Decizia civilă nr. 508/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 508/R/2013
Ședința publică din data de 20 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
M. -C. V. ANA I.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. S. -L.
, împotriva sentinței civile nr. 867 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul ST. L ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. C., având ca obiect
despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
P. de pe lângă C. de A. C. este reprezentat de doamna procuror Slabu Aurelia.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul de recurs, reclamantul-recurent a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C. invocă Decizia Înaltei Curți de C. și Justiție nr. 15/2012, pronunțată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilită că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U. S anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009. Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta P. ui de pe lângă C. de A. C., arată că, în speță, este aplicabilă această decizie, cu particularitatea că acțiunea a fost introdusă după expirarea termenului de 3 ani de la apariția Legii nr. 221/2009, astfel că reclamantul este decăzut din dreptul de a mai solicita acordarea de despăgubiri în baza acestei legi și raportat la această împrejurare, solicită respingerea recursului. În situația în care instanța va trece peste această excepție, solicită respingerea recursului, având în vedere Decizia nr. 15/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 867 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. S. L., în contradictoriu cu pârâtul ST. L ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul procesual ales la sediul Direcției Generale a F. P. .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că antecesorul reclamantului, defunctul Fintas Iosif, a fost prizonier de război în perioada_ -_, așa cum rezultă din actele depuse la dosar de reclamant.
Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada_ -_, invocată de reclamantă în susținerea cererii, are ca scop acordarea unor despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă, despăgubiri care vizează nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci în principal, acordarea unei satisfacții de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului.
Așadar, acest act normativ reglementează acordarea de despăgubiri persoanelor care au suferit condamnări politice, ori au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, pe motiv că ar fi comis fapte având ca scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06 martie 1945 .
În consecință, pentru a beneficia de drepturile conferite de această lege, este esențial ca faptele pentru care persoanele în cauză au fost condamnate sau care au determinat luarea respectivelor măsuri, să fi fost dintre cele prevăzute de actele normative expres menționate în Legea nr.221/2009, ori care pot fi calificate drept condamnări/măsuri administrative cu caracter politic, prin raportare la prevederile art.2 al.1 din OUG nr.214/1999, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 al.3 și art.4 al.2 din Legea nr.221/2009.
La pronunțarea acestei sentințe instanța a mai reținut și dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, care definesc infracțiunile săvârșite din motive politice.
Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că antecesorul reclamantului nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de Legea nr. 221/2009 întrucât luarea sa ca prizonier nu constituie o măsură administrativă dintre cele la care acest act normativ se referă, neavând un caracter politic în sensul acestei legi.
Pe de altă parte, instanța a reținut că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea 221/2009, pe care au fost întemeiate pretențiile, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/2010, astfel încât și-a încetat efectele.
Drept urmare, întemeierea pretențiilor reclamantului la acest moment pe motivul de drept declarat ca neconstituțional, nu se mai poate realiza, astfel încât cererea sa nu mai are suport în drept.
Având în vedere considerentele și temeiurile legale anterior expuse, instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul P. S. L. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că soluția instanței de fond este nelegală, bazată pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale. Astfel, în urma deciziei pronunțată de C. Constituțională, celelalte articole din actul normativ invocat sunt valabile, ca de altfel și cele din OUG nr. 214/1999 în raport de care solicită analizarea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice C. s-a opus admiterii recursului, invocând decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, cât și dispozițiile Legii nr. 221/2009, dispoziții din interpretarea cărora rezultă că măsura deportării antecesorului reclamantului în U. S nu face parte din categoria măsurilor administrative cu caracter politic.
Recursul nu a fost întemeiat în drept, dar instanța în baza disp.art. 306 alin. 3 Cod proc.civ., apreciază că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., text de lege prin prisma căruia va proceda la analizarea acestora.
Situația particulară a bunicului reclamantului care a fost prizonier în fosta U. S în perioada_ -_, nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 221/2009 și nu face obiectul acestei legi. Cu toate acestea, față de cererea reclamantului referitoare la faptul că este îndreptățit la a-i fi acordate daune morale în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor de principiu cuprinse în art. 1 alin. 1 a Legii nr. 221/2009, act normativ care fundamentează în drept cererea reclamantului, constituie condamnare cu caracter politic, orice condamnare dispusă printr- o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Pentru ca o condamnare să confere celui condamnat dreptul la despăgubiri, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, se cer, așadar, a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: condamnarea să fi fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă; hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; faptele care au atras această condamnare să fi fost săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și să fi avut drept scop "împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945";.
În cauză, instanța constată că nu a existat o condamnare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009.
Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrată cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de
muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative expres și limitativ menționate la lit. a - f.
În cauză, se observă că nu a fost luată față de bunicul reclamantului nici o măsură de natura celor menționate în cuprinsul art.3, de către organele fostei miliții sau securități, în temeiul unuia sau mai multor acte normative din cele prevăzute expres și limitativ, concluzia fiind acea că nu este aplicabil acest text normativ, fiind exclusă existența unei măsuri administrative căreia legea să îi recunoască caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, să solicite instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Se conferă, astfel, instanțelor de judecată competența de a constata caracterul politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art.3 și întemeiate pe actele normative menționate la lit. a - f, sub condiția ca ele să fi fost luate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru săvârșirea unor fapte care au urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, și anume: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de
limbă ori de religie, de apartenența sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Este adevărat că în cuprinsul art.3 și art.4 din Legea nr.221/2009 nu există nici o mențiune expresă cu privire la perioada de referință pentru măsurile administrative însă ea este similară celei care condiționează condamnările cu caracter politic fiind înscrisă în chiar titlul Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Trimiterea la O.U.G. nr. 214/1999, pe care o face art.1 alin.3 din Legea nr.221/2009, este una limitată, ea vizează exclusiv scopurile menționate în cuprinsul art.2 alin. 1 din Ordonanță, nu și definiția pe care acest act normativ o dă măsurii administrative abuzive, obiectul reglementării fiind diferit de cel al Legii nr.221/2009. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția să trimită și la alte dispoziții ale ordonanței ar fi făcut-o or, în absența unei astfel de trimiteri, o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 1 alin.3 din Legea nr.221/2009 nu este permisă celui chemat să aplice legea.
În cauză, măsura prizonieratului în U.R.S.S. nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități ale Statului Român și nici pentru săvârșirea unor fapte prin care să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art.2 alin.1 din O.U.G. nr. 214/1999, toate circumscrise unor manifestări de împotrivire, de protest față de regimul totalitar comunist
instaurat la data de 6 martie 1945, cu toate restricțiile pe care acesta l-a adus drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și măsurile discriminatorii pe care le-a impus. Mai mult decât atât, prizonieratul a fost dispus de forțele sovietice anterior datei la care a fost instaurat regimul comunist în România, respectiv 6 martie 1945, astfel că ea nu s-a datorat împotrivirii față de regimul comunist, înscriindu-se în categoria deportărilor pretinse de U. S ca despăgubiri de război după Convenția de Armistițiu din 1944.
C. apreciază necesar a se sublinia că raționamentul instanței de fond referitor la incidența în cauză a deciziei Curții Constituționale este corect raportat la prevederile art.31 din Legea nr.47/1992. Decizia Curții Constituționale își produce efectele tuturor proceselor, indiferent de faza procesuală, acest lucru rezultând și din aceea că excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță incidentă în cauză poate fi invocată și în faza apelului sau a recursului, în cazul admiterii excepției dispoziția declarată neconstituțională nemaiputând fi aplicată nici procesului în care a fost invocată excepția și nici altor procese în curs, indiferent de faza procesuală.
Nu se poate pune problema săvârșirii unui abuz prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, raportat la considerentele anterioare, atâta timp cât dispoziția referitoare la obținerea compensațiilor nu a fost anulată ca urmare a unui mecanism ad-hoc ci ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate, acest lucru fiind reținut și de C. Europeană a Drepturilor Omului. În această hotărâre se apreciază că eventualele efecte negative pentru una sau alta dintre părțile proceselor aflate pe rol, sunt rezultatul funcționării normale a mecanismelor pentru controlul constituționalității în statul de drept, neputându-se pune problema încălcării art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și în consecință nici a art.14 din Convenție, simpla posibilitate recunoscută prin lege de a obține despăgubiri pentru anumite prejudicii suferite în trecut neavând semnificația unei speranțe legitime, atâta timp cât deznodământul judiciar este incert până la momentul finalizării procesului.
Nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/2009 și nici ale Decretului-lege nr. 118/1990, câtă vreme, situația particulară a soțului reclamantei, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S., nu se circumscrie nici dispozițiilor Legii nr. 221/2009, și nici dispozițiilor anterior invocate.
De altfel, prin decizia nr. 12/2011 Înaltei Curți de C. și Justiție în recurs în interesul legii a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr._ și nr._, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
La pronunțarea acestei soluții instanța reține și Decizia nr. 15/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care instanța supremă a reținut că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009
raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Drept urmare, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. S. -L. împotriva sentinței civile nr. 867 din_ a T. ui C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
A.
-T. N.
M.
C. V.
ANA I.
M. L.T.
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: D. T.
| ← Sentința civilă nr. 3660/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 1727/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
