Sentința civilă nr. 575/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.575
Ședința publică din 10 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. W.
G. ier M. H.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra cauzei civile privind pe reclamanta P. R. U. cu R. G. C. C. cu sediul în C., str. P.
, nr. 254, jud. M. în contradictoriu cu pârâta P. O. R. C., cu sediul în C., nr. 34, jud. M. având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în aceeași constituire, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru data de_ ,_ ,_, apoi la data de astăzi_, când a hotărât următoarele.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată și precizată sub nr. de mai sus, reclamanta
P. R. U. cu R. G. C. C. a chemat în judecată pârâta P. O.
R. C. solicitând obligarea pârâtei P. O. R. C. la a permite reclamantei accesul în Biserica din C., precum și pe terenul aferent acesteia, respectiv în incintele aparținătoare bisericii, toate identificate în CF 192 C., nr. top. 1, în vederea îndeplinirii ritualurilor religioase după următorul program: zilnic între orele 9-11, iar duminica și în sărbătorile legale între orele 7-8 și 19-21; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1500 RON - f. 15 dosar nr._ în apel.
S-a renunțat la judecata cererilor formulate inițial privind restituirea următoarelor proprietăți: nr. top. 1 biserică și teren; nr. top. 2 - casă și teren;
nr. top. 3 - teren. Aceste cereri au fost formulate de reclamantă în cuprinsul scriptelor de la filele 8 și 16 din dosarul cauzei.
Reclamanta a arătat că acțiunea are ca obiect obligația de a face, sub toate aspectele analizate și nu rezolvarea situației juridice a lăcașului de cult, care implică o acțiune în revendicarea proprietății cu toate atributele sale: posesie, folosință și dispoziție. Reclamanta nu a revendicat pentru sine, în exclusivitate folosința bunului, ci, a solicitat asigurarea accesului conform unui program pentru desfășurarea activităților religioase, fără a afecta posibilitatea pârâtei de a-și desfășura propriile activități în lăcașul de cult.
Situația juridică urmează a fi soluționată în cadrul unui proces aparte. Deși inițial s-a opus admiterii acțiunii, la dezbaterea cauzei pe fond,
reprezentantul pârâtei (preot paroh Mada V. V. ) a fost de acord cu solicitările reclamantei.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând acțiunea prin prisma argumentelor de fapt și de drept ale părților și în considerarea probelor administrate, instanța reține următoarele:
Conform înscrierilor de sub A+1 și B.1 din CF 192 C. - f. 4 dosar - proprietarul tabular al imobilului indicat în petit este reclamanta. Întabularea acesteia s-a făcut cu titlu de comasare la_ . Situația tabulară a rămas neschimbată până azi, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco catolic și a Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, cultul greco catolic a încetat a mai exista, iar averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor statutare ale acestui cult a trecut de drept în proprietatea statului, cu excepția expresă a averii parohiilor, care a revenit cultului ortodox. În acest context, averea Parohiei G. Catolice C. a revenit pârâtei parohia O.
R. C., iar biserica a servit desfășurării ritualurilor sale religioase.
Prin Decretul nr. 9/31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr. 358/1948, urmare cărui fapt Biserica R. U. cu R. (G. C. ) este recunoscută oficial, iar organizarea și funcționarea acesteia se face în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.
Prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor a fost abrogat Decretul nr. 177/1948 cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică, care se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod automat, potrivit propriilor statute sau coduri canonice, așa cum sunt menționate în statutele și codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințele prevăzute de acestea.
Episcopia R. U. cu R. G. C. de M., în calitate de for superior al instituțiilor și organizațiilor greco catolice din Eparhia M. ului, prin scriptul denumit Atestare nr. 154/_ (f. 7 din dosar_ la fond) a precizat că P. G. C. C. funcționează legal și figurează în schema de
funcțiuni și personal a Eparhiei M. ului, aprobată de Secretariatul de Stat pentru Culte.
Reclamanta se legitimează activ și își dovedește calitatea procesuală activă necesară promovării și susținerii acțiunii.
Cererea vizează o obligație de a face, de îndeplinirea căreia este ținută pârâta în calitatea sa de detentor al bunului asupra căruia poartă obligația, precum și în calitate de persoană juridică obligată să respecte libertatea conștiinței. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Constituția României, libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credinței religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă; libertatea conștiinței este garantată, ea trebuind să se manifeste în spirit de toleranță și respect reciproc.
Art. 9 din Legea nr. 489/2006 statuează că în România nu există religie de stat, precum și faptul că în fața legilor și a autorităților publice cultele sunt egale. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări de vreun cult. Ori, pârâta, prin comportamentul său, împiedică libertatea exercitării de către reclamantă a activităților religioase, cu toate că prin art. 13 alin. (1) din lege se prevede că, raporturile dintre culte, precum și cele dintre asociații și grupuri religioase se desfășoară pe baza înțelegerii și respectului reciproc.
Acțiunea reclamantei are ca temei și dispozițiile art. 9 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (izvorâte din art. 18 a Declarației Universale a Drepturilor Omului), potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertate de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor";.
Din această perspectivă nu are nicio relevanță numărul credincioșilor aparținând unui cult, astfel cum susține pârâta. Libertatea este garantată fiecărei persoane, fiecărui individ în parte, indiferent de numărul credincioșilor din parohie aparținând cultului greco catolic.
Mai mult, cum se statuează în decizia civilă nr. 14/A/5 februarie 2009 a Curții de Apel C., aserțiunea prin care se face trimitere la numărul de credincioșii greco catolic redus față de numărul mare al credincioșilor ortodocsi, nu poate servi ca temei al apărării pârâtei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată din două motive:
Trecerea a lăcașului de cult din proprietatea reclamantei în proprietatea pârâtei a fost abuzivă, ignorându-se prevederile Decretului nr. 177/1948, cu referire la necesitatea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care acest Decret, cât și Decretul nr. 358/1948 contraveneau însăși Constituției în vigoare la acel moment.
Este adevărat că în prezent credincioșii ortodocși din localitatea C. nu doresc să părăsească cultul ortodox pentru a reveni la cultul greco catolic căruia i-au aparținut cândva, dar o asemenea împrejurare de fapt, chiar reală,
nu împietează cu nimic asupra îndreptățirii reclamantei de a revendica lăcașul de cult și, cu atât mai mult, în cazul nostru de a pretinde dreptul de a oficia ceremonialul religios în acel locaș, având în vedere faptul că proprietatea a aparținut Parohiei greco catolice, ca entitate juridică, cu personalitate juridică proprie, iar nu unui anumit număr de credincioși de un anumit cult, ori unei anumite comunități religioase, înțelegând prin aceasta pe credincioșii aparținând respectivei comunități dintr-o anumită localitate.
Față de această situație, interesul legitim și cauza acțiunii reclamantei sunt evidente.
În temeiul obligațiilor pe care și le-a asumat prin actele normative enumerate mai sus, precum și prin ratificarea la data de 31 octombrie 1974 (prin Decretul Consiliului de Stat nr. 212/31 octombrie 1974) a Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice (care în art. 18 prevede libertatea credinței) Statul Român s-a angajat la respectarea și garantarea drepturilor pe care le reglementează pactul, tuturor persoanelor aflate pe teritoriul sau sub jurisdicția sa; de asemenea, s-a angajat la adoptarea tuturor măsurilor legislative sau de alt ordin, de natură a conduce la recunoașterea pe plan național a drepturilor înscrise în cuprinsul său.
De aceea, în fața modalității în care pârâta procedează, reclamanta este îndrituită la a apela la ajutorul justiției, ca putere de stat, pentru a se asigura credincioșilor respectarea dreptului la exercitarea credinței într-un cadru organizat, civilizat și demn.
Așa cum rezultă din conținutul acțiunii precizate și așa cum ambele părți confirmă, reclamanta a solicitat asigurarea accesului în lăcașul de cult conform unui program pentru desfășurarea activităților religioase fără a afecta posibilitatea pârâtei de a desfășura propriile activități în același locaș de cult.
În consecință, raportat la considerentele de mai sus, acțiunea reclamantei va fi admisă conform dispozitivului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial dovedit cu chitanța aflată la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta P. R. U. cu R. ,
G. C. C. cu sediul în C., str. P., nr. 254, jud. M. în contradictoriu cu pârâta P. O. R. C., cu sediul în C., nr. 34, jud. M. și în consecință:
Obligă pârâta să permită reclamantei accesul în Biserica din localitatea
C., pe terenul aferent acesteia și în incintele aparținătoare bisericii, toate identificate în CF 192 C. nr. topo 1, în vederea îndeplinirii ritualurilor
religioase, după următorul program: zilnic între orele 9-11 și duminica și în sărbători legale între orele 7-8 și 19-21.
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind restituirea următoarelor proprietăți: biserică și teren aferent- nr. topo 1, casă și teren aferent-nr. topo 2 și teren-nr. topo 3, toate înscrise în CF 192 C. .
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi 10 Aprilie 2013.
Președinte G. ier
W. D. H. M.
în C.O. semnează grefier șef Secția I civilă
Red. W.D./_
Tred. O.V. /_ - 4 ex.
| ← Încheierea civilă nr. 210/2013. Obligatie de a face | Sentința civilă nr. 435/2013. Obligatie de a face → |
|---|
