Decizia civilă nr. 692/18. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 692 Ședința publică din 18 iunie 2013 Completul compus din:

Președinte: H. I. D., judecător

Judecător: C. N. C. Judecător: DP

Grefier: H. V.

S-a luat în examinare soluționarea contestației în anulare formulată de contestaorul C. A. , domiciliat în Z., str. P., nr. 84, Jud. Sălaj, împotriva Deciziei civile nr. 382/_ Tribunalului Sălaj, având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul contestator

C. A., precum și intimata G. A., lipsă fiind intimații B. E. J.

A. Oszoczki- Ț. și C. J. de P. Sălaj.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform prev. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată.

Se constată depuse la dosar prin registratura instanței, în data de_, întâmpinare, de la filele 13,14,15, precum și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei de la fila 16 din dosar. Totodată, în data de_, recurentul contestator depune de asemenea la dosar prin serviciul registratură, un set de documente de la filele 17- 41 din dosar. Contestatorul depune precizări de la filele 42- 47 din dosar.

Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța pune în discuția părților obiectul contestației în anulare.

Contestatorul arătând că înțelege să conteste decizia pronunțată în recurs în dosarul nr._, respectiv Decizia nr. 382 din_ a Tribunalului Sălaj.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra contestației în anulare.

Contestatorul C. A. solicită desființarea hotărârii instanței de recurs, rejudecarea recursului, admiterea acestuia și a contestației la executare și restituirea pensiei.

Intimata G. A., prezentă la acest termen de judecată, solicită să fie respinsă contestația.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. 2460/84 din_, astfel cum a fost precizată oral în fața instanței la termenul de judecată de azi, contestatorul C. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații G. A.

, B.E.J. A. Oszoczki - Ț. și C. J. de P. Sălaj, anularea Deciziei civile nr. 382 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._ și rejudecarea recursului, cu admiterea acestuia și modificarea Sentinței civile nr.606/_ a Judecătoriei Z., în sensul admiterii contestației la executare.

În motivare, contestatorul face referiri la fondul unor litigii pe care le-a purtat cu intimata G. A., referitoare la proprietatea unor terenuri. Printr-o precizare ulterioară, denumită "Întâmpinare"; (f.13-15), contestatorul arată că în cadrul dosarului de executare, în mod fățiș nelegal, i-a fost reținută din pensie o anumită sumă de bani în favoarea intimatei G. A., deși cu această persoană se află încă în litigiu în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor. Apreciază că până la finalizarea acestora nu se poate vorbi despre o creanță certă și exigibilă. Pentru aceste motive solicită admiterea contestației la executare și restituirea sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie.

Intimații nu au formulat întâmpinare. Prezentă fiind la termenul de judecată de azi, intimata G. A. a solicitat respingerea contestației în anulare.

Examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul admisibilității contestației în anulare și a motivelor pe care aceasta se întemeiază, instanța reține următoarele:

Prin Decizia Civilă nr. 382 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul C. A. împotriva Sentinței civile nr. 606/_ a Judecătoriei Z. .

În considerente s-a reținut, în esență, că prin Sentința civilă nr. 606/_ a Judecătoriei Z. a fost anulată ca netimbrată contestația la executare formulată de contestatorul C. A., în contradictoriu cu intimații G. A., C. J. de P. și B. E. J. A. Oszoczki - T. .

În data de 5 februarie 2013 contestatorul C. A. a înregistrat pe rolul Judecătoriei Z. o contestație la executare formulată în contradictoriu cu intimații

G. A., C. J. de P. și B. E. J. A. Oszoczki - T., prin care a solicitat anularea formelor de executare silită efectuate în baza sentinței civile nr. 3792/2009 pronunțată de Judecătoria Zalău.

Contestatorul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 194 lei, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și de a depune timbrul judiciar în sumă de 0,3 lei. Acesta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege, condiții în care în mod legal și temeinic instanța de fond a invocat excepția netimbrării contestației și în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 a anulat-o ca netimbrată.

Raportat la cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul C. A. împotriva Sentinței civile nr. 606/_ a Judecătoriei Z. .

Această decizie a fost pronunțată irevocabil, în conformitate cu prevederile art.

377 alin.2 pct.4 C.pr.civ..

Potrivit art. 317 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putu fi invocate pe calea apelului sau recursului:

  1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

  2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Din această reglementare rezultă că contestația în anulare este o cale de atac de retractare, iar pentru admisibilitatea ei este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: hotărârea atacată să fie irevocabilă, contestația să se întemeieze strict pe unul dintre cele două motive prevăzute expres și limitativ de lege, iar aceste motive să nu fi putut fi invocate în calea de atac a apelului sau recursului.

În cazul de față cea de-a doua dintre condiții nu este îndeplinită. Astfel, referitor la motivele pe care se întemeiază contestația, acestea nu se circumscriu celor limitativ prevăzute de art. 317 alin.1 C.pr.civ., contestatorul reiterând în motivarea contestației sale apărările de fond invocate și prin contestația la executare, omițând faptul că litigiul său nu a fost soluționat pe fond, ci pe excepția netimbrării contestația la executare fiind anulată ca netimbrată. Așadar, decizia pronunțată în recurs este contestată pentru motive de fond, de netemeinicie și care nu au nicio legătură cu soluția propriu zisă ce s-a pronunțat, de respingere a recursului și menținerea sentinței prin care excepția netimbrării a fost admisă. Motivele invocate de contestator sunt deci contrare celor două cazuri de admisibilitate a contestației în anulare, care privesc nelegalitatea hotărârii, strict sub aspectul încălcării regulilor privind procedura de citare a părților ori al regulilor de necompetență absolută.

Nu sunt îndeplinite în cauză nici condițiile contestației în anulare speciale prevăzute de art. 318 C.pr.civ., decizia pronunțată în recurs nefiind rezultatul unei greșeli materiale. De asemenea, instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs care au avut legătură cu cauza.

În concluzie, nefiind îndeplinite condițiile art. 317 alin.1 C.pr.civ. și nici cele ale art. 318 C.pr.civ., instanța va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C. A. împotriva Deciziei civile nr.382 din_ a tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul

C. A. împotriva Deciziei civile nr. 382/_ a Tribunalului Sălaj. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

H.

I. - D.

C. N. C. DP

H. V.

În concediu de odihnă

În concediu de odihnă

Semnează vicepreședinte

Semnează prim-grefier

DP

C.

D.

Red. H.I./_

Dact._

Jud. fond: C. Niocolae C.; DP; P. A.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 692/18. Contestaţie la executare