Decizia civilă nr. 79/2013. Încuviințare executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. SĂLAJ
- SECȚIA CIVILĂ -
Dosar nr. _
Operator date nr. 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr. 79/2013
Ședința publică din data de 13 Septembrie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE: K. M., președinte tribunal JUDECĂTOR: D. G., președinte secție civilă
H. A., grefier
S-a luat în examinare apelul formulat de creditoarea S.C. E. K. R. S.
, cu sediul social în București, b-dul Dimitrie Pompei, nr. 10/A, Connect Business Park, clădirea C-3, et. 7, cu sediul procesual ales la B. Regional C. -
N., strada București, nr. 16, etaj 3, județul C., împotriva Încheierii civile nr. 842/C/_, pronunțată de J. Z., în dosarul nr._, având ca obiect - încuviințare executare silită - .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-au depus taxele judiciare de timbru și timbru judiciar fila 10 din dosar, procedura de citare este legal îndeplinită cauză se află la primul termen de judecată, apelanta-creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
Instanța raportat la obiectul cererii și a documentelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin Încheierea civilă nr. 842/C/_ a Judecătoriei Z., s-a respins cererea petentul B. E. J. C. R. G. , având ca obiect încuviințarea executării silite solicitată de creditorul S.C. E. K. R. SRL ( cesionar al dreptului de creanță deținut de către cedentul BRD Finance IFN S.A. conform Contractului de Cesiune de Creanțe nr. 22 din_ ) cu sediul procesual ales la B. Regional C. -N., împotriva debitorului V. V. D.
, în baza titlului executoriu CONSTÂND ÎN Contract de Credit nr. 510371872 din_ .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în speță, Contractul de Cesiune de Creanțe nr. 22 din_ încheiat între debitor și BRD Finance IFN
S.A constituie titlu executoriu ce îndeplinește condițiile legale pentru a se dispune în baza lui încuviințarea executării silite însă în nu s-a făcut dovada faptului că creanța cuprinsă în acest titlu executoriu se află în prezent în patrimoniul S.C. E.
1
K. R. SRL fiind o creanță certă deținută de către creditoare, condiție care reiese din interpretarea art.665 alin.5 pct.4 Cod procedură civilă, atâta timp cât Contractul de Cesiune de Creanțe nr. 22 din_ nu probează faptul că această creanță deținută de BRD Finance IFN S.A. împotriva debitorului în cuantumul ce reiese din titlu executoriu Contractul de Credit nr. 510371872 din_ a fost cesionată către S.C. E. K. R. SRL.
Împotriva acestei sentințe creditoarea S.C. E. K. R. S. București a declarat apel arătând că :
Deoarece debitorul, nu a achitat creditul, în termenul stabilit în contract, BRD Finance IFN SA a cesionat creanța reprezentând credit, dobândă și comisioane aferente ce rezultau din contractul de credit, către societatea S.C. E.
R. SRL, care acționează în nume propriu pentru efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării creanței reprezentând credit neachitat, penalități de întârziere, dobânda și comisioane aferente ce rezultau din contractul de credit.
ul este nefondat pentru următoarele :
Cererea de încuviințare a executării silite a fost formulată de creditoarea
S.C. E. K. R. S. în calitate de cesionar al dreptului de creanță deținut de către cedentul BRD Finance S.A. conform Contractului de cesiune de creanțe nr. 22/_, prin B. E. J. C. R. G. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului V. V. D., în baza titlului executoriu constând în Contractul de Credit nr. 510371872 din_ .
Conform art. 632 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Cesiunea de creanță este o modalitate de transmitere a obligațiilor în formă convențională, prin care un creditor ( cedent ) transmite o creanță a sa unei alte persoane ( cesionar), debitorul creanței fiind obligat față de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităților de opozabilitate a acestei operațiuni.
Pentru a putea produce însă efecte între debitorul cedat și cesionar, cesiunea de creanță trebuie notificată debitorului cedat, doar astfel acesta devine obligat față de cesionar pentru valoarea nominală a creanței, păstrând natura și garanțiile acesteia.
De asemenea pentru punerea în executare a unei garanții reale mobiliare este obligatorie respectarea formalităților prevăzute de Titlul VI din Legea nr. 99/1999 referitor la modul de constituire, înregistrare în Arhiva Electronică de Garanții Rele Mobiliare, precum și investirea cu formulă executorie a contractului de cesiune de creanță.
Fiind îndeplinite impedimentele prevăzute de art. 665 alin. 5 pct. 3 Cod procedură civilă, în mod întemeiat prima instanță a respins cererea privind încuviințarea executării silite, iar astfel apelul creditoarei apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L E G I I ,
D E C I D E :
2
Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea S.C. E. K. R. SRL BUCUREȘTI, împotriva Încheierii civile nr. 842/C/_ a Judecătoriei Z. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
K. M. D. G. H. A.
Red. K.M. / _
Dact. H.A./_ / 5 ex. Jud. fond: R. I. R.
3
← Decizia civilă nr. 145/2013. Încuviințare executare silită | Decizia civilă nr. 378/2013. Încuviințare executare silită → |
---|