Decizia civilă nr. 550/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 550/R
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
P.: C. V. - P. Secția I civilă
J. ecător: P. G.
J. ecător: P. M. B.
G. ier: Bud M.
Pe rol este soluționarea recursului civil declarat de pârâtul Covaci I., în calitate de președinte al C. LS pentru aplicarea Legii fondului funciar, împotriva sentinței civile nr. 629 din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar - obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului Covaci I., în calitate de președinte al C. LS pentru aplicarea Legii fondului funciar, precum și a intimatului Ș. N. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de_, prin serviciul registratură, recurentul Covaci I., în calitate de președinte al C. LS pentru aplicarea Legii fondului funciar, a depus un script prin care învederează că își susține recursul formulat și solicită judecarea în lipsă.
Instanța, în baza actelor și a lucrărilor de la dosarul cauzei și văzând că recurentul în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata în lipsă, reține cauza pentru a se pronunța asupra recursului.
T.
A. recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 629 din_, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș. N. împotriva pârâtei Comisia Locală S. pentru aplicarea Legii fondului funciar prin Primar, și în consecință pârâta a fost obligată la punerea în posesie a reclamantului cu privire la terenul în suprafață de 0,26 ha situat la locul numit
Togu P. enilor . P. comunei S. în calitate de președinte al comisiei locale, a fost obligat la plata către reclamant a unor daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la îndeplinirea obligației de punere în posesie.
În considerentele sentinței s-a reținut că, reclamantul, fiul defunctului Ș. Ș. a solicitat punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate obținând două hotărâri judecătorești irevocabile prin care Comisia locală a fost obligată la punerea în posesie, și anume:sentința civilă nr. 2586/2010 și sentința civilă nr._, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației (filele 3-6).
De asemenea, reclamantul a formulat o reclamație la Instituția Prefectului ca urmare a refuzului de punere în posesie ,iar prin adresa depusă la fila 13 aceasta a solicitat C. L. să ia de urgență măsurile ce se impun pentru punerea în posesie a reclamantului.
Reclamantul s-a adresat și executorului judecătoresc pentru punerea în posesie,acesta încheind la data de_ un proces verbal în care reține că a luat legătura cu P. le comisiei locale care a declarat că nu poate realiza punerea în posesie pe vechiul amplasament deoarece acesta este ocupat,fiind emis anterior titlu de proprietate pe seama altei persoane și i-a pus la dispoziție reclamantului un alt amplasament la locul numit După deal . În temeiul disp. art. 1073 cod civil Comisia locală are obligația punerii în posesie a reclamantului cu terenul reconstituit.
Potrivit dispozițiilor art. 14 al. 2 din Legea nr. 18/1991 punerea în posesie trebuie să se realizeze pe vechiul amplasament,atunci când acest lucru este posibil.
Reclamantul a susținut că este posibilă punerea în posesie pe vechiul amplasament, iar pârâta nu a făcut dovada că acesta nu este liber, conform susținerilor din întâmpinare.
În consecință, instanța a considerat acțiunea reclamantului întemeiată și a admis-o potrivit dispozitivului.
În temeiul dispozițiilor art. 580 ind. 3 Cod procedură civilă, primarul, în calitate de președinte al comisiei locale a fost obligat la plata către reclamant a unor daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la îndeplinirea obligației de punere în posesie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Covaci I., în calitate de președinte al C. LS pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că, comisia locală nu contestă dreptul de proprietate al reclamantului. Acesta nu a folosit niciodată suprafața revendicată, amplasamentul suprafeței de 0,26 ha este în folosința vremelnică a numitei Branic M., dar în proprietatea altor persoane (Mih M., Bledea I. și
P. N. ) reprezentând suprafața de 18000 mp teren arabil la locul numit "Trepte
I"; înscris în titlul de proprietate nr. 45123/72 din 19 noiembrie 2002 eliberat de Comisia J. ețeană M. .
Instanța de fond a greșit când a dispus prin sentința civilă 2586/2010 punerea în posesie a reclamantului cu suprafața de 0,26 ha din "Togul P. enilor"; fără să se cerceteze modul cum s-ar putea realiza punerea în posesie pe amplasamentul solicitat de reclamant cât timp pe acest amplasament există titlu de proprietate emis în 2002.
Reclamantului i s-a propus un alt amplasament prin adresa 550/2011, în locul numit "După deal";.
În zona "La trepte"; în interiorul căreia se află și"Togul P. enilor"; există deschisă o balastieră pentru care mai mulți cetățeni au renunțat la drepturile lor pentru terenurile solicitate în acea zonă.
Intimatul Ș. N. prin întâmpinarea depusă (fila 26) a solicitat respingerea recursului cu motivarea că se cunoaște că acest teren pe care se află o balastieră ar fi atribuit altor persoane.
Terenul în zonă are o suprafață mai mare, iar terenul ce i-a fost reconstituit a fost identificat de ing. Cszaco Gheorghe.
În probațiune s-au depus copii după titlul de proprietate 4512/72 din _
, adresa nr. 550/2011 emisă de Primăria comunei Sarsău, procesul - verbal din_ încheiat de executorul judecătoresc B. Petru, titlul de proprietate 60485/33 din 1994, 60487/40 din 2003, procesul -verbal de punere în posesie.
Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2586 din 20 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în mod irevocabil Comisia Locală S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să-l pună în posesie pe petentul Ș. N. cu privire la terenul de la locul numit
"Togul P. enilor";validat la anexa 4 poz. 39 în suprafață de 0,26 ha de Comisia Locală S. pe numele tatălui petentului Ș. Ș. și să înainteze documentația
C. J. ețene M. în vederea emiterii titlului de proprietate. Comisia J. ețeană M. a fost obligată să elibereze titlul de proprietate pentru terenul arătat mai sus.
Așa cum a recunoscut recurenta Comisia locală, nici până în prezent petentul nu a fost pus în posesie, invocând faptul că pentru terenul solicitat s-a eliberat titlu de proprietate în favoarea unei alte persoane. De asemenea, recurentul a recunoscut faptul că terenul are o suprafață mai mare de 18 ha, că în acel loc ar exista și o balastieră. Aspectele invocate de recurent nu au fost dovedite.
Astfel din titlul de proprietate 45123/72 din 2002 emis în favoarea altor persoane (fila 5) reiese că acestora le-a fost atribuită o suprafață de 1 ha 800 mp, 1 ha 2600 mp, 1 ha 1275 mp, la locurile numite "Trepte I, II și IV"; nedovedindu-se că aceste terenuri sunt unul și același cu cel care a fost
reconstituit în favoarea intimatului. De asemenea, nu s-a dovedit nici faptul că balastiera existentă ar ocupa suprafața de teren rămasă liberă.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, se apreciază că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea petentului și a obligat comisia locală să-l pună în posesie conform sentinței judecătoriei amintite.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat, urmând a se menține în tot sentința judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de Covaci I., în calitate de președinte al C. LS pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva sentinței civile nr. 629 din 27 februarie 2013 a Judecătoriei S. u Marmației, județul M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi 20 noiembrie 2013.
P. J. ecători G. ier
C. V., P. G., P. M. B., Bud M.
Red. P.G./_
Dact. B.M./_ Ex. 2
J. ecător fond: U. L. G.
← Decizia civilă nr. 353/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 302/2013. Fond funciar → |
---|