 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată C. I., având ca obiect plângere în baza legii nr. 10/2001.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
I. Prin sentința civilă nr. 1153 din 12 noiembrie 2009 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis plângerea formulată de petenta C.
I. în contradictoriu cu intimatul P. orașului B. .
A fost respinsă excepția tardivității plângerii, invocată de intervenienta S.C.
V. S.A. B. . În consecință:
S-a dispus anularea Dispoziției nr. 288/_ emisă de intimatul P. O.
B. .
S-a dispus obligarea intimatului P. O. B. la emiterea unei
dispoziții de restituire în natură în favoarea petentei, a suprafeței de teren intravilan de 1,5 ha, înscris în CF nr. 3061 B. nr. top 1781/a, 1782 și 1783, neafectată de vreo construcție sau edificiu de interes public.
S-a dispus calcularea și plata către petenta C. I. a despăgubirilor cuvenite conform legii pentru suprafața de 0,5 ha teren intravilan, zona Gară, din localitatea B. .
S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC
V. SA B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Așa cum însuși intimatul a confirmat prin întâmpinarea de la fila 22 dosar, antecesorului petentei i-a fost expropriată suprafața de 28.700 mp teren în temeiul Decretului nr. 118/1950, în vederea construirii unei fabrici de cherestea.
În fapt, autorului petentei i s-au preluat 4 ha teren și nu doar 28.700 mp teren, împrejurare care rezultă din procesele verbale încheiate în martie 1950 și februarie 1951.
Procesul verbal de acordarea în compensare de tern lui Timiș I. Timoc nr. 8/_ nu s-a pus în aplicare integral niciodată împrejurare care rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 322/_ și nr. 1777/_, ambele pronunțate de T. Raionului Vișeu.
Cele două sentințe s-au pronunțat în procesele purtate de autorul petentei Timiș I. Timoc în vederea realizării practice a compensării cu alte suprafețe pentru terenul de 4 ha expropriat. Ca urmare a celor două hotărâri judecătorești autorul petentei a primit în compensare 1,51 ha în zona Rât și 0,46 ha în str. L. din B., rămânând o diferență nerestituită de 2,03 ha până la concurența suprafeței expropriate. Această diferență face obiectul procesului de față.
Suprafața cuvenită a fost identificată în mare parte pe vechiul amplasament - 1,50 ha în CF 3061 B. și este reprezentată pe schița de amplasament de la fila 7 dosar. O suprafață de 0,5 ha a fost identificată în zona Gară - B. fiind ocupată de construcții, de aceea petenta solicită despăgubiri pentru această suprafață.
Pentru obținerea diferenței de 2 ha teren petenta a formulat la_ notificare la Legea nr. 10/2001, a înaintat-o prin executor judecătoresc și nu a primit niciun răspuns de la primarul localității.
Din acest motiv, în temeiul legi, reclamanta a depus o nouă cerere pentru restituirea aceluiași teren, înregistrată la Primăria orașului B. sub nr. 149/2005, cerere soluționată de primar prin emiterea dispoziției motivate 6125/2007 în baza sentinței civile 557/2007 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, și rămasă irevocabilă conform deciziei civile nr. 1170/2007 a Curții de Apel C. .
Prin dispoziția nr. 6125/2007, pârâtul P. orașului B. a respins cererea de restituire în natură a terenului pe motiv că nu s-a depus notificarea la Legea nr. 10/2001 în termenul legal, iar părinții reclamantei ar fi primit în schimbul terenului expropriat suprafața de 4,71 ha teren în B. și le-ar fi fost strămutate cele două construcții.
În realitate, notificarea a fost depusă în termen legal, la 10 august 2001 și nu numai în anul 2005 iar tatăl reclamantei, Timiș I. a primit 1,51 ha teren în zona Rât din B. și 0,463 ha pe strada L. din B., iar materialul din B., materialul din construcții, a fost clădit pe strada arătată mai sus. Restul suprafeței de teren n-a fost primit de la antecesorul notificatoarei - reclamante C.
I. .
Petenta s-a adresat instanței și prin Sentința civilă nr. 227/_ Tribunalul Maramureș a constatat că intimatul nu a răspuns notificării formulate de petentă sub nr. 65/2001 în termen legal și în consecință a anulat dispoziția 6125/29 octombrie 2007, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către pârât. A fost obligat pârâtul P. orașului B. să soluționeze prin dispoziție motivată notificarea ce i-a fost adresată de către reclamanta C. I., înregistrată la Biroul executorului judecătoresc Bucur I. din Vișeu de Sus sub nr. 65/10 august 2001 privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 2,78 ha, situat în B. expropriat prin Decretul nr. 118/1950.
Ulterior intimatul a emis Dispoziția nr. 288/2009, atacată în prezenta cauză, respingând notificarea 65/2001 pe considerentul că autorul petentei ar fi primit teren în compensare pentru întreaga suprafață expropriată. Această concluzie este însă greșită raportat la constatările sus arătate, petentei cuvenindu-i-se o diferență de 2 ha teren până la concurența suprafeței de 4 ha care a fost expropriată de la autorul ei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. orașului B. și intervenienta accesorie S.C. V. S.A. B., admis în parte prin decizia civilă nr. 295/A din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel C. .
În consecință, sentința a fost schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a plângerii reclamantei C. I. și înlăturării dispozițiilor referitoare la obligația de emitere a unei dispoziții de restituire în natură și la obligația de a calcul și a plăti despăgubiri, stabilite în sarcina P. ui orașului B. .
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respinsă ca nefondată cererea intervenientei referitoare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea deciziei s-a arătat, în esență, că terenul cu privire la care reclamanta solicită acordarea de măsuri reparatorii este aferent activelor interveniente, iar față și de faptul că intervenienta este societate pe acțiuni cu capital integral privat, competența de soluționare a notificării îi revine Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C. I., admis prin decizia civilă nr. 6221 din 15 octombrie 2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel C. .
În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:
Într-adevăr, instanța de apel a apreciat că A.V.A.S. este entitatea care trebuie să soluționeze notificarea formulată în cauză, fără să procedeze la o verificare completă a situației din dosar sub aspectele ce se vor menționa în continuare și fără să țină seama de decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate și obligatorie potrivit art.31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în forma actuală.
Astfel, raportat la precizarea formulată de reclamantă în dosarul de apel, în sensul că imobilul se află în patrimoniul intervenientei, la art. 2 din Statul acesteia și la un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 2010, instanța de apel a stabilit că soluționarea notificării revine instituției publice implicate în privatizare sus-menționate.
Curtea a omis, însă, să identifice unitatea deținătoare a bunului sau entitatea prevăzută de lege să soluționeze notificarea la data intrării în vigoare a actului normativ în discuție, respectiv_ .
Împrejurarea că prezintă relevanță data intrării în vigoare a legii, iar nu o dată ulterioară, rezultă în mod expres din dispozițiile art. 21 alin. l din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, care se referă la "imobilele deținute la data intrării în vigoare a legii de către o regie autonomă...".
Or, Curtea de Apel nu a verificat cine deținea imobilul la data de_, raportându-se în mod greșit la actualul deținător, și anume intervenienta S.C. V. S.A.
Pe de altă parte, și în condițiile în care intervenienta ar fi deținut bunul la data sus-menționată, Curtea a omis să țină seama de decizia Curții Constituționale nr.830/2008, aplicând în mod greșit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în forma anterioară pronunțării acestei decizii, cu consecințe atât în ceea ce privește persoana abilitată să soluționeze notificarea, cât și asupra formei de reparație cuvenită reclamantei.
Conform acestei decizii, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. I pct.60 din Titlul I al Legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din
cuprinsul art.29 alin. l din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art.15 alin.2 și art.16 alin. l din Constituția României.
In motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situație juridică identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că, în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.
Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge, după intrarea ei în vigoare.
Mai mult, Curtea Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu întârziere a notificărilor de către societățile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menționate.
Față de cele arătate, Î. Curte constată că, în speță, se pune problema aplicabilității dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare de la data formulării notificării, și nu a dispozițiilor art. 29 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, cum greșit a considerat Curtea de Apel.
Pe de altă parte, Î. Curte nu poate aplica dispozițiile legale anterior menționate la o situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.
Astfel, textul indicat din legea în forma inițială vizează acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, persoanelor îndreptățite, în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, stabilind, totodată, pentru ipoteza respectivă, competența instituției publice care a efectuat privatizarea în soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condițiile art. 27 alin. l din Legea nr. 10/2001, conform alin. 2 din același text.
Din interpretarea per a contrar io (prin opoziție) a art. 27 alin. 1 și 2 din actul normativ, în forma de la data intrării sale în vigoare, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în temeiul Legii nr. 10/2001, se va pronunța unitatea deținătoare a imobilului, iar forma de reparație va fi restituirea în natură, în cazul în care notificatorul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dacă nu există impedimente de altă natură pentru această formă de reparație (de exemplu, dacă terenul este ocupat de construcții legal edificate).
În caz contrar, așa cum s-a arătat, soluționarea notificării revine instituției publice implicate în privatizare, respectiv A.V.A.S., iar forma de reparație este cea în echivalent.
În speță, pe lângă faptul că instanța de apel nu a verificat deținătorul imobilului la fata intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și dacă acesta era o societate integral privatizată la aceeași dată, nu a stabilit nici natura preluării, respectiv în baza unui titlu valabil sau nevalabil, pentru a se putea stabili entitatea care trebuie să soluționeze notificarea, precum și forma de reparație cuvenită reclamantei, în cazul în care această entitate este pârâtă în prezentul dosar.
Toate aceste motive vor determina admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.
Dispozițiile art. 33 alin. l din Legea nr. 247/2005, în realitate, art. 32 alin. l din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nu au relevanță în cauză, deoarece se referă la soluționarea notificării de către primarul unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află imobilul în ipoteza imobilelor construcții demolate, în speță fiind vorba despre un imobil teren.
In ceea ce privește criticile corespunzătoare acestor motive de recurs, ele vizează motive de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea intervenientei, și sunt nerelevante în cauza de fața pentru două motive:
Mai întâi, S.C. V. S.A. are calitatea de intervenienta accesorie în favoarea pârâtului în prezentul litigiu, ceea ce înseamnă că nu se află într-un raport procesual direct cu reclamanta. Prin urmare, în absența formulării unei cereri de constatare a nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, de către reclamantă, în contradictoriu cu societatea menționată, în calitate de pârâtă, nu se pot analiza motivele de nevalabilitate a actului juridic respectiv.
Pe de altă parte, și în condițiile existenței unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis conform H.G. nr. 834/1991, S.C. V. S.A. va trebui să soluționeze notificarea, dacă se stabilește că aceasta deținea imobilul la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (sau persoana juridică din cadrul căreia s-a divizat) și, în cazul în care, la aceeași dată, era integral privatizată, îi revine aceeași obligație în ipoteza preluării bunului cu titlu nevalabil, de către stat.
Prin urmare, certificatul de atestare respectiv nu face decât să confirme calitatea de deținător al imobilului și să justifice soluționarea notificării de către intervenienta, dacă sunt îndeplinite și celelalte cerințe impuse de lege și analizate mai sus în acest sens, nefiind necesar să se constate în prealabil nevalabilitatea actului juridic de proprietate.
Și această critică este fondată, în cazul stabilirii unui alt deținător decât pârâtul din dosar, acesta din urmă fiind obligat să trimită unității deținătoare, spre soluționare, notificarea și actele aferente, conform art.28 alin.2 din Lege.
Curtea de Apel nu a dispus, însă, în acest sens, reținând doar, în urma aplicării greșite a dispozițiilor art. 29 alin. l și 3 din Legea nr. 10/2001 în forma anterioară pronunțării deciziei Curții Constituționale enunțate, că A.V.A.S. reprezintă instituția abilitată să soluționeze notificarea.
Procedând în acest sens, fără să dispună și trimiterea notificării la aceasta, evident sub rezerva ca și celelalte cerințe enunțate mai sus, să fie întrunite, instanța de apel a pronunțat o soluție fără finalitate juridică, lipsind-o practic pe reclamantă de posibilitatea de a obține vreo formă de reparație efectivă pentru
imobilul în litigiu, deși i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În concluzie, în baza art.312 alin. 1-3 cu referire la art. 314 și art. 304 pct.9 C.pr.civ., Î. Curte a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru a se pronunța asupra aspectelor sus-menționate.
Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va stabili persoana care deținea imobilul la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, raportat și la critica din
recurs privind identificarea-acesteia în persoana P. ui orașului B., dacă deținătorul imobilului la data respectivă era intervenienta sau autoarea ei, urmează a se verifica dacă acestea erau sau nu integral privatizate la momentul enunțat.
În caz afirmativ, se va verifica natura titlului statului și, în raport de concluzia la care se va ajunge sub acest aspect, se va dispune obligarea pârâtului să trimită notificarea și documentele aferente fie la A.V.A.S. (în ipoteza unui titlu valabil al statului), fie la unitatea deținătoare, oricare ar fi aceasta (în cazul unui titlu nevalabil).
În acest sens, trebuie menționat că, în condițiile în care s-ar stabili că entitatea ce trebuie să soluționeze notificarea este S.C. V. S.A., pretențiile reclamantei pentru imobilul în litigiu nu pot fi verificate în prezenta cauză, în contradictoriu cu intervenienta, determinat de ceea ce s-a expus în precedent, și anume lipsa unui raport procesual direct între cele două părți. Prin urmare, dacă se confirmă acest caz, pârâtul va fi obligat să trimită notificarea societății amintite, spre soluționare.
În condițiile în care pârâtul se dovedește a fi deținătorul imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, forma de reparație cuvenită reclamantei se va stabili conform art. 11 din actul normativ, urmând a se verifica dacă terenul este "liber de construcții sau amenajări de utilitate publică", în sensul acestei legi. Se va aprecia asupra necesității efectuării unei expertize de specialitate, care să identifice terenul în litigiu și să stabilească dacă este sau nu afectat de construcții sau amenajări de utilitate publică.
Procedând la rejudecarea apelului în conformitate cu cele dispuse de instanța de recurs, prezenta Curte are în vedere următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (f. 25 și urm. dosar rejudecare apel), în anul 1994 a luat ființă, în temeiul H.G. nr. 15/1994,
S.C. Foremar S.A. Baia Mare, urmare a reorganizării Regiei Autonome de Exploatare, Transport și prelucrare primară a lemnului "Vestrel"; Brașov.
La data de 08 decembrie 1995 acționarii S.C. Foremar S.A. Baia Mare au adoptat Hotărârea nr. 10, prin care s-a aprobat studiul de fezabilitate privitor la divizarea acestei societăți comerciale în cinci noi societăți comerciale, în vederea privatizării, una dintre societățile nou înființate fiind S.C. Forest Vișeu S.A.
În temeiul hotărâri nr. 1/_ a acționarilor săi, S.C. Forest Vișeu S.A. și-a schimbat denumirea în S.C. Vișeuforest S.A.
S.C. Vișeuforest S.A. se afla în ființă la data de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001. Este de avut în vedere și că S.C. V. S.A., actuala intervenientă voluntară accesorie, a luat ființă doar ulterior datei de 14 februarie 2001, în temeiul hotărârii nr. 5 din 01 octombrie 2001 a Adunării generale a acționarilor S.C. Vișeuforest S.A.
Rezultă, așadar, că imobilul teren cu nr. top 1781/a, 1782 și 1783, litigios în prezentul proces, s-a aflat în patrimoniul S.C. Vișeuforest S.A., inclusiv la data de 14 februarie 2001, fiind ulterior transmis în patrimoniul nou - înființatei S.C.
V. S.A. Vișeu.
Probele administrate în cauză atestă că la data de 14 februarie 2001 S.C. Vișeuforest S.A. Vișeu era integral privatizată, acest aspect fiind, de altfel, afirmat și de către reprezentantul reclamantei în fața prezentei instanțe (f. 81), precum și că S.C. V. S.A. (f. 20-22) este, la rândul său, integral privatizată.
În ce privește natura preluării (cu titlu valabil, fără titlu valabil ori fără niciun titlu) a terenului pe care Timiș I. Timoc, antecesorul reclamantei, l-a avut în proprietate, este de observat că preluarea s-a făcut sub forma exproprierii, în vederea construirii unei fabrici de cherestea. Fabrica de cherestea a fost ulterior construită, faptul fiind necontestat în cauză. Temeiul exproprierii l-a constituit Decretul nr. 118/1950, preluându-se în fapt de la Timiș I. Timoc o suprafață de
4 ha teren, deși în actul normativ de expropriere se făcea vorbire despre o suprafață de doar 28700 mp (f. 38 dosar Tribunal). Preluarea suprafeței de 4 ha teren este menționată în cuprinsul procesului-verbal întocmit în data de 04
martie 1951 la sediul Sfatului P. ular al comunei B. (f. 24), precum și procesul- verbal întocmit la data de 27 februarie 1951 la Comitetul Executiv al Sfatului P. ular al comunei B. (f. 39).
În procesul-verbal întocmit la data de 04 martie 1951, sus-evocat, s-a arătat și că lui Timiș I. Timoc urmează a i se acorda în compensație, ca formă de despăgubire pentru terenul expropriat, o altă suprafață de teren, făcându-se totodată vorbire și despre faptul că se va începe construcția de către autoritățile statale din B. a unei case din lemn, urmând a se trece și la mutarea gardurilor.
Ca o consecință a promisiunii de compensare a terenului expropriat cu un altul pe care statul să i-l ofere lui Timiș I. Timoc, au fost pronunțate de T. Raionului Vișeu sentințele civile nr. 322/0_ și nr. 1777/_, prin care s- au admis acțiunile formulate de Timiș I. Timoc, acesta dobândind suprafețele de 1,51 ha în zona Rât și de 0,46 ha în str. L., ambele în localitatea B. . A rămas însă neacordată o suprafață de 2,03 ha (prin rotunjire, 2 ha), în contul acesteia reclamanta C. M. solicitând acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Față de împrejurarea că preluarea imobilului teren în suprafață de 4 ha de la antecesorul reclamantei s-a făcut cu titlu de expropriere, că fabrica de cherestea pentru a cărei construire s-a dispus exproprierea a fost edificată, că antecesorul reclamantei a primit, cu titlu de despăgubire, o suprafață de 1,97 ha teren (chiar dacă, potrivit afirmațiilor reclamantei, se cuvenea a-i fi acordate încă 2 ha teren, pentru a se obține un echivalent integral al suprafeței de 4 ha teren a fost expropriată), Curtea urmează a considera că preluarea terenului s-a făcut cu titlu valabil.
Fiind deci dezlegat și acest aspect al cauzei, așa cum instanța de recurs a solicitat, și ținând totodată seama de împrejurarea că, după cum s-a arătat mai sus, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - anume 14 februarie 2001 -
S.C. Vișeuforest S.A., antecesoarei intervenientei S.C. V. S.A., era integral privatizată, urmează a se considera, în acord cu dezlegările în drept făcute cu caracter obligatoriu prin decizia instanței de recurs, că soluționarea notificării pe care C. I. a formulat-o trebuia făcută de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.), iar nu de P. orașului B. .
Această concluzie rezultă cu claritate din considerentele deciziei de casare, prin raportare la prevederile art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, în forma lor de la data formulării notificării de către C. I. .
În baza art. 296 C.pr.civ., se vor admite, așadar, apelurile declarate în cauză, sentința urmând a fi schimbată în sensul anulării dispoziției nr. 288/_ a P. ui orașului B. (acesta neavând competență legală pentru emiterea ei) și obligării P. la a transmite Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 și a întregii documentații aferente.
Rămâne, așadar, ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să soluționeze notificarea, apreciind asupra temeiniciei acesteia și, după caz, cu privire la măsurile reparatorii ce s-ar cuveni.
Pe cale de consecință, văzându-se limitele în care a fost schimbată sentința, se va menține dispoziția din sentință privitoare la respingerea cererii de intervenție voluntară accesorie formulată de S.C. V. S.A. Vișeu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de pârâtul P. O. B., precum și apelul declarat de intervenienta S.C. V. S.A. B. împotriva sentinței civile nr. 1153 din 12 noiembrie 2009 a T. ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr._, pe care o schimbă după cum urmează:
Dispune anularea dispoziției nr. 288/_ a P. orașului B. .
Obligă pe P. orașului B. să transmită Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) notificarea formulată de reclamanta C. I. în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la suprafața de 2 ha teren, împreună cu documentația aferentă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTOR G.
V. M. A. A. C. S. -D. G.
Plecată în C.O.
Semnează prim-grefierul Curții de Apel C.
Red.VM/dact.MS 6 ex./_ Jud.fond: D.W.
| ← Încheierea civilă nr. 84/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 226/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
