Decizia civilă nr. 777/2013. Validare poprire
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 777/R/2013
Ședința publică de la 14 August 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător D. -I. T. Judecător D. T. Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de recurent F. A. C.
, recurent F. I. N. împotriva sentinței civile nr. 8090/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat P. C. B., intimat SC P. I. DS, intimat B. - G. S.
G. SA - S. C. N., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care T. ul constată că recursul a fost promovat în termen, a fost motivat și comunicat.
Constatându-se că, la data de_, recurentul F. A. C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, T. reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Reține că, prin sentința civilă nr. 8090/_, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția tardivității formulării cererii invocată din oficiu.
A respins ca tardivă cererea de validare poprire formulată de reclamanții
F. A. C. si F. I. N. in contradictoriu cu pârâții P. C. B., SC P. I. DEVELOPMENT S.R.L. si B. -G. S. G. E S.A.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut:
P. C. B. este debitorul reclamanților F. A. C. si F. I. N.
, în temeiul titlului executoriu sentința civilă nr. 14112/2011 a Judecătoriei C.
-N. . In cadrul dosarului execuțional s-a emis poprire in sarcina terțului SC
P. I. DEVELOPMENT S.R.L. in data de_ (f. 38 dos exec.) comunicată in data de_ (f. 42 dos. exec), respectiv în sarcina terțului B. G. S. G. e in data de_ (f. 17 dos. exec), comunicată în data de_ (f. 48 dos. exec.).
Terții erau datori să se conformeze solicitărilor executorului începând cu data primirii somațiilor,_ respectiv_ in caz contrar, in termen de 3 luni, reclamanții aveau posibilitatea de a sesiza instanța de judecata pentru validarea popririi, conform dispozițiilor art. 460 al. 1 C.pr.civ. Termenul de 3 luni stabilit lege pentru terțul B. G. S. G. e a început să curgă din data de_ si s-a împlinit in data de_ iar pentru tertul SC P. I. DEVELOPMENT S.R.L. din data de_ si s-a împlinit in data de_ .
Prezenta cerere de validare a popririi a fost înregistrata pe rolul instanței la data de _
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs contestatorii
, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței atacate, cu consecința respingerii excepției tardivității și admiterii cererii de validare.
În motivare se arată că soluția asupra excepției este eronată, raportat la interpretarea conținutului art. 460 C.pr.civ.
Sintagmele terțul poprit trebuia să consemneze și creditorul poate sesiza sunt relevante în stabilirea naturii imperative sau dispozitive a normelor și implicit a termenului la care se referă.
Este imperativă norma care stabilește termenul de 15 zile în care terțul poprit trebuia să consemneze suma poprită și este dispozitivă norma care stabilește termenul de 3 luni în care creditorul poate sesiza instanța pentru validarea popririi.
Consideră că termenul în care se poate formula astfel de cerere este termenul general de prescripție de 3 ani.
În drept au fost invocate disp. art. 304 ind.1, 452 C.pr.civ. Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, cu respectarea principiului disponibilității, T. ul în temeiul art. 312 C. pr.civ., îl va respinge pentru următoarele considerente
:
Din interpretarea art. 460 alin.1 C.pr.civ. rezultă că în cazul neexecutării obligației impusă terțului poprit, creditorul poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. Acest principiu se aplică oricărei cereri formulate de părți. Pentru validarea popririi, legiuitorul a avut în vedere necesitatea unei acțiuni a creditorului materializată sub forma unei cereri ce se impune a fi exercitată de către creditor.
Rămâne la dispoziția creditorului conduita pe care înțelege să o adopte, însă pentru materializarea ei, sub forma unei cereri de validarea popririi, legiuitorul a defipt un termen de 3 luni în care trebuie formulată, respectiv de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă.
Termenul de 3 luni prev. de art. 460 alin.1 C.pr.civ este un termen de prescripție special, dispozițiile legale care reglementează prescripția fiind dispoziții imperative.
Având în vedere data la care au fost comunicate terților popriți obligațiile decurgând din executarea silită, se poate aprecia că cererea nu a fost formulată în interiorul termenului de prescripție, excepția tardivității fiind corect soluționată.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de F. A. C. și F. I. N. împotriva sentinței civile nr. 8090/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de F. A. C. și F. I.
N. împotriva sentinței civile nr. 8090/_, pronunțată în dos. nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 August 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. -I. T. | Judecător, D. T. |
Grefier, L. M. |
L.M. 20 August 2013 Red./Dact. DT/LM
2 ex./_
Judecător fond: D. Viorica P. ovici
← Încheierea civilă nr. 172/2013. Validare poprire | Decizia civilă nr. 754/2013. Validare poprire → |
---|