Încheierea civilă nr. 25/2013. Legea 10/2001

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 25/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 04 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. T.

Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea cererii formulate de A. M. și A. Bikali R. Ana, având ca obiect îndreptare eroare materiale strecurate în Decizia civilă nr. 236/A/2008 pronunțată în dosarul cu nr._ al Curții de Apel C. .

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Judecarea cererii s-a dispus fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată faptul că prezenta cerere a fost disjunsă din dosar nr._ al Tribunalului C., respectiv au fost disjunse petitele 3 și 4 ale cererii.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. în soluționarea prezentei cereri și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în dosarul nr._, la data de_, formulată de petentele A. M. și A. Bikali R. Ana, acestea au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 236/A/2008 pronunțată în dosar_ al Curții de Apel C. .

Instanța a invocat excepția necompetenței materiale, excepție pe care o va admite în temeiul art. 158 și art. 159 ind. 1 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Cererea de îndreptare a erorii materiale are în vedere o decizie pronunțată de Curtea de Apel C. .

Din analiza art. 281 C. proc. civ. rezultă că instanța a cărei hotărâre se solicită a fi îndreptată este competentă a se pronunța prin încheiere dată în camera de consiliu, ceea ce atrage incidența art. 159 alin. 3 C. proc. civ..

Ca urmare a admiterii excepției, instanța va declina în favoarea Curții de Apel C. competența soluționării cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 236/A/2008 pronunțată în dosarul _

formulate de A. M. și A. Bikali R. Ana.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină în favoarea Curții de Apel C. competența soluționării cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 236/A/2008 pronunțată în dosarul_ formulate de A. M. și A. Bikali R. Ana.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013.

Președinte,

D. T.

Grefier,

C. -S. Ș.

RED./DACT./DT/CȘ_ /2ex.

C.Ș. 04 Februarie 2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 25/2013. Legea 10/2001