Decizia civilă nr. 537/2013. Legea 10/2001

Dosar nr._ *

R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.537/R/2013

Ședința publică din 21 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.

JUDECĂTOR: A. C. GREFIER: C. B.

S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul B. A.

, precum și recursul declarat de pârâții P. M. UI C. -N., M.

C. -N. PRIN P. și S. R. PRIN C. LOCAL AL M. UI C. -N. împotriva deciziei civile nr. 788 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului C. în dosarul nr._ *, privind și pe intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. C., având ca obiect acțiune în baza Legii 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului recurent B. A., avocat C. Iulia Tudora, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 18 februarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent B. A., întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârâții recurenți.

La data de 20 februarie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, note de ședință.

Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat de către reclamantul recurent B. A., modificarea în parte a hotărârii atacate, respectiv în ceea ce privește soluția de restituire în natură a apartamentului nr. 6 din imobilul situat în C. -N., str. M. nr. 3, solicitând în consecință restituirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentului nr. 5., cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin C. Local al M. ui C. -N., solicită respingerea acesteia.

Solicită respingerea recursurilor declarate de către pârâții P. M. ui C. -N., M. C. -N. și C. Local al M. ui C. -N., ca nefondate.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. nr. 788 din 7 noiembrie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ *, a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților M. C. -N. prin P. și C. Local al municipiului C. -N. .

A fost admisă plângerea formulată reclamantul B. A. în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C. -N., M. C. -N., S.

R. prin C. local al municipiului C. -N., și, în consecință:s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului a apartamentului nr.6 situat în C. -N., Calea M. nr.39, corespunzător cotei de 1/8 parte.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.990/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._

, a fost admisă plângerea formulată de către reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. ui C. -N., dispunându-se anularea în parte a Dispoziției nr.3066/2011 emisă de către pârât și în consecință, s-a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la stabilirea de măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001, în calitate de moștenitor legal, pentru cota de 1/8 sau 2/16 parte din imobilul situat în C.

-N., str. M. nr.39, înscris inițial în CF nr.5145 C. .

S-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/8 parte din imobilul mai sus menționat, în măsura în care spațiul rămas în proprietatea statului corespunde cotei reclamantului, în caz contrar impunându-se acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr.247/2005.

A fost respinsă plângerea reclamantului sub celelalte aspecte.

A fost respinsă respins plângerea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și S.

R. prin C. Local C. -N., în baza excepției lipsei calității procesuale pasive.

Prin Decizia civilă nr.1270/R/09 Martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă în dosar nr._ au fost admise în parte recursurile declarate de reclamantul B. A., de pârâtul P. municipiului C. -N. și de pârâtul M. C. -N., prin P., împotriva Sentinței civile nr.990 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, care a fost casată în parte, cu privire la soluția dată cererii reclamantului, de restituire în natură a părții din imobil corespunzătoare cotei de 1/8 - a parte din imobilul din C. -N., strada M. nr.39, județul

C. la care reclamantul este îndreptățit și, în aceste limite, s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Cluj.

Totodată, a fost înlăturată din sentință dispoziția referitoare la

"restituirea în natură a cotei de 1/8 - a parte din imobilul litigios, în măsura în care spațiul rămas în proprietatea S. ui corespunde cotei reclamantului, în caz contrar impunându-se acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005";, fiind menținute restul dispozițiilor din sentinței recurate.

În temeiul prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, iar eventualele cheltuieli de judecată ocazionate părților urmând să fie avute în vedere de către instanța de rejudecare.

În rejudecare, tribunalul analizând prezenta cerere în limitele dispuse de instanța de casare, a reținut următoarele:

Cu referire la excepții, în raport de partea liberă din imobil, tribunalul a reținut că atât M. C. -N., cât și C. local al municipiului C. -N. au calitate procesuală pasivă, având în vedere că partea liberă din imobil este în administrarea unității administrativ-teritoriale, a M. ui C. -N.

, primarul nesoluționând notificarea în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale.

Cât privește C. local aceasta are calitate de reprezentant și, prin urmare, și acesta are calitate procesuală pasivă, conform reținerilor din decizia de casare.

Celelalte excepții au fost soluționate în primul ciclu procesual, soluția fiind menținută.

Cu referire la fondul cauzei, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză în cauză în sensul celor stabilite prin decizia de casare, referitor la stabilirea părții din imobil care corespunde cotei 1/8 parte la care reclamantul este îndreptățit și referitor la propunerea de atribuire în natură în favoarea reclamanților a părții din imobil care este liberă în accepțiunea Legii nr.10/2001 și care corespunde cotei de 1/8 parte.

Conform raportului de expertiză s-a stabilit că apartamentele nr.5, 6,

7 și 8 sunt susceptibile de restituirea în natură, iar partea din imobil ce corespunde cotei de 1/8 parte, reprezintă 45,12 mp.

Dintre apartamentele 5, 6, 7 și 8, susține expertul, este posibilă atribuirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentului nr.5, compus dintr-un local magazin la parter și un depozit la subsol, cu suprafața utilă de 52,03 mp.

M. C. -N. a formulat Note scrise în ceea ce privește raportul de expertiză, apreciind că cota reclamantului de 1/8 parte trebuie raportată doar la suprafețele libere, revenindu-i astfel reclamantului o suprafață de 17,50 mp.

Susținerile pârâtului nu au fost însă reale, cota de 1/8 parte raportându-se la întreaga suprafață a imobilului, această împrejurare fiind stabilită deja prin ciclul procesual anterior, sub acest aspect soluția fiind menținută de către Curtea de Apel C. .

Raportat la aspectele menționate, instanța a apreciat că pretențiile reclamantului sunt admisibile, fiind posibilă restituirea în natură a cotei de 1/8 parte însă, propunerea de restituire a apartamentului nr. 5 făcută de către expert depășește cota de 1/8 parte.

Instanța a apreciat că sub acest aspect este mai potrivită restituirea în natură a apartamentului nr. 6 cu suprafața utilă de 46,26 mp., față de apartamentul nr.5, cu suprafața utilă de 52,03 mp.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamantul B. A. și pârâții P. mun. C. -N. șui M. C. -N. prin P. .

Reclamantul a solicitat modificarea sau casarea în parte a hotărârii atacate și, în consecință restituirea în natură în favoarea recurentului a apartamentul nr. 5 cu nr. top 11015/1/V din imobilul situat în C. -N., Calea M. nr. 39 și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin C. Local al municipiului C. -N., asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

În motivarea recursului recurentul a arătat că pentru o justă reparație în natură instanța de judecată trebuia să țină seama de recomandările expertului cu privire la restituirea în natură a apartamentului nr. 5 din imobil, acesta fiind singurul care corespunde cotei de 1/8 parte ce i se cuvine reclamantului.

Având în vedere dispozițiile Legii nr.10/2001 care are ca finalitate acordarea unei juste reparații în natură, instanța trebuia să țină seama de amplasarea apartamentelor, de starea tehnică actuală a acestora, dotarea cu instalații tehnice sanitare și posibilitatea tehnică de a investi pentru a deveni un apartamentul funcțional de sine-stătător. Ca urmare a analizării acestor criterii, expertul a stabilit că apartamentul care este liber în accepțiunea Legii nr. 10 /2001, este apartamentul nr. 5, chiar dacă

suprafața acestuia este de 52,03 mp mai mare decât suprafața ce corespunde cotei de 1/8 parte ce i se cuvine reclamantului, că apartamentul nr. 6 restituit de instanța de fond este un spațiu de pivniță, insalubru, lipsit de insolații de utilități funcționale și într-o stare avansată de degradare.

Pârâtul M. C. -N. prin P. și C. Local al municipiului C.

-N. au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea evaluării imobilului ce face obiectul restituirii în natură în vederea stabilirii în sarcina reclamantului a unei sulte corespunzătoare diferenței dintre suprafața acordată în favoarea acestuia și cea cuvenită, admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtului C. Local al municipiului C. -N. și în consecință, respingerea acțiunii față de acesta.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat după ce descrie acțiunea promovată de reclamant și soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual, că

C. Local al municipiului C. -N. nu are calitate procesuală pasivă, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 4 din Legea nr.10/2001, coroborate cu art. 21 alin. 2 și art. 23 din Legea nr. 215/2001.

În ce privește cererea de trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probațiunii, pârâtul a arătat că suprafața apartamentul nr. 6 ce a fost restituit în natură este mai mare decât cota ce i se cuvine reclamantului cu 1,14 mp, că prin neacordarea sultei ce i se cuvine pentru această suprafață, a fost prejudiciat dreptul de proprietate a unității administrativ-teritoriale, încălcându-se și dispozițiile art. a lin. 3 din Constituția R. iei, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pârâtul P. mun. C. -N. a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unui raport de evaluare a imobilului obiect al restituirii în vederea obligării reclamantului la plata unei sulte corespunzătoare diferenței de suprafață acordată.

Motivarea recursului este identică cu motivarea recursului declarat de pârâții M. C. -N. prin P. și C. Local al municipiului C. -N. .

Prin întâmpinarea depusă, B. A. s-a opus admiterii recursurilor declarate de pârâți, reiterând apărările din declarația de recurs.

Prin notele de ședință depuse, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că recursul declarat de reclamant nu vizează Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S. ui R., că prin recursul formulat recurentul nu critică hotărârile instanței de fond sub acest aspect.

Examinând recursul declarat de reclamant, curtea reține următoarele: Recursul reclamantului nu a fost întemeiat în drept decât pe dispozițiile art. 3041, 312 și urm. Cod proc.civ, fără a se indica în care

dintre dispozițiile art. 304 Cod proc.civ. se încadrează acesta.

Având în vedere dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., curtea apreciază că dezvoltarea motivelor din recursul reclamantului face posibilă încadrarea acestora în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestora.

Prin sentința civilă nr. 990/2011 a Tribunalului C. s-a stabilit că reclamantul este îndreptățit la 1/8 parte la imobilul situat în C. -N., str. M. nr. 39, hotărârea fiind menținută cu privire la această statuare prin decizia civilă nr. 1270/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. .

Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că din imobilul în litigiu sunt susceptibile de restituire în natură apartamentele 5,6,7 și 8 din

imobilul în litigiu, iar cotei de 1/8 parte la care este îndreptățită reclamantul îi corespunde suprafața de 45,12 mp.

Prin aceeași expertiză s-a mai stabilit că imobilul din litigiu a fost partajat în mai multe apartamente, unele situate la subsol, altele la parter și respectiv etaj. Astfel, apartamentul nr. 1 și 2 sunt situate la parter, apartamentul nr. 3 și 4 sunt situate la etaj, apartamentul nr. 5 solicitat de reclamant este situat atât la parterul, cât și la subsolul imobilului, apartamentele nr. 6, 7 și 8 sunt situate la subsol.

Cererea recurentului de a i se atribui apartamentul nr. 5, situat parțial și la subsol și care are suprafața de 52,03 mp, depășește cu mult suprafața de 45,12 mp ce corespunde cotei de 1/8 parte din imobil, ce i se cuvine reclamantului.

Recurentul susține că apartamentul nr. 5 este închiriat unei societăți comerciale, că pentru apartamentul nr. 6 nu există posibilități tehnice de investiție pentru ca apartamentul să devină funcțional, că nu are instalații sanitare corespunzătoare, că în realitate nu are nicio funcționalitate și este foarte degradat. Susținerile recurentului nu pot fi primite, pentru că, din chiar expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă că și alte spații, cum ar fi apartamentul nr. 7 compus din o cameră, bucătărie, au destinația de locuință, iar imposibilitatea amenajării spațiului nu a fost dovedită în cauză. De altfel, instanța observă că prin chiar notificarea și acțiunea formulată, reclamantul a solicitat restituirea în natură, alături de apartamentul nr. 5 și a apartamentelor nr. 4,6,7 și 8 din imobil.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. prin C. Local al municipiului C. -N. :

Cadrul procesual a fost fixat de către reclamant, iar conform principiului disponibilității, consacrat prin art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., instanța este obligată să se pronunțe în limitele cu care a fost investită prin cererea de chemare în judecată. Ori, în speță, reclamantul a chemat în judecată și pe pârâții M. C. -N. prin P. și C. Local al municipiului C. -N. .

Soluția instanței de apel de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți este legală, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 și art. 23 din Legea nr. 215/2001, cât și faptul că o parte din imobil se află în proprietatea S. ui R. în administrarea unității administrativ-teritoriale, adică M. C. -N. reprezentat de C. Local al municipiului C. -N., restituirea în natură către reclamant trebuind pronunțată în contradictoriu cu cel care dețin și administrează imobilul.

În ce privește excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al S. ui R. prin notele de ședință, curtea constată că excepția lipsei calității lui procesuale pasive a fost soluționată în primul ciclu procesual prin sentința civilă nr. 990/2011 a Tribunalului

C., sub acest aspect soluția fiind menținută prin decizia civilă nr. 1270/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. .

Examinând recursul pârâților, curtea reține următoarele:

Recursurile pârâților nu au fost întemeiate în drept, indicându-se doar prev. art. 304 1și art. 312 Cod proc.civ., fără a se indica în care dintre dispozițiile art. 304 Cod proc.civ. se încadrează acesta

Având în vedere dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., curtea apreciază că dezvoltarea motivelor din recursul pârâților face posibilă încadrarea acestora în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestora.

În ce privește motivul de recurs referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local al municipiului C. -N., instanța nu va mai proceda la analizarea acestuia, având în vedere ă această excepție a fost analizată în cadrul primului recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 1270/R/_ prin care soluția instanței de fond de respingere a plângerii față de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și C. Local al municipiului C. -N. a fost respinsă, pe baza excepției lipsei calității procesuale pasive.

În ce privește cel de al doilea motiv de recurs:

Suprafața din imobil ce corespunde cotei de 1/8 parte ce i se cuvine reclamantului, reprezintă 45,12 mp, iar apartamentul nr. 6 atribuit reclamantului are suprafața de 46,26 mp, astfel că rezultă o diferență între cota reclamantului și suprafața utilă a apartamentului nr. 6 atribuit reclamantului, de 1,14 mp.

Criticile pârâților nu pot fi primite, pentru că expertiza tehnică efectuată în cauză a fost comunicată pârâților, care nu au formulat obiecțiuni împotriva acesteia, iar diferența de suprafață de 1,14 mp atribuită în plus reclamantului față de cota car i se cuvine este nesemnificativă, pentru a justifica trimiterea cauzei spre rejudecare și suportarea unor alte cheltuieli de către părțile din proces, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, expertiza tehnică efectuată în cauză nu a fost contestată în termenul procedural.

În concluzia celor reținute, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B. A. și pârâții P. M. ui C. -N., M. C. -N. Prin P. și S. R. prin C. Local al M. ui C. -N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B. A. și pârâții P. M. UI C. -N., M. C. -N. PRIN P. și S. R.

PRIN C. LOCAL AL M. UI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 788 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. A. C.

ANA I.

A.

C. C.

B.

Red. IA dact. GC 2 ex/_

Jud. fond. M. T.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 537/2013. Legea 10/2001