Decizia civilă nr. 97/13. Grănițuire
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1717/R/2013 | |
Ședința publică din data de 3 aprilie 2013 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | T. D. - președintele Secției I-a civilă |
JUDECĂTORI: | A. -T. N. M. -C. V. |
GREFIER: | M. -L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC N. C. P.
S., împotriva deciziei civile nr. 97 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr._, privind și pe pârâții V. T., V.
I. și V. I., având ca obiect grănițuire.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâtul- intimat V. T., asistat de avocat Ciortea A., în substituirea d-lui avocat Ciortea V., lipsă fiind restul părților. Cauza este lăsată la a doua strigare, pentru a li se da posibilitatea părților și reprezentanților acestora să se prezinte la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâtul- intimat V. T., asistat de avocat Ciortea A., în substituirea d-lui avocat Ciortea V., lipsă fiind restul părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 și 26 martie 2013, s-a depus la dosar, din partea pârâților-intimați întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
La data de 28 martie 2013, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării timbrajului aferent recursului, conform mențiunilor din citație și o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Recursul este legal timbrat cu 31,1 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtului-intimat V. T., depune la dosar delegația de substituire, chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial în cuantum de 1300 lei și un bon fiscal în valoare de 100 lei, reprezentând contravaloarea transportului la instanță.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului-intimat V. T. susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, cu cheltuieli de
judecată în cuantum de 1400 lei, conform dovezilor depuse la dosar. Deși prin motivele de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, se poate constata că recurenta nu a precizat care sunt motivele care atrag nelegalitatea hotărârii, mărginindu-se practic la a invoca nelegalitatea, fără a aduce nici un argument în acest sens. Se poate constata că recurenta a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, însă și-a motivat recursul în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, care pot atrage modificarea hotărâri atacate și nicidecum casarea acesteia.
Critica prin care se invocă faptul că raportul de expertiză a fost greșit întocmit, întrucât nu s-a avut în vedere planul de amplasament și documentația de intabulare a reclamantei, nu poate fi primită, întrucât expertul Tarcea I. a constatat prin raportul de expertiză că intimații, conform folosinței faptice, nu folosesc nici un metru pătrat din terenul reclamantei, arătând totodată că terenul lipsă este ocupat de persoane care nu sunt parte în proces.
Raportat la aceste aspecte, apreciază că se impune respingerea recursului, menținerea hotărârii recurate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.423 din 18 aprilie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, s-a admis în parte acțiunea civilă precizată, intentată de reclamanta S. N. C. P. S. Z. împotriva pârâților V. I., V. I. și VĂSĂLUȚ T. în calitate de moștenitori ai defunctului V. D. și în consecință, s-a stabilit linia de hotar dintre imobilele înscrise în CF nr.50061 Carastelec, nr. cad.50061 casă, curte și grădină în suprafață de 1671 mp proprietatea reclamantei, și terenul în suprafață de 2800 mp înscris în titlul de proprietate nr.22/2178 pe numele pârâtului, pe segmentul 4",-5",-6"-7",-8",- 9", evidențiată în anexa 2 a expertizei efectuate de expertul Tarcea I., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Au fost obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 12 mp.
Au fost obligați pârâții să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 413,075 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că părțile dețin terenuri învecinate, situate în localitatea Dumuslău, com. Carastelec, jud. Sălaj, astfel: reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 1600 mp înscris în CF nr.50061 Carastelec, nr. cad. 50061 având destinația de curte și grădină, în timp ce pârâții sunt proprietari asupra terenului în suprafață de 2800 mp, conform titlului de proprietate nr. 22/2178 din _
.
Din raportul de expertiză efectuat de expertul Tarcea I., a rezultat că între terenurile părților nu există semne vechi de hotar, la stabilirea liniei de hotar nu s-a putut utiliza nici medalionul de carte funciară întrucât pe el este evidențiată întreaga parcelă cu nr. 34, fără arătarea parcelelor rezultate în urma dezmembrărilor ulterioare.
Expertul a stabilit pe baza măsurătorilor efectuate, că reclamanta folosește o suprafață de 1591 mp, deși în cartea funciară este înscrisă suprafața de 1.600 mp, în timp ce pârâții folosesc o suprafață de 3240 mp, deși prin titlul de proprietate eliberat antecesorului acestora, i s-a reconstituit doar suprafața de 2.800 mp.
Dintre variantele propuse de expert: una conform folosinței actuale, iar alta potrivit planului de amplasament și delimitare ce face parte din documentația cadastrală ce a stat la baza intabulării terenului reclamantei cu nr. cadastral 50061, prima instanță a optat pentru cea de-a doua variantă, deoarece identificarea acestui amplasament al reclamantei s-a făcut anterior momentului în care reclamanta a devenit proprietară asupra parcelelor vecine, când nu au existat conflicte de vecinătate.
Pe baza acestei variante materializate în anexa nr. 2 la raportul de expertiză, linia care delimitează proprietățile părților o reprezintă aliniamentul 4-5-6-7-8-9, situație în care pârâții folosesc 12 mp din terenul reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 97 din 13 noiembrie 2012 a T. ui Sălaj, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S. N. C. P. S. și pârâții VĂSĂLUȚ T., V. I. și V. I., împotriva sentinței civile nr. 423 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din anexa nr. 2 la raportul de expertiză și din răspunsul expertului la obiecțiunile reclamantei, rezultă că expertul Tarcea I. a avut în vedere la întocmirea lucrării, planul de amplasament și delimitare a imobilului recepționat, de la OCPI Sălaj, în care este reprezentat terenul reclamantei în suprafață de 1671 mp și nu de 1.600 mp cât are în acte.
În varianta aleasă de prima instanță, s-a ținut cont de planul de amplasament în care terenul reclamantei are suprafața de 1671 mp și nu 1600 mp cât este înscris în actul de proprietate.
Dintre variantele propuse de expert, judecătoria a preferat varianta conform planului de amplasament și delimitare, întrucât identitatea acestui amplasament al reclamantei s-a făcut anterior momentului în care reclamanta a devenit proprietară asupra parcelei vecine, când nu au existat conflicte de vecinătate.
În această variantă, linia care delimitează proprietatea reclamantei este marcată numeric cu numerele 4-5-6-7-8-9 și conform acestei variante, pârâții ocupă o suprafață de 12 mp din terenul reclamantei.
Expertul a concluzionat că din suprafața de 1.671 mp, pârâții folosesc o suprafață de 1.591 mp, în timp ce restul de teren până la 1671 mp este folosit de către alte persoane ce nu sunt părți în proces.
În varianta aleasă de instanță pentru soluționarea cererii de grănițuire, planul de amplasare folosit de expert prevedea că suprafața terenului reclamantei este de 1671 mp și nu de 1600 mp cât este înscris în actul de proprietate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S. N. C. P.
S., solicitând admiterea recursului și trimiterea dosarului cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea și completarea materialului probator, prin efectuarea unei contraexpertize.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că prin obiecțiunile depuse la data de 4 aprilie 2012, a solicitat efectuarea unei contraexpertize care să aibă în vedere documentația de intabulare cu privire la terenul în suprafață de 1671 mp și respectarea cu strictețe a documentației de intabulare și evidențele funciare după intabulare.
Dacă se confruntă documentația de intabulare, planul de amplasament și delimitarea imobilului cu nr. cadastral 50061, rezultă următoarele diferențe semnificative: expertiza între punctele 12-11-10, lățimea terenului învecinat cu drumul este de 29,20 m; potrivit documentației de intabulare, între punctele 2-1, lățimea este de 29,34 m, diferența în favoarea reclamantei fiind de 14 cm; expertul a măsurat că între punctele 1-2-3-4 lățimea este de 37,94 m; conform documentației de intabulare, între punctele 4-5-6-7-8-9 lățimea este de 40,61 m, caz în care diferența este de 2,67 m.
Or expertul nu a sesizat nicio diferență în partea sudică, în loc să stabilească în pct. "10"; o diferență de 0,14 m iar în partea nordică în loc să stabilească o diferență de 2,67 m, a stabilit o diferență de 23 cm între punctele 4 și "4";.
Judecătoria, tribunalul și expertul s-au aflat în eroare atunci când au arătat că diferența de 68 mp este în folosința terțelor persoane care nu sunt părți în proces, or reclamanta nu revendică nicio suprafață de teren de la terțe persoane, fiindcă nu vrea să se extindă către nord, ci către est și anume la o distanță de 2,67 mp față de pct.";4"; din expertiză.
Confruntând schița de intabulare cu schița expertului, linia de hotar față de vecinul V. D. între pct. "10"; și "10"; se deplasează ușor către est și descrie o linie frântă, pe când în expertiză această linie este dreaptă, fără frânturi. Pe această porțiune trebuie și poate fi găsită diferența de 2,67 m.
Se poate observa că între punctele 7-8-9 în documentația de intabulare apare o distanță de 15,78 m, pe când expertul a măsurat între aceste puncte 14,63 m, diferența fiind de 1,15 m, diferență ce nu are nicio legătură cu terțele persoane străine de proces.
Intimații Văsăluț T., V. I. și V. I. prin întâmpinare depusă la dosar filele 11-13, au solicitat respingerea recursului ca nefundat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta S. N. C. P. S.
Z., l-a chemat în judecată pe pârâtul V. D., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se stabilească linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei în suprafață de 1671 mp înscris în CF nr. 50061 Carastelec număr cadastral 50061 casă, curte și grădină, de imobilul proprietatea pârâtului, în suprafață de 2800 mp reconstituit prin titlul de proprietate nr. 22/2178 din_, pe latura vestică.
Din copia extrasul de carte funciară nr. 50061 Carastelec, nr. cadastral 50061, rezultă că reclamanta S. N. C. P. S. este proprietară asupra terenului în suprafață de 1600 mp, suprafața măsurată fiind de 1671 mp.
Defunctului Vasiliuț D. D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, asupra terenului în suprafață totală de 3 ha și 2823 mp pe teritoriul satului Dumuslău, din care 2.800 mp în intravilan.
Prima instanță a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, pe aliniamentul 4-5-6-7-8-9 din anexa nr. 2 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul Tarcea I., variantă ce a avut la bază planul de amplasament și delimitare al imobilului reclamantei, existent în baza de date a biroului de carte funciară Șimleu Silvaniei, situație în care s-a constatat că pârâții folosesc 12 mp din terenul reclamantei care folosește efectiv suprafața de 12 mp.
În răspunsul la obiecțiunile reclamantei, expertul Tarcea I. a arătat că reclamanta folosește suprafața de 1591 mp, din care pârâții folosesc 12 mp, iar restul terenului până la 1671 mp este folosit pe aliniamentul 1-2-3 de alte persoane ce nu sunt parte în proces.
La termenul din 4 aprilie 2012, reclamanta a depus la dosar și a susținut efectuarea unei contraexpertize "care să aibă în vedere documentația de intabulare prin care terenul acesteia a primit nr. cadastral 50061 și să se stabilească suprafața reală ocupată de către pârâți";, cerere ce a fost respinsă corect de prima instanță, deoarece raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit fără echivoc exact pe baza documentației de intabulare a reclamantei, că pârâții ocupă doar 12 mp din terenul reclamantei, restul terenului până la 1671 mp fiind ocupat de alte persoane care nu au fost chemate în judecată.
Reiterarea către reclamantă în apel a cererii de efectuare a contraexpertizei cu aceleași obiective ca și cele formulate la judecătorie în data de 4 aprilie 2012, în mod corect a fost respinsă de tribunal ca inutilă soluționării cauzei.
Recurenta în mod intenționat nu a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare, prin care a cumpărat numai suprafața de 1600 mp, insistând eronat că "suprafața tabulară este de 1671 mp, când în realitate în partea I-a, foaia A de avere a cărții funciare nr. 50061 Carastelec, nr. cad. 50061, suprafața pe care reclamanta o are în proprietate este de 1600 mp, iar nu de 1671 mp.
Art. 19 alin. (1) pct. A lit. b) din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data intabulării dreptului de proprietate al reclamantei, prevedea că partea referitoare la descrierea imobilelor, va cuprinde "suprafața imobilului";; abia ca urmare a modificării Legii cadastrului și publicității funciare prin Legea nr. 219 din 19 septembrie 2012, în textul legal este menționată "suprafața imobilului, reieșită din măsurători cadastrale";.
Câtă vreme nu doar din suprafața de 1600 mp cumpărată de reclamanți, dar nici suprafața de 1671 mp pe care o folosește reclamanta, pârâții nu folosesc mai mult de 12 mp pe care au fost obligați să i-o predea reclamantei în deplină proprietate și posesie, raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul Tarcea I. pe baza documentației de intabulare a reclamantei, nu se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, în vederea efectuării unei contraexpertize tehnice.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7-9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva deciziei tribunalului.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 alin. (1) C.pr.civ., recurenta va fi obligată să îi plătească intimatului V. T. cheltuieli de judecată în sumă de 1400 lei, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport la instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. N. C. P.
S. împotriva deciziei civile nr. 97 din_ a T. ui Sălaj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să îi plătească intimatului V. T. suma de 1.400 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte | Judecători | ||||
T. | D. | A. | -T. | N. | M. -C. V. |
Grefier
M. L. T.
Red.TD:_
Dact.CC:_ -2 ex.
Jud.fond:M. -A. A.
← Decizia civilă nr. 45/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 4233/2013. Grănițuire → |
---|