Sentința civilă nr. 1727/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1727
Ședința publică din 06 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. -T.
G. ier F. P.
Ministerul Public reprezentat prin procuror L. Băgeag de la P. de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ
Pe rol este pronunțarea asupra cauzei civile formulate de către reclamanții A. P., cu domiciliul în B. M., str. George C., nr. 31A/3, județul M. și P. M. T. cu domiciliul în B. M., str. George E., nr. 7/18, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., cu sediul în B., str. Apollodor nr.17, sector 5, și cu sediul procesual ales la mandatara D. G. a F. P. a Județului
M., din B. M., A. S., nr. 2A, județul M. având ca obiect despăgubiri - Legea nr. 221/2009.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de_ când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea acelei ședințe, care face parte integrantă din prezenta, iar în vederea deliberării și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru data de azi când s-a pronunțat sentința civilă de față.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui M. în data de_ sub nr._, reclamanții A. P. și P. M. T. au chemat în judecată S.
R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire de domiciliu obligatoriu dispuse față de defuncta Lukacs Irene și familia acesteia la data de_ din comuna J. în localitatea Odorheiu Secuiesc; să oblige pârâtul la plata de despăgubiri civile materiale către reclamanți, astfel: 1/6 parte din echivalentul contravalorii bunurilor confiscate inventariate conform "Formularului de inventariere și
evaluare a patrimoniului"; și menționate la punctele "e"; și "f"; prin raportare la prețul aurului la data luării măsurii, ori, în subsidiar la suma de 2.348.100 lei (pct.";e"; și "f";) actualizată cu rata inflației aferente de la data luării măsurii și până la data plății efective (Anexa A), 1/6 parte din echivalentul valorii bunurilor confiscate urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispuse și menționate prin procesele-verbale indicate prin Anexele B nr.1-4, obligarea pârâtului la plata de câte 2.500 euro pentru fiecare reclamant reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispuse față de membrii familiei Lukacs Iren, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au învederat instanței că la data de_ familia reclamanților, respectiv cea a bunicii acestora, defuncta Lukacs Iren, a fost dislocată din comuna J. și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Odorheiu Secuiesc. După dislocare, D. Gospodăriilor Agricole de Stat a identificat și inventariat parte din bunurile rămase în urma dislocării familiei reclamanților stabilind și valoarea acestora.
Măsura de dislocare a familiei reclamanților și de stabilire a domiciliului obligatoriu s-a realizat în baza prevederilor Decretului nr.83/1949 care a avut ca obiect exproprierea exploatărilor agricole moșierești și a fost luată în considerarea averii și apartenenței sociale a acestora, fiind așadar-din acest motiv-una cu caracter politic în sensul art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009.
Această măsură a fost luată la data de 02 martie 1949, situație în care întreaga familie Lukacs a fost nevoită a părăsi domiciliul inițial doar cu câte un bagaj personal, iar restricția domiciliară a durat până la_ când prin decizia MAI nr.6435 a fost ridicată, însă doar formal, întrucât consecințele acesteia au fost resimțite de familie până în anul 1963.
Bunurile mobile care au fost preluate cu ocazia mutării familiei din J. au fost minuțios inventariate și evaluate așa cum rezultă din procesul-verbal datat 03 martie 1949 cu anexele aferente, sens în care s-au întocmit inventarul viu și mort referitor la acestea. Astfel, din inventarul înregistrat la Primăria comunei J., județul Ciuc sub nr.495/_ rezultă evidența unor categorii de bunuri diverse.
Reclamanții sunt moștenitori în calitate de nepoți ai defunctei Lukacs Irene și descendenții numitei A. T. decedată și fiica celei dintâi.
Așa cum rezultă din certificatul de luptător în rezistența anticomunistă evident măsura dispusă are caracter politic în sensul Legii nr.221/2009.
În privința despăgubirilor materiale solicitate, reclamanții au arătat că la momentul dislocării familiei reclamanților bunurile confiscate după identificarea acestora au fost în parte evaluate așa cum rezultă din "Formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului";- diverse, inventar viu și mort pct.";e"; și "f"; la suma de 2.348.100 lei (a se vedea Anexa A) și care la acea dată reprezenta echivalentul a 21,761 kg de aur fin potrivit Monitorului Oficial nr.40 partea 10 din_ . Parte din bunurile confiscate familiei Lukacs nu au
mai fost evaluate, ci doar identificate așa cum rezultă din procesele-verbale atașate și reprezentate de Anexele B nr.1-4.
Stabilirea despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor care au fost confiscate, ca urmare a măsurii cu caracter politic dispuse și în cota de 1/6 parte ce le revine reclamanților în reprezentarea defunctei lor mame A. T. și după antecesoarea comună Lukacs Iren, în funcție de prețul aurului fin este justă și rezonabilă având în vedere chiar practica folosirii aurului ca etalon valoric.
Luând în considerare prețul aurului publicat în Monitorul Oficial nr.40 din_, rezultă că 1 kg aur fin este de 108.350,17 lei, iar raportând pretențiile solicitate la nivelul sumei de 2.348.100 lei: 108.350,17 lei/kg, rezultă cantitatea de 21,771 kg aur fin.
În fundamentarea cererii de acordare a despăgubirilor materiale reclamanții au solicitat a se reține că referitor la bunurile mobile preluate în mod abuziv nu s-au formulat și nu s-au obținut anterior alte cereri pentru acestea.
Referitor la pretențiile morale, reclamanții au arătat că dispozițiile Legii nr.221/2009 definesc "condamnările cu caracter politic";, așadar statul își asumă răspunderea patrimonială pentru prejudiciile morale cauzate în urma condamnărilor pronunțate de către organele statului, pe nedrept și cu caracter politic și măsuri administrative abuzive, concomitent cu recunoașterea expresă în dispozițiile legii mai sus arătate, a suferințelor morale cauzate de regimul totalitar. Potrivit prevederilor art.52 din Constituția R. iei :";S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii....";
Perioada deportării și a stabilirii domiciliului forțat membrilor familiei reclamanților a avut caracter de exterminare, aceștia fiind supuși umilinței, persecuțiilor, violențelor și suportând condițiile inumane și insalubre, intimidați, înfometați și expuși diverselor boli, infecții și traume psihice, cu repercursiuni iremediabile, fiindu-le lezate demnitatea, onoarea și reputația, fiind practic condamnată întreaga familie.
Prin deportare și stabilirea domiciliului forțat s-a creat un prejudiciu nepatrimonial care a constat atât în daune pecuniare cât și în consecințe dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a inconvenientelor de ordin fizic, datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată.
Este de netăgăduit că orice abuz exercitat asupra unei persoane nevinovate, produce suferințe pe plan moral și social, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personale
nepatrimoniale ocrotite de lege și că din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații bănești.
Reclamanții au invocat Decizia civilă nr.2356/2010/R din 08 decembrie 2010, pronunțată în dosar nr._, de Curtea de Apel Oradea și au învederat că după cum chiar Curtea Constituțională a statuat prin jurisprudența sa, respectarea principiului egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
CEDO a concluzionat că, soluționarea diferită a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare conduce la o stare de incertitudine, care trebuie să fi diminuat încrederea publicului în actul de justiție, această încredere fiind cu certitudine o componentă esențială a statului de drept.
În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor instanța supremă și practica actuală, raportată la jurisprudența CEDO, este constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
S-a susținut că solicitarea privind acordarea despăgubirilor este justificată întrucât cererea reclamanților se include în cerințele legale impuse de dispozițiile art.1 ale Legii 221/2009.
În ceea ce privește solicitarea de despăgubiri morale în temeiul dispozițiilor Codului civil invocate, s-a mai subliniat că actele normative internaționale reclamă un tratament egal victimelor justiției totalitare comuniste, respectiv pentru cei care au suferit condamnări cu acest caracter și care au fost supuse unor tratamente inumane, discriminare pe criterii politice și tortură, sens în care reclamanții fac trimitere la actele normative internaționale și interne prin care a fost condamnat regimul totalitar comunist instaurat în R. ia după 6 martie 1945: Rezoluția nr.1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rezoluția nr.1481 din 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare, Declarația asupra Principiilor de Bază a Justiției privind victimele Infracțiunilor și ale Abuzurilor de Putere, adoptată de Adunarea G. ONU prin Rezoluția nr.40/34 din 29 noiembrie 1985, Declarația de la Vilnius, a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, adoptată în 2009, jusrisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste din R. ia (B. -decembrie 2006), numită prin Decizia nr.8/2006 a Președintelui R. iei, art.52 din Constituția R. iei.
Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat a se respinge acțiunea. Pârâtul a arătat în esență că după
publicarea deciziei nr.1358/_ a Curții Constituționale, nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii.
Urmare a solicitării instanței de judecată, prin cererea depusă în data de_ reclamanții au precizat expres că autorul vizat este Lukacs Iren, bunurile pentru care solicită despăgubiri sunt cele menționate la petitul 2b) conform anexelor 1-4 atașate, în valoare totală de 530.265 lei la nivelul anului 1949 și bunurile deja inventariate și evaluate conform "Formularului de inventariere și evaluare a patrimoniului";- diverse, inventar viu și mort pct.";e"; și "f"; în valoare de 2.348.100 lei calculată la nivelul anului dislocării 1949.
Măsura administrativă abuzivă în urma căreia se pretinde aplicarea prevederilor Legii 211/2009 a fost aceea a dislocării din localitatea de domiciliu și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Odorheiu Secuiesc a autoarei comune Lukacs Iren.
La filele 73-84 din dosar reclamanții au depus un centralizator pentru bunurile mobile (anexele 1-4), iar la fila 123 au depus o precizare prin care au arătat expres că bunurile inventariate și evaluate conform "Formularului de inventariere și evaluare a patrimoniului";, punctele "e"; -"Diverse"; și "f"; -
"Inventar viu și mort"; la nivelul sumei de 2.348.100 lei și la momentul anului dislocării 1949 sunt distincte de cele menționate conform anexelor 1-4 ale acțiunii introductive și evaluate de reclamanți la suma de 530.265 lei.
Astfel, punctul "e"; denumit -"Diverse"; la valoarea de 230.750 lei cuprinde tabelul VI.a și VI.b vizând inventarul viu- animale și păsări, iar punctul "f"; denumit "Inventar viu și mort"; indicat la valoarea de 2.117.350 lei face referire la bunurile cuprinse în tabelele:VII.a., VII.b:, VIII.a., VIII.b., VIII.c., VIII.d. vizând produse și producte agricole, utilaje agricole, bunuri în magazie, mijloace de transport, articole uz gospodăresc.
În data de_ reclamanții au formulat o precizare de acțiune prin care au arătat că urmare a pronunțării Deciziei nr.6 a ÎCCJ privind interpretarea și aplicarea art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 înțeleg ca, alături de despăgubirile solicitate prin cererea inițială și în cota parte de 1/6 ce le revine după antecesoarea lor comună, referitor la bunuri mobile, să completeze acțiunea introductivă cu imobilele confiscate, în natură construcții (case de locuit, șure, grajduri) și terenuri de vegetație forestieră, nerestituite și pentru care nu s-au obținut nici o despăgubire prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, respectiv:
1-locuință personală, 86 m.p. din J. str.Lăzarea nr.103, valoare construcție 129.000 lei.
2-șură pentru alimente, 160 m.p., din J., str.Lăzarea nr.103, valoare construcție 60.000 lei.
locuință personală, 72 m.p., din J., str.Ciuman, nr.815, valoare construcție 403.000 lei.
grajd pentru animale, 15 m.p., din J., str.Ciuman, nr.815, valoare construcție 4.500 lei.
locuință personală, 89 m.p., din J., str.Principală, nr.603, valoare construcție 498.000 lei.
locuință personală, 144 m.p., din J., str.Principală, nr.604, valoare construcție 130.000 lei.
grajd pentru animale, 97 m.p., din J., str.Principală nr.603-604, valoare construcție 120.000 lei.
locuință personală, vilă, 120 m.p., din Băile Sovata, vila Lukacs, valoare construcție 420.000 lei.
locuință personală, 120 m.p., din Gheorgheni, str.Kosuth Lajos, valoare construcție 420.000 lei.
locuință personală, 120 m.p., din Gheorgheni, str.Kosuth Lajos, valoare construcție 420.000 lei.
locuință personală, 60 m.p., din J., nr.687, valoare construcție
180.000 lei.
grajd pentru animale, 40 m.p., din J., nr.687, valoare construcție
20.000 lei.
locuință personală, 360 m.p., din centrul J., nr.785, valoare construcție 1.260.000 lei.
locuință personală, 240 m.p., din centrul J., nr.784, valoare construcție 840.000 lei.
16-șură, grajd, 324 m.p., din centrul J., nr.784, valoare construcție
120.000 lei.
17.terenuri cu vegetație forestieră în suprafață de 128,41 ha situate în raza comunei J. poziționate în tabelul nr.III din formularul de inventariere și regăsite și în centralizatorul final la pct.4 lit.";a";.
Având în vedere interpretarea adusă prin decizia de mai sus și urmare a admiterii recursului în interesul legii promovat referitor la această situație, reținând și că sub imperiul celor două acte legislative, reclamanții în calitate de părți interesate și conform cotei-părți a acestora de 1/6 parte din întreg nu au obținut deja o reparație, mai mult, bunurile imobile menționate făcând parte din formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului-a se vedea centralizatorul final pct.4 lit.";e";(4.964.500 lei valoare construcții plus 264.500 lei valoarea grajdurilor de animale) conform procesului-verbal și datat_ și lit.";a"; se impune admiterea acțiunii astfel cum a fost completată.
Instanța a invocat excepția de tardivitate a formulării pretențiilor relevate prin această completare de acțiune.
Reclamanții au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând cererea formulată, T. reține următoarele:
Reclamanții sunt nepoții de fiică ai defunctei Lukacs Iren, născută Aved în data de_, decedată în data de_ (fila 20 dosar).
Mama acestora, A. T., decedată în data de_ (fila 13 dosar) a fost moștenitoarea defunctei Lukacs Iren, alături de alți cinci frați, după cum
relevă certificatul de moștenitor de calitate nr.184/2002 din_ depus la fila 18 dosar.
În privința lui Lukacs Iren, T. reține că urmare a exproprierii în baza Decretului nr.83/1949, în data de_ aceasta a fost strămutată împreună cu fiii Lukacs Ș., Lukacs Anton și nora Lukacs Luiza din localitatea J. (județul Harghita) și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în Odorhei, județul Mureș, conform procesului-verbal întocmit pentru Regiunea Autonomă Maghiară poziția 134 (fila 140). Se reține că fixarea domiciliului obligatoriu a fost determinată de faptul că Lukacs Iren a fost moșiereasă, posedând 200 ha teren arabil și inventar agricol (fila 192). Prin decizia MAI nr.6935/1956 restricțiile domiciliare au fost ridicate (fila 22, fila 143, fila 139 dosar).
Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a emis Decizia nr.2/_ prin care a acordat lui Lukacs Iren calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în baza prevederilor art.6 rap. la art.1 corob. cu art.3 lit.c și d din OUG nr.214/1999, având în vedere că a fost supusă din motive politice unor măsuri administrative abuzive.
Raportat la acest aspecte, în temeiul prevederilor art.4 din Legea nr.221/2009, T. va constata caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu pentru Lukacs Iren, născută în data de_ în localitatea J., fiica lui I. și Luiza-E., decedată în_, stabilirea domiciliului obligatoriu fiind făcută în localitatea Odorheiu Secuiesc, județul Mureș, aceasta fiind supusă din motive politice unor măsuri administrative abuzive.
În ce privește despăgubirile morale și materiale, se rețin următoarele:
Prin Deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale întrucât dispozițiile legale criticate aduc atingere valorii supreme de dreptate, care este una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Curtea a remarcat un paralelism de reglementare, în sensul că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate au același scop cu indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel că despăgubirile morale prevăzute de textul legal supus examinării nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituția R. iei, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile
Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prevederile art. 31 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, stabilesc caracterul definitiv și obligatoriu al deciziei prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, respectivele dispoziții înce- tându-și efectele la 45 de zile de la publicare. Având în vedere declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. 1 litera a din Legea nr. 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 147 din Constituție și art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, se constată că în prezent nu mai există nici un temei juridic reglementat de Legea nr. 221/2009 care să permită acordarea de daune morale.
În susținerea pretenției lor de obligare a pârâtului la plata de daune morale, reclamanții s-au prevalat și de dispozițiile art. 998 din Codul civil de la 1864, dar se constată că această pretenție este nefondată și în raport de legea generală, pe de o parte reținând considerentele expuse în decizia curții constituționale, iar pe de altă parte nu sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, reclamanții nefăcând dovada prejudiciului moral personal suferit, în condițiile în care nu erau nici măcar născuți la data dispunerii măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu. Repararea prejudiciului invocat, suferit de familie se supune regulilor prescripției extinctive de trei ani din perspectiva dreptului la acțiune.
În ce privește pretenția de obligare a pârâtului la plata de daune materiale reprezentând contraechivalentul bunurilor confiscate, T. reține că prin Decizia nr. 6 din_, pronunțată în recurs în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin.1 lit.b) din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul său, art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, reglementează dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezen- tând echivalentul valoric al bunurilor confiscate - anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare -, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
S-a apreciat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). Regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec non distinguiere debemus nu este aplicabilă normei analizate, întrucât ea presupune, prin ipoteză, un text legal conceput în termeni generali.
Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea reguli de interpretare menționate anterior. Interpretarea gramaticală a normei analizate conduce la aceeași concluzie, care este susținută și de o interpretare sistematică a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a relevat că intenția legiuitorului de a limita categoriile de bunuri pentru care pot fi solicitate despăgubiri în condițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, la acele bunuri care fac obiectul legilor speciale de reparație - Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare-, rezultă și din expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 221/2009. Inițiatorul proiectului legislativ a susținut necesitatea adoptării acestui act normativ inclusiv prin argumente legate de dificultățile de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, în ceea ce privește restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist, bunuri pe care art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001, le califică ca fiind imobile preluate în mod abuziv.
S-a arătat că interpretarea propusă nu încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că normele Convenției Europene nu impun statelor contractante nici o obligație specifică de reparare a prejudiciilor cauzate înainte ca ele să ratifice Convenția și că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte de ratificarea Convenției.
În ce privește aspectul publicării Deciziei nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ulterior sesizării instanței de judecată, în cursul procesului, se rețin următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 330 indice 7 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate de instanța de recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al R. iei, partea I.
Dispozițiile art. 330 indice 7 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilesc lipsa de efecte a deciziei asupra hotărârilor judecătorești examinate și a situației părților din acele procese, dar aceste prevederi nu vizează procesele încă în curs, precum prezentul, ci, în aplicarea dispozițiilor art. 329, 330 indice 5 Cod procedură civilă, acele procese finalizate prin pronunțarea de hotărâri judecătorești irevocabile .
Pe de o parte, se reține că prin decizia pronunțată Înalta Curte a dat o interpretare dispozițiilor legale, în vederea aplicării lor în mod unitar, deci a existat o orientare jurisprudențială anterioară în sensul deciziei Curții, în practica judiciară fiind pronunțate soluții divergente. Pe cale de consecință, din perspectiva acordării de despăgubiri pentru bunuri mobile confiscate, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, jurisprudența nu era unitară în sensul admiterii unor astfel de acțiuni.
Pe de altă parte, fiind obligatorie pentru instanțe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al R. iei, decizia evocată are deplină aplicabilitate indiferent de stadiul procesual al cauzei în care sunt formulate pretențiile având un atare obiect. În raport de aceste elemente instanța a apreciat că se impune a se reveni asupra administrării probei încuviințate, cu expertiza în specialitatea evaluare bunuri mobile.
Bunurile mobile pentru care reclamanții au formulat pretenții de despăgubire, relevate în procesul-verbal încheiat în data de_ (fila 35 dosar), în "tabloul despre cărțile inventariate în locuința expropriată a lui Lukacs Ș. domiciliat în comuna J. "; din_ (fila 36 dosar), în procesul-verbal din 23-26 august 1949 (filele 37-47 dosar) și în procesul-verbal din_ (fila 48 dosar) nu fac parte din categoria celor vizate prin dispozițiile art.6 al.1 și 2 din Legea nr.10/2001, fiind obiecte de îmbrăcăminte, piese de mobilier, alte bunuri de uz casnic.
În ce privește bunurile evidențiate în Formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului- punctul "e"; Diverse și "f";-Inventar viu și mort, se constată că
acestea sunt: cabaline de muncă, bovine de muncă, porcine, ovine, iepuri, păsări (găini, rațe), de asemenea bunuri mobile nevizate prin dispozițiile Legii nr.10/2001.
Bunurile menționate la punctul "f"; "Inventar viu și mort"; din același inventar (filele 162-165 dosar) sunt: cereale, mazăre, semințe, cartofi, lână, cânepă, bumbac, lucru de mână (tabel VII.a, VII.b), tractor, 2 pluguri tracțiune animală, o semănătoare pentru cereale, o secerătoare, o greblă metalică, două batoze, o presă de fân, o decimală, o căruță, două sănii, 3 sacale apă, 4 hamuri, 2 căpestre și alte bunuri mobile (furculițe, căni, pahare, etc.). Reclamanții au susținut că unele dintre acestea ar putea fi catalogate drept utilaje, sunt imobile prin destinație.
Se reține că potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 10/2001, prin imobile în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții. Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Bunurile la care fac referire reclamanții nu au fost încorporate în fondul imobiliar, pentru a deveni imobile prin destinație, în al doilea rând nu au fost solicitate alături de imobile și nu s-a dovedit că ar mai avea o existență actuală, (ca utilaje, că nu au fost înlocuite, casate sau distruse), astfel încât prevederile art.6 din Legea nr.10/2001 sunt inaplicabile.
În ce privește completarea de acțiune, se reține că potrivit prevederilor art. 5 al. 1 din Legea nr. 221/2009, "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 ori repunerea în drepturi, dacă s-a dispus prin hotărârea de condamnare decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Termenul de 3 ani statornicit de lege a avut ca moment de debut data de_ întrucât Legea nr. 221/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396/_ și a intrat în vigoare la trei zile de la publicare, potrivit disp. art. 78 din Constituția
iei, actul neprevăzând o dată ulterioară de intrare în vigoare. Completarea de acțiune prin care reclamanții au solicitat instanței a dispune și asupra bunurilor imobile a fost înregistrată pe rolul T. ui în data de_, după expirarea termenului legal (_ ). S-a apreciat de către Tribunal că în speță completarea de acțiune a fost depusă tardiv deoarece termenul de 3 ani stabilit de lege este
unul de decădere, iar nu de prescripție (susceptibil de întrerupere și suspendare în condițiile dreptului comun). Împlinirea acestuia atrage însăși stingerea dreptului de a solicita despăgubiri materiale în temeiul Legii nr. 221/2009, drept neexercitat în termenul prevăzut de lege, ceea ce este specific decăderii, iar nu prescripției.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. P., cu domiciliul în B. M., strada G. C., nr. 31A/3, județul M. și P. M. T. cu domiciliul în B. M., str. G. E. nr. 7/18, județul M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice B., cu sediul în B., strada Apollodor nr.17, sector 5, prin D. G. a F. P. a Județului M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, județul M. .
Constată caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu pentru Lukacs Iren, născută în data de_ în localitatea J., fiica lui I. și Luiza-E., decedată în_, stabilirea domiciliului obligatoriu fiind făcută în localitatea Odorheiu Secuiesc, județul Mureș.
Respinge în rest acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului, ca nefondată în ce privește bunurile mobile și daunele morale.
Admite excepția de tardivitate în ce privește pretențiile vizând bunurile imobile și respinge ca tardive aceste capete de cerere, relevate prin precizarea de acțiune depusă în data de_ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
-T. A. P. F.
red.S.T.A/_
tehnred.P.F/_ 6 ex.
| ← Decizia civilă nr. 508/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 | Sentința civilă nr. 4339/2013. Despagubiri Legea nr.221/2009 → |
|---|
