Sentința civilă nr. 436/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR. 436
Ședința publică din data de 21 martie 2013 Instanța constituită din: Președinte: P. M. B.
G. ier: B. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost reprezentat prin procuror Brisc I. .
Pe rol este soluționarea acțiunii civile privind pe reclamanta D. M. M.
, domiciliată în S., str. C. V., nr. 36, județul M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B., str. Apollodor, nr. 17, sector 5 și sediul procesual ales în B. M., str. A. S.
, nr. 2A, județul M., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reclamantei
D. M. M., precum și a reprezentantului pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de_, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, în două, întâmpinarea este însoțită de mandatul de reprezentare dat de Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr.
2. din_ . De asemenea, prin aceiași adresă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu dispozițiile art. 87 pct. 1 Cod procedură civilă își alege sediul procedural la sediul Direcției Generale a F.
P. M. . Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei D. M. M. - dovada la fila 23.
Instanța verificându-și competența, constată că revine competenței instanțelor judecătorești competența generală de a soluționa acțiuni având ca obiect cereri de despăgubiri în baza legii 221/2009, potrivit art. 1-4 C.proc.civ.
În ceea ce privește competența materială, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 221/2009, se constată că revine T. ui, în primă instanță competența de a soluționa astfel de cereri, iar din punct de vedere teritorial revine T. ui în cărei circumscripție domiciliază reclamantul competența de a soluționa cererea, potrivit art. 4 alin. 1 din legea 221/2009.
Instanța recalifică excepția prescripției invocată de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind excepția tardivității după care, în conformitate cu prevederile
art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, nemaifiind alte probe de administrat acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor atât asupra excepției în privința căreia instanța se va pronunța cu prioritate cât și asupra fondului.
Reprezentantul M. ui Public formulează concluzii de admitere a excepției tardivității introducerii acțiunii având în vedere termenul de trei ani stipulat în conținutul Legii nr. 221/2009. Pe fond, solicită respingerea acțiunii având în vedere Decizia nr. 1358/_ a Curții Constituționale, precum și practica pe acest aspect.
T.
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul T. ui M. la data de 10 decembrie 2012, reclamanta D. M. M., a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței să constate că în calitate de moștenitoare este îndreptățită la acordarea sumei de 8000 euro cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii formulate s-a arătat că mama reclamantei D. M.
M., a fost deportată în U.R.S.S. de la data de_ până la data de_ .
În drept cererea a fost motivată, fiind invocate prevederile Legii 221/2009.
Au fost atașate cererii formulate, în copie un set de înscrisuri (f. 2-11).
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 17 ianuarie 2013, la dosarul cauzei a fost depusă din parte M. ui F. P., în reprezentarea Statului Român, întâmpinare, în cuprinsul căreia s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în fond s-a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant.
Instanța a recalificat excepția prescripției invocată de pârâtul Statul Român-prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri morale în sumă de 8000 euro. Temeiul juridic al acțiunii formulate îl constituie prevederile Legii nr. 221/2009.
În motivarea cererii reclamanta a arătat și a făcut dovada că este succesoarea defunctei Vavrek E., născută în data de 22 ianuarie 1925 și decedată la data de_ în localitatea S. județul M. (filele 8 - 10 din dosar). Astfel, se reține din actele de stare civilă că D. M. M., este descendenta defunctei Vavrek E. .
În baza art. 5 alin. 1 din legea 221/2009, persoana vătămată, sau moștenitorii acesteia până la gradul al II-lea, pot solicita în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii despăgubiri constând în daune morale, respectiv materiale.
Legea nr. 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României partea I, la data de 11 iunie 2009 și a intrat în vigoare a intrat în vigoare la data de 13 iunie 2009, astfel că termenul de 3 ani pentru a se solicita despăgubirile arătate s-a împlinit la data de 13 iunie 2012. Formularea unei solicitări în temeiul legii arătate mai sus la data de 15 noiembrie 2012 (data introducerii acțiunii) este făcută cu depășirea termenului de 3 ani arătat mai sus.
Așadar în privința solicitării de a se acorda daune morale, instanța va admite excepția tardivității formulării cererii, astfel că cererea va fi respinsă ca tardiv formulată.
Reținând cele de mai sus, instanța consideră cererea formulată de reclamanta D. M. M., ca fiind neîntemeiată, astfel că aceasta va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată având ca obiect daunele morale.
Respinge ca tardiv formulată cererea privind daunele morale, cerere formulată de reclamanta D. M. M., domiciliată în B. M. str. C. V. nr. 36 județul M. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice cu sediul procesual ales în B. M. str. A. S. nr. 2A la sediul DGFP M. și cu citarea P. ui de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 21 martie 2013.
Președinte G. ier
P. M. B. B. M.
Red./M.B.P./_ Dact. M.B./2013
Ex. 6, com. 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 395/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 603/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
---|