Decizia civilă nr. 887/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DECIZIA CIVILĂ Nr. 887/2013
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :F. S. B. JUDECĂTOR: ANA-SS
JUDECĂTOR: D. T. GREFIER: G. P.
S-a luat spre examinare recursul promovat de către reclamantele M.
L. G. și V. C. în contra Sentinței civile nr. 1978 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N. privind și pe intimatul G. G., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reprezentantul recurentelor, avocat M. Sorin M. potrivit împuternicirii de la fila 16 dosar precum și reprezentantul intimatului, avocat Ion Tudor Felezeu, potrivit împuternicirii de la fila 12 dosar, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
T. ul dispune a se consemna că s-a depus răspuns la întâmpinare astfel că înmânează un exemplar reprezentantului intimatului care arată că i-a fost comunicată și prin e-mail, după care:
La solicitarea instanței, părțile prezente arată nu au alte cereri sau excepții. Față de lipsa cererilor în probațiune, T. ul declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentelor, avocat M. Sorin M. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține oral motivele de recurs arătând că cererea a fost introdusă în cadrul termenului de prescripție, într-adevăr a fost modificată iar instanța a considerat că noua cerere este prescrisă însă prin precizarea de acțiune reclamantele nu au introdus un nou litigiu. Nu se poate ca o precizare de acțiune să anuleze practic sub aspectul prescripției actele de procedură săvârșite anterior. La data semnării contractului s-a predat prețul și s-a preluat posesia deci nu a început să curgă de la acel moment, această ultimă prescripție a început să curgă de la data manifestării refuzului pârâtului de a executa antecontractul.
Reprezentantul intimatului, avocat Ion Tudor Felezeu solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare, arătând că instanța de fond a soluționat corect și legal excepția prescripției. Această precizare de acțiune dezinvestește instanța cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și investește instanța cu pronunțarea unei hotărâri în rezoluțiune a unui act autentic deci una este valorificarea unui drept de proprietate și alta este valorificarea unui drept de creanță. Fără cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Reține că prin Sentința civilă nr. 1978/2013 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele M. L. G. și V. C., în contradictoriu cu pârâtul G. G., având ca obiect rezoluțiune contract; Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond de fond a reținut că reclamantele au solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat între părți la data de_, abia la data de_ prin precizarea cererii de chemare în judecată de la filele 24-25.
Așa cum de altfel ambele părți au acceptat deja, a reținut că acțiunea în rezoluțiunea unui antecontract de vânzare cumpărare, chiar dacă se referă la un bun imobil, este personală și se supune prescripției, respectiv dispozițiilor articolelor 1 și 3 din Decretul 167/1958, iar dreptul material de formulare a acestei acțiuni se prescrie în termen de 3 ani. Conform art.7 din Decretul nr.167/1958 termenul prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, începe să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune, iar în cauza dedusă judecății, dreptul la acțiune al reclamantelor s-a născut la data la care obligațiile asumate prin contract de pârât au devenit scadente, adică la data de_ întrucât prin contractul din litigiu, părțile au convenit scadența obligației pârâtului de a face toate demersurile în vederea autentificării actului și intabulării reclamantelor în termen de 3 luni de la data semnării,_ . Prin urmare, termenul legal de prescripție a dreptului material la acțiune s-a împlinit în 3 ani calculați începând din data de_, adică la data de_ .
Întrucât data la care reclamantele au solicitat rezoluțiunea ante contractului, adică_, a depășit cu mult data la care s-a împlinit termenul de prescripție, anterior calculată, instanța de fond apreciază excepția ca fiind
întemeiată și va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.
Instanța de fond nu a reținut apărările reclamantelor privind cauzele de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă prin prisma art.16, lit.a și c din Decretul 167/1958 întrucât pe de o parte, cererea de chemare în judecată inițială, înregistrată în interiorul termenului de prescripție, viza valorificarea unui cu totul alt drept decât cel la rezoluțiunea ante contractului, ea vizând dreptul de proprietate, iar nu dreptul de creanță privind restituirea prețului, care constituie obiectul cererii modificate, iar pe de altă parte, prin predarea posesiei imobilului, pârâtul a recunoscut într-adevăr reclamantelor un drept, însă nicidecum dreptul de a solicita rezoluțiunea ante contractului și implicit de a obține restituirea prețului, ci un drept complet diferit, acela de a obține perfectarea ante contractului de vânzare cumpărare prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare în formă autentică și prin urmare de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului. Așadar, cele două împrejurări invocate de reclamante nu constituie veritabile cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție extinctivă în sensul Decretului 167/1958.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect rezoluțiune contract.
Potrivit dispozițiile articolului 274, aliniatul 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească
cheltuielile de judecată. Având în vedere că în această cauză cererea reclamantelor a fost respinsă, instanța de fond va reține culpa procesuală a acestora care au căzut în pretenții și va respinge ca neîntemeiată cererea prin care reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentințe civile nr.1978/2013 au declarat recurs reclamantele M. L. -G. și V. C., solicitând admiterea rceursului și casarea în întregime a sentinței și trimiterea cauzei către instanța de fond de fond, pentru rejudecare.
În motivarea recursului, arată că în speța de față nu poate opera prescripția deoarece există două cauze de întrerupere a prescripției, prev. la art. 16 alin. 1 lit. a) și b) din Decretul nr. 167/1958:
1. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la instanță în interiorul termenului de prescripție, fiind depusă recomandat la poștă în data de 17 august 2010.
Prima instanță nu a reținut acest argument întrucât, în opinia ei, " cererea de chemare în judecată inițială, înregistrată în interiorul termenului de prescripție, viza valorificarea unui cu totul alt drept decât cel la rezoluțiunea antecontractului, ea vizând dreptul de proprietate, iar nu dreptul de creanță privind restituirea prețului..."
Mai întâi de toate, este cu totul neadevărat ca cererea inițială viza dreptul de proprietate (cel puțin dacă presupunem că prima instanță a considerat, prin acea exprimare, că prima cerere ar fi avut o natură reală). Toate acțiunile izvorâte dintr-un antecontract sunt personale, chiar și atunci când scopul cererii este obținerea proprietății (și în acest caz operând prescripția).
În speța de față, aspectele de mai jos nu pot fi contestate de nici o parte:
- cererea inițială de executare a antecontractului a fost introdusă în cursul termenului de prescripție, ca atare a întrerupt prescripția;
această cerere a fost modificată ulterior în sensul rezoluțiunii, iar modificarea a intervenit ulterior împlinirii prescripției dacă aceasta n-ar fi fost
întreruptă;
pârâtul nu a manifestat o opoziție procedurală la modificarea cererii ulterior primei zile de înfățișare.
În acest context, problema pe care instanța de fond de recurs e chemată să o rezolve este aceea dacă, prin modificarea cererii de chemare în judecată, prescripția mai este sau nu întreruptă de cererea inițială.
Consideră că modificarea cererii de chemare în judecată nu prezintă nici o relevanță sub acest aspect întrucât nu suntem în prezența unui nou litigiu.
În cazul cererii modificate regulile de procedură sunt cele de la momentul introducerii cererii (timbraj, competență, prescripție etc);legea prevede în toate cazurile (deci și în acelea ale unor acțiuni modificate) o singură situație în care prescripția nu este întreruptă - alin. 2 al art. 16;singura consecință de ordin procesual a modificării cererii de chemare în judecată este respingerea acesteia (a cererii modificatoare) ca tardivă, dacă este cazul.
În ce privește predarea folosinței terenului, prima instanță (care a reținut corect acest element de fapt) a apreciat că nu valorează cauză de întrerupere a prescripției întrucât pârâtul nu ar fi recunoscut prin acest abandon al posesiei dreptul nostru la rezoluțiunea contractului.
În acest caz însă apreciază că prescripțiile nu pot fi separate, dându-se fiecăreia un regim juridic autonom. Astfel, nu putem să ne închipuim situația
în care o prescripție este întreruptă, iar alta nu, în condițiile în care ambele își au izvorul în același act și în aceeași atitudine a pârâtului.
Prin întâmpinare, intimatul pârât G. G. a solicitat respingerea recursului și menținerea în întregime a sentinței atacate. Arată că instanța de fond a soluționat, corect excepția invocată de către subsemnatul la fondul cauzei, ca urmare a admiterii acesteia, respingând Cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă. Excepția prescripției dreptului material la acțiune este una de procedură, peremptorie și absolută, astfel ca poate fi invocată de oricare dintre părți, de instanță din oficiu, in orice faza a procesului, inclusiv in apel si aceasta problema trebuie dezlegata cu întâietate, făcând de prisos cercetarea pe fond a procesului.
Instanța de fond corect a reținut faptul că recurenții au fost de acord că acțiunea, de fapt precizarea de acțiune din prezentul dosar, de rezoluțiune a antecontractului, este supusă prescripției extinctive și a analizat cele două cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive invocate de către reclamanți la fondul cauzei și reluate acum de recurenți, prin motivele de recurs.
Art. 16 din Decretul 167/1958, specifică: "Prescripția nu este întrerupta, daca s-a pronunțat încetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a făcut-o a renunțat la ea". Or, reclamanții au înțeles să renunțe ta cererea de chemare în judecată inițiala, practic au dezinvestit instanța de fond cu judecarea acestei cereri, astfel că instanța de fond urma să se pronunțe doar asupra Precizării de acțiune care vizează rezoluțiunea antecontractului, precizare care a țost introdusă după împlinirea termenului de prescripție. După cum corect a reținut instanța de fond care a analizat
fondul; " cererea de chemare în judecată inițială ....viza cu totul alt drept decât fel la rezoluțiunea antecontractului, ea vizând dreptul de proprietate, iar nu un drept de creanță privind restituirea prețului..."
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele M. G. și V. C. au chemat în judecată la 18 august 2010 pârâtul G. G. solicitând obligarea acestuia la încheierea în formă autentică a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la_, prin care reclamantele s-au obligat să cumpere de la pârât terenul în suprafață de 4300 mp situat în tarlaua 13, parcela 96/3 extravilan, înscris în TP nr.7051/2007 în caz contrar urmând ca sentința să țină loc de contract autentic.
Potrivit contractului vânzătorul era obligat să îndeplinească în termenul de 3 luni demersurile necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică. În aceste condiții, termenul de prescripție începe să curgă de la data de_ .
La data de 16 mai 2012 reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că nu mai solicită obligarea pârâtului la încheierea contractului în formă autentică, ci solicită rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor. Practic la 16 mai 2012 reclamantele și-au modificat acțiunea inițială.
În aceste condiții, în mod corect prima instanța a pornit la analiza excepției prescripției dreptului la acțiune raportat la noul obiect al cererii de chemare în judecată și prin raportare la momentul înregistrării acesteia.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia există două cauze de întrerupere a cursului prescripției acesta este nefundat. Astfel potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul lege nr.167/1958 prescripția se întrerupe prin: recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția sau prin introducerea unei cereri de chemare în judecată. Cu privire la prima situație, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată recunoașterea dreptului presupune restituirea prețului. Faptul că reclamantele au fost în posesia terenului nu echivalează cu recunoașterea dreptului raportat la cererea de rezoluțiune, ci la cererea inițială de perfectare a contractului care nu a mai fost susținută.
Cu privire la introducerea cererii de chemare în judecată aceasta constituia act întrerupător al prescripției dacă era introdusă în termenul de 3 ani de la data când a început termenul de prescripției pentru rezoluțiune și nu pentru obligația de a încheia contractul în forma autentică. Astfel, cererea de chemare în judecată având ca obiect rezoluțiune contract a fost înregistrată la_, în condițiile în care termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la_ . Acțiunea inițială, care nu a mai fost susținută, prin raportare la dispozițiile art.16 lin.2 din Decretul nr.167/1957 nu mai poate fi considerată ca și act întrerupător al prescripției. Nemanifestarea procedurală a pârâtului față de modificarea acțiunii nu are repercursiuni asupra prescripției. Invocarea de către pârât a tardivității depunerii modificării acțiunii are ca rezultat respingerea ca tardivă a acesteia, ceea ce presupunea înregistrarea unei noi acțiuni de către reclamante.
Este real că legea nu face distincție cu privire la care prescripții se întrerup însă este necesar ca cererea de chemare în judecată să vizeze dreptul a cărei acțiune se prescrie, altfel orice acțiune formulată de cel împotriva căruia curge dreptul iar întrerupe prescripția ori nu acesta este sensul dispozițiilor art.16.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale referitoare la prescripție, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.04 pct.9 Cod de procedură civilă va respinge ca nefundat recursul și va menține în întregime sentința atacată.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele M. L. G. și V. C. în contra Sentinței civile nr. 1978 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Septembrie 2013.
Președinte,
F. S. B.
Judecător, Ana-SS
Judecător,
D. T.
Grefier,
G. P.
Red/Dact/SS 2ex._
Jud. Fond.Moț M. G.
| ← Încheierea civilă nr. 147/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 3812/2013. Obligatie de a face → |
|---|
