Decizia civilă nr. 75/2013. Suspendare executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.75

Ședința publică din data de 20 august 2013

Completul compus din:

Președinte: K. M., președinte instanță

C. D., judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare apelul declarat de debitorul P. L., domiciliat în

Z., str. Crilan, nr.14, bl.N7, ap.5, împotriva sentinței civile nr.1860 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei Z. pronunțată în dosar nr._, având ca obiect suspendare executare art. 300, 319^1, 325 Cod procedură civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei R. E., av. Pășcuță Alexă Vasile fără împuternicire avocațială, lipsă fiind apelantul P. L. și intimata R. E. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că apelul este timbrat.

Reprezentantul intimatei, av. Pășcuță Alexă Vasile depune la dosar împuternicire avocațială (f.51).

Se comunică un exemplar din motivele de apel cu reprezentantul intimatei.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul intimatei, av. Pășcuță Alexă Vasile solicită instanței respingerea apelului declarat de către apelant și a se menține ca temeinică și legală sentința instanței de fond conform motivației inițiale. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L :

Prin sentința civilă nr.1860 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei Z. s-a respins cererea formulată de debitorul P. L. pentru suspendarea executării silite declanșate de creditorul R. E. pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc

"Ciumărnean R. Gabriel"; în dosar execuțional nr. 576/2013.

S-a respins cererea creditorului pentru cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, conform art.700 alin.1 Cod procedură civilă, executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță.

1

Faptul că debitorul a depus mai multe plângeri penale împotriva creditorului, cele mai multe soluționate, de altfel, prin neînceperea urmăririi penale, nu constituie o cauză de suspendare de drept a executării.

Apoi, instanța de judecată poate dispune suspendarea executării, potrivit art. 718 Cod procedură civilă, dacă partea interesată a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul instanței de executare.

Debitorul nu a formulat contestație la executare. Dimpotrivă, demersurile sale repetate care îmbracă forma plângerilor penale tind la contestarea pe fond a creanței constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă și irevocabilă care constituie titlu executoriu și la tergiversarea nepermisă a executării acestei creanțe.

Împotriva acestei sentințe, debitorul P. L. a formulat apel solicitând suspendarea executării silite pe o perioadă de 10 luni sau până la soluționarea celor 3 plângeri penale pe care le-a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău în dosar nr.2468/P/2012, sub nr. de înregistrare 195/VIII/2012 și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou sub nr._ .

În motivarea apelului pe lângă cele trei plângeri penale formulate, apelantul arată că un alt motiv pentru care solicită suspendarea executării silite este că nu a știut că este obligat la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 lei.

În sentința civilă nr.1014/_ este specificat ( fără cheltuieli de judecată), în decizia civilă nr.708, ședința publică din_, a fost respins ca nefondat recursul împotriva sentinței civile .1014/_ la Judecătoria Zalău și nu știe dacă decizia civilă nr.708 este irevocabilă.

  1. ul este nefondat pentru următoarele :

    Executarea silită împotriva debitorului P. L. a început la cererea creditoarei R. E. în temeiul titlului executoriu, decizia civilă nr.708/2012 a T. ui Sălaj și decizia civilă nr.995/2012 a T. ui Sălaj pentru suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

    Conform art.718 alin.1 Cod procedură civilă până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.

    Alin.4 al art.718 Cod procedură civilă prevede trei cazuri în care suspendarea este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă :

    1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;

    2. înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în primă instanță;

    3. debitorul face dovada cu înscria autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.

Invocarea faptului că au fost depuse de debitor trei plângeri penale nu se poate încadra la nici unul din situațiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării.

Pe de altă parte invocarea motivului că petentul nu a știu că este obligat la 1500 lei cheltuieli de judecată nu îl absolvă pe acesta de plata acestora câtă vreme hotărârea judecătorească prin care aceasta a fost obligat la aceste cheltuieli de judecată au rămas irevocabile.

2

Aceste considerente fac astfel ca apelul să fie nefondat, urmând în baza art.480 Cod procedură civilă a fi respins.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

Respinge, ca nefondat apelul declarat de contestatorul P. L. împotriva sentinței civile nr.1860 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei Z. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 august 2013.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

K. M.

C.

D.

V.

V.

Red.KM/_

Dact.VV/_ /4ex. Jud.fond: P. C. Rareș Com. 2 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 75/2013. Suspendare executare