Decizia civilă nr. 51/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.51
Ședința publică din 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: C. N. C., judecător
DP, vicepreședinte tribunal
P. A., judecător
C. C., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. ANA, domiciliată în comuna Ileanda, P., nr. 48, județul S. împotriva sentinței civile nr. 726 din_, pronunțată de Judecătoria Jibou, în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lispa părților.
Instanța, în conformitate cu prevederile art.104 alin.13 din Hotărârea C. nr.387 din_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor de judecată, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă intimatul reclamant C. I., lipsă fiind recurenta pârâtă P. Ana.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.85 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța acordă cuvântul intimatului C. I. asupra excepția inadmisibilității recursului, excepție invocată prin întâmpinare.
Intimatul arată că susține întâmpinarea astfel cum a fost formulată.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului.
T R I B U N A L U L
Prin sentinta civila nr. 726/26 septembrie 2012 pronuntata de J. Jibou a fost admisa acțiunea reclamantului C. I. formulată în contradictoriu cu pârâta P. ANA, care a fost obligata să-i predea reclamantului suma de 2000 lei. Instanta a dispus si obligarea paratei la plata sumei de 174 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus,
reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâta P. Ana, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța aceasta din urmă să fie obligată să-i plătească
suma de 2000 lei reprezentând prețul materialului lemnos vândut de reclamant cumpărătorului Negrea I. încasat cu rea-credință de către pârâtă.
In urma probatoriului administrat instanta a retinut ca in luna noiembrie 2010, martorul Negrea Ionel a cumpărat mai mulți arbori marcați și tăiați din pădurea reclamantului. Prețul convenit de părți a fost de 2000 lei, sumă pe care martorul, după mai multe discuții cu reclamantul și ginerele pârâtei, a predat-o martorului Ungur Dorel pentru a fi predată apoi pârâtei. Instanta a avut in vedere ca din declarația martorului Ungur Dorel, rezultă că acesta a primit de la cumpărătorul Negrea I. prețul lemnelor, respectiv suma de 2.000 lei, iar martorul a confirmat că a predat această sumă de bani pârâtei.
Instanta a inlaturat aspectele invocate de pârâta cu privire la tăierea lemnelor din pădurea proprietatea, raportat la continutul adresei emisa de Ocolul Silvic Ileanda, conform căreia la solicitarea reclamantului i s-au marcat în vederea exploatării un număr 54 arbori în perioada 2002-2011 din suprafața de 1 ha pădure, proprietatea reclamantului.
Raportat la dispozitiile art. 992 cod civil care prevad că cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit si la dispozitiile art.1096 Cod civil potrivit carora plata trebuie să se facă creditorului său împuternicitului acestuia, sau aceluia ce este autorizat de justiție sau lege de a primi pentru creditor, instanta a retinut ca încasarea prețului vânzării de material lemnos convenită de reclamant cu martorul cumpărator de catre parata nu are nici un un temei legal, motiv pentru care actiunea reclamantului a fost admisa.
Impotriva hotararii a declarat recurs parata P. Ana, prin care a solicitat trimiterea cauzei in rejudecare deoarece instanta nu a cercetat fondul cauzei, expunand pe larg motivele pentru care apreciaza ca hotararea este nelegala si netemeinica.
Intimatul-reclamant C. I. a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului, raportat la faptul ca hotararea instantei de fond nu este supusa niciunei cai de atac. In subsidiar acesta a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii recursului invocata de intimatul reclamant, tribunalul constata ca aceasta este intemeiata urmand a fi admisa pentru motivele care vor fi expuse in continuare:
Prezenta cauza a avut ca obiect solutionarea actiunii civile in pretentii formulata de reclamantul C. I. impotriva paratei P. Ana pentru obligarea acesteia la plata sumei de 2.000 lei, reprezentand pretul materialului lemnos vandut de reclamant cumparatorului Negrea I. .
Potrivit art. 1 pct. 1 indice 1 Cod procedura civila judecătoriile judecă în primă și ultimă instanță, procesele și cererile privind creanțe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv.
Rezulta din continutul acestui text legal, respectiv din formula "in prima si ultima instanta";, ca hotararile pronuntate de judecatorii in solutionarea proceselor si cererilor privind creante avand ca obiect plata unei sume de bani de pana la 2.000 lei inclusiv, nu sunt supuse niciunei cai de atac. Astfel recursul
declarat de către parata P. Ana împotriva hotararii instantei de fond prin care a fost admisa actiunea reclamantului C. I. si a fost obligata la plata sumei de
2.000 lei este inadmisibil.
Raportat la cele de mai sus, tribunalul va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge ca inadmisibil recursul declarat de parata P. Ana împotriva sentinței civile nr. 726/_ pronuntata de J. Jibou.
T. constata ca intimatul reclamant a solicitat prin întâmpinare obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei, dar nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare. Din aceste motive, se va respinge cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE
Admite exceptia inadmisibilitatii recursului.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de parata P. Ana, domiciliată în comuna Ileanda, P., nr. 48, județul S., împotriva sentinței civile nr. 726 din_ a Judecatoriei Jibou.
Respinge cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecata. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
C. C. | D. | P. | P. A. | C. | C. |
Red./Dact.A.P. 2 ex/_
Jud. fond M. G.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
← Încheierea civilă nr. 100/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 309/2013. Pretenții → |
---|