Decizia civilă nr. 657/2013. Servitute
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 657/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelant M. I., apelant M.
F. -M., apelant SC M. S., împotriva Sentinței civile nr. 13695/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat
H. I., intimat H. E., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că mersul dezbaterilor și cuvântul părților pentru concluzii a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere care împreună cu încheierea ședinței publice din data de_ fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Reține că, prin sentința civilă nr. 13695/_, Judecătoria Cluj-Napoca a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. I., ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții H. I. și H. E. în contradictoriu cu pârâții M. I. , M. F. M. și SC M. S. și a obligat pârâții să construiască streașina imobilelor proprietatea lor, astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul lor, pe întreaga lungime a imobilului.
A dispus stabilirea mejdiei dintre proprietatea reclamanților situată administrativ în municipiul C. -N., str. D. nr. 18 A înscris în cartea funciară nr. 1. și imobilele aparținând pârâților, situate administrative la nr. 20 A, B, C și D și înscrise în cărțile funciare nr. 1., 1. și 16638 C. -N., conform variantei a II - a (planșa nr. 4) din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Boboia I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A respins în rest cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
A compensat cheltuielile de judecată și obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 3783,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții H. I. și H. E. sunt proprietarii imobilului teren și construcție înscris în cartea funciară nr. 1. C. -N., situat administrativ în
C. -N., str. D. nr. 18 A.
Pârâții M. I. și M. F. M., vecinii reclamanților, sunt proprietarii imobilului teren și construcții înscris în cartea funciară nr. 16638
C. -N., nr. Topo 15535/1, situat administrativ în C. -N., str. D. nr. 20. În data de_, reclamanții H. I. și E. și-au dat acordul în favoarea pârâților M. pentru ca aceștia să își ridice o construcție pe granița (dintre proprietăți) și să își deschidă ferestre sub limita admisă legal, arătând totodată că sunt de acord cu mansardarea vechii construcții. Acordul a fost dat
în fața notarului public, fiind autentificat sub nr. 1444 al BNP E. M. și a fost dat pentru a servi pârâților M. la Primăria Municipiului C. -N. pentru eliberarea autorizației de construire.
Prin autorizația de construire nr. 2208/_, pârâții M. au fost autorizați pentru executarea lucrărilor de extindere imobil pentru amenajare brutărie, punct de desfacere și bar cu terasă.
Pârâta SC M. S., societate comercială aparținând pârâtului M. I.
, a dobândit în data de_ dreptul de proprietate asupra unui părți din imobilul aparținând pârâților M., respectiv, ca urmare a dezmembrării imobilului, parcela cu nr. Topo. 15535/1/3 reprezentând teren în suprafață de 518 mp și construcții (clădire brutărie) situate la aceeași adresă.
Prin autorizația de construire nr. 2004/_, pârâta M. S. a obținut autorizarea în sensul modificării soluției constructive autorizate cu AC nr. 2208/_ și împrejmuirea terenului, toate acestea cu privire la imobilul dobândit de către aceasta.
În decembrie 2004, pârâții M. obțin și autorizația de construire nr. 1829 pentru extinderea și mansardarea locuinței familiale și acoperirea curții cu copertină, acestea lucrări vizând parcelele rezultate în urma dezmembrării, mai puțin cea înstrăinată către SC M. S. .
În anul 2005, pârâta SC M. S. dobândește în proprietate și parcela cu număr topo 15535/1/4 reprezentând teren de construcții situat administrativ la aceeași adresă.
Nu în ultimul rând, prin autorizația de construire nr. 386/_, pârâta
M. S. a fost autorizată pentru a efectua lucrări de recompartimentare și modernizare brutăriei (nr.topo. 15535/1/3).
În cursul anului 2008, reclamanții au sesizat autoritățile competente din cadrul Primăriei municipiului C. -N. cu privire la divergențele legate de proprietate, acestea din urmă comunicându-le reclamanților că, în ciuda existenței acordului notarial, pârâtul M. și-a luat angajamentul de a închide golurile de fereastră executate pe fațada vestică.
În data de_, pârâta SC M. S. a fost sancționată contravențional, potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, în esență reținându-se că aceasta nu a respectat întru-totul proiectul tehnic avizat spre neschimbare ce a stat la baza autorizației de construire nr. 386/_ emisă pentru lucrări de recompartimentare și modernizare brutărie, respectiv nu a fost respectată fațada vestică în ceea ce privește golurile de fereastră.
În data de_, reclamanții i-au notificat pe pârâți cu privire la restrângerea proprietății acestora în limita legală, având în vedere că s-au executat construcții cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, precum și cu privire la închiderea ferestrelor dinspre fațada vestică și luarea măsurilor de modificare a scurgerii streșinilor pe proprietatea reclamanților.
În speță, ferestrele cu privire la care reclamanții au solicitat desființarea sunt patru la număr. Pornind dinspre fațada imobilelor din strada D., pe peretele vestic al imobilului pârâților, respectiv a pârâtei SC M. S., există fereastra din fotografia nr. 8 (fila nr. 83) precum și alte trei ferestre montate pe zidul aflat în imediata prelungire, respectiv ferestrele din fotografia nr. 7 (nr. 83), din care cele superioare au fost construite în anul 2008, fiind mate.
În privința ferestrei din planșa nr. 8, instanța reține că este necontestat faptul că aceasta a existat încă dinainte ca pârâții să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilului de la nr. 20, reclamanții susținând însă că aceasta a fost lărgită, motiv pentru care cer astuparea acesteia, spre deosebire de pârâți care afirmă că fereastra nu a fost mărită, ci doar a fost înlocuită tâmplăria.
În privința celorlalte trei ferestre din planșa nr. 7, instanța a reținut că reclamanții au recunoscut faptul că acordul pe care și l-au dat a vizat doar
fereastra de deasupra celorlalte două, nefiind de acord cu deschiderea acestora din urmă.
Potrivit concluziilor expertului în specialitatea construcții precum și a constatărilor efectuate ca urmare a cercetării la fața locului, instanța reține că aceste ferestre au vedere directă spre proprietatea reclamanților, construcția fiind edificată pe limita de proprietate dintre cele două imobile.
În privința cererii reclamantului referitoare la desființarea ferestrelor situate pe zidul dinspre fațada vestică a casei sale, instanța a reținut că servitutea este un dezmembrământ al dreptului de proprietate și reprezintă sarcina impusă asupra unui imobil, în speță al reclamanților, pentru uzul și utilitatea altui imobil, în speță al pârâților. Potrivit art. 577, servitutea poate fi stabilită prin situația naturală a locurilor, prin lege ori prin convenția părților, respectiv prin titlu. Întrucât se contestă dreptul de servitute al pârâților, proprietarii fondului dominant, acțiunea formulată de reclamanți este una negatorie, prin care, în definitiv, se protejează însuși dreptul de proprietate.
Servitutea de vedere, discutată în speță, este reglementată de prevederile art. 611 cod civil aplicabil, potrivit căruia unul din vecini nu poate face, fără consimțământul celuilalt, nici într-un chip, fereastră sau deschidere într-un zid comun, dar și de prevederile art. 612 Cod civil aplicabil, potrivit căruia nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină.
În ceea ce privește domeniul de aplicare al acestor servituți de vedere, instanța a reținut faptul că interdicția stabilită de lege are în vedere doar ferestrele de vedere, nu însă și deschiderile pentru aer sau pentru lumină, deschideri care, nefiind de natură a prejudicia pe celălalt proprietar și având atributul de a asigura exercitarea dreptului de proprietate în plenitudinea sa, nu fac obiectul acestei interdicții, această interpretare fiind confirmată și de practica judiciară în materie.
Prin urmare, esențial în soluționarea prezentei spețe este calificarea juridică acordului dat în formă autentică de către reclamanți pârâților în această privință, precum și interpretarea acestuia.
Așa cum s-a arătat mai sus, acordul a vizat ridicarea unei construcții "pe graniță"; și deschiderea unor "ferestre sub limita admisă legal";, fiind totodată de acord cu mansardarea vechii construcții. Instanța apreciază că acest acord are natura juridică a unei convenții, a unui titlul, act juridic prin care a fost constituit un drept de servitute de către reclamanți în favoarea fondului dominant proprietatea pârâților.
În ceea ce privește obiectul acestei convenții, dând aplicabilitate regulilor de drept comun în materia interpretării convențiilor, instanța a constatat că este fără putință de tăgadă că părțile au avut în vedere cel puțin două ferestre, în nici un caz doar o fereastră, caz în care părțile ar fi specificat în mod expres aceasta, dar nici un număr de ferestre care să atingă limita unui abuz de drept. Totodată, instanța apreciază că, potrivit distincțiilor mai sus făcute, acordul a fost dat pentru o fereastră de vedere (părțile nefăcând nici o distincție în cadrul acordului lor).
În contextul celor de mai sus, instanța a constatat că nu face obiectul convenției de constituire a servituții fereastra din fotografia nr. 8, părțile necontestând faptul că aceasta a preexistat acordului. Cu toate acestea, problema care se poate pune în privința acesteia este aceea a unei eventuale
"ratificări"; a servituții de vedere, trebuind acceptat faptul că de vreme ce s-a dat acordul pentru o fereastră de vedere, în condițiile în care încă o fereastră similară ori mai mică în dimensiune exista deja, acordul părților în privința ferestrei care a existat la epoca acordului este unul implicit. Tot în privința
acesteia, instanța constată că susținerile părților sunt divergente asupra faptului modificărilor dimensiunilor acestei ferestre. În acest sens însă, instanța a constatat că reclamanții nu și-au dovedit susținerile, potrivit art. 1169 Cod civil, pârâții contestând aceste împrejurări, iar doar zidăria relativ proaspătă din jurul acestei ferestre nu poate face dovada acestui fapt, fiind de notorietate faptul că atunci când se înlocuiește tâmplăria unei ferestre, chiar dacă nu se modifică dimensiunea golului acesteia, sunt necesare lucrări de zidărie. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, în privința acestei ferestre, caracterizarea acestei ferestre ca fiind în realitate o deschidere pentru aer și lumină, date fiind micile dimensiuni ale acesteia și poziționarea în josul zidului pârâților, și drept urmare scoaterea acesteia din domeniul de aplicare al interdicției apare ca fiind de prisos, instanța urmând să respingă cererea reclamantului în acest sens pe considerentul acordului implicit asupra acesteia. În privința ferestrei superioare arătate în planșa fotografică nr. 7, instanța a reținut recunoașterea reclamanților în sensul că aceasta a făcut obiectul acordului și, prin urmare, de vreme ce actul juridic prin care a fost constituit dreptul de servitute în privința acestei ferestre nu a fost desființat, cererea reclamantului va fi respinsă în acest sens ca neîntemeiată, de altfel acesta arătând la momentul cercetării la fața locului că nu dorește astuparea
acestei ferestre.
În privința celorlalte două ferestre, o fereastră mică și una mare, inferioare celei mai sus arătate, ilustrată în planșa nr. 7 din dosar, instanța a reținut deopotrivă divergența părților în privința obiectului acordului, precum și faptul că aceste ferestre au fost construite în anul 2008, anul formulării prezentei acțiuni în justiție, a sesizărilor reclamanților adresate organelor administrative competente precum și a sancționării pârâților pentru nerespectarea planului autorizației de construire în care aceste ferestre nu au fost prevăzute.
În ceea ce privește fereastra mică, instanța a apreciat că, date fiind dimensiunile reduse ale acesteia, instanța constată că aceasta nu ar putea fi considerată o fereastră de vedere, și o deschidere de aer a proprietății pârâților, care, așa cum s-a arătat mai sus, nu face obiectul interdicției întrucât nu se poate considera că reprezintă în concret o sarcină a fondului aservit, respectiv nu este aptă să aducă acestui fond nici un prejudiciu comparabil cu utilizarea adecvată a fondului pârâților. Prin urmare, instanța va respinge cererea reclamanților și cu privire la această fereastră, fiind de prisos a se analiza dacă aceasta a făcut sau nu obiectul convenției părților.
În ceea ce privește fereastra mare, instanța a constatat că aceasta constituie într-adevăr o servitute de vedere, însă, analizând legalitatea deschiderii acesteia în contextul celor mai sus arătate, instanța constată că aceasta se circumscrie obiectului acordului părților, nefiind un act unilateral și abuziv exercitat de către pârâți, respectiv de către pârâta SC M. S., împrejurarea nerespectării normelor administrative referitoare la necesitatea obținerii autorizației de construire nefiind relevantă strict sub acest aspect, desființarea acestei ferestre ca măsură administrativă, potrivit Legii nr. 50/1991, neîmpietând asupra valabilității convenției părților, putând-o lăsa însă parțial fără obiect, dacă va fi cazul.
Pentru a aprecia astfel, așa cum s-a arătat mai sus, instanța reținut că acordul părților a fost dat în vederea obținerii de către reclamanți a autorizației de construire și, chiar dacă aceasta nu a fost individualizată astfel încât să poată fi dedus numărul ferestrelor avut în vedere de către părți, instanța reține că prima autorizație obținută după acest acord a fost autorizația de construire nr. 2208/_ prin care pârâții M. au fost autoriazați pentru executarea lucrărilor de extindere imobil pentru amenajare brutărie, fereastra în discuție deservind și în prezent brutăria și nu locuința acestora, fapt confirmat și prin
autorizația de recompartimentare pentru nerespectarea căreia au pârâții au fost sancționați. Totodată, instanța constată că fereastra a fost deschisă de către pârâți tocmai ca urmare a recompartimentării interioare a brutăriei, fapt ce a determinat necesitatea construirii acestei ferestre. Prin urmare, instanța constată că fereastra a fost deschisă în considerarea acelorași aspecte care au fost avute în vedere de către părți la data semnării acordului, acord care s-a referit la cel puțin două ferestre aferente brutăriei. Astfel, sub acest aspect, deschiderea acestei ferestre nu apare ca fiind un abuz din partea pârâților în așa fel încât, interpretând convenția cu termeni îndoielnici în favoarea celui care se obligă, în speță, a reclamantului, instanța să constate că această fereastră nu face și nu ar fi putut face obiectul convenției.
În ceea ce privește cererea reclamanților având ca obiect desființarea streșinii aferentă construcției, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 615 Cod Civil aplicabil potrivit căruia proprietarul este dator să facă strașina casei sale în așa fel încât apele rezultate din ploi să se scurgă pe terenul său sau în stradă și nu pe terenul vecinului.
Constatând că părțile sunt practic de acord cu faptul că în prezent apele de pe imobilul pârâților se scurg pe proprietatea reclamanților, ceea ce rezultă implicit din răspunsul la interogatoriu al reclamantului care a arătat că nu i-a lăsat pe muncitorii pârâților să monteze burlanele de scurgere întrucât acestea urmau a fi orientate spre proprietatea sa, fapt confirmat și de către expertiza în construcții și procesul verbal de cercetare la fața locului.
În acest context, instanța a constatat că cererea reclamantului este întemeiată, pârâții având obligația să se îngrijească pentru ca apele ce se scurg de pe imobilul proprietatea lor să nu afecteze în nici un fel proprietatea pârâților.
În ceea ce privește grănițuirea celor două proprietăți, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 584 Cod civil potrivit căruia orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Instanța a reținut că în cauză au fost efectuate două expertize în acest sens, din care cea de a doua a fost realizată împreună cu doi experți asistenți, încuviințați de către instanță pentru ambele părți. Analizând concluziile acestor lucrări, instanța urmează a o reține pe cea din urmă, efectuată de către domnul expert Boboia I. împreună cu experții asistenți, respectiv cea de-a doua variantă a acesteia expertize care constată că imobilul pârâților se suprapune peste imobilul reclamanților, pe o suprafață totală de 8,92 mp, pe întreaga lungime a imobilelor, imobilele reclamanților suprapunându-se și acestea peste proprietatea pârâților cu o suprafață de 1,41 mp, stabilită ca urmare a comparării măsurătorilor din teren cu cele efectuate pentru obținerea numărului cadastral de către pârâți, în acest sens reținând că, potrivit celor explicate de experți, documentațiile cadastrale include declarațiile pe propria răspundere ale proprietarilor cu privire la limite. Totodată, instanța constată că între părți s-au mai purtat anterior discuții cu privire la limitele de proprietate, la un moment dat între acestea existând și un acord în acest sens, cu privire la corectitudinea limitelor, raporturile de bună vecinătate între părți fiind deteriorate în perioada premergătoare prezentei acțiuni în justiție.
În privința cererii reclamanților ca pârâtul să fie obligat să efectueze aceste lucrări în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care se va pronunța, iar în cazul în care pârâtul nu va respecta aceste termen, acesta să fie obligat să plătească reclamanților suma de 100 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în executarea acestor lucrări, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 5802Cod de procedură civilă potrivit cărora "Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă,
dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.";
Obligația ce face obiectul prezentului titlu executoriu are natura juridică a unei obligații de a face care însă, nefiind intuitu personae, poate fi adusă la îndeplinire și de către creditor, pe cheltuiala debitorului, ca urmare a punerii în executare silită a hotărârii și a refuzului debitorului de a-și îndeplini de bună voie aceste obligații. Prin urmare, legea nu mai prevede posibilitatea obligării debitorului la plata unor daune cominatorii, la îndemâna reclamanților fiind, în caz de nevoie, procedura prevăzută de art. 5802Cod de procedură civilă. De altfel, prin precizarea din data de_, odată cu modificarea acțiunii în privința cardului procesual pasiv, reclamanții nu au mai susținut acest petit, nearătând însă nici că au renunțat la acesta. Prin urmare,cererea reclamanților în acest sens va fi respinsă.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că ambele părți au solicitat recuperarea acestora. Pentru a hotărî în această privință, instanța constată că reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum total de 10.368,20 lei, din care 1320 lei costurile expertizei în construcții, 1500 lei costurile primei expertize în specialitatea topografie, 48,20 lei taxe judiciare de timbru și 7500 lei onorariul de avocat. Pe de altă parte, pârâții au efectuat cheltuieli în cuantum total de 7915 lei, din care 1500 lei costurile primei expertize în specialitatea topografie, 2415 lei costurile integrale ale celei de-a doua expertize în specialitatea topografie și 4000 lei onorariul de avocat.
Constatând că cele mai mari costuri au fost determinate de expertizele în specialitatea topografie, iar cheltuielile stabilirii linie de hotar se stabilesc pe din două, instanța a procedat similar în privința cheltuielilor de judecată, urmând ca reclamanții să fie ținuți a plăti pârâților ½ din costurile celei de-a doua expertize, respectiv suma de 1207,50 lei, costurile primei expertize rămânând în sarcina părților astfel cum s-a stabilit prin încheierile de ședință.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul reducerii onorariului avocatului reclamanților, cu cheltuieli de judecată.
Consideră hotărârea atacată netemeinică și nelegală, în condițiile în care se solicită obligarea apelanților la stabilirea hotarului real dintre proprietăți. Pentru a fi promovată în mod legal o asemenea cerere trebuia ca la baza ei să existe un interes legitim și actual.
În speță, reclamanții nu au demonstrat existența unui interes legitim prin promovarea acțiunii, în condițiile în care, după cum se poate observa din ambele variante ale raportului de expertiză luat în considerare de instanță, distanțele cele mai mari pe care se presupune că ar fi încălcat proprietatea reclamanților sunt de cel mult 3,57 cm. Având în vedere acest aspect, trebuiau luate în considerare și disp. art. 7 din Ordinul 634/2006 al ANCPI din care rezultă că marja de eroare în asemenea situații este între 20 și 40 cm.
Reclamantul nu a dovedit că îi lipsește vreo bucată din terenul pe care l- a deținut încă de la început, interesul său nu este actual.
Pe fondul cauzei, consideră că acțiunea introductivă ar fi trebuit să fie respinsă ca nefondată.
Pentru a putea fi luate în considerare, concluziile raportului de expertiză trebuie să fie clare, fără dubiu.
Expertul nu are nicio numire în cauză, acesta apare ca fiind prezent în camera de consiliu la data de_, unde instanța îl întreabă care ar fi costurile unei expertize de genul celei întocmite în cauză. Acesta a indicat onorariul, iar instanța dispune comunicarea ulterioară a obiectivelor. Din actele dosarului nu rezultă care au fost obiectivele.
Nu a existat vreun termen de judecată fixat la data de 19 iunie și nu există în dosar alte obiective încuviințate.
Conținutul raportului de expertiză nu reușește să lămurească problema hotarului real dintre proprietățile limitrofe ale părților împrocesuate. Expertul Boboia nu a fost nu a fost numit în cauză, iar expertul Gabor Viorel nu a fost încuviințat ca expert parte.
Hotărârea atacată nu este motivată cu privire la dispozitivul referitor la stabilirea liniei de mejdie.
Apreciază că, cuantumul onorariului avocatului reclamantului nu este justificat în speță, față de valoarea pricinii și munca depusă de avocat.
În drept se invocă art. 282 și urm., 274 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, H. I. și E. au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția lipsei de interes, arată că folosul cerut pentru justificarea interesului este recunoscut de însăși legiuitor, sens în care excepția este nefondată.
Arată că expertul Boboia a fost încuviințat de instanță, a fost prezent în camera de consiliu și a indicat costurile estimative ale expertizei, i s-au comunicat obiectivele, a efectuat expertiza la care au fost prezenți și apelanții, care au și contestat într-o primă fază concluziile acestui expert.
În ce privește critica referitoare la cuantumul onorariului avocațial arată că, în considerarea amplorii cauzei, a întinderii în timp și raportat la munca depusă de avocat, instanța de fond a considerat cuantumul onorariului ca fiind justificat. Art. 274 alin.3 C.pr.civ. nu impune judecătorului reducerea onorariului de avocat, ci doar dă posibilitatea ca, apreciind munca acestuia, să se pronunțe asupra onorariului.
Analizând sentința în conformitate cu disp. art. 94-295 C.pr.civ., tribunalul constată netemeinicia apelului declarat în cauză, având în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Este neîntemeiată susținerea apelanților potrivit cărora reclamanților le lipsește interesul în promovarea acțiunii în grănițuire pentru considerentul că încălcarea liniei de hotar pretinsă este minimă, se află în limitele marjei de eroare la măsurătoare permisă de art. 7 din Ordinul 634/2006 al ANCPI, iar în cazul unei încălcări a proprietății pârâților era necesară formularea de către aceștia a unei acțiuni de revendicare. Aceasta întrucât potrivit disp. art. 584 Cod civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa iar cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate. Modul de redactare a acestui text legal impune concluzia că în cazul stabilirii limitei de hotar între două imobile învecinate, interesul demersului făcut în acest sens de către unul dintre proprietari este prezumat de legiuitor.
În cazul în care stabilirea liniei de hotar relevă încălcări ale dreptului de proprietate nu este impusă formularea acțiunii în revendicare deodată cu cea în grănițuire, proprietarul păgubit prin încălcarea dreptului său având alegerea de a promova acțiunea în revendicare pe cale separată sau de a nu o promova.
Astfel nu se poate susține că formularea acțiunii în grănițuire era condiționată de formularea concomitentă a unui petit de revendicare.
Împrejurarea că este în discuție o suprafață mică de teren ce se situează în limitele marjei de eroare la măsurătoare admisă de lege, nu lipsește de interes acțiunea în stabilirea liniei de hotar atunci când unul dintre proprietari are îndoieli cu privire la amplasamentul liniei de hotar dintre cele două fonduri. Dacă am admite această idee, având în vedere că și în apel se discută tot pe o suprafață minimă de teren, și apelul pârâților ar fi lipsit de interes.
Pentru aceste considerente, apreciem neîntemeiată susținerea apelanților referitoare la lipsa de interes a reclamanților în promovarea acțiunii.
În ceea ce privește fondul apelului, pârâții și-au axat criticile în principal pe neregularități procedurale sau pe neconcludența raportului de expertiză pe care s-a întemeiat instanța în pronunțarea soluției.
Neregularitățile procedurale invocate nu se confirmă în cauză întrucât contrar susținerilor apelanților, desemnarea în cauză a d-lui expert Boboia I. rezultă din cuprinsul încheierii dată in Camera de consiliu la data de_, iar obiectivul lucrării și încuviințarea pentru fiecare parte a experților asistenți din încheierea pronunțată la data de_ .
Eroarea în care s-a aflat expertul Boboia cu privire la încuviințarea de către instanță a experților asistenți pentru părțile in proces este lipsită de relevanță, căci eroarea expertului a privit ambele părți, nu numai pe pârâții apelanți.
Apoi, în opinia tribunalului, în relația cu experții asistenți obligația încunoștințării acesteia despre data inspecției proprietății aparține părților, care au obținut de la instanță participarea lor și nu expertului desemnat în cauză.
Experții asistenți sunt consultanți ai părților în anumite probleme tehnice, pe care acestea nu le stăpânesc, astfel încât interesul asigurării prezenței acestora la inspecția proprietății aparține părților, la fel ca toate demersurile făcute în vederea obținerii acestui rezultat. Astfel, concluzionăm că nu era necesar ca expertul desemnat în cauză să procedeze la citarea experților asistenți la inspecția proprietății.
În ceea ce privește motivele de fond invocate în legătură cu raportul de expertiză, mai exact împrejurarea că stabilirea liniei de hotar a fost făcută de expert prin raportare la documentația cadastrală de întabulare a fiecăreia dintre părți, a fost găsită întemeiată de către instanță. Aceasta în considerarea faptului că documentația cadastrală se face având în vedere perimetrul proprietății indicat de parte în mod unilateral, și nu prin raportare la o bază obiectivă. Din acest considerent, tribunalul a dispus în apel în conformitate cu dis part. 295 C.pr.civ. întocmirea unui nou raport de expertiză având ca obiectiv stabilirea liniei de hotar intre proprietatea apelanților și cea a intimaților, urmând a se avea in vedere numerele topografice avute inițial de cele trei proprietăți limitrofe, de planurile topografice existente la O.C.P.I.
În vederea administrării expertizei a fost desemnată expert Gheorghiță Tatiana.
Răspunzând acestui obiectiv, expertiza întocmit în apel de expert Gheorghiță Tatiana a relevat că apelanții încalcă proprietatea reclamanților pe o suprafață de 12,75 m.p. și existența unor diferențe minime față de linia de hotar stabilită prin hotărârea atacată.
Spre deosebire de expertiza avută în vedere la pronunțarea sentinței, expertiza din apel a relevat că în zona de mejdie unde se află concstrucțiile apelanților, linia de hotar ar trebui mutată înspre proprietatea apelanților pe o distanță mai mare decât cea impusă prin expertiza efectuată in primă instanță.
De exemplu, în zona corpului 2, situat intre punctele 93-95, retragerea potrivit expertizei din apel este de 0,30 cm, respectiv 0,31 cm. in timp ce la expertiza din primă instanță, retragerea este de 0,039 cm, in zona corpului 3 retragerea potrivit expertizei din apel este de 0,32 cm., in pct. 95, 0,29 cm. in pct. 96, 0,12 cm in pct. 97, potrivit expertizei din primă instanță retragerea este de 0,019 cm.
Apreciind că apelanții sunt interesați în cauză mai cu seamă de linia de graniță în zona clădirilor, având în vedere că raportul de expertiză întocmit în apel după criterii agreate de apelanți i-ar dezavantaja pe aceștia, atât prin retragerile impuse in zona construcțiilor, cât și prin suprafața mai mare găsită ca fiind încălcată de apelanți reclamanților, apreciază că soluția de se impune raportat la principiul neagravării situației părții în propria cale de atac, este respingerea apelului și păstrarea hotărârii atacate, chiar în condițiile în care sentința atacată a stabilit linia de hotar având în vedere o bază de referință eronată.
Declarațiile martorilor audiați în cauză sunt irelevante întrucât stabilirea liniei de hotar este un aspect de ordin tehnic, care impune stabilirea precisă a amplasamentului, mai ales în situații cum e cea din speță, în care sunt în discuție câțiva centimetri, iar stabilirea stării de fapt nu poate fi lăsată la percepția martorilor.
Martorii părților și chiar și părțile au făcut referire la unison la un vechi gard ce pornea de la poartă și din care se păstrează și în prezent o parte, gard care constituia o graniță convențională ce mergea în linie dreaptă până în capătul proprietăților învecinate ale părților.
În opinia apelanților aceste probe testimoniale trebuie avute în vedere în formularea concluziei că a existat o linie de hotar stabilită convențional de părți. Chiar dacă ar fi existat între părți o astfel de mejdie stabilită de părți convențional, reclamanții intimați au arătat cu ocazia cercetării la fața locului in apel, că în momentul edificării garajului, vecinul lor Salantay Tobias, persoaan de la care apelanții au dobândit proprietatea imobilului, a refăcut vechiul gard și a construit garajul intrând pe proprietatea sa și această conduită și consecință a ei este resortul care i-a determinat să formuleze acțiunea.
Semnele acelei mejdii stabilite convențional nu mai există în prezent și chiar în situația în care ar exista o graniță stabilită convențional, nu există impedimente legale în promovarea unei acțiuni în grănițuire, în situația în care unul dintre proprietarii învecinați are îndoieli cu privire la corectitudinea amplasamentului mejdiei stabilite în modul arătat.
Sunt nefondate și criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată încuviințate reclamanților, având în vedere durata în timp și complexitatea procesului nu se poate pretinde că onorariul achitat de reclamanți imputat în cele din urmă apelanților este nepotrivit de mare față de munca prestată de avocat.
Pentru considerentele arătate mai sus, apelul a fost găsit neîntemeiat și urmează să fie respins în temeiul art. 295, 296 C.pr.civ., păstrându-se în întregime hotărârea atacată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. apelanții căzuți în prezenții vor fi obligați să plătească reclamanților suma de 7740 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de M. I., M. F. M. și SC M. S., împotriva Sentinței civile nr. 13695 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă apelanții să plătească intimaților H. I. și Hatzazi E. suma de 7440 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte,
C. -A. C.
Judecător,
C. -V. B.
Grefier,
C. -S. Ș.
Red.dact.C.B./C.Ț.
7 Ex/_
Jud.fond.I. Taluș
| ← Decizia civilă nr. 217/2013. Servitute | Decizia civilă nr. 3852/2013. Servitute → |
|---|
