Decizia civilă nr. 880/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
ROMANIA TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ Nr.880
Ședința publică din 17 septembrie 2013 Completul constituit din:
Președinte: C. N. C., judecător Judecător: DP, vicepreședinte tribunal Judecător: H. I. - D.
Grefier: H. V.
S-a luat în examinare recursul formulat de petentul D. T. -A., domiciliat în mun. Z., str. Tineretului, nr. 4, Bl. G 210, Sac. B, ap. 40, Județul S.
, împotriva Sentinței civile nr. 1389 din 14 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar nr._, având ca obiect, plângere contravențională OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, recursul este motivat și semnat iar potrivit disp. art. 15 lit. i din Legea 146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Verificând potrivit dispozițiilor art. 1591Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În baza înscrisurilor existente la dosar, reținând și poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei și în lipsă, conf. art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Prin sentința civilă nr. 1389 din 14 mai 2013 a Judecătoriei Z., s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul D. T.
A. în contradictoriu cu intimatul I. de P. Județean S., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.2856299 din data de_ .
S-a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.2856299 din data de_ ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr.2856299 din data de_, petentul D. T. A. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 630 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută și sancționată de art.102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de_ pe DE 81
1
Badon km 65 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin localitatea Badon, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI 34880 ROM 424 rulând cu viteza de 103 de km/h.
În urma administrării probei cu înregistrarea video instanța reține faptul că petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ prin localitate, fiind înregistrat de aparatul radar rulând cu viteza de 103 de km/h, aspecte ce reies și din cuprinsul planșelor foto depuse la dosar.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului- verbal seria CP nr.2856299 din data de_, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, respectiv amenda contravențională în cuantum de 402 lei, instanța reține următoarele:
Potrivit art.7 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: ";Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.";
Conform art.5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: "Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite."; Iar art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 stipulează: "; Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
În cauza dedusă judecății, instanța apreciază, având în vedere toate criteriile cuprinse în art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 că fapta săvârșită în concret, respectiv conducerea autoturismului cu o viteză de 103 Km/h în localitate prezintă un pericol social concret suficient de ridicat pentru a fi sancționată cu amenda în cuantumul stabilit de către agentul constatator.
Petentul nu a făcut dovada în cauza dedusă judecății cu privire la existența unor împrejurări deosebite care l-au determinat să săvârșească fapta și care ar putea duce la atenuarea răspunderii contravenționale și înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului. Prin fapta săvârșită în concret, contravenientul a creat o stare de pericol față de valorile sociale ocrotite de norma contravențională, suficient de ridicată având în vedere locul săvârșirii faptei, respectiv în localitate și faptul că zona era circulată în acel moment, astfel cum reiese și din înregistrarea video.
Împotriva hotărârii a declarat recurs petentul D. T. - A. a, solicitând în principal, anularea procesului - verbal de contravenție, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, cu sancțiunea avertisment, arătând în motive că s-a înregistrat eronat viteza cu care circula, având în vedere că din spate se apropia foarte repede o altă mașină care putea avea viteza indicată de aparatul radar, iar pe lângă drumul european trece o rețea de electricitate de înaltă tensiune care putea influența funcționarea normală a aparatului radar.
Recursul nu este fondat.
Motivele invocate în recurs au fost analizate de prima instanță în mod detaliat.
2
Nu există nici un dubiu că petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ cu viteza de 103 km/h, fapt ce rezultă din înregistrarea video și planșele foto, pe segmentul de drum pentru care viteza legală era de 50 km/h. Acestea sunt dovezi concludente cu privire la săvârșirea contravenției de către petent.
Motivele susținute în cererea de recurs privind detectarea vitezei de circulație a autovehiculului în timp ce autoturismul organelor de control era în mers, existența liniei electrice de înaltă tensiune nu sunt pertinente, în primul rând pentru că înregistrarea video și planșele foto atestă săvârșirea faptei ilicite, iar în al doilea rând pentru că aparatul radar a fost omologat și verificat metrologic inclusiv în condițiile existenței liniei electrice de înaltă tensiune, având în vedere că, în general acestea însoțesc drumurile publice.
Proporționalitatea dintre sancțiune și fapta săvârșită se determină prin raportul la natura și gravitatea faptei, iar în aprecierea gravității trebuie avute în vedere mai multe criterii ce țin de starea de fapt și care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei.
În speță, conducerea autoturismului cu 103 km/h pe segmentul de drum pentru care viteza maximă este de 50 km/h, prezintă un pericol social mărit, punând în pericol securitatea circulației pe drumurile publice, astfel că nu se justifică înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Față de cele ce preced, tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de petentul D. T. -A., împotriva Sentinței civile nr. 1389/_ pe care o menține în întregime.
: PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul D. T. - A., împotriva Sentinței civile nr. 1389 din_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
C. N. C. DP H. I. - D. H. V.
Red. D.P/_
Dact.H.V./_ Ex. 2
Jud. fond: P. M. D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
3
← Decizia civilă nr. 268/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1244/2013. Plângere contravențională → |
---|