Încheierea civilă nr. 217/2013. Reexaminare taxă de timbru
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 217/CC/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 05 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. S. B.
Judecător D. T.
Judecător Ana-SS Grefier G. P.
S-a luat spre examinare cererea formulată de către petentul recurent
R. PRIN M. F. P., CU S. P. A. LA D. C., având ca obiect reexaminare taxe de timbru.
Examinarea cererii s-a făcut în ședința Camerei de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
ul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cererii, aceasta aflându-se în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de_, recurentul S. R. PRIN M. F. P., a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite în dosar nr._ al T. ului C. în cuantum de 2847,5 lei și timbru judiciar în valoare de 17,5 lei, taxă pusă în vedere prin citația emisă în vederea soluționării recursului promovat în contra Sentinței civile nr. 3014/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosar nr._, solicitând a se constata că este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar și, drept consecință, nu poate fi obligat la plata acestora.
În motivarea cererii, recurentul susține incidența în cauză a prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 precum și a art. 30 din OUG nr. 80/2013 și art. 1 din OG nr. 32/1995.
Analizând cererea de reexaminare prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, T. ul constată următoarele:
Reține că prin cererea formulată de petentul S. R. prin M. F.
P. C. se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să reanalizeze cuantumul taxei de timbru stabilite în sarcina lor de instanța de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt scutiti de la plata taxei judiciare de timbru avand in vedere dispozitiile art. 17 din Legea 146/1996.
Potrivit dispozitiilor art.17 din Legea 146/1997, "sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, C. Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de M. F., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice,
1
indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice";.
Avand in vedere faptul ca prezenta cale de atac este formulata de S.
R. prin M. F. P., aceasta este scutita de la plata taxei judiciare de timbru in virtutea dispozitiilor art. 17 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Raportat la considerentele mai sus invocate, se apreciaza ca fiind intemeiata cererea formulata urmand a fi admisa si in consecinta sa se dispuna scutirea petentului de la plata taxei de timbru datorate in recurs in suma de 2847,5 lei si timbru judiciar de 18,5 lei.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea de reexaminare formulată de petentul S. R. prin
M. F. P. si in consecinta:
Dispune scutirea petentului de la plata taxei de timbru datorate in recurs in suma de 2847,5 lei si timbru judiciar de 17,5 lei.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Președinte, F. S. B. | Judecător, D. T. | Judecător, Ana-SS |
Grefier, G. P. |
G.P. 06 Septembrie 2013 Red FSB/GB/2EX
_
2
← Încheierea civilă nr. 19/2013. Reexaminare taxă de timbru | Încheierea civilă nr. 36/2013. Reexaminare taxă de timbru → |
---|