Decizia civilă nr. 8/2013. Revendicare imobiliară
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/A/2013
Ședința publică din data de 24 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N. JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare, după recalificarea căii de atac, apelul civil declarat de pârâtul L. L. împotriva sentinței civile nr.6105 din 5 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița, având ca obiect revendicare imobiliară .
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 24 ianuarie 2013.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.6105/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar cu nr. de mai sus s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții S. D. și S. N., în contradictoriu cu pârâtul L. L. și, pe cale de consecință s-a stabilit limita de demarcație între proprietatea reclamanților și cea pârâtului pe linia dată de punctele A-B-C-D-E-F-G (varianta 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză conform planului de situație de la fila 63); a fost obligat
pârâtul L. L. să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 24 m2 teren situat în intravilanul localității D., nr. adm. 143, compus din S1 (2 m2ocupată prin construirea streșinii casei pârâtului spre terenul reclamanților) + S2 (4 m2, din care 2 m2ocupată prin extinderea casei de locuit, iar 2 m2prin streașina extinderii casei de locuit) + S3 (18 m2, din care 11 m2ocupată prin refacerea șopronului, iar 7 m2ocupată prin streașina șopronului refăcut), obligându-l în același timp pe pârât să predea către reclamanți în liniștită posesie și folosință terenul intravilan ocupat de el în suprafață de 24 m2, abținându-se pe viitor de la orice acte de tulburare a posesiei reclamanților; a fost obligat pârâtul la ridicarea construcțiilor extindere casă de locuit și refacere șopron, edificate parțial pe suprafața de 24 m2teren intravilan pentru care a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților; a fost obligat pârâtul la plata în parte a cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1.500 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele.
Probatoriul administrat în cauză (înscrisuri extrase CF) evidențiază faptul că proprietatea reclamanților este în suprafață de 1.543 m2, iar cea a pârâților este în suprafață de 2.005 m2. Măsurătorile efectuate de expert au stabilit însă că folosința suprafețelor este de 1.503 m2pentru reclamanți și de 2.018 m2pentru pârâți, astfel că raportat la suprafețele celor 2 (două) proprietăți vecine, ținându-se cont și de deficitul de teren existent față de suprafețele înscrise în CF (1.503 m2
+2.018 m2=3.521 m2față de 1.543 m2+2.005 m2=3.548 m2), deficitul fiind imputat ambelor proprietăți proporțional, instanța apreciază că linia de demarcație se impune a fi stabilită pe linia dată de punctele A-B-C-D-E-F-G (varianta 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză conform planului de situație de la fila 63), respectându-se în acest fel atât dreptul de proprietate al
reclamanților, cât și dreptul de proprietate al pârâtului.
Susținerile pârâtului în sensul că limita dintre cele două proprietăți ar trebui să fie dată de folosința actuală (varianta II) nu poate fi primită, întrucât într-o asemenea ipoteză suprafața deținută de pârât ar depăși, conform măsurătorilor efectuate de expert, suprafața de 2.005 m2, în condițiile în care reclamantul deține cu 40 m2mai puțin teren decât suprafața înscrisă în CF. Prin urmare, a admite o asemenea ipoteză ar contraveni evidențelor din cărțile funciare. Mai mult, martorii audiați
în cauză relevă faptul că între cele 2 (două) proprietăți nu a existat un gard despărțitor pe linia construcțiilor case de locuit învecinate, acestea fiind practic lipite una de cealaltă, astfel că modernizarea și renovarea casei de locuit a pârâtului putea conduce la ocuparea unei suprafețe redusă ca dimensiuni din proprietatea vecină. În orice caz, varianta 1 de imputare a deficitului de teren față de suprafața menționată în CF-uri ambelor proprietăți este una echitabilă, preferabilă variantei în care pârâtul ar păstra proprietatea asupra întregii sale suprafețe de teren aflată în folosința sa acutală.
În mod corelativ admiterii liniei de demarcație din varianta I, instanța a admis și celelalte pretenții ale reclamanților ce decurg din respectarea dreptului de proprietate al acestora, cu mențiunea că întinderea suprafeței pentru care a fost admisă revendicarea este de 24 m2, așa cum a fost stabilită potrivit expertizei tehnice, și nu de 40 m2, așa cum au solicitat prin cerere reclamanții, context în care a fost admisă în parte cererea reclamanților și obligat pârâtul la ridicarea construcțiilor extindere casă de locuit și refacere șopron, edificate parțial pe suprafața de 24 m2teren intravilan pentru care a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților.
Față de cele expuse,s-a admis în parte cererea reclamanților, iar în temeiul art. 276 C.proc.civ., a fost obligat pârâtul la plata în parte a cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 1.500 lei, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva hotărârii expuse a declarat apel, în termen legal, pârâtul L. L. ,
solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul stabilirii liniei despărțitoare potrivit folosinței actuale, respectiv variantei propuse în Completarea raportului de expertiză a expertului P. Viorel pe aliniamentul J-K-L-M-N-P-Q-R-S-T-U descrisă în planșa nr.8 și respingerea capetelor de cerere din acțiunea introductivă privitoare la revendicarea suprafeței de 24 m.p. și ridicarea construcțiilor extindere casă de locuit și refacere șopron pretins edificat parțial pe cei 24 m.p., precum și compensarea cheltuielilor de judecată în fond, cu cheltuieli de judecată în apel, pentru următoarele motive.
Instanța de fond, pentru a alege varianta nr.I de stabilire a liniei de hotar pleacă de la o premisă teoretică a împărțirii între cei doi proprietari a deficitului de teren constatat la cele două proprietăți.Doar că nu ține cont de faptul că pârâtul avea reconstituit dreptul de proprietate asupra 2.074 m.p. și lui i-a fost redusă această suprafață la 2.005 m.p. cu ocazia întabulării titlului în anul 2010. Ori, la acea dată a întabulării erau edificate toate construcțiile și întabularea pe cei 2.005 m.p. s-a făcut având în vedere această configurație a terenului, aspect de care instanța de fond nu a ținut cont și a modificat-o nelegal prin actuala hotărâre .
Dar, instanța de fond nu a ținut cont în nici o măsură nici de declarațiile martorilor audiați în cauză, care la unison au declarat că pârâtul când și -a refăcut casa, care inițial avea perete comun cu casa veche a reclamantului a facut-o mai înspre interiorul curții sale cu cca. 70-80 cm. Ba mai mult, declarațiile martorilor sunt răstălmăcite, prin sentință reținându-se că martorii audiați în cauză relevă faptul că între cele 2 (două) proprietăți nu a existat un gard despărțitor pe linia construcțiilor case de locuit învecinate, acestea fiind practic lipite una de cealaltă, astfel că modernizarea și renovarea casei de locuit a pârâtului putea conduce la ocuparea unei suprafețe redusă ca dimensiuni din proprietatea vecină." ( ? ) Ori, martorii:l.-M. N., care a lucrat atât la edificarea casei cât și la extinderea (în lungime) a anexelor gospodărești arată că în ce privește anexele gospodărești acestea se află amplasate pe aliniamentul unui cuptor (constatat și de instanță cu ocazia cercetării locale), cuptor care era pe același amplasament și în anul 1980. Precizăm că aces t cuptor este de prin anii 1955-1960 și nici o anexă nu se află mai înspre proprietatea reclamantului decât acest cuptor. Mai arată martorul că "la extinderea anexelor am păstrat aceiași limită față de proprietatea reclamantului, toate edificatele fiind efectuate în curtea pârâtului.." Acest martor ocular și prezent la edificarea anexelor arată că deoarece tălpile vechi ale anexelor erau de lemn și putrezite au turnat benton în locul lor, dar pe același amplasament "având grijă ca lățimea betonului să revină spre curtea pârâtului pentru a nu afecta proprietatea reclamantului".Cu privire la casa pârâtului refăcută în anul 1980, arată același martor, că inițial casa veche a reclamantului, care a rămas în picioare și casa
pârâtului veche erau lipite una de alta, dar la refacerea casei pârâtului s-a impus păstrarea unei distanțe de 70 cm ceea ce a făcut ca să edifice casa pârâtului cu 1 m.l. mai înspre curtea sa. Ba mai mult, acest martor arată că în zona anexei din BCA a fost o clădire veche pe care el personal a demolat-o și a edificat actuala construcție din blocuri de BCA pe același amplasament. Ori, în prezența unei asemenea declarații, făcută de o persoană onestă, cinstită și care personal a lucrat la ceste construcții este de neînțeles cum se poate pronunța o sentință care dispune să tai 20-30 cm din spatele casei și anexelor.De altfel, nimic nu justifică o asemenea soluție decât o idee fixă că diferența de teren din suprafețele înscrise în c.f. (ambele părți având mai puțin ) să se împartă între ele. 2.-Martora Prislopan Garofița vecină cu imobilul în litigiu după ce confirmă că vechile construcții erau lipite una de alta precizează fără urmă de îndoială că pârâtul și-a edificat în 1981 actuala casă mai înspre interiorul curții sale. Tot această martoră confirmă că acel cuptor dintre anexele gospodărești nu știe exact când a fost făcut, dar oricum îl știe așa de peste 20 de ani. 3.- Martora L. Ana, vecină cu imobilele din litigiu și mama ei, nașa de botez a reclamantului, arată că ea cunoaște de foarte mulți ani ambele proprietăți și că:inițial casele erau lipite una de cealaltă; în anul 1981 pârâtul demolând casa și-a făcut actuala casă lăsând un loc liber între cele două case (lucru ce nu se putea decât prin retragerea casei sale înspre interiorul curții lui deoarece vechea casă a rămas până în 2010 când și-a construit reclamantul actuala casă, n.n.), -celelalte anexe în continuarea casei nu au fost afectate de lucrări, ele ramând așa cum au fost;-retragerea casei pârâtului a fost de 50 -80 cm.;-cuptorul din gospodăria pârâtului este mult mai vechi decât casa nouă, fiind edificat prin anul 1960 și că acest cuptor a rămas pe același amplasament fară a suferi modificări și că:-reclamantul și-a edificat noua casă în urmă cu 3 ani, iar acoperișul ei se întinde mai mult decât casa inițială înspre proprietatea pârâtului (fapt constatat și de instanța de judecată cu ocazia cerceării locale, deși casa pârâtului este spre interiorul curții sale cu 70-80 cm ?). Și martorul reclamantului, Tuțura Petru, persoană ce locuiește în D., arată că inițial cele două case erau lipite, că pârâtul și-a edificat casa spre interiorul curții sale cu 40-50 cm și din câte știe el cuptorul (evident și celelalte anexe ce sunt pe același aliniament) a rămas pe vechiul amplasament. Mai arată că nu au existat până acum litigii între părți și că exista un gard despărțitor între cele două proprietăți cu o portiță la mijloc. Ceilalți doi martori ai reclamantului sunt tineri, lucrează la Primărie, fiind vecini cu reclamantul și nici unul din ei nu este din localitate (unul fiind din Budacu de Sus și altul din Satu Nou) neavând cunoștințe despre situarea anterioară a imobilelor. Ceea ce este remarcat de toți martorii, de expert (pct.F) constatat și de instanță și necontestat de părți este acel gard de sârmă situat în continuarea anexelor pârâtului (și la cea 20 -30 cm înspre curtea reclamantului) și care constituie linia de mejdă dintre grădinile părților.Ori, dacă tragem o linie imaginară de la acest punct necontestat de părți la colțul casei r eclamantului aflată pe linia despărțitoare a proprietăților (casa pârâtului actuală fiind spre interiorul curții sale cu 70 + 80 cm) constatăm că toate anexele pârâtului sunt spre interiorul curții sale și cel care ocupă o porțiune de teren dintre cele două case este reclamantul și nu pârâtul.Aceasta este singura modalitate corectă de a stabili linia despărțitoare dintre cele două proprietăți deoarece sunt două puncte fixe necontestate de părți sau dovedite ca certe, respectiv punctul F unde începe gardul de sârmă despărțitor al grădinii și fostul punct de întâlnire (peretele comun) a celor două vechi construcții.
Plusul sau minusul suprafeței uneia sau alteia dintre părți nu au nici o relevanță în situația de față pentru stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți în fața unor dovezi eclatante a vechii linii despărțitoare.Se pune chiar întrebarea cum reclamantul nu a avut nici o reacție atunci când s-au edificat acele anexe și răspunsul nu este decât acela că ele erau edificate pe vechiul amplasament și nu exista nici un motiv de nemulțumire. Cu ocazia edificării noii case reclamantul a constatat că îi lipsesc cca. 40 m.p. și a găsit prilejul de a-1 șicana pe pârât și eventual să-i ia de la acesta . Oricum, este de neînțeles cum o instanță de judecată a putut pronunța o asemenea soluție și acesta, apreciază pârâtul, doar prin neglijarea declarațiilor de martori și în realizarea unei idei abstracte de echitate.In varianta din Completarea raportului de expertiză se respectă vechea linie de mejdă potrivit folosinței, pârâtul ar avea mai puțin cu 1 m.p. decât are intabulat, dar cu 75
m.p. mai puțin decât în titlu de proprietate, iar mejda fiind pe aliniamentul construcțiilor, i-ar rămâne reclamantului porțiunea de teren cu care s-a retras pârâtul spre interiorul curții sale când a edificat noua casă. În această variantă, oarecum și ea păgubitoare pentru pârât, s-ar evita aberanta dispoziție de a demola un perete din anexele gospodărești ale pârâtului fără nici o justificare. Potrivit acestei variante se impune respingerea capetelor de cerere privitoare la revendicare (cartea funciară nu garantează suprafața) și de demolare a construcțiilor. Consideră că în aceasta situație se impune și reconsiderarea cheltuielilor de judecată din fața instanței de fond.
In drept invocă disp.art. 282 și următoarele Cod Procedură Civil și ale art. 274 Cod Procedură Civilă.
Intimații reclamanți S. D. si S. N. au formulat întâmpinare(f.18-20)
prin care solicită respingerea apelului ca nefondat si păstrarea in totalitate a sentinței atacate, in baza disp. art.296 cod proc. Civ; obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata suportate de ei in apel, in baza disp art.298 rap. la art.274 Cod pr.civ..
In memoriul cuprinzând motivele de apel, se retine ca instanța a pronunțat sentința pornind de la premisa greșita a impartirii deficitului de teren, neretinandu-se ca apelantul a avut reconstituit prin eliberarea titlului de proprietate o suprafața de 2074 mp- evident reconstituire scriptica . Cand si-a intabulat dreptul de proprietate in Cf apelantul a dat o declarație notariala prin care arata ca este de acord cu intabularea suprafeței de 2005 mp, cat are de fapt in realitate si cat folosește ( anterior extinderii inspre intimați). La momentul efectuării expertizei topo, expertul arata ca apelantul folosește acum 2018 mp. De unde apare suprafața de 13 mp in plus? Evident de la ei - reclamanții! In schimb se ignora total faptul de către apelanți ca in cartea funciara 1507 D., nr. top 93/2 si 94, intimații au inscrisa suprafața de 1543 mp, dar in realitate folosesc o suprafața mai mica * 1529 mp, intrucat apelantul a inteles sa- si extindă locuința si pe terenul lor, edificând din BCA o constructie-camera. De altfel, expertul topograf anexează raportului de expertiza o serie de planșe fotografice unde se observa ca de la horn, urmează o construcție noua. Se observa zidul inițial al casei si ulterior construcțiile noi edificate d-a lungul metei, respectiv "ieșiturile" din configurația inițiala a terenului.
Apelantul critica faptul ca instanța nu a ținut cont de declarațiile martorilor-declaratii evident subiective si in mare parte confuze, dar nu sunt aduse nici un fel critici la raportul de expertiza si apoi completarea la raport a fost insusita de catre acesta.
Pe de alta parte, la fondul cauzei, inițial apelantul a încercat sa inducă in eroare instanța, arătând ca in urma cu trei ani, dupa un incendiu i-au ars anexele gospodărești si le-a refăcut pe vechiul amplasament. Aspect total neadevarat in ceea ce privește aceste anexe. In urma incendiului i-au fost afectate anexele invecinate cu Gherasim Cojoc si nu anexele învecinate cu intimații. Apoi se susține ca s-a edificat casa mai spre interiorul curții cu 70 cm . Si atunci despre extinderea din BCA, pe care intimații, pentru a construi casa a trebuit efectiv sa o ocolească, modificandu-și ei configurația casei, ce poate indica apelantul?! Dupa ce aceste susțineri nu au mai avut suport, apelantul a solicitat audierea martorului M. loan, proprietarul inițial al imobilului inimaților. Dar, la termenul din 17 mai 2011 este prezentat martorul M. N., un asa zis constructor, care a lucrat pentru apelant. Desi intimații s-au opus la audierea acestui martor, fiind convinși ca nu cunoaște aspecte relevante si insistând sa fie prezentat cel incuviintat inițial, instanța a procedat totuși la audierea acestuia, dar s-a convins ca aceasta nu cunoaște aspecte care sa duca la lămurirea cauzei. Singurele probe relevante au fost planșele fotografice depuse de intimați in care se vede clar zidul vechi al casei si extinderea ulterioara, aceste aspecte fiind verificate si de instanța la cercetarea locala efectuata, precum si raportul de expertiza topografica întocmit in cauza. Se susține de asemenea ca intre proprietăți a existat si de altfel exista un gard despărțitor. Arată că ei nu au contestat in nici un fel acest aspect, dar gardul despărțitor exista dupa anexe. Arată că nu pot impartasi opinia apelantului in sensul de a trage o linie imaginara de la punctul necontestat de parti (coltul casei noastre) intrucat terenurile au o forma neregulata si nu una dreapta. De altfel, din planul de ansamblu se observa configurația terenurilor. Martorul M. N., propus de catre apelant indica de altfel faptul ca intre cele doua proprietăți: "exista gard de sarma ce incepe dupa ce se termina construcția, in fata neexistand gard despărțitor", in fapt gardul de sarma exista numai in spatele construcțiilor. Mai arata acest martor ca are cunoștința despre un cuptor, din anii 1960 dar, instanța a observat la cercetarea locala ca betonul de sub cuptor are un aspect "mult mai apropiat de
timpurile noastre" si nu arata atat de vechi precum, se susține. De altfel, acesta este un considerent pentru care instanța nu a avut in vedere declarațiile de martori, nici ale martorilor propuși de intimați,dar si nici cei propuși de apelant, pentru ca acestea nu concorda cu realitatea.
In ceea ce privește intrebarea apelantului ca intimații nu au avut nici o reacție cand acesta a construit, răspunsul este acela ca desi avertizați apelantul cat si constructorul de fapt( fiul apelantului) sa nu se extindă pe proprietatea lor, aceștia au ignorat solicitările intimaților iar in urma sesizărilor făcute de către ei la Primăria D., răspunsul a fost sa se indrepte către instanța de judecata.
Arată că nu pot fi in mod categoric de acord cu cea d-a doua varianta intocmita de expert, adică aceea de stabilire a metei pe punctele J-K-L-M-N-U-O-P-S-T-U, intrucat aceasta este efectuata pur ipotetic, fara suport real. Aceasta varianta depășește de fapt suprafața deținuta si intabulata in prezent de către apelant, iar suprafața lor a intimaților ar trebui diminuata cu cel puțin 40 mp, lucru absolut de neinchipuit. E lesne de inteles de ce prefera apelantul aceasta varianta intrucat astfel ar acoperi " extinderea" din BCA nemaifiind necesara demolarea iar intimații ar fi si mai mult păgubiți pierzând si mai mult teren decât ceea ce au inscris in cartea funciara.
La termenul de judecată din data de_, după discutarea prealabilă în condiții de contradictorialitate, a naturii căii de atac, aceasta a fost recalificată apel, văzând că obiectul principal al pricinii deduse judecății este grănițuirea a două imobile limitrofe și caracterul subsecvent al pretenției de revendicare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor apelului, tribunalul reține următoarele.
În rezolvarea dată pretenției de grănițuire a imobilelor învecinate, determinantă și pentru soluționarea cererilor accesorii de revendicare și desființare a construcțiilor edificate fără acord pe porțiunea de teren ce nu este proprietatea constructorului, judecătoria a pornit în esență de la premisa că deficitul de suprafață dintre cea scriptică și cea efectiv aflată în folosință trebuie imputat ambelor proprietăți proporțional, astfel încât s-a adoptat soluția delimitării diferită de cea corespunzătoare modului de folosința, pe aliniamentul punctelor A-C-C-D-E-F-G colorat cu verde de expertul tehnic pe planul de situație atașat la dosar f.63, cu consecința admiterii cererii de revendicare a suprafeței de 24 mp evidențiată cu culoarea galbenă pe care sunt amplasate parte din extinderea casei de locuit și anexele gospodărești aparținând pârâtului L. L. .
Dezlegarea dată nu poate fi însă integral însușită, criticile apelului fiind fondate în parte.
În discuție este grănițuirea imobilelor învecinate aparținând litiganților, amplasate în localitatea D. la nr. 144-gospodăria reclamanților S. N. și D. - și la nr.143-gospodăria pârâtului L. L. .
Proprietatea primilor, achiziționată în anul 2007 prin contract de vânzare-cumpărarea autentic, f.128, viza o casă de locuit și grădina aferentă în suprafață de 1543 mp, înscrise în c.f. 1057 D. nr. top 93/2, 94 (f. 119-121), devenit c.f. 25203 D. (f.122-123). Construcția a fost demolată pe parcursul procesului, în anul 2010, fiind edificată o nouă locuință, pe un amplasament distinct, în condițiile autorizării de către administrația locală.
Secundul este proprietarul tabular al imobilelor casă și teren în suprafață de 1998 mp. identificate inițial în c.f. 473 nr. top 95,96, transpus în c.f. 25092 (f.17-19). La începutul anilor 1980 construcțiile casă de locuit și anexe au fost refăcute, iar în anii 2000 modernizate și extinse. Urmare a reconstituirii dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar, pârâtului i s-a eliberat titlul de proprietate nr 72132/2001(f.20) prin care i se atribuie în intravilan suprafața de 2074 mp., cu toate acestea, cu ocazia întabulării actului, beneficiarul și-a exprimat acordul înscrierii dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mică, de 2005 mp, individualizată de expertul Vintilă N. și al cărei amplasament este stabilit în schita întocmită de acesta atașată la f. 137, configurația terenului incluzând integral, la limită noile edificate. Astfel dreptul de proprietate
al pârâtului este înscris în c.f. 25135 D., cu aceleași nr. top, în care sunt descrise noile edificate și suprafața terenului de 2005 mp (f.40-41).
Din coroborarea dovezilor cauzei ( planuri de situație ale celor două gospodării din anul 1975-f.21 și din anul 1982-f.22, depozițiile testimoniale ale martorilor audiați de instanța de fond la solicitarea reclamanților: Nuțiu A. Sorin-f.110-111, M. Grigore-f.146 și Iurmann Țuțura Petru-f.156-157 și a pârâților: f.M. N. -f.112-113, Prislopan Garofița-f.142 și Leoaca Ana- f.147-148, înscrisurile eliberate de primăria din localitate în anul 2007-f.30-36, planșele foto din plicul depus la dosar f. 37 și anexate raportului de expertiză tehnică topometrică la f. 78-87, răspunsurile litiganților la interogatoriile luate-f.101-102 și constatările instanței de la fața locului consemnate în procesul-verbal cusut la f. 109) tribunalul reține că inițial casele de locuit învecinate aveau un perete comun, că în anii 1980 locuința pârâtului a fost refăcută fiind retrasă cu aproximativ 70 cm în interiorul proprietății, aspect neechivoc demonstrat de cele două planuri de situație și depoziția constructorului și a vecinilor . În toamna anului 2007 anexele gospodărești ale pârâtului, de pe latura opusă celei litigioase, au fost distruse într-un incendiu ce a afectat construcțiile din vecinătatea respectivă, afectând trei gospodării. Pe parcursul soluționării cauzei, în cursul anului 2010 a fost demolată de către reclamanți construcția achiziționată și construită o nouă locuință.
Inițial granița proprietăților limitrofe a fost reprezentată de fostul perete comun și în continuare de gardul delimitator al celor două grădini, care și-a schimbat amplasamentul parțial prin desființare în anii 2000 pe o primă porțiune, pe care s-au executat de către pârâtul lucrările de extindere și modernizare a construcțiilor. Gardul existent în prezent respectă traseul anterior, litiganții agreînd că le delimitează corespunzător fondurile deținute.
Obiect de controversă face așadar doar traseul graniței de la strada principală și până la gard, dintre punctele A și F evidențiate în raportul de expertiză întocmit de expertul P. Viorel pe schița atașată la dosar f.63, fiind necontestat de vecini că de la punctul F în continuare până la capătul parcelelor mejduirea trebuie menținută conform folosințelor. Reclamanții susțin varianta de grănițuire încuviințată de prima instanță, pe traseul punctelor A-B-C-D-E-F colorat cu verde pe planul de detaliu menționat al planului de ansamblu de la f. 62, în care pârâtul trebuie să elibereze porțiunea de 24 mp. evidențiată cu culoarea galbenă, iar pârâtul dorește varianta de delimitare corespunzătoare folosinței actuale, respectiv avându-se în vedere picurul streșinii edificatelor sale existente -f.60. Vreo altă variantă de grănițuire nu s-a solicitat de litiganți, astfel încât raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul P. Viorel a satisfăcut cele două obiective.
Granița proprietăților limitrofe trebuie însă determinată pe porțiunea litigioasă de punctele 320-297-298-292-296(E)-F evidențiate în planul de detaliu atașat la dosar f. 63, în continuare având traseul gardului existent din planul de ansamblu de la f. 62, așadar într-o variantă parțial distinctă de cea stabilită de prima instanță .
Este adevărat că în varianta agreată de instanța de fond întinderile proprietăților limitrofe după delimitare sunt distincte de actualele folosințe, însă sunt diferite și față de suprafețele scriptice menționate în cărțile funciare. Din această perspectivă, chiar dacă argumentul echității relativ la necesitatea suportării proporționale a deficitului existent trebuie avut în vedere, el nu poate primi valențele exclusiviste acordate de prima instanță. Optica diferită este impusă de obligativitatea luării în calcul a tuturor circumstanțelor pricinii: configurația proprietăților învecinate atestată de schița medalion c.f. (f.66), amplasamentul edificatelor noi și vechi, fiind certă retragerea, în anii 1980, a construcției de către pârâtul L. L. în interiorul fondului său față de vechea demarcație necontestată reprezentată de fostul perete comun al locuințelor cu aproximativ 70 cm . Totodată se reține și negarantarea suprafeței înscrise în cartea funciară de către aceasta, precum și, în contextul inexistenței schiței de punere în posesie a pârâtului conform legii fondului funciar, că întabularea dreptului său de proprietate, cu titlu de reconstituire, s-a făcut în baza unui raport de expertiză
extrajudiciar întocmit de expertul Vintilă N., acte neopozabile reclamanților. Din acest punct de vedere nu se poate acorda relevanța prioritară acestui argument afirmat de pârâtul-apelant în susținerea tezei conform căreia grănițuirea trebuie să corespundă exigenței conformității cu configurația imobilului stabilită în schița întocmită de acest expert, ce a stat la baza celei mai recente întabulări proprii, pentru considerentul arătat. Se confirmă în același timp că documentația respectivă reflectă modul actual de folosință rezultat după executarea în anii 2006-2007 de către pârât a lucrărilor de extindere și modernizare a construcțiilor, însă nu subzistă nici un motiv de adoptare a acestei variante de mejduire pe porțiunea litigioasă, susținută de pârâtul-apelant, cât timp utilizarea suprafeței de teren afectată de lucrările respective a devenit controversată încă de la executarea lor, reclamanții nemulțumiți adresându-se întâi verbal administrației locale, tocmai pentru motivul încălcării de către pârât a limitei anterioare agreată de proprietarii vecini.
Din examinarea coroborată a tuturor probelor, înainte enumerate, edificatoare fiind și planșele foto depuse la dosar ce evidențiază și materialele de construcție utilizate la extinderea și modernizare, avându-se în vedere că la momentul întocmirii raportului de expertiză nu mai exista nici vechea construcție de pe terenul reclamanților, demolată, aceștia reconstruind o altă locuință cu alt amplasament, rezultă cu evidență că în raport de configurația imobilelor terenuri limitrofe, delimitarea lor conformă (determinată de fostul peretele comun al locuințelor, iar în continuare de gardul vechi) a fost încălcată de pârât cu ocazia lucrărilor de extindere și modernizare a edificatelor sale, însă nu pe întreaga porțiune de 24 mp cum a conchis prima instanță, ci doar pe cea de 2 mp, respectiv 17 mp afectată în anii 2006-2007 de extinderea casei de locuit realizată din BCA (porțiunea dintre peretele exterior din BCA și aliniamentul picurului streșinii acoperișului), respectiv modernizarea anexelor gospodărești din lemn (porțiunea dintre aliniamentul punctelor E- F și al picurului streșinii anexelor) .
Unitar s-a confirmat că doar în prima sa parte meta este în linie dreaptă (fostul perete comun), traseul următor neavând o asemenea caracteristică, în care sens schița medalion atașată la dosar f.66 fiind edificatoare, considerent ce exclude luarea în calcul a ipotezei susținută de apelant, aceea a delimitării în linie dreaptă de la colțul casei reclamantului la punctul F de la care pornește gardul existent (necontestat) pentru acest motiv, suplimentar reținându-se că și în varianta afirmată în apel picurul streșinii anexelor modernizate încalcă meta propusă, pe de o parte, pe de altă parte că prima instanță nu a fost sesizată cu o atare solicitare, pretinzându-se doar stabilirea uneia dintre cele două variante de grănițuire avansate litiganți. Pârâtul însuși a pretins ca delimitarea să fie conformă folosinței, ce nu corespunde traseului propus în calea de atac. Principiului disponibilității se cuvine a i se acorda eficiența cuvenită, iar raportul de expertiză nu a fost criticat pentru motivul neîntocmirii vreunei variante alternative celor propuse de expert.
Dovezile fiind unanime însă în a atesta retragerea în anii 1980 a locuinței de către pârâtul apelant în interiorul fondului său cu aproximativ 70 cm, extinderea și modernizarea în anii 2006- 2007 prin adăugarea hornului și a edificatului locuință din BCA și în continuare a anexelor din lemn cum înainte s-a arătat (a se vedea și planșele foto de la f.79-87, edificatoare fiind cele numerotate cu 3,6,13,16) prin raportare la schița raportului de expertiză de la f. 63 ce evidențiază distanța dintre edificate de 1,06 m, rămâne a se conchide că limita proprietăților învecinate este determinată de punctele 320-298(pe traseul picurului streșinii locuinței pârâtului)- 297(D)(al colțului hornului adăugat)-292-296(E)(al peretelui din BCA al extinderii locuinței)-F. Este de domeniul evidenței că streașina extinderii locuinței depășește proprietatea pârâtului, suprafața de 2mp determinată de patrulaterul dintre punctele 292-296(E)-291-318-319-292 (peretele exterior de BCA și picurul streșinii construcției din BCA) reprezentând proprietatea reclamanților, identic și suprafața de 11mp de sub anexele modernizate din lemn și cea de 7mp aferentă picurului streșinii acestora având configurația evidențiată de expert dintre punctele 296(E)-F-119-318-291-296. Nu poate fi agreată aserțiunea pârâtului apelant potrivit cărora modernizarea anexelor de lemn din anii 2000 a respectat amplasamentul anterior cât timp planul de situație din anul 1981(f.22) ce a stat la baza refacerii
gospodăriei pârâtului stabilește alinierea anexelor la acea vreme cu locuința, extinderea celor vechi evidențiate în planul de situație din anul 1975 (f.21) înspre proprietatea reclamanților fiind limitată la aliniamentul retras al locuinței refăcute, evidențierea anexelor existente pe de la f.63 întocmită de expertul topometru demonstrând contrar. Celelalte probe nu contrazic această concluzie, prin raportare la relatările martorilor referitoare la vechiul cuptor parte integrantă a anexelor gospodărești în discuție, a cărui existență este certificată și în procesul verbal de cercetare locală întocmit de completul de judecată ce a soluționat cauza în fond, nefiind probat neechivoc că modernizarea lui a respectat întrutotul vechiul amplasament și că poziționarea inițială ar fi fost în interiorul fondului aparținând pârâtului. Aceasta cu atât mai mult cu cât din depozițiile martorilor se deduce că plasarea sa inițială ar fi fost în continuarea casei de locuit, deci înaintea punctului de pornire al vechiului gard, or pe porțiunea respectivă a avut loc în anii 2000 extinderea casei de locuit cu BCA și în continuarea modernizarea anexelor, iar respectarea fidelă a delimitării inițiale nu a fost probată.
În raport de soluția adoptată, de stabilire a graniței dintre proprietățile limitrofe aparținând reclamanților intimați S. D. și N., respectiv pârâtului-apelant L. L. pe aliniamentul punctelor 320-298-297-292-296(E)-F evidențiate în planșa 4 (plan de detaliu meta) a raportului de expertiză tehnică topometrică, ce face parte din hotărâre, întocmit de expert P. Viorel, atașată la dosarul Judecătoriei B. la fila 63, se impune a fi rezolvată și cererea accesorie de revendicare, impunându-se a fi obligat pârâtul-apelant să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 20 mp evidențiată ca S2"(2 mp), S3’ (11 mp) și S3" (7 mp) pe aceeași planșă, să-și ridice edificatele și să le-o predea în posesie și folosință, abținându-se pe viitor de la orice acte de conturbare
Pentru considerentele expuse, apelul promovat va fi admis în temeiul art. 296 Cod proc. Civ. iar hotărârea judecătoriei schimbată în parte în sensul arătat, fiind menținute celelalte dispoziții ale primei instanțe, inclusiv cea vizând compensarea cheltuielilor de judecată, necriticată.
Prin prisma soluției adoptate se vor acorda cheltuieli parțiale de judecată în proporția admiterii pretențiilor, respectiv a temeiniciei apărărilor ( în raportul 1/6-5/6), avându-se în vedere taxele judiciare de timbru și onorariile celor doi avocați menționate în chitanțele atașate la dosar f. 2verso,f.6,8,17,21, fiind obligați intimații S. N. și D. să plătească apelantului L. L. cheltuieli de judecată în apel de 116,65 lei, apelantul să le plătească intimaților cheltuieli de judecată în apel de 830 lei și în final, după compensarea parțială a datoriilor până la concurența celei mai mici conform art. 276 Cod proc. civ, apelantul să le plătească intimaților suma de 713,35 lei cu același titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.296 Cod procedură civilă:
Admite apelul declarat de pârâtul L. L. , cu domiciliul în loc.D., nr.143, județul B.
-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.6105/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._
, pe care o schimbă în parte în sensul că:
-stabilește granița dintre proprietățile limitrofe aparținând reclamanților intimați S. D. și N. , ambii cu domiciliul în mun.B., str.G. Ș., nr.28, sc.A, ap.8, județul B. -Năsăud, respectiv pârâtului-apelant L. L. pe aliniamentul punctelor 320-298-297-292-296(E)-F evidențiate în planșa 4 (plan de detaliu meta) a raportului de expertiză tehnică topometrică, ce face parte din hotărâre, întocmit de expert P. Viorel atașată la dosarul Judecătoriei B. la fila 63 și obligă pe pârâtul-apelant să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 20 mp evidențiată ca S2"(2 mp), S3’ (11 mp) și S3" (7 mp) pe aceeași planșă, obligându-l să-și
ridice edificatele și să le-o predea în posesie și folosință, abținându-se pe viitor de la orice acte de conturbare.
Menține celelalte dispoziții ale instanței.
Obligă intimații să plătească apelantului cheltuieli de judecată în apel de 116,65 lei, pe apelant să plătească intimaților cheltuieli de judecată în apel de 830 lei și în final, după compensarea parțială a datoriilor până la concurența celei mai mici, obligă apelantul să le plătească intimaților suma de 713,35 lei cu același titlu.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Judecători, G. ier,
C. N. C. I. V. V.
Red.dact. N.C.
Judecător fond:O. C. V.
← Decizia civilă nr. 967/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 116/2013. Revendicare imobiliară → |
---|