Încheierea civilă nr. 56/2013. Succesiune

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Co operator date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 56/R/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu de la 20 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. T.

JUDECĂTOR: ANA-SS

JUDECĂTOR: M. O. -S. GREFIER: C. -G. H.

Pe rol este soluționarea cererii formulate de apelantul F. E. formulată în cauza privind pe recurent F. E. și pe intimat R. I. S. prin S. I.

, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Cererea s-a soluționat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

T. UL

Reține că prin cererea formulată de apelantul F. E. se solicită ca

prin hotărârea ce se va pronunța să dispună acordarea ajutorului public judiciar prin reducerea cu 50 % a taxei judiciare de timbru de 483 lei și eșalonarea diferenței pe o perioadă de 4 luni.

În motivarea cererii arată că ținând cont de transpunerea Directivei nr.2003/8/CE privind îmbunătățirea accesului la justiție, se asigură accesul la justiție și al persoanelor care datorită lipsei veniturilor și a resurselor materiale nu pot face față unui proces. Arată că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar, că imobilul în care locuiește este supus unui proces de executare silită, iar bugetul familiei pe ultimele două luni este de 629 lei.

Analizând cererea prin prima probelor de la dosar

și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.6 din OUG nr.51/2008 lit.c ajutorul public judiciar se poate acorda sub forma scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege. Potrivit art.8 beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni se situează sub

300 lei.. În acest caz sumele ce constituie ajutor public se avansează în întregime de către stat. Dacă venitul mediu net este de 600 lei, atunci ajutorul se avansează de către stat în proporție de 50%.

Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are

1

domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România, iar conform art.9, la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, îndemnizații, onorarii, rente, chirii, profit din activități comerciale sau dintr-o activitate independentă și alte asemenea, precum și sumele datorate periodic, cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere.

În dovedirea cererii apelantul a depus adeverința emisă de Primăria B.

, din care reiese că este proprietarul unui apartament în suprafață de 68,72 mp, adeverința de venit pe anul 2012 emisă de AFP Cluj-Napoca din care reiese că în anul 2012 acesta nu figurează în evidențe cu venituri impozabile și nici soția sa, precum și cuponul de pensie din dosar nr.2., care atestă că Frago

V. are o pensie lunară de 629 lei.

Prin urmare, din probele administrate în cauză reiese că petentul îndeplinește condițiile pentru reducerea de la plata taxelor judiciare, atâta timp cât veniturile obținute se situează sub plafonul prevăzut de art.8 alin.1și 2 din OUG nr.51/2008. Ca urmare, va admite cererea de ajutor public și va dispune reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru.

Apoi, ținând cont de vârsta petentului, de cheltuielile lunare de întreținere, achitarea într-o singură tranșă a taxei judiciare de timbru de 241,5 lei ar duce la destabilizarea acestuia din punct de vedere financiar și i-ar periclita propria întreținere. Ca urmare, în temeiul art.8 alin.3 raportat la art.6 lit.d din OUG nr.51/2008 va dispune eșalonarea taxei judiciare în 3 rate lunare a 80,5 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea formulată de apelantul F. E. pentru acordarea ajutorului public judiciar.

Dispune reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru de 483 lei, la 241,5 lei.

Dispune eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în 3 rate lunare a 80,5 lei, începând cu luna februarie 2013.

Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013.

Președinte,

D. T.

Judecător, Ana-SS

Judecător,

M. O. -S.

Grefier,

C. -G. H.

Red/Dat/SS 4ex._

2

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 56/2013. Succesiune