Încheierea civilă nr. 135/2013. Actiune in constatare

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 135/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 25 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.

Judecător O. R. G. Judecător A. -F. D. Grefier G. P.

S-a luat spre examinare cererea de acordare a ajutorului public judiciar promovată de către petentul C. T. .

Examinarea cererii s-a făcut în ședința Camerei de Consiliu, fără citarea părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T. ul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cererii, aceasta aflându-se în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 26 martie 2013, recurentul C. T., a solicitat scutirea sau eșalonarea de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 297 lei, fiind pensionar și neavând posibilitatea la data judecării cauzei să achite suma dispusă prin citație.

În drept invocă prevederile OUG nr. 51/2008.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. din OUG nr.

51/2008, tribunalul o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit textului de lege menționat anterior, "cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor";.

Deși recurentul a beneficiat de asistență judiciară iar instanța, în ședința publică din_ când a constatat depunerea cererii la dosar, a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a depune în susținerea cererii de ajutor public judiciar înscrisurile prevăzute de textul de lege sus citat, enumerându-le, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței situație în care T. ul nu poate aprecia asupra stării sale materiale și a familiei sale în lipsa actelor solicitate.

1

Față de cele ce preced, tribunalul va respinge cererea.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Respinge cererea de ajutor public judiciar formulată de către recurentul C. T. în dosar nr._ .

Cu drept de reexaminare în terme de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013.

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

O. R. G.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

G. P.

G.P. 25 Aprilie 2013

OT/GP 26 Aprilie 2013/3 ex.

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 135/2013. Actiune in constatare