Decizia civilă nr. 729/2013. Fond funciar

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 729/R/2013

Ședința publică din 03 Iulie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE: O. R. G.

JUDECĂTOR: F. S. B. JUDECĂTOR: A. -F. D. GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent P. C. O. și de reclamantul recurent P. R. împotriva Sentinței civile nr. 441/_

, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimații C. L. PENTRU S. D. DE P. P. A. T.

J. DE J., C. J. PENTRU S. D. DE P. P. A.

T. C., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 iunie 2013, s-au depus la dosar Concluzii scrise din partea recurentului

P. R., solicitând admiterea recursului și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

La data de 21 iunie 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Jichișu de J., în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului.

Recurenții P. R. și P. C. -O. au înregistrat la dosar în data de_ o cerere prin care solicită acordarea unui termen de judecată

în vederea angajării unui apărător.

T. ul reține că recursul este declarat în termen legal, este motivat și scutit de taxă de timbru.

Instanța deliberând, respinge cererea de amânare având în vedere că recurentul a înregistrat recursul la data de_, iar contractul de cesiune încheiat în data de_, moment de la care recurentul și cesionarul au avut termen suficient pentru pregătirea apărării. Având în vedere că recurentul reclamant a depus concluzii scrise, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Reține că prin Sentința civila nr. 441/_, pronunțată de Judecătoria Dej, în dosar nr._, s-a luat act de renunțarea reclamantului P. R. judecata capetelor de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în cfnr. 609 Jichișu de J., cu nr,. top 532/2.

S-au respins celelalte capete de cerere formulate de către reclamantul P. R., cu domiciliul com.Jichișu de J., nr.163, jud.C., în

contradictoriu cu pârâții C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Jichișu de J., cu sediul în com.Jichișu de J., jud.C. și C. J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr.58, jud.C. .

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF nr.609 Jichișu de J., nr. topo 532/2, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată pe parcursul soluționării prezentului dosar, respectiv la data de_, împrejurare față de care, raportat la prev.art.246 din vechiul C.proc.civ., aplicabil în speță, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantului P. R. .

Cu privire la celelalte capete de cerere, instanța reține că prin adresa nr.1535/_, Primăria Comunei Jichișu de J. face referire la faptul că reclamantul nu a formulat în termen legal cerere privind atribuirea suprafeței de pășune ce revine reclamantului conform CF nr.39, astfel că cererea de reconstituire nr.1422/_ la care face referire reclamantul în cuprinsul acțiunii introductive nu are legătură cu terenul-obiect al prezentului dosar, înscris în CF nr.36 Jichișu de J. .

La termenul de judecată din data de_, reclamantul a arătat că nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul solicitat.

Totodată, din cuprinsul dosarului nr.1472/1992 al Judecătoriei D.

, acvirat la prezentul dosar, nu rezultă că reclamantul sau antecesorii acestuia ar fi formulat cerere cu privire la terenul respectiv, iar potrivit răspunsului comunicat de către pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Jichișu de J., acest teren nu a făcut obiectul Legii fondului funciar nr.18/1991.

Instanța reține că în conformitate cu art. 9 din Legea nr.18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face la cerere, care se depune la primăria localității in a cărei rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, cererea putând fi formulată personal sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Ca urmare, instanța constată că reclamantul nu a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în CF nr.36 Jichișu de J. nr. topo 640, în suprafață de 101 iugh și 1030 stj.p, cu denumirea locală "pășune la coșmal";, împrejurare față de care instanța urmează a aprecia că acesta nu este îndreptățit la eliberarea

titlului de proprietate cu privire la acest teren, neputând beneficia de prevederile legii fondului funciar privind reconstituirea dreptului de proprietate.

Mai mult, se constată că și cererea de reconstituire înregistrată cu nr.1422/_, cu privire la terenul înscris în CF nr.39, a fost formulată tardiv.

Față de cele de mai sus, s-a reținut de instanță că vor respinge celelalte capete de cerere, respectiv cele privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul înscris în CF nr.36 Jichișu de J. nr. topo 640, formulate de către reclamant, ca neîntemeiate.

Împotriva Sentinței civila nr. 441/_, pronunțată de Judecătoria Dej, în dosar nr._ au declarat recurs, reclamanții P. R., P. C. O., prin care au solicitat să se ia act de contractul de cesiune de drepturi litigoase incheiat la data de 15 mai

2013 intre reclamantul PoP R. si cesionarul P. C. O., autentificat sub nr. 1198/2013 la BNP Racolta Nina, cu sediul in D., prin care subsemnatul P. C. O. dobândind dreptul litigios ce face obiectul prezentului dosar a preluat calitatea procesuala a lui P. R., urmând a se substitui in toate drepturile si obligațiile cedentului P. R. dobândit, având dreptul de a continua procesul si de a exercita caile de atac, hotărârea pronunțându-se in contradictoriu cu acesta

De asemenea, s-a solicitat admiterea prezentului recurs si in consecința, modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata, in baza art .299, 304 pct 9, 304 ind.l, 312 C pr civila.

Prin acțiunea formulata reclamantul cedent P. R. a solicitat instanței de fond sa dispună:

Reconstituirea dreptului de proprietate si obligarea paratelor la punere in posesie pe vechiul amplasament si eliberare titlu de proprietate cu privire la terenurile înscrise in c f. 609 Jichisu de J., nr. top. 532/2, si CF nr.36 Jichisu de J., nr, top. 640.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata si precizata de subsemnatul pe considerentul ca subsemnatul recurent cedent P. R. nu am formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul inscris in c.f. 36 J. de J. nr. top. 640 in suprafața de 101 iugh si 1030 stjp si astfel nu sunt îndreptățit la eliberarea titlului de proprietate cu privire la acest teren neputand beneficia de prevederile legii fondului funciar.

Apreciază ca hotărârea este neîntemeiata pentru următoarele considerente:

Reclamanții au reținut următoarea stare de fapt, respectiv că el recurentul P. R. este cedent, a mai arătat faptul ca terenurile solicitate, respectiv cel din c f 36 Jichisu de J. nr. top. 640 in suprafața de 101 iugh si 1030 stjp, (deoarece cu privire la terenul din c.f. 609 Jicgisu de J. am renunțat la acțiune) au aparținut antecesorilor mei, P. Patru si P. M., care sunt si proprietarii tabulari, potrivit cărților funciare depuse la dosar.

In privința acestor terenuri am menționat faptul ca nu au fost atribuite vreunei persoane, aspect recunoscut si de C. L. .

Totodată aceasta Comisie arata in răspunsul la întampinare ca recurentul P. R. nu este singurul moștenitor, si ca de fapt după defunctul P. P. s-a eliberat titlu de proprietate.

Ori acest titlu de proprietate nu privește terenul solicitat, respectitv cel din cf. nr. 36 J. de J. nr. top. 640 in suprafața de 101 iugh si 1030 stjp.

Apreciaza ca actele comunicate de C. locala nu erau suficiente pentru a face dovada celor afirmate, respectiv ca aceste terenurile nu au făcut obiectul Legii 18./1991 ca este paușune comunicata iar antecesorii recurentului cedent nu au avut vreo cota din acest teren.

Aceste afirmații sunt contrazise de actele depuse de recurent in fata instanței de fond din care rezulta îndreptățirea antecesorilor săi si a așa de ai se reconstitui dreptul de proprietate asupra acestora.

Instanța in exercitarea rolului activ si in baza art 129 C pr civila trebuia sa solicite registrul agricol din perioada anilor 1953-1960 J. de J. pentru a verifica daca antecesorii recurentului cedent au intrat cu acest teren in CAP. Este evident o omisiune din partea instanței de

judecata care nu a dispus masurile necesare in vederea aspectelor invocate de recurentul cedent in acțiune.

A apreciat ca instanța nu a analizat îndeajuns înscrisurile care atesta faptul ca aceste terenuri au făcut sau nu obiectul dreptului de reconstituire in numele vreunui descendent al proprietarilor de carte funciara, la dosar nefiind depuse de către parate îscrisuri din partea Comisiei Locale din care sa rezulte neechivoc acest aspect.

In privința terenurilor, instanța a omis sa constate ca antecesorii recurentului cedent P. R. îndeplineau condiția prevăzute de art. 3 din Legea 18/1991 cu privire la deținătorii de terenuri, care erau acei titulari ai dreptului de proprietate care potrivit legii civile au calitatea de posesori ori deținători precari ai acestora.

Potrivit Legii 18/1991, obiectul dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate ii formează terenurile agricole care au aparținut fostului membru cooperator, de la care au fost preluate de CAP, si care era deținute de CAP uri la data de 01.ianuarie 1990.

Reconstituirea dreptului de proprietate are loc in situația in care persoana îndreptatita a avut teren in proprietate si a pierdut aceasta proprietate in condițiile avute in vedere de Legea 18/1991.

Potrivit art. 8 alin2 din Legea 18/1991 calitatea de persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate revine membrilor cooperatori care au adus pamant in CAP sau cărora li s-a preluat in orice mod teren deținut de aceștia, precum si in condițiile legii civile moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in CAP si alte persoane anume stabilite.

Astfel ca atât antecesorul recurentului cedent P. R. cat si acesta indeplinesc condițiile pentru a se incadra in categoria persoanelor indreptatite la reconstituire

Conform art. 11 alin.3 din Lg. Nr. 18/1991 republicată: " stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației deținute de cooperativa agricolă de producție la_, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol"iar potrivit preved. alin . 1 al aceluiași articol "."suprafața adusă în CAP este cea care rezultă din: actele de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă

Potrivit art. 11 din regulamentul privind procedura de atribuire a titlurilor de proprietate, aprobat prin H.G. nr. 1172/2001 modificat prin H.G.890 din 2005: "stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, cerere la care se anexează, conform alin .3, acte de proprietate, certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească dacă există, și ,în toate cazurile ,acte de stare civilă precum și alte acte din care să rezulte dreptul de proprietate asupra terenului solicitat.

Toate aceste cereri au fost îndeplinite de antecesorii recurentului cedent, precum si de cedent.

Acesta a menționat in fata instanței de judecata ca a formulat o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate in cursul anul 2011 privitoare la aceste terenuri deoarece cererea formulata de antecesorul sau, nu a fost soluționată in mod favorabil, in momentul de fata recurentul cedent fiind persoana indreptatita si in viata pentru a beneficia de aceste drepturi.

Au solicitat a se constata că instanța de fond nu a făcut o cercetare amănunțita asupra acestor înscrisuri, a cererilor formulata de antecesorii recurentului cedent, deoarece cu toate ca C. de fond funciar arata in intampinare ca s-a eliberat T.P. in favoarea proprietarului de cf P. P., nu rezulta in mod evident daca acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate si pentru terenul din litigiu, cel din c f. 36 J. de J. .

Pe de alta parte, intervenția in cursul anului 2011 a recurentului cedent P. R. care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate fi considerata in afara vreunui termen legal, deoarece așa cum a menționat, acesta a așteptat soluționarea cererii antecesorilor sai de către C. L. .

Doar in situația in care a observat ca aceasta Comisie nu soluționează in termen rezonabil cererea acestuia a intervenit prin formularea unei cereri noi

Oricum situația creata poate constitui un motiv pentru a solicita repunerea in termenul stabilit de lege pentru formularea cererii de reconstituire, acest termen fiind, potrivit practicii judiciare susceptibil de intrerupere in condițiile art 103 C pr civila.

Repunerea in termen poate fi stabilita de instanța de judecata in cazul in care se constata existenta unor imprejurari care au împiedicat persoana indreptatita sa solicite reconstituirea dreptului de proprietate.

Asa cum au mai menționat subsemnatul recurent cedent P. R. am considerat ca cererea formulata de antecesorul meu, va fi soluționată intr-un termen rezonabil si cu privire la aceste terenuri si am așteptat soluționarea favorabila.

Investirea la acea data, în 1991, a Comisiei Locale cu o asemenea cerere de către antecesorul meu, m-a îndreptățit sa consider ca trebuie sa aștept soluționarea din partea Comisiei, termenul de soluționare nefiind previzibil de către subsemnatul.

Aceasta constituie o împrejurare care m-a împiedicat sa formulez propria cerere in termenul legal prevăzut de lege si solicit repunerea in termen in acest sens.

Pentru motivele arătate, au solicitat admiterea recursului formulat având in vedere si contractul de cesiune de drepturi litigioase intervenit intre reclamantul recurent cedent P. R. si numitul P. Ciprin

O., care dobândește calitatea de parte in proces.

Primăria comunei Jichisu de jos, județul C., reprezentata de Primar -C. pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor din comuna Jichisu de jos, au depus la dosar intampinare, prin care a aratat ca isi menține inscrisurile, respectiv întâmpinările depuse la acest dosar,pana in prezent, pe care va rugam a le analiza si a le avea in vedere.

Terenul înscris in CF 36 nr. topo 640 cu ramura de folosința Pasune in Cosmal in suprafața de 5. mp este proprietatea comunei Jichisu de jos, iar reclamantul potrivit Legii nr. 18/1991, nu solicita in baza acestui Extrasu CF si nici nu face dovada ca defunctul P. P. ar fi deținut o cota parte din Pășunea comunala in nr. topo 640, cererea se face in baza Registrului agricol anii 1956-1958,care s-a soluționat in termenul legal, fiind puși in posesie si eliberandu- li-se titlul de proprietate moștenitorilor defunctului, care daca nu ar fi fost mulțumiți de felul cum li s-a soluționat cererea au avut posibilitatea potrivit legii sa

facă contestație, sa refuze punerea in posesie si sa nu ridice titlul de proprietate, ceea ce nu s-a făcut.

Pe baza cerereii depusa in baza Legii nr. 18/1991, care a avut la baza Registrul agricol,de către moștenitorii defunctului P. P., respectiv ; Cimpean T. P., Cimpean T.Valer, Jichisan T. Lucretia, P. V.

I. si P. N. Terezia au fost puși in posesie si li se eliberează titlul de proprietate nr. 26194/804 din_, pentru suprafatra de 17300 mp.

Potrivit harții cadastrale, terenul din CF. 609 nr. topo 532/2 si 533/2 in suprafața de 13356 mp. face obiectul tiitlului de proprietate menționat mai sus .

A mai menționat ca a solicitat judecătoriei D. dosarul de fond funciar depus in anul 1995, depus pentru ieșirea din indiviziune, pe care-1 vom depune la Dvs.

Analizând recursul formulat de recurentul P. R. prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:

Din adresa nr. 1535/_, rezulta faptul ca recurentul nu a formulat in termen legal o cerere pentru atribuirea suprafetei de pasune ce ii revine din Cf nr. 36 Jichisu de J., insusi recurentul recunoscand acest fapt, in fata primei instante.

Recurentii critica hotărarea primei instanțe susținând ca nu s-a analizat indeajuns inscrisurile care atestă faptul ca aceste terenuri au facut sau nu obiectul reconstituirii, in numele unui descendent al proprietarilor de carte funciara.

T. ul apreciaza ca in mod corect prima instanta nu a analizat aceste inscrisuri in conditiile in care potrivit dispozitiile art. 8 din Legea 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, astfel incat pentru a putea analiza indreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate al recurentului, intai trebuie procedat la verificarea faptului daca s-a formulat in termen o cerere de reconstituire, ceea ce prima instanta a verificat, intrucat nu se poate analiza indreptatirea la reconstituire in lipsa unei cereri formulate in termen legal.

Nici sustinerile referitoare la faptul ca prima instanta nu a facut o cercetare amanuntita in ceea ce priveste daca i s-a reconstituit dreptul de proprietate lui P. P. si pentru terenul din litigiu, nu pot fi retinute, in conditiile in care in favoarea mostenitorilor acestuia s-a emis titlu de proprietate cu privire la terenul inscris in Cf nr. 609 Jichisu de J., pentru care s-a formulat cerere de reconstituire, si nicidecum cu privire la terenul inscris in Cf 36 Jichisu de J., inscris in favoarea Comunei Jichisu de J., recurentul solicitand in nume propriu reconstituirea pentru acest teren, cerere formulata peste termenul prevazut de legile fondului funciar.

In ceea ce priveste sustinerea ca nu a formulat cererea decat in cursul anului 2011, asteptand sa se solutioneze cererea de reconstituire formulata de antecesorii sai, si ca atare s-ar impune repunerea in termen potrivit dispozitiilor art. 103 C.pr.civ, aceste sustineri nu pot fi retinute, intrucat faptul de a astepta solutionarea unei cereri, nu constituie nicidecum in intelesul legii, o imprejurare mai presus de vointa sa care sa justifice repunerea in termen.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul constata ca hotararea primei instante este legala si temeinica si in consecinta in temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții P. R. și P. C. O. împotriva Sentinței civile nr.

441/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții P. R. și P.

C. O. împotriva Sentinței civile nr. 441/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2013.

PRESEDINTE

JUDECATOR

JUDECATOR

O. R. G.

F.

S. B.

A. D.

GREFIER

G. C. T.

(in concediu legal de odihna semneaza grefier Sef de sectie-SS )

G.Ț. 04 Iulie 2013

Red FSB/AP/2 EX/_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 729/2013. Fond funciar