Decizia civilă nr. 615/2013. Obligatie de a face

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 615

Ședința publică din data de 28 mai 2013 Completul este compus din:

Președinte: DP, judecător Judecător: C. D.

Judecător: C. N. C. Grefier: H. V.

S-a luat în examinare - pentru pronunțare- recursul declarat de pârâta LĂNCRĂNJAN M. , cu domiciliul în municipiul Z., str. L. R., nr. 4, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 4225 din 07 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită, făcându-se fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile asupra recursului, sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin sentința civilă nr. 2170/6 iulie 2010 Judecătoria Zalău a admis în parte cererea formulată de către reclamantul reclamantul G. M. Rudolf, decedat în cursul procesului, continuarea acestuia având loc în persoana moștenitorilor, respectiv reclamanții G. E. V., G. G. Raul și G. M. E., în contradictoriu cu pârâții L. M. și Jimborean I., ultimul decedat în cursul procesului, continuarea acestuia având loc în persoana unicului moștenitor, respectiv pârâta L. M. .

S-a obligat pârâta L. M. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 415 mp teren identificat prin perimetrul notat cu A-B- C-f-F-A în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert topograf Irimuș M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre(f.142- 145), suprafață de teren ce face parte din parcela cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 în suprafață totală de 638,50 mp teren înscrisă în CF nr.5308 Z. .

S-a obligat pârâta L. M. să plătească reclamanților suma de 1.643 lei (omieșasesutepatruzecișitrei lei), cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins ca nefondată pretenția reclamanților privind obligarea pârâtei de a lăsa acestora în deplină proprietate și liniștită posesie restul suprafeței de 223,50 mp teren din parcela cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 în suprafață totală de 638,50 mp teren înscrisă în CF nr.5308 Z., identificat prin perimetrul notat cu C-D-E-F-f-C în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert topograf Irimuș M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre(f.142-145).

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze terenul ocupat prin ridicarea gardului și garajului amplasat pe acest teren ori în caz contrar autorizarea reclamanților de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

S-a respins ca nefondată pretenția reclamanților de obligare a pârâtei la plata în favoarea acestora a sumei de 891,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că între Jimborean I. și Jimborean V., pe de o parte și G. M. Rudolf și fratele acestuia G. Dinu Dorin, moștenitorii lui G. G., pe de altă parte, s-au purtat două procese de ieșire din indiviziune asupra imobilului din care ulterior s-a dezmembrat și terenul în litigiu în prezentul proces. Acel imobil a fost atribuit soților Jimborean, cu obligarea la sultă corespunzătoare către frații G. . Terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului român, în baza legii 58/1974, dar a fost folosit de către soții Jimborean până în anul 1991. Soții Jimborean au edificat un gard și anexe gospodărești pe acest teren, în temeiul autorizației pentru executarea de lucrări nr.131/4375 din 28 iulie 1976. După intrarea în vigoare a legii 18/1991, atât soții Jimborean cât și cei doi frați G. au formulat cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în baza art.36,alin.3 din legea 18/1991.Printr-o primă decizie a prefectului s-a atribuit această suprafață de teren soților Jimborean, apoi printr-o altă decizie a prefectului s-a revocat prima decizie și s-a atribuit fraților G. terenul în litigiu. În aceste condiții, soții Jimborean s-au adresat justiției, iar prin sentința civilă nr. 4213/1999 a Judecătoriei Baia Mare, s-a anulat actul administrativ emis în favoarea fraților G., s-a dispus radierea dreptului de proprietate al acestora din CF și s-a constatat că, în temeiul actului administrativ anterior emis de prefect, soții Jimborean sunt proprietarii terenului în litigiu. Această, soluție a fost menținută în căile de atac, exercitate de către frații Gorun. Soții Jimborean și-au întabulat dreptul de proprietate în CF, în baza sentinței civile nr. 4213/1999 a Judecătoriei Baia Mare.Prin decizia civilă nr.37/A/2006 a Curții de A. Oradea, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a constatat că imobilului cu nr. nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscris în CF nr.5308 Z. nu îi erau aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de legea 18/1991, motiv pentru care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al soților Jimborean din CF. Prin aceeași decizie s-a anulat dispoziția nr.390/_ a Primarului Municipiului Z. de respingere a cererii de restituire a imobilului în temeiul legii 10/2001, formulată de frații Gorun, s-a constatat că Gorun M. Rudolf este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului cu nr. nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscris în CF nr.5308 Z. și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al acestuia în CF. În baza acestei decizii, reclamantul Gorun M. Rudolf, și-a întabulat dreptul de proprietate în CF.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert topograf Irimuș M. (f.142-145) s-a identificat suprafața de teren ocupată de pârâtă ca fiind de 415 mp din totalul de 638,50 mp al parcelei cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscrisă în CF nr.5308 Z. . Restul de 223,50 mp teren din nr.topo.421/b/2/1/2/1, este ocupat de strada Noua.

Totodată, în privința dreptului de proprietate al soților Jimborean, dispoziția din sentința civilă nr. 4213/1999 a Judecătoriei Baia Mare a fost următoarea:";Constată că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 638,5 m.p conform poziției 232 din anexa nr.1 la Decizia nr.217/_ a

Prefecturii jud. Sălaj".Ceea ce este important de subliniat este faptul că, potrivit dispoziției mai sus citate, Judecătoria Baia Mare nu a dispus constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al soților Jimborean, în baza legii 18/1991 asupra terenului în litigiu. Acest drept de proprietate s-a constituit (reconstituit) prin Decizia nr.217/_ a Prefecturii județului Sălaj, iar Judecătoria Baia Mare doar a constatat existența dreptului de proprietate al soților Jimborean asupra terenului în litigiu.

Însă prin decizia civilă nr.37/A/2006 a Curții de A. Oradea, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a constatat că imobilului cu nr. nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscris în CF nr.5308 Z. nu îi erau aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de legea 18/1991, motiv pentru care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al soților Jimborean din CF. Această decizie a Curții de apel Oradea nu încalcă dispozițiile sentinței civile nr. 4213/1999 a Judecătoriei Baia Mare, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, prin această din urmă sentință nu s- a dispus în baza legii 18/1991 constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al soților Jimborean asupra terenului în litigiu. Dispunându-se radierea dreptului de proprietate al soților Jimborean din CF, care a fost înscris în baza măsurilor reparatorii prevăzute de legea 18/1991 este evident că s-a statuat în mod implicit că aceștia nu au un drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Prin urmare, se ajunge la concluzia că antecesorii pârâtei și în mod implicit pârâta nu au un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

Din cele mai sus prezentate rezultă așadar că reclamantul Gorun M. Rudolf (și implicit moștenitorii acestuia) sunt proprietarii terenului în litigiu iar antecesorii pârâtei L. M. (și implicit pârâta L. M. ) nu au calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu. Așadar sunt întrunite toate cele trei condiții privind admiterea acțiunii în revendicare formulate de către reclamanți, însă doar pentru suprafața de 415 mp teren. Pentru restul suprafeței de teren revendicare de către reclamanți cererea va fi respinsă, întrucât nu pârâta ocupă restul suprafeței de teren din parcela cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscrisă în CF nr.5308 Z., ci acei 223,50 mp teren din nr.topo.421/b/2/1/2/1, sunt ocupați de strada Noua.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze terenul ocupat, prin ridicarea gardului și garajului amplasat pe acest teren ori în caz contrar autorizarea reclamanților de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, acest capăt de cerere urmează a fi respins ca nefondat, potrivit considerentelor ce urmează a fi prezentate în continuare.

Două sunt considerentele care determină instanța să aprecieze că, în speță, pârâții sau autorii acestora au fost de bună credință la momentul construirii garajelor.

În primul rând, instanța deduce buna credință a pârâților din faptul că la momentul edificării garajelor au avut convingerea fermă că nu construiesc pe terenul proprietatea privată a unei persoane. Atât gardul cât și garajul și celelalte anexe gospodărești au fost edificate înainte de anul 1990 pe terenul în litigiu, care la momentul realizării respectivelor construcții era în proprietatea statului roman și în folosința antecesorilor pârâtei L. M. .

În al doilea rând, în strânsă legătură cu argumentul mai sus enunțat, buna credință a pârâților se deduce din eliberarea autorizației de construcție pentru edificarea tuturor acestor construcții (inclusiv gard și garaj).În acest sens, pârâții au

depus la dosarul cauzei autorizația pentru executarea de lucrări nr.131/4375 din 28 iulie 1976 și actele care au stat la baza emiterii acestei autorizații .

În concluzie, antecesorii pârâtei L. M. (și implicit aceasta) fiind de bună credință la momentul edificării construcțiilor, nu sunt îndeplinite cerințele prescrise de lege pentru obligarea acesteia la a-și ridica aceste construcții de pe terenul proprietatea reclamanților.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs reclamanții G. E.

, G. G. R. și G. M. E. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii raportului de cerere privind obligarea pârâtei L. M. să elibereze terenul ocupat prin ridicarea gardului și garajului amplasat pe terenul în suprafață de 223,50 mp din parcela cu nr. Top 421/b/2/1/1/1 înscrisă în CF 5308 Z. ori în caz contrar, autorizarea reclamanților de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

A declarat recurs și pârâta L. M. cerând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților sau admiterea recursului și casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivul de recurs invocat reclamanții consideră hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei să elibereze terenul ocupat prin ridicarea gardului și a garajului amplasat pe acest teren ori autorizarea reclamanților de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei întrucât s-a reținut greșit că antecesorii pârâților au realizat aceste construcții în baza autorizației de executare lucrări nr. 131/4375/_ și conform Încheierii CF nr. 239/_ antecesorii pârâților au devenit proprietari pe imobilul din Z. str. Tompa Mihai nr. 4 cu titlu de adjudecare. Se mai arată că prin acea încheiere parcela de teren cu nr. Top 421/b/2/1/2/1 a trecut în proprietatea statului român și acea parcelă nu a fost niciodată proprietatea antecesorilor pârâților. Terenul a fost proprietatea familiei G. de la care a trecut în proprietatea statului român, iar după apariția legii fondului funciar și mai multe procese a revenit familiei G., iar Primăria Municipiului Z. nu a eliberat nici o autorizație de construire pentru garaje și pentru gardul împrejmuit, astfel că pârâții nu pot fi considerați constructori de bună credință.

Pârâta în motivul de recurs invocat consideră nelegală hotărârea primei instanțe întrucât nu a stabilit în mod corect cadrul procesual, în sensul că la termenul de judecată din_ a disjuns cererea sa reconvențională, stabilind că este depusă tardiv ceea ce nu corespunde realității întrucât a fost depusă imediat după comunicarea raportului de expertiză și înainte ca părțile să depună concluzii pe fondul cauzei. Mai arată pârâta că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii în privința revendicării imobiliare considerând în mod greșit că reclamanții sunt proprietarii terenului în litigiu deși cei trei moștenitori nu au făcut dovada calității lor de moștenitori ai defunctului G. M. Rudolf. Se mai arată că prima instanță în mod greșit a înlăturat sentința civilă nr. 4213/1998 a Judecătoriei Baia Mare, care anulează actul administrativ emis de prefect în favoarea pârâților G. și dispune radierea dreptului de proprietate a acestora din CF considerându-se că sunt proprietarii terenului din litigiu. Mai precizează pârâta că instanța de fond a respins cererea pentru completarea raportului de expertiză prin care solicită să se stabilească limita terenului solicitat de reclamanți astfel încât să fie respectate

distanțele minime dintre clădiri și fondurile învecinate astfel cum sunt implementate de art. 612, 613 și 615 Cod Civil.

Prin decizia civilă nr. 1045 din_ a Tribunalului Sălaj s-au admis recursurile declarate de reclamanții G. M. Rudolf (dec.), G. E., G. G.

R. și G. M. E. și de pârâta L. M. contra sentinței civile nr. 2170/_ a Judecătoriei Z. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

În motivarea deciziei se arată că în mod greșit prima instanță a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta L. M. și s-a format un nou dosar nr._ cu termen de judecată la data de 26 octombrie 2010.

Prin sentința civilă nr. 4225 din_ a Judecătoriei Z., s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către reclamanții G. E. V.

, G. G. R. și G. M. E. invocată cu privire la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

S-a respins ca rămasă fără obiect excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către reclamanți cu privire la capătul de cerere privind restituirea prețului încasat de către aceștia.

S-a admis în parte cererea formulată de către reclamanții G. E. V. ,

G. G. Raul și G. M. E., în contradictoriu cu pârâta L. M. și C. Local Z. .

A fost obligată pârâta L. M. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 415 mp teren identificat prin perimetrul notat cu A- B-C-f-F-A în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert topograf Irimuș M., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre(f.142- 145), suprafață de teren ce face parte din parcela cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 în suprafață totală de 638,50 mp teren înscrisă în CF nr.5308 Z. .

S-a respins ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei de a lăsa acestora în deplină proprietate și liniștită posesie diferența de 223,50 mp teren din parcela cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 în suprafață totală de 638,50 mp teren înscrisă în CF nr.5308 Z., identificat prin perimetrul notat cu C-D-E-F-f-C în anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert topograf Irimuș M.

, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre(f.142-145), precum și cea de obligare a pârâtei să elibereze terenul ocupat prin ridicarea gardului și garajului amplasat pe acest teren ori în caz contrar autorizarea reclamanților de a efectua aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională L. M., împotriva reclamanților pârâți reconvenționali G. E. V., G. G. Raul și G. M. E. și a pârâtului

C. Local Z., privind stabilirea unei servituți de trecere cu autoturismul și cu piciorul, pe terenul aflat în proprietatea reclamanților pârâți reconvenționali, înscris în CF nr. 5308 Z., nr. top. 421/b/2/1/2/1, în suprafață totală de 638,50 mp, care să asigure accesul la casă, garaj, atelier și fântână, constatarea dobândirii dreptul de servitute prin uzucapiune sau stabilirea unei servituți de trecere cu despăgubire corespunzătoare sau în schimbul unei suprafețe de teren echivalente din terenul lor, constatarea faptului că prețul întregului imobil a fost stabilit prin expertiză tehnică la suma de 202.684,35 lei, stabilit prin sentința civilă nr. 2042/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 528/1974, constatarea că prin licitația care a

avut loc prin sentința civilă nr. 601/_ pronunțată în dosarul nr. 528/1974, a pornit de la suma de 202.684,35 lei, ce reprezintă valoarea de circulație a întregului imobil, constatarea faptului că în realitate, cu ocazia ieșirii din indiviziune și vânzării la licitație, urmăritorii și urmăriții au consimțit la vânzarea întregului imobil, către una dintre părți, constatarea faptului că suma de 123.464 lei, ridicată de G. M. și G. Dorin, la data de_ de la CEC, consemnată de Jimborean

I., reprezintă plata prețului cotei de 1 din întreg imobilul, incluzând și nr. top. 421/b/2/1/2/1, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și întabularea pe numele pârâtei reclamante reconvențională a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 638,50mp.

A fost obligată pârâta L. M. la plata în favoarea reclamanților G. E.

V., G. G. Raul și G. M. E. a sumei de 2663 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

În motivarea sentinței se arată că pentru aceste motive și întrucât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 7/1996, între părți nefiind încheiată o convenție prin care reclamanții s-au obligat să transmită pârâtei reclamante reconvenționale dreptul de proprietate asupra terenului pentru suprafața de 638,50mp, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei reconvenționale privind constatarea faptului că prețul întregului imobil a fost stabilit prin expertiză tehnică la suma de 202.684,35 lei, stabilit prin sentința civilă nr. 2042/_, pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 528/1974, constatarea că prin licitația care a avut loc prin sentința civilă nr. 601/_ pronunțată în dosarul nr. 528/1974, a pornit de la suma de 202.684,35 lei, ce reprezintă valoarea de circulație a întregului imobil, constatarea faptului că în realitate, cu ocazia ieșirii din indiviziune și vânzării la licitație, urmăritorii și urmăriții au consimțit la vânzarea întregului imobil, către una dintre părți, constatarea faptului că suma de 123.464 lei, ridicată de G. M. și G. Dorin, la data de_ de la CEC, consemnată de Jimborean I., reprezintă plata prețului cotei de ½ din întreg imobilul, incluzând și nr. top. 421/b/2/1/2/1, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și întabularea pe numele pârâtei reclamante reconvențională a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 638,50 mp.

Din probele administrate, rezultă că pârâții, respectiv autorii acestora au fost de bună credință la momentul construirii garajelor, având convingerea fermă că nu construiesc pe terenul proprietatea privată a unei persoane. Atât gardul cât și garajul și celelalte anexe gospodărești au fost edificate înainte de anul 1990 pe terenul în litigiu, care la momentul realizării respectivelor construcții era în proprietatea statului roman și în folosința antecesorilor pârâtei L. M. .

A institui servitutea de trecere solicitată ar echivala cu folosirea de către pârâți a unei suprafețe de aproximativ 97,67 mp din terenul reclamanților. Aceasta ar echivala cu privarea reclamanților de folosirea terenului și chiar imposibilitatea de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate, în condițiile în care ar putea punea în discuție chiar posibilitatea de a construi.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta L. M., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată și ulterior completată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei instanței de fond, în vederea judecării în fond a tuturor capetelor de cerere și obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că linia de hotar trebuia stabilită în așa fel încât să nu afecteze proprietatea reclamanților, dar nici să blocheze accesul în casă așa cum a fost el conceput încă din anul 1975.

Instanța de fond a apreciat greșit că nu se impune acordarea unei servituți de trecere cu mașina și piciorul, deși după felul cum este amplasată casa nu este nici o posibilitate de acces decât așa cum a fost conceput imobilul în ansamblul lui.

Reclamanții G. E. V., G. G. Raul și G. M. E. au formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea ca nefundat a recursului pârâtei

L. M., motivat de faptul că instanța de fond a administrat toate probele necesare soluționării cauzei, respectiv a dispus efectuarea unui raport de expertiză, a unei completări la expertiza inițială, a realizat o cercetare la fața locului și a încuviințat audierea de martori, pentru soluționarea cererii privind stabilirea unei servituți de trecere și pentru soluționarea celorlalte capete de cerere formulate pe parcursul rejudecării.

În mod corect și legal instanța de fond a admis în parte cererea formulată de către reclamanții G. E. V., G. G. Raul și G. M. E., în contradictoriu cu pârâta L. M. și C. Local Z. .

imobil, constatarea faptului că în realitate, cu ocazia ieșirii din indiviziune și vânzării la licitație, urmăritorii și urmăriții au consimțit la vânzarea întregului imobil, către una dintre părți, constatarea faptului că suma de 123.464 lei, ridicată de G. M. și G. Dorin, la data de_ de la CEC, consemnată de Jimborean

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că suprafață de 638,50 mp aparținând familiei lui G. M., anterior vânzării la licitație a imobilului înscris în C.F. 4258 Z., se poate trage concluzia că adjudecarea nu mai putea viza imobilul în întregul său, ci doar imobilul-construcție și suprafața de 638,50 mp teren aferent, din nr. top. 422/b/2/1/2 și din top.nou 421/b/2/1/2/2.

S-a reținut de asemenea că, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 impunea plata de despăgubiri ce se stabileau conform dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, despăgubiri care sunt menționate în cuprinsul sentinței civile nr. 2042/1974 a Judecătoriei Z., dar acestea nu au fost achitate efectiv nefiind făcută dovada plății.

Decizia civilă nr. 2067/06 martie 2007 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește în mod clar, și irevocabil, bucurându-se de putere de lucru judecat, că G. M. este cel care are un drept de proprietate efectiv asupra terenului în suprafață de 638,5 mp, identificat cu nr. top. 421/b/2/1/2/1, înscris în CF nr. 5308 Z. .

Instanța, reține că, G. M. Rudolf și implicit moștenitorii acestuia reclamanții G. E. V., G. G. Raul și G. M. E., conform CF nr. 5308 Z. (f.3) sunt proprietari asupra terenului intravilan în suprafață de 638,50 mp, identificat cu nr. top. 421/b/2/1/2/1, drept de proprietate dobândit conform deciziei civile nr. 37/A/2006 pronunțată de Curtea de A. Oradea, în dosarul nr. 5517/2004.

Prin decizia civilă nr. 37/A/2006 a Curții de A. Oradea, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a constatat că imobilului cu nr. nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscris în CF nr.5308 Z. nu îi erau aplicabile măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991, motiv pentru care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al soților Jimborean din cartea funciară. Prin aceeași decizie s-a anulat dispoziția nr. 390/_ a Primarului Municipiului Z. de respingere a cererii de restituire a imobilului în temeiul Legii 10/2001, formulată de frații G., s-a constatat că G.

M. Rudolf este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului cu nr.topo.421/b/2/1/2/1 înscris în CF nr.5308 Z. și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al acestuia în cartea funciară.

Prin aceeași hotărâre judecătorească, precum și în cuprinsul deciziei civile nr. 2067/06 martie 2007 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut în mod irevocabil, faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 837/1958, autorii lui G. M. au cumpărat împreună cu Jimboreanu I. și V., imobilul situat în Z., compus din nr. top. 421/b/2/1/2/1, teren intravilan în suprafață de 638,5 mp și nr. top. 422/b/2/1/2, casă de locuit și teren aferent în suprafață de 638,5 mp, ambele fiind înscrise în C.F. 4258 Z., în cota de ½ pentru fiecare familie.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 2042 din 29 noiembrie 1974 a Judecătoriei

s-a dispus ieșirea din indiviziune prin vânzarea la licitație publică asupra imobilului cu privire la care cele două familii avea cote egale de ½, iar prin sentința civilă nr. 601 din 11 aprilie 1975, pronunțată de aceeași instanță, s-a adjudecat în favoarea pârâților în întregime supraedificatele, împreună cu suprafața de 604 mp teren aferent, din top. 422/b/2/1/2 din C.F. 4258 Z., precum și cu suprafața de 34,50 mp teren, cu nr. top nou 421/b/2/1/2/2, rezultat din dezmembrarea parcelei topo vechi nr. 421/b/2/1/2, în total adjudecându-se construcțiile în întregime și 638,50 mp teren aferent. Restul de teren în suprafață de 638,50 mp, din nr. top. nou 421/b/2/1/2/1 a trecut în proprietatea statului în temeiul dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973.
În considerentele sentinței civile nr. 601 din 11 aprilie 1975 (hotărârea de adjudecare) s-a reținut că, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului situat în Z., în suprafață de 638,50 mp, din nr. topo. nou 421/b/2/1/2/1 de la G.M. și G.D. (decizia civilă nr. 121 din 27 martie 1975 emisă de Biroul executiv al C. ui popular Z., decizia anterioară hotărârii de adjudecare).
Prima critica adusă de către parata apelantă sentinței atacate este faptul că instanța de fond nu a dat curs indicațiilor instanței de recurs din decizia de casare nr. 1045/2010 fără a concretiza sub ce aspect nu au fost respectate îndrumările instanței de control. Cu privire la aceasta critica arătăm faptul că instanța de fond a respectat întocmai indicațiile instanței de recurs si a examinat toate capetele de cerere formulate de către pârâta prin cererea reconvențională precizată pe parcursul procesului aproape la fiecare termen. Totodată prin decizia de casare instanța a dispus ca cele două dosare sa fie soluționate împreună pentru clarificarea tuturor problemelor. Instanța de judecata in ședința din data de_ a dispus conexare celor doua dosare judecându-le împreună.
1. anta solicita trimiterea cauzei instanței de fond în vederea soluționării capătului de cerere cu privire la stabilirea liniei de hotar.

Codul de procedura civila prevede in mod expres la art. 297 alin. 1 cazurile in care instanța poate trimite cauza spre rejudecare: "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare""

Având in vedere aceste considerente apreciem că acest motiv nu se include în cele doua motive de casare expres prevăzute de textul de lege, cauza fiind judecata pe fond în rejudecarea cauzei.

Cu privire la motivul pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei instanței de fond si anume ca nu s-ar fi stabilit linia de hotar arătăm ca apelanta a arătat inițial că nu a fost stabilita linia de hotar, iar ulterior a revenit si a arătat ca "Instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca linia de hotar trebuia stabilită în așa fel încât să nu....".

Instanța de judecata nu a fost investita cu o cerere legal făcut privind stabilirea liniei de hotar .

Însăși instanța de judecata a identificat terenul proprietatea reclamanților si terenul aflat in proprietatea pârâtei prin deplasarea la fața locului, pentru a constata dacă trenul pârâtei reconvenționale este sau nu loc înfundat.

Criticile formulate de către apelantă cu privire la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilita de instanța de judecata sunt nefondate acestea fiind stabilite in mod corect raportat la fiecare petit formulat prin cererea reconvențională si precizările la aceasta.

Art. 14 din Legea 147/1997 prevede: "Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel".

Astfel, instanța de judecata a stabilit taxa judiciara de timbru in mod corect, raportat la fiecare capăt de cerere care nu au aceeași finalitate.

Apreciem total nefondată aceasta critică întrucât cele doua capete de cerere au o calitate diferită, primul capăt de cerere este o prestație tabulara, iar cel de al doilea capăt de cerere are ca obiect pretenții.

Totodată apelanta arata ca instanța avea obligația sa dispună restituirea prețului in măsura in care prestația tabulară a fost respinsă.

Instanța de judecata nu avea această obligație in primul rând pentru ca in ședința publica din data de_ instanța a admis excepția netimbrării capătului de cerere reconvențională privind restituirea prețului, iar in al doilea rând s-a constatat de către instanța de judecată ca aceasta suma de bani reprezintă plata prețului cotei de 1/2 din imobilul adjudecata în anul 1975.

Mai mult decât atât art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997 prevede: "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate ". Prin urmare apelanta avea dreptul legal de a solicita reexaminarea taxei judiciare de timbru în măsura in care a apreciat că instanța de judecata nu a determinat-o în mod corect, însa nu a solicitat acest lucru.

A. anta nu poate solicita trimiterea cauzei în vederea judecării fondului prin cererea de apel formulată pentru motivul că instanța de judecata nu a determinat în mod corect taxa de timbru.

Referitor la solicitarea de anulare a Deciziei nr. 121/_ prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului roman a acestei suprafețe de teren, nu se arată nici un motiv de nulitate a acestei decizii.

A. anta însăși arată ca aceasta decizie a fost data înainte de a fi adjudecate construcțiile in favoarea antecesorilor săi prin sentința civila nr. 601/_, ceea ce înseamnă ca la data adjudecării acest teren nu mai constituia proprietatea familiei G. .

Mai mult decât atât, de acest act administrativ nu a depins soluționarea litigiului, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea 554/2004 si prin urmare nu se impunea ca instanța de judecata să sesizeze Tribunalul Sălaj, secția de contencios administrativ si fiscal.

In ceea ce privește critica adusa instanței cu privire la faptul că nu a acordat o servitute de trecere cu mașina si piciorul apreciem ca este deasemenea nefondată. Imobilul proprietatea pârâților reconvențional nu este un imobil înfundat, imobilul se învecinează pe toată lungimea a doua laturi cu două căi de acces, una din str. L. R., în gardul dinspre această stradă fiind prevăzut atât cu poarta de

acces cu piciorul cat si poarta mare de acces pentru mașina .

Dinspre Aleea, respectiv str. Noua aceștia au posibilitatea de acces pe toata lățimea precelei de teren . .. ,

A. anta susține in mod cu totul nejustificat si împotriva probelor de la dosar ca nu exista nici o alta cale de acces la imobil insa din raportul de expertiza efectuat in cauza, pozele imobilului depuse la dosarul cauzei rezulta contrariul, întrucât acesta are ieșire la drumul public, respectiv str. L. R., iar imobil casa de locuit este prevăzut cu poarta de acces, direct din str. L. R., iar intre casa de locuit si gardul de împrejmuire înspre L. Rebreana exista teren liber ce poate fi folosit ca loc de parcare. In realitate apelanții recurenții doresc să-si realizeze o parcare pentru mașina și o cale de acces cu mașina in spatele casei unde au o gradină de flori sau zarzavat porțiune de teren ce are acces direct in aleea dinspre blocuri . Accesul dinspre Alee spre imobilul apelanților se poate realiza direct prin amenajarea unei porți in gardul ce împrejmuiește proprietatea.

Pentru a putea folosi aceasta alee nu este necesar citarea in instanță a orașului Z. in primărie așa cum se susține de către apelanta, fiind de notorietate faptul că pot fi folosite aleile, fiind căi publice.

Prin instituirea unei servituți, practic intimatele reclamanți nu ar mai avea posibilitatea de se bucura de prerogativele dreptului de proprietate, practic ar fi in imposibilitate de a mai construi pe acest teren.

Mai mult decât atât trebuie avut in vedere faptul că garajul, atelierul, si fântâna sunt construite pe terenul intimaților, si instanța de judecată nu poate realiza o cale de acces la o construcție realizată pe terenul intimaților .

Referitor la capătul de apel privind prestația tabulară ,se arata doar ca vor fi dezvoltate motivele întrucât la dosarul cauzei există probe că părinții săi au plătit terenul familiei G. . Sens in care se face trimitere la încheierea de ședință din_ din Dos. Nr. 528/1975 a Jud. Z. .

Prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei s-au prezentat pe larg motivele pentru care s-a solicitat -respingerea acestui capăt de cerere.

Astfel pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare presupune existența intre părți a unui act sub semnătură privata de vânzare-cumpărare cu privire la un teren individualizat în schimbul unui preț.

In cazul de fată un astfel de înscris lipsește cu desăvârșire.

Prin sentința civila nr. 601/_ s-a dispus vânzarea la licitație publica doar a cotei de 1/2 din construcții înscris in CF nr. 4258 Z. .

In mod cu totul greșit se susține căci cu ocazia vânzării la licitație publică s- ar fi cumpărat si suprafața de 638,50 mp teren.

In sentința civilă nr. 601/_ la care s-a făcut referire ca si temei pentru cumpărarea in cadrul licitației si a suprafeței de teren, se arată in mod clar că ceea ce s-a cumpărat reprezintă doar construcții.

Potrivit art. 616, 617 și 618 Cod civil. Art. 616 Cod civil, în vigoare la data promovării prezentului litigiu și nașterii raporturilor juridice între părți,

";proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona". Art. 617 cod civil statuează:";trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum";.

Rezultă așadar faptul că, proprietarul al cărui loc este înfundat, adică nu are ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe terenul vecinului său, pentru a-și putea folosi propriul fond, având îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele ce i le-ar cauza.

Servitutea de trecere este o servitute legală, condițiile stabilirii acesteia fiind expres și limitativ prevăzute.

În ceea ce privește solicitarea de a se stabili o servitute de trecere, pe terenul aflat în proprietatea reclamanților pârâți reconvenționali, înscris în CF nr. 5308 Z.

, nr. top. 421/b/2/1/2/1, în suprafață totală de 638,50 mp, care să asigure accesul la casa construită pe acesta, a fost necesar a se stabili dacă imobilul proprietate al reclamantei reconvenționale poate fi încadrat în categoria de "loc înfundat";.

În acest sens s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză inițial încuviințat și s-a procedat la efectuarea unei cercetări la fața locului.

Concluziile instanței, coroborate cu cele exprimate de expertul numit în cauză Irimuș M., sunt acelea că terenul proprietate a pârâților identificat cu nr. top. 421/b/2/1/2/2, în suprafață de 34,50 mp și nr. top. 422/b/2/1/2/1 în suprafață de 518,50 mp, înscrise în CF nr. 4268 Z. nu poate fi considerat "loc înfundat";. Terenul are ieșire la drumul public, respectiv strada L. R., iar imobilul casă de locuit este prevăzut cu ușă de acces, care se deschide în alee ce conduce spre strada L. R. (f.446). De asemenea, cu minime investiții, pârâții au acces cu piciorul de pe aleea situată în spatele proprietății pârâților, aflată în proprietatea satului Român, care asigură accesul proprietarilor blocurilor învecinate la proprietățile acestora.

În ceea ce privește solicitarea de a se stabili o servitute de trecere cu autoturismul, pe terenul proprietate a reclamanților, instanța apreciază că instituirea acestei servituți ar constitui o ingerința în dreptul de proprietate al pârâților. În acest sens, este esențial a observa faptul că suprafața totală de teren a reclamanților este de 638,50 mp, din care suprafața 223,50 mp este ocupat de strada Nouă.

Rezultă faptul că, suprafața terenul ce poate fi folosită efectiv de către reclamanți este de 415 mp.

Paguba ce ar crea-o servitutea de trecere pârâților reprezintă o sarcină excesiv de împovărătoare, raportat la suprafața redusă a terenului acestora. Nu în ultimul rând, nu poate fi omis faptul că garajul, atelierul și fântâna sunt construite de pârâți pe terenul proprietate a reclamanților, aceștia având doar dreptul de a fi despăgubiți pentru investițiile făcute.

În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea unei servituți de trecere în schimbul unei suprafețe de teren echivalente din terenul pârâților, acesta nu poate fi admis, în contextul în care instanța nu poate dispune asupra transferului dreptului de proprietate în lipsa unui acord expres al părților.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta L. M., împotriva Sentinței civile nr. 4225 din_ a Judecătoriei Z. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

	Președinte,		Judecător,	Judecător,		Grefier,
D.	P.	C.	D. C. N.	C. H.	V.

Red. C.N.C./_

Dact.H.V./_ Ex.2

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

← Decizia civilă nr. 409/2013. Obligatie de a face		Decizia civilă nr. 43/5. Obligatie de a face →

Decizia civilă nr. 615/2013. Obligatie de a face

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 615/2013. Obligatie de a face