Decizia civilă nr. 827/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
]
DECIZIA CIVILĂ Nr. 827/R/2013
Ședința publică din 04 Septembrie 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE D. T.
JUDECĂTOR F. S. B. JUDECĂTOR ANA-SS GREFIER G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta recurentă B.
T. împotriva Sentinței civile nr. 247/_, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr._, privind și pe intimat M. A.
V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului, avocat Borgovan Flavia în substituirea avocatului ales Petcu Olga Vasilisia și reprezentanta intimatului, avocat
O. Dulămiță.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentului depune la dosar delegație de substituire a avocatului titular și dovada cheltuielilor de judecată.
Se constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, comunicat, instanța este competentă material să soluționeze cauza.
La data de 12 august 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar din partea recurentului chitanța MCJCH 519617047/_, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 701 lei.
La data de 27 august 2013, intimatul a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și pe cale de consecință menținerea în tot a sentinței recurate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentului.
Reprezentantele părților arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței pronunțate de prima instanță și rejudecând cauza, admiterea în parte a acțiunii doar pentru suma de 9700 euro, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și taxe judiciare de timbru. Susține recursul prin prisma dispozițiilor art. 304¹ C.pr.civ.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 247 din_, pronunțată de Judecătoria Gherla în prezentul dosar
s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. V. împotriva pârâtei B. T. și în consecință: a fost obligată pârâta la plata sumei de 14.700 euro, în echivalentul în lei, în favoarea reclamantului, reprezentând împrumut nerestituit, plus dobânda legală aferentă debitului datorat începând cu data introducerii prezentei acțiuni și până la achitarea integrală a debitului și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4463 lei, în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_, părțile au încheiat o convenție materializată în scris, intitulată "contract de împrumut";, prin care reclamantul i-a împrumutat pârâtei suma de 15.000 Euro până la data de_ .
Ambele părți au semnat și acceptat conținutul și condițiile contractului încheiat, fiind trecută de către pârâtă și mențiunea "bun și aprobat"; (f. 3) pentru suma de 15.000 Euro.
Pârâta, prezentă în fața instanței a recunoscut că a semnat și acceptat în cunoștință de cauză contractul încheiat cu reclamantul.
Cu toate acestea pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract de a restitui împrumutul acordat de reclamant la termenul convenit (_ ), motiv pentru care reclamantul a notificat pârâta la data de_ să restituie împrumutul.
Ca urmare a faptului că notificarea a rămas fără rezultat, reclamantul a promovat prezenta acțiune.
Pârâta prin răspunsurile date la interogatoriu în fața instanței, a recunoscut convenția încheiată cu reclamantul că a semnat-o, că a încasat banii cu titlu de împrumut și că avea obligația să-i restituie, însă a menționat că în fapt a împrumutat suma de 10.000 Euro dar s-a trecut 15.000 Euro pentru că era inclusă și dobânda și a fost de acord să semneze contractul.
Reclamantul a arătat la interogatoriu că așa cum s-a menționat în contract înțelegerea părților a fost pentru un împrumut de 15.000 Euro, fără dobândă, sumă care i-a fost predată pârâtei.
De asemenea reclamantul a arătat că pârâta i-a restituit suma de 300 Euro și că mai are de restituit suma de 14.700 Euro. (f. 38).
Prin întâmpinarea depusă pârâta, prin avocatul ales a invocat apărări de fond în sensul nulității "clauzei penale deghizate";.
Din lecturarea convenției încheiate nu rezultă înserarea vreunei clauze penale de natura celei învederate de pârâtă, ci în contract se prevede că în caz de nerestituire a împrumutului la termenul prevăzut,
pârâta se obligă să plătească reclamantului penalități de întârziere de 0,10 %/zi din suma împrumutată.
Prin urmare, textul legal invocat de pârâtă, art. 1, 2 din Legea nr. 313/1879 ( în prezent abrogat prin Codul civil nou), nu-și găsește aplicarea în prezenta cauză, întrucât nu suntem în prezența a nici unei clauze penale deghizate, pentru că obiectul contractului este clar, precis, determinat, iar părțile de comun acord au înserat ca și clauză obligația pârâtei de a plăti penalități de întârziere de 0,10%/zi dacă nu plătește împrumutul la termen.
Cu toate acestea, prin prezenta acțiune reclamantul nu a solicitat pârâtei și plata acestor penalități ci numai restituirea sumei împrumutate, plus dobânda legală.
În consecință, apărarea de fond invocată de pârâtă prin întâmpinare privitor la existența unei clauze penale deghizate care ar duce la anularea ei, nu a fost reținută în cauză de instanță, întrucât din întreg cuprinsul contractului de împrumut nu se poate deduce intenția părților, respectiv a reclamantului de a însera o clauză penală deghizată, adică un împrumut cu dobândă.
De altfel, așa cum pârâta a recunoscut la interogatoriu, aceasta a semnat și trecut personal mențiunea că a împrumutat 15.000 Euro și că contractul este bun și îl aprobă.
În cauză, pârâta a încercat să inducă impresia că reclamantul este o persoană care dă împrumuturi cu camătă, afirmație care însă a fost infirmată de martorul audiat în cauză care a explicat împrejurările în care a ajuns reclamantul să-i dea împrumutul pârâtei și că nu a fost vorba de un împrumut cu dobândă, menționând totodată faptul că pârâta avea o impresie foarte bună despre reclamant, înfățișându-l pe acesta ca pe o persoană "de treabă"; care a așteptat-o de bani și nicidecum ca pe un cămătar. (f. 13).
Conform art. 969, 970 cod civil vechi, aplicabil în cauză datorită momentului încheierii actului juridic, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";, iar părțile trebuie să le execute cu bună credință și întocmai cum și le-au asumat.
Din întreaga stare de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că părțile au încheiat, cu respectarea condițiilor legale, convenția intitulată contract de împrumut și că aceasta este legea lor pe care trebuie să o respecte întocmai și cu bună credință, neputând fi reținut nici un motiv de nulitate a acestuia.
Pentru aceste motive, instanța a dat curs cererii reclamantului în sensul obligării pârâtei de a restitui suma rămasă de plată cu titlu de împrumut de 14.700 Euro, ca urmare a recunoașterii ambelor părți că a fost restituită din totalul sumei de 15.000 Euro, suma de 300 Euro, în echivalent în lei de la data plății plus dobânda legală aferentă debitului datorat începând cu data introducerii prezentei acțiuni și până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art.274 cod procedură civilă a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4463 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu avocațial, în favoarea reclamantului.
Împotriva sentinței examinate a promovat recurs pârâta (f.3)
solicitând admiterea recursului, modificare în parte a sentinței atacate și rejudecând admiterea în parte a acțiunii respectiv doar pentru suma
de 9700 Euro cu plata în lei la cursul din ziua plății și cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată proporțional cu suma admisă.
În motivarea cererii
s-a criticat hotărârea instanței de fond întrucât aceasta este parțial netemeinică și nelegală, în mod evident instanța soluționând cauza fără a lua în considerare clauza penală deghizată înserată în contractul obiect al litigiului și fără a ține cont de starea de fapt dovedită.
Arată recurenta că nu contestă contractul de împrumut încheiat la data de_ însă suma nu a fost de 15.000 euro, astfel cum a susținut intimatul prin acțiunea introductivă în realitate primind cu titlu de împrumut de 10.000 Euro, restul de 5.000 Euro fiind dobânda pretinsă de împrumutător pe care și-a asigurat-o prin contract.
În mod greșit se reține de către instanța de fond că nu este incidentă în cauză prezența nici unei clauze penale deghizate considerând că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 313/1879, cu toate dispozițiile arătate de art. 2 din acest act normativ și de asemenea a prevederilor art. 1089 C.civ.
Recurenta a fost și este de acord să restituie intimatului suma de bani rămasă de restituit și contrar susținerilor intimatului, a restituit sumele acordate cu titlu de împrumut dar intimatul refuză să recunoască plățile parțiale, nu i-a eliberat vreo chitanță și nici nu a dorit să se consemneze plățile efectuate în vre-un act doveditor. Mai mult, i-a pretins sumele de bani cu titlu de dobânzi și u a considerat plățile drept restituire a împrumutului.
Instanța de fond a nesocotit întreg probatoriul administrat din care rezultă reaua credință a intimatului care chiar prin răspunsul la
interogatoriu, la întrebările cu nr. 3 și 6 a recunoscut că împrumutul acordat este în cuantum de 10.000 Euro. Din același interogatoriu luat intimatului reiese distorsionarea realității de către acesta, aspect ce rezultă din coroborarea răspunsurilor de la întrebările nr. 7 și 8 cu declarația martorului Trifan C. . De asemenea, intimatul nu a recunoscut nici că i-a acordat împrumutul în vederea restituirii de către recurentă a sumei de 4500 Euro către numitul Trifan C. respectiv stingerea creanței față de acesta.
Reaua credință a intimatului reiese și din faptul că prin acțiunea introductivă a solicitat restituirea sumei de 15.000 Euro iar în cadrul cercetării judecătorești, din răspunsul la întrebarea nr. 11 din interogatoriul administrat, rezultă clar că i-a fost restituită suma de 300 Euro în contul datoriei, intimatul încercând astfel o disimulare a realității prin neindicarea corectă a sumei datorate.
În cea ce privește temeiul de drept al acțiunii, intimatul își întemeiază pretențiile pe prevederile art. 274 C.pr.civ. text care se referă la alin. 1 la suportarea cheltuielilor de judecată de partea căzută în pretenții iar la alin. 2 și 3 la diminuarea sau majorarea unor cheltuieli judecată de către instanță. Astfel, temeiul juridic invocat nu se referă la obiectul cererii de chemare în judecată ci la consecința admiterii sau nu a acesteia, instanța de fond nesesizând acest aspect.
Învederează faptul că acțiunea introductivă fiind admisă în parte, nu poate fi obligată la plata în întregime a cheltuielilor de judecată, astfel cum în mod eronat a stabilit instanța de fond, care trebuiau să fie acordate proporțional cu suma admisă. Nu poate fi reținută o culpă exclusivă a recurentei în ceea ce privește neexecutarea contractului
deoarece i-a adus la cunoștință intimatului că va achita suma restantă, dar pentru motivul că nu am căzut de acord cu privire la restul rămas nu a mai făcut nici o plată până la eliberarea chitanțelor pe sumele deja plătit acestuia în contul creanței. În condițiile în care a plătit deja o sumă importantă de bani dar i s-a refuzat eliberarea de chitanță pentru plăți parțiale, nu a mai putut continua în acest mod executarea contractului, astfel că obligarea la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată este lipsită de temei legal.
În concluzie solicită admiterea recursului și în rejudecare, a se constata că acțiunea introductivă este admisibilă doar în parte întrucât împrumutul din_ constă în suma de 10.000 Euro și u 15.000 Euro iar întrucât suma de 300 Euro a fost restituită, restul de plată este de 9700 Euro la cursul în lei din data plății efective.
În drept, invocă art. 3041 și art. 274 C.pr.civ., Legea nr.
313/1879, art. 869/970 C.Civ 1864, art. 1089 alin. 1 C.civ. 1864.
Prin întâmpinarea formulată (f.12)
intimatul solicită respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea în tot a sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată inclusiv onorariu avocațial.
În susținerea poziției procesuale
intimatul a arătat că pe tot parcursul dezbaterilor recurenta a încercat să inducă în eroare instanța prin aceea că nu 15.000 Euro ar fi suma luată cu titlu de împrumut deși pe contract apare sintagma bun și aprobat scrisă de mâna sa, precum și data și semnătura recurentei și invocând că în prezentul contract ar fi inserată o clauză penală deghizată deși nu a putut proba în nici un fel afirmațiile sale. Singurele probe pertinente sunt actele depuse precum și interogatoriul părților, la care recurenta și-a recunoscut semnătura de pe contract iar la întrebarea nr. 6 a arătat că a restituit suma de 300 Euro. În probațiune a fost audiat și un martor din a cărui depoziție a reieșit cu claritate că intimatul nu are obișnuința să împrumute bani, iar această sumă a fost dată cu titlul de a acoperi o altă problemă pe care recurenta o avea cu o altă persoană de la care a luat anterior o altă sumă de bani cu titlu de împrumut.
Prin formularea prezentului recurs nu s-a făcut altceva decât să se încerce o tergiversare a finalizării dosarului pentru a putea recurenta să înstrăineze bunurile deținute pentru ca la final intimatul să nu aibă posibilitatea de a-și acoperi creanța. Nici în acest moment intimatul nu este singura persoană de la care recurenta a solicitat diverse sume de bani cu titlu de împrumut.
Privitor la critica referitoare la temeiul de drept al acțiunii, intimatul și-a întemeiat cererea pe prev. art. 998 și urm. C.civ. anterior precum și art. 274 C.pr.civ. din eroare de dactilografiere fiind omisă menționarea însă în fața instanței de fond s-a făcut această motivare oral.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va admite pentru următoarele considerente:
Recurenta critică hotărârea atacată sub doua aspecte și anume: faptul că instanța in mod greșit nu a reținut incidenta in cauza a clauzei penale deghizate si aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din Legea
313/1879, precum si faptul că deși acțiunea civila a fost admisa in parte, a fost obligata la plata in întregime a cheltuielilor de judecata.
Cu privire la primul motiv de recurs
si anume cel vizând incidenta in cauza a prezentei clauzei penale deghizate, tribunalul retine ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei pentru următoarele considerente:
Intre părți s-a încheiat la data de_ un contract de împrumut pentru suma de 15.000 Eur., semnat de pârâta in calitate de împrumutat ,aceasta fiind si cea care a inserat la finele contractului mențiunea "bun si aprobat 15000 eur";, aspect recunoscut de către parata la interogator.
Susținerile recurentei referitoare la existenta clauzei penale deghizate si a faptului ca reclamantul a recunoscut la interogatoriu că suma împrumutată a fost de numai 10000 Eur nu au suport probator, întrucât analizând răspunsurile date de către reclamant cu ocazia interogatoriului administrat in fata primei instanțe, nu rezulta ca acesta ar fi arătat ca împrumutul acordat a fost doar in suma de 10000 Eur ci dimpotrivă in suma 15.000 Eur .
Mai mult din declarația martorului audiat in cauza, Trifan C. rezulta ca "; la nici una din întâlniri nu s-a discutat despre dobânda, chiar propunerea de plata a venit din partea pârâtei, in sensul ca ii dă suma de 10000 Eur in luna aprilie urmând ca diferența, nu s-a specificat suma, o va plăti când vine din Italia";.
In concluzie, din nici una din probele administrate nu rezulta ca in cauza s-a dovedit existentei clauzei penale deghizate asa cum sustine recurenta, ca suma imrumutata ar fi fost de doar 10000 eur restul reprezentând dobanda la această sumă si in consecinta sa atragă aplicabilitatea in cauza a dispozițiilor art1 si 2 din Legea 313/1879, motiv pentru care tribunalul constata ca prima instanța a făcut o corecta apreciere a probelor administrate, relativ la incidenta acestor dispoziții in cauza .
Ca atare, sub acest aspect, tribunalul retine ca hotărârea primei instanțe este temeinica si legala .
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs
si anume acela ca deși acțiunea civilă a fost admisă in parte, recurenta a fost obligata la plata in întregime a cheltuielilor de judecata, tribunalul apreciază ca fiind întemeiat acest motiv de recurs pentru următoarele considerente:
Se contată că deși reclamantul a solicitat prin acțiunea formulată obligarea pârâtei la plata sumei de 15000 Eur, prin hotărâre atacata, acțiunea fiind admisa in parte, recurenta parata a fost obligata la plata sumei de 14700 Euro, situație in care in cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 276 C.pr. civ, potrivit cărora atunci când pretențiile părții au fost admise in parte instanța va aprecia in ce măsura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putând face compensarea lor.
In atare situație, se impunea obligarea recurentei pârâte la obligarea cheltuielilor de judecata proporțional cu admiterea in parte a acțiunii -pretențiile reclamantului fiind respinse in procent de 0,98%, procent cu care se vor diminua proporțional și cheltuelile de judecata acordate+ s-ar fi impus a fi acordate doar in sumă de 4336 ,06 lei.
Tinand seama de considerentele mai sus arătate, tribunalul urmează ca in baza dispozițiilor art. 312 raportat la art. 305 pct 9 C.pr. civ . să admită recursul cu consecința modificării in parte a sentinței
în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor parțiale de judecată în sumă de 4336,06 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
În baza art. 274 raportat la art.276 C.pr.civ. reținând faptul ca recursul a fost admis si s-a dispus modificarea doar partiala a hotarii atacate, proportional cu acesta modificare o va obliga să plătească intimatului suma de 1400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (f.14-15 dosar).
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de B. T. împotriva Sentinței civile nr. 247/_, dosar nr._ al Judecătoriei G., pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta la plata cheltuielilor parțiale de judecată în sumă de 4336,06 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată parțiale de judecată în cuantum de 1400 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Septembrie 2013.
Președinte, D. T. | Judecător, F. S. B. | Judecător, Ana-SS |
Grefier, G. -C. Ț. |
G.Ț. 04 Septembrie 2013 Red FSB/GP/2 EX/_
Jud fond: C. S.
| ← Decizia civilă nr. 1080/2013. Pretenții | Încheierea civilă nr. 100/2013. Pretenții → |
|---|
