Încheierea civilă nr. 234/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar

Dosar nr._ /a1

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 234/R/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 25 Septembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE O. -C. T.

Judecător C. -V. B. Judecător E. L.

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cererea de abținere formulate de d-nii judecători

  1. F. D. și O. R. G. .

    La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Tribunalul reține cererea spre soluționare.

    INSTANȚA

    Prin cererea înregistrată în data de_, d-nii judecători A. F. D. și O. R. G. au înțeles să se abțină de la soluționarea prezentei cereri de reexaminare, deoarece au pronunțat încheierea civilă nr. 203/R/CC/2013, care face obiectul acestui dosar.

    În drept, se invocă prevederile arrt. 24, 27 pct. 7 C.pr.civ.

    Analizând cererea formulată, în baza art. 27 C.pr.civ., Tribunalul o va admite pentru următoarele considerente:

    Prin încheierea civilă nr. 203/R/CC/2013, pronunțată de către magistrații menționați anterior, în dos. nr._, s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar formulată de contestatorul L. G., în sensul respingerii.

    S-a formulat cerere de reexaminare care a fost repartizată completului 1R, din componența căruia fac parte cei doi magistrați, situație în care s-ar pune sub semnul îndoielii imparțialitatea acestora, în condițiile în care și-au exprimat părerea în baza art. 27 pct.7 C.pr.civ.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.

    DISPUNE

    Admite cererile de abținere formulate de d-nii judecători A. F. D. și O. R. G. .

    Dispune înlăturarea acestora de la judecata cererii de reexaminare în componența completului urmând a intra d-nele judecătoare E. L. Și C.

  2. de pe lista de permanență. Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

O. -C. T.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător,

E. L.

Grefier,

L. M.

Red./Dact. OT/LM 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 234/2013. Cerere reexaminare ajutor public judiciar