Decizia civilă nr. 426/16. Încuviințare executare silită

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 426 Ședința publică din 16 aprilie 2013 Completul constituit din:

Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP

Judecător: P. A. Grefier: H. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea B. C. R. S.

B., cu sediul în B., B-dul R. E., nr. 5, împotriva încheierii civile nr. 414/C din 25 febr. 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău în dos. Nr._, având ca obiect executare silită.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat, precum și faptul că s-au achitat taxele judiciare de timbru stabilite în sarcina recurentei creditor B. C. R. S. B. .

Verificând potrivit dispozițiilor art. 159 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

În baza înscrisurilor existente la dosar, instanța reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea civilă nr. 414/C din_ a Judecătoriei Z. s-a respins cererea petentului B. E. J. M. V. Victor D., privind încuviințarea executării silite pornită de creditorul B. C. R. S. împotriva debitoarei G. V., în temeiul titlului executoriu bilet la ordin RNCB3AF0491474 emis la data de_ pentru suma de 7. ,86 lei.

În motivarea încheierii se arată că creanța creditorului B. C. R. S. împotriva debitoarei G. V. nu întocmește condițiile stabilite expres de art. 379 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, aceasta fiind netemeinică, întrucât soluția pronunțată este consecința aprecierii eronate a probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheierii a formulat recurs creditoarea B.C.R. S., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite, motivat de faptul că:

Recursul creditoarei BCR S. este fondat pentru motivele care succed:

1

În mod greșit și nelegal instanța de fond a respins cererea petentului B.E.J.

M. V. Victor D. pentru încuviințarea executării silite pornită de creditorul B.C.R. S. împotriva debitoarei G. V. în temeiul biletului la ordin RNCB3AF0491474 din_ pentru suma de 7. ,86 lei.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că nu se poate stabili dacă semnătura de pe biletul la ordin aparține debitoarei G. V. sau altei persoane și dacă a fost avalizat de S.C. Complex Service Z. S.R.L sau de o altă persoană în nume propriu.

Potrivit art. 34 din Legea nr.58 din_ asupra cambiei și biletului la ordin ,,Avalul este socotit că rezultă din simpla semnătură a avalistului pusă pe fața cambiei, afară numai dacă semnătura este a trasului sau a trăgătorului,,. Potrivit art. 106 din Legea 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile biletului la ordin dispozițiunile referitoare la cambie, între care și cele privitoare la aval (art. 33-35).

Secțiunea AVALIZAT a biletului la ordin seria RNCB3Af 0491474, cuprinde două avaluri date pentru emitentul SC Complex Service Z. Srl Filiala Jibou, de către persoana juridică SC Complex Service SRL, prin reprezentantul legal al acestei societăți G. Emanoil, căruia îi aparține semnătura din partea de sus a secțiunii, fiind aplicată și ștampila societății avaliste în aceiași secțiune a biletului la ordin.

Persoana fizică G. V., căreia îi aparține semnătura din partea de jos a secțiunii AVALIZAT.

Cei doi avaliști s-au obligat la garantarea prin aval a obligațiilor împrumutatului SC Complex Service Z. Srl Filiala Jibou, în calitate de asociați în această societate, în conformitate cu clauza de la pct. VIII, lit. b) din Contractul de credit nr. Sălaj SJ-CC 124/280 din_, însușit și semnat/stampilat de ambii garanții avaliști.

Instanța reține că, calitatea de avalist a debitoarei G. V., precum și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței rezultă din conținutul biletului la ordin, neexistând motive pentru respingerea cererii de încuviințare a executării silite.

În aceste circumstanțe, recursul creditoarei B.C.R. S., apare ca fondat, urmând ca instanța să îl admită în consecință.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în temeiul dispozițiilor stipulate de art. 312, alin. 1,2 și 3 Cod procedură civilă, să admită recursul creditoarei

B.C.R. S., să modifice hotărârea atacată și judecând în fond cauza să încuviințeze executarea silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de creditoarea BCR S. contra încheierii civile nr.

414/C din_ a Judecătoriei Z. .

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite cererea petentului BEJ M. V. Victor D. și încuviințează executarea silită pornită de creditoarea BCR S. împotriva debitoarei G. V. pentru biletul la ordin RNCB3AF0491474 din_ pentru suma de 7. ,86 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

2

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

C. N. C.

D.

P.

P. A.

H. V.

promovată la C.A. Alba, semnează președintele instanței, K. M.

Red. C.N.C./_

Dact. H.V/_

Jud. fond. D. U. R. E. Ex. 2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 426/16. Încuviințare executare silită