Sentința civilă nr. 616/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 616/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. | -V. | B. |
Grefier L. | C. |
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. M. fosta G. fosta W. - și pe pârât S. R. PRIN C. LOCAL AL M. C.
-N., intervenient în numele altei persoane S. D. L., S. M. D., S.
T. ERIU, intervenient în numele altei persoane P. E. D., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat K. N. S., reprezentanta intervenientului P. E. D.
, avocat C. L. M. și reprezentanta intervenienților S. D. L., S. M.
D., S. T. eriu, avocat B. C., lipsă fiind restul părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul pune în discuție excepția puterii de lucru judecat invocată de către intervenienții S. D. L., S. M. D., S. T. eriu.
Reprezentanta intervenienților S. D. L., S. M. D., S. T. eriu, avocat B. C. precizează că susține excepția așa cum a fost formulată în scris și solicită admiterea acesteia.
Reprezentanta intervenientului P. E. D., avocat C. L. M. solicită instanței admiterea excepției puterii de lucru judecat.
Reprezentantul reclamantei, avocat K. N. S. solicită instanței respingerea excepției puterii de lucru judecat. Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra ambelor excepții invocate.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată de către
reclamanta G. Mc Donnel împotriva pârâtului S. R. prin C. Local al Municipiului C. -
N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate că S. R. a preluat fără titlul valabil imobilul teren în suprafață de 2139 m.p. situat în municipiul C. -N., str. E. R. nr. 9 întabulat în Cf nr. 2. C. -N. nr. top 8935/2, să fie obligați pârâții să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului teren descris mai sus și în consecință să fie obligați pârâții să îi lase terenul descris mai sus în deplină proprietate și posesie; să dispună rectificarea CF nr. 2. C. -N. în sensul radierii dreptului de proprietate al
S. ui R. și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei
W. Iosif, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prin acțiunea civilă formulată solicită atât constatarea nevalabilității titlului S. ui R. în ceea ce privește bunul imobil în litigiu, cât și recunoașterea dreptului său de proprietate asupra acestui imobil, cu consecința lăsării acestuia in deplina mea proprietate si posesie.
Acțiunea se constituie intr-o revendicare de drept comun, intrucat subsemnata, domiciliata in străinătate de mai multe decenii, nu a aflat in timp util de apariția in R. ia a Legii nr. 10/2001.
Cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nevalabilitatii titlului S. ui R., arată că S. R. a preluat imobilul in litigiu prin naționalizare, in baza Decretului nr. 92/1950, de la tatăl reclamantei, numitul
W. Iosif. Preluarea a fost fără titlu valabil, deoarece s-au incălcat dispozițiile Decretului 92/1950 tatăl său, de profesie inginer fiind exceptat d ela naționalizare.
Titlul S. ui fiind nevalabil, se impune a fi constatat pe cale judecătoreasca.
In conformitate cu jurisprudenta înaltei Curți de Casație si Justiție ( Decizia civila nr. 868 din 12 februarie 2009), precum si a Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauzele Faimblat c/a R. iei, R. I. escu c/a R. iei, Matache s.a c/a R. iei, etc), instanțele naționale sesizate cu o asemenea cerere sunt ținute sa se pronunțe asupra lor, neputand respinge ca inadmisibile acțiunile având ca obiect constatarea caracterului nelegal al naționalizării unui imobil.
Asa cum se subliniază si in jurisprudenta evocata mai sus, o eventuala respingere a cererii de constatare a nevalabilitatii titlului statului ar constitui o incalcare a dreptului de a obține examinarea de către un tribunal a cererii formulate, ceea ce ar reprezenta însasi incalcarea, dreptului de acces la justiție.
Cu privire la capătul de cerere prin care solicită recunoașterea dreptul de proprietate asupra imobilului, si in consecința obligarea paraților sa imi lase imobilul in deplina proprietate si posesie.
Este esențiala o justa aplicare in cauza a dispozițiilor Deciziei nr. 33/2008, pronunțata de I.C.C.J., Secțiile Unite, decizie care in conformitate cu disp.art. 329 alin. 3 C.Pr.Civ. este obligatorie pentru instanțe.
Asa cum se arata si in considerentele Deciziei nr. 33/2008, " nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude in toate situațiile posibilitatea de a se recurge la acțiunea in revendicare
Decizia nr. 33/2008 stabilește de principiu prioritatea de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca lege speciala, fata de dispozițiile dreptului comun.
Acțiunea in revendicare bazata pe dreptul comun este admisibila in cazul in care nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice.
In cauza de fata, sunt intrunite ambele condiții prevăzute de Decizia nr. 33/2008 pentru admisibilitatea, in mod excepțional, a unei acțiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun:
Pe de o parte, exista profunde neconcordante intre Legea nr. 10/2001 si Convenția Europeana.
In conformitate cu prevederile art. 1 din Protocolul nr.l, adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional.
In cauza de fata, apare ca fiind evident ca nu poate fi vorba de o preluare pentru cauza de utilitate publica, nefiind de altfel respectata nici cerința unei drepte si prealabile despăgubiri, astfel incat ne aflam in fata unei indiscutabile neconcordante a legii speciale interne cu prevederile art. 6 alin (1) din Convenție, cat si cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Totodată, Legea nr. 10/2001 săvârșește o imensa nedreptate juridica, incalcand si principiul imprescriptibilității dreptului de proprietate, intrucat
consecința nedepunerii in termen a notificării este pierderea a insusi dreptului de proprietate !
Potrivit art. 21 alin. 2 din Constituția R. iei, daca exista neconcordante intre normele interne privitoare la protecția drepturilor omului si prevederile Convenției, acestea din urma au prioritate( Principiu reluat si prin Decizia nr. 33/2008 ! ).
Neurmarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu poate duce la pierderea insusi a dreptului de proprietate.
Admiterea acțiunii sale noastre nu ar afectat nici un alt drept de proprietate si de asemenea nu este afectata nici securitatea raporturilor juridice, intrucat nu a luat naștere nici un raport juridic cu privire la acel imobil, acesta fiind in continuare intabulat in favoarea S. ui R. .
Prin cererea de intervenție în interesul pârâtului S. R., intervenientii Sorinca D. L.
, Sorinca M. D. și Sorinca T. eriu au solicitat în contradictoriu cu reclamanta admiterea în principiu a cererii și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ca fiind vădit nefondată.
În motivare se arată că prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul dos. nr._, reclamanta a solicitat constatarea nevalabilitatii titlului prin care statul a preluat imobilul casa si teren situat in C. -N., str.
E. R. nr. 9, obligarea paraților la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei cu consecința restabilirii situației anterioare de Carte funciara.
Prin sentința civila nr. 83/2011 pronunțata in ședința publica din data de_ de către Tribunalul Cluj in dos. nr._, s-a admis excepția inadmisibilitatii acțiunii invocata de parați si in consecința s-a respins acțiunea reclamantei.
Reclamanta, cu rea credința, vânzând soluția din dos. nr._, a inteles sa promoveze prezenta cerere de chemare in judecata, in care a chemat in judecata doar S. R., in vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu, aceasta in condițiile in care, asa cum am arătat mai sus, deja exista pe rol un litigiu având același obiect.
In aceste condiții, susțin ca soluția care se va pronunța in prezentul dosar depinde de soluția ce se va pronunța in dosar nr._, având in vedere ca in acel dosar se discuta același aspect relativ la pretinsul drept de proprietate al reclamantei asupra aceluiași imobil.
In aceste condiții au apreciat suspendarea cauzei in temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 C proc civila, având in vedere ca soluția irevocabila care se va pronunța in dos. nr. 1672/2006 face de prisos judecarea prezentei cauze.
Pe fond apreciază ca acțiunea promovata de către reclamanta este inadmisibila având in vedere inca un motiv si anume acela potrivit căruia, reclamanta este cetățean australian or" in temeiul art. II din O.U.G. 148/2002, aprobata prin Legea nr. 48/2004 cetățenii străini si apatrizii pot obține, la cerere, folosința terenurilor preluate de stat, iar nu si dreptul de proprietate care le vor reveni doar daca obțin cetățenia romana. In acest sens s-a pronunțat si I.C.C.j. prin decizia 9820/2005.
De aceea in privința terenului reclamanta nu poate obține recunoașterea unui drept de proprietate având in vedere ca, Constituitia R. iei nu permite cetățenilor străini sa dobandasca dreptul de proprietate asupra terenurilor decât eventual in forma unui drept special de folosința care insa, la rândul sau, nu se conferă decât persoanelor ce au optat pentru legea speciala 10/2001. Or*, având in vedere ca reclamanta nu a optat pentru legea speciala, fiind cetățean australian, dobândirea unui drept de proprietate asupra terenului este inadmisibila.
Prin cererea de intervenție în interesul alte persoane, respectiv a pârâtului S. R.
formulată de către intervenientul P. E. D. a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție în interesul pârâtului justificată prin aceea că intervenientul este unicul proprietar asupra suprafeței de 27/183
m.p. aferent construcției, respectiv a cotei de 15,57% din terenul obiect al litigiului și beneficiarul contractului de închiriere asupra unei cote din terenul revendicat de către reclamant precum și proprietarul apartamentului nr. 1 situat în C. -N., str. E.R. nr. 9, jud. C.
De asemenea solicită ca după admiterea în principiu a cererii sale să ia act de poziția sa procesuală și să dispună respingerea acțiunii formulate de către reclamantă.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul S. R. prin C. local al municipiului C. -
N. a solicitat instanței în principal suspendarea cauzei în temeiul art. 244 al.1 C.pr.civ. și în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, respectiv pe excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivare se arată că prin cererea de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu S. R. prin C. local al municipiului C. -N., reclamanta a solicitat instanței sa constate ca S. R. a preluat fara titlu valabil imobilul teren in suprafața de 2139 mp situat in C. -N., str.E. R. nr.9, inscris in C.F.nr.2. provenit din conversia de pe hârtie a C.F.nr.8393 C. -N. ), nr.top.8935/2; sa oblige paratul sa-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, respectiv sa I se predea terenul in deplina proprietate si posesie; sa dispună rectificarea C.F.nr.2. C. -N. in sensul radierii dreptului de proprietate al S. ui R. si reinscrierea dreptului de proprietate al antecesorului sau - numitul W. Iosif, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea acțiunii reclamanta arata ca prezenta cerere de chemare in judecata se circumscrie intr-o revendicare de drept comun motivat de faptul ca fiind plecata din tara nu a aflat in timp util de apariția in R. ia a Legii nr. 10/2001, etc.
Învederează instanței ca in prezentul litigiu, in primul rand, se impune suspendarea cauzei, raportat la dispozițiile art.244, alin. 1, C.pr.civila care stipulează ca " instanța poate suspenda cauza cand dezlegarea pricinii atârna in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecați...". Or, in prezent, pe rolul Curții de Apel C. se afla in stare de judecata, cu termen fixat pentru data 10 iunie 2011, dosarul cu nr._ având ca obiect apelul declarat impotriva Sentinței civile nr.83/2011 pronunțata de către Tribunalul Cluj in dosarul cu numărul mai sus arătat prin care s-a respins acțiunea reclamantei G. McDonnel. Prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul dosarului nr._, reclamanta din prezentul litigiu, a solicitat instanței sa constate nevalabilitatea titlului prin care S. R. a preluat imobilul situat in C. -N., str.E. R. nr.9, nr.top.8935/2, obligarea paraților improcesuati sa-i recunoască acesteia dreptul de proprietate cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciara.
In cazul in care cererea de suspendare va fi respinsa, fata de petitele deduse judecații intelege sa invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisului raportat la dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia: "S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații. El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile in care legea stabilește anume alte organe in acest scop." Prin urmare, in opinia noastră, conform textului de lege mai sus citat S. R. este reprezentat
prin Ministerul Finanțelor, si doar in cazul unui text de lege expres poate fi reprezentat prin alte persoane juridice.
De asemenea, invocăm excepția inadmisibilitătii cererii de chemare in judecata motivat de faptul ca după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu mai au deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun.
Așadar, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevăzut expres în legea speciala.
Cu referire la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr. 10/2001, vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.
Având în vedere aceste considerente, după data intrării în vigoare aLegii nr. 10/2001, o acțiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibilă, atât în situația în care nu s-a declanșat procedura administrativă, prealabilă și obligatorie prevăzută de legea specială, cât și în situația în care această procedură nu este finalizată la data sesizării instanței.
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de cap. III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială. Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001 - lege specială și derogatorie de la dreptul comun - sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile generalia specialibus non derogant și specialia generalibus derogant.
în consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, care se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din Codul civil, care constituie dreptul comun în materia revendicării.
în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 ar fi golite de conținut, astfel încât să nu-și producă efectele juridice, or nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptată o atare lege specială de reparație.
De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată de înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a decis, în interesul legii, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33 /1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007), stabilind, în cuprinsul considerentelor, cele ce urmează, pe deplin aplicabile și în cazul de față:
Cererile de intervenție in interesul pârâtului au fost admise in principiu prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 11 iunie 2011.
De asemenea prin aceeași încheiere Tribunalul Cluj a dispus suspendarea cauzei in temeiul disp. art. 244 pct. a Cod pr. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Curții de Apel C. .
Dosarul nr._ al Curții de Apel C. a fost soluționat irevocabil la data de 21 iunie 2012 iar la data de 20 iunie 2013 reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
Tribunalul a dispus repunerea pe rol a cauzei in temeiul dispozițiilor art.
245 Cod pr.civ, stabilind termen la data de 11 septembrie 2014.
Prin precizarea cererilor de intervenție depuse ulterior repunerii pe rol a cauzei, intervenienții au invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la dispozițiile art. 1201 cod civil și la dispozițiile si considerentele sentinței civile nr. 83/2011 pronunțată în Dosar nr._ al Tribunalului C., rămasă irevocabilă, prin care o acțiune similară celei ce face obiectul prezentului litigiu a fost respinsă ca inadmisibilă .
In conformitate cu dispozitiile art.137 alin 1 Cod pr.civ, instanța a analizat cu precădere excepția de fond a autorității de lucru judecat invocată de intervenienții in interesul pârâtului.
Analizând excepția, instanța a constatat temeinicia acesteia, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea inregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta G. M. L a chemat în judecată pârâții Triteanu L., Municipiul C. -N. prin Primar, C. Local Municipiul C. -N. prin Primar, Sorinca M. D., Sorinca T. eriu, P. E. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului prin care S. a preluat imobilul situat în C. -N. str. Emir R., nr. 9, să fie obligat Municipiul C. -N. și C. Local C. -N. să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2139 m.p., situat în C. -N. str.
E. R., nr. 9, nr. top. 8935/2, întabulat în CF 8339 C. -N., să fie obligată pârâta Triteanu L. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul cu nr. top. 8936/1/II, înscris în CF 1. C., să fie obligați pârâții Sorinca M.
D. și Sorinca T. eriu să-i la se în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în parcela cu nr. top 8595/1/III, înscris în CF 1. C., să fie obligat pârâtul P. E. D. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul cu nr. top. 8936/1/I, înscris în CF 1. C. -N., să se dispună restabilirea situației anterioare de CF.
În motivare, reclamanta arată că este unica moștenitoare în calitate de fiică a lui W. Iosif și a lui W. E., de la care a fost preluat în baza Decretului 92/1950 imobilul situat în C. -N., str. Emir R. nr. 9.
Ulterior, imobilul a fost dezmembrat. Construcția dezmembrată în 3 apartamente a fost înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare pârâților.
Motivele au fost grupate în 3 subpuncte și anume:
Primul cu privire la nevalabilitatea titlului S. ui, se arată că imobilul a fost trecut în patrimoniul S. ui în baza unui decret nevalabil, deoarce Decretul 92/1950 contravenea Constituției în vigoare la data emiterii sale, Declarației Universale a Drepturilor Omului precum și prevederilor art. 480 și ale art. 481
civ.
Dispozițiile amintitului decret nu erau aplicabile nici imobilului expropriat, nici persoanei expropriate, autorul reclamantei și, apartamentele revendicate neintrând în categoria menționată în art. I, alin. 4 din Decretul 92/1950.
De asemenea, părinții săi nu au făcut parte din categoria vizată de acest act normativ, tatăl reclamantei fiind inginer.
Al doilea, cu privire la titlurile de proprietate existente asupra imobilului, comparația acestora și obligarea pârâtelor de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul. Se arată că titlul reclamantei îl reprezintă dreptul de moștenire, iar nevalabilitatea titlului S. ui rezultă din cele precizate la pct. 1.
În acest sens, sunt disp. art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001, precum și referirea C.E.D.O în cauza Păduraru împotriva R. iei.
Titlurile de proprietate ale pârâților persoane fizice reprezintă contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu un neproprietar, respectiv cu o persoană care a preluat imobilul abuziv, citându-se de asemenea aceeași jurisprudență.
Se solicită compararea titlurilor și stabilirea ordinii de preferință, apreciind că titlul de care se prevalează este mai bine caracterizat, mai vechi,
mai bine consolidat din punct de vedere juridic, întrucât a dobândit imobilul prin moștenirea legală de la adevărații proprietari.
Cu toate că și P. E. D. a dobândit imobilul prin moștenire, antecesoarea l-a cumpărat de la un neproprietar, respectiv de la S. R. .
O soluție contrară ar echivala cu o privare în continuare de bun.
Soluția este confirmată și de jurisprudența CEDO, care a statuat în cazul unor analize comparative a titlurilor că este preferabil titlul fostului proprietar al imobilului preluat în mod abuziv de S. R. și nu titlul S. ui, care l-a preluat abuziv și nici a celui care a dobândit bunul de la Stat.
Al treilea, cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001 se arată că dispozițiile Legii 10/2001 și ale art. 481 și 481 C.civ., nu există conflict, ipotezele avute în vedere fiind distincte.
Fiecare temei justifică obiecte diferite ale unor cereri .
Legea 10/2001 nu interzice utilizarea unor mijloace de drept comun pentru revendicarea imobilelor preluate abuziv de către Stat.
Acest efect rezultă din dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea 10/2001.
Acțiunea în revendicare nu este inadmisibilă, nici în situația în care imobilul în litigiu a fost înstrăinat unui cumpărător care este actualul posesor.
Prevederile art. 18 lit. c din Legea 10/2001 nu poate fi aplicabil raporturilor dintre proprietarul deposedat și cumpărătorul de la Stat. Articolul 45 din aceeași lege, nu poate constitui un temei al inadmisibilității.
Aplicabilitatea dreptului comun, ca o alternativă la Legea 10/2001 este recunoscută prin jurisprudența CEDO reflectată în hotărârile de condamnare a R. iei pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6, Paragraf 1 din Convenție.
Nicio decizie a CEDO nu acreditează ideea că acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
În cauzele străinii și alții contra R. iei și Păduraru contra R. iei, CEDO a stabilit încălcări ale convenției, în cauze similare, ca cele care fac obiectul prezentei judecăți.
Respingerea ca inadmisibilă a unei acțiuni în revendicare, după apariția Legii 10/2001 ar încălca art. 6 din CEDO, lucru statuat și în cauza Faimblat contra R. iei.
Prin sentința civilă nr. 83/2011 pronunțată la data de 28 ian. 2011, Tribunalul Cluj a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.
In considerentele sentinței
Instanța a reținut că acțiunea dedusă judecății se întemeiază în drept pe prev. art. 480 Cod civil, temei din care își are izvorul acțiunea în revendicare.
În prezenta cauză în vederea soluționării excepției invocate trebuie analizat dacă reclamanta poate urma, pentru satisfacerea pretențiilor sale, calea de drept comun care își are izvorul în prev. art. 480 și următoarele Cod civil, sau ar fi trebuit să procedeze conform dispozițiilor legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 52/1950, intrând în sfera art. 2 din Legii nr. 10/2001.
Imobilul-construcție a fost apartamentat, iar apartamentele rezultate au fost înstrăinate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 pârâților, sau antecesorilor pârâților-persoane fizice.
În această împrejurare, este evident că imobilului de față îi sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar reclamanta avea obligația să urmeze procedura specială reglementată de această lege.
Prin Decizia pronunțată recurs în interesul legii nr. 33/2008, a I.C.C.J., s-a stabilit că, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în
favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant
chiar dacă aceasta nu este prevăzut expres în legea specială.
De remarcat că această decizie, analizează două împrejurări diferite, speța de față fiind în prima categorie anume cea referitoare la concursul dintre legea specială și legea generală.
Aspectele invocate în legătură cu soluția sus-amintită, în cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, au în vedere în principal considerente legate de incidența dispozițiilor CEDO, în alt tip de cauze, dar care sunt cu obiect diferit față de cel dedus în prezenta cauză.
În soluționarea concursului dintre cele două legi și cu aplicarea directă la situații în care terți nu sunt implicați, decizia I.C.C.J., este foarte clară. Ea stabilește că legea specială se referă și aplică atât la imobile preluate de Stat cu titlu valabil, cât și la cele fără titlu valabil, și este obligatoriu de urmat întrucât Legea nr. 10/2001, instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și acțiuni, menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice, născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
În considerentele deciziei s-a reținut În consecință, trebuie reținut că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil.
În altă soluție de speță, s-a stipulat că Legea nr.10/2001 în limitele date de dispozițiile art. 6 al 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun, în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu.
De aceea s-a învederat că trebuie reținut de principiu, că persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta, între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv disp. art. 480 Cod Civil.
Apărările invocate în acțiune, referitoare la incidența art. 1 din Protocol 1 CEDO, nu pot fi primite în prezenta cauză, întrucât pentru pretenția sa reclamantul, ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Doar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe dintre legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și CEDO, Convenția are prioritate.
În cazul în care urmare, a parcurgerii acestei proceduri s-ar fi constatat divergențe sau neconcordanțe între legea națională și Convenție s-ar fi impus verificarea pretențiilor reclamantei, prin raportare la drepturile și garanțiile cuprinse în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Chiar dacă s-ar interpreta, că existența Legii nr.10/2001, nu exclude în toate situațiile posibilitatea de a se recurge la o acțiune în revendicare, grevat de prevalarea reclamantului de un bun în sensul Art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO și să i se asigure acestuia accesul la justiție, raportat la datele concretei ale speței, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, acesta nu deține un bun, în sensul convenției: o hotărâre judecătorească anterioară, prin care s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul, o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect - dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului subdobânditor de bună- credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului la valoarea actuală de circulație a imobilului, etc.
Mai trebuie remarcat ca prin edictarea Legii nr. 10/2001, legiuitorul nu a urmărit doar restituirea proprietăților preluate abuziv ci și reglementarea definitivă a situației juridice a acestei categorii de imobile inclusiv prin limitarea în timp a posibilităților de revendicare, ca o componentă a principiului securității și stabilității, raporturilor juridice.
Raportat la aceste statuări, solicitarea de constatare a nevalabilitații titlului S. ui într-adevăr apare ca fiind lipsită de interes, devreme ce un act
normativ a fost emis în vederea reglementării situațiilor legate de proprietate, și califică ca fiind un act abuziv decretul care a constituit temeiul juridic al preluării imobilului. Ca urmare nu se mai impune analiza titlurilor de proprietate și a comparării acestora, nu se mai impune, plecând de la considerentele arătate anterior.
Cererea apare ca inadmisibilă și din altă perspectivă. Așa cum au indicat și pârâții, reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare.
Jurisprudența Î. relevată și de Decizia 7012/26 iunie 2009, publicată și în Buletinul Casației nr. 5, pag 11-17, este în sensul că nu se poate dispune restituirea unor bunuri dacă nu s-a cerut constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare.
Este obligatorie învestirea instanței cu un capăt de cerere privind anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995.
Apărările reclamantei referitoare la admisibilitatea cererii, prin raportare și la jurisprudența CEDO respectiv a cauzei Faiamblat contra R. iei, nu pot fi primite, situația de fapt și circumstanțele concrete ale celor două spețe fiind diferite.
De altfel, chiar și în această cauză, CEDO constată că urmare a deciziei RIL 33/2008, problema admisibilității unor astfel de cereri a căpătat o soluționare unitară, spre deosebire de situația avută în speță, când cererea inițială a fost înregistrată în anul 2002, fiind de asemenea, reținută și nefuncționalitatea Fondului " Proprietatea ".
Dealtfel, în sensul acestei soluții este și Decizia Curții de Apel C., pronunțată în dosarul_ .
Chiar dacă soluția inadmisibilității ar putea eventual ridica anumite nedumeriri plecând de la Teza a II a a Deciziei RIL 33/2008, se poate aprecia că admiterea unei astfel de cereri pe calea dreptului comun ar aduce atingere drepturilor terților.
În virtutea rolului activ, instanța a pus în discuția părților excepția uzucapiunii reglementată de Decretul 115/1938, respectiv art. 27, pârâții fiind în măsură să invoce această excepție cu succes și pentru paralizarea cererii formulate de reclamantă, în temeiul art. 480 C. civ.
Reclamanta, invocând prevederile dreptului comun, este supusă din toate punctele de vedere acestor dispoziții.
În condițiile speciale concrete ale speței, dacă s-ar aprecia prin prisma argumentelor invocate că titlul de care se prevalează aceasta există în patrimoniul ei, acesta nu mai poate fi protejat pe calea aleasă, întrucât, ca urmare a împlinirii termenului de 10 ani al uzucapiunii tabulare, acesta nu se mai poate bucura de protecție.
Dreptul de proprietate al pârâților-persoane fizice asupra apartamentelor a fost dobândit în anul 1996, iar întabularea s-a realizat în anul 1996 (filele 23- 27 extras CF 1. ).
Antecesorul reclamantei, așa cum aceasta a afirmat și a justificat (fila 145), a decedat în anul 1977.
Așadar, pârâții-persoane fizice au folosit imobilele mai mult de 10 ani cu
b ună -cred ință
, buna credință a acestora rezultând din încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995, din lipsa vreunei notări în CF pretențiilor reclamantei ulterior anului 1990, și prin pasivitatea în care reclamanta a stat, până la momentul înregistrării acestei cereri, așa cum a arătat și apărătorul reclamantei. De altfel nu există niciun motiv a se aprecia că posesia pârâților nu este utilă.
A se dispune și această situație restituirea în natură a imobilului, plecând de la considerentele de fapt și de drept arătate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată într-adevăr se-ar putea afirma că s-ar aduce
atingere unui drept de proprietate al acestor persoane, drept protejat de dispozițiile Art. 1 Protocol 1 CEDO, precum și a stabilității siguranței circuitului civil.
Prin soluția asupra excepției instanța implicit a răspuns argumentelor reclamantei, asupra tuturor motivelor invocate, iar celelalte excepții privitoare la rectificarea de CF și a caracterului nefondat al cererii, prin prisma soluției de mai sus, nu se mai impun a fi analizate.
Fiind în culpă procesuală, ca urmare a respingerii acțiunii, pârâții făcând cheltuieli de judecată cu angajarea unor apărători, reclamanta urmează a fi obligată, în temeiul art. 274 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecată.
Cuantumul sumelor solicitate chiar dacă la o primă vedere apare în parte ca fiind foarte mare, este justificat, raportat la numărul părților, complexitatea cauzei precum și a muncii depuse de către apărători efectiv, în vederea redactării unor întâmpinări ample, care au impus afectarea unui timp mare. Sentința mai sus menționată a fost atacată cu apel si recurs, rămânând irevocabilă la data de 21 iunie 2012 prin Decizia nr. 4686/2011 pronuntată de Inalta Curte de Casație și Justiție. Din cuprinsul deciziilor pronunatate in apel si in recurs se poate observa ca instantele de control au mentinut soluția și considerentele avute in vedere de prima instantă la soluționarea acțiunii
reclamantei.
Din cuprinsul celor două acțiuni, astfel cum au fost redate mai sus, rezulta ca acestea au obiect si cauză identice. Se constată de asemenea si o identitate partială de părți intre cele două litigii, in ambele litigii fiind prezente in mare măsura aceleași părți, mai putin Tritean L., care nu mai figurează in litiigul de fată.
Nu se poate pretinde că nu există identitate de părți intre cele două litigii pentru considerentul că in acest litigiu este pârât S. R. prin C. Local al municipiului C. -N. iar in celălalt litigiu au fost chemați in judecată in calitate de pârâți Municipiul C. -N. și C. Local al municipiului C. -N., căci aceste din urmă entități au fost chemate in judecată in reprezentarea S. ui R. .
Potrivit art. 1201 Cod civil, este putere de lucru judecat când a doua cerere de chemare in judecată are același obiect, este intemeiată pe aceeași cauză si are aceleași părți.
Excepția puterii de lucru judecat este o excepție absolută, peremtorie, care pune capăt procesului, in considerare principiului că hotărârea este prezumată că exprimă adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
Constatând identitate de obiect, cauză si părți intre litigiul de față și cel ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C., instanța, in temeiul art. 137 alin 1 si 166 Cod pr.civ, coroborat cu art. 1201 Cod civil, va admite exceptia puterii de lucru judecat invocată prin cererile de inrterventie accesorie si va respinge cererea de chemare in judecata, admițând totodată cererile de intervenție in interesul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția puterii de lucru judecat.
Admite cererile de intervenție accesorii formulate de intervenienții Sorinca
L., Sorinca M. D. și Sorinca T. eriu toți cu dom. in C. -N., str. E.
R. nr. 9 ap. 1 și P. E. D. cu dom. in C. -N., str. E. R. nr. 9 ap. 1 la subsol.
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta G. M. fosta G. fosta W. cu domiciliul în Australia, cu reședința aleasă în R. ia, la sediul
Cabinetului de avocat K. N. S. în municipiul C. -N., str. E. R. nr. 7 A, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. local al municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 5-7, jud. C., având ca obiect revendicarea imobiliară.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 noiembrie 2013.
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
L. C.
Red.C.V.B./Tehn.L.C
_ /8 ex.
| ← Decizia civilă nr. 4030/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 4032/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
