Decizia civilă nr. 44/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZI A CIV IL Ă NR. 44 /R/2013 Ședința publică din data de 6 februarie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. | C. | F. | , președinte secție |
JUDECĂTOR: R. I. | B. | ||
JUDECĂTOR: M. L. | B. | ||
GREFIER: M. - E. | P. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. D. și C. I. împotriva sentinței civile nr. 6869/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții-recurenți avocat
J. Nandor, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei la fila nr. 6, pentru reclamanții-intimați se prezintă avocat Rădăcină F., în substituirea avocat Rădăcină S.
, cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind pârâții-recurenți C. D. și C. I. și reclamanții-intimați M. V. și M. M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul pârâților-recurenți, avocat J. Nandor, arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Reprezentanta reclamanților-intimați, avocat Rădăcină F., arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâților-recurenți, avocat J. Nandor, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamații - intimați, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar. Arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 489 Codul civil în vigoare la acea dată, teză preluată și în noul cod civil prin dispozițiile art. 559 alin. 1, proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui, de unde rezultă că pivnița în litigiu, fiind integral sub casa cumpărătorilor C. D. și Florica, era și este încorporată integral în subfața terenului proprietatea acestora, dobândită prin cumpărare, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 391/1997. Arată că, sub aspectul vânzării pivniței, contractul încheiat de Primăria Bistrița, prin care a vândut familiei Revesz parte din această pivniță, este nul absolut pentru cauză ilicită, deoarece, la data de_, când s-a vândut pivnița către familia Revesz, vânzătoarea Primăria Bistrița cunoștea că nu mai este proprietara acestei părți din imobil, deoarece vânduse anterior întreaga suprafață de teren de sub casă care încorpora în subfața ei și întreaga pivniță.
Reprezentantul pârâților-recurenți, avocat J. Nandor, arată că cumpărătorii au fost de rea-credință la momentul cumpărării, deoarece cunoșteau amplasamentul acestei pivnițe, fiind foști chiriași în apartamentul pe care l-au cumpărat. Așadar, ambele părți, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul știau că tranzacționează proprietatea altei persoane, aspect care atrage nulitatea absolută a contractului, în ceea ce privește clauza prin care s- a vândut și cumpărat imobilul pivniță, pentru cauză ilicită, iar instanța de fond nu a răspuns prin hotărârea atacată cu privire la aceste chestiuni, aspect sub care această hotărâre este nelegală.
Reprezentanta reclamanților-intimați, avocat Rădăcină F., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli
de judecată. Arată că sunt nefondate criticile aduse de recurenți sentinței civile nr. 6869/2012 a Judecătoriei B., beciul în litigiu a fost înscris în carte funciară încă de la data primei înscrieri în CF a imobilului, beciul fiind clar identificat, atât cu suprafața, cât și cu schița boxei ce a revenit apartamentului reclamanților-intimați. Arată că prin hotărârea irevocabilă pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a respins cererea reconvențională de anulare a contractului de vânzare - cumpărare, s-a rezolvat și aspectul referitor la critica adusă de recurenți referitoare la dreptul lor exclusiv de proprietate asupra pivniței.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 6869/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ instanța de fond admite cererea reclamanților M. V. și M. M., ambii cu domiciliul în mun. B., bd.-ul I., bl. 3, sc. A, ap. 5, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. I., ambii cu domiciliul în mun. B., bd.-ul I. nr. 17, ap. 2, jud. B. -Năsăud, și pe cale de consecință: obligă pârâții să recunoască dreptul de coproprietate al reclamanților asupra cotei părți din pivnița imobilului cu nr. 17 din mun. B.
, identificat în CF 4555 B., obligându-i în același timp pe pârâții să permită reclamanților accesul în pivniță pentru a-și putea exercita drepturile ce decurg din calitatea de coproprietar, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a drepturilor reclamanților asupra pivniței imobilului menționat;obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1.592,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus, reclamanții M.
V. și M. M. au solicitat să se dispună obligarea pârâților C. D. și C. I. la recunoașterea dreptului de proprietate asupra porțiunii de terasă ce le-a revenit reclamanților, precum și asupra pivniței, proprietatea acestora din urmă, aflată la demisolul clădirii ce le-a revenit în baza Sentinței civile nr. 3606/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, să le predea în posesie și să se abțină pe viitor de la orice acte de tulburare a dreptului acestora de proprietate asupra imobilelor; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanții sunt proprietari asupra imobilului identificat în CF 4555/I B., nr. top. 2702/7/I, compus din 1 cameră, bucătărie, terasă în suprafață de 9,25 mp și pivniță. Prin sentința civilă menționată s-a partajat atât beciul, cât și terasa, care, inițial, era comună cu porțiunea de terasă a pârâților, sentința rămânând irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de ambele părți. Cu toate acestea, reclamanții susțin că pârâții nu vor să pună în executare de bună-voie dispozitivul hotărârii, în sensul de a le lăsa libera folosință a beciului și a terasei.
În drept s-au invocat prevederile art. 480 Cod civil.
În probațiune s-a solicitat acvirarea dosarului nr._ și admiterea interogatoriului pârâților.
Legal citați, pârâții C. D. și C. I. au formulat întâmpinare, precizată la termenul din_, prin care au solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanții nu fac dovada dreptului de proprietate conform art. 557 pct. 4 coroborat cu art. 885 și 887 pct. 1 din Codul civil, respectiv, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândește prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispozițiilor art. 888, cu excepția cazurilor stabilite la art. 887, adică drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară dacă provin din moștenire, accesiunea naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 6 pct. 6 din Codul civil, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din
căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi. Astfel, reclamanții nu pot exercita acțiunea în revendicare întrucât aceasta este exclusivă proprietarului.
Pârâții susțin că acțiunea este neîntemeiată motivat de faptul că, în cazul acțiunii în revendicare, fiind vorba de mijlocul de apărare al proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, este necesar să existe calitatea de posesori în persoana pârâților. Aceștia arată că își exercită dreptul de proprietate asupra terasei prin trecere și acces la imobilul apartament, proprietatea lor, aceasta fiind unica modalitate de utilizare. Mai mult, reclamanții, cu rea-credință, au amplasat diferite obiecte pe terasă pentru a îngreuna utilizarea acesteia conform destinației sale.
În ceea ce privește pivnița, pârâții arată că aceasta este proprietatea lor, dobândită prin cumpărare și moștenire, precum și în temeiul legii, contractul invocat de reclamanți ca sursă de dobândire a acestui bun fiind nul absolut. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 391/1997, încheiat între antecesorii pârâtului C. D., aceștia au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului apartament nr. 2 din B., str. I., nr. 17, precum și asupra terenului de sub construcție, conform art. 9 din HG 11/1997. Astfel, în conformitate cu art. 489 Cod civil, proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și subfeței lui, rezultând că pivnița în litigiu, încorporată integral în subfața terenului menționat, a revenit antecesorilor pârâtului, o dată cu imobilul cumpărat. Ulterior, prin succesiune legală, aceste drepturi s-au transferat în patrimoniul pârâtului.
Pârâtul mai arată că, sub aspectul vânzării acestei pivnițe, contractul încheiat de Primăria Bistrița prin care a înstrăinat familiei Revesz o parte din imobil, este nul absolut pentru cauză ilicită, deoarece la data de_, vânzătoarea cunoștea că nu mai este proprietara acestei părți din imobil întrucât vânduse anterior întreaga suprafață de teren de sub casă, mențiunea din contractul cu antecesorii pârâtului fiind edificatoare în acest sens. Pe de altă parte, cumpărătorii au fost de rea-credință la momentul cumpărării întrucât cunoșteau amplasamentul pivniței, fiind foști chiriași în apartamentul pe care l-au cumpărat. În aceste condiții, ambele părți ale contractului știau că tranzacționează proprietatea altei persoane.
În drept s-au invocat prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă, art. 557 pct.
4, 885 alin. 1, 887 alin. 1 și 6 alin. 6 Cod civil.
În probațiune s-a solicitat admiterea interogatoriului, proba testimonială și dispunerea unei expertize, dacă va fi necesar.
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din_, reclamanții au solicitat instanței să ia act de faptul că nu-și mai susțin pretențiile din acțiunea introductivă referitoare la revendicarea porțiunii de terasă ce le-a revenit potrivit Sentinței civile nr. 3606/2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, datorită faptului că, în cursul derulării cauzei, pârâții le-au lăsat libera folosință a terasei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin sentința civilă nr. 3606/_, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. nr. 3615/2006, reclamanților le-a fost admisă cererea de partaj a beciului (pivniței) imobilului cu nr. 17 din mun. B., identificat în CF 4555 B., ei devenind proprietari în mod exclusiv pe o suprafață de 4,79 m2din pivniță (beci), precum și în cotă de 1/3 din suprafața de 6,54 m2reprezentând părți comune ale beciului. Chiar și înainte de pronunțarea acestei hotărâri, reclamanți aveau un drept de coproprietate asupra beciului, drept ce decurge din calitatea de proprietar asupra apartamentului cu nr. 1 din imobil, beciul fiind destinat a fi folosit în comun de toți proprietarii de apartamente din acel imobil, neexistând niciun temei ca numai unul dintre
proprietari să utilizeze această parte comună indiviză.
Prin urmare, în prezent ne aflăm în situația în care pârâții au calitatea de posesori neproprietari față de suprafața de 4,79 m2atribuită exclusiv reclamanților, iar reclamanții sunt proprietari neposesori ai suprafeței menționate, fiind îndeplinite condițiile admiterii
acțiunii în revendicare, denumită în mod sugestiv în doctrină acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Susținerile pârâților în sensul că reclamanții nu sunt proprietari ai beciului, întrucât dreptul acestora nu a fost înscris în cartea funciară nu pot fi primite, întrucât pârâților le este opozabilă hotărârea judecătorească menționată la începutul considerentelor, dispozitivul hotărârii menționând în mod expres obligația pârâților de a ridica lacătul de la ușa de intrare a pivniței (beciului) imobilului, fiind partajat și beciul prin această sentință.
Deși reclamanții ar fi putut solicita punerea în executare a hotărârii judecătorești respective pentru valorificarea drepturilor acestora, instanța este ținută a se pronunța pe cererea de chemare în judecată formulată, context în care se remarcă faptul că reclamanții au calitatea de coproprietari (fiind bun comun) în mod exclusiv pentru o parte din beci (n.red. 4,79 m2) și de coproprietari pentru cota parte de 1/3 din 6,54 m2, astfel că va fi admisă cererea așa cum a fost precizată, pârâții fiind obligați să permită reclamanților accesul în pivniță pentru a-și putea exercita drepturile ce decurg din calitatea de coproprietar, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a drepturilor reclamanților
asupra pivniței imobilului menționat.
Este adevărat că și pârâții sunt coproprietari la rândul lor asupra beciului, pentru suprafețele ce le revin conform partajului, însă acest fapt nu poate fi de natură a le permite ca exercitarea drepturilor lor să se facă cu îngrădirea exercitării drepturilor ce aparțin reclamanților, conduita pârâților fiind contrară celor stabilite în mod irevocabil de instanțele judecătorești.
În fine, în temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere culpa pârâților ce sfidează practic o hotărâre judecătorească, instanța va obliga pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1.592,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocat.
Împotriva sentinței expuse, în termen, au declarat recurs pârâții C. D. și C. I.
,care au solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
S-au formulat următoarele critici față de sentința atacat:
În prezent reclamanții intimați nu fac dovada dreptului de proprietate asupra pivniței, așa cum prevăd dispozițiile art.557 alin.4 din Codul civil, coroborate cu art.885, 887 alin.1 din Codul civil. Ei susțin ă acest aspect l-au invocat și în fața instanței de fond însă aceasta a înlăturat apărarea lor reținând că hotărârea judecătorească prin care reclamanții au d0obândit dreptul de proprietate le este opozabilă pârâților.
Apreciază recurenții că instanța de fond a încălcat dispozițiile Noului Cod civil care sunt de imediată aplicare, dispoziții care prevăd că dreptul de proprietate asupra imobilelor se dobândește doar prin înscriere în cartea funciară cu excepțiile reglementate, excepții în care nu se învederează situația din prezenta speță.
Cum reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate în mod greșit s-a admis acțiunea în revendicare.
O altă critică formulată de recurenți se referă la faptul că pivnița revendicată de reclamanți se află sub imobilul apartament ce aparține pârâților recurenți astfel că aceasta este încorporată integral în subfața terenului proprietatea recurenților dobândită de autorul lor, prin cumpărare și apoi de ei prin succesiune legală, astfel că, în prezent, recurentul în calitate de proprietar al terenului este proprietar și al subfeței acestui teren, care încorporează și privnița revendicată.
Se susține totodată că este nul contractul de vânzare cumpărare prin care primăria B. a vândut familiei Revesz o parte din pivniță, cât timp n vânzătoarea nu era proprietatea acesteia și cunoștea aceste aspect, astfel că atât vânzătoarea cât și cumpărătorii aui fost de rea credință. proprietarii critica adusă sentinței constând în aceea că în mod nelegal instanța a admis acțiunea în revendicare în condițiile în care reclamanții nu au probat că sunt proprietari înscriși în cartea funciară iar dispozițiile art. din Codul civil prevăd că dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Intimații, prin avocat, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului(f.36) arătând că beciul în litiu a fost înscris în cartea funciară odată cu imobilul
construcție și că nu au efectuat o nouă înscriere după pronunțarea sentinței civile din dosarul nr._, întrucât prin această sentință nu a fost schimbat în niciun fel situația de carte funciară, astfel că nu au avut ce înscrie în cartea funciară.
Cea de-a doua critică a fost formulată de recurenți și în dosarul nr._ și a fost rezolvată prin respingerea cererii reconvenționale, această apărare nefiind invocată pe cale reconvențională în fața instanței de fond conștienți fiind că există autoritate de lucru judecat, dar au invocat prin recursul declarat probabil să în ideea de a impresiona instanța de recurs, considerându-se victime ale sistemului de justiție.
Recursul declarat nu este fondat, nefiind dat niciun motiv de modificare a sentinței atacate.
Susținerile recurenților în sensul că reclamanții nu au probat că sunt proprietari asupra părții din pivniță aflată în coproprietate sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit sentinței atacate pârâții au fost obligați să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra cotei părți din pivnița imobilului cu nr. 17 din municipiul
B., identificat în CF 4555 B., obligându-i în același timp pe pârâți să permită reclamanților accesul în pivniță pentru a-și putea exercita drepturile ce decurg din calitatea de coproprietar, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a drepturilor reclamanților asupra pivniței imobilului menționat.
Or, odată cu întabularea apartamentului reclamanților în cartea funciară aceștia au dobândit dreptul de proprietate și asupra părților comune aflate în indiviziune pentru toate apartamentele din imobil, care nu au fost dobândite exclusiv de niciun proprietar, printre care se află și pivniță(f.18).
Pe de altă parte dispozițiile art.557 alin. 4 din Noul Cod civil ce reglementează caracterul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară nu a intrat încă în vigoare, potrivit art. 56 din Lege anr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, deoarece în municipiul B. nu sunt finalizate lucrările de cadastru, așa cum prevăd dispozițiile art.56 alin.1 .
În consecință, conform alin.2 al aceluiași articol, până la finalizarea lucrărilor de cadastru în unitatea administrativ teritorială, înscrierea în cartea funciară se face doar în scop de opozabilitate față de terți.
Așa fiind, chiar dacă reclamanții nu sunt înscriși în cartea funciară, în scop de opozabilitate față de terțele persoane, asupra părții din pivniță ce constituie proprietate lor exclusivă și asupra cotei părți din partea de pivniță rămasă în indiviziune, potrivit partajului dispus prin sentința civilă nr.3606/20110, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr.325/R/2010 a Tribunalului B. -Năsăud, această hotărâre judecătorească le este opozabilă recurenților pârâți, conform art.26 alin.2 din legea nr.7/1996, incidentă în cauză, cu atât mai mult cu cât recurenții au fost părți în procesul obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei B. . Celelalte două critici referitoare la dreptul de proprietate asupra feței și subfeței terenului de sub construcție și la nulitatea contractului de vânzare cumpărare, au fost formulate de recurenți și în dosarul nr._ și asupra acestora instanța a statuat irevocabil și recurenții fiind părți în acel dosar, statuările instanței au autoritate de lucru
judecat, așa că nu mai pot fi analizate pe fond și în acest nou cadru procesual.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefiind fondat și sentința atacată va fi menținută ca fiind legală și temeinică.
Deși intimații reclamanți au solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, nu au probat cu acte justificative efectuarea unor astfel de cheltuielii astfel că cererea lor va fi respinsă ca neîntemeiată, potrivit art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefiind fondat, recursul declarat de pârâții C. D. și C. I.
împotriva sentinței civile nr.6869/2012, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._
, pe care o menține.
Respinge cererea intimaților M. V. și M. M. de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
F. G. -C. B. R. -I. P. M. -E.
B. M. -L.
Redactat BRI/tehnoredactat BRI/_ /2 ex. Judecător fond OCV
| ← Decizia civilă nr. 683/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 115/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
